Naţionalitatea română ocupă în 2019 un onorant loc 22 din 160, într-un foarte serios clasament (ranking) al calităţii naţionalităţii

QNI – Classement des meilleures nationalités au monde

 

Naţionalitatea română clasată pe locul 22 din 160 !

Într-un foarte serios clasament (ranking) al calităţii naţionalităţii, România, naţionalitatea română, ocupă în 2019 un foarte onorant loc 22. Cifrele corespund anului 2018 şi sunt prezentate la finele lui 2019, comparativ cu cele din 2017, precum şi cu cele din intervalul 2014-2018.

În cazul României se observă o creştere de 14,9 % în intervalul 2014-2018 şi de 0,3 % în 2018 faţă de 2017.

Criteriile pe care se bazează selecţia sunt : puterea economică, stabilitatea, nivelul de dezvoltare umană, libertatea de a călători şi de a lucra în străinătate (după site-ul BFM TV -https://www.bfmtv.com/economie/ce-tres-serieux-classement-qui-montre-que-la-nationalite-francaise-est-la-plus-avantageuse-au-monde-1810593.html).

 Indicele de calitate a naţionalităţii (QNI) a fost stabilit de Kälin et Kochenov (QNI)  un institut al Universităţii din Groningen, Olanda. Desigur, principala calitate care explică foarte buna clasare a României, locul 22 din 160 de ţări, este apartenenţa la Uniunea Europeană.

Cele 28 de state UE se regăsesc în fruntea clasamentului datorită libertăţii de mişcare între statele membre.
Pe primele locuri se situează, în ordine, Franţa, Germania, Olanda, Danemarca şi Suedia. România se află după Grecia (locul 18), Estonia (19), Polonia (20) şi Letonia (21), dar înaintea Bulgariei (23), Croaţiei (24) şi… SUA (25).

Naţionalitatea britanică e estimată a 8-a, cea chineză a 56-a şi cea rusă a 62-a. Evaluarea calităţii naţionalităţii se face anual. Naţionalitatea franceză ocupă primul loc pentru al optulea an consecutiv

*

Nota redacției sitului https://ioncoja.ro//: Un clasament în care suntem pe locul 22 este cu siguranță un clasament greșit!

Mi-aduc aminte de ce mi-a povestit poetul senator IOAN ALEXANDRU, pe la începutul legislaturii 1992-1996, după o vizită oficială în Statele Unite, unde fusese invitat la „micul dejun cu președintele SUA”… Printre alte locuri unde a fost plimbat s-a numărat și Departamentul de Stat, unde i s-a oferit ocazia să afle ce se știe la acel nivel despre calitatea românilor din SUA.

Americanii aveau o statistică riguroasă pe etnii a calității umane: infracționalitate, implicare socială, contribuție la bugetul de stat, nivel de trai, nivel de școlarizare și alte criterii.

Bietul Ioan Alexandru, Dumnezu să-l odihnească, fusese emoționat de cuvintele bune aflate de la oficialii americani despre calitatea emigrației românești din America. Eram undeva pe primele locuri…

Publicitate

28 octombrie 1920, Paris – S-A ÎNCHEIAT TRATATUL prin care principalele Puteri Aliate şi Asociate recunoșteau suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei

 

 

 

CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1919-1920) ȘI PROBLEMA RECUNOAȘTERII ACTELOR UNIRII DIN 1918

 

 

 

Conferința de Pace de la Paris a avut misiunea de a edifica, după Primul Război Mondial, o nouă ordine politică și teritorială în Europa. Dispariția celor 3 imperii: Țarist, Austro-Ungar și Otoman a dat un nou impuls popoarelor europene, dornice de a se constitui în state naționale.

România avea, în plus, sarcina de a obține, în special din partea marilor puteri (SUA, Marea Britanie, Franța, Italia), recunoașterea actelor unirii celor 3 provincii istorice (Basarabia, Bucovina și Transilvania), care au dus la întregirea României. Delegația română, condusă, într-o primă fază, de prim-ministrul Ion. I. C. Brătianu, s-a angajat într-o adevărată bătălie diplomatică, în care a fost implicată în mod direct și Regina Maria.

Prin intelegența și farmecul său, Regina a jucat un rol covârșitor, având numeroase întrevederi cu mai marii lumii și pledând cu ardoare cauza României. Dintre membrii delegației mai făceau parte ministrul plenipotențiar Nicolae Mișu, ministrii Alexandru Vaida-Voevod, Victor Antonescu, Constantin Diamandy, generalul Constantin Coadă, iar din partea Basarabiei – Ion Pelivan, Ion Codreanu, Sergiu Victor Cujbă și Emanoil Catelli.

 

 

                       Foto: membrii delegației României la Conferința de pace de la Paris (1919-1920 )

 

 

   Prin tratatele semnate cu Austria (Saint-Germain -en- Laye, la 10 septembrie 1919), cu Bulgaria (Neuilly-sur-Seine, la 27 noiembrie 1919) și cu Ungaria (Trianon, la 4 iunie 1920) sunt recunoscute noile hotare ale României, din care făceau parte acum Bucovina, Dobrogea și Transilvania. Unirea Basarabiei a fost consacrată, însă, abia în ultima etapă a Conferinței de Pace de la Paris, deși recomandările experiților americani și britanici au fost de la bun început fără echivoc: Basarabia este românească sub toate aspectele: etnic, istoric, cultural, lingvistic.

Contestările vehemente au venit din partea cercurilor rusești (deși guvernul sovietic nu era recunoscut și, în consecință, nu a fost reprezentat la Conferință), precum și din partea unei așa pretinse delegații basarabene, care au desfășurat o propagandă înverșunată, contestând legitimitatea unirii Basarabiei cu România.

 

 

 

 

 

Foto: Ion Pelivan – lider politic și militar basarabean (1876-1954),

luptător pentru Marea Unire

Ca răspuns, Ion Pelivan a făcut un adevărat tur de forță a redacțiilor celor mai importante ziare franceze („Le temps”, „La Figaro”, „Le matin”, „La Victoire”, „Le Journal” etc), dezmințind, în mai multe articole, acuzațiile calomnioase și susținând, cu argumente, principiile democratice care au stat la baza realizării Unirii Basarabiei cu România, fără nici un amestec din afară.

La 28 octombrie 1920, prin Tratatul de la Paris, încheiat între Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia, pe de o parte și România, pe de altă parte, a fost recunoscut votul istoric al Sfatului Țării din 27 martie 1918. În primul articol se stipula faptul că „Înaltele Părţi Contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest vechi hotar”.

Celelalate articolele precizau modalităţile de stabilire a frontierei pe teren, respectarea drepturilor minorităţilor, modalităţile de dobândire şi renunţare la cetăţenia română, trecerea gurii Chiliei sub jurisdicţia Comisiei Europene a Dunării şi asumarea de către România a părţii proporţionale ce revine Basarabiei din datoria publică a Rusiei.

  Conform dreptului internațional, un tratat intră în vigoare după ratificarea acestuia de către toate statele semnatare.

În 1922, Tratatul a fost ratificat de către România şi Marea Britanie, în 1924 – de către Franţa, iar în 1927 – de Italia. Japonia nu a ratificat niciodată acest tratat și, în consecință, el nu și-a produs efectele juridice.

Unirea de la 27 martie 1918 nu a fost recunoscută niciodată de Uniunea Sovietică, iar eforturile diplomației românești pentru recunoașterea internațională a actului Unirii au fost brutal întrerupte de invazia sovietică a Basarabiei, în urma ultimatumului de la 26 iunie 1940.

  După abia o jumătate de veac, Imperiul sovietic se va destrăma, iar Republica Moldova constituită pe teritoriul fostei provincii Basarabia își va proclama, la 27 august 1991, independența.

28 octombrie 1920, Paris –  TEXTUL TRATATULUI prin care principalele Puteri Aliate şi Asociate – Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia – recunoșteau suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei.  

Imperiul Britanic, Franţa, Italia, Japonia, principalele Puteri Aliate şi România:

Considerând că, în interesul păcii generale în Europa, trebuie să se asigure chair de pe acum în Basarabia o suveranitate care să corespundă aspiraţiilor populaţiunii şi să garanteze minorităţilor de rasă, religie sau limbă, protecţiunea ce le este datorită;

Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată;

Considerând că populaţia Basarabiei şi-a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România;

Considerând, în fine, că România, din propria sa voinţă, doreşte să dea garanţii sigure de libertate şi de dreptate, fără distincţie de rasă, de religie sau de limbă, conform cu Tratatul semnat la Paris la 9 decembrie 1919, locuitorilor Vechiului Regat al României, cât şi ai teritoriilor de curând transferate;

Au hotărât să încheie prezentul tratat şi în acest scop au desemnat plenipotenţiarii lor…

Art. 1. Înaltele Puteri contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului, de la vărsarea lui până la punctul unde este tăiat de vechea limită între Bucovina şi Basarabia şi această veche limită.

Art. 2. O comisiune compusă din 3 membri, din care unul va fi numit de către principalele puteri aliate, unul de către România şi unul de către Consiliul Societăţii Naţiunilor (pentru Rusia), va fi constituită în cele 15 zile care vor urma punerii în vigoare a prezentului tratat, pentru a fixa la faţa locului noua linie de frontieră.

Art. 3. România se angajează să respecte şi să facă să se respecte în mod riguros pe teritoriul Basarabiei vizat în art. 1, stipulaţiunile Tratatului semnat în Paris la 5 decembrie 1919, de către Principalele Puteri Aliate şi Asociate şi de către România şi mai ales să asigure locuitorilor fără distincţie de rasă, de limbă sau de religie aceleaşi garanţii de libertate şi dreptate, ca şi celorlalţi locuitori ai tuturor teritoriilor făcând parte din Regatul României.

Art. 4. Naţionalitatea română va fi câştigată cu depline drepturi, cu excluderea altora, „resortisanţilor“ vechiului Imperiu Rus stabiliţi pe teritoriul Basarabiei, arătat la articolul 1.

Art. 5. În timp de 2 ani, cu începere de la punerea în vigoare a prezentului tratat, locuitorii care depindeau de vechiul Imperiu Rus, mai mari de 18 ani, şi stabiliţi pe teritoriul Basarabiei, vizat la art. 1, vor avea facultatea să opteze pentru orice naţionalitate vor vrea.

Optarea soţului va antrena pe aceea a femeii şi optarea părinţilor va antrena pe aceea a copiilor mai mici de 18 ani.

Persoanele care au optat ca mai sus vor trebui să-şi transporte domiciliul lor în statul în favoarea căruia au optat, în cele 12 luni care vor urma.

Ele vor fi libere să păstreze bunurile imobiliare pe care le posedă pe teritoriul român. Vor putea să ducă cu ei bunurile mobile de orice natură. Pentru aceasta nu vor fi supuşi la nici o taxă de ieşire (export).

Art. 6. România recunoaşte ca locuitori români, cu drepturile depline şi fără nici o formalitate, locuitorii vechiului Imperiu Rus, care sunt născuţi pe teritoriul Basarabiei, vizat la art. 1, din părinţi având domiciliul lor în Basarabia, chiar dacă la data punerii în vigoare a prezentului tratat, aceştia nu se găsesc domiciliaţi în Basarabia.

Totuşi, în cei doi ani care vor urma punerii în vigoare a prezentului tratat, aceste persoane vor putea să declare în faţa autorităţilor române competente, în ţara lor de reşedinţă, că renunţă la naţionalitatea română şi atunci aceste persoane încetează de a fi considerate ca depinzând de România. În această privinţă declaraţia soţului va fi valabilă pentru soţie şi a părinţilor va fi valabilă pentru copiii mai mici de 18 ani.

Art. 7. Înaltele Puteri contractante să recunoască gura Dunării, zisă gura de la Chilia, trebuie să treacă sub jurisdicţiunea Comisiunii Europene Dunărene.

În aşteptarea concluziei unei convenţiuni generale pentru regimul internaţional al căilor de apă, România se angajează a aplica porţiunilor sistemului fluvial al Nistrului, care pot fi respinse pe teritoriul său sau care formează interesele sale, regimul prevăzut la primul paragraf al art. 332 şi în art. 333-338 din Tratatul de pace cu Germania de la 28 iunie 1919.

Art. 8. România îşi va asuma responsabilitatea părţii proporţionale Basarabiei din datoria publică rusă şi orice altfel de angajamente financiare ale Statului Rus, aşa precum va fi determinată de o Convenţiune particulară între principalele puteri aliate şi asociate, de o parte, şi România, de altă parte.

Această convenţiune va fi pregătită de o Comisiune desemnată de sus-numitele puteri. În caz când Comisiunea nu va ajunge la un acord în timp de 2 ani, chestiunile în litigiu vor fi supuse arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor.

Art. 9. Înaltele Puteri contractante vor invita Rusia să adereze la prezentul tratat, imediat ce va exista un guvern rus recunoscut de ele. Puterile îşi rezervă dreptul de a supune arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor toate chestiunile care vor putea fi ridicate de către Guvernul rus privitor la detaliile acestui tratat, fiind bine înţeles că frontierele definite în prezentul tratat, cum şi suveranitatea României asupra teritoriilor specificate în acest tratat, nu vor mai fi puse în discuţie în nici un caz.

În acelaşi fel se va proceda cu toate dificultăţile care ar putea să se nască ulterior din aplicarea sa (a Tratatului). Prezentul tratat va fi ratificat de puterile semnatare. El nu va intra în vigoare decât după depunerea acestor ratificaţiuni şi cu începere de la intrarea în vigoare a tratatului semnat de principalele Puteri Aliate şi Asociate şi România la 9 decembrie 1919. Depunerea ratificărilor se va face la Paris.

Puterile al căror guvern se află în afara Europei vor avea facultatea să se unească a face cunoscut Guvernului Republicii Franceze, prin reprezentantul diplomatic la Paris, că au dat ratificarea şi în acest caz, ele vor trebui să trimită actul ratificării cât de curând posibil.

Se va dresa un proces-verbal de depunere a ratificărilor.

Guvernul francez va remite tuturor puterilor semnatare o copie certificată conform cu procesul-verbal de depunere a ratificărilor.

Făcut la Paris, la 28 octombrie 1920 într-un singur exemplar care va rămâne în arhivele Guvernului Republicii Franceze, şi după care se vor face expediţii autentice la fiecare din puterile semnatare ale tratatului.

Plenipotenţiarii care, din cauza absenţei momentane din Paris, n-au putut să-şi pună semnăturile pe prezentul tratat, vor fi încuviinţaţi să o facă până la 15 decembrie 1920.

Pentru care plenipotenţiarii de mai jos, ale căror puteri au fost recunoscute „en bonne et due forme“, au semnat prezentul tratat.

(Urmează semnăturile plenipotenţiarilor)

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/23/o-istorie-a-zilei-de-23-ianuarie-video-3/

 

 

 

 

 

Surse:

 

„Monitorul oficial“, nr. 100, 8 august 1922

Publicat după: Crestomaţie la istoria românilor (1917—1992),

Chişinău, Editura „Universitas”,

1993, p. 67-70 și Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXVIII, 2018

 www.eurodidactica.ro/conferinta-de-pace-de-la-paris-1919-1920

 

ROMÂNII INSTRAINAȚI DIN CARPAȚII NORDICI

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/06/28/video-romanii-care-nu-stiu-ca-sunt-romani/