DOCUMENTUL ABDICARII REGELUI MIHAI LA 30 DECEMBRIE 1947

Lichtenstein,unul din statele minuscule din Europa si din lume .

Liechtenstein

Fürstentum Liechtenstein Principatul Liechtenstein
Drapel Stema
Deviză: Für Gott, Fürst und Vaterland
Imn naţional: Oben am jungen Rhein
Amplasarea Liechtensteinului (portocaliu închis): — în cadrul Europei (alb)
Capitală		Vaduz
Limbi oficiale		germană
Etnonim		liechtensteinian, liechtensteiniană
Sistem politic		Sistem parlamentar sub monarhie constituţională
–	Prinţ	Hans Adam al II-lea
–	Prim-Ministru	Klaus Tschütscher
Independenţă ca principalitate
–	Tratatul de la Pressburg	1806
–	faţă de Confederaţia Germană	1866
Suprafaţă
–	Total	160.4 km² (locul 210)
–	Apă (%)	neglijabil
Populaţie
–	Estimare 2007	35 32] (locul 204)
–	Recensământ 2000	33 307
–	Densitate	221/km² (locul 52)
PIB		estimări
–	Total	4,16 miliarde USD
–	Pe cap de locuitor	118 000 USD[ (locul 1)
PIB (nominal)		estimări 2007
–	Total	4,993 miliarde USD
–	Pe cap de locuitor	141 357 USD (locul 1)
Monedă		franc liechtensteinian şi franc elveţian
Fus orar		EET (UTC+1)
–	Vară (ODV)	EEST (UTC+2)
Domeniu Internet		.li
Prefix telefonic		+423

Principatul Liechtenstein (în germană Fürstentum Liechtenstein,  ) este un microstat alpin din Europa de Vest, la graniţă cu Elveţia la vest şi Austria la est.

Liechtenstein este cea mai mică ţară vorbitoare de limba germană din lume. Este un principat, monarhie constituţională, cu puteri sporite conferite suveranului, apropiate de cele ale unei monarhii absolute. Actualul suveran este Prinţul Hans Adam al II-lea. Are ca diviziuni administrative 11 municipii şi îşi are capitala la Vaduz. Cea mai mare parte a teritoriului liechtensteinian este muntos, ceea ce permite practicarea sporturilor de iarnă. Relieful este caracterizat prin multe câmpuri cultivate şi ferme mici, atât în Nord (Unterland), cât şi în Sud (Oberland). Ţara are un sector financiar puternic şi a fost văzută, adesea în mod critic, ca un paradis fiscal. Este membră a Spaţiului Economic European, dar nu şi a Uniunii Europene, pentru care nu a arătat interes în aderare.

Istorie

La un moment dat, teritoriul a format o parte a provinciei romane antice Raetia. Timp de secole, acest teritoriu – eliminat geografic din interesele strategice europene – nu a exercitat vreo influenţă în istoria Europei. Anterior domniei dinastiei curente, regiunea a fost oferită, în schimbul unui angajament de serviciu, conţilor de Hohenems.

Casa princiară de Liechtenstein, de la care principatul îşi ia numele, îşi trage obârşia din din Austria Inferioară, unde se găseşte Castelul Liechtenstein. Actuala familie princiară a avut în proprietate castelul de pe la 1140 până în secolul al XIII-lea şi din 1807 până în zilele noastre. De-a lungul secolelor, familia a achiziţionat vaste întinderi de pământ, predominant în Moravia, Austria Inferioară, Silezia şi Ducatul Styriei, deşi, în toate cazurile, aceste teritorii erau posedate, prin feudalism, sub alţi suzerani mai seniori, în particular sub diverse ramuri ale Casei de Habsburg, pe care câţiva prinţi ai Liechtensteinului au servit-o ca sfătuitori personali. Astfel, fără teren vasal ţinut direct sub tronul imperial, dinastia liechtensteiniană nu a putut îndeplini cerinţele de bază pentru admiterea în adunarea deliberativă a imperiului, Reichstagul.

În secolul XVII, casa de Liechtenstein a avut ocazia de a deveni membru al Reichstagului, în colegiul princiar al acestuia, prin achiziţionarea unor titluri nobiliare şi a teritoriilor ataşate lor. Erau vizate proprietăţi care depindeau direct de de Sfântul Împărat Roman, nefiind subordonate unor altor feudali. In acest scop au fost achiziţionate minusculul Herrschaft (domeniu al seniorului feudal) al Schellenberguli şi judeţul Vaduz (în 1699 şi respectiv 1712) de la conţii de Hohenems. Micul Schellenberg şi Vaduz aveau exact statutul politic necesar; nu aveau niciun senior feudal cu excepţia contelui lor suveran şi a Împăratului suzeran.

Aşadar, pe 23 ianuarie 1719, după ce achiziţia fusese făcută în mod corespunzător, Carol al VI-lea, Împărat Roman, a decretat unirea Vaduzului cu Schellenberg şi a promovat teritoriul nou format la demnitatea de Fürstentum (principat), cu numele de „Liechtenstein” în onoarea „servitorului [său] adevărat, Anton Florian, Principe de Liechtenstein”. Pe această dată, Liechtenstein a devenit membru suveran al Sfântului Imperiu Roman. Din punct de vedere a relaţiilor moderne de drept internaţional, această tranzacţie poate fi interpretată ca o dovadă a caracterului pur politic a procurărilor de poziţii în Reichstag, dat fiind faptul că Prinţii Liechtensteinului nu au pus piciorul în noul lor principat timp de peste 120 de ani.

Castelul Vaduz din capitală este încă reşedinţa prinţilor Liechtensteinului

Ca rezultat a Războaielor napoleoniene, Sfântul Imperiu Roman a ajuns, până în 1806, sub controlul împăratului francez Napoleon I. Napoleon a dizolvat Imperiul şi acest fapt a avut consecinţe mari pentru Liechtenstein: mecanismele imperiale, legale şi politice s-au destrămat, iar obligaţiile feudale dinlăuntrul Imperiului au fost sistate. Publicaţiile moderne atribuie de obicei (deşi incorect) suveranitatea Liechtensteinului acestor evenimente. În realitate, prinţul său a rămas senior suveran, dar din 25 iulie 1806, când a fost fondată Confederaţia Rinului, la care Liechtenstein a fost membru, statul Liechtenstein şi şeful său au fost de facto un vasal a hegemonului acesteia, Împăratul Francez Napoleon I, până la dizolvarea Confederaţiei, pe 19 octombrie 1813. Ca urmare a noii conjuncturi, Liechtenstein a aderat la Confederaţia Germană (20 iunie 1815 – 24 august 1866), care a fost prezidată de către Împăratul Austriei.

Johann Josef I, Prinţ de Liechtenstein.

În 1818, Johann I a acordat o constituţie, deşi era limitată prin natura sa. În anul 1818, de asemenea, Prinţul Alois a fost primul membru al casei de Liechtenstein care a vizitat principatul; totuşi, prima vizită a unui prinţ suveran nu va avea loc până în 1842.

În secolul al XIX-lea, în Liechtenstein a fost deschisă prima fabrică (1836), permiţând producerea ceramicii; în 1861, a fost fondată Banca pentru depozit şi împrumut, precum şi prima moară de ţesut bumbac. În 1868 au fost construite două poduri peste Rin, iar în 1872 a fost construită o cale ferată de-a lungul principatului.

În 1866, la declanşarea Războiul Austro-Prusac, principatul a fost supus la noi presiuni, căci, o dată cu declararea păcii, Prusia a acuzat Liechtensteinul că ar fi cauza războiului prin numărarea greşită a voturilor pentru războiul cu Austria. Ulterior, Liechtenstein a refuzat să semneze un tratat de pace cu Prusia şi au rămas în război, deşi nu s-a înfăptuit niciun conflict propriu-zis. Acesta a fost unul din argumentele sugerate pentru a justifica invazia posibilă a Liechtensteinului în anii 1930.

Până la sfârşitul Primului Război Mondial, principatul a fost, mai întâi, strâns legat de Imperiul Austriac şi apoi de Imperiul Austro-Ungar; venitul prinţilor de Liechtenstein continua să provină în cea mai mare parte dela proprietăţile lor din teritoriile Habsburgice şi ei au continuat să petreacă mult timp la palatele lor din Viena. Devastările cauzate de Primul Război Mondial au forţat ţara să încheie o uniune monetară şi comercială cu celălalt vecin al său, Elveţia. În 1868 a fost desfiinţată armata Liechtensteinului – din motive financiare. Se argumentează că, pe vremea dizolvării Imperiului Austro-Ungar, Liechtenstein – ca feudă a Sfântului Imperiu Roman – nu a mai fost legat de statul independent în curs de apariţie, Austria, deoarece aceasta din urmă nu s-a considerat succesorul legal al Imperiului. Această teorie este parţial contrazisă de percepţia liechtensteiniană contemporană că Împăratul Austro-Ungar detronat încă a menţinut o moştenire abstractă a Sfântului Imperiu Roman.

Franz I, Prinţ de Liechtenstein.

În primăvara anului 1938, după anexarea Austriei la Germania Mare, principele Franz I, în vârstă de 84 de ani, a abdicat, numindu-şi vărul de 31 de ani, Prinţul Franz Josef al II-lea, ca succesor al său. Deşi în mod oficial motivul abdicării lui Franz I a fost vârsta înaintată, s-a sugerat că el nu a dorit să fie pe tron dacă Germania avea să „înghită” Liechtensteinul. Soţia lui, cu care s-a însurat în 1929, fusese o evreică înstărită din Viena, iar naziştii liechtensteinieni locali deja o identificaseră ca o „problemă” evreiască. Deşi Liechtenstein nu a avut un partid oficial nazist, o mişcare de simpatie nazistă era deja pe punctul de a izbucni în Partidul Uniunii Naţionale din această ţară.

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Liechtenstein a rămas neutru, în timp ce tezaurul princiar din zona de război erau duse în principat şi la Londra pentru a fi în siguranţă. La sfârşitul conflictului, Cehoslovacia şi Polonia, dorind să confişte ceea ce se credea a fi posesiuni germane, au naţionalizat toate terenurile ereditare a dinastiei Liechtensteinului şi posesiile din Moravia, Silezia şi Boemia – principii Liechtensteinului au trăit în Viena până la Anschluss-ul din 1938. Naţionalizările (obiect al disputelor judiciare la Curtea Internaţională de Justiţie) au inclus peste 1600 km² de teren agricol şi forestier, în care se aflau mai multe castele şi palate a familiei princiare. Cetăţenilor Liechtensteinului le era interzis, de asemenea, să intre în Cehoslovacia pe timpul Războiului Rece. Liechtenstein a oferit azil pentru aproximativ cinci sute de soldaţi din Prima Armată Naţională Rusească (o forţă rusească colaboraţionistă luptând în cadrul Wehrmachtului german) la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial; acest fapt este comemorat de un monument  de la oraşul de graniţă, Hinterschellenberg, şi este marcat pe harta turistică a ţării. Actul de a oferi adăpost nu a fost o favoare mică, deoarece ţara era săracă şi a avut dificultăţi în adăpostirea unui grup de refugiaţi de asemenea proporţii.

Fiind în mari nevoi financiare după război, dinastia Liechtensteinului a recurs la vinderea comorilor artistice a familiei, de exemplu, portretul nepreţuit al Ginevrăi de Benci de Leonardo da Vinci, care a fost achiziţionat de Galeria Naţională de Artă din Statele Unite, în 1967. În deceniile care au urmat, însă, Liechtenstein a prosperat, deoarece a folosit rate de impozite scăzute pentru a atrage companii şi firme către ţară.

Prinţul de Liechtenstein este al şaselea cel mai bogat monarh din lume, cu o avere estimată la € 3,9 miliarde.^[5] Populaţia ţării se bucură de unul din cele mai înalte standarde de viaţă din lume.

 Geografie

Grauspitz, cel mai înalt vârf.

Imagine din satelit a Liechtensteinului, cu graniţele desenate.

Liechtensteinul este situat pe partea superioară a văii Rinului din Alpii Europeni şi se învecinează la est cu Austria şi la vest cu Elveţia. Întreaga graniţă de vest a ţării este formată de fluviu. Măsurată de la nord la sud, Liechtenstein are o lungime de doar 24 km. În partea estică, ţara se înalţă la altitudini mai mari; cel mai înalt punct, Grauspitz, are 2599 metri. În ciuda locaţiei sale alpine, vânturile sudice fac din clima Liechtensteinului una blândă. Iarna, pârtiile munţilor sunt ideale pentru sporturile de sezon.

Noi sondaje cu măsurători mai exacte a graniţei ţării din 2006 i-au stabilit suprafaţa de 160 km² şi perimetrul de 77,9 km.Astfel, Liechtenstein a descoperit în 2006 că graniţele sale sunt cu 1,9 km mai lungi decât s-a crezut anterior.^] Liechtenstein este una din singurele două ţări dublu-enclavizate din lume;—fiind o ţară fără litoral înconjurată numai de ţări fără ieşire la mare (cealaltă fiind Uzbekistan). Este singura naţiune cu o populaţie predominant vorbitoare de limbă germană care nu împarte o graniţă cu Republica Federală Germania. Liechtenstein este a şasea cea mai mică naţiune independentă după suprafaţă din lume.

Principatul este împărţit în 11 comune numite Gemeinden (singular Gemeinde). Comunele constau în mare parte dintr-un singur oraş. Cinci din ele sunt incluse în circumscripţia electorală Unterland (ţara de jos), iar restul în Oberland (ţara de sus).

Stemă Cod poştal şi nume Populaţie (Dec. 31, 2005) Suprafaţă (km²) Oraşe Circumscripţia Electorală Unterland 9491 Ruggell 1925 7,4 Ruggell 9488 Schellenberg 974 3,5 Schellenberg 9487 Gamprin 1436 6,1 Gamprin Bendern 9492 Eschen 4076 10,3 Eschen Nendeln   9493 Mauren 3649 7,5 Mauren Schaanwald Circumscripţia Electorală Oberland   9494 Schaan 5811 26,8 Schaan   9498 Planken 366 5,3 Planken   9490 Vaduz 5047 17,3 Vaduz   9497 Triesenberg 2542 29,8 Triesenberg, Masescha, Silum Gaflei, Steg, Malbun   9495 Triesen 4643 26,4 Triesen   9496 Balzers 4436 19,6     Liechtenstein 34905 160,0

Economia Liechtensteinului.

Liechtenstein este una dintre ţările cu tradiţie în domeniul secretului bancar. Odată cu criza financiară din 2008, ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) au stabilit impunerea de sancţiuni ţărilor care nu respectă standardele OCDE în privinţa taxelor^[8]. În septembrie 2009, conducerea principatului Liechtenstein a anunţat că a încheiat un acord cu autorităţile germane privind schimbul de informaţii financiare secrete din sectorul bancar, pentru a evita evaziunea fiscală.

Armată

Liechtenstein a adoptat o politică de neutralitate şi este una din puţinele ţări din lume care nu menţine forţe militare. Armata a fost desfiinţată imediat după Războiul Austro-Prusac, în care Liechtenstein a luptat cu 80 de oameni. Abolirea Confederaţiei Germane, după terminarea războiului, a eliberat principatul de obligaţia de a întreţine o armată, iar parlamentul a profitat de această ocazie, refuzând să aprobe orice alte cheltuieli militare. Prinţul a obiectat că asemenea decizie ar lăsa ţara fără apărare, dar a abandonat ideea pe 12 februarie 1868 şi a dizolvat armata. Ultimul soldat care a servit sub drapelul Liechtensteinului a murit în 1939 la vârsta de 95 de ani.

De la Wikipedia, enciclopedia libera