Radu Gyr, poetul din temnițele comuniste
Metanie
Doamne, fa din suferinta,
Pod de aur, pod înalt,
Fa din lacrima velinta
Ca intr-un pat adânc si cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri faca-se si vin.
Din infrângeri, scari si trepte,
Din caderi, urcus alpin.
Din veninul pus in cana
Fa miresme ce nu pier.
Fa din fiecare rana
o cadelnita spre cer;
Si din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept,
Doamne, fa lastun alb
Radu Gyr ( pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu), s-a nascut la 2 martie 1905 la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel, de unde și pseudonimul literar Gyr, prin derivație.
A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu si membru de seamă al Miscarii Legionare, comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, si conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.
Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinerețe legionară, imnul neoficial al Miscarii Legionare, al Imnului lui Moța și Marin ( legionari căzuți în luptă în 1937 în timpul razboiului anticomunist din Spania), al Imnului muncitorilor legionari și al altor lucrări dedicate mișcării.
A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munți, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, a debutat editorial în 1924 cu volumul Liniști de schituri.
A fost de mai multe ori laureat ( in 1926, 1927,1928 și 1939) – al Societatii Scriitorilor Romani, Institutului pentru Literatură și al Academiei Romane.
A fost un colaborator în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră;Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc.
Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul). A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu (Vezi biografia completă a poetului din cartea Poezia orală, Timișoara, Editura Vremea, 1994).
În timpul scurtei coguvernări legionare , septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.
În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în Bucuresti, teatrul evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europeii din acea perioada tulbure în care puterea o dețineau regimuri autoritare și fasciste . Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional.
Tadu Gyr a fost detinut în timpul a trei dictaturi: regală, antonesciană și comunistă
După detenția din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade,și alți intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sarata.
Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.
Condamnat la moarte pentru o poezie
A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.
Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964.
În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare.
Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.
Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945)
„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului,Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz.
Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.
A trecut in vesnice la 29 aprilie 1975,la Bucuresti.