Într-o iarnă lungă grea, of dorule, Tata la război era, dorule, Lângă ușa unei case, dorule, Întuneric, frig era, dorule.
Așa prăpădiți de foame, cinci copii desculț ședeau, Ghemuiți pe-un pat de scânduri, lângă a lor mamă plângeau.
Mamă o coarjă de pâine, of dorule, Dă-ne mamă să mâncăm, dorule, Până când îi frig și foame, dorule, Ne lași mamă să-ndurăm, dorule.
”Nu mai plângeți”, mama zice, ”Că nimic nu va lipsi, Voi veți avea de toate, dacă tata va veni!”.
Dar de la un miez de noapte, of dorule, Gerul bate neîncetat, dorule, A crăpat un geam și vântul, dorule – Acum suflă mai turbat, dorule.
Mama îngrozită tace, învelindu-și pruncii săi, Colo-n zdrențe murdare, ce abia se țin de ei.
Dragii mamei adormiți, of dorule! Mama este lângă voi, dorule, Să nu pierdeți voi speranța, dorule, Tata vine din război, dorule.
”Nu veți suferi de foame și nimic nu va lipsi, Voi veți avea de toate, dacă tata va veni!”
S-a orpit de tot ninsoarea, of dorule! Și nici vântul nu sufla, dorule, Copilașii se deșteaptă, dorule, C-au văzut că mama-i moartă, dorule.
Dragă mamă, haide scoală, n-o să mai plângem deloc! Și nimica n-o să cerem, nici mâncare și nici foc! Cui lăsat-ai tăi copii, ciu lăsat-ai prin străini – Jalea va fi și mai mare, dacă tata va veni.
Plânge printre ramuri luna, Noptile-s pustii, Caci te-ai dus pe totdeauna, Si n-ai sã mai vii.
Pe cararile umblate Denoi te-am catat, Te-au uitat pân-astazi toate, Si ai tai te-au uitat.
Numai vântul mai suspina, Dulcele tau cânt, Peste florile ce-alina, Tristul tau mormânt.
Ca o lacrima de sânge, A cazut o stea, Drum de foc si biruinta Pentru Garda ta.
Bate vântul peste ape, Trece timpul greu, Noi mereu te plângem, frate, Iar tu dormi mereu.
Simion Lefter a fost un poet nationalist român, creator al mai multor cântece foarte iubite inaintea si in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, printre care si „Plânge printre ramuri luna” (Imnul legionarilor cãzuti).
A petrecut multi ani in inchisorile comuniste. A murit în anul 1993.
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova