CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mii de musulmani turci cer autorităţilor să transforme Hagia Sofia din Istanbul, una dintre cele mai mari biserici creştine care s-au construit vreodată în lume, într-o moschee. VIDEO

 

Turcia ar putea transforma muzeul Hagia Sophia, din Istanbul, în moschee

 

 

 

 

 

Presiunea politică s-a intensificat în Turcia, în legătură cu transformarea vechiului muzeu Hagia Sophia din Istanbul în moschee, în cadrul unei campanii despre care observatorii avizaţi susţin că este cea mai recentă măsură a administraţiei de la Ankara de a eroda Constituţia seculară a ţării, informează Armenpress.

Aceasta agenţie de presă afirma, citând publicaţia britanică The Times, că s-au înmulţit cererile ca fosta bazilică creştină, una dintre marile comori arhitectonice ale umanităţii şi poate cel mai mare punct de atracţie din Istanbul, să fie redeschisă musulmanilor pentru rugăciune.

În 2015, muftiul de Ankara, Mefail Hızlı,declara că crede că transformarea clădirii în moschee va fi accelerată, iar în ziua de 1 iulie 2016, Coranul a fost citit în Sfânta Sofia de un muezin, pentru prima dată după 85 de ani .

Această fostă biserică creştină este recunoscută drept una dintre cele mai mari si impresionante cladiri din lume şi se află in Istanbul – vechiul Constantinopol.

A fost clădită în forma ei actuală, între anii 532 si 537, în baza planurilor arhitecţilor Isidor de Milet si Anthemiu de Tralles,  profesori de geometrie la Universitatea din Constantinopol,  la ordinul imparatului  bizantin Justinian I şi  transformată de invadatorii turci în moschee musulmană, în prezent servind doar ca  muzeu.

A fost o culme a dezvoltarii arhitecturii antice târzii, şi prima capodoperă a noului stil bizantin. a ramas încă aproape pe de-a intregul păstrată sub înfăţişarea pe care o avea în secolul al Vl-lea. Dupa mărturia unui cronicar, Iustinian a dorit ” o biserica asa cum nu a mai fost niciodata de la Adam incoace si cum nu va mai fi nicicand de-acum inainte „.

Mai bine de 900 de ani, Biserica Sfanta Sofia a servit ca scaun episcopal de către Patriarhii Ortodocşi de la Constantinopol. Totodata, ea a găzduit şi cele mai mari sinoade bisericeşti şi ceremonii imperiale. Structura clădirii a fost grav avariata de o serie de mari  cutremure de pamânt. Domul său original s-a surpat in urma unui cutremur de pamânt în anul 558, următorul dom prăbuşindu-se şi el în anul 563. Alte distrugeri majore au mai avut loc şi în anii 989 şi 1346.

In anul 1204, mareaţa Biserică Sfânta Sofia a fost jefuită şi lipsită complet de podoabele sale şi de relicve foarte pretioase, de către cavalerii cruciaţi, aceste acte barbare tensionând pentru multă vreme relaţiile dintre  Bisericile Creştine de Răsărit şi de Apus.

Multe dintre bogaţiile furate de catre cavalerii cruciaţi din Biserica Sfânta Sofia pot fi vazute astazi in interiorul Basilicii Sfantului Marcu de la Veneţia.

Se spune că slujbele ţinute in Sfânta Sofia erau atât de grandioase, încât participarea la una din aceste ceremonii l-a determinat pe cneazul Vladimir I al Rusiei Kieviene să hotărască creştinarea sa şi a poporului său, în ritul creştin al  Patriarhiei Constantinopolului

 

 

 

 

Sfanta Sofia - Aghia Sophia din Constantinopol

 

 

Timp de 15 secole, încă de la înălţarea sa, bazilica Sfânta Sofia nu a fost scutită de furtuni de tot felul. Cu toate acestea, de la înălţimea celor 55 de metri ai săi, acest cel mai vizitat monument din Istanbul, a reuşit să treacă peste războaie, să reziste la seisme nemaiîntâlnite şi să supravieţuiască multor polemici şi adversităţi.

Ultima sa zi de locaş  sfânt al creştinătăţii a fost 29 mai 1453, când sultanul Mohammed al II-lea – Cuceritorul – a invadat oraşul Constantinopol, în fruntea hoardelor sale.

Sultanul a rămas uimit de frumuseţea acesteia, hotarând transformarea ei în moschee imperiala. Cuceritorul a tratat cu respect Sfanta Sofia şi se spune că inainte de a intra pentru prima oara în această măreţă biserică, Mohammed şi-a turnat o mana de ţărână pe cap, în semn de umilinţă.

La inceput, turcii nu au modificat multe lucruri în mareaţa biserică. Pentru transformarea acesteia în moschee, ei au adaugat, pentru inceput, doar un „mihrab” (o nişă de rugăciune, pe peretele aflat pe direcţia oraşului lor sfânt, Mecca), un „minbar” (amvon) şi un minaret de lemn.

Dupa un oarecare timp, toate imaginile reprezentate în mozaicurile bisericii au fost acoperite cu tencuială, ca urmare a unui ordin religiosislamic de interzicere a reprezentărilor artistice ale persoanelor.

Cea mai importantă restaurare a moscheei – Biserica Sfanta Sofia – a avut loc intre anii 1847 si 1849, când sultanul Abdulmecid al II-lea a apelat la ajutorul arhitecţilor Gaspare si Guiseppe Fossati. Cei doi fraţi au consolidat domul si bolţile, au indreptat coloanele, restaurând si decoraţiile interioare şi exterioare.

 

 

 

 

Sfanta Sofia - Catedrala din Constantinopol (astazi Istambul)

 

 

 

In anul 1934, sub presedintele turc Kemal Ataturk, Biserica Sfânta Sofia a fost secularizată şi transformată în muzeu – Muzeul Sfânta Sofia sau „Muzeul Ayasofya”, statut pe care l-a avut până în zilele noastre.

Covoraşele liturgice folosite pentru rugaciune au fost indepărtate, scoţând la lumină minunata marmura a podelei.

In anul 1993, o comisie UNESCO ajunsă in Turcia a rămas profund întristată văzând proasta stare a acestei minunate bijuterii a arhitecturii mondiale: tencuiala se desprindea de pe pereţi, marmura era murdară, ferestrele erau pe alocuri sparte, tablourile şi mozaicurile erau  afectate intr-o masura mai mica sau mai mare, iar acoperişul era  foarte prost izolat împatriva apei.

Monumentala  Sfânta Sofia se află acum, din nou, în centrul unor dezbateri aprinse, într-o perioadă în care conducătorii Turciei sunt acuzaţi deschis că doresc să „islamizeze” ţara, după ce s-au înmulţit acţiunile şi declaraţiile favorabile  retransformării aceastei  foste biserici ortodoxe, devenită muzeu în 1934, în moschee, aşa cum fusese timp de cinci secole pe vremea Imperiului Otoman, după alte 1000 de ani de creştinism.

 

 

 

 

 

 

 

Iată că în dimineața zilei de 13 mai 2017, o mare mulţime de turci musulmani s-au adunat pentru a se ruga în faţa Hagiei Sofia din Constantinopol, cerând transformarea acesteia în moschee cât mai rapid 

Ziua de 29 mai marchează, în acest an, pentru musulmani, cea de-a 564-a aniversare a transformării în anul 1453, a acestui sfânt locaş ortodox în moschee, de catre turcii care invadaseră marele oraş Constantinopol, capitala Bizanţului.

Mulţimea a fost  organizată de Asociația Tineretului Anatolian (AGD) şi  s-a întrunit la ora 4 dimineaţa în stradă, în fața Hagiei Sophia, pentru a citi rugăciunile de dimineață și a-şi striga totodată, sloganurile:

„Rupeţi lanţurile, deschideţi Hagia Sofia!”,
„Muzeul să fie transformat în moschee!”.

Această organizaţie se conformeaza în continuare misiunii date de fostul său lider, decedat, Necmettin Erbakan şi devizei : „Viața este credință și jihad“.

Gruparea se situează ferm pe o poziţie împotriva a tot ceea ce nu este musulman în societatea turcă.

 

 

 

Image result for hagia sfânta sofia photos

 

 

 În timpul regimului laic al lui Mustafa Kemal Attaturk, catedrala ortodoxă devenită moschee timp de cinci secole, Sfânta Sofia, a fost transformată în muzeu şi este vizitată în fiecare an de multe milioane de turişti.

Începând cu anul 2013, Partidul „Justiție și Dezvoltare“, care conduce Turcia, discută despre transformarea din nou a fostului lăcaş creştin, într-o moschee  activă.

La rândul său, președintele Recep Tayyip Erdoğan,  a vorbit recent despre perioada Imperiului Bizantin, ca despre un „capitol întunecat“ al istoriei, anunţând la inceputul acestui an, public, că va citi personal rugăciuni musulmane la Sfanta Sofia, in ziua din Vinerea Mare a acestui an.

Până la urmă acest eveniment nu a mai avut loc, iar Erdoğan nu a mai citit rugăciunile, însă mișcarea de transformare a Hagiei Sofia în moschee câștigă din nou teren, așa cum s-a putut constata , conform http://www.pravoslavie.ru/english/103470.htm), după recenta acţiune a grupului musulman de rugăciune, din 13 mai 2017.

 

 

Surse:

http://www.napocanews.ro/; www.agerpres.ro; http://www.diacaf.com/http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/catedrala-sfanta-sofia-istanbul-67675.html

 

 

 

 

22/05/2017 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Turcia reia tentativele de a transforma in moschee, Hagia Sophia din Constantinopol, Sfânta Sfintelor Ortodoxiei

 

Turcia ar putea transforma muzeul Hagia Sophia, din Istanbul, în moschee

 

 

Turcia ar putea transforma muzeul Hagia Sophia, din Istanbul, în moschee

Biserica Hagia Sophia a fost construită  în 537 d.Hr., sub împăratul Iustinian I. Era foarte importantă pentru ortodoxia timpurie și pentru Imperiul Bizantin.

Interiorul său decorat cu mozaicuri, coloanele de marmură și acoperișul sunt de o mare valoare artistică. Era cel mai mare edificiu de acest fel, doar domul  Bazilicii Sfântul Petru din Roma, construită în secolul al XVI-lea, intrecand imensitatea acestuia.

Biserica a devenit un prim simbol al măreției creștinismului în aceasta parte de lume si un tezaur neprețuit pentru strălucitorul Constantinopol.

Ultima ceremonie creștină a fost ținută aici la data de 29 mai 1453.

Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee.

Legenda spune că pe unul din pereții ei albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului.

Hagia Sophia a fost transformată în moschee, din anul 1453, după căderea Constantinopolului sub dominatia musulmana turca. Această situație a continuat până în anul 1931, când clădirea a fost secularizata și transformată, în anul 1935, in muzeu, titrează LoNews.

Încercările guvernului turc, de a retransforma Catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol in moschee, continuă. In aceasta idee, functia de imam în Hagia Sofia, înființata în anul 1936, dar rămasa vacanta ani de zile, a devenit de acum din nou activa.

Astfel, in aceste zile, a fost numit un imam permanent pentru renumita Catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol.

Presiunea politică s-a intensificat în Turcia în legătură cu transformarea vechiului muzeu Hagia Sophia din Istanbul în moschee, în cadrul unei campanii despre care criticii susţin că este cea mai recentă măsură a administraţiei de la Ankara de a eroda Constituţia seculară a ţării, informa Armenpress.

 

 

 

 

hagia-sophia-catedrala-sfanta-sofia-din-constantinopol-transformata-in-moschee-imam_t

 

 

 

Aceasta agenţie de presă afirma, citând publicaţia britanică The Times, că un important membru al opoziţiei s-a alăturat vicepremierului turc Bulent Arinc pentru a cere cafosta bazilică creştină şi unul dintre cele mai mari puncte de atracţie din Istanbul, să fie deschis pentru rugăciune .Cererile lor au reînnoit dezbaterea cu privire la presupusa intenţie a guvernului Erdogan de islamizare a ţării.

Din 2010, mai mulți oficiali turci au cerut transformarea Catedralei Sfanta Sofia în moschee.

Conform deciziei muftiului districtului Fatih si Departamentului Cultelor, de care depinde Hagia Sofia, noul imam permanent va fi responsabil cu toate rugăciunile zilnice – potrivit ziarului grecesc “Typos Eletheros”.

În 2015, muftiul de Ankara, Mefail Hızlı, a declarat că crede că transformarea clădirii în moschee va fi accelerată.In ziua de 1 iulie 2016, Coranul a fost citit pentru prima dată în Sfânta Sofia, de un muezin, dupa 85 de ani.

“Acum, din cele patru minarete ale Sfintei Sofia, vom auzi vocile imamilor de cinci ori pe zi, în timp ce mai înainte, nu le auzeam decat de două ori”, spune presa turcă.

Sâmbătă, muezinul permanent a putut fi auzit intonand cântarea azan, chemarea la rugaciune a musulmanilor.

 

Surse: http://www.napocanews.ro/; www.agerpres.ro; http://www.diacaf.com/

30/10/2016 Posted by | CREDINTA | , , , , , | Lasă un comentariu

Alcatraz – povestea închisorii de unde nici un evadat nu a scăpat cu viaţă

În Golful San Francisco, la 2,4 km de metropola americana cu aceaşi nume, se găseşte o insulă a cărei faimă a făcut înconjurul lumii, datorită închisorii din care nimeni nu a reuşit o evadare de succes

 

 

 

 

 

Cu mult timp înainte de a deveni faimoasa închisoare de maximă securitate, Alcatraz era o insulă pustie, cu o suprafaţă de 8,9 hectare, unde cel mai înalt punct atinge 41 metri deasupra nivelului mării, o insula  pe care amerindienii o evitau, crezând că este bântuită de spirite malefice.

Bastinasii, cunoscuţi sub numele de Ohlone, foloseau insula ca loc de pedeapsă, unde îi trimiteau pe cei care încălcau regulile tribului.

Primii europeni care au vizitat insula au fost spaniolii. În 1775, exploratorul Juan Manuel de Ayala a fost primul care a străbătut golful San Francisco şi care a denumit una dintre cele trei insule „Isla de los Alcatraces” sau „Insula pelicanilor”.

Mai târziu, numele insulei a fost scurtat, ajungandu-se la Alcatraz.

Când spaniolii şi-au început expediţiile în sudul Californiei, mulţi dintre membri tribului Ohlone utilizau insula ca ascunzătoare, pentru a evita creştinarea impusă de europeni.

 

 

Primul proprietar înregistrat al insulei a fost Julian Workman, care a fost desemnat în iunie 1846, de către guvernatorul mexican Pio Pico, să construiască aici un far.

În 1848, la sfârşitul războiului dintre americani şi mexicani, teritoriul California, împreună cu insula, au devenit proprietăţi ale Statelor Unite.

La începutul anilor 1860, când a izbucnit Războiul Civil, Alcatraz a servit drept loc de protecţie şi depozitare al armelor de foc pentru arsenalul militar din San Francisco.

Realizând poziţia sa strategică pentru golf,  autoritatile au construit aici  o fortăreaţă unde, deasemenea, au fost amplasate unsprezece tunuri. În timpul războiului, pe insulă erau trimişi in detentie simpatizanţii Confederaţiei.

În 1868, după ce s-a terminat de construit o închisoare din cărămidă, aceasta a fost destinată în mod oficial să servească drept loc de detenţie pe termen lung pentru prizonierii militari.

Din 1909 până în 1911, a fost construită o nouă închisoare, îmbunătăţită. Noua clădire, care mai târziu este cunoscută ca „The Rock”- „Stânca”,  a fost realizată chiar de către prizonieri.

Insula a stat sub jurisdicţia armatei Statelor Unite din 1850 până în 1933, când a fost transferată în proprietatea Departamentului de Justiţie, fiind folosită de către Biroul Federal al Penitenciarelor.

Atunci a fost luată decizia ca Alcatrazul să devină închisoare federală de maximă securitate, cu privilegii minime acordate celor mai periculoşi deţinuţi de pe teritoriul american , iar la 12 octombrie 1933 au inceput lucrarile de  transformare a  fortului intr-o inchisoare federala a Statelor Unite.

 

ALCATRAZ

 

Primii prizonieri au fost aduşi în 1934, încătuşaţi şi păziţi de către agenţi FBI. Primul director al închisorii a fost James A. Johnston, care a condus instituţia cu o mână de fier până în 1948.

Se păstra o tăcere absolută din partea autorităţilor închisorii, iar prezenţa presei era interzisă.

Personalul închisorii număra iniţial în jur de 150 de oameni , care locuiau împreună cu familiile lor pe insulă. De regulă erau ţinuţi 250 de condamnaţi, fiecare având propria celulă.

Cu toate că era cunoscută ca fiind „Insula Diavolului”, mulţi prizonieri îşi doreau să fie transferaţi acolo, condiţiile de detentie  fiind mai mult decât decente, comparativ cu alte inchisori.

De-a lungul timpului, inchisoarea a gazduit cei mai periculosi criminali. Se faceau periodic transporturi de prizonieri, iar in anul 1934, printre alti condamnati s-a aflat si celebrul mafiot Al Capone a carui cariera de gangster s-a încheiat în 1931, când guvernul federal a reușit să-l facă judecat și condamnat pentru evaziune fiscala. 

 

 

 

 

 

 

Al Capone a petrecut în continuare mai mulți ani în închisori, între care si la vestita Acatraz, unde a fost inchis în detenția sa cea mai lungă.

In septembrie 1934, a fost adus la Alcatraz si George Kelly, un alt cap al criminalitatii organizate, iar in anii 1940, un alt prizonier faimos al inchisorii Alcatraz a fost Richard Stroud, care fusese condamnat pentru omor, supranumit si “Omul-Pasare” din Alcatraz, datorita studiilor sale asupra pasarilor. 

 

 

 

 

 

 

Celulele inchisorii aveau o suprafata de 1,5 x 2,7 m, cu lavoar, toaleta si pat. Timpul petrecut in celula era intre 18 si 23 de ore pe zi.

Cei care dovedeau o purtare exceptionala faceau exceptii, fiind pusi sa lucreze in spalatorie, sau la bucatarie.
Conditiile erau destul de bune in inchisoare. Alcatraz era singura inchisoare din SUA cu dusuri cu apa calda.

 

 

 

 

 

In 29 de ani, niciun detinut n-a reusit sa evadeze, acestia murind impuscati, inecati in apa rece sau au fost mancati de rechini.

Se presupune  ca unul singur ar fi reusit totusi, fiind dus de curentul puternic la nord de Golden Gate.

Cadavrele celor evadati despre care se crede ca au murit in apele ce inconjoara insula, nu au fost descoperite niciodata.
In 29 de ani (1934 – 1963) cat a functionat inchisoarea, au existat 14 tentative de evadare, ce au implicat 36 de oameni, dintre care 23 au fost prinşi, 6 au fost împuşcaţi mortal, 2 s-au înecat, iar restul se presupune că s-au înecat şi ei în mare.

 

Incercari de evadare

 

 

 

Cu toate acestea, au existat două tentative de evadare, una în 1937 şi alta în 1962, în urma cărora, deşi s-a presupus că deţinuţii muriseră, se crede că aceştia ar fi dispărut fără urmă, lăsând astfel impresia că ar fi putut scăpa cu viaţă.

 

Seria tentativelor de evadare

 

Cea mai controversată şi, totodată, spectaculoasă tentativă de evadare a fost cea din 11 iunie 1962:

Frank Morris şi fraţii Anglin au fost protagoniştii celei mai spectaculoase evadări de la Alcatraz. În Corpul B al închisorii, unde se aflau ei, exista un mic coridor lat de aproximativ 1 metru, la capătul căruia ei au săpat în peretele deja surpat al sistemului de ventilaţie.

Pentru acest lucru s-au folosit de unelte  banale, cum ar fi lingurile cu care mâncau la cantina închisorii şi de motorul unui aspirator pentru a confecţiona un dril electric, cu care să sape în perete. Zgomotul era acoperit de sunetele instrumentelor muzicale la care deţinuţii cântau în orele de muzică.

Astfel au ajuns în etapa următoare a planului lor : ieşirea din penitenitenciar. După ce au spart peretele, traseul lor s-a desfăşurat prin sistemul de aerisire al închisorii.

Au reuşit şi au ieşit în afara închisorii. Au luat cu ei şi vreo 50 de pelerien de ploaie, din cauciuc, pentru a le servi la improvizarea unei ambarcaţiuni şi la protecţia lor corporală, pentru că marea era agitată şi apa foarte rece.

Au reuşit să iasă din celulele lor şi să ajungă pe acoperişul penitenciarului de maximă securitate prin sistemul de ventilaţie al acestuia. De acolo, toţi trei ar fi coborât pe o conductă de apă, trecând apoi peste gardul se sârmă şi ajungând la ţărm.

Ajunşi acolo, ei au improvizat un fel de plută şi au dispărut pe mare.

Cei trei evadaţi s-ar fi înecat însă după ce pluta lor improvizată s-ar fi scufundat în în Golful San Francisco. Oficial, au fost dat dispăruţi, deoarece nu au mai fost de găsit şi nici cadavrele lor. O altă variantă este aceea că ei ar fi scăpt, totuşi, cu viaţă din toată această aventură şi ar fi dispărut într-o ţară unde nu ştia nimeni cine erau ei de fapt.

Raportul oficial al FBI despre dispariţia lor a arătat în concluzii că cei trei evedaţi pieriseră în apele reci şi curenţii puternici din golf. În apă s-au găsit o parte din pelerinele lor de ploaie, precum şi din ceea ce pare să fi fost o ambarcaţiune improvizată.

Cadavrele lor nu au fost găsite niciodată şi nici în viaţă nu a mai fost găsit vreunul dintre ei. Alte anchete, precum şi investigaţii făcute de unii jurnalişti şi prezentate au sprijinit ipoteza că, totuşşi, cei trei sau măcar unul dintre ei ar fi scăpat cu viaţă şi ar fi ajuns pe Angel Island.

Totuşi, ipoteza nu s-a verificat, iar Biroul Procurorului Statelor Unite a decis să închidă cazul definitiv după ce fiecare dintre cei trei deţinuţi ar fi avut să împlinească 100 de ani de viaţă.

16 Decembrie 1937: Deţinuţii Theodore Cole şi Ralph Roe au reuşit să se strecoare printre barele de fier ale magaziei de saltele a închisorii dintr-o clădire industrială a complexului. Era o zi cu ceaţă foarte densă care i-a ajutat să nu fie observaţi de gardienii din turnurile închisorii.Au evadat şi au ajuns la ţărm.

De acolo, s-au aruncat în apă, încercând să părăsească zona închisorii  înoatând. Nu s-a mai auzit nimic despre ei, dar toată lumea a ajuns la concluzia că ei au murit înecaţi în valuri, deoarece pe mare era furtună, iar cadavrele lor ar fi fost duse de curenţii foarte puternici din Golful San Francisco. Theodore Cole şi Ralph Roe However figurau în primele două poziţii ale Listei FBI cu cei mai căutaţi criminali.

 

 

 

27 Aprilie 1936: Deţinutul Joseph Bowers ardea gunoiul în incineratorul închisorii de pe insulă. La un moment dat, a ţâşnit de lângă incinerator, s-a căţărat pe gardul închisorii, încercând să sară peste acesta.

Din turn, l-a văzut însă ofiţerul de pază. Bowers a ignorat somaţia ofiţerului şi nu s-a desistat. Soldatul a tras un foc de avertisment, dar deţinutul l-a ignorat şi această somaţie. Deţinutul a fost împuşcat cu mitraliera şi ucis.

23 Mai 1938: Deţinuţii Rufus Franklin, Thomas R. Limerick şi James C. Lucasau atacat şi ucis un gardian al închisorii cu un ciocan în atelierul de tâmplărie din aripa industrială a închisorii, unde deţinuţii munceau.

 

 

După ce l-au omorât pe gardian, au ajuns pe acoperiş, unde un alt gardian, înarmat, i-a împuşcat. Imediat, la locul atacului şi i-au înconjurat pe deţinuţii care încercaseră să fugă. Lucas s-a predat de bunăvoie.

13 Ianuarie 1939:  Arthur (Doc) Barker, William Martin, Rufus McCain, Henri Young şi Dale Stamphill erau deţinuţi care fuseseră încarceraţi într-o unitate de maximă securitate a complexului peniternciar, numită D-Block. De acolo, criminalii au reuşit, totuşi, să evadeze, în ciuda măsurilor sporite de securitate.

 

 

 

Au ajuns până la ţărm, în noaptea de vineri, 13 ianuarie şi au improvizat o plută cu care urmau să iasă pe mare. Dar gardienii din turnuri i-au văzut. Unul dintre ei a deschis focul asupra fugarilor. Barker a fost împuşcat mortal, Stamphill a fost rănit, iar ceilalţi capturaţi din nou şi încarceraţi în celule individuale.

21 Mai 1941: Deţinuţii Joe Cretzer, Sam Shockley, Arnold Kyle şi Lloyd Barkdoll lucrau în aripa industrială a complexului penitenciar de la Alcatraz. Au profitat de neatenţia paznicilor şi au încercat să forţeze gratiile închisorii, Dar nu au reuşit şi s-au predat imediat neavând încotro. Cretzer şi Shockley avea să facă o nouă încercare în Bătălia de la Alcatraz.

15 Septembrie, 1941: John Richard Baylesslu se ocupa de salubrizare în cadrul închisorii. A reuşit să scape din complex şi a ajuns la ţărm, de unde s-a aruncat în apă. Voia să înoate către San Francisco, dar a renunţat repede să se lupte cu curenţii de apă şi s-a întors în penitenciar, predându-se.

 

14 Aprilie 1943: James Boarman, Harold Martin Brest,  Floyd Garland Hamilton şi  Fred John Hunter au evadat după ce atacaseră şi legaseră fedeleş doi dintre gardienii care îi păzeau. Au ajuns la ţărm şi au intrat în apă, dar nu au apucat să se depărteze prea mult, pentru că unul dintre gardieni a reuşit să se desprindă din legături şi să dea semnalul de alarmă.

 

 

 

Boarman a fost împuşcat mortal şi cadavrul lui a fost înghiţit de ape. Toţi ceilalţi evadaţi au fost capturaţi, în ciuda faptului că unul dintre ei, Hamilton, petrecuse două zile tremurând de frig într-o mică peşteră înainte de a ceda şi a se întoarce în penitenciar, unde a fost descoperit de către gardieni în clădirea industrială.

 

 

2-4 Mai 1946: Batalia de la Alcatraz

A fost o tentativa nereusita de evadare din Penitenciarul Alcatraz care a durat 2 zile .

Deţinuţii Clarence Carnes, Bernard Coy, Joseph Paul Cretzer, Marvin Hubbard, Sam Shockley, Miran Edgar Thompson Coy, un jefuitor de bănci din Kentucky şi un deţinut însărcinat cu curăţenia în închisoarea Alcatraz au reuşit să fure două arme de foc din interiorul penitenciarului, profitand de greşeala unui ofiţer al închisorii şi au încercat să subtilizeze cheia de la uşa ce ducea spre curtea închisorii, pe unde deţinuţii plănuiau să fugă.

La ora 1:40 p.m, in data de 2 mai 1946, Bernard Coy, condamnat la 26 de ani de inchisoare la Alcatraz pentru jefuirea unei banci, urmat de Marvin Hubbard, Joseph Cretzer, Miran Thompson si Clarence Carnes au reusit sa ajunga la rastelurile cu arme.

Coy a profitat de absenta gardianului ce pazea armele si s-a innarmat. Obiectivul a fost sa fure mai apoi o barca si sa se indrepte spre libertate, spre San Francisco.
Acestia au luat mai multi ostatici. Bill Miller, unul din ei avea cheia de la poarta inchisorii. N-au reusit sa evadeze, fiind blocati spre drumul lor de mai multe usi. In disperarea lor de a gasi cheia potrivita pentru fiecare usa din gramezile de chei, ceilalti gardieni au aflat de incercarea lor de evadare si au blocat toate iesirile. In timpul atacului au fost ucisi mai multi ofiteri ai inchisorii.

Situatia s-a complicat pentru ofiteri si au fost nevoiti sa astepte pana la lasarea serii, iar apoi sa opreasca electricitatea.
Fortele de securitate au gasit un plan pentru a innabusi revolta. Au facut gauri in tavanul inchisorii si au aruncat grenade in zonele unde se credea ca se afla detinutii.

Planul s-a dovedit a fi un succes, iar fortele armate au intrat in celule tragand in mod repetat focuri de arma asupra detinutilor.

La ora 9:40 a.m., in data de 4 mai, garzile au intrat in coridorul inchisorii si l-au gasit pe Cretzer, Coy si Hubbard morti.

 

 

 

 

 

 

Ceilalti trei (in imagine – Clarence Carnes (stanga), Sam Shockley (mijloc) si Miran Thompson (dreapta) in drum catre curtea de judecata) participanti la evadare au fost dusi inapoi in celulele lor.
Miran Thompson si Sam Shockley au fost executati in camera de gazare la data de 3 decembrie 1948 pentru omorarea unor garzi ai inchisorii. Carnes a mai primit o pedeapsa, insa a fost eliberat in anul 1973.
In urma acestui incident au fost imbunatatite masurile de securitate, pentru a se asigura ca nimeni nu v-a mai scapa vreodata din acea inchisoare.

 

Gardienii i-au prins în scurt timp şi le-au cerut să se predea. Au refuzat şi a izbucnit o adevărată luptă şi un schimb de focuri între gardieni şi cei doi deţinuţi care furaseră armele.

În aceste lupte, Coy, Cretzer, Hubbart şi două gărzi ale închisorii şi-au pierdut viaţa în confruntările cu gardienii care s-au sfârşit abia după două zile, mai exact, pe 4 mai 1946.

Carnes a supravieţuit „bătăliei” şi, pentru că era foarte tânăr şi nici nu răspunsese celorlalţi „colegi” ai lui care îl îndemnau să ucidă gărzile penitenciarului, a fost scutit de pedeapsa cu moartea. În schimb, a primit pedeapsa cu închisoare pe viaţă.

 

Shockley şi Thompson au fost condamnaţi la moarte şi apoi executaţi în camera de gazare din San Quentin, în 1948.

 

 

 23 Iulie 1956: Deţinutul Floyd Wilson a dispărut de la locul său de muncă din cadrul închisorii şi a reuşit să iasă din penitenciar. A ajuns la ţărm şi a stat ascuns între stânci timp de 12 ore. S-a întors la penitenciar, după ce şi-a dat seama că nu era în stare să fugă de pe insulă, pentru că ar fi reuşit să îşi confecţioneze o plută din lemnele pe care le avea la îndemână.

29 Septembrie 1958: Aaron Burgett şi Clyde Johnson lucrau la sortarea deşeurilor în curtea închisorii. Au reuşit să treacă neobservaţi şi să ajungă la ţărm. De acolo, au sărit în apă, încercând să ajungă în larg.

Gardienii i-au văzut însă şi au plecat pe urmele lor. L-au prins pe Johnson, dar Burgett a dispărut. Mai târziu, cadavrul lui a fost descoperit în apă, în apropiere de ţărmul din San Francisco, la două săptămâni de la evadare.

16 decembrie 1962: John Paul Scott şi Darl Parker au fost printre ultimele „serii” de deţinuţi care au încercat să evadeze de la Alcatraz. Scott a folosit coardele unui banjo şi un ferăstrău improvizat, iar cu acestea s-a strecurat într-o bucătărie a închisorii, pentru a trăia barele de fier de la fereastră. După ce a ieşit, s-a repezit la două gărzi care i-au ieşit în cale şi pe care le-a înjunghiat şi apoi le-a strangulat cu coardele bonjo-ului. Apoi a fugit către ţărm şi s-a aruncat în mare.

A reuşit să ajungă la Fort Point, unde a fost găsit în hipotermie de nişte adolescenţi. După ce a ieşit din spital, s-a întors la Alcatraz. Este singurul deţinut de la Alcatraz care a reuşit să ajungă la ţărm înotând.

Celălalt deţinut, Parker, care fugise cu el, a ajuns pe o mică insulă, o formaţiune de roci, căreia i se spunea „micul Alcatraz”, unde a fost găsit mai târziu. 

În 1963, Procurorul General al Statelor Unite, Robert F. Kennedy, a hotărât închiderea penitenciarului, din cauza costurilor mari de întreţinere.

Închisoarea a fost transformată în muzeu, devenind una dintre atracţiile principale din San Francisco.

În prezent, peste 1.5 milioane de oameni vizitează penitenciarul Alcatraz în fiecare an.

Surse: http://cultural.bzi.ro/; www.expresspress.ro/; http://www.descopera.org/; www.tribuna.ro/; romania libera.ro

 

 

 

12/03/2016 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: