Istoria românilor falsificată de un aşa zis istoric din Bulgaria

  

Incredibil: Un istoric bulgar susține că Miorița este a bulgarilor, că bulgarii au locuit în Carpați și că peste ei au năvălit românii, luându-le țara!!!

Publicaţia Gorjeanul.ro scrie că un oarecare  Nicolai Ivanov Todorov din Silistra, oraş din ţara vecină care a aparţinut României, se împiedică în istoria României, debitând fel de fel de aberații privind etnogeneza civilizației de la Dunărea de Jos.

E convins că „statul de la nord de Dunăre nu e (…) nimic altceva decât o creație artificială” și de aceea încearcă „demontarea falsei istorii mitologizante a românilor, care trâmbițează patetic despre întâietatea lor pe aceste meleaguri, despre veșnica legătură dintre pământ și stăpânitorii lui de astăzi, românii/dacii”, cum se exprima, în 2010 (Egreka-Bălgarskoto ovcearsko, Ceast I).

Pentru N.I. Todorov, românii n-ar avea o continuitate istorică a populației geto-dace pe teritoriul care îl ocupă astăzi, ci ar exista la nord de Dunăre abia din secolele XIII-XIV e.n., după o perioadă barbară, când Bulgaria (în 1018) ar fi intrat sub stăpânire bizantină, iar împărații de la Constantinopol ar fi populat teritoriul din nordul Dunării cu trupe militare și coloniști vlahi din Tesalia și italieni din Calabria (Grecia Mare) de religie ortodoxă, ”limba devenind italiano-vlahofonă”.

Într-o astfel de „cunoaștere” a istoriei, bulgarii ar fi fost „stăpânii permanenți” ai civilizației de la Dunărea de Jos, păstorii lor și-au dus turmele din Balcani până în Carpați, în vremea „statului medieval bulgar”, prin „întinsa țară a bulgarilor”.

Țara Românească și Moldova ar fi fost provincii târzii ale românilor.

În Transilvania, românii ar fi „o minoritate neînsemnată”, „Miorița”, balada identitară pentru români, ar fi o creație bulgară.

Până şi câinele ciobănesc „așa–zis românesc” ar fi și el o …. creație bulgărească.

Cu astfel de „istorie”, Todorov „a făcut-o de…oaie”. Gospodin din Silistra vrea să rămână, desigur, un istoric celebru cu ale lui „cărți științifice”,−intitulate „Sentimentul de teamă la bulgarul din Evul Mediu ”(2005), „Reprezentarea lumii de dincolo în mentalitatea bulgarului din Evul Mediu ”(2008) și „Egresca…”(2010).

„Istoricul” și „antropologul” Nicolai Ivanov Todorov din Silistra este pasionat, cum îi este firesc, se știe, de arme, de câini, de iaurt și de balade.

Cine îl plătește oare pentru „istoria bulgară” de pe pământul civilizației de la Dunărea de Jos? Prietenii bulgari?…

Prof. Ion Mocioi

Sursa: Gorjeanul.ro

Sondaj: Majoritatea rușilor cred că sunt un popor ales, cu ”rol deosebit în istorie”

 

 

 

 

 

 

 Deși recunosc rămânerea în urmă față de Occident, rușii se consideră „popor ales” cu rol deosebit în istorie.

Un procent de 61% dintre ruși sunt rușinați de faptul că poporul rus trăiește „în sărăcie veșnică și nesiguranță”, rezultă din rezultatele sondajului realizat de ”Levada Center”, potrivit Meduza.io, citată de Pagina de Rusia.

Respondenții au relatat că simt rușine și regret din cauza prăbușirii URSS (45%), a brutalității morale (37%), întârzierii cronice față de Occident și a rezultatelor ”Perestrokai” (câte 24%), precum și față de represiunea și teroarea din anii 1920-1950 (21%).

Rușii se mândresc însă cu victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei (87%) (perioada iunie 1941 – mai 1945, Frontul de Răsărit al celui de-al Doilea Razboi Mondial – n.r.), „marele rol” al Rusiei în explorarea spațiului (50%), realipirea Crimeei (45%), marea literatura rusa (40%) și realizările științei rusești (37%) .

Respondenții consideră că Rusia este o mare putere (75%) și ar trebui să păstreze acest rol (88%). Alți 62% dintre respondenți au spus că rușii sunt un popor ales, cu ”rol deosebit în istorie”.

 

Agenția BucPresss – www.bucpress.eu

 

Rușii, văzuți prin ochii chinezilor: HOȚI, BANDIȚI, ALCOOLICI și NESIMȚIȚI

 

 

 

 

 

Analiștii chinezi susțin că națiunea rusă este formată din hoți și lași, iar principalele caracteristici ale caracterului lor sunt răutatea, lăcomia și violența. 

Boris Tkacenco, cercetătorul principal din cadrul Institutului de Istorie, cu câțiva ani în urmă, a găsit o broșură intitulată „Parcurgând Rusia cu privirea”, editată în doar 135 de exemplare, unde au fost colectate mai multe fragmente din cărți și ziare chinezești, prin care autorul încerca să înțeleagă și să cunoască națiunea rusă.

După părerea chinezilor, din cauza perioadei îndelungate de sclavie, poporul rus nu concepe democrația ca atare, însă are o tendință spre individualism extrem. În același timp, rușii sunt într-atât de contradictorii, încât se evidențiază anume printr-un servilism de rob. „Rușii oscilează mereu între aceste două extreme. Fiind liberi, ei nu au limite și au tendința de a distruge totul”, se precizează în articol.

„A treia parte din măreția națiunii ruse constă din hoție, iar 70 la sută – din banditism”.

Poporul rus nu face nimic fără străini. „Realizările Rusiei au fost întotdeauna legate de străini. Atunci când rușii aveau vreo contribuție la ceva, totul se destrăma. Cauza este neputința lor de a se controla. Rusia a fost mereu mai prejos decât Occidentul”. Rușii sunt oameni răbdători, ei nu pot protesta, iar dacă o fac, atunci o fac blând și puțin.

Drept exemplu, în broșură, se aduce drept exemplu perioada de conducere a lui Elțîn: „Pe vremea lui Elțîn, calitatea vieții oamenilor simpli a scăzut catastrofal. Ei erau furați și mințiți în toate felurile posibile, însă poporul nu a făcut mare zarvă”.

În 2002, aproximativ 80 la sută din populația Rusiei trăia sub limita sărăciei. Destul de „puțin”, însă nimeni nu a protestat. Poporul rus a demonstrat încă o dată o capacitate incredibilă de a tolera incompetența și nesimțirea conducerii statului. Aceasta este principala tradiție a Rusiei, o reminiscență a perioadei de sclavie”.

 

 

 

 

 

 

Rușii au dus mereu războaie, de aici vine răbdarea și cruzimea lor. De asemenea, rușii se autoconsideră o națiune superioară altora. „Această idee și-a găsit locul în teoria despre superioritatea rasei slave. Rușii se uită cu dezgust atât la întârziatele Sud și Nord, cât și la dezvoltatul Vest. Rușii vor să fie primii mereu, să fie conducători. Ideea de vechime s-a imprimat în psihologia rusească”.

Politica externă a Rusiei se bazează pe supremație: „Chiar și acum, când nu se poate numi nici cea de-a doua putere în lume, ea își ascunde cu greu tendințele dominatorii”.

În aceeași broșură este scris că „indiferent cât de mult s-ar strădui rușii să se europenizeze, nu le reușește să le semene. Mai mult se aseamănă cu tătarii. Mai concret, la exterior sunt o societate civilizată, însă în interior se găsește o umplutură pur rusească. După fațada ospitalieră este ușor de observat grosolănia lor. Rușii sunt slavi, iar „rus” în latină înseamnă „rob”.

Ideea de egalitate la ruși este stâlcită. „Rușii nu acceptă normele morale tradiționale. Contradicția a devenit o caracteristică a națiunii ruse: dintr-un punct de vedere – cumințenie și servilism, din altul – desfrânare; dintr-o parte – frica de conducere, din altă parte – dispreț pentru tradiție și respingere a principiilor general acceptate de moralitate și etică. Respectiv, rușii interpretează grosolănia drept o vitejie, lipsa disciplinei și haosul – democrație, iar servilismul drept virtute”.

Rușii nu știu să-și prețuiască istoria, își neagă memoria istorică: „Atitudinea lor față de istorie este la fel de radicală. De exemplu, ei consideră că tot ce este vechi trebuie respins, nu e nevoie de continuitate. Toate urmele din trecut trebuie șterse. Cea mai ridicolă este dorința lor de a schimba numele orașelor, străzilor și piețelor. Ei demolează monumente ca și cum evenimentele istorice ar fi niște povești și nu merită a fi amintite”.

În Rusia înflorește birocrația. „Nu contează câți oameni așteaptă la coadă, zece sau 100, funcționarii publici vor continua să lucreze în același ritm, fără să se grăbească, mai discutând cu colegii și sorbind din ceai. Nimic nu-i va face să-și schimbe regimul, nicio calamitate”.
Astfel, rușii nu au făcut altceva decât să lupte, ei nu au reușit să-și dezvolte propria limbă: „cunoscuta replică a poetului englez Jonson – „Patriotismul este ultimul refugiu al mizerabilului”, în traducere ar însemna:

„Chiar și cel mai rătăcit om, respins de prieteni și societate, are șanse de supraviețuire, dacă în sufletul său s-a păstrat dragostea de patrie, ea fiind ultima lui șansă de a se salva”.

În Rusia nu există dragoste, în schimb există cultul sexului, care înlocuiește iubirea. În ziarele lor sunt publicate fără nicio reținere anunțuri despre angajarea fetelor în domeniul prostituției. Pentru politicieni „sexul este o metodă de a-și atinge scopurile. Mulți dintre ei, inclusiv parlamentari și guvernatori, întrețin deschis mai multe amante, iar partidul lui Jirinovski propune deschiderea bordelurilor”.
Rușilor, scriu chinezii, nu le este cunoscut sentimentul rușinii. „Cel mai uimitor este că lor nu le este niciodată rușine de ce au făcut. Dimpotrivă, ei găsesc mereu scuze”.

Nici în băutul alcoolului nu sunt buni rușii. „Pot să nu mănânce, dar nu pot să nu bea – o altă caracteristică specifică rușilor. Votca a devenit o importantă parte a culturii ruse. Alcoolul este elementul fără de care rușii nu pot și nici nu vor să trăiască. Dacă în alte țări se spune că „cel ce se scoală mai devreme își face bani de-o pâine”, atunci pentru ruși se poate spune că „cel ce se scoală mai devreme va avea ce să bea”.

Chinezii amintesc despre faptul că Elțîn a fost alcoolic.

Rușii trăiesc cu frica și paranoia-n sân, ei văd peste tot doar dușmani. Rolul Serviciului Federal de Securitate este, în continuare, foarte important. „Aproape toate discuțiile telefonice sunt interceptate, iar, la dorință, serviciile secrete pot găsi ceva care să vă compromită”.
Într-un alt articol, numit „Comparații dintre China și Rusia”, chinezii scriu că țara lor a urmat exemplul Japoniei și Coreei de Sud, iar Rusia a mers pe urmele Africii sau, în cel mai bun caz, ale Americii de Sud.

Oleg Ciuvachin
Topwar.ru

Traducere și adptare Ana Gherciu  – https://www.timpul.md/

MIHAI EMINESCU: România în luptă cu panslavismul : „Rusia voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român”

Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.

Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să inainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.

Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.

E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.

Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.

De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.

Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă.

Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.

De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti „Hristos a inviat” în româneşte.

Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.

Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.

Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă.

Extrase din: Mihai Eminescu, „România în luptă cu panslavismul”, Timpul, iunie 1878