CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RĂZBOIUL DIN AFGANISTAN și sfârșitul imperiului sovietic

Sfârşitul războiului ruso-afgan

La 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) al Afganistanului a fost înlăturat, monarhia abolită, iar Emiratul s-a proclamat republică, cu numele de Republica Democratică Afganistan.

La 27 aprilie 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului (comuniștii), divizat în două facțiuni aflate în conflict.

În ultimele zile ale anului 1979, în data de 24 decembrie, forțele armate sovietice au invadat Afganistanul, preşedintele Hafiz Ullah Amin a fost ucis, iar puterea i-a fost încredinţată lui Babrak Karmal.

Invazia a declanşat un lung şi sângeros război civil (1979-1990), în cursul căruia aproape şase milioane de afgani s-au refugiat în Pakistan şi Iran, consemnează istoricul și jurnalistul Ioan Botis în http://www.gazetademaramures.ro.

Forţele afgane implicate în lupte aparțineau Partidului Popular Democrat din Afganistan, de orientare marxistă, susţinut de către forţele sovietice, care au luptat contra islamiştilor mujahedini, care erau sprijiniți de mai multe ţări, printre care şi Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită, Pakistan, câteva state musulmane și China, în contextul politic internaţional al Războiului rece.

Invazia şi ocuparea Afganistanului de către trupele sovietice | FOTO

Foto: O paradă militară în stil sovietic care a avut loc pe străzile capitalei afgane, Kabul, la 27 aprilie 1983.

Invadarea de către sovietici a Afganistanului a stins flacăra care mai pâlpâia în cenuşa destinderii sovieto-americane. Acţiunea Moscovei a declanșat un lanţ de evenimente a cărui primă verigă a fost lovitura de stat de la Kabul, din aprilie 1978.  

Atunci un partid prosovietic, condus de Nur Muhammad Taraki, a răsturnat guvernul republicii şi l-a ucis pe preşedintele Muhammad Doud Khan, împreună cu întreaga familie.

După semnarea unui tratat de prietenie cu noul guvern afgan, Uniunea Sovietică s-a văzut pusă în situaţia de a sprijini o conducere extrem de nepopulară. Acest regim a fost  înlăturat de dizidenţi din propriile rânduri anul următor, în septembrie 1979 .

Aceştia l-au ucis pe Taraki şi pe tovarăşii lui cei mai apropiaţi.

Foto document: Autorizarea invadării Afganistanului, la 12 decembrie 1979. Conducerea sovietică era atât de preocupată de păstrarea secretului, încât documentul a fost scris de mână și distribuit individual liderilor de la Kremlin spre semnare. Semnăturile apar în diagonală pe pagină. [Sursa: Fond-89].

Încercând să consolideze regimul pro-sovietic instaurat la Kabul, Moscova a trimis în decembrie cu un desant aerian de trupe sovietice la Kabul, pretinzând că acestea au fost invitate în Afganistan de către noul regim.

Aproape 100.000 de soldaţi sovietici au preluat controlul asupra principalelor oraşe şi al marilor rute de transport. Rebeliunea anticomunistă a fost rapidă şi extinsă, iar sovieticii i-au tratat dur pe rebelii mujahedini şi pe aceia care i-au sprijinit, distrugând sate întregi pentru a se asigura că acestea nu devin refugii sigure pentru inamic.

Ceea ce a urmat a fost o continuă luptă de gherilă a afganilor, care le-a provocat sovieticilor mari probleme.

Soviet Invasion of Afghanistan Was Not a Grand Design But a Grand  Entanglement Resulting from Faulty Intelligence, Excessive Secrecy, and a  Paralyzed Leadership, According to Conference of Former Decision-Makers

Foto: Liderul sovietic Leonid Brejnev îi adresează un salut tovărășesc marionetei Babrak Karmal.

În ziua de 4 mai 1986, la scurt timp după instalare, regimul controlat de Moscova al lui Babrak Karmal a fost înlăturat, puterea fiind preluată de Mohammad Najibullah.

Liderii sovietici şi cei americani s-au plasat pe poziţii opuse în ceea ce priveşte aventura afgană. Reprezentanţii administraţiei Carter au văzut în aceasta o probabilă încercare a sovieticilor de a-şi extinde influenţa şi prezenţa directă în zona Golfului Persic şi de a ameninţa, astfel, echilibrul strategic existent.

Leonid Brejnev, conducătorul Uniunii Sovietice, a susţinut pe de altă parte că se contura pericolul ca Afganistanul „să se transforme într-o bază militară pentru imperialism pe flancul sudic al ţării noastre.”

Rămâne discutabil cât de mult a putut influenţa Brejnev deciziile politice sovietice, el aflându-se în acel moment într-o agonie prelungită. Cert este că ceea ce părea să fie o acţiune menită să garanteze existenţa unui guvern prosovietic în Afganistan a avut un efect de bumerang extrem de dur. URSS s-a aflat timp de zece ani în fundătura unui război impopular.

Statele Unite au reacţionat cu un embargou asupra comerţului cu cereale, cu un boicot olimpic, cu un spor de cheltuieli pentru înarmare şi cu o atmosferă antisovietică pe toată linia. Pentru viitorul previzibil, tot ceea ce aducea ca destindere între marile puteri dispăruse cu adevărat. „Cea mai mare dezamăgire pentru mine personal – scria preşedintele Carter – a fost irosirea oricărei şanse de ratificare a tratatului SALT II” (care prevedea limitarea armamentelor). În cele din urmă, Mihail Gorbaciov a reuşit să scoată Uniunea Sovietică din războiul din Afganistan.

La 27 aprilie 1979, în Afganistan a început Revoluţia din aprilie. La putere a ajuns Partidul Democrat Popular din Afganistan, care a declarat ţara Republică Democrată. Încercările autorităţilor de a introduce noi reforme s-au lovit de rezistenţa opoziţiei islamice. Urmarea a fost declanşarea războiului civil în Afganistan.

În martie 1979, conducerea afgană a adresat prima cerere de intervenţie militară sovietică afgană directă. În total, au existat douăzeci de astfel de cereri. Comisia Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din Afganistan, înfiinţată în anul 1978, a avertizat asupra consecinţelor negative ale intervenţiei sovietice directe şi cererea a fost respinsă.

Totuşi, sovieticii au început pregătirile pentru intervenţia în Afganistan a Regimentului 105 de desant aerian.

Până la sfârşitul lunii iunie 1979, numărul consilierilor sovietici din Afganistan a crescut de la 409 la 4.500 de persoane.

Sovieticii au monitorizat cu prudenţă activităţile conducătorului afgan Amin, cunoscându-se ambiţia şi cruzimea acestuia în lupta pentru realizarea obiectivelor personale. Conducerea sovietică se temea că agravarea în continuare a situaţiei din Afganistan va duce la venirea la putere a unor forţe ostile Uniunii Sovietice.

Mai mult decât atât, au existat rapoarte privind relaţiile lui Amin cu CIA. În cele din urmă, sovieticii au luat hotărârea răsturnării lui Amin şi înlocuirea acestuia cu un lider loial URSS.

Sovieticii au trimis la Bagram aşa-numitul „batalion musulman”, un detaşament al Direcţiei Generale de Cercetare, special creat în vara anului 1979 de soldaţi sovietici de origine din Asia Centrală, pentru executarea sarcinilor speciale în Afganistan.

A început mobilizarea de unităţi şi formaţiuni a districtelor militare din Turkestan şi Asia Centrală. „Batalionul musulman” a fost transferat la Kabul şi a intrat în echipa de pază a palatului lui Amin, fapt care a facilitat în mare măsură pregătirile planificate pentru asaltul palatului.

Pentru această operaţiune, la mijlocul lunii decembrie, în Afganistan au sosit două grupuri speciale ale KGB. Concomitent, sovieticii au declanşat cea mai mare mobilizare militară din 1945. Directiva prin care era aprobată invazia sovietică menţiona:

„Este primită hotărârea cu privire la introducerea unor contingente de trupe sovietice pe teritoriul Republicii Democratice Afganistan pentru a ajuta poporul afgan prietenos, precum şi crearea condiţiilor favorabile pentru excluderea posibilelor acţiuni antiafgane de ţările vecine.”

Încă din dimineaţa zilei de 25 decembrie, pe podul de pontoane peste râul de frontieră Amudaria a trecut un batalion de paraşutişti sovietici. După două zile, sovieticii au preluat controlul asupra aeroportului din Kabul, blocând aviaţia afgană şi bateriile de apărare antiaeriană.

Alte unităţi militare au fost concentrate în zonele desemnate ale Kabulului, unde au primit sarcina de a bloca principalele obiective guvernamentale, unităţile militare afgane şi alte locuri importante din oraş şi din jurul acestuia.

În seara zilei de 27 decembrie, forţele speciale sovietice, în urma unui asalt care a durat 40 de minute, au capturat palatul lui Amin. În timpul asaltului, Amin a fost ucis.

Conform versiunii oficiale publicate de ziarul „Pravda”, ca urmare a unui val de furie a poporului, Amin, împreună cu complicii săi, a fost adus în faţa tribunalului poporului şi a fost executat. Instituţiile guvernamentale din Kabul au fost capturate de paraşutiştii sovietici.

Prezenţa militară a sovieticilor în Afganistan poate fi împărţită, conform experţilor militari, în patru perioade. Prima dintre acestea se încadrează în perioada decembrie 1979, până în februarie 1980, când sovieticii au invadat Afganistanul şi şi-au postat militarii în garnizoane.

A doua, din martie 1980 până în aprilie 1985, când au fost duse activ acţiuni militare, inclusiv extinse. A urmat etapa a treia, din aprilie 1985 până în ianuarie 1987, când s-a trecut la acţiuni militare active în sprijinirea trupelor afgane de către aviaţia sovietică, artilerie şi unităţi de genişti, cu toate că unităţile forţelor speciale au continuat să lupte împotriva livrării de arme şi muniţii din străinătate.

În această perioadă, o parte din trupele sovietice au fost retrase din Afganistan. În fine, în ultima etapă, din ianuarie 1987 până în februarie 1989, trupele sovietice s-au implicat în politica de reconciliere naţională, cu sprijinul continuu al forţelor militare afgane în luptă.

În timpul războiului sovieto-afgan, SUA şi Marea Britanie au lansat operaţiunea „Faradei”. Aceasta a avut mai multe obiective: crearea taberelor de antrenament, trimiterea sabotorilor din forţele speciale americane şi britanice pentru recunoaştere în zonele Kandahar-Bagram-Kabul, furnizarea de arme, muniţii şi dispozitive explozive şi instruirea mujahedinilor afgani privind tactica activităţii de sabotaj. CIA a primit din partea guvernului SUA indicaţia de a furniza rebelilor arme grele, inclusiv arme fără recul, mortiere şi lansatoare de grenade antitanc.

În 1983, Departamentul de Stat al SUA a recunoscut oficial acordarea de asistenţă militară mujahedinilor. Americanii au furnizat afganilor 1.000 de rachete „Stinger” din care, în timpul războiului din Afganistan, au fost folosite aproximativ 350.

La 4 mai 1986, Babrak Karmal este înlăturat, puterea fiind preluată de Mohammad Najibullah.

La 13 noiembrie 1986, într-o şedinţă a Biroului Politic al Comitetului Central al PCUS, Mihail Gorbaciov a declarat: „în Afganistan luptăm de şase ani. Dacă nu schimbăm abordarea, vom lupta încă 20-30 de ani”.

În timpul aceleaşi şedinţe, s-a acceptat ideea retragerii tuturor trupelor din Afganistan în decurs de doi ani.

Guvernul sovietic, apreciind ca o greșeală invazia, semnează cu S.U.A. la 14 aprilie 1988 un acord, mediat de O.N.U., privind retragerea trupelor sovietice din Afganistan, operațiune încheiată la 15 februarie 1989.

Tot la 14 aprilie 1989, prin intermediul ONU, miniştrii de externe din Afganistan şi Pakistan au semnat acordul de la Geneva privind reglementarea politică a situaţiei din Afganistan. Garanţi ai acordului au devenit Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică.

Uniunea Sovietică s-a angajat să-şi retragă contingentul său pe parcursul a nouă luni, începând cu data de 15 mai 1988, iar Statele Unite ale Americii şi Pakistanul, la rândul lor, au promis că vor opri sprijinul acordat mujahedinilor.

La 4 februarie 1989, ultima unitate militară a Uniunii Sovietice a plecat de la Kabul.

La 15 februarie 1989, au fost retrase complet trupele sovietice din Afganistan.

Ultimul care a trecut frontiera marcată de râul Amudaria a fost general-locotenentul Boris Gromov, comandantul Armatei a 40-a sovietice din Afganistan.Forțele mujahedinilor alcătuiesc un guvern în exil (23 februarie 1989), care continuă lupta.

Najibullah, omul rușilor, încearcă o serie de tratative cu rebelii, dar ele eșuează, ceea ce duce la continuarea războiului civil.

Datorită costului mare și inutilității politice finale ale acestui conflict militar, războiul din Afganistan a fost, deseori, asemănat cu Războiul din Vietnam, americano-vietnamez

Războiul Afgano-Sovietic durase nouă ani…

În urma presiunilor interne și externe președintele Mohammad Najibullah a demisionat (16 aprilie 1992), punându-se astfel capăt regimului comunist din Afganistan. Cele mai mari grupări rivale ale rezistenței (Hezb-i-Islami condusă de Gulbuddin Hekmatyar și Jamiat-i-Islami condusă de Ahmed Shah Massud) au hotărât (24 aprilie 1992) crearea unui consiliu interimar pentru guvernarea țării până la alegerile legislative.

Pierderi cauzate de conflict

Cifrele pierderilor în războiul din Afganistan nu sunt cunoscute. Un oficial afgan susţinea, la sfârşitul anului 1989, că intervenţia sovietică în Afganistan a dus la moartea a mai mult de 1,5 milioane de afgani, iar alţi 5 milioane de afgani au devenit refugiaţi.

După război, în URSS au fost publicate în ziarul „Pravda” cifrele de soldaţi sovietici morţi: 13.833 de oameni.

Ulterior, cifra finală a crescut, din cauza persoanelor rănite şi bolnave, după demobilizarea lor din forţele armate.

La 1 ianuarie 1999, se considerau decedate în urma războiului 15.031 de persoane, la care se adăugau 54.000 de răniţi şi traumatizaţi şi 416.000 de bolnavi.

Potrivit profesorului Academiei Medicale Militare din Sankt Petersburg, Vladimir Sidelnikov, cifrele finale nu includ militarii combatanți în Afganistan care au murit din cauza rănilor şi bolilor în spitalele de pe teritoriul URSS.

Un studiu realizat de ofiţerii Statului Major General evaluează la 26.000 numărul victimelor, incluzându-i pe cei morţi în luptă, în urma rănilor, a bolilor sau a unor accidente.

Potrivit statisticilor oficiale, în timpul luptelor din Afganistan au dispărut sau au fost luaţi prizonieri 417 cetăţeni sovietici.

Soarta acestora nu a putut fi stabilită după război. Până în 1992, s-a reuşit eliberarea a 119 prizonieri ruşi.

Mulți istorici consideră că războiul din Afganistan a fost unul din factorii esențiali care au contribuit la prăbușirea Uniunii Sovietice.

11/01/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

COMORILE MINIERE DIN AFGANISTAN ȘI LĂCOMIA MARILOR PUTERI

Este ascunsa, oare, in muntii afgani una dintre cele mai mari comori ale lumii?

Goana dupa bogatiile unei tari sarace (!), a inceput mult mai devreme. In luna ianuarie a anului 1984, directorul Departamentului Afgan de Geologie publica un raport conform caruia subsolul tarii dispune de o mare varietate de resurse minerale, incluzand aici: fier, crom, aur, argint, sulf, talc, magneziu, marmura si lapis lazuli.

Era doar o estimare superficiala, geologii afgani nedispunand la acea vreme de aparatura performanta cu ajutorul careia sa evalueze toate mineralele din subsol sau macar dimensiunea zacamintelor in cauza.

Informatiile aduse de geologii afgani ajunsesera deja la urechile sovieticilor, care de la infiintarea lor in Afganistan, banuiau ca aceasta tara arida ascunde si alte bogatii in afara de uriasele depozite de gaze naturale, despre care Kremlinul avea cunostinta inca din anul 1957, cand geologii rusi investigau rezervele de gaze naturale din apropierea fluviului Amu Daria.

Razboi impotriva terorismului sau pentru “securizarea” bogatiilor subterane?

Guvernul afgan din acea perioada era o marioneta sustinuta de Uniunea Sovietica: prin urmare, autoritatile de la Kabul se pregateau sa dezvolte si sa exploateze resursele minerale pe baza tehnologiei de extractie si prelucrare sovietica, alaturi de inginerii pregatiti la Moscova.

Evident ca U.R.S.S-ul intentiona sa-si pastreze partea leului pentru sine. O alta comoara indelung cautata dupa care jinduiau ochii sovieticilor, consta in rezervele de uraniu afgane, foarte apreciate in intreaga lume deoarece furnizau materia prima pentru armele nucleare a caror dezvoltare era la apogeu spre mijlocul anilor ‘80. Peste planurile sovieto-afgane s-a asternut insa praful dupa infrangerea U.R.S.S-ului de catre mujahedini, eveniment incheiat cu fuga rusinoasa a rusilor din anul 1989.

Cum sa furi un Trilion?

Pe data de 13 iunie 2010, cotidianul The New York Post titra pe prima pagina un eveniment de importanta majora pentru geo-politica mondiala. Cu putine zile in urma, cercetatori din cadrul U.S. Geological Survey (forul suprem al geologiei si mineritului american), aparati de soldatii U.S. Army si ghidati de agentii CIA, descoperisera cea mai mare parte din potentialul subsolului afgan.

La o prima estimare a geologilor, zacamintele afgane valorau peste 1 trilion de dolari. Un trilion! Adica un tren de 25 vagoane incarcate ochi din podea pana la acoperis cu hartii de cate o suta de dolari!

In acest moment, Afganistanul se confrunta cu o saracie lucie

La Washington ochii sticleau lacom, iar mainile se strangeau cu bucurie. La Moscova, privirile impasibile ascundeau noi strategii. La Teheran, ingrijorarea si temerile erau pe noi culmi. La Beijing, strategii intrau in sedinta urgenta, pe cand la Bruxelles era pe deplin stapana surpriza si surorile ei – stupoarea si frustrarea.
Doar capeteniile tribale din Afganistan nu aveau habar de ceea ce se intampla. Impasibili si aparent absenti, afganii isi vedeau de treburile si cutumele lor stravechi. Viata stapanilor de drept ai bogatiilor de sub pamantul stramosilor lor continua netulburata. De fapt, 99% dintre cetatenii afgani nu au aflat nici astazi despre descoperirea care le poate schimba vietile. Definitiv.

Comoara 5

Kabul – o capitala a coruptiei si saraciei

Sumele de bani rezultate de aici ar putea schimba din temelii Afganistanul, daca bineinteles se vrea asta… ceea ce, conform majoritatii analistilor politici, este foarte putin probabil sa se intample vreodata. Chiar si un sfert din suma colosala de bani ar fi suficienta pentru construirea unei infrastucturi moderne de secol 21, asigurarea bazelor unor economii locale durabile, alaturi de punerea la punct a unor sisteme de invatamant si sanatate eficiente.
Guvernul afgan si presedintele in exercitiu, Hamid Karzai, au fost anuntati printre ultimii de descoperire, un oficial american din Afgansitan comentand ironic ca mai era putin si Executivul afgan afla vestea de la CNN, in loc sa primeasca informatiile direct de la « prietenii » de la Washington.

 Intr-un sfarsit, oficialii afgani si americani au cazut de acord sa discute in privinta noii descoperiri care schimba total datele jocurilor geopolitice.

Comoara 6

Hamid Karzai, un presedinte lipsit de putere
In ciuda exacerbarii conflictelor armate alimentate de ofensiva talibanilor si in ciuda suplimentarii cu trupe americane anuntata inca de anul trecut de catre Presedintele Barack Obama, ofensiva lansata de trupele americane la Marja, in sudul Afganistanului, bate pasul pe loc, cu toata superioritatea zdrobitoare a tehnicii de lupta americane.

Colac peste pupaza, acuzatiile de coruptie si favoritism continua sa curga asupra capetelor membrilor guvernului Karzai. Data fiind situatia, oficialii americani se vad nevoiti sa ia in considerare faptul ca noua comoara este pe cale sa se transforme intr-o arma cu mai multe taisuri.
In loc sa aduca mult sperata pace si prosperitate, noile bogatii naturale pot determina talibanii sa se angajeze cu si mai multa furie in lupta, avand inca un motiv sa faca tot posibilul pentru recastigarea controlului asupra Afganistanului.

 Coruptia, care se afla deja pe un trend ascendent in randul membrilor guvernului Karzai, risca sa fie alimentata din plin de tentatia uriasa a noilor bogatii. Cu atat mai mult cu cat o mana de oligarhi locali si actuale capetenii tribale razboinice sunt deja stapani peste pamanturile care ascund bogatiile fabuloase.

Razboiul impotriva terorismului bate pasul pe loc.  Regiuni intregi sunt  controlate inca de talibani

Povestea comorii

Nu mai departe de anul trecut, ministrul afgan al minelor a fost acuzat de oficialii americani ca a acceptat o mita in valoare de 30 milioane de dolari, venita din partea unor afaceristi chinezi carora le acordase dreptul de a-si exploata propria mina de cupru. Ministrul a fost demis.
Luptele nesfarsite dintre armata afgana si liderii tribali continua nestingherite de posibilitatea incheierii macar a unui acord de pace pe termen scurt.

Afganistanul beneficiaza de o lege nationala a mineritului, intocmita cu ajutorul consilierilor Bancii Mondiale, cu observatia ca intr-o tara ca Afganistanul legea este pur si simplu inaplicabila in contextul actual.
Observatia deputatului subsecretar pentru Aparare si Comert si lider al echipei Pentagonului care a descoperit zacamintele, Paul A. Brinkley, este mai mult decat elocventa: “Aici legile tarii nu conteaza, nimeni nu poate anticipa reactia populatiei in cazul unei confruntari intre guvernul afgan sprijinit de noi si capeteniile tribale care controleaza provinciile unde am facut descoperirile. Ministrul minelor nu este pregatit sa se ocupe de situatie. Este de datoria noastra sa-l ajutam in acesta privinta”.

In acest moment, afganii isi exploateaza bogatiile subterane in cel mai rudimentar mod.
In anul 2004, geologi americani trimisi in Afganistan ca parte a unei echipe de reconstructie, au descoperit o serie de harti ciudate in depozitul Oficiului Geologic Afgan din Kabul.

La o prima evaluare, hartile prezentau date noi asupra zacamintelor minerale ale tarii. Echipa americana a aflat, ulterior, ca datele au fost colectate de catre expertii minieri rusi detasati aici pe perioada ocupatiei sovietice a Afganistanului.
In graba retragerii din 1989, toate hartile si materialele intocmite de rusi au fost abandonate. In timpul haosului anilor ‘90, cand Afganistanul a fost macinat de nesfarsite razboaie civile si de regimul de fier al talibanilor, un mic grup de geologi afgani a reusit sa protejeze hartile, ascunzandu-le in propriile case. Geologii afgani le-au returnat Oficiului Geologic Afgan doar dupa invazia americana si rasturnarea regimului taliban din anul 2001.

In harta geologica de mai sus se pot observa foarte clar bogatiile afgane: cu galben este marcat deșertul si zonele aride. Restul culorilor reprezinta bogatiile subsolului care zac ingropate aici

“Hartile au fost realizate cu mult timp in urma, locurile erau stiute, dar dezvoltarea mineritului a fost inexistenta in cei 30-35 ani de razboaie continue”, intareste Ahmad Hujabre, un inginer afgan care a lucrat in anii ‘79 in cadrul Ministerului Minelor.
Inarmat cu vechile harti rusesti, U.S. Geological Survey a inceput inca din anul 2006 o serie de survolari la inaltime asupra Afganistanului. Specialistii americani s-au folosit de echipament de ultima ora bazat pe masuratori magnetice si gravitationale.

 Echipamentul a fost atasat pe un avion de tip Navy Orion P-3, care a survolat astfel peste 70% din suprafata tarii. Datele obtinute au fost intr-atat de producatoare de sperante pentru Wshington, incat, un an mai tarziu, echipa de geologi s-a reintors pentru un studiu si mai sofisticat, de data acesta la bordul unui avion britanic de bombardament echipat cu instrumente care ofereau imagini tridimensionale ale depozitelor minerale de mica si mare adancime. A fost cel mai detaliat si avansat studiu asupra subsolului afgan realizat vreodata.

Capitala miniera a lumii

Rezultatele au fost – aparent – uitate, pentru ca in noiembrie 2009, o forta speciala delegata de Pentagon cu misiunea de a afla datele finale asupra bogatiilor afgane s-a infiintat de urgenta in “teatrul de operatiuni impotriva terorismului”.
Pana in prezent, conform datelor Pentagonului, cele mai mari depozite naturale investigate contin zacaminte majore de fier si cupru.

 Zacamintele sunt atat de voluminoase incat fac, teoretic, ca la ora actuala Afgansitanul sa detina cele mai mari rezerve de cupru si fier din lume. Alte descoperiri includ mari depozite de Niobiu, un metal usor, foarte rar, folosit in obtinerea de oteluri cu proprietati superconductoare.
Rezervele de gaze naturale ale Afganistanului contin aproximativ 150 de miliarde de metri cubi. Zacamintele de carbuni din acesta tara insumeaza, de asemeni, cifra enorma de peste 400 milioane de tone.

In anul 1983, in Muntii Khwaja Rawash situati la nord de Kabul, expertii sovietici erau in extaz: identificasera unul dintre cele mai mari zacaminte de uraniu din lume.

 In anul 2009, americanii gustau un extaz si mai mare: tocmia descoperisera ca Afganistanul mai detinea depozite similare de uraniu in Koh Mir Daoud, langa Herat si Kharkiz, in provincia Khandahar.

In anul 1983, in Muntii Khwaja Rawash situati la nord de Kabul, expertii sovietici erau in extaz: identificasera unul dintre cele mai mari zacaminte de uraniu din lume. In anul 2009, americanii gustau un extaz si mai mare: tocmai descoperisera ca Afganistanul mai detinea depozite similare de uraniu in Koh Mir Daoud, langa Herat si Kharkiz, in provincia Khandahar.

Muntii Khwaja Rawash care contin un imens zacamant de uraniu se afla chiar in proximitatea aeroportului international din Kabul.
De asemenea, saraca tara asiatica mai detine importante zacaminte de azbest natural, aur, argint, nichel, zinc, mercur, bauxita, potasiu, grafit, turmaline, smaralde, safire si rubine.

Insa marea bogatie a subsolului afgan consta in depozitele sale de fier cu o puritate nemaintalnita. La o prima estimare, depozitele feroase contin circa 2 miliarde de tone de amestecuri din hematite si magnatite, amestecuri care contin circa 62% fier pur.
Cel mai mare depozit de cupru din Afganistan se afla undeva la 50 km nord de capitala Kabul, in valea Aynak. Zacamintele contin peste 300 milioane tone de minereu cu o puritatea a cuprului de 0,7-1,5%.
Nu mai putin de 80 % din rezervele mondiale de lapis-lazuli, o piatra semi-pretioasa, sunt inca neexploatate, fiind ascunse in subsolul afgan. Inainte de invazia sovietica din anul 1979, minerii afgani extrageau, anual, circa 6.000 tone de lapis-lazuli, o cantitate infima fata de grosul zacamintelor.

Litiul este un metal foarte pretios pentru ca este rar… mai putin in Afganistan
Insa, probabil cea mai ravnita comoara din Afganistan consta in imensele zacaminte de litiu descoperite de americani in toamna anului trecut.

Singure, doar rezervele de litiu ar putea scoate Afganistanul din saracia crunta din prezent si – teoretic – l-ar transforma intr-o tara mai bogata decat toate statele est-europene intrate in U.E. cu ocazia ultimului val de integrare. Litiul este materia prima pentru bateriile si unele componente din laptop-uri, telefoane mobile si alte echipamente, de la cele de buzunar la navetele cosmice!
Pe plan mondial, cerinta pentru litiu este atat de mare incat Afganistanul ar putea ajunge in viitor « Arabia Saudita a litiului » dupa cum estimeaza expertii americani de la U.S. Geological Survey.
Nici zacamintele de aur ale Afganistanului nu sunt modeste. Ba din contra, unii experti estimeaza ca daca se va trece la exploatarea tuturor zacamintelor aurifere afgane, piata mondiala a aurului va scadea cu peste 50% in doar prima luna de exploatare.
Cu aceste noi date in fata, se pare ca scopurile americanilor in Afganistan sunt mai « nuantate » si nu-i vizeaza doar pe teroristi, fanaticii musulmani sau de negasitul Osama bin Laden.

Ok, Ce faceti cu chinezii si rusii?

“Oh, Doamne, este un potential absolut urias aici. Practic aceasta tara sta pe comori”, exclama recent, intr-un interviu, generalul David H. Petraeus, comandantul fortelor americane din Afganistan, uluit si el de grandoarea datelor prezentate in raportul geologilor americani.

Cum saracacioasa economie afgana consta, de fapt, in agricultura si pastoritul de subzistenta, produsul intern brut de aici este printre cele mai scazute din lume. Pe baza ultimei descoperiri, o parte a oficialilor afgani, satui de razboi, viseaza cu ochii deschisi la reconstructia tarii.

Generalul David H. Petraeus, omul care stie despre ce e vorba

“Acest moment, va deveni coloana vertebrala a proaspetei economii afgane. Va deveni piatra pe care ne vom reconstrui patria” declara emotionat Jalil Jumriany, un consilier al ministrului afgan al mineritului. Este, totusi, greu de crezut ca presupunerile senine ale afganilor se vor transforma prea curand in realitate.
Statele Unite ale Americii au fost, deja, acuzate ca impun un monopol economic si financiar asupra firavului stat afgan. In plus, cei doi mari rivali ai Unchiului Sam, Rusia si China, nu s-au impacat deloc cu situatia si pandesc deja la orizont.

Cu atat mai mult cu cat lumea nu mai este impartita in sfere clare de influenta, cum era in perioada Razboiului Rece, iar marile puteri se zbat pentru stabilirea de noi ierarhii. China si Rusia incearca sa profite din plin de criza care inca bantuie o America condusa de Barack Obama un presedinte (inca) popular dar – pana acum – slab.

Comoara 13

Hu Jintao, presedintele Chinei, priveste cu interes spre Afganistan
In ciuda masivelor investitii din regiune si a prezentei trupelor americane, o serie de oficiali americani se tem de China – singura tara din lume care nu a simtit criza economica mondiala, ba mai mult de atat: a prosperat mai mult ca oricand in ultimii doi ani.

Noul colos economic al lumii nu se sinchiseste prea tare de sentimentele si interesele americanilor. Foamea economiei chineze este tot mai mare, iar bogatiile naturale ale Afganistanului si Iranului, state aflate in imediata apropiere a Chinei, sunt singurele care o pot astampara. Iar, in prezent, China nu mai are niciun motiv sa se teama de S.U.A.

Astazi, S.U.A. au ajuns sa se imprumute in dolari la Banca Chinei, iar 90% din bunurile de larg consum de pe piata americana sunt fabricate in China. Influenta Marelui Dragon de la Rasarit este atat de mare, incat pana si unele componente ale armelor din dotarea armatei americane au ajuns sa fie fabricate in China.
Beijingul nici nu a stat prea mult pe ganduri. La inceputul acestui an, chinezii au cumparat deja de la capeteniile tribale, valoroasa mina de cupru din Aynak, provincia Logar. Situatia este din ce ince mai tensionata, Beijingul nesfiindu-se sa aplice Washington-ului presiuni dintre cele mai diverse.

Comoara 14

Rusii au spalat putina (sic!), in 1989, cand trupele sovietice s-au retras din Afganistan dupa un extenuant razboi de guerilla. Astazi, duo-ul de la Kremlin incearca sa recastige influenta fostului U.R.S.S. in Asia. In conditiile in care informatiile despre bogatiile subterane din Afganistan sunt adevarate, acesta devine pretendentul principal la titlul de perla coroanei tarului de la Moscova.
Nici Moscova nu se limiteaza la rolul de observator. Stapana de odinioara a comorii cunoaste inca multe secrete. Recentele tulburari din Turkmenistan, Kazahstan, Tadjikistan si Kirghistan, concretizate in caderea regimurilor pro-americane, sugereaza o apropiere discreta, dar insistenta a Rusiei.

In plus, apropierea fara precedent dintre Rusia si China, alaturi de posibilitatea tot mai clara de prefigurare a unei Eurasii unite, nu face decat sa puna bete in roata proiectellor americane in Afganistan.
Din nefericire, dupa cum putem astazi sa prefiguram viitorul, sunt slabe sperante ca afganii, proprietarii de drept ai comorii, sa se bucure de mostenirea din subsolul patriei lor.

UPDATE! TRILIONUL ESTE, MAI NOU, TREI TRILIOANE DE DOLARI!!!

La inceputul lunii septembrie, anul curent, Ministrul Minelor din Afganistan, Wahidullah Shahrani a iesit la rampa cu o declaratie care, literalmente, rastoarna cursul burselor din Londra, New York si Tokyo.

Oficialul afgan afirma ca, in urma cercetarilor de ultima ora efectuate de o echipa de geologi americani si de specialisti ai Pentagonului, valoarea depozitelor de minereuri naturale, estimate initial la circa 1 trilion de dolari, este, de fapt, cu mult mai mare.

Potrivit datelor remise de catre specialistii americani, numai rezervele de litiu din Afganistan sunt mai mari decat cele detinute de Bolivia, tara considerata, in prezent, primul exportator mondial.

La fel, rezervele naturale de cupru si fier sunt cu mult peste cele estimate initial. Numai rezervele de fier din provincia Bamyan sunt mai mari decat cele din Europa occidentala.

Shahrani declara in continuare ca datele americanilor, potrivit carora rezervere minerale descoperite ar fi valorat “doar” 1.000 miliarde de dolari, au fost lansate special, deoarece pe atunci Washingtonul nu dorea sa destabilizeze pietele de profil prin anuntarea unei potentiale sume de 3.000 de miliarde $.

Sursa

13/09/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: