CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DESPRE INTERACTIUNEA DINTRE NATIONALISM SI RELIGIE

Religia, Naţionalismul şi Conflictele

Conflictele urmeaza de multe ori  liniile de fractură religioase. Dar e greu să spunem că religia este cauza problemei. Există întotdeauna si alţi factori, cum ar fi diferenţele etnice şi disputele  asupra drepturilor funciare. Putem spune ca  religia este cauza unorconflicte, sau este doar un spectator nevinovat?

Într-o analiza recenta a datelor rezultate dintr-un  sondaj  efectuat in 30 de ţări europene , Malina Voicu, sociolog la Universitatea din Bucureşti, România, a descoperit ca oamenii care au spus ca sunt mândri de ţara lor au fost semnificativ mai susceptibili de a fi, de asemenea, religiosi. Conform acestei cercetări, era mult mai probabil ca persoanele care s-au declarat mândre de ţara lor să fie si religioase.Această relaţie a avut loc chiar si dupa  cercetarea a numerosi  alţi factori care ar fi  putut explica diferenţele cauzate de religiozitate, vârstă, sex, educaţie, venit, cult religios, la oameni  care trăiesc în tari  post-comuniste sau trăiesc într-o ţară săracă. Toţi aceşti factori au fost importanti, dar chiar şi după luarea lor în considerare, s-a vazut ca oamenii religiosi au fost mai naţionalisti .

Dar aceasta nu este intreaga poveste. Cercetatoarea  Malina  Voicu a observat ceea ce ea numeşte „concentrarea religioasa” si a descoperit că în ţările care sunt dominate de o singură religie, conexiunea dintre naţionalism şi religie este mai puternică. În ţările mai fragmentate din punct de vedere religios, legătura nu era la fel de puternică. Astfel, religia nu duce automat la naţionalism, însă atunci când o naţiune este majoritar de o anumită confesiune, religia si nationalismul  se consolidează reciproc.
Ar reiesi ca  naţionalismul este o componentă a ceea ce numim religie si ca în anumite condiţii sociale populaţia naţionalistă este atrasă de religie, influenţând-o în consecinţă.

Sociologul roman arată că persoanele care trec prin schimbări sociale rapide încearcă să-şi consolideze identitatea naţională, căutând stabilitate şi o nouă definiţie a sinelui şi a propriei identităţi. Religia intervine oportun, oferind conţinut pentru noua identitate naţională, mai ales dacă acea confesiune deţine o preponderenta religioasa în respectiva ţară; astfel, ea facilitează formarea de grupuri mari care au un potenţial mai mare pentru mobilizarea politică, făcând astfel mai probabil controlul resurselor sale, mai ales când au susţinerea statului.

Surse : Science and Religion Today si  oxfordjournals.org

25/03/2011 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: