Paul Goma vorbește despre simțul libertății la români

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum să-i ceri românului să aibă simțul libertății când el n-a cunoscut niciodată adevărata libertate?
A avut el vreodată – vorbesc de ceea ce se numește cetățeanul de pe stradă – sentimentul că votul lui, cuvântul lui, dorința lui sunt luate în seamă, că și el poate schimba sau determina ceva?

Niciodată.

Fiindcă libertatea se însușește treptat, se învață, ca abecedarul, ca o limbă străină, în timp, prin practicarea ei, nu se cucerește, nu se intră în stăpânirea ei dintr-o dată, ca o bucată de pământ sau un obiect. […]

Inși liberi sunt destui și la noi. Dar, în cazul lor, e vorba de libertatea interioară, deci individuală. Restul…turmă supusă.

O bați, o umilești, dar când îi ordoni să înalțe osanale celui care-o umilește și o bate, nu se lasă rugată. <<Și-așa nu putem noi schimba nimic.>> […]

Desigur, ciobanul poate fi înțelept – fiindcă e liber. Fiindcă ERA liber. Dar unde e ciobanul român?

Ciobanul a coborât de la munte, acum face naveta, zilnic, la un șantier, la o fabrică, în loc de traistă umblă cu servietă de mușama, în loc de toiag cu un capăt de sârmă pe care înșiră pâinile cumpărate la oraș, în loc de fluier are televizor, în locul oilor numără zilele rămase până la chenzină…

Dar tot mioritic a rămas. Ba, într-un fel, a căzut cu câteva trepte – azi e o oaie, și nu păstor; (Paul Goma – Gherla).

 

 

Paul Goma, biografie

 

 

 

 

 

 

Paul Goma, militant și scriitor  anticomunist român basarabean

 

Poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori postbelici, Paul Goma s-a născut în Basarabia la  2 octombrie 1935 în satul Mana, comuna Vatici, județul Orhei, Basarabia, ca al doilea fiu al unei familii de învățători români, scrie Dan Stîncă în Istoria md.

Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

Paul Goma s-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarînd că persecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere, numai dacă rămîne necunoscut. În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism.

A reușit totuși să se înscrie la liceul ”Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953.

În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară ”Mihai Eminescu”. A reușit la amîndouă, dar a ales Institutul.

A apărut pentru prima dată ”cazul Goma”. După înfrîngerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM.

A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de ”tentativă de organizare de manifestație ostilă”. În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla.

Neputîndu-se reînmatricula în anul III la Institutul ”Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, din cauza publicării integrale a romanului ”Ostinato” în RFG, la editura Suhrkamp, pe care cenzura i-l ciopîrțise în țară.

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidental Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stîrni proteste în străinătate.

La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soția și copilul, au fost decăzuți din cetățenia română și expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui, Nicolae Ceaușescu. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Paul Goma și familia locuiesc în continuare în Franța. Nu este membru al Uniunii Scriitorilor, din care a fost exclus în 1977 de conducerea de atunci.
Goma este în prezent apatrid. Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începînd prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh Milan Kundera.

A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă romanul Ostinato și a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Cînd tace toba (1966). În vara anului 1967 a trimis în occident prima variantă, necenzurată, a romanului Ostinato.

După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.

În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămîna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie ”atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940.”

Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat din considerentele de mai sus de către șeful comisiei, Vladimir Tismăneanu.

”Îl iubesc pe Paul Goma, pe şleau spus, fiindcă i-a înjurat pe toţi. De la un anumit moment încolo capacitatea lui de nuanţare a încetat să mai funcţioneze, sila i s-a urcat în creier şi nu a mai pregetat. Îl mai iubesc pe Paul Goma deoarece nu a venit niciodată în ţară după decembrie 1989.[…]”

 

 

Bibliografie:

 

1. http://www.romanialibera.ro;

2. http://www.paulgoma.free.fr;

3. Elvira Iliescu, Paul Goma – 70, Ed. Criterion, 2005;

4. http://www.ro.wikipedia.org.

5. Istoria.md

 

 

 

 

Publicitate

Gândul zilei

 

 

 

 

 

„Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă.

In pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă.

Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!”

 

(Revista Ministerului Instrucţiunii Publice din Rusia, fascicul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).

 

 

 

 

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

„Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii.

Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumină dreaptă. N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut”.

 

 

 

– Alexei Mateevici –

 

 

 

(Din cuvântarea rostită la primul Congres al invăţătorilor moldoveni din Basarabia, care a avut loc la 25-28 mai 1917).

 

 

 

 

 

 

 

 Alexei Mateevici (1888 – 1917)

 

 

 

 

 

Poetul si preotul român basarabean Alexei Mateevici s-a născut la  27 martie 1888, in satul  Cainari din  fostul judeţ Bender, in Basarabia tarista, fiind  primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.

Este autorul poeziei “Limba noastră”, una dintre  cele mai frumoase,dacă nu cea mai frumoasa  odă închinată limbii române, o capodoperă a literaturii noastre.

Chiar daca ar fi scris numai aceasta singură poezie, Alexei Mateevici tot ar fi devenit un clasic al poeziei române.

Ea a devenit (începând din anul 1994), pusa pe muzica lui Alexandru Cristea (1890-1942), imnul  de stat al Republicii Moldova (începând din anul 1994) .

Opera sa poetică abia dacă adună în totalitate patruzeci şi trei de tiluri.

Alexei Mateevici  „dacă ar fi trăit ar fi fost un mare poet”. 

O spune G. Călinescu, în ”Istoria literaturii de la origini până în prezent”, argumentand  :

„Alexei Mateevici, basarabean din Bugeac, mort ca preot militar în 1917  (luase parte la luptele de la Mărăşeşti) , ar fi fost un poet mare dacă trăia.
Numai Eminescu a mai ştiut să scoată atâtea mireasmă din ritmurile poporane.”

In 1915 Alexei Mateevici a fost  înrolat ca preot militar in armata rusă şi a ajuns pe frontul de la Mărăşeşti.

S-a imbolnavit de tifos exantematic si s-a savarsit din viata la 24 august 1917 (13 august,stil vechi), la numai 29 de ani.

A fost  înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chisinău.
În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust, realizat de renumitul sculptor  Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea si cu care se imprietenise inca din 1910.