De ce a dispărut Crucea de pe ambulanţe? VIDEO
Confucius spunea că “Semnele şi simbolurile guvernează lumea, nu cuvintele şi legile”…
Lupta pentru simboluri este prin urmare esenţială. De ce a dispărut Crucea de pe ambulanţe?
Spitalul ca instituţie este o începătorie creştină. Fondatorii spitalului sînt Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, episcopi sfinţi care au organizat în eparhiile lor lăcaşuri de îngrijire a bolnavilor. Această îngrijire se făcea, desigur, în mod dezinteresat şi gratuit.
Despre sensul şi temeiul creştin al spitalului, care se bazează pe deplin pe mila şi dragostea creştină, veţi găsi mai multe în cursul marelui Doctor Nicolae Paulescu, denumit chiar aşa „Spitalul”.
Doctorul Paulescu se pronunţa împotriva practicii de a lua bani pentru tratamentul medical, o practica pe care el o considera străină de duhul iniţial al spitalului, care era un duh evanghelic.
Cu siguranţă, tocmai din acest motiv, cel mai mare doctor pe care l-au avut românii, descoperitorul insulinei şi al altor remedii folosite pe plan mondial, este azi necunoscut în România.În apus creştinii catolici au fondat crucea roşie, organizaţie de voluntari care îngrijea gratuit bolnavii, în special pe fronturi.
Crucea roşie a ajuns să fie simbol al medicinei fiind prezentă pe toate ambulanţele. Crucea roşie nu a fost scoasă nici de pe ambulanţele din URSS, un stat ateist.
De vreo cîţiva ani însă am constatat că ambulanţele nu mai sînt însemnate cu cruce roşie.
Pe ele a apărut un simbol ciudat pe care am încercat să-l tălmăcesc în fel şi chip, iar înţelesurile la care am ajuns nu au nici o legătură cu medicina.
Cu medicina aceea evanghelică, reprezentată prin crucea roşie.
Poate că aşa se explică răceala şi împietrirea tot mai multor medici, medici care ucid copii la naştere sau lasă femeile gravide să moară pe targă dacă nu scot şpaga.
Medici care propovăduiesc avortul şi fac operaţii de „înfrumuseţare” şi schimbări de sex, operaţii care în orice caz duc la îmbolnăvire şi moarte prematură.
Medici care au transformat industria de medicamente într-un ghişeft mai mare decît afacerile cu droguri şi arme.
Medici care fabrică viruşi în laborator.
În fine, medici care se simt mai bine reprezentaţi de şarpe decît de Cruce.
Când, de cine şi pentru ce a fost înlocuită Crucea Roşie de pe ambulanţe cu aceste noi simboluri străine nouă şi medicinei filantropice?
Salvările , cele cu crucea roșie, au dispărut treptat din peisaj, ele fiind înlocuite cu mașini noi, pe care a apărut un simbol nou, ciudat, o stea albastră cu un toiag și un șarpe. De unde a apărut nevoia asta arzătoare de a elimina crucea roşie de pe ambulanţe ?
Pare foarte semnificativ faptul că dispariția simbolului cristic de pe maşinile – salvări, cel puțin la noi, s-a făcut tacit, pe neobservate, fără campanii de rebranding și awareness.
Se pare că simbolul crucii roșii a deranjat pe cineva, care s-a pus să deseneze noul simbol, căruia i-a spus “star of life“ – “steaua vieții”. Pe cine a deranjat crucea roșie?
Povestea oficială spune că… vă rog să nu râdeți… cei deranjați au fost chiar cei de la “Organizația Crucii Roșii Internaționale” care au făcut o adresă către Serviciul Național de Ambulanță American, solicitând schimbarea logo-ului de pe ambulanță întrucât acesta putea genera confuzie în zonele de conflict încălcând astfel Convenția de la Geneva. Adică în zonele de război, ambulanțele ar fi putut fi luate drept … ambulanțe?
În fine, povestea merge mai departe, un șef de birou de la Administrația Americană a Drumurilor, pus în fața acestei dileme a venit cu ideea “stelei vieții” o stea albastră în șase colțuri, un par și un șarpe. Acum toată lumea e mulțumită nu mai există confuzii.
Aşa se face că o decizie luată de Administrația Americană a Drumurilor a ajuns în câțiva ani să fie implementată în aproape toată lumea inclusiv in România. (excepție parțială Rusia care încă afișează crucea roșie și țările islamice, cu semiluna roșie) .
Cum rămâne cu povestea cu Convenția de la Geneva? Era important ca oamenii să aștepte salvarea, tămaduirea, nu de la cruce, ci de la stea și șarpe?
Ce să înțelegem? Cine ne aduce salvarea?
Surse:
https://savatie.wordpress.com/2010/06/08/lupta-pentru-simboluri-unde-i-crucea-de-pe-ambulante/
http://bogdanherzog.ro/796-2/
Un mare român care a schimbat lumea şi un mare nedreptăţit al istoriei ştiinţei – dr. Nicolae Paulescu. VIDEO
Foto: Nicolae Constantin Paulescu (n. 11 noiembrie, S.V. 30 octombrie, 1869, București – d. 19 iulie 1931, București).
Nicolae Paulescu, este omul de ştiinţă şi medicul român care a descoperit în 1916 insulina, un hormon numit de el pancreina, care ajuta la normalizarea nivelului glicemiei la bolnavii de diabet.
In lucrarile sale el explica cum poate fi obţinută pancreina şi ce rol are aceasta în cazurile de diabet, brevetând primul procedeu de extragere a insulinei din pancreas (glanda endocrină care produce insulină), formulând pentru prima dată baza unui tratament impotriva diabetului, o metodă care va revoluţiona cunoaşterea în domeniul medical.
Rezultatele muncii sale au fost făcute publice în cadrul a patru comunicări, în sesiunea din iulie, 1921 a Societăţii de Biologie.
Mai mult decât atât, în anul următor, Ministerul Industriei şi Comerţului din România emitea brevetul de invenţie nr. 6.255, intitulat „Pancreina şi procedeul său de fabricare”, înregistrându-l ca autor pe Nicolae Paulescu.
Cercetătorii canadieni (J. B. Collip, C. Best, F Banting, J. Macleod) şi-au publicat studiile privitoare la insulină cu 8 luni mai târziu decât Paulescu, citându-l parţial şi denaturat.
Au luat în 1923 premiul Nobel „pentru descoperirea insulinei”, deşi nu au făcut altceva decât să confirme rezultatele cercetărilor marelui savant român.
Nedreptatea făcută lui Paulescu a fost demonstrată uşor, însă la data respectivă comunitatea ştiinţifică internaţională nu a acceptat argumentele sale de protest şi a admis eroarea făcută abia după multe decenii, meritele fiindu-i recunoscute de personalităţi de renume precum Mark Weber, Arne Tiselius, Ian Murray, Nicolae Cajal.
În 1969 profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreşedinte al Fundaţiei Nobel, răspundea iniţiativei fiziologului scoţian Ian Murray, care a condus o campanie internaţională de succes în favoarea prestigiosului român şi ca urmare a acestui demers, descoperirea tratamentului antidiabetic a fost recunoscută şi atribuită lui Nicolae Paulescu.
Din nefericire, Nicolae Paulescu nu a putut aştepta atât de mult timp până să fie elogiat, acesta găsindu-şi sfârşitul în anul 1931, după o boală grea.
Nicolae Paulescu, a fost întemeietorul şi conducătorul Catedrei de Fiziologie din cadrul Universităţii de Medicină din Bucureşti.
Din punct de vedere al aportului teoretic la ştiinţă, argumentele cu care Paulescu combate materialismul ştiinţific şi ipotezele biologice ale evoluţiei darwiniste şi ale generaţiei spontanee sunt şi astăzi ineluctabile, fiind în stare să convingă pe oricine caută adevărul cu onestitate (v. culegerea cursurilor de fiziologie în volumul „Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie”).
Ideologia materialismului, care nu are nicio tangenţă cu ştiinţa propriu-zisă, păleşte în faţa observaţiei că finalitatea morfologică şi fiziologică este trăsătura distinctivă a fiinţelor vii.
Darwinismul, un alt exemplu de ideologizare a ştiinţei, era combătut de Paulescu prin eliminarea justificată a hazardului din istorie şi prin observaţiile sale potrivit cărora speciile sunt fixe şi că lupta pentru existenţă şi selecţia naturală sunt tocmai cauza fixităţii speciilor, nu a transformării lor.
Activitatea academică a lui Paulescu a avut şi ea un rol important în formarea a numeroase generaţii de medici datorită monumentalelor sale lucrări enciclopedice „Traité de médecine” şi „Traité de physiologie médicale”.
În semn de apreciere, în 1990 Academia Română l-a declarat pe Paulescu membru post-mortem.
Potrivit Federației Internaționale a Diabeticilor, în România, 9,4% din populația adultă suferă de diabet, o cifră alarmantă. Diabetul este o boală metabolică, care se manifestă prin creșterea glicemiei și apariția zaharurilor în urină.
Atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină, apare hiperglicemia – situaţia în care în organism există prea multă glucoză.
Insulina joacă un rol fundamental în tratamentul diabetului: reglează nivelul zahărului în sânge, adică menține nivelul glicemiei, și depozitează excesul de glucoză în ficat, acesta din urmă eliberând glicocenul sub formă de zahăr.
Lipsa dozei necesare de insulină poate conduce la complicații serioase, până la deces.
Pentru descoperirea sa şi nu numai, Nicolae Paulescu trebuie să rămână în conştiinţa fiecăruia dintre noi ca o personalitate demnă de premiul Nobel, pentru că cercetările lui au salvat și continuă să salveze generații întregi de oameni, ceea ce înseamnă că noi toţi avem pentru ce să-i fim recunoscători acestui mare om de ştiinţă român.
Nicolae Paulescu nu a avut o viaţă zbuciumată doar din prisma nerecunoaşterii realizărilor sale ştiinţifice, ci şi din cauza afinităţilor sale politice.
El a înfiinţat împreună cu profesorul A. C. CUZA, (n. 8 noiembrie 1857, Iași — d. 3 noiembrie 1947, Sibiu), un nepot al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Uniunea Naţională Creştină, apoi Liga Apărării Naţionale Creştine, organizaţii politice de extremă dreapta, motiv pentru care detractorii săi l-au acuzat şi îl mai acuză şi în prezent de antisemitism şi extremism.
Acesta a constituit şi principalul motiv pentru care, din 2005, Federaţia Internaţională a Diabeticilor, a încetat să mai asocieze geniala descoperire a savantului nostru cu numele lui.
Indiferent de spusele detractorilor săi, profesorul Paulescu a fost un model de medic şi un model de om de ştiinţă.
El însuşi a trăit precum îşi îndemna studenţii („medicul trebuie să fie un apostol al moralei“), fapt care l-a îndemnat pe prim-ministrul Nicolae Iorga să scrie după moartea marelui savant român:
„Profesorul Paulescu a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt”.
Surse:
http://www.art-emis.ro/personalitati/4496-stiinta-lui-paulescu-si-nestiinta-altora.html
http://adevarul.ro/news/bucuresti/ion-cantacuzino-nicolae-paulescu-1_516e579b053c7dd83f18bae0/index.html
http://www.art-emis.ro/personalitati/2570-nicolae-paulescu-omul-de-stiinta-si-teologul.html
De ce nu i-a fost recunoscuta dr. Nicolae Paulescu descoperirea insulinei ?
ORI DE CATE ori incercam sa ne reprezentam un popor o facem prin reprezentantii sai cei mai de seama. Cine sunt romanii? Cum au contribuit ei la evolutia omenirii?
Acestea sunt intrebari firesti ale celor care vor sa ne cunoasca cu adevarat.
Din pacate, tocmai calitatea de a fi romani i-a impiedicat pe multi dintre mari nostri oameni de cultura si stiinta de a accede la „recunoastere internationala”.
Aceasta „piedica” nu este insa una intamplatoare, pentru ca, sa nu uitam, orice descoperire stiintifica aduce cu sine uriase castiguri banesti.
Este si cazul lui Nicolae Paulescu (1869-1931), romanul care a decoperit pentru prima data insulina, utilizata in tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieti. Enciclopediile ii prezinta insa, la acest capitol, pe doi „eroi canadieni” Frederick Banting siCharles Best care, in 1922, aveau sa primeasca Premiul Nobel, in dauna lui Paulescu.
Cei 30 de ani de munca si staruinta in laborator ai profesorului au fost furati de cei doi tineri canadieni, care luasera cunostinta de munca romanului din publicatiile vremii. In baza articolelor acestuia, ei au reusit sa izolelze insulina si sa o foloseasca in tratarea unui pacient.
Cu 8 luni inainte, Paulescu publicase in revista de specialitate belgiana rezultatele cercetarilor sale sub titlul„Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”.
Doar ca n-o numise insulina, ci pancreina. Insa, in 1916, pe cand se afla in stadiul final al cercetarii, trupele germane ocupasera Bucurestiul.
A trebuit sa-si amane anuntarea rezultatelor definitive.
De ce nu a fost recunoscut meritul lui Paulescu? Exista un complex de factori, dar doi dintre acestia prevaleaza:
1. Nicolae Paulescu figureaza in Raportul privind holocaustul in Romania pe lista „antisemitilor”. Iata cum il prezinta un fragment din acest raport:
„După primul război mondial, Cuza [e vorba de A. C. Cuza, lierul Ligii Apararii National-Crestine, n.a.] a împletit în litaniile sale teme din antisemitismul creştin şi noi interpretări bazate pe teologia creştină şi pe filosofie.
În acest sens a fost influenţat de Nicolae C. Paulescu(1869-1931), profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, specialist de talie mondială în domeniul biochimiei şi al psihologiei.
Paulescu era de asemenea un autodidact într-ale filosofiei, pe care a folosit-o ca armă antisemită, şi, ca şi Cuza, a semnat diverse lucrări pseudo-ştiinţifice care au servit drept vehicule pentru răspândirea urii rasiale şi religioase.
Paulescu a fost co-director la ziarul lui Cuza inaugurat în 1922, Apărarea Naţională, unde a şi publicat articole regulat.
Cărţile şi articolele scrise de el urmăreau să contopească teologia, medicina şi ştiinţa într-o „fiziologie filozofică”, care în realitate era doar o cale prin care îşi putea exprima antisemitismul obsesiv, făcând ca aceste puncte de vedere să fie foarte atrăgătoare pentru Cuza.
Paulescu a găsit originea perfidiei evreieşti în Talmud, stabilit de el ca fiind instrumentul de exterminare a celorlalte naţiuni („exterminarea sistematică şi totală”), dar şi în Cahal, care punea la cale în secret dezastrele ce afectează restul omenirii.
Deşi nu putea să anticipeze existenţa lagărelor de exterminare naziste, condamnarea evreilor era la Paulescu atât de totală încât a ridicat posibilitatea ‘exterminării paraziţilor nefaşti’, la fel cum ‘sunt omorâţi păduchii’.
(„Putem oare să-i exterminăm – cum bunăoară se ucid ploşniţele? Acesta ar fi mijlocul cel mai comod de a ne scăpa repede de ei”) .
Este interesant că nu numai Cuza a fost influenţat de Paulescu, ci şi tânărul Codreanu, viitor fondator al Gărzii de Fier, a recunoscut puternicul impact al ideilor lui Paulescu în dezvoltarea sa.”
In 1923, el a fost co-fondator al L.A.N.C. alaturi de profesorul A.C. Cuza, de la care se va forma mai tarziu Legiunea ArhangheluluiMihail a lui Codreanu.
Paulescu era un erudit in adevaratul sens al cuvantului, cunostea mai multe limbi straine si canta la pian.
Cercetarile sale medicale l-au condus, printre altele, la concluzii privind rasele umane, publicand studiul „Degenerarea rasei evreiesti” (1930).
A scris numeroase articole pe tema „chestiunii evreiesti”, dar si cartea „Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria”.
In prefata unei editii a aceastei carti, Gh Buzatu scrie :
”Paulescu si-a atras nu numai fulgerele cercurilor interesate ori vizate, dar, mai grav, a fost pur si simplu monitorizat in planul lumii stiintifice internationale, fiind eliminat din cursa pentru Premiul Nobel. (…)
Este interesant ca, si dupa 1989, s-a incercat si se incearca, precum si in cazurile Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petre Tutea, Emil Cioran, Constantin Noica, inclusiv Mihai Eminescu – mentinerea savantului pe aceeasi lista infama si pentru acelasi motiv.
Dar totul a fost si este in zadar! Caci reinstalarea lui N.C. Paulescu in centrul atentiei noastre nu a mai putut fi blocata, iar argumentele contrarii, tinand de ridicolul limbaj al intrarii Romaniei in Europa, s-au dovedit facil de demontat si false”.
In 2004 trebuia sa se dezveleasca o placa comemorativa si un bust la spitalul parisian unde profesorul Paulescu lucrase între 1891-1894.
Aparitia in ziarul „Le Monde„ a unui articol in care se arata ca profesorul Paulescu a avut atitudini antisemite au zadarnicit toate aceste eforturi .
In articol, se recunoaste totusi ca el a descoperit insulina (sic!).
2. Brevetarea insulinei ca descoperire a lui N. C. Paulescu si acordarea premiului Nobel ar fi adus uriase sume de bani lui si statului roman, pentru ca brevetul trebuia cumparat de o companie producatoare de medicamente.
Ca intotdeauna, acuzatiile de „antisemitism” si „negare a holocaustului” ascund importante interese materiale si strategice.
Brevetul obtinut de cei doi canadieni a fost cedat pentru 1$ Universitatii din Toronto, care a acordat contractul pentru testarea si producerea insulinei companiei Eli Lily & co., o importanta companie farmaceutica avand de-a lungul timpului legaturi cu „clanuri” precum Rockefeller si Bush (George Bush Sr. a fost intre 1977-1980 membru in consiliul de administratie al acestei corporatii, dupa ce a fost director al CIA). In 1940, Eli Lilly & Company a realizat sub directivele CIA experimente pentru controlul mintii umane, inclusiv cu arme psihotronice primitive.
Eli Lily&co. a fost un important sustinator financiar al lui Bush (a contribuit cu peste 3 mil $ in ultima campanie electorala a acestuia) primind in schimb imunitate totala in fata legii.
Acuzatiile aduse societatii nu au fost putine, compania fiind suspectata chiar ca realizeaza experimente ilegale pe oamenii fara adapost.
In plus, prin fundatiile Eli Lily, este finantata Hadassah, Organizatia Femeilor Sioniste din America, proprietara inclusiv a unei divizii in domeniul medical.
Urmarind evolutia de aproape un secol a fabricarii insulinei, vedem cum uriasele sume de bani de care ar fi trebuit sa beneficieze Romania si profesorul Paulescu au ajuns sa finanteze organizatiile evreiesti.
Este un caz tipic, dar extrem de moralizator privind situatia economica actuala a Roamniei. Nu este vorba numai de prestigiu ci si de bani! (Miliarde dolari au fost platite de diverse state drept „compensatii” privind Holocaustul…)
Restabilirea prestigiului profesorului N. C. Paulescu
Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obţinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza „Recherches sur la structure de la rate” („Cercetări asupra structurii splinei”).
A lucrat în spitalele din Paris, (1891 – 1894) cu Étienne Lancereaux – cel mai ilustru clinician si anatomo-patolog al epocii.
Ulterior a mai obtinut inca doua titluri de Doctor in stiinte.
Desi se bucura de un imens interes in cercurile stiintifice internationale si de sustinere materiala in cercetarile sale, a preferat sa se intoarca in tara, unde a fost numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicina din Bucuresti (1900-1931), calitate in care a desfasurat o ampla activitate stiintifica in fiziologia medicala, metabolismul glicogenului, diabetul, rolul pancreasului in asimilatia nutritiva, coagularea sangelui hepatic, mecanismul mortii subite, anevrismele, etc.
Pe baza cercetarilor asupra fiziologiei hipofizei şi epifizei, a elaborat o metoda originală (1906) de extirpare a hipofizei la caine, pe cale temporala, care ulterior va fi aplicata in chirurgia hipofizei la om.
De asemenea, a obtinut rezultate extrem de importante privind structura splinei.
Demn de remarcat că deschiderea cursurilor sale la Facultatea de Medicină din Bucuresti s-a facut cu o severa, dar bine documentata, critica a darvinismului.
Mai marii timpului s-au simtit clatinati, si nici astazi aceasta absurda teorie a „evolutiei omului din maimuta” nu a fost desfiintata.
S-a cerut chiar, în Parlamentul vremii, inlaturarea lui Paulescu de la catedra de Fiziologie a Facultatii, intrucat nu convenea glasul suu autentic stiintific, ce darama templul scientismului materialist.
Timp de 30 de ani a muncit consecvent in cercetarile sale, si, desi nu a beneficiat de dotarile necesare, nimic nu l-a putut opri.
In sesiunea din 23 iulie 1921 a Societatii de Biologie, Nicolae Paulescu prezinta in patru comunicari rezultatele cercetarilor sale privind actiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet.
Brevetul cu titlul „Pancreina si procedeul fabricatiei ei” din 19 aprilie 1922 si articolul publicat de revista de fiziologie belgiana in august 1921 aveau sa serveasca drept probe in incercarea acestuia de a dovedi ca este adevaratul descoperitor al acestui leac miraculos al secolului al XX-lea. In zadar insa: Premiul Nobel a revenit celor doi „eroi” canadieni…
La fel patise si un alt roman, Nicolae Tesla care, in 1915, a refuzat sa imparta premiul Nobel cu Edison. Si pentru ca a refuzat, nu l-a mai primit niciodata…
Profesorul Paulescu declara cu amaraciune:
„(…)unii m-au devalizat, altii incearca sa-mi inabuse plangerile. Si aceasta se petrece in sanul cinstitei familii a oamenilor de stiinta.
Odinioara credeam ca un cercetator poate munci in liniste, caci eram convins ca publicatiile sale il pun la adapost de orice nedreptate. Din nefericire, astazi sunt silit sa marturisesc ca m-am inselat cu desavarsire”.
A murit neimpacat in 1931, fiind inmormantat in cimitirul Bellu. In 1990 Dr. Nicolae C. Paulescu a fost numit membru post-mortem al Academiei Romane.
In 1969, raspunzand campaniei internationale de restabilire a adevarului, initiata de fiziologistul scotian Ian Murray in 1968 (in continuitatea careia se inscriu si eforturile unor specialisti romani, in frunte cu prof. dr. Ioan Pavel), Comitetul Nobel recunoaste meritele si prioritatea lui N.C. Paulescu in descoperirea tratamentului antidiabetic.
Profesorul A.W.K. Tiselius (1902-1971), directorulInstitutului Nobel, deplange situatia din 1923, dar exclude posibilitatea unei reparatii oficiale.
„Reparatie oficiala” ar fi presupus si importante despagubiri materiale…
Intr-un articol din 1971, Ian Murray scria:
„Lui Paulescu, distinsul om de stiinta roman, i s-a acordat o recunoastere insuficienta. Cand echipa din Toronto isi incepea cercetarile, profesorul roman reusise deja sa extraga hormonul antidiabetic din pancreas (insulina n.a.) si sa-i demonstreze eficienta in reducerea hiperglicemiei diabetice.
Banting si Best sunt considerati a fi primii care au reusit sa izoleze insulina. Ei fost numiti ‘descoperitorii insulinei”.
Renalizandu-se toate circumstantele, este sa ironic sa vezi cum Paulescu, cu toata experienta sa, este in pericol de oblivion, in timp ce tanarul si neexperimentatul Banting este prezentat ca si cum ar fi descoperit singur insulina”.
La fel se pronunta si RoifLuft, presedintele Fundatiei Internationale de Diabet si Director al Comitetului Nobel pentru Fiziologie si Medicina (1971).
Orice incercare de distrugere si deconstructie a identitatii unui popor in functie de interesele vremii, se face actionand mai cu seama asupra numelor cu rezonanta, fie trecandu-le sub uitare, fie schimbandu-le reprezentarea.
Se produce astfel o dezradacinare, insotita de o labilitate morala, care cu greu mai poate fi combatuta.
Este de datoria noastra nu numai de a ne cunoaste marile valori personificate in mari romani, ci si de a le promova in contextul mondial.
„Nosce te ipsum”nu numai ca individ dar si ca popor, ca suflet colectiv!
Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria: o carte scrisa inaintea valului legionar.