CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Marea UNIRE a românilor – un vis devenit realitate la 1 decembrie 1918

1 decembrie, Ziua Națională a României. Cum a fost înfăptuită Marea Unire  de la 1918 - Stirileprotv.ro

Evenimentul politic cel mai important al secolului trecut a fost pentru poporul nostru înfăptuirea unirii tuturor provinciilor locuite de români aflate sub o stăpânire străină.

La 1 decembrie 1918,la finalul Primului Război Mondial, țara noastră obținea mai mult decât eliberarea românilor din Austro-Ungaria, pe care și-o propusese inițial. Atunci s-a împlinit idealul național pentru care luptaseră timp de secole românii şi s-a desăvârșit statul național unitar român.

Plecând de la Unirea dintre Țara Românească și Moldova în 1859,  sub domnia principelui Alexandru Ioan Cuza, şi de la dobândirea independenței României în războiul împotriva Imperiului Otoman (1877-1878), poporul român a crezut în unitate și a luptat pentru acest nobil ideal.

Marea Unire de la 1918 a marcat procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români au putut fi cuprinse între granițele aceluiași stat, care avea să fie recunoscut, în anii ce au urmat Marelui Război , rând pe rând la nivel internațional și de marile puteri ale epocii .

,,Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât” s-a dovedit a fi o sintagmă profetică pentru poporul român. Astfel, în 27 martie 1918 avea loc unirea Basarabiei cu România, după care, la 28 noiembrie a urmat unirea Bucovinei , iar la 1 decembrie s-a înfăptuit și unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și a Maramureșului, după ce Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o rezoluţie în care era proclamată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România.

Atunci, omul politic transilvănean Vasile Godiş a dat citire rezoluţiei Unirii:

„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Discursul lui Vasile Goldiș de la 1 decembrie 1918 - Citate Impresionante

Miracolul Marii Uniri nu s-a făcut în condiții ușoare. La 1918, România era vlăguită de război și de o epidemie pustiitoare, parțial ocupată de armate străine și izolată de aliații săi. Toate nemulțumirile și dezbinările noastre de astăzi par neînsemnate față de ceea  ce au avut de înfruntat atunci înaintașii noștri. Și, totuși, au reușit acolo unde toți cei dinaintea lor dăduseră greș de nenumărate ori.

Proiectul UDMR privind implementarea prevederilor din Rezoluția de la Alba  Iulia a fost respins

Românii anului 1918 au demonstrat că prin unirea acelei generații în gând şi fapte au putut obține ceea ce înaintașii lor doar au sperat.

Acest aspect ar trebui să constituie un motiv de reflecție pentru generațiile de astăzi, arătând cum figuri naționale prolifice, precum regii României, oamenii politici, militarii şi oamenii simpli din popor, au putut fi marii artizani ai Marii Uniri.

La Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, Biserica românească a avut ca delegaţi de drept: 5 episcopi, 4 vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor ortodoxe şi ai capitolurilor unite, 129 protopopi, câte un reprezentant al Institutelor pedagogice, câte doi reprezentanţi ai studenţilor de la fiecare institut teologic, preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale, delegaţi din diferite circumscripţii electorale, precum şi numeroşi preoţi împreună cu păstoriţii lor, care au făcut parte din cei peste 100.000 de români transilvăneni prezenţi aici.

Moștenirea lăsată generațiilor ce le-au urmat a fost dovada vie a faptului că ,,Unde-i unul nu-i putere/ La nevoi și la durere/ Unde-s doi, puterea crește/Și dușmanul nu sporește”, după cum puncta Vasile Alecsandri în poemul său ,,Hora Unirii”.

Punct culminant al istoriei românilor, 1918 a fost anul în care s-a pus în aplicare dreptul poporului nostru la autodeterminare – oficializat în urma declarației președintelui Woodrow Wilson, din ianuarie 1918.

În ziua în care, la Alba Iulia, Transilvania se unea cu România, desăvârşindu-se astfel statul naţional unitar român, regele Ferdinand şi regina Maria se reîntorceau în Capitală, alături de armata română, după doi ani petrecuţi în refugiu la Iaşi. În primăvara anului 1919, regele împreună cu regina Maria, au vizitat mai multe oraşe din Transilvania.

Harta: Harta Marii Uniri 1918

Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia, şi care a rămas neratificat de Japonia.Uniunea Sovietică,statul bolşevic născut pe ruinele fostului aliat al României, Imperiul Ţarist, nu a recunoscut această unire, iar acţiunile Japoniei au venit ca rezultat al unui protocol secret care a făcut parte dintr-un tratat între cele două state în 1925.

Tratatele speciale cu Austria (la Saint Germain), cu Bulgaria (la Neuilly-sur-Seine) și cu Ungaria (la Trianon) au consacrat pe plan internațional, ceea ce poporul român decisese în anul 1918, adică noua componență a țării și noile granițe ale României.

15 octombrie 1922 – A avut loc solemnitatea încoronării regelui Ferdinand  şi a reginei Maria la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, România. | CER  SI PAMANT ROMANESC


La 15 octombrie 1922, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, avea loc ceremonia încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria. Coroanei regale de oţel a regelui Carol I, ce amintea de Plevna, i s-au adăugat însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, simbolizând actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

La multi ani, dragi români! Să trăiască în veci România UNITĂ, ţara tuturor Românilor!

01/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 prin care Marile Puteri recunoșteau suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei

Harta Basarabiei, folosită la Conferința de Pace de la Paris (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

Harta Basarabiei, folosită la Conferința de Pace de la Paris (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918).

Foto: Imagine de la CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1919-1920)

28 octombrie 1920, Paris. TEXTUL TRATATULUI prin care principalele Puteri Aliate şi Asociate – Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia – recunșteau suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei.

Imperiul Britanic, Franţa, Italia, Japonia, principalele Puteri Aliate şi România:

Considerând că, în interesul păcii generale în Europa, trebuie să se asigure chair de pe acum în Basarabia o suveranitate care să corespundă aspiraţiilor populaţiunii şi să garanteze minorităţilor de rasă, religie sau limbă, protecţiunea ce le este datorită;

Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată;

Considerând că populaţia Basarabiei şi-a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România;

Considerând, în fine, că România, din propria sa voinţă, doreşte să dea garanţii sigure de libertate şi de dreptate, fără distincţie de rasă, de religie sau de limbă, conform cu Tratatul semnat la Paris la 9 decembrie 1919, locuitorilor Vechiului Regat al României, cât şi ai teritoriilor de curând transferate;

Au hotărât să încheie prezentul tratat şi în acest scop au desemnat plenipotenţiarii lor…

Art. 1. Înaltele Puteri contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului, de la vărsarea lui până la punctul unde este tăiat de vechea limită între Bucovina şi Basarabia şi această veche limită.

Art. 2. O comisiune compusă din 3 membri, din care unul va fi numit de către principalele puteri aliate, unul de către România şi unul de către Consiliul Societăţii Naţiunilor (pentru Rusia), va fi constituită în cele 15 zile care vor urma punerii în vigoare a prezentului tratat, pentru a fixa la faţa locului noua linie de frontieră.

Art. 3. România se angajează să respecte şi să facă să se respecte în mod riguros pe teritoriul Basarabiei vizat în art. 1, stipulaţiunile Tratatului semnat în Paris la 5 decembrie 1919, de către Principalele Puteri Aliate şi Asociate şi de către România şi mai ales să asigure locuitorilor fără distincţie de rasă, de limbă sau de religie aceleaşi garanţii de libertate şi dreptate, ca şi celorlalţi locuitori ai tuturor teritoriilor făcând parte din Regatul României.

Art. 4. Naţionalitatea română va fi câştigată cu depline drepturi, cu excluderea altora, „resortisanţilor“ vechiului Imperiu Rus stabiliţi pe teritoriul Basarabiei, arătat la articolul 1.

Art. 5. În timp de 2 ani, cu începere de la punerea în vigoare a prezentului tratat, locuitorii care depindeau de vechiul Imperiu Rus, mai mari de 18 ani, şi stabiliţi pe teritoriul Basarabiei, vizat la art. 1, vor avea facultatea să opteze pentru orice naţionalitate vor vrea.

Optarea soţului va antrena pe aceea a femeii şi optarea părinţilor va antrena pe aceea a copiilor mai mici de 18 ani.

Persoanele care au optat ca mai sus vor trebui să-şi transporte domiciliul lor în statul în favoarea căruia au optat, în cele 12 luni care vor urma.

Ele vor fi libere să păstreze bunurile imobiliare pe care le posedă pe teritoriul român. Vor putea să ducă cu ei bunurile mobile de orice natură. Pentru aceasta nu vor fi supuşi la nici o taxă de ieşire (export).

Art. 6. România recunoaşte ca locuitori români, cu drepturile depline şi fără nici o formalitate, locuitorii vechiului Imperiu Rus, care sunt născuţi pe teritoriul Basarabiei, vizat la art. 1, din părinţi având domiciliul lor în Basarabia, chiar dacă la data punerii în vigoare a prezentului tratat, aceştia nu se găsesc domiciliaţi în Basarabia.

Totuşi, în cei doi ani care vor urma punerii în vigoare a prezentului tratat, aceste persoane vor putea să declare în faţa autorităţilor române competente, în ţara lor de reşedinţă, că renunţă la naţionalitatea română şi atunci aceste persoane încetează de a fi considerate ca depinzând de România. În această privinţă declaraţia soţului va fi valabilă pentru soţie şi a părinţilor va fi valabilă pentru copiii mai mici de 18 ani.

Art. 7. Înaltele Puteri contractante să recunoască gura Dunării, zisă gura de la Chilia, trebuie să treacă sub jurisdicţiunea Comisiunii Europene Dunărene.

În aşteptarea concluziei unei convenţiuni generale pentru regimul internaţional al căilor de apă, România se angajează a aplica porţiunilor sistemului fluvial al Nistrului, care pot fi respinse pe teritoriul său sau care formează interesele sale, regimul prevăzut la primul paragraf al art. 332 şi în art. 333-338 din Tratatul de pace cu Germania de la 28 iunie 1919.

Art. 8. România îşi va asuma responsabilitatea părţii proporţionale Basarabiei din datoria publică rusă şi orice altfel de angajamente financiare ale Statului Rus, aşa precum va fi determinată de o Convenţiune particulară între principalele puteri aliate şi asociate, de o parte, şi România, de altă parte.

Această convenţiune va fi pregătită de o Comisiune desemnată de sus-numitele puteri. În caz când Comisiunea nu va ajunge la un acord în timp de 2 ani, chestiunile în litigiu vor fi supuse arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor.

Art. 9. Înaltele Puteri contractante vor invita Rusia să adereze la prezentul tratat, imediat ce va exista un guvern rus recunoscut de ele. Puterile îşi rezervă dreptul de a supune arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor toate chestiunile care vor putea fi ridicate de către Guvernul rus privitor la detaliile acestui tratat, fiind bine înţeles că frontierele definite în prezentul tratat, cum şi suveranitatea României asupra teritoriilor specificate în acest tratat, nu vor mai fi puse în discuţie în nici un caz.

În acelaşi fel se va proceda cu toate dificultăţile care ar putea să se nască ulterior din aplicarea sa (a Tratatului). Prezentul tratat va fi ratificat de puterile semnatare. El nu va intra în vigoare decât după depunerea acestor ratificaţiuni şi cu începere de la intrarea în vigoare a tratatului semnat de principalele Puteri Aliate şi Asociate şi România la 9 decembrie 1919. Depunerea ratificărilor se va face la Paris.

Puterile al căror guvern se află în afara Europei vor avea facultatea să se unească a face cunoscut Guvernului Republicii Franceze, prin reprezentantul diplomatic la Paris, că au dat ratificarea şi în acest caz, ele vor trebui să trimită actul ratificării cât de curând posibil.

Se va dresa un proces-verbal de depunere a ratificărilor.

Guvernul francez va remite tuturor puterilor semnatare o copie certificată conform cu procesul-verbal de depunere a ratificărilor.

Făcut la Paris, la 28 octombrie 1920 într-un singur exemplar care va rămâne în arhivele Guvernului Republicii Franceze, şi după care se vor face expediţii autentice la fiecare din puterile semnatare ale tratatului.

Plenipotenţiarii care, din cauza absenţei momentane din Paris, n-au putut să-şi pună semnăturile pe prezentul tratat, vor fi încuviinţaţi să o facă până la 15 decembrie 1920.

Pentru care plenipotenţiarii de mai jos, ale căror puteri au fost recunoscute „en bonne et due forme“, au semnat prezentul tratat.

(Urmează semnăturile plenipotenţiarilor).

 Foto: membrii delegației României la Conferința de pace de la Paris (1919-1920 )

ADDENDA

Rusia Sovietică, printr-o notă ultimativă a protestat la 1 noiembrie 1920, fără nici un temei, împotriva tratatului de la Paris, făcând cunoscut că îl respinge și insistând ca acesta să nu fie ratificat. În nota adresată statelor semnatare se specifica următoarele:

„Aflând că între Marile Puteri Aliate și România s-a semnat Tratatul cu privire la alipirea la aceasta din urmă a Basarabiei, guvernele Republicilor Sovietice ale Rusiei și Ucrainei declară că ele nu pot recunoaște ca având putere înțelegerea cu privire la Basarabia făcută fără participarea lor și că ele nu se consideră în niciun fel legate de tratatul încheiat pe această temă de alte guverne”. La acest protest, a existat la 10 noiembrie o notă de răspuns al guvernului român, semnată de Alexandru Averescu, prim-ministru, și Take Ionescu, ministru de externe, în care se arăta că: „Unirea Basarabiei cu România este o chestiune definitiv rezolvată și guvernul român nu o pune sub semnul îndoielii. Chestiunile secundare referitoare la schimbarea de suveranitate și care au fost rezolvate prin zisa convenție sunt singurele hotărâri să precizeze relațiile între România și Rusia”.

Deși protestul Sovietelor nu a fost luat în considerare de Marile Puteri, absența Rusiei de la Conferința de Pace de la Paris a fost percepută ca un „aspect vulnerabil” al tratatului din 28 octombrie 1920. După cum remarca istoricul francez J. B. Duroselle, absența semnăturii Rusiei făcea ca frontiera româno-sovietică să fie „singura frontieră europeană a acesteia care nu a fost stabilită printr-un acord liber fixat”.

Protestul vehement al Moscovei în nota din 1 noiembrie 1920, prin care a contestat valabilitatea protocolului basarabean şi autoritatea Aliaţilor în problema Basarabiei, a fost doar începutul unei politici ce a marcat relaţiile sovieto-române în perioada respectivă. Insistenţa diplomaţiei româneşti de a obţine recunoaşterea suveranităţii sale asupra Basarabiei din partea Uniunii Sovietice, cât şi intransigenţa guvernului sovietic confirmă valabilitatea acestor afirmaţii. Rămâne regretabil faptul că lipsa de abilitate a diplomaţiei române, la momentul oportun soluţionării problemei Basarabiei, a oferit Rusiei Sovietice pretextul pentru a vehicula veleităţile de mare putere.

Privind retrospectiv istoria interbelică a Basarabiei, trebuie să recunoaştem că lacuna cea mai gravă a tratatului de la 28 octombrie 1920 a fost absenţa unui acord prealabil cu Rusia Sovietică în această problemă. Chiar dacă Rusia Sovietică declarase să nu este moștenitoarea Imperiului Rus.

Conform dreptului internațional, un tratat intră în vigoare după ratificarea acestuia de către toate statele semnatare.

În 1922, Tratatul a fost ratificat de către România şi Marea Britanie, în 1924 – de către Franţa, iar în 1927 – de Italia. Japonia nu a ratificat niciodată acest tratat și, în consecință, el nu și-a produs efectele juridice.

Edificator este modul cum şi-a soluţionat Polonia problema frontierelor sale cu Rusia Sovietică. La 18 martie 1921 Polonia a semnat cu Rusia Sovietică pacea de la Riga, prin care la Polonia erau alipite jumătate din Belorusia, cu o populație de aproximativ patru milioane de locuitori şi toată Ucraina de Vest cu o populație de zece milioane locuitori.

După semnarea tratatului sovieto-polon, frontierele polono-sovietice şi polono-lituaniene erau recunoscute de Marea Britanie, Franța, Italia şi Japonia prin decizia Conferinței Ambasadorilor din 15 martie 1923.

Timp de 18 ani aceasta a determinat frontiera de vest a URSS cu statul polonez fără vreo contestație deschisă din partea guvernului de la Moscova.

Unirea de la 27 martie 1918 nu a fost recunoscută oficial niciodată de Uniunea Sovietică, iar eforturile diplomației românești pentru recunoașterea internațională a actului Unirii au fost brutal întrerupte de invadarea sovietică a Basarabiei, în urma ultimatumului de la 26 iunie 1940.

  După abia o jumătate de veac, când Imperiul sovietic se va destrăma, Republica Moldova constituită pe teritoriul fostei provincii Basarabia își va proclama, la 27 august 1991, independența.

Surse:

Monitorul oficial“, nr. 100, 8 august 1922

Publicat în: Crestomaţie la istoria românilor (1917—1992),Chişinău, Editura „Universitas”, 1993, p. 67-70.

https://moldova.europalibera.org/a/recunoa%C8%99terea-interna%C8%9Bional%C4%83-a-basarabiei-(viii)-tratatul-de-la-paris-din-28-octombrie-1920

02/04/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

Dezideratul reunificării României şi formularea unui punct de vedere românesc privitor la geopolitica regiunii

FOTO:  Romulus Seișanu, op.cit, p.III. „Expansiunea geografică a elementului român [comunități istorice] în afara frontierelor României”

România face parte dintre popoarele unde ideea de stat este demotică, întemeiată pe ideea de neam, a unei națiuni construită vertical („«vertical» ethnic community”).

Așa cum arată limpede „Atlasul” lui Seișanu, neamul este singura întemeiere a conceptului de întindere, baza oricărei concepții politice-geopolitice și, implicit, a doctrinei de securitate. Noțiunea de dreptate – de „justiție” are sens în raport cu ideea de coeziune internă a unei anume societăți, adică a societății neamului românesc, pe scurt, a societății românești.

În plan extern, neamul reprezintă spațiul de interes al României și elementul de substrat al coeziunii regionale. Neamul înseamnă spațiu. Iar spațiul este componentă a securității.

Premise. Necesitatea unei doctrine românești. Interconectare și etnopolitică

Discuțiile privind reintegrarea Basarabiei în statul român și modul cum România trebuie să primească inițiativele Uniunii Europene de organizare a acestei regiuni (de pildă culoarele de transport), inițiativele altor state din regiune, Polonia cu Inițiativa Celor Trei mări (Trimarium), Rusia cu Centura Mării Negre, trebuie așezate pe un punct geopolitic de vedere coerent, punctul de vedere românesc asupra locului și rolului României.

Deci, orice discuție despre cum vom răspunde acestor chemări și inițiative trebuie să pornească de la formularea unui punct de vedere românesc asupra regiunii.

Uniunea Europeană nu are de unde să știe mai bine decât noi interesele noastre de comunicație din Moldova după cum unirea R. Moldovei nu ne va fi cerută de vreo putere regională.

Orice punct de vedere care își propune să coreleze geografia pe care este așezat un stat cu interesul de stat presupune trecerea prin factorul etnic, care este tocmai elementul de legătură dintre geografie și interesul de stat.

Cu alte cuvinte, un stat nu poate face politică externă, și cu atât mai puțin geopolitică, fără să operaționalizeze componenta etnopolitică, cea care îi asigură conținut și legitimitate intereselor sale de stat, care trimite la comunitatea care îl plătește și care se așteaptă să fie reprezentată.

România, spre deosebire de alte state, este înconjurată de o platformă demografică etnică românească.

În momentul în care înțelegem că este datorie de stat să ca politicile să se facă prin raportare la factorul etnic, acesta va trebui introdus și în politicile noastre regionale.

Până acum, factorul etnic a fost introdus ca factor de frânare a politicilor noastre externe.

Sub falsul comandament „să nu deranjăm/supărăm vecinii”, prin recunoașterea de către România a faptului că face politică pentru români, nu doar pentru scopuri abstracte, statul român a sacrificat inclusiv interese economice strategice și și-a slăbit poziția inclusiv din perspectiva multiculturalistă (nu poți fi multicultural ignorându-ți propria comunitate).

În plus, cum toate statele vecine au componenta etnopolitică în raportarea lor la România, locul lăsat liber de țara noastră în raportarea la ele a fost ocupat, evident, de politicile acestor state.

Resuscitarea dimensiunii etnopolitice în acțiunea de stat are trei implicații, care privesc:

  1. apărarea, promovarea identității etnoculturale a comunităților în statele lor de reședință;

  2. promovarea comunităților istorice și a diasporei ca platformă-punte între România și statele vecine, în toate politicile noastre transfrontaliere;

  3. de dezvoltare al unui program de reunificare cu R. Moldova, afirmat și asumat public.

  4. În cazul R. Moldova, avem situația unui stat în care se vorbește limba română, în care populația majoritară este de etnie română și, în care principala problemă este una de reprezentare colectivă asupra identității, în special în media și politică.

Orice discuție despre interconectări energetice, fluviale etc., pentru a servi cu eficiență interesul românesc, trebuie să aibă limpede care este acest interes românesc.

Comunitățile românești, atât societatea românească din interiorul frontierelor, cât și cele din afară, sunt cele care definesc acest interes, în raport cu care statul are funcția de a-l face cunoscut și implementa: este ceea ce înțelegem prin dimensiunea etnopolitică a politicii noastre externe.

Succint

  • Unirea cu Basarabia este un imperativ natural al coincidenței dintre structura etnică și frontiera administrativă a țării și parte a complexului geopolitic numit de Mehedinți „istmulponto-baltic”.

  • Remarcăm suprapunerile dintre perspectiva lui Mehedinți și Trimarium. Axele de integrare regională precum Istmul ponto-baltic/Intermarium/Trimarium includ, favorizează sau presupun logica integrării R. Moldova în statul român.

  • Oportunitățile de fructificare ale axelor regionale precum Trimarium sau Centura Mării Negre trebuie privite ca extensii, zone de creștere tampon ale Uniunii Europene, nu structuri competitive cu aceasta.

  • Pentru ca acest context favorizant să funcționeze este nevoie ca fondul comunional dintre cele două maluri ale Prutului să fie pus în lucrarecomună.

  • Unificarea presupune convergența densităților dinamicedin cele două state și societăți. Densitatea dinamică se referă la calitatea și intensitatea interacțiunilor. Interacțiunea dintr-o societate înseamnă muncă și comunicații care să faciliteze întâlnirea dintre munci (diviziunea muncii). În raport cu convergența densităților dinamice, rezultă următoarele imperative:

  • Unificarea pieței forței de muncă: basarabenii să nu mai fi considerați cetățeni străini și să aibă aceleași drepturi și obligații pe teritoriul României ca și cetățenii români. Libera circulație a forței de muncă între cele două țări. Unificarea pieței forței de muncă este parte a celuilalt imperativ: spațiul economic comun: circulația mărfurilor, a monedei, comunicații și infrastructură.

  • Al doilea imperativ al unificării prin integrare într-un spațiu economic comun. Acest lucru se realizează prin:

  • Transformarea Prutului în axă de comunicație Nord-Sud, care să deservească interesele economice prin transporturi, Prutul trebuind să redevină navigabil, nu doar pe relația cu Dunărea, ci și cu Ucraina, până la Marea Baltică, prin Polonia.

  • Conectarea hub-ului comercial din Sudul Moldovei de la Giurgiulești cu Constanța, prin autostrada Mării Negre, porțiunea Odesa-Constanța-Varna, cele mai importante porturi ale Mării Negre.

  • Pe cea de-a doua axă regională internațională, Est-Vest: legarea Chișinăului de restul României și de Vestul Europei prin Autostrada 8, a Moldova, sau a „Reîntregirii”.

  • Înainte însă de punerea în lucrare a fondului comunional, Basarabia trebuie integrată în circuitul de securitate al spațiului românesc, mai exact în strategia națională de securitate națională. Aliații noștri ar fi încântați să afle, în sfârșit, că avem niște priorități palpabile, prin care să operaționalizăm „integrarea euroatlantică”.

  • Așa de pildă, în Strategia națională de securitate 2015-2019 despre R. Moldovase discută dintr-o singură perspectivă, ca și când spațiul basarabean nu ar avea nicio legătură istorică și de sânge cu România: „susținerea parcursului european al Republicii Moldova” (p.10).

După aceea urmează celelalte:

  • unificarea conștiințelor

  • a spațiului media și a poștei (da, poșta e o problemă de conectare a conștiințelor, pentru că corespondența nu poate avea loc între oameni care nu se recunosc)

  • unificarea infrastructurii critice – telecom, energetice, petrol și gaze, apă, și a tarifelor.

Cum trebuie să ne raportăm la Trimarium și la Centura Mării Negre?

Imagini pentru intermarium maps

Țările din estul Europei caută soluții pentru dezvoltarea și interconectarea infrastructurii lor de transport pentru a facilita comerțul dintre nord și sud, iar în cadrul acestor proiecte ambițioase este inclusă și România, informează Adevărul.
Un coridor nord-sud – Via Carpatia – din Lituania și până în Grecia, trecând prin România, o autostradă care înconjoară Marea Neagră, trecând prin țara noastră, o autostradă Ungaria-România și o nouă rută între Odessa și Varna, prin Dobrogea.  

Via Carpathia va integra sistemele de transport din Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia (vezi harta). 

Drumul este destinat să se extindă în Ucraina, Belarus și Turcia, ajungând de la porturile din Marea Baltică (Tricity) până la Marea Neagră și Marea Egee scrie www.economiczoom.ro/stiri-economice- 

Desigur, ca oportunități economice și de întărire a relațiilor cu vecinii apropiați și îndepărtați, poate chiar de întărire a securității.

Dar, mai mult decât orice, să ne gândim la întărirea relațiilor cu românii din jurul frontierelor, care trebuie să fie parte a funcției geopolitice a statului român în Europa.

Dar pentru aceasta ministerele de resort trebuie să gândească și etnopolitic.

Reunificarea cu Basarabia apare, în acest fel, ca un demers firesc, de exercitare de către România a funcției sale ponto-baltice, în raport cu care Trimarium, de pildă,  este o oportunitate.

Simion Mehedinți – Românii și Istmul-Ponto-BalticRomânia are un punct de vedere consacrat deja privind amplasarea sa în lume.

Pus la punct de Simion Mehedinți la începutul secolului XX, și se referă la localizarea României ca margine a Europei pe axa Baltica-Marea Neagră.

Mehedinți, părintele geografiei românești și precursor al geopoliticii din țara noastră, arăta că: 

„Însă, de data aceasta, importanța geopolitică a noului hotar s-a făcut vădită mai mult ca oricând înainte.

În timp ce, la încheierea războiului mondial Statele Europei se organizau, pe temeiu geografic, etnografic și istoric, în spiritul unei justiții internaționale, – Republica, sub titulatura de «Sowjet», se situa într-o poziție de vădit conflict cu tot restul lumii: Cel mai mare stat continental păși la luptă, călcă în picioare dreptul internațional și declară războiu tuturor acelora cari nu se voiau comuniști. …

Zona istmului ponto-baltic este, pentru lumea statelor din Apus, de o mare importanță.

Din p. de v. geologic, morfologic, climatic, hidrografic, biogeografic, etnografic, antropogeografic, geopolitic, țările baltice cu Polonia și România laolaltă constituiesc hotarul Europei în fața «Marei-Siberii».

Mai ales Românii, cu originea, limba și cultura lor, care înspre Mediterana își au obârșia, mai ales ei – apar ca un popor de margine prin excelență, așa cum și Carpații sunt un bastion al Europei.” (în Conea, op.cit.)

Teza istmului ponto-baltic vine să clarifice ceea ce înțelegem prin „Europa” și să separe apele.

Este vorba de două geografii, două ecosisteme, două tipuri de practică internațională.

Traseul „Centurii Mării Negre” – o autostrada lunga de 7000 de km, va trece si prin Republica Moldova. O portiune din autostrada este deja construita la nord de Marea Neagră.

Lucrarile din alte state vor incepe cel tarziu in anul 2019 si vor avea ca parteneri: Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Romania, Bulgaria, Serbia, Albania şi Grecia scrie ziaruldeiasi.ro/stiri/ 

Practic, teza Eurasiei, a unității naturale dintre Asia și Europa, teza favorită a geopoliticii rusești, este, iată, clarificată chiar în premisele sale de către gândirea românească geopolitică interbelică. Și nu doar aceasta.

Teza germană a scurtcircuitării Uniunii Europene pornind de la complementaritatea economiei germane cu cea rusă este și ea pusă sub semnul întrebării.

Pentru că este cunoscut faptul că spațiul este factor creator de civilizație, iar conviețuirea presupune mult mai mult decât interese, presupune compatibilități. Or, arată Simion Mehedinți, istmul ponto-baltic „desparte două lumi”.

Fiecare cu ale sale, spune Simion Mehedinți, noi cu ale noastre, până la istmul ponto-baltic.

Mai departe, este altceva. Globalizarea uniformizează nevoile de consum, practicile industriale și comerciale până la un punct, dincolo de care apar deosebirile culturale care ne fac să fim ceea ce suntem fiecare, ca popoare.

Popoarele europene, arată Mehedinți, au la margine … poporul român, și, mai la nord, pe polonezi și pe baltici, nu pe altcineva.

Un alt corolar al tezei mehedințiane a istmului ponto-baltic privește direcțiile de înaintare, de acțiune, al României.

Imagine similară

Chiar dacă suntem popor de margine, România se află așezată pe mai multe axe, pe care suntem datori să le fructificăm.

Și cea mai importantă fructificare este Reîntregirea.

Aceste axe nu sunt simple culoare care se cer a fi fructificate, ci funcții pe care statul român este dator să le exercite

Contextul pieței unice europene, și acum, al inițiativei croato-poloneze fiind cadre favorabile în care România trebuie să se manifeste, să răspundă, să aibă un punct de vedere.

Dacă partenerii noștri își pot vectoriza interesele de securitate operaționalizându-le prin interconectare în transporturi, comunicații digitale, energie, așa cum am arătat noi mai avem un factor de care trebuie să ținem cont, ca o datorie: comunitățile românești.

Nu putem vorbi de Trimarium fără a ține cont de faptul că avem comunități românești la nord, până în Polonia și la Sud, până la Adriatica, care leagă direct tocmai cele trei mări. Desigur, avem nevoie de o politică externă suficient de imaginativă pentru a fructifica economic și în parteneriate cu statele de reședință acest atu:

„Prezența etnicilor români în profunzimea spațiilor balcanice conferă Statului român funcții balcanice, în convergență cu celelalte state balcanice și central europene, după cum prezența lor ca popor la Dunărea de jos și deopotrivă la Dunărea de mijloc conferă aceluiași Stat funcții central-europene, în vreme ce prezența lor ca popor unitar, în ciuda bistatalității actuale, în vecinătatea apropiată a Răsăritului ucraino-rus conferă aceluiași Stat funcții ponto-baltice.

În fine, prezența românilor în profunzimea spațiului ponto-caspic conferă, aceluiași Stat funcții într-un spaţiu care include zona pontică şi, într-o măsură, zona caucaziano-caspică.”

(I. Bădescu, „Romanitatea orientală”, mss., 2006, p.1) Unirea cu Basarabia nu este un moft istoric.

Este un demers firesc pentru o țară care vrea să se recupereze pe sine. Reprezintă reintegrarea României pe istmul ponto-baltic, frontiera sa naturală.

Totodată, reintegrarea Basarabiei odată cu fructificarea unor proiecte interne (A8) și regionale (Trimarium) este convergentă cu apariția componentei etnopolitice a politicii noastre externe.

În felul acesta comunitățile istorice din jurul frontierelor și mult dincolo de ele vor fi ceea ce pot fi: punte între țările istmului ponto-baltic.

Vocația geopolitică a României depinde de asumarea comunităților românești din afara frontierelor

 Care este ideea spațială a identității naționale? În cazul României, ideea  nu poate fi decât aceea de punte între vectorii mari de forță.

România va realiza această funcție cu precădere prin două instrumente: cultura și comunitățile istorice.

Cultura română este prin excelență o cultură-punte, așa cum demonstra Vulcănescu în „Dimensiunea românească a existenței” (1943) sau, mai târziu, Noica în „Devenirea întru ființă” (1981).

Înțelegem de aici că puterea societății românești și, implicit a statului român, constă în bună măsură în asumarea caracterului de cultură-punte prin comunitățile istorice.

Orice politică de securitate este obligată să ia în seamă cultura și vectorul demografic al acesteia – poporul român cu vocația sa de placă turnantă europeană în Sud-Estul Europei.

Românii sunt cel mai numeros popor european care trăiește în afara frontierelor. O bună parte dintre românii din statele vecine nu sunt nici măcar recenzați ca atare, fiind lipsiți de drepturi identitare elementare. Dacă în 1930 unu din șase români trăiau în afara frontierelor (3 milioane din 17), astăzi  raportul este de unu din trei (10 milioane din 22 milioane).

„Prezența etnicilor români în profunzimea spațiilor balcanice conferă Statului român funcții balcanice, în convergență cu celelalte state balcanice și central europene, după cum prezența lor ca popor la Dunărea de jos și deopotrivă la Dunărea de mijloc conferă aceluiași Stat funcții central-europene, în vreme ce prezența lor ca popor unitar, în ciuda bistatalității actuale, în vecinătatea apropiată a Răsăritului ucraino-rus conferă aceluiași Stat funcții ponto-baltice.

În fine, prezența românilor în profunzimea spațiului ponto-caspic conferă, aceluiași Stat funcții într-un spaţiu care include zona pontică şi, într-o măsură, zona caucaziano-caspică.” (I. Bădescu, „Romanitatea orientală”, mss., 2006, p.1).

Surse:

https://radubaltasiu.blogspot.com/

https://www.activenews.ro/stiri/Profesorul-Radu-Baltasiu-analizeaza-Strategia-nationala-de-Aparare

Referințe Unire

Conferințele Congresului Reîntregirii Neamului”, 

http://www.unire2018.ro/iasi 

Liviu Mureșan, Alexandru Georgescu, „A Romanian Perspective on the Three Seas Initiative”, în The Market for Ideas,No, 7-8, sept-dec. 2017,  http://www.themarketforideas.com/a-romanian-perspective-on-the-three-seas-initiative- 

28/07/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: