CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ROMÂNISM ȘI BISERICĂ – Un articol de Nichifor Crainic în Revista Sfarmă-Piatră, 1937

n crianic

Universală în dogmă şi naţională în mijloacele de a întrupa dogma în viaţă, Biserica ortodoxă e cea mai potrivită formă de creştinism pentru dezvoltarea morală şi spirituală a unui popor.

Ea nu-i sileşte natura etnică, ci i-o desăvârşeşte.Pacea si buna învoire între oameni, adică scopul ei social, se realizează prin ridicarea oamenilor la un nivel spiritual, acelaşi pentru toţi.

Dar în aceasta operă de transformare si de omogenizare socială pe un plan superior, Biserica ortodoxă ţine seama de toate elementele pe care natura însăşi le pune la dispoziţie.Neamul e unitate socială naturală.

Ca organizaţie militantă, Biserica porneşte de la această unitate, potrivindu-şi forma pe măsura ei.

Câte neamuri sunt ortodoxe, atâtea forme naţionale creează Biserica.

Aceasta plasticitate formală o deosebeşte fundamental de romano-catolicism care, peste unităţile naturale popoarelor si nevrând să ţină seama de ele, impune forma unică, universală, juridică şi rigidă a statului papal.

Istoria Occidentului e plină de conflictele războinice dintre puterea papala şi diversele naţiuni, care refuzau pe rând să adere la statul juridic universal şi căutau să-şi întemeieze state naţionale independente…Aceste conflicte durează acolo din Evul Mediu până în zilele noastre, când le actualizează într-o formă atât de răsunătoare statul hitlerist în luptă cu Vaticanul.

În ortodoxie, asemenea conflicte sunt necunoscute. Biserica ortodoxă nu concepe un Stat juridic supranaţional, pe care să-l impună popoarelor.

În această privinţă ea nu e rigidă, ci plastică, adică se organizează după unităţile naturale ale neamului.

Biserica ortodoxă e una în dogmă, şi în spirit, dar multiplă în formele de organizaţie socială.

Sub acest raport, ea e cu totul apolitică, pe când romano-catolicismul are un caracter politic acuzat. Pacea pe care o urmăreşte ortodoxia nu e uniformitatea juridică a statului papal (Pax ro­mana), ci armonia liber consimţită a diversităţilor naţionale în sfera sublimă a ecumenicităţii spirituale.

Noi avem un Patriarhat ecumenic la Constantinopol.

Dar faţă de el, din punct de vedere al organizaţiei formate, fiecare Biserică naţională e independentă sau autocefală.

Această autocefalie se obţine cu uşurinţă când respectiva naţiune ortodoxă a ajuns la un stadiu de conştiinţă independentă. Regimul acesta e necunoscut în romano-catolicism.

În locul principiului autocefal, romano-catolicismul cunoaşte compromisul concordatelor.Din imperiul medieval, fărâmiţat prin războaiele de independenţă ale naţiunilor occidentale, statul papal e redus azi la petecul de pământ al cetăţii Vaticanului. El n-a renunţat însă la universalismul juridic. În această pers­pectivă, el îşi revendică pe catolicii din toate statele unde trăiesc.

Peste calitatea lui naturală de cetăţean naţional al statului unde trăieşte, un catolic e cetăţean al statului juridic roman.Regimul concordatelor dintre Vatican şi diferitele state naţionale unde trăiesc catolici e un compromis între putere politică şi putere politică, prin care se recunoaşte, pe plan juridic, existenţa statului papal și dreptul lui de imixtiune înlăuntrul graniţelor statelor naţionale.

Pentru noi, ortodocşii, e greu de conceput un aseme­nea regim. E ca si cum am fi odată cetăţeni ai statului românesc, iar pe deasupra cetăţeni ai Patriarhatului de Constantinopol.

Dacă guvernul român, bunăoară, ar lua anume măsuri, care n-ar stânjeni întru nimic interesele noastre religioase, dar ar stânjeni interesele politice ale Patriarhatului de Constantinopol, am primi imediat ordin să luam atitudine împotriva statului nostru naţional.

E cam ceea ce se întâmplă azi intre Vatican şi statul german. Pentru mentalitatea noastră ortodoxă ar fi o situaţie absurdă. Principiul de la care pleacă ortodoxia în acţiunea ei pământească e respectarea unităţii naturale a colectivităţii naţionale, a neamului.

 Idealul ei social de pace şi de bunăvoire între oameni îşi găseşte elementele naturale în alcătuirea omogenă a neamului: sângele comun, sufletul comun, organizaţia politică comună.Toate aceste elemente sociale naturale alcătuiesc baza organică de la care porneşte acţiunea de spiritualizare sau de perfecţionare a ortodoxiei. Departe de a stingheri aceste elemente ale vieţii naţionale, ortodoxia le ajută, să se perfecţioneze.Tocmai din această pricină, naţionalismul, ca tendinţă de afirmare amplă şi intensă a geniului etnic, nu se găseşte niciodată în conflict cu ortodoxia.

El se găseşte însă in conflict aproape inevitabil cu catolicismul: atunci când se întâlneşte cu interesele supranaţionale ale statului juridic papal.Pentru ortodoxie, naţionalismul nu e decât lucrarea firească de perfecţionare a unităţii etnice, pe care Biserica e chemata s-o spiritualizeze.

Astfel, naţionalismul e regimul politic care, cultivând şi intensificând principiile de omogenitate ale neamului, convine de minune ortodoxiei, care are de ridicat aceasta omogenitate la nivelul spiritual al dragostei creştine.

Între naţionalism şi ortodoxie nu poate exista decât cea mai strânsă colaborare în vederea operei de solidarizare socială şi de înnobilare a sufletului etnic în lumina idealului creştin.

Articol publicat în Revista Sfarmă-Piatră, 1937, republicat în  https://bucovinaprofunda.com/2020/09/16/nichifor-crainic-romanism-si-biserica-revista-sfarma-piatra-1937/

29/09/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ÎN TIMPUL CONCERTULUI SUSŢINUT LA PATRIARHIE DE TUDOR GHEORGHE, PATRIARHULUI KYRILL AL RUSIEI I-A FOST DAT SĂ ASCULTE : „NU DAU UN CEAHLĂU PE TOȚI URALII ȘI … URĂSC HOTARUL DE LA PRUT”. VIDEO

 

 

Patriarhul-Kirill

 

 

 

 

„Nu vor fi aplauze în această seară. Veți auzi un lung poem al suferinței, al rugăciunii, la care au semnat poeţi iluştri precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic sau Radu Gyr”. Cu aceste cuvinte a prefațat poezia „Nu-s vinovat față de Țara mea”, cântărețul și compozitorul Tudor Gheorghe în Palatul Patriarhiei, unde a avut loc cea de-a X-a ediție a festivalului concurs, „Lăudați pe Domnul”, la care au participat și Patriarhul României Daniel și Patriarhul Rusiei Kirill.

  Tudor Gheorghe a susţinut un recital în faţa Patriahului Daniel, a Patriarhului Kirill şi a celorlalţi conducători de Biserici Ortodoxe prezenţi la Bucureşti, printre versurile recitate în cadrul a ceea ce artistul a numit „un lung poem al suferinţei”, au fost şi cele ale lui Andrei Ciurunga: „Că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii/Şi că urăsc hotarul de la Prut”.

Maestrul  a interpretat „Liturghie” de Andrei Ciurunga și „Unde sunt cei care nu mai sunt” de Nichifor Crainic, urmate de „Blestemul Aiudului”, „Poveste” și „Metania” lui Radu Gyr. 

„Sunt, Doamne, copt pentru cules” a fost altă poezie interpretată de Tudor Gheorghe, iar apoi „Cântec de după gratii”, scrisă de Nichifor Crainic. Momentul artistic s-a încheiat cu poezia lui Radu Gyr, „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”.

Patriarhia Română, prin purtătorul său de cuvânt, a oferit agenţiei de presă News.ro un punct de vedere legat de recitalul lui Tudor Gheorghe de vineri, la care au participat Patriarhul Daniel şi Patriarhul Kirill al Moscovei şi Întregii Rusii

„Patriarhul Kirill nu a avut absolut nicio reacţie şi nici nu ar fi putut avea o reacţie faţă de un vers dintr-un cântec. Cântecul respectiv, pe care nu îl cunosc, nu putea fi în contextul dat unul cu trimiteri subtil critice la adresa cuiva. Doar dacă vrem neapărat să ne imaginam acest lucru.
Un program artistic şi arta, în general, cu atât mai mult muzica, nu trebuie descifrate în cheie politică, ci exclusiv estetic-spirituală”, a fost răspunsul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

La finalul spectacolului, Patriarhul Kirill a mulţumit Părintelui Patriarh Daniel pentru invitaţia la concert şi a apreciat prestaţia artistică a grupurilor corale participante.

viewscnt

În cadrul evenimentului, marele nostru artist Tudor Gheorghe, a primit cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală.

„Apreciem în mod deosebit contribuția domnului Tudor Gheorghe la această ediție a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul!, în calitate de artist care promovează muzica autentică românească și poeziile religioase ale mărturisitorilor Ortodoxiei din timpul comunismului, motiv pentru care îi conferim astăzi cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române — Crucea Patriarhală”, a spus patriarhul Daniel, care i-a înmânat distincția.

Anul 2017 a fost declarat în Patriarhia Română, anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul  comunismului.

 

 

 

 

 

 

Andrei Ciurunga – Nu-s vinovat faţă de ţara mea

 

La ora când cobor, legat în fiare, 
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea, 
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea. 

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă, 
cuviincios ca preotu-n altar. 

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns, 
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns. 

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag, 
sau c-am primit colindători în tindă, 
cum din bunic în tată ne-a fost drag. 

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu, 
şi c-am chemat la praznic pe oricine, 
cât m-am ştiut cu cheile la brâu. 

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea. 

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut. 

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade, 
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu, 
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu. 

De-aceea când cobor legat în fiare, 
împovărat de vina cea mai grea, 
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

http://www.ziarelive.ro/stiri/patriarhia-romana-lauda-recitalul-lui-tudor-gheorghe-arta-in-general-nu-trebuie-descifrate-in-cheie-politica.html

http://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/tudor-gheorghe-in-prezenta-patriarhului-kirill-nu-dau-un-ceahlau-pe-toti-uraliiurasc-hotarul-de-la-prut-820724

http://infoprut.ro/48555-ridica-te-gheorghe-ridica-te-ioane-a-fost-dat-sa-auda-patriarhul-kiril-al-rusiei-la-bucuresti.html

01/11/2017 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Eram numiţi vag, cât mai vag, „trădătorii poporului”, fără să se specifice despre care popor era vorba […] În veacul veacului nu mă voi ruşina de ceea ce am trudit pentru ţara mea”. 

 

 

 

 

 

 

 

 

– Nichifor Crainic –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ion Nichifor Crainic (n. Ion Dobre, 22 decembrie 1889, Bulbucata, județul Vlașca — d. 20 august 1972, Mogoșoaia lângă București), a fost un teolog român, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof (creator al curentului gândirist) și profesor universitar la Seminarul Teologic din București și Facultatea de Teologie din Chișinău.

Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă a spectrului politic și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe.

 Trimiterea lui în judecată este salutată de „Scânteia, într-un articol special din rubrica Activitatea Tribunalului special. Noi criminali de război, în cercetarea Tribunalului Poporului, destinată să semnaleze „elementele reacționare” care puteau pune în pericol procesul de sovietizare a țării: Nichifor Crainic și Stelian Popescu trimiși în fața Tribunalului Poporului:

„Prin hotărârea Consiliului de Miniștri, pe baza actului de acuzare întocmit de acuzatorii publici, s-a decis sesizarea Tribunalului Poporului pentru judecarea în conformitate cu dispozițiunile Decretului Lege Nr. 312 din 1945 a următorilor: Dobre Ion zis Nichifor Crainic și Stelian Popescu, ambii ziariști” („Scânteia”, nr. 235, 27 mai 1945, p. 6).

Mentorul „Gândirii” este judecat în contumacie de Tribunalul Poporului, la 4 iunie 1945, în cadrul procesului lotului „ziariștilor fasciști” (alături de nume ca Radu Gyr și Pamfil Șeicaru), fiind condamnat la „detenție grea pe viață și degradare civică pe timp de 10 ani, pentru crima de dezastrul țării, prin crime de război”.

În aceste condiții, Nichifor Crainic trăiește timp de doi ani ca fugar: cu numele Ion Vladimir Spânu, el se ascunde prin diferite sate din Transilvania, în casele unor preoți care-i fuseseră elevi la Teologie.

În 1947, crezând că atmosfera se mai destinsese și că va fi repus în drepturi, Nichifor Crainic se predă autorităților comuniste. Acestea anulează sentința nedreaptă din 1945, dar îl țin închis fără judecată timp de cinsprezece ani. 

În anii de detenție (1947-1962) trece printr-un regim de exterminare și reeducare, fiind deținut la Jilava, Vacaresti și Aiud, mai ales datorită funcției de ministru în Guvernul Antonescu pe care o deținuse.

Este grațiat la data de 24 aprilie 1962. După eliberarea din închisoare, între 1962 și 1968 Nichifor Crainic scrie la ziarul comunist de propagandă „Glasul Patriei” – menit să-i influențeze pe românii din exil.

„Procesul scriitorilor și ziariștilor fasciști” care s-a judecat în anul 1945 de către Tribunalul Poporului, a fost redeschis la propunerea Procuraturii Generale, după mai bine de 50 de ani. În cadrul procesului au fost implicați 14 scriitori și ziariști.

Curtea Supremă după mai multe dezbateri procedurale, a admis recursul în anulare și în data de 8 mai 1995 a luat decizia cu Hotărâre de achitare și restituire a tuturor averilor celor implicați și condamnați de către comuniști.

Din păcate în acel moment nu a mai fost decât un singur supraviețuitor, scriitorul Pan V. Vizirescu

Nichifor Crainic – cel mai mare poet român creştin

Este cel mai mare poet român creştin şi unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai lumii.

A fost Profesor universitar, academician şi ziarist. Opera sa poetică este completată de opera eseistică şi mistică. Prelegerile sale universitare îi înălţau pe auditori la ceruri.

Nichifor Crainic este reprezentantul tradiţionalismului şi orientării spre Bizanţ. Filiaţia bizantină ca trăsătură spirituală a neamului românesc este structurală şi nimeni nu o poate contesta.

Nici orientarea spre cultura franceză, nici aplecarea spre nemţi ori ruşi nu egalează forţa cu care substanţa noastră spirituală se simte ortodox – bizantină.

Acest aspect l-a susţinut Nichifor Crainic în întreaga sa operă, contribuind în plus la reabilitarea Bizanţului, atât de nedrept calomniat în Occidentul de după Revoluţia franceză. El era de altfel ortodox convins şi adversar al catolicismului.

Pentru ideile sale, Nichifor Crainic a suferit o îndelungată detenţie, în timpul căreia a compus în memorie numeroase poezii. Acestea au ajuns şi afară, unde au circulat ilegal. Nădăjduim însă că într-o zi vor vedea lumina tiparului.

În temniţă poetul se ruga adâncit în sineşi, în genunchi, ceasuri întregi. Dar totuşi acest om de o remarcabilă sensibilitate era dublat de un senzorial nestăpânit. Datorită respectului pentru opera sa şi pentru suferinţa îndurată nu vom vorbi despre slăbiciunile lui omeneşti.

A făcut regretabile compromisuri de conştiinţă dar opera lui rămâne pură şi autentic ortodoxă. El a murit ca un singuratic, căci era încă ostracizat.

Uitând greşelile omului, rămânem cu imaginea poetului şi gânditorului creştin care va impresiona oricând şi oriunde va fi citit. Azi se lasă tăcere peste opera lui dar într-o zi va fi aşezat în locul de cinste al culturii.

 

 

Surse: Wikipedia.ro si  (Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 305-306)

22/01/2015 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: