Acţiunile subversive ale Rusiei pun la grea încercare stabilitatea şi securitatea României şi a Europei

 

 

 

 

 

Apar din ce în ce mai multe dovezi că Rusia pune la grea încercare stabilitatea şi securitatea României şi a Europei, iar subversiunea a fost şi rămâne o constantă a politicii ei de destabilizare a Uniunii Europene.

În perioada Războiului Rece, doctrina KGB de destabilizare, dezinformare şi propagandă care avea menirea să slăbească Occidentul, purta numele generic de „măsuri active” şi urmărea să creeze neînţelegeri între membrii NATO şi să submineze relaţiile apropiate ale SUA cu ţările libere ale Europei.

În zilele noastre, acţiunea subversivă rusească pe continentul nostru s-a perfecţionat, dar ţinta ei principală a rămas aceiaşi şi anume destabilizarea U E şi a NATO.

Un rol important în războiul neconvenţional dus de Rusia acum, îl au acţiunile de distrugere a încrederii în clasa politică din ţările vizate, în baza principiului că nu trebuie folosite tunuri şi tancuri, pentru a submina încrederea în rândurile populaţiei în democraţie şi pentru a aduce statul respectiv în stare de faliment.

Propaganda rusă îşi concentrează acţiunea în direcţia dominării mass mediei din ţările ţintă şi de multe ori, reuşeşte…

Unul dintre cele mai eficiente mijloace de presiune asupra Europei Centrale şi de Est rămâne totuşi şantajul legat de furnizarea de gaze naturale.

Cu cât o ţară europeană e mai dependentă de gazele naturale ruseşti, cu atât mai bine e pentru Rusia şi politica sa hegemonică.

Un exemplu de netăgăduit de infiltrare rusească la vârful politicii europene este cel al fostului cancelar german Gerhard Schroder, adus în Consiliul Director al gigantului petrolier rus GAZPROM, ceea ce ne arată că acest om politic german îndeplineşte la vedere rolul unui agent de influenţă al intereselor Rusiei, ţara care îl plăteşte.

Cumpărarea prin intermediari a mass mediei sau a unor politicieni susceptibili de corupţie, acţiunile de fărâmiţare a partidelor, organizarea unor reţele de crimă organizată sau provocarea de instabilitate politică prin tulburări de stradă, toate acestea fac parte din arsenalul de procedee distructive puse în aplicare de „specialiştii ” ruşi.

Cu cât scena politică a unei ţări e mai divizată şi mai instabilă, cu cât o ţară europeană e mai vulnerabilă şi mai prost văzută la Bruxelles şi la Washington, cu atât mai bine sunt servite interesele strategice expansioniste ale Moscovei.

Atunci când astfel de ingerinţe au loc simultan, chiar dacă vorbim de un atac neconvenţional, acesta nu poate activa articolul 5 din Tatatul NATO care asigură protecţie ţărilor membre NATO în cazul unei agresiuni armate, pentru că el nu apără ţările respective în faţa acţiunilor ostilepuse la cale de serviciile de spionaj, sau în faţa tacticilor de şantaj energetic sau economic cu  scop destabilizator.

Odată cu alegerile care vin în acest an în Franta, Germania, Olanda, Cehia sau Italia, serviciile de informaţii europene au dat alarma cu privire la tentativele Rusiei de a le influenţa rezultatul, aşa cum a fost cazul la scrutinul prezidenţial din America.

Armele razboiului informational pot varia de la lansarea unor ştiri false până la teorii ale conspiraţiei despre probleme deja existente şi au menirea să submineze increderea oamenilor în guverne şi instituţii.

Spre deosebire de alte forme de război, în cel hibrid componenta economică (sancţiuni, embargouri, fluctuaţia dirijată de preţuri, jocurile pieţei libere) este foarte importantă, iar propaganda, ce însoţeşte orice formă de conflict, foloseşte în cazul celui hibrid îndeosebi mesaje religioase (ex.ortodoxie vs. catolicism) şi naţionaliste şi nu ideologice.

De altfel, propaganda joacă în cadrul acestui tip de război, un rol deloc complementar, ci la fel de important cu cel al forțelor speciale sau al sancțiunilor economice și manevrelor diplomatice. Asimetria forţelor implicate este o altă caracteristică a acestei forme de conflict, la care participă grupări naţionaliste şi paramilitare, state cu forţe armate organizate, precum şi organizaţii internaţionale.

Balanţa de forţe în regiunea Mării Negre  a fost modificată într-un mod periculos prin extinderea capacităţii militare a Rusiei în Crimeea, iar ceea ce se petrece acum în Ucraina reprezintă un exemplu de rezultat distrugător pe care îl poate avea un război hibrid combinat cu unul convenţional.

De notat că, spre deosebire de „războiul total” (aşa cum a fost cea de-a doua conflagraţie mondială din 1939-1945), obiectivul celor două tabere din „războiul hibrid” nu este anihilarea totală a uneia de către cealaltă, prin angajarea cvasitotală a resurselor umane şi materiale naţionale, ci doar controlul, dominarea, stăpânirea inamicului.   

Un alt aspect al politicii imperialiste ruseşti este folosirea de diversionişti antrenaţi să acţioneze pentru schimbarea regimurilor politice în ţările considerate neprietene de Moscova.

Astfel, spionii ruşi care au acţionat în toamna anului 2016 în Muntenegru pentru răsturnarea guvernului de la Podgorica, planificând inclusiv asasinarea primului ministru muntenegrean, Milo Djukanovic, aveau deja experienţa unei alte diversiuni la care participaseră activ  în 2014 în R.Moldova, când această ţară urma să semneze Tratatul de Asociere la UE şi când se urmărea prin diverse scenarii blocarea semnării acestui acord, care contravenea intereselor Rusiei.

În acest scop, divrsioniştii ruşi au organizat în R. Moldova acţiuni care au mers de la nesupunerea civică în Găgăuzia, sau crearea unor formaţiuni paramilitare ilegale, până la coruperea unor deputaţi din Parlamentul ţării, pentru a bloca ratificarea asocierii la UE. Cu toate acestea, acţiunea a eşuat fiind stopată de organele contraspionajului moldovean.

În ultimii doi ani, după Ucraina şi R.Moldova, ţara noastră pare că a intrat în teatrul operaţiunilor de război hibrid. Este promovată o strategie a tensiunii permanente, s-au creat surse de destabilizare a vieţii noastre social-politice, fapt evidenţiat de mai mulţi analişti oameni politici români, printre care şi Traian Băsescu.

Serviciile de informaţii ruseşti încearcă să provoace procese de dezintegrare ale statelor adversare pe bază etnică. Au avut loc încercări de a fi puse sub control străin companii strategice bulgare din energetica şi din sfera informaţiei, atacuri hacker împotrivă unor instituţii de stat, în sistemul bancar şi cel energetic. În acest tip de război nu sunt excluse nici atacurile teroriste.

 

 

 

Cu siguranţă ca Rusia încearcă să aplice astfel de tactici, numai că dacă vor reuşi, nu va fi doar pentru că a încercat, ci mai ales pentru că a bătut la uşi larg deschise. Efectele manipulărilor prin presă a opiniei publice din ţările- ţintă, care reuşesc să demoralizeze populaţia şi să modifice radical opiniile acesteia şi capacitatea de împotrivire în eventualitatea unui atac, au fost studiate de renumiţi sociologi încă din secolul trecut.

Potrivit specialistului KGB în războiul psihologic, lt.col. Iurii Bezmenov, subversiunea întreţinută într-un stat ţintă, comportă patru etape : demoralizarea populaţiei, demantelarea societăţii şi a ţării, criza şi „normalizarea”, care de fapt înseamnă impunerea unui regim agreat de agresor.

Oare în ce fază a a războiului hibrid credeţi că se află acum România ?

 

SURSA: Daniela Chirciu – http://ro.blastingnews.com

Publicitate

VIDEO:SARBI,BOSNIACI SAU MUNTENEGRENI ?