Episcopul romano-catolic Marton Aron şi spionajul maghiar în spaţiul transilvanean, după marea Unire de la 1918

Episcopul romano-catolic Marton Aron în documentele serviciilor speciale românesti si ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mures

In loc de preambul

In perioada interbelica, in atentia Directiei Politiei de Siguranta (DPS), precum si a Serviciului Secret de Informatii (SSI) din Romania au intrat si anumiti preoti maghiari de diferite confesiuni, care au desfasurat, direct sau prin interpusi, actiuni ostile statului roman, fie prin aducerea pe cai ilegale din Ungaria si difuzarea pe teritoriul Romaniei – si in mod deosebit al Transilvaniei – a unor materiale de propaganda revizionista si nationalist-sovina, fie prin implicarea lor in constituirea unor vaste retele de culegere de informatii.

Un asemenea caz il constituie si cel al episcopului Márton Áron, figura emblematica a Bisericii romano-catolice din Romania.

FOTO 1: Márton Áron (1896 – 1980), episcop romano-catolic de Alba Iulia din februarie 1939

Diplomatie, propaganda si un spionaj activ

Dupa instaurarea regimului condus de Horthy, Ungaria a inceput o intensa campanie internationala de contestare a prevederilor tratatelor incheiate la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) si in mod deosebit pe cel de la Trianon din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscuta “de jure” ca parte componenta a Regatului Romaniei, urmare a actului “de facto” petrecut la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia si care facea cunoscuta vointa romaneasca liber exprimata si temeinic fundamentata din punct de vedere istoric.

Actiunile in plan diplomatic international desfasurate cu multa insistenta si persuasiune de catre diplomatia maghiara in vederea revizuirii tratatelor, au fost dublate de alte actiuni mult mai elaborate, cele desfasurate pe frontul secret.

La acel moment, Ungaria dispunea de mai multe avantaje. Avea retelele informative constituite inca de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se gaseau in “conservare” – avea cadre de informatii pregatite chiar pe relatia Transilvania si mai dispunea de un imens avantaj: in zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment sovin si iredentist.
In aceste conditii, Ungaria a putut sa promoveze un spionaj activ intr-o zona de care – cel putin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodata despartita sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despartita. 

Ungaria revizionista a gasit cea mai mare sustinere din partea Marii Britanii. O buna parte din elita maghiara intretinea si cultiva relatii apropiate cu inalta societate engleza. Trebuie mentionat faptul ca un sprijin important acordat politicii promovate de Ungaria, a fost din partea lordului Rothermere care era proprietarul unui grup de ziare de succes si cu mare influenta atat in Anglia, cat si in strainatate .

Aceasta ampla campanie orchestrata cu mult profesionalism la Budapesta, era dublata de actiunile de propaganda promovate in strainatate de “Liga Revizionista”, dar si de alte organizatii neguvernamentale. Din 1927, cand a fost infiintata, si pana in 1940, Liga a publicat 228 de carti, reviste si ziare cu caracter revizionist in limbile germana, italiana, franceza, engleza, spaniola, finlandeza, portugheza si maghiara.

Din acest total, un numar de 124 de publicatii se ocupau de asa-zisa “problema a Transilvaniei” si ajungeau pe diferite cai si in Ardeal. Societatile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizatiile si asociatiile culturale contribuiau si ele la propaganda revizionista.

Márton Áron, portret neretusat

Personal consider ca despre episcopul romano-catolic Márton Áron nu s-a scris inca totul. Exista documente in arhivele romanesti (ale serviciilor speciale de dinainte de 1948, dar si de dupa acest moment), documente chiar si in arhivele muresene, care fac referire la persoana sa, exista studii publicate in reviste precum “Dosarele istoriei”, exista note informative despre activitatea episcopului in “Cartea Alba a Securitatii”, dar si volume care amintesc, in anumite contexte, de persoana episcopului.
Un studiu temeinic, care sa valorifice intr-o conceptie unitara si aceste informatii obtinute din mai multe surse istorice este mai mult decat necesar.

In prezent, atunci cand vine vorba despre persoana episcopului aproape toti interlocutorii maghiari se refera cu predilectie la momentul 18 mai 1944 cand, aflat in Biserica “Sfantul Mihail” din Cluj – spre cinstea sa – episcopul a avut taria morala, demnitatea si curajul sa condamne politica horthysta fata de evrei.

“Magyar Katolikus Lexikon” , ca dealtfel  majoritatea  scrierilor  maghiare, atunci cand se refera la viata si activitatea episcopului, spun destul de laconic ca, citez: “…a pledat pentru drepturile maghiarilor din Transilvania…”, insistandu-se, in mod deosebit pe opozitia sa manifestata fata de regimul comunist din Romania, fapt care desigur, nu poate fi contestat.

FOTO 2: Mihail Moruzov (1887-1940), sef al Serviciului Secret de Informatii (1924-1940)

Ce inseamna insa atat de evazivul, “a pledat”? O serie de documente si studii romanesti ne indica insa faptul si o alta latura a personalitatii episcopului Márton Áron. Inca din perioada interbelica Márton Áron a actionat constant impotriva unitatii statului national unitar roman ca unul dintre “varfurile de lance” ale actiunii revizioniste.
In documentele SSI era considerat, citez: “…unul din conducatorii actiunii iredentiste maghiare in tara noastra.”  Márton Áron se dovedea, asa cum ni-l prezinta rapoartele SSI, “un dusman neimpacat a tot ce este romanesc”.
Inainte de a alege calea spirituala, Márton Áron a luptat in primul razboi mondial – avand gradul de locotenent – in Divizia Secuiasca, unitate militara care potrivit tot rapoartelor SSI: “era vestita pentru atrocitatile comise contra romanilor.” 

Fusese ranit de trei ori, in luptele de la Doberdo, Pasul Oituz si Asiago. In anii ’30, episcopul facea dese deplasari, inclusiv la Targu-Mures, raspandind cuvantul Domnului – si nu numai -, de vreme ce era urmarit indeaproape de SSI, dar si de organele specializate din Siguranta Statului. Ironia sortii este aceea ca, peste ani, dosarul sau informativ intocmit de SSI si de organele specializate din Siguranta Statului avea sa fie preluat de Securitatea statului comunist si repus in circuitul operativ. 

        
Complot antistatal la Targu-Mures

In 1921, DPS a descoperit un complot la Arad pus la cale de organizatia secreta revizionista “Maghiar Fiatolok”, organizatie ce avea legaturi in mai multe orase din Transilvania.

Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleasi organe de Siguranta in 1923 la Cluj, complot ce avea ramificatii la Targu-Mures si Targu-Secuiesc.

Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit in 1937 si a fost legat de Partidul Ardelean Maghiar din Romania care, asa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Presedintiei Consiliului de Ministri al Ungariei.

Aceeasi Presedintie a donat tot in 1937, 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. In 1939, SSI a identificat o vasta retea de spionaj maghiar formata din 172 de persoane, care avea drept centre de baza Oradea, Targu-Mures si Satu-Mare cu ramificatii si in alte localitati din tara.
Perchezitiile au scos la iveala o lista cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ si de propaganda antiromaneasca, precum si un post de radio emisie-receptie ce functiona clandestin la Episcopia Reformata din Satu-Mare.

In deceniul patru al secolului XX, actiunile agresive ale spionajului maghiar contra Romaniei s-au inmultit. Acest fapt a reiesit si dintr-un raport din 1939 al SSI, care arata ca pana la acel moment, au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare.

Dupa cum se poate observa serviciile secrete romane si-au facut datoria cu consecventa si profesionalism, in ciuda faptului ca regele Carol al II-lea (1930-1940) a incercat sa si le subordoneze si sa le ignore munca. Rapoartele si analizele lor n-au fost insa luate in seama, iar rezultatele acestei ignorante dovedite de factorii de conducere s-au vazut in vara anului 1940 cand Romaniei i-au fost impuse grave amputari teritoriale.
Episcopul Márton Áron – indicativul “P.I.S”

Contraspionajul roman nu a putut stabili data exacta la care Márton Áron a fost recrutat de serviciile de informatii maghiare, desi anumite actiuni ale sale l-au adus in atentia organelor speciale romanesti inca de pe la jumatatea deceniului al treilea al secolului XX. In octombrie 1941, Marton Aron a intrat in legatura cu rezidentul de spionaj al legatiei maghiare de la Timisoara.
A fost momentul in care contraspionajul roman nu a mai avut nici un dubiu despre activitatea sa, mai ales ca anterior reusise sa procure Codul spionajului horthyst, fapt care a ramas necunoscut maghiarilor pe toata durata razboiului, dar care le-a permis romanilor sa deconspire si sa anihileze o serie de organizatii si retele de spionaj maghiare de pe teritoriul Romaniei.

Una dintre cele mai importante retele maghiare de spionaj din Transilvania – cu ramificatii si la Targu-Mures – a fost cea condusa de episcopul Márton Áron.
Informatiile culese de el personal sau sau de cei din organizatia sa erau cifrate cu ajutorul cartii “Piszkos Fred visszatér” (“Intoarcerea mizerabilului Fred”) si trimise apoi la destinatie. Indicativul cu care Márton Áron era apelat de Centrala Serviciului de Spionaj Maghiar de la Budapesta era permanent fiind format din grupul de litere “P.I.S.” si reprezenta initialele tipografiei la care a fost tiparita cartea de mai sus. Indicativul cu care Márton Áron trebuia sa raspunda era de fiecare data altul.

Prin intermediul Adelei Visnovitz – agenta a spionajului englez – s-a reusit a se realiza legatura lui Márton Áron cu englezii, episcopul devenind astfel agent dublu, facand uneori un joc foarte complicat si inca greu de inteles si azi.

Prin intermediul Elenei Bindasz, nascuta la 15 decembrie 1899 la Targu-Mures, maghiara de religie ortodoxa (?), Márton Áron a reusit sa afle foarte multe informatii legate de moralul armatei romane, ce vorbesc militarii intre ei, ce nemultumiri au, etc.

In acelasi timp, prin intermediul aceleiasi Bindasz Elena, care ajunge si ea sa o cunoasca pe Adela Visnovisz (agenta engleza), Márton Áron a facut cunostinta cu Matei Ioan, cetatean iugoslav de etnie romana, fost aviator in armata iugoslava si care se refugiase in Romania datorita prigoanei germane.

Matei il va pune in legatura pe Márton Áron cu maiorul sarb Bosco Stanoilovici, fost atasat militar iugoslav in URSS, un filo-englez cu relatii atat in spionajul englez, cat si in cel sovietic.

Reteaua lui Márton Áron va creste foarte mult intr-un timp relativ scurt, aceasta fiind capabila chiar si de sabotaje.
Elena Bindasz, care la un moment dat este arestata de autoritatile romane, va indica sabotajele executate, modul de operare, de unde se procura explozibillul necesar, insa il va deconspira cu aceasta ocazie si pe episcop, ca dealtfel intreaga retea condusa de el. Reactia autoritatilor romane a fost nuantata de la caz la caz.

Daca in unele situatii retelele maghiare care operau pe teritoriul Romaniei au fost anihilate rapid pronuntandu-se ani grei de inchisoare si chiar condamnari la moarte, cel putin in cazul lui Márton Áron nu s-a intamplat acest lucru.

Daca din diverse ratiuni episcopul (spion) Márton Áron s-a bucurat in perioada interbelica, dar si in timpul razboiului de un tratament cu menajamente, nu acelasi lucru se va intampla dupa 1948. Comunistii, care pusesera mana si pe arhivele serviciilor speciale romane de dinainte de 1940, nu l-au mai tratat cu aceeasi intelegere pe episcop, ba dimpotriva, il vor aresta si condamna pe viata.

Eliberat totusi de autoritatile comuniste dupa mai multe interventii exceptionale la cel mai inalt nivel, episcopul Márton Áron aflat acum in domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia, a continuat sa desfasoare – in ciuda posibilitatilor limitate – actiuni atat impotriva statului roman, cat si a regimului comunist.
Actiunile episcopului Márton Áron din perioada anilor 1945 – 1949 a fost strict monitorizata de serviciile statului roman, respective de Siguranta Statului pana in 1948, si de Securitate dupa 1948.

Personaj charismatic, cu o mare putere de convingere asupra multimilor si care se bucura de un respect deosebit in randul conationalilor sai, Márton Áron putea polariza oricand o miscare de rezistenta de mare amploare si impact.

Aflandu-se sub filaj operativ, deplasarile si actiunile sale in Transilvania erau insa strict monitorizate, astfel incat actiunile sale erau predictibile si drept urmare, au putut fi contracarate. Intr-o nota-raport a serviciilor de contraspionaj romane din 1947, el era indicat ca facand parte din agentura Serviciului Maghiar de Informatii care opera in Romania.   

”Trei variante pentru Ardeal” – Grupul Fodor in ancheta Procuraturii Militare muresene

Ardeal independent, Ardealul dat in intregime Ungariei sau Ardealul sa fie despartit in doua parti egale intre Romania si Ungaria. Potrivit referatului intocmit de Procuratura Militara Principala Targu-Mures si inaintat Procuraturii Militare Bucuresti – referat insotit de concluziile de invinuire puse pe data de 22.01.1958 – aceastea erau cele trei variante concepute de un grup de invinuiti din care faceau parte  Fodor  Pavel,  Haidu  Geza, Szentmartoni Valentin si Szocs Ignatiu.

In cadrul anchetei desfasurate pe parcursul mai multor luni se ajunsese la concluzia ca grupul era cu mult mai numeros si se aflase intr-o permanenta legatura cu episcopul romano-catolic Márton Áron, proaspat eliberat din inchisoare – fusese condamnat pe viata in 1951, dar i se intrerupsese incarcerarea la interventia Prezidiului Marii Adunari Nationale – iar la momentul respectiv, 1958, episcopul se afla in domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia.

Desi am studiat mai multe documente – si presupunand ca ancheta a fost facuta cu un minim de profesionalism – pentru mine ramane totusi intrebarea, cine a fost adevaratul inspirator al respectivului grup, Fodor Pavel sau Márton Áron? ” Grupul Fodor”, cum era denumit in documentele de ancheta, se afla in in filaj operativ inca din 1955 fiind arestat in 1957, la Targu-Mures, si fusese pus imediat in relatie cu persoana episcopului Márton Áron, un lucru relativ simplu, deoarece Fodor Pavel se intalnise de mai multe ori cu episcopul in acest interval de timp.

La momentul arestarii grupului, 1957 – episcopul aflat in domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia, asa cum spuneam anterior – era si el in filajul operativ al securitatii.

Referitor la Fodor Pavel, in cuprinsul referatului se arata: “In luna august 1955 a facut o vizita episcopului Márton Áron cu care ocazie a dus discutii dusmanoase la adresa regimului de democratie populara… Márton Áron ii aduce la cunostinta ca arestarea lui s-a datorat faptului ca in mai multe ocazii s-a manifestat public ca teritoriul Ardealului dupa 1944 nu a fost dat sub guvernarea Ungariei”.

Initial s-au propus trei variante pentru rezolvarea problemei Ardealului, in final – 1956 – cazandu-se de acord doar asupra uneia dintre ele: “…invinuitul Fodor Pavel ramanand la concluzia ca rezolvarea problemei cedarii teritoriului Ardealului sa se faca la impartirea in doua parti egale, intre Romania si Ungaria, propunere cu care este de acord in intregime si episcopul Márton Áron…” .

Actiunile grupului Fodor au fost puse in relatie – cel putin asa rezulta din ancheta – cu evenimentele revolutionare anticomuniste din octombrie 1956 din Ungaria.

“In luna octombrie 1956, se mentiona in referat, invinuitul Fodor Pavel a crezut ca a sosit momentul de a actiona… si a intocmit mai multe schite cu impartirea teritoriului Ardealului.

Pe baza acestor schite a intocmit o harta a teritoriului Ardealului pe care a trecut toate localitatile, bogatiile – sol, subsol – cu linii de demarcatie a frontierei planuite de el intre Romania si Ungaria…” .

In continuare, in cuprinsul referatului se mai aratau contactele pe care Fodor Pavel le-a avut cu diverse persoane de etnie maghiara pe care ar fi incercat sa le recruteze.

In ceea ce-l priveste pe Csiha Coloman, se mentiona: “In interogatoriile ce i s-au luat cu ocazia anchetei penale arata ca l-a cunoscut pe invinuitul Fodor Pavel, prin parintii sai inca de mult timp… invinuitul Fodor Pavel i-a povestit despre vizitele facute episcopului Márton Áron si relatiile pe care le are cu acesta…” .
Dincolo de schite (harti), planuri mai mult sau mai putin elaborate si recrutarea de membri, grupul Fodor s-a dovedit insa incapabil sa actioneze eficient dintr-un motiv cat se poate de simplu: conditiile anului 1956 erau cu totul altele fata de cele – sa spunem – ale anului 1945 sau 1946.
Episcopul Márton Áron mai este indicat si dupa 1965 intr-un dosar operativ al Securitatii, dosar cu referire la actiunile intreprinse de dr. Dobai Stefan si profesorul Komaromi Iosif, dar fara ca episcopului sa-i fie evidentiata o implicare directa, activa.

 

Prof. Nicolae BALINT –  (Fragment din volumul in curs de finalizare ”Politica si spionaj in spatiul muresean – Studii si cercetari”)

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/spionajul-maghiar-in-romania/

BIBLIOGRAFIE

 

 

– Balint, N., Ecouri muresene ale revolutiei din Ungaria din octombrie 1956, in Anuarul Arhivelor Muresene, Editura Cromatic Tipo SRL Targu-Mures, nr. IV/2005;
– Balint, N., Zece ani de teroare. Procuratura Militara Principala Targu-Mures, Editura Nico, Targu-Mures, 2008;
– Bodeanu, Denisa, ”Arestarea, procesul si detentia episcopului  Márton Áron in documentele din Arhiva CNSAS”, in ”Caietele CNSAS”, an IV, nr. 1-2 (11-12)/2013, pp. 232-233;
– Chiriac, Fl., Revizionism maghiar sub semnul crucii, in Dosarele istoriei, an. VII, nr. 11 (75), 2002;
– Dios, I., Magyar Katolikus Lexicon, Budapesta, 2003;
– Pascu, St., si Stefanescu St., Jocul periculos al falsificarii istoriei – culegere de studii si articole, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986.
– Pelin, M. si colectiv, Cartea Alba a Securitatii, vol. I, Editura Romacartexim, Bucuresti, 1997;
– Rogojan, A., Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale, Editura Compania, Bucuresti, 2011;
– Rogojan, A., si Poncea, T.V., Spionajul si extremismul ungar in Romania, Editura Proema, Baia Mare, 2010;
– Spanu, A., Istoria serviciilor de informatii / contrainformatii romanesti in perioada 1919-1945, Casa editoriala Demiurg, Iasi, 2010;
–  Spanu, A., Serviciul de informatii al Romaniei in razboiul de intregire nationala (1916-1920), Editura Militara, 2012.
– Vinteler, O., si Tetean, D., Problema transilvana (….), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014;
– DJMAN, fond Procuratura Militara Principala Targu-Mures, dosar 295/1957, dosar 355/1957, dosar 437/1958.

Obiectivul operativ Transilvania – SPIONAJUL MAGHIAR IN ROMÂNIA

Înca înainte de 1915, în Transilvania – ca de altfel în toate provinciile imperiului bicefal – existau retele de informatii puternice constituite de catre Serviciul de Informatii al Statului Major General Imperial si Regal de la Viena (pe scurt Evidenzburo).

Scopul actiunii informative era acela de a urmari evolutia starii de spirit a populatiei, cauzele ce o influenteaza si de a identifica eventualele activitati subversive ale organelor de spionaj române, determinând în acelasi timp si obiectivele pe care le urmaresc aceste organe pe termen scurt, mediu si lung.

Statele succesorale monarhiei dualiste, inclusiv Ungaria, au preluat în mare parte aceste retele si chiar daca unele obiective s-au schimbat, acestea “s-au pliat” pe politica promovata de Ungaria, în plan extern.

 

*

În 1912, Evidenzburo avea deja creata “o sectie speciala” la Timisoara. În preajma momentului intrarii României în razboi, aceasta sectie a pus la punct un birou de contraspionaj cu ramificatii vaste în toata Transilvania, pentru a putea contracara actiunile spionilor români, fiind evident faptul ca Regatul României, în actiunile sale, avea sustinere nu numai morala, dar si materiala din partea românilor aflati sub dominatie straina.

În fruntea biroului român de contraspionaj se afla locotenent-colonelul Johann Pallo.

Ofiter de informatii cu experienta, acesta a stiut sa exploateze în folosul serviciului sau resentimentele existente între români si maghiari pe de-o parte, si între români si germani pe de alta parte.

În ciuda sustinerii pe care aceasta sectie de contraspionaj o avea în regiunile locuite compact de etnici maghiari si de etnici germani, serviciile române de spionaj au reusit sa repurteze câteva succese importante dejucând în mare parte actiunile sectiei conduse de Pallo.

Practic, pe tot timpul Primului Razboi Mondial, românii au reusit sa obtina informatii importante, “de prima mâna”, cum se spune, din partea unor spioni “acoperiti”, care aveau o mare libertate de miscare în întreaga Transilvanie si chiar în întregul imperiu.

Agentul “U” la Târgu Mures

Având indicativul “U”, acest spion român cu “o acoperire” foarte buna (ofiter român în armata austro-ungara), s-a dovedit foarte eficient.

El a transmis regulat organelor române de informatii – fara a fi deconspirat de contraspionajul austro-ungar – date despre valoarea trupelor stationate în diferite garnizoane din Transilvania, dotarea acestora, numele comandantilor, directiile de miscare ale acestor trupe si dispozitivul de acoperire cu trupe pe frontiera româno-austro-ungara.

La sfârsitul anului 1915, el a transmis organelor române de spionaj un raport referitor la trupele stationate la Târgu Mures si Reghin. Spionul spunea, citez: “Orasul Târgu Mures dispune în acest moment de o garnizoana alcatuita din 14.000 de militari, din Regimentele 22 honvezi, 5 artilerie honvezi si Batalionul 23 vânatori.

La Reghin, au fost identificati doar 350 de honvezi, alti 100 fiind dislocati la Cicksereda, în timp ce 25.000-30.000 de soldati unguri sunt dispusi de-a lungul granitei cu România”.

El face la un moment dat chiar si câteva aprecieri pertinente referitoare la starea de spirit a românilor:

“Sunt deprimati, dar înca mai spera ca România va intra în actiune… Se poate conta mult pe sprijinul moral si chiar material al românilor din aceasta regiune”.

Un alt spion al românilor, de mare valoare operativa a fost cel cu indicativul “F”, care sub acoperirea de ziarist al unei tari neutre a reusit sa patrunda pâna în inima Cartierului General al armatei austro-ungare, aflat la Teschen si sa câstige simpatia generalului von Hoen, seful Cartierului presei si a feldmaresalului von Hotzendorf, comandantul armatei austro-ungare. Nici acest spion nu a putut fi deconspirat de organele contrainformative.

Un alt spion român care a actionat cu foarte mare eficienta organizând chiar si o vasta retea de informatii a fost capitanul Florian Bogdan, de loc din zona Reghinului, fost locotenent în armata austro-ungara si care, la scurt timp dupa ce fusese mobilizat în armata imperiala dezertase trecând în armata româna.

Florian Bogdan a fost folosit de catre Sectia a II-a din marele Stat Major Român pentru culegerea de informatii pe directia pe care armata româna o avea în vedere pentru un eventual atac conform planului de operatii „Ipoteza Z”, plan pus în aplicare de altfel în noaptea de 14/15 august 1916.

Ulterior, Florian Bogdan a fost folosit si în misiuni contrainformative pentru interogarea prizonierilor inamici capturati de armata româna.

Austro-Ungaria a murit, traiasca Ungaria!

În aprilie 1917, generalul Maximilian Ronge, marele “vânator de spioni”, cum i se spunea, a devenit seful Evidenzburo. Era însa prea târziu.

Monarhia austro-ungara nu mai putea fi salvata de la dezmembrare.

Nici chiar apelul patetic al ultimului împarat al imperiului, Carol I, apel intitulat “Catre popoarele mele credincioase” nu a mai gasit vreo sustinere între natiunile asuprite si care doreau acum o evolutie libera, independenta.

Chiar si Ungaria se înscria în aceasta evolutie generala.

 

 

 Harta : Destrămarea Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

 

 

 

La 31 octombrie 1918, Ronge i-a convocat pe toti sefii de sectie la Munchen si le-a anuntat dizolvarea de fapt a serviciului Evidenzburo. Arhivele secrete au fost arse de ofiteri constiinciosi, care acum ramasi fara “obiectul muncii”, doreau sa-si încheie cariera cu satisfactia “datoriei îndeplinite pâna la capat”.

Adjunctul lui Ronge, locotenentul-colonel Nordegg, a primit sarcina de a lichida ceea ce a mai ramas din serviciu.

Ofiterii serviciului nu au ramas însa prea mult fara “obiectul muncii”. Ei au fost rapid “recuperati” si “reîncadrati” în serviciile secrete ale nationalitatilor ivite pe ruinele imperiului.

Nici Ungaria nu a facut exceptie de la aceasta regula.

La urma urmei, de profesionisti – mai ales în domeniul informatiilor – e întotdeauna nevoie, indiferent de timp si de loc, iar scrupulele nu prea au cautare într-un asemenea domeniu.

Dupa o scurta experienta bolsevica, la 6 august 1919, în Ungaria s-a instituit un regim de dreapta, conservator, în frunte cu amiralul Horthy Miklos.

Regimul se schimba, obiectivele ramân

Imediat dupa instaurarea regimului condus de Horthy, Ungaria a început o campanie internationala de contestare a prevederilor tratatelor încheiate la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) si în mod deosebit pe cel de la Trianon, din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscuta “de jure” ca parte componenta a Regatului României, urmare a actului “de facto”, petrecut la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia si care dadea expresie unui act de vointa româneasca liber exprimata.

Actiunile în plan diplomatic international desfasurate cu multa insistenta de diplomatia maghiara în vederea revizuirii tratatelor, au fost dublate de alte actiuni mult mai elaborate, cele desfasurate pe frontul invizibil.

Ungaria dispunea în acest sens de mai multe avantaje. Avea retelele informative constituite înca de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se gaseau “în conservare” – avea cadre de informatii pregatite chiar pe relatia Transilvania si mai dispunea de un imens avantaj: în zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment sovin si iredentist.

În aceste conditii, Ungaria a putut sa promoveze un spionaj activ într-o zona de care – cel putin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodata despartita sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despartita.

În acest sens, serviciile speciale maghiare au desfasurat permanent actiuni concrete ce vizau obtinerea de informatii cu caracter politic, militar si economic, precum si actiuni ce urmareau destabilizarea statului român.

De asemenea, serviciile speciale maghiare au desfasurat permanent în Transilvania o violenta propaganda iredentista, nationalist-sovina si de denigrare a autoritatilor si statului român încercând sa induca în rândurile populatiei de etnie maghiara o stare permanenta de nemultumire.

Din arhivele mureșene adunate…și la lume date

În Ordinul Circular nr.12.548 din 14.08.1929, semnat de seful Statului Major General al Armatei Române si difuzat la marile unitati, ordin întocmit pe baza unei sinteze foarte cuprinzatoare, întocmite de Sectia a II-a Informatii, se aratau cazurile de spionaj maghiar descoperite pâna în acel moment.

În cuprinsul Ordinului Circular un accent deosebit se punea si pe combaterea propagandei iredentiste desfasurate de serviciile maghiare în Transilvania.

Masurile luate de autoritatile române nu au fost probabil destul de eficiente, pentru ca ele n-au descurajat manifestarile iredentiste si nationalist-sovine ale unor etnici maghiari din Transilvania.

În acest sens, în arhivele muresene sunt foarte multe documente care vin sa ilustreze cele afirmate anterior. Iata spre exemplu, numai câteva dintre acestea:

-Sebesi Francisc, 21 de ani, plugar, domiciliat în Matrici, judetul Mures, a fost trimis în judecata pentru ca în seara zilei de 26 aprilie 1930, jucând într-o piesa de teatru, prin felul cum a fost îmbracat, având arborat si steagul tricolor maghiar sub forma de panglici la rever, a dorit sa atâte ura românilor (din rechizitoriul aflat la Dosarul nr.4/1931, Fond Tribunalul Mures);

-Tarkany Gustav, 40 de ani, proprietarul ziarului “Hirado” din Târgu Mures, a fost trimis în judecata pentru ca în nr. 46 din 8 decembrie 1930 al ziarului sau a afirmat, citez; “Din cauza ciuntirii Ungariei, a înnebunit un proprietar din Ludusul de Mures” (din rechizitoriul aflat la Dosarul nr.18/1931, Fond Tribunalul Mures);

-Sebestyen Ladislau, proprietar al ziarului “Maros”, este si el trimis în judecata, pentru ca într‑un numar al ziarului sau a talmacit într-o versiune proprie cuvantul lui Ioan Ioanovici, care în numele teatrului maghiar din Ardeal ar fi afirmat la Budapesta, citez: “cuvântul maghiar se aude tot mai rar în teritoriile dezmembrate de la Ungaria…”(din rechizitoriul aflat în Dosarul nr.5/1931, Fond Tribunalul Mures); si exemplele pot continua.

Dupa o scurta experienta comunista traita de Ungaria, la 23 martie 1920 amiralul Horthy Miklos a fost ales regent de catre Adunarea Nationala, iar Ungaria a fost proclamata monarhie, având tronul vacant. În acel moment, statul maghiar avea 92.951 km. 2 si circa 8 milioane de locuitori.

O încercare a lui Horthy în 1921 de a restaura dinastia habsburgica, s-a lovit de atitudinea net ostila a statelor vecine.

De la bun început regentul Horthy a sustinut si promovat o politica revansarda, revizionista si nationalist-sovina fata de statele succesoare ale defunctului Imperiu Austro-Ungar, dar mai ales fata de România.

Noile realitati internationale au determinat Budapesta sa orienteze politica guvernului pe urmatoarele directii principale: o diplomatie activa si permanenta în cele mai influente state si cercuri ale aristocratiei interbelice, organizarea de actiuni iredentiste, la care au fost atrase o serie de elemente din rândul minoritatilor maghiare din tarile vecine, înarmarea si pregatirea armatei ungare pentru realizarea prin razboi a planurilor revizioniste, dar în primul rând o propaganda continua, în tara si în strainatate, subtila sau violenta, de la caz la caz, pentru promovarea propriei ideologii, revansarde si revizioniste.

Serviciul Secret creat în Ungaria a raspuns cu competenta acestei ultime cerinte prin actiuni si mijloace secrete specifice, inclusiv cele de propaganda.

Revizionismul ca un lait-motiv

În 1927 Ungaria a încheiat un Tratat de alianta cu Italia, tara care a sprijinit-o cu consecventa în pretentiile ei, fapt care dealtfel a devenit evident în august 1940 la Viena în timpul pregatirii Dictatului.

În 1928 si în 1933, au fost descoperite transporturi de arme expediate din Italia catre Ungaria, fapt care a dus la crearea unei anumite stari de tensiune în relatiile externe ale Ungariei cu unele state europene si la suspiciune fata de statul maghiar din partea unor state vecine.

În noiembrie 1932, noul guvern condus de Gyula Gombos a orientat tara pe o linie violent revizionista, în strânsa cooperare cu Italia fascista.

Gruparile fasciste conduse de Ferencz Szalasi, unite în Partidul National Socialist Ungar (în octombrie 1937), au dobândit tot mai multa influenta si a desfasurat în acelasi timp o larga agitatie în scopul revizuirii tratatelor.

Dupa acordul de la Munchen din 30 septembrie 1938, noul cabinet condus de bancherul Bela Imredy, a participat la dezmembrarea Cehoslovaciei.

Prin primul arbitraj de la Viena, Slovacia de sud a fost anexata la Ungaria. La 24 februarie 1939 s-a constituit un nou cabinet în frunte cu Teleki Pall, iar în martie 1939 când Germania a dezmembrat complet Cehoslovacia, Ungaria a ocupat Ucraina Subcarpatica.

Revizionismul si ura nationalist-sovina a fost ideologia dominanta a Ungariei si a inspirat regimul lui Horthy în toata perioada în care s-a aflat la putere, adica 1920-1944.

Preotii-activisti – între cele sfinte si cele lumesti

În atentia Serviciului Secret de Informatii din România au intrat si anumiti preoti maghiari de diferite confesiuni, din cauza propagandei revizioniste, soviniste si nationaliste pe care unii dintre ei o desfasurau în Transilvania.

Un caz aparte îl constituie cel al episcopului Marton Aron, figura centrala a Bisericii romano-catolice din România din prima jumatate a secolului XX.

În documentele SSI, redate partial de revista „Dosarele istoriei” era considerat, citez: “…unul din conducatorii actiunii iredentiste maghiare în tara noastra.”

Cel care mai târziu – spre cinstea sa – avea sa ia o atitudine hotarâta în favoarea evreilor, opunându-se trimiterii lor spre lagarele de exterminare naziste de catre guvernul maghiar hortyst, se dovedea, asa cum ni-l prezinta rapoartele SSI, “un dusman neîmpacat a tot ce este românesc”.

Înainte de a alege calea spirituala, Marton Aron a luptat în primul razboi mondial – având gradul de locotenent – în Divizia Secuiasca, unitate militara care potrivit tot rapoartelor SSI: “era vestita pentru atrocitatile comise contra românilor”. Fusese ranit de trei ori, în luptele de la Doberdo, Pasul Oituz si Asiago.

În anii ’30, episcopul facea dese deplasari, inclusiv la Târgu Mures, raspândind cuvântul Domnului si nu numai, de vreme ce era urmarit îndeaproape de SSI, dar si de organele specializate din Siguranta Statului. Ironia sortii este aceea ca, peste ani, dosarul informativ întocmit de SSI si de organele specializate din Siguranta Statului avea sa fie preluat de Securitatea Statului comunist si repus în circuitul operativ.

Securitatea îl mentiona pe Marton Aron chiar si în dosarul de urmarire informativa al episcopului (viitorul cardinal) Todea, ca fiind în strânse legaturi cu acesta.

Marton Aron mai apare însa mentionat si în documentele Procuraturii Militare Principale Târgu-Mures spre sfârsitul deceniului al saselea când deja avea domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia.

Episcopul este mentionat în contextual anchetarii unui numeros grup subversiv, care intentiona sa actioneze în contextul creat de evenimentele din Ungaria.

Grupul respectiv era condus de Fodor Imre si Csiha Coloman, ambii din Târgu-Mures. În ultima perioada a vietii sale, Marton Aron revenise la gânduri mai bune fata de români.

Deocamdata vorbe…

Ungaria revizionista a gasit cea mai mare sustinere din partea Marii Britanii. O buna parte din elita maghiara întretinea si cultiva relatii apropiate cu înalta societate engleza.

Un sprijin important l-a acordat politicii promovate de Ungaria Lordul Rothermere care conducea un grup de ziare de succes si cu mare influenta în Anglia si în strainatate.

Din gupul sau de presa faceau parte 71 de ziare si reviste din Anglia, Statele Unite si Canada, în frunte cu bine cunoscutul “Daily Mail”, care avea la momentul respectiv un tiraj de 2 milioane de exemplare. Aceasta campanie era dublata de actiunile de propaganda promovate în strainatate de “Liga Revizionista” ce-l avea în frunte pe cunoscutul scriitor Ferencz Herczog.

Din 1927 când a fost înfiintata si pâna în 1940, Liga a publicat 228 de carti, reviste si ziare cu caracter revizionist în limbile germana, italiana, franceza, engleza, spaniola, finlandeza, portugheza si maghiara.

Din acest total, un numar de 124 de publicatii se ocupau de “problema Transilvaniei” si ajungeau pe diferite cai si în Ardeal.

Societatile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizatiile si asociatiile culturale contribuiau si ele la propaganda revizionista, asa cum procedau si unii preoti maghiari de diferite confesiuni.

Complot antistatal la Târgu Mures

În 1921, Siguranta Statului Român a descoperit un complot la Arad pus la cale de organizatia secreta revizionista “Maghiar Fiatolok”, organizatie ce avea legaturi în mai multe orase din Transilvania.

Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleasi organe de Siguranta în 1923 la Cluj, complot ce avea ramificatii la Târgu-Mures si Târgu- Secuiesc.

Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit în 1937 si a fost legat de Partidul Maghiar din România care, asa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Presedintiei Consiliului de Ministri al Ungariei. Aceeasi Presedintie a donat tot în 1937, 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania.

În 1939, SSI a identificat o vasta retea de spionaj maghiar formata din 172 de persoane, care avea drept centre de baza Oradea, Târgu-Mures si Satu-Mare cu ramificatii si în alte localitati din tara.

Perchezitiile au scos la iveala o lista cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ si de propaganda antiromâneasca, precum si un post de radio emisie-receptie ce functiona clandestin la Episcopia Reformata din Satu-Mare.

În deceniul patru al secolului XX, actiunile agresive ale spionajului maghiar contra României s-au înmultit. Acest fapt a reiesit si dintr-un raport din 1939 al SSI, care arata ca pâna la acel moment, au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare.

Dupa cum se poate observa serviciile secrete române si-au facut datoria cu consecventa si profesionalism, în ciuda faptului ca regele Carol al II-lea (1930-1940) a încercat sa si le subordoneze sau sa le ignore munca.

Rapoartele si analizele lor n-au fost însa luate în seama, iar rezultatele acestei ignorante dovedite de factorii de conducere s-au vazut în vara anului 1940, când României i-au fost impuse grave amputari teritoriale.

 

Nicolae BALINT

foaienationala.ro/spionajul-maghiar-romnia-obiectiv-operativ-transilvania