CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Marxismul- o încercare de a crea un nou tip de umanitate materialistă și necreștină

A Refutation of Human Nature & Communism

După comunism, în umbra materialismului

Nu doar în Rusia

Acum 100 de ani a început cel mai dramatic eveniment din istoria modernă, Revoluția Rusă. Pe măsură ce ceața timpului se dispersează, putem vedea din ce în ce mai clar că înființarea unui guvern marxist a fost o catastrofă sângeroasă, scrie analistul politic ceh Peter Kopaîn  Mercatornet.com, preluat de https://provita.ro.

Nu îmi propun să revizuiesc cronologia Revoluției, căci acest lucru este bine cunoscut. În schimb, aș vrea să investighez această tragedie dintr-o perspectivă antropologică și filozofică pentru a descoperi de ce conducătorii comuniști s-au simțit îndreptățiți să ucidă aproximativ 100 de milioane de oameni în diferite țări ca: Uniunea Sovietică, China, Etiopia, Cambodgia și Cuba.

Originile europene ale dramei comunismului

Puțini oameni își dau seama că marxismul a fost injectat în Rusia – ca un bacil toxic – în 1917,  în persoana lui Vladimir Ilici Lenin. Lui Lenin i se lungiseră urechile de  atâta așteptare în Elveția în timpul Primului Război Mondial.

În acel moment, el credea că o revoluție marxistă era mai probabilă în Anglia sau Germania, decât în Rusia.

Dar, uimitor, guvernul german i-a finanțat întoarcerea acasă într-un tren blindat pentru a accelera dezintegrarea Rusiei țariste. Și atât de săraca, subdezvoltata, agrara Rusie, destul de așteptat, a devenit primul experiment din lume a teoriei și practicii marxiste.

Atât marxismul lui Lenin, cât și nazismul lui Hitler au fost încercări de a crea un nou tip de umanitate.

În ambele cazuri, violența era absolut necesară pentru a realiza acest lucru. Ideologia marxismului rus s-a bazat pe practica revoluționară din Das Kapital al lui Karl Marx; ideologia nazismului german a avut la bază cartea lui Hitler Mein Kampf.

Bazele filozofice ale marxismului

Atât marxismul, cât și nazismul au apărut din filozofiile idealismului german al secolului al XIX-lea.

Povestea este lungă, întortocheată și complicată, dar începe cu raționalismul subiectiv, inițiat de Descartes în secolul al XVII-lea. El a supus întreaga realitate îndoielii metodice. Aceasta a început să coboare spre scepticism și subiectivism la filozofi importanți precum Locke, Hume, Berkeley, Kant, Fichte, Schelling, Hegel și Feuerbach, ultima oprire a trenului raționalist înainte de Marx și Engels.

De-a lungul a două secole, filozofia a făcut o întoarcere copernicană (pentru a folosi o frază împrumutată din Kant).

În loc de gândirea care se învârte în jurul realității; realitatea se învârtea în jurul gândirii. Filozofia a dat naștere supremației realității omului, înlăturându-l pe Dumnezeu.

Nu mai era niciun loc pentru creștinism în gândirea occidentală, cel puțin pe drumul care, în cele din urmă, a dus la marxism.

Normativitatea lumii reale a fost aruncată, iar Dumnezeu a fost expulzat ca un intrus. De atunci, omul era guvernat de interpretări subiective ale realității și de materialismul aprofundat.

Consecințele acestei schimbări dramatice de la realitate spre subiectivism au avut urmări apocaliptice la nivel personal, social și guvernamental, în special în Occident. Acest lucru a început să se întâmple chiar înainte de Revoluția Rusă, care este doar unul dintre fructele sale amare.

Supremația Sinelui a devenit o dogmă în Occidentul prosper. Dar, în afară de negarea lui Dumnezeu și a legii lui Dumnezeu, ea duce și la negarea ființei și a adevărului lucrurilor. O consecință este scepticismul cu privire la adevăr, pe larg răspândit astăzi, ca ceva pur relativ și dependent de împrejurări.

Aceasta conduce, așa cum începem să vedem, la o nouă tiranie, „dictatura relativismului”, care îndepărtează fără milă înțelegerea tradițională a eticii, a drepturilor conștiinței, a drepturilor omului, a căsătoriei, a sexului și așa mai departe.

Aceia dintre noi care au avut privilegiul de a trăi în ultimele două generații au fost martorii transformării atitudinilor și comportamentului în Occident. Standardele morale sunt dărâmate și înlocuite cu o înțelegere falsă a libertății. Să menționăm doar câteva consecințe: cultura și familia sunt remodelate radical.

Alegerea dintre Sine și Dumnezeu și Sine și realitate este cea mai puternică dintre ispitele omului. Este o poveste veche. În timp ce își contemplă noblețea ca o ființă dăruită de rațiune și voință liberă, omul tinde să se îndrăgostească de el însuși – la fel cum a făcut-o Lucifer în momentul în care a căzut brusc în întunericul Iadului.

Este ca și cum noi, oamenii moderni, ne confruntăm cu un al doilea Păcat Originar, în care alegem să creăm propriul nostru bine și rău. Am fost abandonați propriilor noastre dispozitive, cu singurele speranțe pe care le-am creat pe noi înșine, consumând plăcerile acre ale bălților înnămolite din viețile noastre prea scurte.

Așa cum Wolfgang Goethe, cel mai mare poet german, a scris în „Prometheus”, unul dintre poemele sale timpurii, „Ich dich ehren? Wofür? Te onorez și de ce?”. Titanul îl insultă pe Zeus, creatorul lui, și acționează ca singurul judecător al acțiunilor sale.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Marx_si_Engels.jpg

Fenomenologia marxismului

Beția de licență (nu libertatea) este o trăsătură tristă a gândirii occidentale recente. Antecedentele sale directe sunt comunismul marxist, chiar dacă apare într-o altă formă, deoarece climatul social și cultural s-a schimbat. Este imposibil să povestești întreaga istorie a dezvoltării sale.

Dar atât marxismul leninist, cât și subiectivismul modern duc la vieți golite și dezastre colosale, atât la nivel personal, cât și instituțional. După cum a spus Dostoievski, „dacă Dumnezeu nu există, totul este permis” – experimentări sexuale scabroase, avort, bestialitate, sinucidere, abuz de droguri, tortură… Și poate mai rău decât toate acestea este renunțarea la folosirea rațiunii, care pare să piardă mereu când luptă cu sentimentul – duce direct la dezastre de tot felul.

Dimpotrivă, în vastul domeniu al științei și tehnologiei, primatul Sinelui este evident absurd, pentru că aici Legea Naturală se impune, prin durerea eșecului total al oricărei încercări de a face progres științific, care se bazează întotdeauna pe adevărul lucrurilor. Unii gânditori susțin că știința este răscumpărarea omului, deoarece îi permite să scape de supremația Sinelui.

Triumful inevitabil al rațiunii și al bunului simț

O examinare oarecum academică a „Mării Moarte” a marxismului nu ar trebui să ne facă, totuși, să uităm realitatea tangibilă a triumfului rațiunii, binelui și adevărului în viața de zi cu zi a majorității oamenilor.

Răul este întotdeauna zgomotos și caută atenție. Dar oamenii obișnuiți, chiar și guvernele, merg încet și sigur, făcând ceea ce trebuie, aproape instinctiv. Violența, furtul și sperjurul sunt pedepsite. Vecinii își ajută vecinii. Părinții își iubesc copiii.

Răul are o istorie lungă, lungă. În secolele trecute, cele mai grave manifestări au fost tirania, antagonismul politic și religios și dorința de a subjuga alte popoare.

Dar întoarcerea copernicană inițiată de Descartes, care a evoluat rapid în idealismul raționalist al supremației absolute a eului, a impregnat politica occidentală cu o dogmă atât naivă, cât și a răului – că statul sau un partid politic are dreptul de a impune marxismul cu forța.

Comunismul este mort. Dar un fel de zombi al comunismului încă există, promovând o atitudine grețoasă, critică față de tot ceea ce era odată privit ca fiind adevărat, nobil și sfânt.

Acest zombi supraviețuiește ca un nor negru de ostilitate față de Dumnezeu și de adevăr, nor care se înalță peste cultura contemporană. Și este foarte dificil de dispersat, deoarece nu operează logic, ci prin sentimente și prejudecăți. Este absolut de necriticat. Marxismul de modă veche, rău așa cum a fost, cel puțin și-a pus cărțile pe masă și era deschis criticii.

Sfârșitul marxismului

Ceea ce raționalismul subiectiv ignoră este faptul că omul este o ființă spirituală, care aspiră la un fel de fericire pe care nu i-o pot da doar lucrurile materiale.

Aceasta este înscrisă în însăși natura sa, așa cum convingerea lui că Dumnezeu există și că există o lege a lui Dumnezeu. Aceasta explică de ce marxismul a eșuat mereu, chiar la nașterea sa în Rusia, pentru că întotdeauna a trebuit să fie impus prin forță brută.

Iar situația nu este diferită astăzi. Majoritatea oamenilor ignoră materialismul radical, deci trebuie impus de elitele puternice. Chiar și în țările bogate, populația este în pericol de a fi spălată de creier prin muzică, literatură, modă și moduri de gândire la modă.

Noi care suntem forțați să suportăm această încercare de a șterge dimensiunea spirituală a omului suntem majoritatea tăcută.

Dar căutăm lideri care să ne elibereze de această robie a materialismului și să ne afirmăm drepturile la nivel politic. Unde îi vom găsi?

04/07/2021 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Germania în perioada dintre cele două războaie mondiale.VIDEO

Map of the German Empire in 1914 | NZHistory, New Zealand history online


După ce în Primul Război Mondial
Germania a fost învinsă, țările învingătoare au semnat cu ea Tratatul de pace, la Versailles, Franța.

Această țară a încetat să mai fie un imperiu, fiind continuată ca stat de Republica de la Weimar, care conform noii Constituții avea 17 landuri, un Parlament bicameral și un președinte ales pentru 7 ani.

Această Constituție însă, avea un punct slab și anume acela că în caz de situație excepțională, președintele putea suspenda Constituția și își putea asuma puteri dictatoriale.

Republica de la Weimar mai era numită și ”Republică fără republicani” pentru că partidele politice considerau că regimul republican e ceva străin, impus din exterior. 

German territorial losses, Treaty of Versailles, 1919 | The Holocaust  Encyclopedia

În anii 1920, în Germania au loc schimbări radicale politice și economice. Vor apărea partide de extremă dreaptă (Partidul Nazist) care promovau o politică antirepublicană, antisemită și reacționară.

În timpul Republicii de la Weimar au avut loc mai multe crize politice, cea mai cunoscută fiind ”Puciul de la berărie”, în urma căruia Hitler a fost arestat, iar în închisoare a scris lucrarea ”Mein Kampf” în care spunea că ”numai forța domină și ea este prima lege”.

Politica Internă

Din punct de vedere economic, imediat după război Germania a cunoscut o criză economică gravă, care a dus și la o inflație de proporții. Plus la toate trebuia să plătească reparații de război în sumă de 132 miliarde mărci aur. 

În 1924 în ajutorul economiei germane au venit investițiile anglo-americane – așa-numitul Plan Dawes, care a fost completat în 1929 cu Planul Young. Investițiile date au ajutat Germania să își refacă economia și chiar să lanseze un vast program de construcții moderne, dezvoltare a industriei chimice, industriei grele, constructoarea de mașini ș.a.

Astfel, datorită acestor investiții, Germania a reușit să-și revină și să înceapă plata reparațiilor de război. 

weimar-republică-inflație

În 1932, absolut legal, la putere a venit Partidul Național Socialist Muncitoresc în frunte cu Hitler, care va proclama Al Treilea Imperiu German ( al III-lea Reich ). 

În acest moment, capitala se va muta înapoi la Berlin și Republica Weimar va fi distrusă pentru totdeauna.

În 1933 Hitler este numit cancelar al Germaniei. Va folosi punctul slab al Constituției de la Weimar și își va asuma puteri dictatoriale.

În acest scop au fost create poliția politică GESTAPO, trupele SS, iar tineretul a fost înregimentat (Tineretul Hitlerist). Evreii, polonezii, rușii au devenit ținte ale propagandei naziste.

Se promova ura față de democrație și comunism, dar se elogia violența, războiul și cultul personalității.

Rasismul, mai ales în componenta sa antisemitism (ura împotriva evreilor), era o trăsătură distinctivă a nazismului german. 

Cu toate acestea, țările europene încercau să integreze Germania în comunitatea internațională: au primit-o în Liga Națiunilor, iar în 1936, Berlinul a fost ales ca loc pentru Jocurile Olimpice din acel an.

Cu toate că în Germania la acel moment rasismul, antisemitismul, violența luau avânt, publicul german la Jocurile Olimpice din Berlin ovaționau numele campionului american de culoare Jesse Owens, care a câștigat 4 medalii de aur.

Politica externă

Politica externă a Germaniei după primul război mondial a devenit din ce în ce mai agresivă. Chiar de la început, pentru a ieși din izolarea politică și-a căutat aliați. I-a găsit în URSS, Italia fascistă și Japonia militaristă.

Deși a fost admisă în Liga Națiunilor și a semnat Pactul Briand-Kellogg (a căror scop era păstrarea păcii în lume), în secret Germania hitleristă se pregătea de război.

Mai întâi a ocupat zona Renană, apoi și-a alipit Austria (Anschluss), a reușit să convingă Franța și Anglia să ocupe Cehoslovacia (Cârdășia de la Munchen), ca în anul următor să împartă în secret Europa între Germania și URSS prin semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop și a Protocolului Adițional Secret și mai ales, să se înțeleagă cu Stalin să înceapă la 1 septembrie 1939 un atac simultan asupra Poloniei.

Astfel, politica conciliatoristă a țărilor europene (de ai face cedări lui Hitler numai ca acesta să nu înceapă un nou război, pentru care ele nu erau pregătite) a suferit eșec.

Liga Națiunilor nu și-a atins scopul. Peste doar 20 de ani de la finisarea Primului Război Mondial, s-a început cel de-al Doilea Război Mondial.

13/10/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

1 Mai Muncitoresc și calendarul religios al regimurilor totalitare fascist și comunist

 

Cristi Țepeș: 1 Mai în calendarul religios al regimurilor totalitare

 

 

Regimurile totalitare de ambele feluri, nu numai cel comunist ci și cel al  Partidului Național-Socialist al Muncitorilor din Germania – partidul nazist din cel de-al III-lea Reich,  sărbătoreau cu mare fast  de 1 mai,  „ziua muncitorilor”.

Lucrul nu ar trebui să surprindă, dată fiind inspirația comună, de ordin religios, mai precis, satanistă, a celor două tipuri de orânduiri, care au ucis în secolul XX atâtea zeci de milioane de oamen scrie cunoscutul jurnalist de televiziune Cristi Țepeș în publicația românilor americani https://tribuna.us din Chicago.

 

 

 

 

1 mai nazism comunism

 

 

 

 

1 mai în teologia totalitară nazistă și comunistă

 

Despre legătura lui Marx cu satanismul a scris Richard Wurmbrand, într-o carte extrem de importantă, pe care v-o recomandăm insistent celor care încă nu ați citit-o, intitulată „Marx și Satan”, disponibilă online în limba română – ca și în nenumărate alte limbi.

Cercetările lui Richard Wurmbrand au fost confirmate și de alți autori care s-au ocupat de biografia lui Marx.

În paralel, este documentată istoric și analizată de către diferiți autori, printre care Eric Voegelin, inspirația religioasă de tip ocultist, neo-păgân, adică tot satanistă, a nazismului.

În mod deosebit, în poveștile „ariene” ale naziștilor, sărbătoarea Walpurgisnacht, „noaptea vrăjitoarelor” își avea semnificația sa – confirmată simbolic până și de sinuciderea lui Hitler în noaptea de 30 aprilie/1 mai 1945.

Este vorba de faptul că atât comunismul cât și nazismul sunt fenomene de natură religioasă – așa cum au arătat autori ca Eric Voegelin și Alain Besançon.

Comunismul și nazismul maimuțăresc drăcește creștinismul, respectiv iudaismul, imitându-le Sfintele Scripturi, sărbătorile, tradițiile, instituțiile, mesajul moral, profeții, sfinții, martirii – dar inversând semnificația tuturor acestor lucruri.

Ambele tipuri de ideologie totalitară se trag dintr-un filon revoluționar mai vechi, în care își are un loc deosebit de important Iluminismul, cel care a inspirat Revoluția Franceză.

Acesta este contextul în care trebuie înțeleasă funcția sărbătorii de 1 mai în regimurile totalitare: ea are, de fapt, în aceste sisteme, un caracter religios, cu ritualuri specifice, având loc primăvara, în preajma sărbătorii creștine și evreiești a Paștelui – pe care încerca să o înlocuiască, transformând-o în contrariul său; în locul celebrării Mântuirii, ca dar al lui Dumnezeu, oamenii, transformați în sclavi, erau scoși să se închine la idolii și la faraonii, stăpânii acestei lumi; acești stăpâni pretindeau că-i reprezintă pe muncitori, dar ei nu munciseră niciodată în viața lor și habar n-aveau ce-i aia munca.

Filmul este și o invitație  de a cerceta pe cont propriu aceste conexiuni, insuficient cunoscute de publicul larg, dar care permit o înțelegere mai profundă inclusiv a „războiului cultural” din zilele noastre – război care, privit în trei dimensiuni, nu este, până la urmă, altceva decât o formă contemporană a luptei dintre Bine și Rău.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Transcrierea documentariului (de tvrarheolog)

 

 

„Căutările prin arhiva Televiziunii Române ne-au pus în fața unei descoperiri senzaționale. În 1989, propaganda, care ajunsese să rescrie istoria românilor într-o mare măsură, oferea o inedită fotografie document.

Aceasta confirma că la marea și istorica adunare comunistă și antifascistă din 1 mai 1939, Nicolae și Elena Ceaușescu nu doar că erau participanți, ci se aflau chiar între conducători.

Doar că televiziunea mai amintise despre acel eveniment istoric în anii anteriori, minus participarea cuplului de dictatori și folosise imaginea cu pricina doar ca pe o unealtă de construcție a mitului partidului comunist eroic.

Ce se întâmplase ?

La fel ca în bancurile absurde de altădată cu Radio Erevan, era o mică mare problemă. În realitate, cei doi nu participaseră la acea adunare, iar adunarea nu fusese de fapt organizată de partidul comunist, care la acea vreme cu greu ar fi putut umple o bodegă, darămite o piață centrală.

În plus, nu era o demonstrație antifascistă, ci una care susținea regimul dictaturii regale al lui Carol al II-lea. Totul era o mare minciună, la fel precum comunismul însuși.

Preocupării pentru măsluirea istoriei îi scăpase topirea unui film cu o mitologie nedefinitivată a partidului comunist și astfel investigațiile noastre au găsit fotografia originală pentru care niște specialiști în propagandă și-au câștigat, nu pâinea, ci dulceața de pe untul de pe pâine, toate raționalizate în 1989, ultimul an al lui Ceaușescu.

Am descoperit cu surprindere că, în chiar această zi, 1 mai 1939, și muncitorii din Germania nazistă își aveau sărbătoarea.

În chiar acele zile se pregătea în secret semnarea pactului Molotov – Ribbentrop, care avea să sfâșie Europa și să confirme faptul că atât comunismul, cât și național-socialismul țâșnesc din același izvor al infernului.

Arhiva Televiziunii Române geme de mărturii propagandistice realizate după rețete împrumutate de la Uniunea Sovietică și de cel de-al Treilea Reich, ale înjosirii poporului român de către o clică de stăpâni certați cu munca, și care își găseau plăcerea sadică să le soarbă ovațiile și închinarea tocmai oamenilor muncii, a căror sărbătoare, chipurile, o organizau.

17/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: