CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Papa Grigore al IX-lea era alarmat în anul 1234 că ungurii și sașii se românizau, părăsind catolicismul și trecând la ORTODOXIE


La răsărit şi la sud de Carpaţi, pe la Buzău, se aşezaseră cumanii, un popor originar din Asia din grupul turcilor-kîpceak (kιpçak).

În intenţiile ei de a se extinde spre răsărit, papalitatea i-a catolicizat şi le-a făcut la 13 septembrie 1229 din inițiativa regelui Ungariei Albert al II-lea (1205-1235) și a papei Grigore al IX-lea (1228-1241), o episcopie a lor, Episcopia de Milcov,(„Civitas de Mylco”) numită și Episcopia Cumaniei, prima episcopie catolică ce a luat ființă pe actualul teritoriu al Principatului Moldovei (Valahia Minor). Granițele eparhiei Cumaniei nu au putut fi stabilite exact. Roger de la Torre Maggiore a scris că mongolii au trecut Râul Siret înainte de a intra în eparhia Cumaniei, ceea ce indică faptul că râul era granița estică a eparhiei.

O listă de 1235 a Premonstrateni Casele din Ungaria au menționat „Corona” (acum Brașov în România) se afla în eparhia cumană, sugerând că includea sud-estul Transilvaniei. Potrivit istoricului Victor Spinei „Transilvania de sud-est a fost inclusă în episcopie, cel mai probabil ca să asigure o sursă constantă de venituri din colectarea zecimilor pentru structura ecleziastică emergentă în primii ani după convertirea cumanilor”. Spinei a scris că Râul Trotuș trebuie să fi format granița de nord-est a eparhiei și Râul Buzău frontiera sa de sud-est. Locul scaunului episcopal este subiectul unei dezbateri științifice.

În scrisoarea sa din 1278, Papa Nicolae al III-lea scria că sediul episcopului cuman era civitas de Mylco (pe Râul Milcov ). Nicolae Iorga identifica civitas de Mylco cu așezare Odobești; Constantin C. Giurescu cu Reghiu și apoi cu Odobești,[92] și Carol Auner cu Cetatea Crăciuna la Câmpineanca.

Potrivit arheologilor Adrian Andrei Rusu și Anton Paragină, sediul episcopiei era în Focșani sau Vârteșcoiu (unde au fost excavate mici forturi din secolul al XIII-lea).

Două căpetenii cumane au fost îngropate „în capela Preafericita Fecioară „.

Scrisoarea Papei Nicolae din 1278 se referea și la catedrala care fusese distrusă de mongoli.

Dominicanul Theodoric a slujit ca episcop sub Robert, Arhiepiscop de Esztergom din 1228 până în 1234 sau mai târziu; documentele papale notează un episcop nenumit al Cumaniei în 1235 și 1238.

Şi totul ar fi mers ca la carte dacă nu intervenea un impediment…

Cumanii nu se aşezaseră pe un teren pustiu, aşa cum pretind ungurii că s-au aşezat ei în Transilvania. Aici trăiau localnici care, ortodocşi fiind, îi deranjau foarte tare pe catolici.

Ei, localnicii, erau creştini de 1000 de ani, pe când cumanii de-abia se botezaseră, însă nu vechimea trecerii la creștinism incomoda ci numărul.

Erau atât de mulţi ortodocşi în acea zonă, că episcopia papală părea mai mult o formalitate, existentă mai mult pe hârtie decât în realitate.

De unde ştim asta?

Din observația că ungurii şi saşii care treceau munţii din Ardeal nu se cumanizau, rămânând în cultul lor, ci se românizau, trecând la ortodoxie, asta evidenţiind ponderea unora şi a altora.

Alarmat, Papa Grigore al IX-lea îi trimitea o scrisoare lui Bela, fiul și coregentul lui Andrei al II-lea regele Ungariei, cerându-i să-i aducă pe românii (Walatii) din Cumania la catolicism, îngrijorat că şi ungurii şi saşii care trec la ei se românizau („alcătuind un singur popor cu Walatii”) şi adoptau cultul ortodox („ritul Grecilor”).

În acea scrisoare se spunea:
Noiembrie 14, Perugia

Grigore episcopul etc., prea iubitului nostru fiu întru Hristos, regelui Bela, fiul întâiu născut al regelui Ungariei, mântuire etc. După cum am aflat, în episcopatul Cumanilor sunt niște oameni care se numesc Walati, care, deși după nume se socot creștini, îmbrățișând diferite rituri și obiceiuri într-o singură credință, săvârșesc fapte ce sunt potrivnice acestui nume. Căci, nesocotind biserica romană, primesc toate tainele bisericești, nu de la venerabilul nostru frate… episcopul Cumanilor, care e diecezan al acelui ținut, ci de la niște pseudo-episcopi, care țin ritul Grecilor, iar unii, atât Unguri, cât și Teutoni, împreună cu alți dreptcredincioși din regatul Ungariei, trec la dânșii ca să locuiască acolo și astfel, alcătuind un singur popor cu pomeniții Walati, nesocotindu-l pe acesta [episcopul Cumanilor], primesc susnumitele taine spre marea indignare a dreptcredincioșilor și spre o mare abatere a credinței creștine.

Papii ştiau foarte bine cine sunt acei Walati. Cu doar trei decenii şi jumătate în urmă, în decembrie 1199, Papa Inocențiu al III-lea îl ademenea pe Ioniță Asan Caloian să adopte catolicismul, flatându-l cu nobila sa origine romană:

Inocențiu episcopul […] Nobilului bărbat Ioaniţiu […]. Iar noi, auzind că strămoșii tăi și-au tras originea din nobila stirpe a orașului Roma, iar tu ai moștenit de la ei noblețea sângelui și simțământul curat de credință pe care îl ai față de scaunul apostolic, ca pe o lege moștenită, de multă vreme ți-am propus prin scrisorile și trimișii (noștri) să te vizităm […]

Cum tentativa, deşi formulată atât de curtenitor, nu a dat rezultat, acum, faţă de Walatii din Cumania, tonul este mult mai sever, ameninţător chiar. 

Ce roman ar fi putut ieşi de aici!… Dar ce film!…

Notă. Termenul Walati e, evident, una din multele variante ale numelui Valah. El prezintă interes pentru că se apropie ca formă de Vlahata, legendarul strămoş al românilor, de la care, împreună cu fratele său Roman, ar proveni cele două denumiri ale românilor. (Brătianu, Gheorghe I. Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti, p. 156).

În imagine: Biserica rupestră săpată în stâncă a Walatilor din Cumania, satul Aluniş, Buzău, aproape contemporană cu scrisoarea Papei. Această biserică are hramul ”Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” și datează din anul 1274; biserica este unul dintre puținele lăcașe de cult din țară cu această vechime în care se mai săvârșesc sfintele slujbe. Începuturile sale sunt învăluite în legendăse spune că doi ciobani, Simion și Vlad, au săpat acest lăcaș de cult în roca muntelui. Unul dintre ei a auzit în timpul somnului o vocea unui înger care l-a îndemnat să sape în stâncă pentru că va găsi acolo o icoană a Maicii Domnului decide să facă ceea ce a auzit în vis și găsește astfel icoana. Acest lucru îl îmbărbătează să sape mai departe încăperea bisericii, alături de tovarășul său, primind totodată sprijin și de la sătenii din zonă.

Aceast lăcaș sfânt este atestat documentar din 1351 și până în anul 1871 aici a fiintat un schit de calugari; de atunci, aceasta este biserca satului Aluniș cu hramul Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul. Alaturi de biserca se mai gasesc chilii sapate, de asemenea, in stâncă.

Încă nu se întemeiaseră Principatele şi Walatii români încurcau planurile papalităţii.

Publicitate

06/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: