CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Prin controlul vocabularului spre controlul gândirii. Cine impune vocabularul impune tirania

Opinie: Cine controlează vocabularul controlează mintea. Cine impune vocabularul impune tirania

Opinie: Cine controlează vocabularul controlează mintea. Cine impune vocabularul impune tirania.

Există o închisoare a minții. Ne naștem cu o minte liberă, dar secularismul face strădanii să ne-o controleze.

Acesta a creat o închisoare a minții în care caută să ne înghesuie pe toți.

Neo-marxiștii sunt experți în domeniu, iar încercările lor de a ne îndoctrina și înrobi mintea sunt cel mai mult evidente în impunerea unui vocabular nou, analizează avocatul româno-american Peter Costea, în publicația românilor din Chicago https://tribuna.us.

Părinții noștri în credință au observat și ei lucrul acesta, încurajând creștinii zilelor lor să-și facă “gândurile roabe lui Hristos”.

Îi atenționau că păgânismul zilelor lor caută să le transforme gândirea într-o închisoare a minții.

Închisoarea minții și calea într-acolo, sunt temele principale ale cărții tocmai publicate de Michael Nowels, Speechless: Controlling Words, Controlling Minds / Fără cuvinte: controlul cuvintelor, controlul minții”. [Recenzie: https://thefederalist.com/…/the-answer-to-political…/%5D

Se scrie mult în aceste zile despre “egalitate”, “toleranță”, “dreptate socială”, și “nediscriminare”. În ele însele, aceste cuvinte sunt inocente, până când, dând la o parte pielițele care le ascund conținutul, dăm peste doze mari de toxicitate.

Fiecare dintre aceste cuvinte conțin doctrine, idei, moduri de gândire. Fiecare dintre noi folosim aceste cuvinte.

Uneori le folosim pentru a dovedi că suntem sofisticați ori în pas cu lumea, fără a cunoaște însă conținutul lor.

Conținutul lor e devizat de seculariști. Repetarea acestor cuvinte ne forțează să gândim într-un sens specific, fără să ne dăm seama că de fapt ele ne controlează mintea și ne împiedică să gândim liber.

Tocmai aici, afirmă autorul, este punctul nevralgic al conservatorismului contemporan. Ne bat progresiștii tocmai pentru că ei inventează cuvinte și fraze, iar restul societății le repetă mereu și mereu, forțându-ne să le acceptăm și înțelesurile. Argumentele zilelor noastre nu se mai câștigă ca și în trecut.

Conservatorii credeau și încă mai cred că argumentele se câștigă printr-un discurs și dezbateri raționale și decizii la rece. Din nefericire, nu mai este așa.

Ele se câștigă, așa cum am învățat pe pielea noastră, prin inventarea unui limbaj nou, a unor cuvinte noi, a unui vocabular nou, și prin eliminarea semanticii tradiționale din limbajul convențional.

Tocmai din această pricină, stânga politică luptă agresiv pentru a inventa cuvinte și un vocabular nou, cât și înțelesuri noi pentru cuvintele și frazele tradiționale. În acest mod, spune autorul, “they create reality / progresiștii creează realitatea”.

“They know if they win the game of semantics, they can win the terms and premises of any debate and thereby win every time. This is the idea behind political correctness, which converts language in an attempt to remake reality along leftist lines / Progresiștii știu că dacă ei câștigă jocurile semantice, pot câștiga regulile oricărei dezbateri și în acest fel câștigă de fiecare dată. Tocmai asta este ideea centrală a corectitudinii politice: ea restructurează limbajul încercând să reconfigureze realitatea de-a lungul liniilor stângiste”.

Conservatorii s-au trezit târziu la această realitate. Chiar și faptul că noi conservatorii folosim cuvântul “progresist” (în loc de “regresist”) dovedește acest lucru. Eticheta “progresist” e mult mai atrăgătoare decât eticheta “conservator”, “convențional” ori “tradițional”. Prima etichetă rezultă în aplauze, iar cele din urmă în dispreț.

Din nefericire, limbajul stângist (“regresist”) domină discursul politic, mediatic, și intelectual. Înțelesul cuvintelor este dat tot de “regresiști”.

Documentele oficiale ale UE folosesc același limbaj care controlează mintea și nu permit dizidența.

Din care pricină, milioane de cetățeni ai UE sunt nemulțumiți și, din nefericire, fără opțiuni.

Publicitate

02/01/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Începuturile Americii, pelerinii și socialismul

Pelerinii și socialismul, începuturile Americii

Socialismul, una dintre cele mai neinspirate ideologii din istorie, a fost infirmat în mod repetat și fără excepție. Cu toate acestea, continuă să-și arate capul hidos – fiind în mod constant reambalat și prezentat drept un lucru bun, analizează Dr. Jerry Newcombe într-un articol Illinois Family Institute, tradus și adaptat de publicația românilor americani Tribuna.US.

Clasa conducătoare este singura care beneficiază de pe urma socialismului, ea fiind și cea care implementează această formă de furt guvernamental.

În mod uimitor, America timpurie a experimentat un episod de socialism. Coloniștii Pelerini au încercat socialismul timp de doi ani – și aproape că le-a fost fatal.

În cartea sa, Socialism: The True History from Platon to the Present, William J. Federer citează regulamentele socialiste impuse Pelerinilor de acei negustori londonezi care au finanțat crearea coloniei lor.

Conform acordului făcut cu acești investitori, membrii Coloniei Plymouth au convenit să-și pună la comun toate bunurile și toate roadele muncii lor, fiecare persoană având dreptul la o cotă egală din total. Indiferent cât de mult sau de puțin munceai, obțineai aceleași beneficii.

Pentru documentarul nostru pe Providence Forum , „The Pilgrims“, l-am intervievat pe Leo Martin, fondatorul Muzeului Jenney din Plymouth.

Martin mi-a spus: „Așadar, pelerinii au sosit aici într-o situație socialistă practic, o viață la comun, în care toți cei de pe plantație lucrau pe același câmp, își cultivau hrana, apoi, la sfârșitul sezonului, pur și simplu împărțeau în mod egal ceea ce au produs.“

L-am intervievat și pe Dennis Prager, fondatorul PragerU, iar el mi-a spus: „Pelerinii au experimentat socialismul sau bunurile la comun, și și-au dat seama că nu funcționează. Este împotriva naturii umane. În momentul în care le spui oamenilor că va avea grijă comunitatea de ei, încep să lucreze mai puțin. Subminează caracterul“.

Și exact asta s-a întâmplat. William Bradford, liderul Pelerinilor, care a fost guvernatorul lor timp de aproximativ trei decenii, a fost și principalul lor cronicar. Cartea sa, Of Plymouth Plantation, documentează povestea lor uimitoare, care include prima celebrare a Zilei Recunoștinței – a cărei aniversare de 400 de ani o sărbătorim luna aceasta.

Bradford i-a convocat pe unii dintre liderii Pelerinilor pentru a discuta despre metode de a crește producția de porumb.

The Pilgrims and Socialism

Concluzia a fost desființarea acestei prevederi de „bunuri la comun“, oferind în schimb fiecărei persoane sau familii propriul teren și permițându-le să se bucure de roadele muncii lor fără a fi forțați să trudească pentru alții, astfel încât „să nu mai lâncezească în sărăcie.“

Decizia a funcționat. Abandonarea socialismului și implementarea proprietății private a terenurilor și a liberei inițiative au crescut dramatic producția.

Bradford scrie: „Acest lucru a funcționat foarte bine, pentru că i-a determinat pe toți să pună mâna la treabă… Femeile au mers acum de bunăvoie la câmp și și-au luat micuții cu ele să semene porumb; aceleași persoane care înainte ar fi invocat neputință și fragilitate; și dacă le-ai fi forțat ar fi fost considerat o mare tiranie și opresiune“.

Bradford recunoaște că s-au lăsat păcăliți de „deșertăciunea acelei fantezii a lui Platon… de parcă ar fi fost mai înțelepți decât Dumnezeu“. Se consideră că Platon a fost primul care a prezentat socialismul – a deține toate lucrurile la comun.

Când de fapt cele Zece Porunci precizează: „Să nu furi“ (ceea ce implică proprietatea privată). Dumnezeu nu adaugă stipulația „decât dacă ești guvernul“.

Socialismul este furtul executat de către guvern, a lua cu forța ceea ce a obținut cineva pentru a-l redistribui celui care nu a obținut la fel.

Slavă Domnului că pelerinii au constatat falimentul socialismului înainte de a fi prea târziu.

Leo Martin spune că este minunat că pelerinii au abandonat socialismul atunci când au făcut-o, deoarece i-a ajutat să devină productivi și prosperi.

Martin menționează: „Știați că în prezent 10% din populația Statelor Unite sunt descendenți Mayflower? Treizeci de milioane de oameni rezultați din cincizeci și unu.“

Pelerinii au fost atât de recunoscători pentru ceea ce făcuse Dumnezeu pentru ei, încât și-au luat timp să-I mulțumească pentru multele Sale binecuvântări.

Ziua Recunoștinței este o sărbătoare anuală care ne reamintește de rădăcinile creștine ale națiunii noastre.

Dar socialismul nu subminează doar productivitatea. Subminează și recunoștința față de Dumnezeu.

Pelerinii erau oameni evlavioși care și-au sacrificat confortul pentru a se putea închina lui Isus în puritatea Evangheliei. Au fost oameni cărora le-a păsat de alții și au căutat să împlinească porunca „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți“.

Dacă Pelerinii au descoperit că socialismul nu a funcționat nici măcar pentru ei, cum ne putem aștepta ca socialismul să funcționeze pentru oricine altcineva, inclusiv pentru cei care sunt pur și simplu egoiști și așteaptă să trăiască din munca altuia? Pe scurt, socialismul s-a dovedit din nou a fi o idee proastă.

Socialismul continuă să eșueze oriunde ar fi implementat.Nu ar fi timpul ca omenirea să învețe odată această lecție care s-a repetat în istorie?

28/11/2021 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Două constructe smintite artificiale, falimentare, inumane, ticăloase, cu aceleași rădăcini marxiste

Două constructe smintite

Două constructe smintite

Atașamentul indivizilor față de autoritate, încrederea nelimitată față de lideri produc o nefericită și toxică lipsă de preocupare a maselor față de realitatea obiectivă, față de lipsa de etică, de morală și de respect față de lege și de intersul public ale politicienilor..
Conducătorii capătă astfel o aură suprapersonală, idealizată, cu conotații sacre și POSTÚRĂ intangibile, o aură purtătoare a unui fals atribut al deținerii și impunerii adevărului absolut..

Întregul context socio-politic și economic european și occidental, acordat pandemic, este alterat de această distopie tipică autoritarismului, croșetată cu minuțiozitate și eficacitate pe realitatea irefutabilă a apariției manufacturate a unui virus agresiv. Iar cine îndrăznește fie și numai să vorbească în afară logicii supremației narațiunilor oficiale, este crucificat public..Această stare de fapt construiește cea mai cruntă formă de rău.

Anume aceea care cere explicit sau tacit intrarea în sclavie. Intrarea în sclavie la cerere! O cerere înaintată autorității, presupus ocrotitoare, presupus atotștiutoare și înzestrată de către petentii înșiși cu forță executivă, o cerere care se face cu reticență sau cu entuziasm și speranță întru izbăvire față de un presupus alt rău, chiar de către oamenii liberi, cei care în mod normal ar trebui să deteste sclavia.

Atunci când populații întregi își cer, din proprie inițiativă, intrarea în starea de sclav, eliberarea lor, din proprie inițiativă, nu mai poate intră în discuție. Acele popoare nu mai pot fi eliberate decât printr-o intervenție externă lor.

Divină sau nu..In acest context, deasupra oricăror realități obiective, deasupra bunului simt și a discernământului, deasupra oricărei tentații de a provoca vreo polemică, vreo dezbatere reconfortantă, vreun schimb de idei neconform și deci eretic, planează suveran obediența.

Obediența înfricoșată sau veselă sau oportunistă. Obediența amorsată de discursul oficial paternalist cu pretenții normativ-izbăvitoare își creează propria identitate, propria justificare, propriul templu. De la înălțimea zidurilor monumentului astfel edificat, mulțimi eterogene de indivizi emasculati se adăpostesc înfrigurat în căutarea unui liman asistentialist..

Parafrazându-l pe Piotr Wierzbicki, cohortele de susținători ai neomarxismului aplicat, grupați în acest templu, nu se mulțumesc cu un sprijin arid, rațional. Lor le sunt necesare dovezi de dragoste.

Au nevoie de o perpetuă revalidare a adevărului lor. Popoarele, maltratate psihic și fizic de noua ideologie marxist culturală, fluidă sexual, ecologistă cu orice preț, deconstructivistă identitar și, mai nou, băgate în lagăre de concentrare antipandemica, la domiciliu, au obligația să iubească fierbinte (1) , la îndemnul vibrant și agresiv al cohortelor care apară templul. Și, ele, popoarele, trebuie să își reafirme iubirea față de distopie în mod constant.

Altfel, sunt excomunicate de Centrala ideologică a Noii Stângi și rușinate public prin alăturarea lor în narațiunea oficială mincinoasă, cu tiranii la modă precum cea rusă și cea chineză. O nemernicie, de fapt, care justifică doar nevoia de adulatie a templului, căci templul însuși întreține relații politico-economice de o cordialitate scabroasă exact cu aceste tiranii..Astfel, se află în plin proces de creație, nu doar un nou tip de narațiune publică, ci un nou tip de națiune.

O națiune dezgolită de etos și identificată drept „națiune europeană”. O creație de laborator, frankensteiniană, dezinhibată în implementarea ei socio-politică grație complicității unor largi segmente de populație cu cohortele de zeloți susținători ai abuzurilor elitelor europene.

De la națiunea comunistă – marele construct ideologic genocidar al secolului XX, am ajuns la națiunea neomarxistă-corectă politic – marele construct ideologic demolator identitar al secolului XXI.

Două constructe smintite, artificiale, falimentare, inumane, ticăloase, cu aceleași rădăcini marxiste.

Sursa: Daniel Uncu.(1) – Piotr Wierzbicki, „Structura minciunii”, pg. 160, Editura Nemira, 1996, Bucuresti.

28/04/2021 Posted by | POLITICA | , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: