Guvernul olandez a declarat că intenționează să renunțe la vechiul model al multiculturalismului
Guvernul olandez a declarat că intenționează să renunțe la vechiul model al multiculturalismului, care permitea musulmanilor să-și creeze în Olanda o societate paralelă.
În noul proiect de lege cu privire la integrare (însoțit de comentarii și un plan de acțiuni de 15 pagini), pe care ministrul olandez al afacerilor interne Piet Hein Donner l-a prezentat în parlament la 16 iunie, se spune printe altele: “Guvernul împărtășește nemulțumirea publică față de modelul unei societăți multiculturale și planifică să schimbe prioritățile în direcția conservării valorilor naționale ale olandezilor. În legătură cu aceste schimbări, guvernul renunță la conceptul unei societăți multiculturale”.
În continuare, în comentariu la proiect se spune: “Cerințele de integrare sunt justificate, deoarece guvernul cere același lucru și de la proprii săi cetățeni. Societatea ar putea deveni cu timpul atât de disociată încât nimeni nu se va mai simți în Olanda ca acasă. Integrarea va presupune împiedicarea formării unor grupuri izolate”.
Noua politică de integrare va impune mai multe cerințe imigranților. Spre exemplu, imigranții vor fi obligați să cunoască limba olandeză. Guvernul va lua măsuri dure față de imigranții care vor ignora valorile naționale și nu se vor supune legislației olandeze.
De asemenea, guvernul va înceta oferirea subsidiilor imigranților musulmani, deoarece, potrivit lui Donner, “acest lucru nu are nimic în comun cu procesul de integrare a imigranților”.
Guvernul urmează să adopte o nouă legislație care va pedepsi căsătoriile fără consimțământul femeii și va lua măsuri împotriva imigranților care din cauza hainelor sale nu pot fi angajați în campul muncii. În special, de la 1 ianuarie 2013, guvernul va interzice orice haină care ascunde fața persoanei. Este vorba în special de burka, vălul islamic.
În caz de necesitate, guvernul va introduce măsuri suplimentare care vor permite lipsirea de dreptul de ședere în țară a imigranților care se sustrag de la procesul de integrare.
Aceste măsuri sunt luate de noul guvern format din conservatori (VVD) și creștin-democrați (CDA) cu sprijinul formațiunii naționaliste Partidului Libertății (PVV), liderul căruia; Gert Vilder, este judecat în Amsterdam pentru “incitare la ură”.
Cum era de așteptat, organizațiile musulmane din Olanda au venit cu critici dure față de acest proiect. Organizația marocano-olandeză “Samenwerkingsverband van Marokkaanse Nederlanders”, care consultă guvernul în problemele legate de integrare, afirmă că musulmanii au nevoie de sprijinul guvernului în găsirea locului de muncă. Organizația care susține musulmanii “Contactor Gaan Moslims а Overheid” a declarat că este de acord cu necesitatea integrării musulmanilor, dar se pronunță împotriva interzicerii vălului islamic.
Sondajele arată că majoritatea alegătorilor olandezi susțin scepticismul guvernului în ceea ce privește multiculturalismul. Potrivit sondajului efectuat de compania “Maurice de Hond”, publicat la 19 iunie de ziarul “Trouw”, 74 la sută din alegătorii olandezi consideră că musulmanii trebuie să se acomodeze la modul de viață olandez. Pe langă aceasta, 83 la sută din cei intervievați se pronunță pentru interzicerea vălului islamic.
În prezent, în Olanda locuiesc peste un milion de musulmani, care urmează să fie supuși asimilării. Aceștia au devenit principala problemă politică începând cu anul 2002, când a fost asasinat politicianul Pim Fortuyn pentru viziunile sale anti-imigraționiste, iar în 2004 a fost asasinat regizorul olandez Theo van Gogh pentru producerea unui film critic la adresa musulmanilor.
Procesul imigrației musulmane în Olanda a începtul în anii 60-70 ai secolului al XX-lea, când din cauza deficitului de forță de muncă guvernul olandez a încheiat un șir de înțelegeri cu state ca Algeria, Maroco, Tunis și Turcia. În anii 80 și 90, o mare parte a musulmanilor au sosit în Olanda în calitate de refugiați, în special din Afganistan, Bosnia, Iran, Iraq, Pakistan și Somalia.
În prezent, în Olanda sunt peste 1,2 milioane de musulmani, ceea ce reprezintă 6 la sută din numărul total al populației. Marocanii și turcii reprezintă în jur de două treimi din totalul musulmanilor din Olanda. Majoritatea lor locuiesc în orașe ca Amsterdam, Rotterdam, Haga și Utreht.
Pe măsura creșterii lor numerice, imigranții musulmani devin tot mai insistenți în impunerea islamului în societatea olandeză. Spre exemplu într-un film prezentat la emisiunea “Netwerk” în iunie 2009 se afirma că legislația olandeză împiedică funcționarea normală a justiției islamice în Olanda.
În decembrie 2004 Ministerul de Interne din Olanda a publica un raport de 60 de pagini intitulat “De la DAVA la jihad” (DAVA fiind un partid radical islamist). În raportul elaborat de serviciile secrete olandeze se spune că în Olanda locuiesc 50 de mii de musulmani radicali, care își propun eliminarea dominației politice, culturale, economice a modului de viață occidental.
Conforma concluziei raportului, societatea olandeză este prea slabă pentru a face față pericolului islamismului radical din cauza “toleranței culturale”, care a devenit sinonimul cu “închiderea ochilor” la încălcările legislației naționale.
În ceea ce privește ministrul afacerilor interne Donner, în ultimul timp el și-a schimbat radical viziunile față de imigrația musulmană. În septembrie 2006, fiind ministrul al justiției, el a declarat că va saluta tentativele de a impune sharia în cazul în care majoritatea populației va dori acest lucru. El se pronunța pentru acordarea musulmanilor dreptul de a trăi conform tradițiilor lor.
După aplauzele reginei Beatrix pentru manifestarea respectului față de islam, în momentul în care nu a insistat să i se strângă mâna în timpul vizitei sale la moscheia Mubarak din Haga, Donner a spus: “Tonul care îmi place, a pătruns în dezbaterile politice în problema integrării: “trebuie să fii asimilat, trebuie să accepți valorile noastre, fii rațional, fii ca noi” – nu accept o astfel de abordare.
Să revenim în anul 2011. Acum Donner spune că statul “se va distanța de relativismul cultural, care include modelul societății multiculturale”. Chiar dacă societatea se află în schimbare, ea nu trebuie să se transforme “într-un alt model de societate”.
sursa: Hudson New York via antimedia info