CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DOSARE ISTORICE. UNIUNEA SOVIETICĂ A FOST PRINCIPALUL INSTIGATOR AL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 

Imagini pentru hitler si stalin photos

 Foto: STALIN  ŞI HITLER

STALIN – ADEVĂRATUL INSTIGATOR AL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. 

 

Istoria lumii are încă numeroase evenimente neelucidate…

În condiţiile în care istoricii şi cercetătorii din diferite domenii ne dezvăluie amănunte dintr-o lume veche de mii de ani, cum e posibil ca evenimente cruciale din istoria contemporană să nu fie desluşite integral?

De ce opinia publică este în continuare minţită şi dezinformată?

Unul din marile secrete ale istoriei contemporane este şi acela al cunoaşterii adevăratului instigator al celui de Al Doilea Război Mondial.

 

HITLER 

 

 

În octombrie 1918, un anume Adolf Schicklgruber (Hitler, după numele de fată al mamei lui) se făcea remarcat prin talentul oratoric.

Ocultist şi esoterist, acesta a aderat la organizaţia ce va întemeia DAP (grupul de activitate german), din care mai târziu  se vor naşte NSDAP (Partidul naţional socialist german) şi SS- ul.
„Încă de la 20 de ani (afirmă Theodor Morell, doctorul său), Hitler a fost înclinat spre misticism şi lua droguri. 

De altfel, în ultimii 6 ani ai vieţii sale, Hitler lua curent stupefiante şi calmante.
Pe 29 ianuarie 1933, Adolf Hitler este numit cancelar al Germaniei, iar pe 27 februarie a fost înscenată incendierea Reichstagului, care a dus la interzicerea partidului comunist.

Momentul instaurării oficiale a dictaturii naziste a fost data de 24 martie 1933, când a fost adoptată legea care acorda guvernului lui Hitler puteri depline.

Prin decesul preşedintelui Reichului, mareşalul Hindenburg, la 2 august 1934, Adolf  Hitler a preluat prin decret funcţia de preşedinte.

Noua ideologie nazistă se va impune total în Germania, iar lui Hitler îi era deschis drumul spre dictatură.
În noiembrie 1933, Statele Unite au recunoscut guvernul sovietic.

 Încă de la începuturile instaurării dictaturii, Hitler a fost preocupat de dezvoltarea rapidă a armatei germane,şi în acest scop a colaborat strâns cu Stalin.

De asemenea Statele Unite şi Germania au pus la cale o „nouă ordine” în „lume”, vârful de lance fiind Germania lui Hitler.
Aşa se face că nazismul german şi fascismul lui Mussolini, au ajuns la putere prin susţinerea generoasă a Marii Finanţe Mondiale şi a Statelor Unite ale Americii, care se vedeau ameninţate de mişcările şi revoluţiile socialiste propagate de Uniunea Sovietică.

În 1940, înainte de a fi asasinat, Troţki va scrie : „Fascismul este continuarea capitalismului, o tentativă de prelungire a vieţii capitaliste prin mijloacele cele mai bestiale şi cele mai monstruoase.
Capitalismul a putut recurge la fascism (şi la nazism-n.n.) numai pentru că proletariatul nu a reuşit să înfăptuiască, la timp, revoluţia socialistă”.

După Primul Război Mondial, forţele armate ale Germaniei au fost drastic reduse, iar pe întregul teritoriu au fost desfiinţate poligoanele şi terenurile de pregătire militară.

Cadrele militare germane nu s-au pregătit pe teritoriul lor, ci…pe teritoriul Uniunii Sovietice.

Stalin le-a facilitat ofiţerilor şi subofiţerilor nemţi toate condiţiile de instruire : le-a pus la dispoziţie terenuri de pregătire şi poligoane de tragere, ofiţerii germani urmau cursuri de specialitate şi absolveau instituţii militare în Uniunea Sovietică, iar piloţii germani se instruiau pe avioanele de luptă sovietice.

Pe atunci,Uniunea Sovietică producea cele mai performante şi puternice tancuri din lume, iar Stalin le-a facilitat germanilor pregătirea pe aceste tancuri.

Mai mult, le-a dat acces liber în uzinele producătoare de armament greu, le-a pus la dispoziţie artileria.
Se pune întrebarea : de ce Stalin nu a precupeţit nici mijloacele nici forţele de care dispunea pentru a sprijini renaşterea militară a Germaniei ?

Răspunsul este deosebit de simplu: trebuiau create condiţiile pentru declanşarea unui război mondial în urma căruia el să pună stăpânire pe Europa…

Înainte de a trece la tratarea problemei propuse, este important răspunsul la întrebarea: cine a declanşat cel de Al Doilea Război Mondial?

Majoritate istoricilor vor răspunde: Hitler.

Ei bine, nu e aşa!

ISTORIA ÎNCEPUTULUI CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL VA TREBUI RESCRISĂ.

 

Foarte multe materiale şi lucrări care tratează tema originilor celui de-Al Doilea Război Mondial confirmă  concluzia cotidianului francez „Liberation”:

„Toate intuiţiile noastre în ce priveşte Moscova şi-au găsit confirmarea: ei au declanşat cel de al doilea război mondial!” Incredibil, nu?

La rândul său, şi publicaţia elveţiană „Tribune de Geneve” arăta că: „Până la Suvorov (agent secret de frunte al GRU), spionul militar sovietic care a dezertat   şi a scris două cărţi extraordinare, „Cenuşă sub epoleţi” şi „Spărgătorul de gheaţă”în care dezvăluia rolul de primă mâmă jucat de URSS în declanşarea războiului mondial.
„Istoria a fost bulversată…” (Times) şi „Toate tabuurile au fost sparte.

Suvorov ne spune clar: nu ştiţi nimic” (Stern).

Uniunea Sovietică a participat la cea mai mare conflagraţie mondială din 1939, încă din prima zi.

Cei interesaţi, mistificatorii comunişti, au creat legenda „atacului de către Germania nazistă” şi…de aici a început „Marele Război pentru Apărarea Patriei” şi „Lupta pentru eliberarea ţărilor de sub ocupaţia hitleristă”…

 

STALIN RECUNOŞTEA: DE VINĂ NU ERA GERMANIA!

 

La întrebarea: Cine a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial?, răspunsul este unanim: Germania nazistă, care la 1 septembrie 1939 a invadat Polonia, dar nenumăratele documente de arhivă, mărturiile combatanţilor, analiza minuţioasă a acţiunilor de luptă, scot în evidenţă un lucru uluitor: adevăratul instigator al celui de-al Doilea Război Mondial a fost Uniunea Sovietică, respectiv Stalin şi serviciile secrete ale Uniunii Sovietice !

La 18 septembrie 1939, printr-o notă oficială, Guvernul sovietic acuza că cea care se face vinovată de izbucnirea războiului este Polonia.
Iată în continuare un document inedit:
„Redactorul Pravdei s-a adresat tovarăşului Stalin cu întrebarea:

„Cum apreciază tovarăşul Stalin informaţia agenţiei Havas despre „cuvântarea lui Stalin”, care zice-se, ar fi fost rostită în „Biroul Politic la 19 august” şi unde şi-ar fi exprimat ideea că „războiul trebuie să continue cât mai mult se poate, pentru a fi epuizate părţile în conflict ?”.
Tovarăşul Stalin a transmis următorul răspuns:

„Această informaţie a agenţiei Havas, ca şi multe altele ale acesteia, reprezintă o minciună. Fireşte, nu pot să ştiu în ce cafe-şantan a fost fabricată această minciună.

Dar oricât ar minţi domnii de la Havas, nu pot nega următoarele:
a)nu Germania a atacat Franţa şi Anglia, ci Franţa şi Anglia au atacat Germania, luându-şi asupra lor responsabilitatea pentru acest război;
b) după primele acţiuni militare, Germania s-a adresat Franţei şi Angliei cu propuneri de pace, iar Uniunea Sovietică a sprijinit sincer propunerile de pace ale Germaniei, „căci ea a considerat şi continuă să considere că încheierea cât mai curând posibilă a războiului ar uşura în mod radical situaţia tuturor ţărilor şi popoarelor”;
c) cercurile conducătoare al Angliei şi Franţei au refuzat în mod grosolan propunerile de pace ale Germaniei, la fel şi încercările Uniunii Sovietice de a se ajunge la o grabnică încheiere a războiului.
Acestea sunt faptele
Ce argumente aduc, împotriva acestor fapte, politicienii de la cafe-şantan, de la agenţia Havas?
I.V.Stalin” 
Iată însă că la 5 mai 1941, într-o cuvântare secretă, ţinută în faţa absolvenţilor Academiei militare, Stalin numea un alt vinovat: Germania   .
La sfârşitul războiului, Stalin lărgea cercul „vinovaţilor”, afirmând că Al Doilea Război Mondial a fost declanşat de toate ţările capitaliste, inclusiv Suedia şi Elveţia.
Principlaul istoric al Armatei Sovietice, generalul-locotenent P.A.Jilin, declara:

„Vinovaţii războiului nu au fost numai imperialiştii Germaniei, ci ai întregii lumi”.
În spatele tuturor acestor declaraţii,propaganda sovietică şi acum cea rusă  au ascuns şi ascund, în continuare, rolul lor de instigatori ai războiului şi au mistificat şi continuă să mistifice istoria.

 

 

Imagini pentru Pactul Ribbentrop Molotov photos

 

 

„FĂRĂ STALIN, N-AR FI EXISTAT HITLER”

 

 

După moartea lui Lenin, Stalin a făcut-o pe modestul,deşi cuvintele lui Lenin pe patul de moarte despre Stalin care „a concentrat deja în mâinile sale o putere imensă” spun totul.

Fiind viclean,nu s-a căţărat de la început la putere. A fost preocupat să-şi consolideze puterea personală, după care, în alianţă cu Zinoviev şi Kamenev,l-a îndepărtat de la putere pe Troţki.

Apoi,în alianţă cu Buharin, îi îndepărta pe primii doi, pentru ca mai târziu să-l elimine şi pe acesta.

Folosindu-se de Iagoda, Stalin înlătura de la putere generaţia cekiştilor lui Dzerjinski, pentru ca apoi, cu sprijinul lui Ejov, să-l îndepărteze şi pe Iagoda. În cele din urmă, s-a sprijinit pe criminalul Lavrenti Beria – „Sabia Revoluţiei”, cu care va forma celebrul „tandem al morţii”, care are la activ mai mulţi morţi decât Hitler.

Încă din 1927, Stalin declara că al doilea război imperialist este inevitabil şi că drept urmare, inevitabilă este şi intrarea Uniunii Sovietice în război.

„Noi vom intra, dar vom intra ultimii, ca să punem pe talerul cântarului greutatea care să atârne cel mai greu”.

Pe Stalin, cel mai bine l-a înţeles şi descifrat Lev Troţki. Şi nu a făcut nici un secret din aceasta.

El ştia cel mai bine ce se înseamnă comunismul şi Armata Roşie şi îl cunoştea cel mai bine pe Stalin.

Activitatea sa era deosebit de laborioasă: autor al revoluţiei comuniste, făuritor al Armatei Roşii, reprezentantul sovietic la convorbirile de pace de la Brest, şi primul conducător al diplomaţiei sovietice.
Dacă nici un lider occidental şi nici Hitler nu l-au înţeles pe Stalin şi politica sa ascunsă, Troţki a fost primul care i-a înţeles locul.

În 1936 el  spunea: „Fără Stalin n-ar fi existat Hitler, n-ar fi existat Gestapo!”, iar în noiembrie 1938 mărturisea:

„Stalin a dat mână liberă lui Hitler şi adversarilor săi şi a împins Europa în război”.

Aceste cuvinte erau spuse când Stalin nu dăduse încă directiva de pregătire a cotropirii Poloniei.

„REPUBLICA SOCIALISTĂ SOVIETICĂ MONDIALĂ

 

În sprijinul afirmaţiei că Stalin dorea declanşarea unui război în Europa, după care „să treacă la eliberarea ţărilor cucerite”,venea şi „Declaraţia de constituire” a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste – (URSS),care prevedea că este primul pas în crearea Republicii Socialiste Sovietice Mondiale.

În  Declaraţie se prevedea ca numărul de republici să se extindă până când întreaga lume va intra în componenţa URSS.
Pentru a-şi atinge scopul – declanşarea unui război în Europa -,începând din 1927, Stalin şi-a concentrat eforturile în două direcţii.

Pe de o parte, sprijinea Germania pentru a deveni o mare putere militară, iar pe de altă parte a început industrializarea URSS-ului pe cincinale şi pregătirea Armatei Roşii pentru acţiuni exclusiv ofensive.

Anterior am specificat cum a sprijinit pregătirea cadrelor militare germane.

..Şi acum trebuie pusă întrebarea firească : dacă Stalin ar fi dorit cu orice preţ pacea,de ce a sprijinit renaşterea militară a Germaniei ?”

Răspunsul vine de la sine : cunoştea spiritul revanşard al Germaniei şi a pregătit-o, alături de Statele Unite împotriva Europei.

Iar după ce a pregătit-o, a desfăşurat o acţiune diabolică pentru ca, în fruntea ei, să ajungă  liderul fanatic şi nebun : Adolf Hitler.

O teorie absolut falsă,frecvent vehiculată de analiştii militari şi căreia i se dă credit şi în zilele noastre este că la declanşarea Războiului Al Doilea Mondial Uniunea Sovietică avea o armată slab dotată şi prost instruită…
Pentru victoria comunismului în URSS şi dotarea Armatei Roşii cu tehnică de luptă de ultimă generaţie, o contribuţie hotărâtoare şi-au adus-o Statele Unite.

Pentru aceasta, între cele două ţări s-a desfăşurat un „comerţ paşnic”,în baza programului de asistenţă cunoscut sub numele de Land Lease, prin care Armatei Roşii i s-au furnizat armament şi tehnică de luptă în valoare de peste 11 miliarde de dolari.

Acest program a servit drept scop pentru a înstrăina o parte din tehnologia militară americană. Generalul John R.Deane,secretarul şefilor de Stat-Major de la Washington pe toată durata războiului a afirmat :

”Politica noastră era să punem la dispoziţia Rusiei orice nouă descoperire în domeniul electronicii sau în alte domenii. În fiecare lună primeam o listă revăzută cu echipamente militare americane secrete despre care putea fi informată Rusia…Nu am pierdut nici o ocazie de a furniza Rusiei echipament,arme sau informaţii”.

Trebuie precizat că la 2 februarie 1934, preşedintele Franklin Delano Roosevelt, printr-un ordin al executivului, a creat Banca de Import-Export pentrua garanta creditele comerciale acordate altor ţări,în special Uniunii Sovietice.

Pe lângă aceasta,banca era împuternicită să acorde împrumuturi. În acelaşi timp, băncile particulare au primit aceeaşi împuternicire.

Toate trebuiau să sprijine Uniunea Sovietică în a achiziţiona orice bunuri produse de industria americană.

Chase Mnhattan,controlată de familia Rockefeller,a fost prima care s-a implicat în acest gen de operaţiuni financiare.
În cadrul programului amintit, Statele Unite au dat sovieticilor 20.000 de avioane de toate tipurile, 400.000 de camioane, 800.000 de tancuri,fără a mai enumera întregul armament,alimentele şi medicamentele.

Au mai fost vândute echipamente de comunicaţii, radiogoniometre, radio-locatoare,tehnologiile pentru fabricarea diferitelor tipuri de avioane .

Organizaţia Inginerilor Americani a construit câteva aeroporturi în Uniunea Sovietică. Relaţiile dintre cele două state au fost permanente şi foarte strânse.

Omul de legătură din partea americanilor a fost maiorul Racey Jordan, iar din partea sovieticilor colonelul Anatoli Katikov.
Un inginer american a fabricat avionul de vânătoare MIG-15,care funcţiona cu un motor construit de firma Rolls Royce din Marea Britanie !

MINISTERUL APĂRĂRII AL URSS SE PREGĂTEA…DE ATAC

Năpustindu-se asupra democraţiilor occidentale, Hitler i-a dat lui Stalin dreptul moral de a declanşa „Eliberarea Europei”.

Istoricii sovietici au scris mii de lucrări, cărţi şi documentare de istorie. Însă în nici una nu amintesc şi nu explică de ce Stalin, încă din 1927, a început construirea unei tehnici de luptă cea mai performantă pentru acele timpuri.

Şi era destinată exclusiv pentru acţiuni ofensive, nicidecum celor de apărare…
Pentru dotarea Armatei Roşii, Stalin a acordat o atenţie deosebită industriei de armament greu, în special tancuri şi artilerie.

Acest aspect reiese clar şi din informarea pe care colonelul german Heinz Guderian a făcut-o după ce Stalin i-a înlesnit să viziteze uzina de locomotive din Harkov, în 1933.

În afară de locomotive, colonelul german a remarcat că uzina respectivă avea şi o „producţie secundară”: producea 22 de tancuri pe zi!!!

Voi insista puţin asupra caracteristicilor ofensive ale tancului respectiv – marca BT (bistrohnâi tank – tanc rapid): viteza 100 km/h, autonomie de deplasare 700 km, forţarea râurilor adânci pe sub apă; pe drumuri de ţară se deplasa pe şenile iar pe şosela i se scoteau şenilele şi înainta pe roţi.

Se ştie că starea drumurilor în Uniunea Sovietică era foarte proastă, iar autostrăzile erau inexistente. Nici ţările vecine, în special cele din apus, nu stăteau mai bine la acest capitol.

De aici, reiese clar că BT-urile au fost create doar pentru acţiuni pe teritoriul statelor din Europa Centrală şi de Sud, unde puteau fi folosite la maximum.

Folosirea lor era posibilă pe teritoriul Uniunii Sovietice doar pe şenile, ceea ce îi îngreuna performanţele. De fapt, când Hitler a atacat URSS, aceste tancuri au fost abandonate.
Reiese că, încă din 1933, Armata Roşie poseda cel mai performant tanc din lume.

Dacă în 1933 o singură uzină producea 22 de tancuri pe zi, cititorul poate face o socoteală aproximativă. Hitler a început războiul având 3.195 de tancuri, adică mai puţin decât producea uzina din Harkov în jumătate de an, în timp de pace.  

Concluzia: Europa trebuia azvârlită în război, pentru ca, apoi, Uniunea Sovietică să intervină în forţă pentru instaurarea comunismului.

Dacă astăzi există posibilitatea ca aceste lucruri să fie aduse la cunoştinţa opiniei publice, rog cititorii care nu sunt de acord cu ele să-i lase pe comuniştii ruşi să se apere.

Deoarece, prin prisma faptelor prezentate, precum şi a celor care vor urma, cei mai mari călăi ai lumii au fost Stalin şi marii comandanţi militari sovietici.
Mai trebuie să specific că Uniunea Sovietică a fost prima ţară din lume ce a produs tancuri plutitoare, care, într-un război de apărare, nu trebuie să plutească.

Ele sunt destinate doar acţiunilor ofensive. Şi aceste tancuri, la începutul războiului, au fost abandonate.
După sfârşitul războiului, Stalin a afirmat de mai multe ori că şi în ceea ce priveşte performanţele avioanelor sovietice,aviaţia stătea rău. Mistificatorii comunişti au afirmat :

”Da, aveam destule avioane,dar erau de calitate proastă. Cele fabricate înainte de război nu pot fi luate în considerare,deoarece erau îmbătrânite,fără performanţă”.
Dar să vedem care era realitatea relatată de pilotul britanic Alfred Price :

”Cel mai puternic dintre avioanele de vânătoare de serie din lume era,în septembrie 1939,distrugătorul rus I-16,al constructorului Polikarpov…La puterea de foc, I-16 depăşea de două ori avionul Messerschmidt-109E şi aproape de trei ori avionul Spitfire.

Dintre toate avioanele de vânătoare de dinainte de război, I-16 era unic, în sensul că numai el avea apărătoare blindate în jurul pilotului.

Cei care cred că, înaintea celui de-al doilea război mondial, ruşii erau nişte mujici înapoiaţi şi că au evoluat ulterior prin folosirea experienţei germane,trebuie să ţină seama de fapte” .

„La toate acestea,trebuie adăugat că,în august 1939, avioanele de vânătoare sovietice foloseau pentru prima oară în lume, rachete în situaţii de luptă.

Şi încă un fapt : constructorii sovietici au creat unicul avion din lume cu carcasa blindată,un adevărat tanc zburător, numai IL-2 avea opt proiectile cu reacţie de mare putere, fapt ce satisface orice standard de calitate”. 

 Stalin dăduse ordin constructorilor să fabrice avioane pentru situaţia în care nici un avion de vânătoare al inamicului nu va reuşi să se înalţe în aer. Deci,se pregătea de război.

La începutul războiului în dotarea aviaţiei militare americane se afla cel mai bun avion militar de transport din lume – celebrul S-47.

Schiţele avionului au fost transmise specialiştilor sovietici care au construit nu mai puţin celebrul LI-2.

Acest avion era destinat pentru transportul trupelor de desant aerian. Se ştie că acestea,prin excelenţă,sunt destinate pentru acţiuni ofensive,în special pentru cucerirea unor obiective strategice în adâncimea inamicului.
Pregătindu-se pentru război, în 1936 Hitler a înfiinţat trupele de desant aerian, iar la declanşarea conflagraţiei mondiale, numărul militarilor din aceste trupe era de 4.000.

Tătucul  Stalin a fost mai grăbit. El a înfiinţat aceste trupe în 1930,iar la începutul războiului Armata Roşie avea peste 1 milion de paraşutişti  perfect instruiţi, însă, după ce Hitler a atacat Uniunea Sovietică, Stalin nu a putut folosi aceste trupe, pentru că,într-un război de apărare, este imposibil să fie folosiţi atât de mulţi paraşutişti desantişti.

La izbucnirea războiului, ele au fost transformate în unităţi de infanterie.

Nefiind obişnuiţi cu luptele de apărare, au învăţat noile tehnici de luptă din mers. Nemţii i-au măcelărit,pur şi simplu…

Din timp, Stalin a ordonat constituirea mai multor armate de şoc şi supra-şoc, care constituiau Primul Eşalon Strategic şi aveau în componenţă 170 de divizii, fiecare cu misiuni precise.

Spre exemplu, Armata a 9-a de supra-şoc a primit misiunea să „elibereze” Basarabia în iunie 1940.

 

Imagini pentru Pactul Ribbentrop Molotov photos

 

 

„PERIOADA PREBELICĂ” CU…BELICOASA ARMATĂ ROŞIE

Unul dintre secretele cele mai straşnice păzite de mistificatorii comunişti ai istoriei, şi care are regim de „secret de stat”, este data intrării URSS în cel de Al Doilea Război Mondial.

Şi, ca să ascundă adevărul, au pus în circulaţie o dată absolut falsă:  La 22 iunie 1941, când armatele germane au atacat Uniunea Sovietică „Noi trăiam în pace, dar ei au năvălit peste noi”, au spus şi repetă aceşti falsificatori şi, din păcate, această dată este universal recunoscută.

Dacă ar fi să-i dăm crezare, ar rezulta că nu Uniunea Sovietică a început cel de Al Doilea Război Mondial, ci a fost antrenată cu de-a sila în marea conflagraţie mondială. Iar pentru ca această dată să intre în conştiinţa tuturor, falsificatorii sovietici au inventat doi ani de „perioadă prebelică”, care au precedat data de 22 iunie 1941.

Dar să vedem ce s-a întâmplat în aceşti doi ani ai „perioadei prebelice”, în care minciuna este foarte uşor de demascat, chiar prin atitudinea URSS, deoarece, în această perioadă, TOŢI VECINII EUROPENI AI UNIUNII SOVIETICE AU DEVENIT VICTIMELE AGRESIUNII SOVIETICE.

Cum poate fi numită o ţară care cotropeşte alte ţări? Cum poate fi denumită o ţară care, prin ultimatumuri, sub ameninţarea războiului, pretinde teritorii de la un alt stat?

Ei bine, URSS a recurs la toate acestea  în cei doi ani ai „perioadei prebelice”. Cine mai poate afirma atunci că Uniunea Sovietică a intrat în război abia pe 22 iunie 1941?
Precizare necesară: în jurisdicţia internaţională ultimatumul este considerat declaraţie de război.

În septembrie 1939, URSS se declară ţară neutră. Şi imediat intră în „perioada prebelică” Când cucereşte teritorii sau ia cu japca, sub ameninţarea cu declanşarea războiului, alte teritorii care vor însuma o populaţie de peste 23 milioane de oameni.

Se cheamă neutralitate aşa ceva? În această perioadă şi România a avut de suferit mari amputări teritoriale.
În ţările cucerite ori luate cu japca, s-au petrecut crime de război şi scene de coşmar înfiorătoare.

Sunt ucişi zeci de mii de ofiţeri şi soldaţi din ţările ocupate. Floarea intelectualităţii, sute de mii de persoane sunt trimise în Siberia. Are loc o adevărată purificare etnică.
Deschiderea, pentru scurt timp, a arhivelor ex-sovietice, după 1990, a permis cercetătorilor „Imperiului Răului” o primă sondare, pe bază de documente, a adevăratelor dimensiuni ale represiunii comuniste.

Abia în 1989, Sovietul Suprem al URSS a acceptat în sfârşit să recunoască „ilegalitatea criminală a actelor barbare comise în regimul stalinist, faţă de popoare întregi, masiv deportate”.

În aprilie 1936, în decurs de doar trei zile, 36.000 de polonezi din zona frontalieră a Ucrainei au fost deportaţi în Kazahstan. În august 1941, un milion de etnici germani, descendenţi ai coloniştilor germani, instalaţi încă din secolul XVIII, în regiunea Volga, Tul, Krasmodar şi Stavropol, au fost de asemenea deportaţi toţi în Kazahstan.

Numai la această operaţiune au participat 80.000 de militari din trupele NKVD-ului. Această deportare a avut loc sub pretextul că, „populaţia etnică germană ascunde în sânul ei zeci de mii de sabotori şi spioni gata să răspundă la primul apel al lui Hitler” (astfel de deportări în masă vor avea loc şi în anii următori ai războiului: numai în noiembrie 1943 şi mai 1944, sub pretextul că ar fi „colaborat masiv cu ocupantul nazist”, cecenii, inguşii, tătarii din Crimeea, karatciaii, balkarii şi kalmucii vor fi deportaţi în Siberia, Kzahstan şi Ural).
Unul dintre cei patru „cavaleri ai Apocalipsei” acţionează acum în Europa.  Cel de al doilea este „neutru” şi a inventat doi ani de „perioadă prebelică”.
De ce se spune că URSS a intrat în cel de Al Doilea Război Mondial pe data de 22 iunie 1941?

Toată lumea ştie că atunci când Hitler a atacat Polonia, Uniunea Sovietică nu a stat „neutră”: a invadat Polonia prin răsărit.

Militarii polonezi, au trebuit să lupte cu soldaţii germani şi cu soldaţii sovietici, dar URSS  era declarată de propagandă – „neutră”.

 Când Germania a atacat Norvegia, s-a considerat un act de război, dar când Uniunea Sovietică a cotropit cele trei Ţări Baltice s-a spus că „a ajutat proletariatul din aceste ţări”.

Un singur ordin este elocvent în acest sens. În noaptea de 17 septembrie 1939, conducerea NKVD a dat următorul ordin:

„În dimineaţa zilei de 17 septembrie 1939, Armata Frontului Bielorus va trece la atac, cu sarcina da a da ajutor muncitorilor şi ţăranilor Bielorusiei, care s-au ridicat…” Deci, Armata Roşie şi NKVD au dat „ajutor”. În rest…urmările sunt cunoscute.

Tot ca ţară „neutră” şi în „perioada prebelică”, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda, dar nu s-a considerat că a fost un act de război!!!
Şi un lucru foarte interesant. În această „perioadă prebelică”, Armata Roşie a suferit şi înfrângeri masive (în special în Finlanda), pierzând sute de mii de oameni.

Despre toate acestea nu se vorbeşte nimic. Oare de ce? Şi atunci, de ce se consideră că data de 22 iunie 1941 marchează intrarea în război a Uniunii Sovietice?
Minciuna istoricilor mistificatori  merge şi mai departe. Ei susţin că, în 2 perioada prebelică” , Armata Roşie a acţionat (atenţie: NU A LUPTAT) pentru „întărirea graniţelor vestice”.

O minciună ordinară! Împotriva cui trebuia Stalin şi conducătorii militari să-şi întărească securitatea graniţelor vestice? Împotriva lui Hitler, desigur.

Avea Uniunea Sovietică la acea dată graniţă comună cu Germania, pentru a se teme că aceasta o va ataca prin surprindere? O altă întrebare la care răspunsul este un categoric NU.

Toţi vecinii URSS erau neutri şi nici vorbă să jinduiască măcar la o palmă din stepa rusească. Atunci? Dacă se vorbeşte aşa despre Stalin, de ce Hitler, care a ocupat ţările vecine, este considerat un cotropitor şi declanşatorul celui de Al Doilea Război Mondial?
În lucrarea amintită, Suvorv scrie:

„22 iunie este, pur şi simplu, data începerii ofensivei forţelor armate ale unui stat împotriva forţelor armate ale altui stat, părţi aflate deja într-un război la care ambele state participau de mult”.
Prin prisma celor de mai sus, haideţi să nu mai considerăm Uniunea Sovietică drept o victimă inocentă, care a intrat în cel de Al Doilea Război Mondial pe data de 22 inie 1941!

Şi haideţi să aducem un prinos de recunoştinţă Poloniei, stat desfiinţat de patru ori în istoria sa, care s-a împotrivit eroic înaintării Germaniei spre Răsărit. Deci, a apărat Uniunea Sovietică. Drept recunoştinţă, aceasta a atacat-o pe la spate…

STALIN ŞTIA PRECIS CÂND VA ÎNCEPE RĂZBOIUL

 

Istoria celui de Al Doilea Război Mondial nu trebuie scrisă începând cu data de 1 septembrie 1939 sau 22 iunie 1941, ci din ziua în care Stalin a decis să înceapă războiul.

Data la care are loc şedinţa Biroului Politic, în care s-a luat hotărârea de a se duce la îndeplinire planurile lui Stalin de „eliberare a Europei”:

„Să atragi Europa în război, rămânând tu singur neutru, apoi, când adversarii se vor epuiza unul pe celălalt, să arunci pe balanţa cântarului întreaga putere a Armatei Roşii”.
Încă din 1927, la şedinţa deschisă a C.C., Stalin a expus ideea necesităţii ca, în caz de război să se păstreze neutralitatea până în momentul în care „părţile beligerante se vor epuiza reciproc într-o luptă care este peste puterile lor. Şi considera că, în caz de război, Uniunea Sovietică va deveni inevitabil participantă, dar va trebui să intre ultima în război cu toate forţele proaspete”.
Nimic nu se petrece întâmplător. În dimineaţa zilei de 1 septembrie 1939, armata germană atacă Polonia. Exact în aceeaşi zi, la cea de-a patra sesiune extraordinară a Sovietului Suprem al URSS, a fost adoptată legea privind serviciul militar obligatoriu. Ciudat lucru.

Propagandiştii sovietici au motivat această decizie prin faptul că ei au luat măsuri preventive, deoarece, în aceeaşi zi a început cel de Al Doilea Război Mondial. Ciudată optică.
Un fapt deosebit de interesant. La 1 septembrie 1939, deputaţii Sovietului Suprem ştiau că a început marea conflagraţie.

Dar ce coincidenţă stranie a făcut ca ei să se întrunească chiar în aceeaşi zi, 1 septembrie, pentru a adopta documentele corespunzătoare?!

Pentru a ajunge la Moscova, unii deputaţi aveau nevoie de 7-10, ba chiar 12 zile.

Şi, culmea coincidenţei, pe data de 1 septembrie, deja toţi erau întruniţi la Moscova. Răspunsul la această „întâmplare” nu poate fi decât unul singur: încă înainte de începerea războiului, cineva a dat semnalul în toată Uniunea Sovietică, ca deputaţii să se adune la Kremlin.

Deci, făcând o mică socoteală, momentul intrării Uniunii Sovietice în război este data de 19 august 1939.
Exact la patru zile de la şedinţa Biroului Politic, la Kremlin s-a semnat Pactul Molotov-Ribentrop, după care Stalin a exclamat fericit: „L-am înşelat pe Hitler!”. Iar Suvorov arată:

„Într-adevăr, Stalin l-a înşelat pe Hitler aşa cum nimeni nu l-a înşelat în întregul secol XX. Peste doar o săptămână şi jumătate, Hitler ducea un război pe două fronturi, astfel spus, chiar de la început, Germania a ajuns în situaţia de a pierde războiul (şi chiar l-a pierdut).

 

 

Imagini pentru Pactul Ribbentrop Molotov photos

 

Foto: 23 august 1939 – Semnarea Pactului Ribbentrop – Molotov de împărţire a Europei între Germania nzistă şi URSS

 

Cu alte cuvinte, la 23 august 1939, Stalin câştigase cel de-al doilea război mondial, încă înainte ca Hitler să atace Polonia”.
În fapt, chiar congresele partidului i-au dat mână liberă lui Stalin. Astfel, la unul dintre ele s-a specificat clar:

„Congresul subliniază în mod deosebit că i se acordă Comitetului Central împuternicirile necesare ca, în orice moment, să anuleze toate alianţele şi acordurile de pace cu statele imperialiste şi burgheze şi astfel să declare război”.
O problemă pe care istoricii militari şi analiştii în domeniu s-au ferit ca dracu’ de tămâie o perioadă foarte îndelungată  să o analizeze, este şi modul în care Stalin a pregătit aşa numita „Operaţiunea Furtuna.

  Era numele codificat al operaţiunii prin care Stalin dorea să dezlănţuie războiul pentru cucerirea Europei.

Despre această intenţie Hitler a aflat din timp, fapt pentru care a declanşat invazia Uniunii Sovietice, aliatul care îl susţinuse înainte. Prin aceasta se poate socoti că  Europa Occidentală, a scăpat de ocupaţia sovietică, lucru ignorat şi nerecunoscut nici în zilele noastre.

Surse:

 

1. Almanahul „OBIECTIV MAGAZIN” 1998, din articolul „Guvernul mondial dirijează istoria Omenirii!”, semnat Eugen Delcea;

2. Teodor Filip – http://basarabialiterara.com.md/?p=13193

 3. Cotidianul „Pravda” din 30 noiembrie 1939;

 4.Victor Suvorov, „Spărgătorul de gheaţă”;

03/10/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pe scurt despre totalitarism şi caracteristicile sale. VIDEO

  

Totalitarismul  şi caracteristicile sale

 

 

In perioada interbelică, sistemul democratic de organizare politică a cunoscut o criză de mari proporţii, ilustrată de renaşterea unor vechi forme de autoritarism precum şi de apariţia totalitarismului.

Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparţine în întregime unei persoane sau unui grup restrâns de persoane.

Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură, în regimurile totalitare distanţa între stat şi societate este practic anulată, în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până şi în viaţa particulară a fiecărui cetaţean.

Ideologia totalitaristă este opusă conceptului de societate deschisă.

        

 

Image3Fascismo e libertaNazism

Foto: Adolf Hitler(dreapta), Benito Mussolini (stânga); simboluri fasciste şi naziste

 

 

          Raymond Aron a definit totalitarismul astfel:

1. Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui partid monopolul activităţii politice.

2. Partidul care are monopolul este animat de, sau înarmat cu, o ideologie căreia îi conferă o autoritate absolută şi care, pe cale de consecinţă, devine adevărul oficial al Statului.

3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, Statul îşi rezervă, la rândul său, un dublu monopol: monopolul mijloacelor de forţă, şi monopolul mijloacelor de convingere. Toate mijloacele de comunicare – radioul, televiziunea, presa – sunt dirijate şi comandate de Stat şi de reprezentanţii acestuia.

4. Cea mai mare parte a activităţilor economice şi profesionale sunt supuse Statului şi devin, într-un fel, o parte a Statului însuşi. Şi, cum Statul este inseparabil de ideologia sa, majoritatea activităţilor economice şi profesionale „poartă culoarea” adevărului oficial.

5. Toate fiind activităţi de Stat, şi orice activitate fiind supusă ideologiei, o greşeală comisă într-o activitate economică sau profesională devine, în acelaşi timp, o greşeală ideologică. De unde, pe linia de sosire, se constată o politizare şi o transfigurare ideologică a tuturor greşelilor pe care este posibil să le facă indivizii şi, în concluzie, o teroare în acelaşi timp poliţistă şi ideologică. (…) Fenomenul este perfect atunci când toate aceste elemente sunt reunite şi îndeplinite în întregime.

Forma tradiţională de guvernare antidemocratică în istoria europeană era autoritarismul conservator.

Asa cum facusera Caterina cea Mare in Rusia si Metternich in   Austria, conducatorii unor asemenea guvernari au incercat sa previna acele transformari de substanta care ar fi subminat ordinea sociala existenta.

In acest scop,ei s-au bazat pe birocraţii obediente, departamente vigilente de politie şi armate de incredere.

Participarea populara la astfel de guvernari era interzisă sau limitată drastic la aliaţi naturali, precum aristocraţii, inalţii funcţionari sau inalţii ierarhi ai Bisericii.

Liberalii,democratii şi socialiştii erau persecutaţi ca radicali, fiind adesea intemniţaţi sau exilaţi.

Dupa primul razboi mondial,acest tip de guvernare autoritara a reaparut si s-a impus in aproape toata Europa.

Practic, în ajunul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, guvernarea de tip democratic supravieţuise doar in Marea Britanie, Franţa,Tarile de Jos,Ţările din Scandinavia, Cehoslovacia si Elveţia.

Perioada interbelica a produs o formă noua de organizare social-politica: totalitarismul.

Deşi uneori totalitarismul se aseamăna in anumite aspecte practice cu autoritarismul, existau însă şi diferenţe esenţiale.

Totalitarismul a aparut pe scena istoriei odată cu mişcările de tip revoluţionar declanşate după razboiul total, desfăşurat în perioada 1914-1918.

Marele Razboi a determinat tendinţa de a subordona toate instituţiile si toate categoriile sociale unui obiectiv suprem: victoria. Nimic altceva nu conta.

Oamenii erau chemaţi sa faca sacrificii din ce in ce mai mari,iar libertatea lor personala a fost constant redusa prin intermediul unui control guvernamental din ce in ce mai accentuat.

Experienţa crucială a primului razboi mondial a fost dusă mai departe de catre Lenin si bolşevici, în timpul razboiului civil din Rusia.

Lenin a aratat cum o minoritate intransigentă poate sa faca un efort total şi să obţină victoria asupra unei majoritaţi mai puţin hotarâte, cum instituţiile şi drepturile umane pot fi subordonate nevoilor unui singur grup si liderului acestuia.

Intemeindu-se pe expeienţele din timpul primului razboi mondial şi al razboiului civil din Rusia, totalitarismul şi-a atins apogeul în anii ’30, în Rusia (I.V.Stalin), Germania (Adolf Hitler) si Italia (Benito Mussolini).

Bazându-se pe tehnologia modernă, statul  totalitar începea ca o dictatura ce exercita intraga putere politica, însa nu se oprea  acolo.

Treptat, statul instituia un control cât mai complet asupra tuturor aspectelor vieţii umane: economic, social, intelectual şi cultural.

Deşi un asemenea control nelimitat nu a putut fi niciodata pe deplin realizat, libertatea de acţiune a individului a fost in mare masură redusă.

Aceasta viziune grandioasă în privinta controlului absolut al statului era complet diferita de liberalismul si democratia secolului  al XIX-lea, dar si de autoritarismul conservator.

Intr-adevar totalitarismul a fost o revolta impotriva liberalismului.

Acesta din urma incerca sa limiteze puterea statului şi să protejeze drepturile sacre ale individului;liberalii se bazau pe rationalitate,armonie, progres pasnic si o clasa de mijloc puternică.

 

Toate acestea erau respinse de adepţii totalitarismului.

 

Spre deosebire de vechiul autoritarism, totalitarismul nu se baza doar pe o elita ci pe mase.Statul totalitar a cautat si,uneori,a reusit sa obtina sprijinul si chiar dragostea oamenilor obişnuiţi.

O alta caracteristica a statelor totalitare a fost dinamismul  lor fara limite, în care societatea a fost  complet mobilizata catre un aşa zis „ţel final”.

Acest ţel nu a fost niciodata limitat doar la supravietuirea regimului, aşa cum se întâmplă  in cazul unei dictaturi.Totalitarismul era, in cele din urma un fel de revoluţie permanentă, neterminată, in cadrul căreia transformarea profunda şi rapidă, impusă de sus, se desfăşura continuu.

   În istoria recentă, comunismul, fascismul şi nazismul au fost regimuri tipic totalitare. Comunismul, de extremă stângă, se baza pe ideea socială de egalitarism: toţi trebuiau să fie „egali”. Fascismul si derivatul său nazismul sunt ideologii totalitare de extremă dreapta care au o importantă componentă ultranationalistă, rasista şi antisemită.

Nazismul susţinea că fiecare naţiune trebuie să se formeze dintr-o rasă pură, ariană, numai din oameni ce aparţin aceleiaşi rase, fiecare rasă având la bază puterea militară.
Atat fasciştii cât si naziştii au imprumutat o serie de simboluri antice: cuvântul fascist provine de la fasciile romane; salutul fascist este preluat din Roma antica; acvila romana a fost preluata de catre fascisti;simbolul clasic al nazismului si anume svastica intoarsa,neagra intr-un cerc alb pe fond rosu a fost preluat din Antichitatea asiatica.

Pentru a-si consolida putera fascismul a apelat la aparatul represiv.Acesta era format din: camasile negre, Gestapo.

Fascismul avea si un caracter corporatist.O corporatie este o uniune economica compusa din    muncitori si patroni care isi desfasoara activitatea intr-un anumit domeniu.

Pentru ca toti sunt membrii ai aceleiasi corporatii, intre ei nu pot exista conflicte.Astfel grevele, sindicatele şi asociaţiile patronale au fost interzise.

Deşi chiar Benito Mussolini, conducătorul statului fascist italian, şi-a autodenumit regimul ca fiind totalitar, trebuie spus totuşi că nici unul dintre dictatorii interbelici nu a reusit sa construiasca în realitate un sistem atat de eficient precum cel din Uniunea Sovietica.

Nu pentru că nu ar fi dorit asa ceva, ci pentru ca infrângerea in cel de-al doilea razboi mondial a scurtat sever durata de viaţă a experimentelor totalitare din Germania si Italia.

In timp ce sistemul sovietic a fragmentat şi a distrus toate organismele sociale traditionale, a blocat apariţia altora noi şi şi-a extins controlul practic, asupra oricarei forme de activitate umana, fascistii si national-socialistii(nazistii) au lăsat, din lipsa de timp, ordinea economica si structura sociala, aproape intacte.

 

 

 

Vladimir Lenin

Foto: Lenin, Stalin şi simbolul comunist Secera şi Ciocanul

 

 

 

Din trecut- tabula rasa

 

Odată cu venirea lor la putere, grupările comuniste, urmând exemplul bolsevicilor ruşi, au avut drept scop înlocuirea societăţii existente considerată „purtătoarea tuturor relelor provocate de capitalism”, cu o nouă societate, înzestrată cu toate virtuţile şi speranţele.

 

Metodele folosite au fost: distrugerea si reconstrucţia.

In primul rând s-a aplicat distrugerea ţărănimii.Era cel mai important din punct de vedere numeric si cel mai legat in traditii.

Astfel s-a adoptat  diferentierea categoriilor in:funciari rentieri,ţărani-bogaţi care exploatează o parte din pământurile lor, taranii mijlocasi ce muncesc intreaga lor proprietate si taranii saraci,cu sau fara pamant.

In nici un stat,insa,Partidul nu s-a limitat numai expropierea latifundiarilor si la impartirea pamanturilor.Obiectivul principal nu era o reforma agrara,ci eliminarea fatisa din noua ordine sociala a taranimii tarditionale.

Cote foarte ridicate  au fost arbitrar fixate de catre conducatori,pentru a-i depista pe cei ‘rai’ din fiecare sat.Drept care au fost arestati tarani mijlocasi fiind supusi unor chinuri groaznice.

Aceste campanii de distrugere a proprietarilor rentieri si a tuturor tarnilor ale caror ‘pozitii de clasa’ erau socotite ostile au atins rezultate inspaimantatoare . Daca, in foarte putine tari-cum ar fi Polonia-,viata satului a rezistat hotiilor si hartuielilor,in alte parti nu a fost asa.

In China epurarea sub pretextul reformei agrare s-a soldat cu  pana la cinci milioane de victime.

Mai mult decat doar nimicirea „dusmanilor de clasa”, conducătorii totalitarişti au vizat de fapt dezagregarea societăţii civile.

Şi intelectualii au avut mult de suferit în perioada comunistă. Ziaristi, scriitori profesori ,care in „vechea oranduire” exercitau o importantă putere spirituala si morala, au fost expusi la presiuni puternice.

Ei nu mai aveau alte posibilitati decât sa se supuna noului regim sau să dispara intr-o tacere totală.In China, o lungă campanie de reformare a gandirii încerca sa facă ordine în rândul profesorilor de la universităţi , colegii şi şcoli,vizând de fapt pe toti intelectualii care nu renunţau repede la valorile democratice occidentale .

Pentru comunisti refacerea completa a societatii impunea eredicarea religiei si distrugerea bisericilor.Intr-adevar acestea din urma se prezentau peste tot ca puteri veritabile.Solid structurate de la baza la varf ,dispunand de resurse economice propii,bucurandu-se de un mare prestigiu in randul populatiilor atat prin mesajul lor universal,cat si prin morala,exercitnd o influenta majora prin scolile,publicatiile si asociatiilor lor si avand (mai presus de state) puternice legaturi de solidaritate,asemenea institutii puteau deveni „locul firesc de refugiu al unei eventuale opozitii”.

Controlul bisericilor ortodoxe (în Bulgaria, Romania,  Iugoslavia) s-a facut fara prea mari dificultati(dar nu si fara dureri), având in vedere legaturile cu patriarhul Moscovei, supus statului sovietic, insa conflictul s-a declansat cu  biserica catolica,aflată sub patronatul Romei.

„Prezenta bisericilor catolice majoritare sau puternice in Lituania ,Polonia, sau Cehoslovacia ameninta cu adevarat insasi fundamentele,deci existenta noilor regimuri”,afirmau comunistii.

La randul ei ,biserica catolica vedea în comunism răul suprem .

Iată de ce pe 13 iulie 1949  ea a decis excomunicarea membrilor de partid.Cum au actionat comunistii pentru a sufoca biserica în general şi cea ortodoxă şi  catolică în special?

Mai intâi le-au tăiat resursele materiale, apoi  au adoptat noi legislatii care prevedeau  laicizarea starii civile ,a casatoriilor,dar si secularizarea şcolilor şi a spitalelor.

Decimate, decapitate, jefuite, bisericile au continuat sa fie un potential pericol.

Pentru a le urmari indeaproape, în dioceze au fost numiţi comisari de stat („episcopi cu mustati”) care,plasati in birourile epscopilor, deveneau responsabili cu administratia episcopală.

Iata unele din multele metode prin care totalitariştii s-au impus determinând societatea să se teamă, să devină terorizată de regim, facând ca oamenii să se spioneze între ei şi să dezvaluie nelegiuirile celor din jur.

Partidul unic şi liderul a carui voinţă era prezentată drept “voinţa oficială”;

– Monopolul partidului – stat asupra mijloacelor de comunicare în masă;

– Existenţa unui aparat poliţienesc cu menirea precisă de a anihila  orice deviaţie ori rezistenţă la presiune;

– Planificarea economică centralizată şi controlul Puterii asupra iniţiativei economice.

 

Populaţiile aflate intre entuziasm şi teamă

 

Aceasta perioadă – numita „frontistă” – este deosebit de complexă, oferind aspecte contradictorii în care, de multe ori, observatorii au vazut (sau au vrut sa vadă) doar o singură faţă: fie aceea a entuziasmului şi adeziunii voluntare, fie aceea a manipularii şi terorii-de fapt, două chipuri ale aceleiasi realităţi.

La multi europeni,entuziasmul de a construi prin comunism o lume noua este cu atat mai puternic cu cat se bazeaza pe speranta de a crea un sistem democratic original, adaptat fiecarei ţări.

In primavara anului 1946, apărea un articol semnat de o inalta autoritate sovietică in care se preconiza pentru Germaniea un regim „intermediar, intre democratia burgheza si democraţia socialistă”.

Totusi, satisfactia unui numar mare de oameni de a participa la cladirea unui sistem mai just,mai eficace si potrivit specificului national nu trbuie sa ascunda multiplele violente ale aceleiasi perioade.

Nu toate se datoreaza aplicarii mecanice a totalitarismului stalinist.

Karel Barosek distinge, cu pertinenţă, de-a lungul anilor 1945-1948,o teroare „endogena” care, in Europa centrala,imbraca diverse forme:lupte incrancenate intre noile puteri si opozitia armată (Slovacia,Polonia),care se prelungesc mult dupa mai 1945; manifestari explozive anti-evreiesti in zeci de orase si sate în anul 1946;expulzari masive si brutale de populatii de origine germana sau maghiara

Cu toate acestea, atmosfera de tensiune si teama ce domina atunci in aceste tari este strans legata de accentuarea proceselor de control si presiune exercitate de comunisti pentru a distruge miscarile de rezistenta.

Conform lui Ion Florea, antinomia dintre totalitarism si democratie este asemeni unui conflict intre o putere excesiv sacralizata, cu o legitimitate aureolata de o vointa ancestrala (divina, naturala sau istorica), de o mistica „contrafacuta, si efortul democratiei de demistificare a politicii si puterii, care transfera legitimitatea spre optiunea masei, poporului, exprimata prin vot .     

    Trebuie spus ca si lupta pentru putere intr-un regim democratic inregistreaza nu doar confruntari politice si ideologice deschise, ci si „manevre tactice oculte” pentru a asigura reusita.  In regimurile totalitare, „se instituie monopolul creatiei politice, ideologice, netolerandu-se alte programe politice, teorii, utopii, mituri si prejudecati decat cele oficiale sau generate doar de ideologia partidului unic”, Conceptul de „popor” este preferat spre a servi manipularilor de ambele regimuri.

Tot ce se face, se face in numele poporului si pentru popor.  Dar istoria a inregistrat nenumarate crisme avand drept justificare aceasta sintagma combinata cu arhicunoscuta expresie a lui Machiavelli „Scopul scuza mijloacele”.

 O acumulare exploziva de nelinişti si nemulţumiri

În ultima perioadă a anilor 1980, toate motivele de nemultumire populara par sa se adauge si sa se amestece intr-un fel de „cocktail Molotov” uriaş, gata să ia foc la cea mai mică scânteie.

 

Salarii decente!

 

Exasperarea populatiilor supuse capriciilor unor conducatori tiranici atinge punctul maxim,accentuata fiind,fara indoiala,de vestea unor schimbari in „tarile fratesti”vecine.

Astfel,inca din ianuarie 1987,istoviti de penurii,restrictii si reduceri de salarii,cativa romani isi exprima-prin manifeste de propaganda clandestine nemultumirea  si dorinta de inlaturare a lui Ceausescu.

In noiembrie,revolte importante izbucnesc la Brasov, unde zeci de mii de muncitori de la uzinele de camioane Steagul Roşu,grupati,defileaza scandand: „Vrem paine!”,”Jos dictatura!”.

Primaria si sediul Partidului fiind luata cu asalt, poliţia solicita ajutorul armatei pentru inăbuşirea revoltei.

In alte părţi,unde dominante sunt echipele conducatoare favorabile reformelor, muncitorii sunt de asemenea gata sa coboare in stradă şi să faca grevă pentru a protesta împotriva încetinirii schimbărilor, promisiunilor nerespectate sau severităţii măsurilor de redresare.

In Iugoslavia, mişcarile greviste au luat amploare: de la 174 în 1982, ele ajungeau la 393 in 1984, 900 in 1986, şi s-au inmulţit pe parcursul anului 1987 ca reacţie în special la măsurile de blocare parţială a salariilor.

În URSS, intrarea masiva a clasei muncitoare pe scena perestroikai se produce în iulie 1989, odată cu greva a 100.000 de mineri din Kuzbass.

Până atunci, mişcările revendicative muncitoresti, rare şi restrânse(ca de exemplu greva soferilor de autobuz din Cehov, în septembrie 1987), fusesera mai degraba rău privite, presa oficială asimilându-le unei „ofensive directe impotriva perestroikai” şi stigmatizând,ca şi in trecut,”o mâna de oameni care-i indeamnă la greva pe cei care, de fapt, nu avusesera nici o intentie sa abandoneze lucrul”.

Dar miscarea minerilor din Kuzbass declansata in vara lui 1989 nu a putut fi tratata cu aceeasi dezinvoltura.Minerii nu cereau altceva decat aplicarea reformei economice.

Comitetul regional de greva,ales la 16 iulie 1989,solicita indeosebi autonomia deplina a intreprinderilor,precum si acordarea dreptului muncitorilor de definire a formei de proprietate a mijloacelor de productie.

Aceasta deplina potrivire a revendicarilor cu proiectile lui Gorbaciov l-a plasat pe acesta intr-o situatie delicata.La 18 iulie,el s-a limitat sa afirme ca „rolul conducator al Partidului” sa afla in pericol,si a anuntat cumpararea de catre strainatate a unor bunuri de consum in valoare de 100 de miliarde de rube.

Cinci zile mai tarziu,subliniind „caracterul dramatic al evenimentelor”,el a recunoscut ca era „foarte incurajator” sa vada ca muncitorii „iau initiativa cu hotarare.”

Atunci au intervenit acorduri in privinta salariilor si conditiilor de viata,care au contribuit la destinderea atmosferei.Daca,in opinia lui Mihail Gorbaciov,aceasta greva a minerilor reprezentase „cea mai dificila incercare” a mandatului sau,pentru multi observatori ea marcase conturarea,in sanul societatii civile,a unei forte noi.

Pâine!

Nemultumirea populatiei nu se exprima intotdeauna deschis,ramanand de multe ori secreta;dar in aceasta perioada de slabire a autoritatilor se simte gata sa tasneasca dintr-un moment in altul.In URSS,in special, efectele cumulate ale impulsurile si escurile perestroikai-care au contribuit la o degradare catastrofala a aprovizionarii cu alimente-au ridicat,treptat,majoritatea populatiei impotriva echipei lui Gorbaciov.

Lumea se plange de penurie,de proasta calitate a produselor,de diferentele enorme in aprovizionarea regiunilor,adevarate motive ale unor lupte economice intre republici.

Deficentele nu sunt mai putin insemnate-chiar dimpotriva-in privinta bunurilor de consum nealimentare.

Având in vedere dezorganizarea intreprinderilor,invechirea echipamentultui,dificultatile de aprovizionare,ratele de crestere sunt insuficiente,iar diversitatea si calitatea marfurilor sunt total nesatisfacatoare.

A devenit o problema achizitionarea unui televizor,a unei masini de spalat sau a unui aspirator.Situatia este la fel de ingrijoratoare  si exasperanta in Iugoslavia,unde nivelul de trai a cunoscut atunci o cadere vertiginoasa.

Pentru moment-marturiseste in aprilie 1987 un profesor croat unui ziarist-traiesc din rezervele mele.Masina mea mai poate rezista,vechiul meu frigider de asemenea,dar dupa aceea,daca nu se va produce vreo schimbare,nu le voi mai putea inlocui.

„Nemultumirea este atât de mare incat,in aceeasi perioada,un diplomat european acreditat la Belgrad nu gaseste decat aceste simple cuvinte pentru a reda starea de spirit:”Va exploda;vă spun că va exploda!”

Manifeste si graffiti

Cand sistemul se afla in plenitudinea fortelor sale si puterea nu renuntase deloc la pretentiile-i totalitare , singurul mod de a exprima critici era acela de a le formula in anonimat si clandestinitate absoluta.Pe furis,sunt aruncate manifeste in cutiile de scrisori sau la intrarile in cladiri,sunt mazgalite in graba graffiti pe pereti,sunt adresate scrisori anonome autoritatilor.Tot atatea initiative curajoase din partea unuor indivizi izolati sau a unor mici grupari clandestine.

Raporturile confidentiale ale KGB-ului-divulgate astazi-ce inventariaza cu minutiozitate toate aceste „acte antisovietice” ne permit aprecierea volumului si evolutiei acestora.Nu mai putin de 10.000 de manifeste si scrisori anonime sunt difuzate anual in prima jumatate a anilor 1960 in URSS.

Cele mai mari cantităţi de asemenea documente sunt descoperite în Ucraina,Azerbaidjan, Georgia, Letonia si bineinteles in Rusia, în regiunile Stavropol, Krasnoiarsk, Rostov , Leningrad si Moscova.In schimb,numeroase regiuni si republici(23 in 1965)nu sunt implicate.

Aceste scrisori anonime sunt trimise ata organizatiilor de partid,sovietelor,cat si redactiilor de ziare si reviste.

Ce spun aceste manifeste,graffiti si scrisori?Potrivit KGB-ului,ele „calomniaza PCUS si guvernul sovietic,ca de altfel si politica dusa de acestea,pun la indoiala constuirea unei societati comuniste in tara noastra,

Critica sistemul electoral si conditiile de viata ale muncitorilor,exprima idei nationaliste.Unii autori au chemat la organizarea de greve si miscari de masa pentru obtinerea imbunatatirii aprovizionarii populatiei cu marfuri,scaderii preturilor produselor alimentare,cresterii salariilor si pensiilor”.

Unele dintre aceste documente propun programe de actiune,altele invita populatia sa se mobilizeze:

„Oameni buni-se spune intr-un manifest distribuit in 1965- luaţi armele si distrugeţi capul balaurului roşu care de mai bine de o jumatate de secol sufoca aproape intreaga Europa”;”Nu-i departe vremea-proclama un afis din aceeasi perioada,atarnat pe peretii Universitatii din Moscova-in care vom starpi toata aceasta camarila birocrata platita gras”.Altele denunta direct partidul si intregul sistem:”Partidului ii este teama de glasnot,dictatura sa bazandu-se doar pe cenzura si inchisori.Nu cautati un vinvat pentru arbitrar si mizerie;nu este nici Stalin,nici Hrusciov,ci sistemul bazat pe un partid unic de tip politist ” .

Identificarea precisă a aproape jumatate din autori si difuzori de catre KGB permite afirmarea rolului determinant al intelectualilor si tinerilor.

Din cele 1.039 de persoane arestate pentru aceste delicte in primul semestru al anului 1962, 47% aveau mai putin de 30 de ani,iar 40% erau posesori de diplome de invatamant secundar si superior.

Unii autori sau difuzori sunt foarte tineri: 21% din cei arestati in primul semestru al anului 1965 au mai putin de 18 ani.

KGB-ul  incerca se explice aceasta deviere: „Sentimente ostile iau nastere în rândul tinerilor ca urmare a influenţelor persoanelor ce sustin idei nationaliste sau religioase. Aceste manifestări apar si ca urmare a lecturii romanelor politiste sau vizionarii vreunui film.”.

De multe ori manifestele si scrisorile emana din mici grupari.Numai in anul 1961 si in primul semestru din 1962, KGB-ul identifica 107 din ele.este vorba de grupuri foarte mici,ce numara in total 401 persoane,adica in jur de 3-4 persoane pe formatiune,alcatuite „in majoritate din tineri”.Orientarile lor sunt dintre cele mai diverse.

„Grupul de tineri”  intitulat „Partidul national socialist”,descoperit in 1963 in Voronej,avea drept scop „sa achizitioneze arme,munitii si in caz de razboi,sa ajute inamicul in dauna comunistilor”.Acesta se pare ca a fost si obiectivul „Uniunii panruse social-crestine de eliberare a poporului”,creata in 1964 la Leningrad si dezmembrata in 1967.

In schimb, „Uniunea comunarzilor”,animata de tineri cercetatori stiintifici din Leningrad-arestati in 1965-,avea drept program „trecerea de la dictatura birocratiei la dictatura proletariatului”.Pentru a-si difuza ideile,membrii grupului  editeaza un jurnal manuscris,Kolokol,pe care-l difuzeaza prin simpatizanti in mai multe orase din URSS.

Imaginea anilor negri!

 

Orice observator atent si liber ar fi putut descoperi fara dificultate in China anilor 1970,in Uniunea Sovietica a lui Leonid Brejnev si in tarile-satelit mii de trasaturi ale subdezvoltarii,de la cele mai superficiale la cele mai profunde.

In URSS,presa epocii Gorbaciov va scoate la iveala saracirea crescanda a tarii,o suta de milioane de persoane traind cu un venit mai mic de 100 de ruble pe luna,adica limita pragului de saracie(50-90 ruble).Structura bugetelor familiale este la fel ca in tarile in curs de dezvoltare:in China,ca si in URSS,mai bine de jumatate de venituri sunt alocate cumpararii de alimente.Cernenko,noul secretar general,recunoaste ca „foarte rar vad copii paine alba sau chifle” si ca „nu se gaseste faina de vanzare”.

Lipsurile din domeniul locuintelor sunt adeseori asemanatoare cu cele din tarile lumii a treia.

Iata,de exemplu,care erau,in anii 1960,conditiile de viata ale muncitorilor din cea mai mare uzina textila din Beijing:

„Construite in 1954,locuintele muncitoresti cuprind dormitoare si apartamente de 45 metri patrati.

Acestea din urma,concepute initial pt o familie,acum adapostesc 3 sau 4.cei 4.500 de muncitori ai uzinei dispun in medie de 2.9m patrati fiecare.O familie de 8 persoane se inghesuie pe o suprafata de 15m patrati,alta de 4 membrii pe 9.5m patrati.

Un inginer si familia sa trăiesc 5 oameni pe 12.5 m patraţi.Mai multe generaţii traiesc intr-o singura camera imparţită în mici incăperi prin mai multe draperii atârnate de tavan.Obiecte si ustensile de bucatarie, de la imbracaminte pâna la bicicleta, totul este atranat de pereti-chiar si de tavan,cinci sute de cupluri casatorite traiesc in dormitoare, barbati si femei separati;doua-trei mame impart cu copii lor o camera minusculă.

In aceste conditii de promiscuitate,violurile şi incesturile nu sunt rare. Delincvenţa juvenila este in creştere”.

In materie de sănatate, situatia nu inceteaza sa se degradeze, atingand niveluri alarmante. După datele culese de Francoise Thom din presa sovietica, începand cu mijlocul anilor ’70 se inregistra o recrudescenţă a maladiilor infantile la adulţi, o crestere puternica a cancerului la plămâni şi,in general,o scadere vertiginoasa a speranţei de viată – care la barbati scădea de la 68 de ani la 64.

Sunt semnalate numeroase patologii regionale, precum insalubritatea apei care, in Uzbekistan, cauza in fiecare an moartea a 33.000 de copii.

Mortalitatea si morbiditatea infantila prezinta caracteristici nelinistitoare: 18 la mie din nou-nascuti decedau imediat dupa nastere; mortalitatea infantila crestea de la 3 la 7%.

Innoirea corpului medical şi a infrastructurilor spitalicesti eramai mult decat insuficienta.Cladirile cu destinatie sanitara se invecheau si duceau lipsa de materiale şi medicamente.

 

Demolarea sistemului politic şi economic bazat pe proprietate privata asupra mijloacelor de productie sub pretextul abolirii exploatarii si inlocuirea lui cu un regim de dominatie totalitara a oamenilor de catre statul dominat el insuşi de catre partidul unic si obligatoriu al societaţii, dominat la rândul lui de catre grupuri de putere, a fost insoţită de greşeli criminale împotriva a sute de mii de oameni nevinovati, acestea fiind repudiate apoi la modul abstract si formal, de obicei după moarte dictatorului.

Aceasta situaţie nu se mai poate repeta!

Stim cu toii ca perioada totalitara a fost o perioada nefasta(precum reiese de mai sus),dar multe aspecte ale acesteia nu ne sunt cunoscute de aceea este foarte important sa fim informati.

Ideologiile totalitare  sunt un fenomen complex, iar discutiile asupra genezei, manifestarilor si tipologiei acestora fiind departe de a fi incheiate, motiv pentru care  este nevoie de prezentarea diverselor căi prin care au fost instaurate şi cum au evoluat.

Prin urmare, mass-media este o prima soluţie, fiind cea mai rapidă si eficienta sursa de informare.

Acum, în secolul 21 presa este liberă, spre deosebire de perioada de dictatura când era folosita cu scopul de a promova ideologia regimului respectiv şi aşa zisele benefiicii ale acestuia.

E timpul ca istoricii si specialistii sa ne dezvaluie avantajele ,dezavantajele si formele de manifestare a acestor regimuri pentru a putea trage concluziile.

Orice nivel de dezvoltare am atins si oricat de imposibila ar parea astazi revenirea acelor regimuri este bine sa fim pregatiti pentru ca acesta poate reveni prin <ca urmare a acţiunii unor  forţe complet straine de traditiile noastre  de viaţă şi de gândire> .

Din moment ce primul pas e facut – demersul de a convinge oamenii sa respingă orice tentativă de a instaura un regim care le ingrădeşte libertăţile – este necesar să ne asigurăm că nu există pericolul ca o ideologie totalitară să ne fie impusa prin diverse forme de constrângere. 

Ar trebui ca toata lumea sa înţeleagă ca toţi suntem egali şi că democraţia este soluţia ideală, dar pentru că intotdeauna exista excepţii de la regulă, este indicata eliminarea posibilelor pericole, dacă este posibil fără recursul la violenţă.

Armele de distrugere în masă şi cele biologice ar trebui interzise definitiv. Doar nu avem nevoie de ele pentru că azi nu ne mai luptăm (90%din popoarele lumii) pentru teritorii şi putere.

Popoarele civilizate au înţeles că pot convieţui în pace, ajutându-se reciproc şi transformând lupta pentru supremaţie într-o competiţie paşnică, care să asigure progresul şi să îmbunătăţească în acelaşi timp nivelul de viaţă al oamenilor.

 

Trăsăturile comune ale regimurilor totalitare (comunism, fascism, nazism):

  • Conducătorul unic

  • Monopartitism

  • Ideologia unică

  • Partid unic

  • Nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești

  • Promovarea cultului personalității

  • Aplicarea cenzurii

  • Demagogie și propaganda

  • Interesele individului sunt subordonate intereselor statului

  • Regimul este menținut prin teroare și violență cu ajutorul poliției politice

  • Statul se implică în toate domeniile de activitate (inclusiv în viața privată a cetățenilor săi)

  • Oponenții regimului sunt exterminați sau trimiși în închisori (epurare politică)

 

 

CITIŢI ŞI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/14/care-este-diferenta-intre-stalinism-nazism-marxism-socialism-fascism-comunism/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse): 

 

http://istoria.md/articol/141/Totalitarism,_regim_politic

 Raymond Aron, Démocratie et Totalitarisme (Democraţie şi Totalitarism), Folio Essais, Gallimard, 1965.

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Secolul-al-XXlea-intre-democra58.php

https://iasromania.wordpress.com/2011/02/15/ce-este-fascismul/

http://ro.paradox.wikia.com/wiki/Fascismul_si_nazismul

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Totalitarismul-Fascismul-si-Na91.php

15/02/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Statele dictatoriale fasciste din Europa. VIDEO

 

 

Fascismul a fost o ideologie si un regim  politic impuse pentru prima dată  in Italia anilor ’20 de către dictatorul Benito Mussolini, un fost militant socialist.

Devotată cauzei reînnoirii naționale, doctrina sa avea sa fie adoptat mai târziu sub o forma mai radicală înGermania hitlerista.

 Cu timpul, noţiunea de “fascist” avea să evoce imaginea unei persoane intolerante, fanatice și violente.

Cu toate acestea, cei care in Italia, în 1919, își spuneau fasciști, erau nişte idealiști, convinși ca aveau misiunea de a elibera Italia de relele care, potrivit lor, îi subminau măreția şi de a o transforma într-o ţară puternică, a productivității, dreptății, bucuriei si eroismului.

 Fascismul si-a luat numele de la cuvântul latin „fascia” (mănunchi de nuiele legat cu o curea in jurul unei securi, purtat de lictorii care îi însoțeau în antichitatea romană pe unii magistrați), simbolizând atributul autorității în Roma antică.

Foto: Oficialitățile italiene fasciste sunt întărite fizic cu ajutorul gimnasticii în Foro Mussolini din Roma. 

In Italia anului  1919, s-a făcut simţită  acţiunea unor aşa numite „fasci de combattimento” (“grupuri de lupta”) care militau pentru instaurarea unei noi ordini politice si sociale, pentru ieșirea Italiei din haosul ce a urmat Primului Război Mondial.

 

Împlinirea unui vis.

In calitate de conducător intre 1925 si 1943, Mussolini a impus regimul partidului unic in stat si a introdus reforme instituționale radicale. Visul “fascizării” societății s-a dovedit imposibil de realizat.

Era relativ ușor sa suprimi partidele de opoziție, dar încercările de a transforma in idolatrii ai statului si ai conducătorului lui a avut un impact slab.
Tot astfel, pretenția de a fi clădit o economie solida si o armată puternica a fost mai curând retorica de cat reala.
In anii ’30, Mussolini s-a angajat într-o politica de expansiune teritoriala.

A transformat Etiopia in colonie si s-a aliat cu Al Treilea Reich. Aceasta “Axa” creata cu Hitler s-a dovedit fatala regimului sau: când soarta celui de-Al Doilea Război Mondial s-a întors împotriva puterilor Axei, forțele armate ale Italiei s-au dovedit incapabile. In aprilie 1945, Mussolini a fost împuscat de către partizani.

Cuvântul “fascist” a ajuns sa se refere şi la alte mișcări naționaliste de dreapta.

Cel mai distructiv dintre regimurile care au ajuns la  putere a fost nazismul din Germania, care a încercat să inaugureze o “noua ordine”, bazată pe un naționalism puternic.

 Printre obiectivele lui Hitler se număra pe lângă anularea aranjamentelor de pace umilitoare impuse Germaniei după Primul Război Mondial:

  • integrarea etnicilor germani in interiorul unor noi frontiere naționale; acapararea unui aşa zis „spaţiu vital” în răsărit în Polonia si Rusia.

  • Crearea unei Germanii populare doar cu oameni de tip nou,“puri” din punct de vedere rasial şi biologic.

  • Reconstruirea nazista a Germaniei implica purtarea unui război împotriva “inamicilor interni”, în care erau  incluşi evreii, țiganii, comuniștii, homosexualii şi în general oricine avea curajul sa opună rezistenţă.

  • In 1939, politica externa a Germaniei a fost îndreptată şi împotriva dușmanilor externi.

  • Pentru a purta aceste doua războaie, cel de-al Treilea Reich a recurs fără nici o ezitare la forța armelor, sociologie, propagandă, la teroarea statală, persecuții şi asasinate, provocând popoarelor suferințe la o scara uriașă, nemaiîntâlnită.

    Măcelului i s-a pus capăt numai odată cu victoria Aliaților în anul 1945, când s-au prăbuşit şi regimurile fasciste conduse de Mussolini şi Hitler.

 

Sursa orientativa: Reader’s Digest

http://cumpovestim.eu/2017/05/07/fascism-statele-dictatoriale/

 

 

 

 

08/06/2017 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: