CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Pe 9 iunie se împlinesc 170 de ani de la lansarea Proclamației de la Islaz, în urma căreia s-a declanşat revoluţia de la 1848 din Muntenia. VIDEO

Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentînd la Paris tricolorul românesc cu menţiunile

În imagine: Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentînd la Paris tricolorul românesc cu menţiunile „Dreptate, Frăţie” în 1848. Acuarelă de C. Petrescu

 

 

 

9 iunie 1848 – Proclamația de la Islaz

 

 

În data de 9 iunie se împlinesc 170 de ani de la lansarea programului revoluționar din Țara Românească, Proclamația de la Islaz, în urma căreia s-a declanşat revoluţia în Muntenia.

Revoluţia Română de la 1848 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an, şi o expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale a românilor.

În anul 1848 în ţările Române s-au produs trei revoluţii : revoluţia din Moldova – care a fost înăbuşită de la început, cea din Muntenia, iar a treia în Transilvania.

În Muntenia, revoluţia s-a bucurat, de la început, de mai mult succes decât în Moldova, una din cauze fiind mai buna organizare a ei şi mai ales concursul unei părţi din administraţie şi armată.

În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politică secretă, intitulată Dreptate-Frăţie. Din ea făceau parte tinerii patrioţi şi progresişti, dintre care mulţi studiaseră în străinătate, mai ales la Paris.

Mişcarea s-a declanşat în Muntenia, în ziua de 9 iunie 1848, stil vechi (21 iunie 1848, stil nou) la Islaz, în judeţul Romanaţi (Teleorman), ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor.

Aici s-au aflat fruntașii pașoptiști Ion Heliade Rădulescu, Ștefan Golescu, Cristian Tell, Nicolae Pleșoianu și preotul Radu Șapcă.

Islazul, mic port la Dunăre cu însemnătate comercială, nu se afla sub controlul direct al turcilor.

Localitatea a fost aleasă de Nicolae Bălcescu pentru declanșarea Revoluției de la 1848 în Țara Românească pentru că atât comandantul companiei de dorobanți care păzea portul și frontiera, căpitanul Nicolae Pleșoianu, cât și șeful administrației erau de partea revoluționarilor.

Nicolae Bălcescu a justificat alegerea Islazului astfel: „La Islaz, cum nici prin gând nu i-ar trece lui Vodă Bibescu, vornicului Vilar sau agăi Manu, așa ca să ne pună piedici”.

Grupul de revoluționari, membri ai guvernului provizoriu, având în frunte tricolorul pe care era scris „Dreptate-Frăție”, s-a îndreptat spre centrul comunei, unde mulțimea era adunată pentru sfințirea bisericii Sfinții Trei Ierarhi.

În fața ei, Ion Heliade Rădulescu a citit Proclamația.

“Este vremea astăzi, când naţionalitatea şi existenţa politică ne sânt tăgăduite, când vedem că dela 1848 mai cu seamă cuvintele unitate şi naţionalitate sânt în toate gurile în Europa, simţimentul lor în toate inimile şi au armat toate braţele, au vărsat atâta sânge în aceşti doi ani din urmă, sânge ce va curge mereu, până când harta Europei se va preface, staturile întemeiate pe concuistă, pe călcarea drepturilor naţiilor se vor zdrobi, naţiile se vor reîntregi în libertatea lor şi sfânta alianţă a popoarelor se va întocmi, astăzi când toată Europa vede că o nouă năvălire a barbarilor nordului o ameninţă, astăzi când în faţa acestei primejdii, văzând că n’au a alege decât a fi toate libere sau toate ruse, popoarele Europei îşi dau mâna ca să înceapă această cruciadă a libertăţii şi civilizaţiei în contra barbariei, este vremea, zicem, ca şi naţia română să ridice stindardul lui Mircea, Ştefan şi Mihai, stindardul de viaţă şi mântuire.
Copleşiţi şi ameninţaţi astăzi de panslavism, mâine poate şi de pangermanism, noi nu ne putem mântui fără numai opuindu-le panromânismul.
Panromânismul dar, trebue să fie astăzi ţinta noastră comună de activitate.

Printr’nsul se completează sinteza noastră revoluţionară.”

Proclamația de la Islaz, întocmită de Comitetul revoluționar din Țara Românească a fost concepută ca act constituțional.

Prin ea se renunța la Regulamentul organic şi se puneau bazele unei noi ordini constituționale.

 

Proclamația de la Islaz: 

 

Fraților români,

 

Timpul mântuirii noastre a venit;poporul român se deșteaptă la glasul trâmbiței îngerului mântuirii și își cunoaște dreptul său de suveran.

Pace vouă, pentru că vi se vestește libertate

vouă!

 

Pe scurt, popolul român, recapitulând, decretă:

 

1. Independența sa administrativă și legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.

 

2. Egalitatea drepturilor politice.

 

3. Contribuție generală

 

4. Adunanță generală compusă de reprezentanți ai tuturor stărilor soțietății.

 

5. Domn responsabil, ales pe cinci ani, și căutat în toate stările societății.

 

6. Împuținarea listei civile;ardicarea de orice mijloc de corumpere.

 

7. Responsabilitatea miniștrilor și a tuturor funcționarilor în funcția ce ocupă.

 

8. Libertatea absolută a tiparului.

 

9. Orice recompensă să vie de la patrie prin reprezentanții săi, iar nu de la domn.

 

10. Dreptul fiecărui județ de a-și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul popolului întreg de a-și alege domnul.

 

11. Gvardie națională.

 

12. Emancipația mănăstirilor închinate.

 

13. Emancipația clăcașilor, ce se fac proprietari prin despăgubire.

 

14. Desrobirea țăranilor prin despăgubire.

 

15. Reprezentant al țării la Constantinopole dintre români.

 

16. Instrucție egală și întreagă pentru tot românul de amândouă sexele.

 

17. Desființarea rangurilor titulare ce nu au funcții.

 

18. Desființarea pedepsei degrădătoare cu bătaia.

 

19. Desființarea atât în faptă, cât și în vorbă a pedepsei cu moartea.

 

 

Guvernul provizoriu ales la Islaz a intrat în Craiova pe 13/25 iunie 1848, iar o zi mai târziu s-a unit cu guvernul constituit la București, formând Guvernul provizoriu al Țării Românești, care a emis primele sale decrete pe 14/26 iunie, printre care și acela care prevedea înființarea drapelului național format din culorile albastru, galben și roșu, care avea inscripționată deviza „Dreptate-Frăție”.

Domnitorul Munteniei, Gheorghe Bibescu, ştiind că a pierdut sprijinul armatei, a semnat Proclamaţia de la Islaz, care va deveni noua constituţie a ţării şi a recunoscut noul guvern, format din Nicolae Bălcescu, secretar de stat pentru afaceri externe, Nicolae Golescu, secretar de stat pentru afaceri interne, Gheorghe Magheru, finanţe, Ion Heliade Rădulescu, culte, Ştefan Golescum justiţie, Constantin Kretulescu, preşedinte al Consiliului Administrativ, C.A. Rosetti, prefectul Poliţiei Capitalei şi Ioan Odobescu şef al Oştirii, după care a abdicat şi s-a retras în Transilvania.

Imediat, ruşii au protestat prin consulul lor şi au ameninţat că vor invada ţara. 

Proclamaţia de la Islaz declara egalitatea politică a cetățenilor, libertatea tiparului, desființarea rangurilor nobiliare, emanciparea cetăţenilor ţării.

De asemenea, Proclamația dădea drepturi politice şi locuitorilor de altă credință decât cea a românilor, evreii fiind și ei emancipați.

Statul prelua averile mănăstirilor închinate, se prevedea accesul la învățătură a întregii populații, se stipula înființarea universităților în București și Craiova, a Politehnicii în București, se dorea înființarea de licee în fiecare județ, școli normale în fiecare plasă și școli în fiecare sat.

Proclamația anunța introducerea alfabetului latin în administrație și prevedea ca în fruntea statului să fie un domn ales pentru cinci ani de către toate păturile sociale, iar Adunarea legislativă să fie formată din reprezentanți ai tuturor claselor sociale.

Se crea un sistem de autonomie locală și se înființa Garda Națională.

Mişcarea revoluţionară de la 1848 din Muntenia deşi a avut o durată de existenţă de numai trei luni, fiind  înfrântă în urma unei intervenții militare a Imperiului Otoman, a avut urmări însemnate în ceea ce priveşte întărirea şi adâncirea ideii de unitate naţională.

Totodată, prin propaganda susţinută de fruntaşii exilaţi în apusul Europei, ea a determinat un puternic curent de opinie publică şi guvernamentală în favoarea unirii românilor, curent care îşi va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului şi apoi a Convenţiei de la Paris (1856, respectiv 1858).

Nu este, prin urmare, exagerat a afirma că revoluţia munteana de la 1848 a fost unul dintre marile evenimente care au stat la baza constituirii României moderne.

 

 

 

 

Surse:

http://www.istoria.md/articol/491/9_iunie,_istoricul_zilei

http://www.ziarulmara.ro/?p=63279

10/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

A fost hatmanul Ştefan Răzvan, eroul dramei lui Hașdeu „Răzvan și Vidra”, un țigan ajuns pe tronul Moldovei ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ştefan Răzvan, domnitorul despre care se spune a condus Moldova  în perioada aprilie – decembrie 1595, este citat ca una dintre puținele figuri ale istoriei românilor care pare să fi fost de origine țigănească. În programa școlară de” Istoria și tradițiile minorității romilor”, acesta  este inclus pe o listă de 17 personalități românești de etnie romă.

Wikipedia spune ca era fiul unui țigan musulman care emigrase către Moldova din Imperiul Otoman și al unei femei moldovence , ca a servit  probabil în armata regelui Henric al IV-lea al Franței, apoi în armata poloneză.

Înainte de a accede la tron era comandantul gărzii lui Aron Voda vea titlul de hatman.

A luptat alături de Mihai Viteazul și Sigismund Báthory împotriva turcilor otomani si i-a succedat la tron lui Aron Vodă, pe care l-a alungat cu sprijin maghiar, devenind domn.

Detronat ca urmare a invaziei poloneze în Moldova, a fost înlocuit cu Ieremia Movilă. A incercat sa-si recupereze tronul,, iar lupta decisivă a  dat-o la Areni, lângă Suceava. Pierzând bătălia, Razvan  a fost capturat în încercarea sa de a fugi spre Transilvania și a fost executat.

Ca mulţi alţi domni ai Tarilor Române, el şi-a câştigat faima prin popularizarea sa intr-o dramă istorică romantică şi nu in urma unei domnii memorabile.

În drama  „Răzvan şi Vidra”, a lui  Bogdan Petriceicu Haşdeu, Răzvan este prezentat ca un rob ţigan eliberat de pe domeniul mănăstiresc, care ajunge domn al Moldovei.

Copil fiind, se spune si ca Răzvan era  robul lui Anastasi, arhiepiscop mitropolitan al Moldovei între 1572 şi 1578, care î-a dat  o bună educaţie, înainte de a-l elibera, prin testamentul său.

S-a înrolat apoi în armata poloneză sub regele Ştefan Bathory, de unde iese cu gradul de colonel şi un titlu nobiliar.

S-a distins ca un luptător curajos în cadrul unei formaţiuni independente de cazaci, ”Zaporojkaia Seş”, ajungand  la înalta funcţie de hatman, comandant al forţelor cazace.

Din această postură, el intră în serviciul domnului moldovean Aron Vodă, care-l trimite în misiune diplomatică la Sigismund Bathory, principe al Ardealului şi nepot al regelui polon.

 

 

 

 

 

 

 

În urma tratativelor, Sigismund şi Aron Vodă devin aliaţi împotriva otomanilor, iar Răzvan este numit comandant al gărzii personale a domnului moldav, formată din mercenari unguri.

A obținut astfel statut de boier și s-a implicat în politica Moldovei. Se spune că cea care i- a stîrnit setea de putere și l-a făcut să ravnească tronul a fost sotia sa, Maria – Vidra,  o boieroaică ambițioasă și trufașă, nepoata lui  Onciu Moțoc.

În această perioadă, regele Sigismund încerca  unirea celor trei principate romane, sub domnia sa.

La 20 mai 1595, în baza tratatului de la Alba Iulia, Mihai Viteazul acceptă să devină vasal al lui Sigismund, Muntenia  pierzându-şi astfel independenţa.

Aron Vodă refuză însă  şi, pentru a-l pedepsi, regele maghiar îl acuză de trădare şi uneltiri cu turcii, îl pune pe  hatmanul  Răzvan să-l aresteze şi, la 24 aprilie 1595,  îl numeşte domn al Moldovei chiar pe fostul hatman.

Cronica Buzeştilor, contemporană cu evenimentele, preluată ulterior de Letopiseţul Cantacuzinesc, prezintă episodul astfel  înlăturării lui Aron Vodă:

“Îl ajunse pâra mincinoasă şi năpasta. Că trimise Bator Jicmont craiul (Sigismund Bathory-n.n), de-l legară cu doamna sa şi-i luă toată averea şi-l scoase din ţara lui cu ruşine, şi-l băgară în temniţă în Venti (Vânţu de Jos, jud. Alba), şi-i tăiară toţi boierii şi toate capetele în luna lui aprilie în 23 de zile din cursul anului 7103.

Şi-l puseră domn în locul lui  pe unul ce era agă la Aron Vodă, anume Răzvan şi-i schimbară numele de-i puseră Ştefan Vodă, să fie domn Moldovei”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Sigismund Bathory

 

 

 

 

Pe 5 iunie 1595, delegaţia moldoveană semnează şi ea închinarea ţării lui Sigismund, noul domn devenind, asemeni lui Mihai, simplu locţiitor al principelui ardelean.

O relatare în privinţa caracterului lui Razvan  găsim în conversaţia în limba turcă avută de Mihai Viteazul cu solul polonez Lubieniecki în 27 iulie 1595:

”E trădătorul meu: nu ţăran, ci grădinar, a cărui mamă îmi este supusă mie. Mi-a furat şase mii de galbeni ungureşti când a fost trimis de mine la Constantinopol, iar acum mi se face frate…

„Dispreţul lui Mihai faţă de aliatul său de conjunctură este evident, arătând şi că acesta este “de neam ţigănesc, fără nicio credinţă, care m-a înşelat în slujba lui faţă de mine şi apoi l-a răsturnat pe Aron, pe domnul său, din domnie, şi acum porunceşte moldovenilor în locul  lui”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ştefan Răzvan s-a arătat totusi un aliat credincios, participând alături de Mihai la toate campaniile antiotomane ale acestuia.

În timpul unei acţiuni militare, atacul asupra cetăţii Giurgiului, polonezii, care în scrisorile către Papă îl numeau „om de naştere joasă,” profită de absenţa sa şi îl instalează domn pe Ieremia Movilă, descendent din „lignajul vechilor voievozi”.

 

 

 

 

 

Ieremia Movila (Moghilă)

 

 

 

 

 

 

La scurt timp, Răzvan încearcă să-şi recâştige tronul, mizând pe faptul că polonezii s-au retras în ţara lor.

Cu oşti de la suveranul său, Sigismund Bathory, intră în Moldova îndreptându-se către cetatea de scaun a Sucevei.

În bătălia desfăşurată la Areni, pe 14 decembrie 1595, fostul domn, care potrivit lui Miron Costin în Letopiseţul Ţării Moldovei, avea peste 12000 de oameni, istoricul Xenopol apreciind oastea ungurească la mai puţin de 2000 de soldaţi, este învins.

Despre fuga sa spre Transilvania, Cronica Buzeştilor relatează: “fugi până la un sat anume Măneşti şi acolo fu prins Ştefan Vodă de nişte ţărani şi ducându-l la Ieremia Vodă, puţină vreme a fost viu, apoi l-a înţăpat Ieremia Vodă şi oastea lui a pierit cu totul”.

Cronicarul moldovean Miron Costin descrie sfarșitul tragic al lui Ștefan Răzvan:

„L-au prins oștile lui Ieremii-Voda și pre Răzvan și l-au adus la Ieremie-Voda. Stă movila și acum pe drumul Baiei de la Suceava, care se pomenește Movila lui Răzvan pînă astăzi.

Cît l-au adus pre Răzvan la Ieremie-voda, după cîtăva mustrare, i-au tăiat îndată capul și l-au pusîntr-un par împrotiva cetății”.

 

 

 

 

 

 

 

Miron Costin

 

 

Tot Miron Costin considera moartea lui Răzvan Vodă ca o pedeapsă pentru trădarea lui Aron: ”cât l-au adus pe Răzvan la Ieremia Vodă după câteva mustrări, i-au tăiat capul şi l-au pus într-un par împotriva cetăţii. Iară pe unguri i-au gonit oştile până la munţi, cu mare vărsare de sânge. Fost-a acesta războiul în anul 7104 decembrie 5 zile. Aşa s-a plătit răul ce-l făcuse el lui Aron Vodă”. 

O altă cronică din 1599, a silezianului Baltasar Walther, preia informaţii provenite de la cancelarul lui Mihai Viteazul, logofătul Teodosie Rudeanu, şi prezintă faptele într-un mod asemănător:

”aga Ştefan Răzvan, de neam singan, ostaş viteaz dar fără credinţă faţă de fostul său domn Aaron şi apoi, după înfrângerea sa în Moldova, împotriva aşteptării, tras în ţeapă, în faţa tuturor”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nicolae Balcescu scria despre  Stefan Razvan  :

 

 

 

 

„Acest Razvan era nascut in Moldova, dintr-un tata tigan si o muma moldovanca. El intrase de tanar in armia polona si, deosibindu-se printr-o vitejie neobicinuita in razboiu polonilor cu muscalii, fu din simplu soldat ridicat la cele mai inalte trepte ostasesti de craiul Poloniei, Stefan Bathori.

In urma intorcanduse in Moldova, intra in slujba lui Aron Voda, care ii dete rangul de aga si il trimise la mai 1593, sol la Sigismund Bathori.

Apoi, Razvan primi de la Aron comanda gvardiei sale de unguri. El trase la sine dragostea acestor ostasi si izbuti, dupa cum vazuram, cu agiutorul lui Bathori, a rasturna pe domnul sau si se urca astfel in locu-i, pe un tron de care se facuse vrednic prin vitejia lui“.

Mai tarziu, (in batalia de langa Areni, la 3/13 decembrie 1595) prins de oamenii lui Ieremia Movila, acesta a avut parte de o moarte cumplita.

„Printr-o cruzime inspaimantatoare el (Ieremia) porunci a pune pe Razvan la cazna, apoi ii taie nasul si buzele, si dupa aceea puse de-l trase in teapa, espuindu-l asfel – priveliste de jale – la armie si la locuitorii tarii.

In minutul in care mult nenorocitul Razvan Voda gemea de dureri pe teapa, cu o cruda barbarie adusera pe fratele sau inaintea lui de-i taiara capul. L-aceasta vedere, durerea mortii fratelui sau adaogandu-se la a sa, Razvan deodata se ridica, tasni pe teapa, intinse bratile catre dragul sau frate si intr-aceasta miscare isi dete sufletul“.

„In drumul ce merge de la Suceava la Baia si pana astazi se arata si se pomenes te movila lui Razvan Voda, loc unde zac, neuitate de popor, oasele viteazului domn. Astfel de cumplita moarte avu acest barbat pe care meritul sau si norocirea il inaltase din pulbere pe tronul patriei sale.

Nascut tigan, dintr-un neam osandit de veacuri la robie, el fu inca o dovada puternica ca in ochii providentii nu sunt popoare alese si popoare osandite, ca ea raspandeste deopotriva indurarile sale peste toti oamenii, fara osebire de natie si clasa, puind pe fruntea fiecarui pecetea dumnezeirei si declarandu-l cu drepturi deopotriva ca toata omenirea, in libertate,la egalitate, la virtute si la adevar“. 

 

(N. Balcescu, Romanii supt Mihai Voievod Viteazul, Junimea, Iasi, 1988).

 

 

 Epilog

 

 

Potrivit unui  studiu facut de profesorul dejean Kiss Francisc, s-a consemnat existenta vaduvei lui Razvan, Vidra, cu 400 de ani in urma, in satul Babdiu, din judetul Cluj.

In urma supunerii lui Razvan  din 1595 fata de Sigismund, in acele vremuri se obisnuia ca domnitorii sa detina o proprietate ca loc de refugiu intr-o tara vecina.

Asa s-a intamplat si cu Stefan cel mare sau cu Mihai Viteazul.

Dupa toate probabilitatile, in Transilvania, Stefan Razvan  primise in posesie satul Zapart (astazi Babdiu, comuna Bobalna).

Date fiind noile imprejurari ostile vaduvei lui Razvan – pe numele adevarat Maria sau Mariuca, dupa cum apare in documente – , pe la 1596 aceasta s-a refugiat pe aceasta proprietate, dupa moartea sotului sau, sub ocrotirea lui Ioan Cernai, episcop ortodox de Vad.

Femeie apriga si iute la manie, aceasta nu era insa iubita de cei peste care stapanea, acestia facand numeroase plangeri la principele Transilvaniei, pentru a-i apăra în faţa „nelegiurilor şi samavolniciilor la care erau supuşi'” de Maria-Vidra.

 Primul document care semnalează prezenţa Mariei -Vidra în aceste locuri este datat 11 decembrie 1599.

În el se arată cum aceasta şi Ştefan Ciurea, reprezentantul episcopului de Vad, le-au întâmpinat pe Elena Korosi, văduva nobilului Cristofor Kereszturi, şi pe fiica ei, Ecaterina.

Acestea, din ordinul lui Mihai Viteazul, intrau în posesia satelor Olpret (azi Bobâlna) şi Nireş.

Un alt document consemnează patru ani mai târziu, în 1603, că în satul Rogoz „s-au numărat claiele de fân a soţiei voievodului Ştefan”, ceea ce atestă că văduva stăpânea şi satul Rogoz din zona Chioarului, judeţul Maramureş.

După vreo 8 ani de văduvie, în jurul anului 1603, Maria s-a recăsătorit cu voievodul Ionaş de Boiu Mic şi Românaşi, care avea sub stăpânire opt sate aparţinătoare domeniului Chioar.

Extrem de ambiţios, acesta încerca mereu să-şi mărească proprietăţilesi pentru asta, la un moment dat, chiar a acordat un împrumut de 4.000 florini de aur generalului Giorgio Basta, în scopul întreţinerii armatei imperiale.

Suma era considerabilă pentru acele vremuri, iar în schimbul ei Ionaş a primit în stăpânire zece sate din Maramureş şi Sălaj.

Odată cu schimbarea situaţiei politice şi retragerea generalului Basta din Transilvania, planurile de înavuţire ale voievodului Ionaş s-au prăbuşit.

Într-o primă fază, cuplul voievodal a pierdut câteva sate luate de principele Sigismund Rakoczi. Mai apoi, în 1615, dieta de la Cluj a prevăzut revizuirea tuturor donaţiilor cu începere din 1588.

 Au încercat din răsputeri să le recupereze în anii care urmează, însă fără urmă de succes.

Mai putin bogata decat se visa, Maria a murit la o data nestiuta. Numele ei a disparut din documente incepand cu 1631. Totusi, posteritatea o va cunoaste mereu ca pe Vidra lui Razvan din „Razvan si Vidra”. (din saptamanalul Clujeanul, 2003).

 

 

 

Dar daca Razvan n-a fost domn al Moldovei ?

 

 

Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Miron Costin  începe  cu evenimentele din vremea lui Aron voda  şi Răzvan.

El ne spune despre principele transilvanean Sigismund Bathory ca „s-au ajuns cu boierii lui Aron, anume Ştefan Radu vornicul şi Răzvan hatmanul„,”cu ştirea lor au trimis oşti şi l-au luat pe Aron cu toată casa .. la Belgrad” (Alba Iulia). Apoi,”l-au pus pe Ştefan Radu domn în Suceavă„.

 Asadar,vornicul  Stefan Radu  a  fost pus de Sigismund  „domn în Suceavă. nu Razvan…

Personajul Răzvan intră în scenă de-abia când Sigismund Bathory atacă Moldova, în decembrie 1595, si tot atunci este omorât (după unele surse, tras în ţeapă, după Miron Costin, decapitat).

Vedem asadar, că Razvan era  doar un pretendent la tron, care nu a domnit niciodată si ca vornicul Ştefan Radu este cel care a domnit.

Avem de-a face cu două personaje diferite, cu funcţii diferite (Ştefan Radu era vornic – adica şeful curţii domneşti a lui Aron voda, iar Răzvan era hatman – comandantul oastei). 

Astfel, în loc de un erou de legendă, avem potrivit cronicarului Miron Costin, de-a face cu doi boieri, care nu s-au remarcat prin aproape nimic în istorie şi care şi-au trădat domnitorul, cauzându-i acestuia şi moartea.

Si principele Sigismund Bathory dă vina „lui Ştefan Radu că au lăsat să cuprinză leşii scaunul ţării cu blăstămăţia lui„, adică celălalt personaj.

Nici asupra altor lucruri izvoarele nu par să se pună de acord. Se spune că Razvan a luptat cu eroism şi a fost omorât de Ieremia Movilă, insa Miron Costin scrie că moartea lui a fost pentru trădarea lui Aron şi încercarea de a-l detrona pe Ieremia Movilă („Aşa s-au plătit lui Răzvan răul ce-i făcuse şi el lui Aron vodă„).

În fond, moartea lui Răzvan nu este o epopee. El fusese comandantul lui Aron şi avea datoria să-şi apere domnitorul, bun sau rău, chiar cu preţul vieţii. 

Asupra originii lui Răzvan planează iarăşi dubii… Unele izvoare (inspirate din „Răzvan şi Vidra„?) îl consideră fiul lui Petru Şchiopul, cu o femeie romă. Greu de crezut acest lucru!

Petru Şchiopul era creştin ortodox convins, puţin probabil să trăiască cu o femeie în afara legii ortodoxe.

În plus el era: „blându, nebeţiv, necurvar, dreptu la judecată, nelacom” sau „adevărate matce, nu maştihă” (Miron Costin).

Sa fi greşit Miron Costin, unul dintre cei mai obiectivi cronicari din câţi au existat, omul care nu şi-a cruţat prin scrisul său, nici rudele sau apropiaţii (de exemplu Movileştii), atunci când era cazul?

Lui Ştefan Răzvan îi sunt atribuite două tipuri de monede în sistemul groşilor, şi anume monede din argint cu valoare nominală de 3 groşi, similare monedelor poloneze din acea epocă.

Exista pe „sfantul internet” un site  unde este dată la iveală o monedă pe care, ni se spune, apare Ştefan Răzvan.

 

 

 

 

 

Putem citi acolo pe Avers: STEPII*BOIBOD*MOL*DOB  si pe Revers: GROS*ARGT/RIP*REG*MO/OLDABIA/15-95

 

 

Prin urmare, un anume Ştefan a fost domnitor al Moldovei în acea perioadă. Nu Răzvan ! 

O fi fost Stefan Radu, fostul vornic, cel despre care ne vorbea Miron Costin in cronica sa ?

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Haşdeu, „Răzvan şi Vidra”

  2. Cronica Buzeştilor

  3. Letopiseţul Cantancuzinesc

  4. Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace

  5. Laura Berghi, Anuar vol.5, Institutul de relaţii internaţionale Moldova, Chişinău 2007

  6. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei (prin interpolatorii cronicii)

  7. http://en.wikipedia.org/wiki/ _Stefan_Razvan.;

  8.   http://www.istoria.md/  Domnia_lui_Stefan_Razvan_in_Moldova;  http://jurnalul.ro;

  9. http://www.atacdeconstanta.ro/stefan-razvan-tiganul-de-pe-tronul-moldovei;

  10. http://moldovenii.md/md/news;

  11. https://tiparituriromanesti.wordpress.com/monede-moldovenesti-cu-legenda-in-limba-latina.

  12. http://monederomanesti.cimec.ro/razvan.htm

    Vedeti şi :

    1. Lista domnitorilor Moldovei

08/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: