29 martie 1940 – Discursul Comisarul sovietic la Externe Viaceslav Molotov în Sovietul Suprem, privitor la raporturile cu România. Ocuparea Basarabiei de catre URSS. VIDEO

 

 

La 29 martie 1940, cu  trei luni înaintea ultimatului din 26 iunie 1940 adresat de URSS guvernului român, ministrul de externe sovietic Veaceslav Molotov (Viaceslav Mihailovici Skriabin), ţine un important discurs în faţa Sovitului Suprem, cu  privire la  pretenţiile URSS, acum aliata Germaniei, faţă de România.

Afirmînd că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era cu totul neadevărat, întrucît tratatele de la Londra nu fuseseră denunţate), ministrul sovietic spunea că aceasta se explică prin existenţa unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS.

Discursul a rămas inedit şi vom vadea de ce.

Iata pasajul cu privire la Basarabia :

„Dintre statele vecine din sud pe care eu le-am mentionat, România esre cea cu care noi nu avem un pact de neagresiune.

Acest fapt se datorează existenţei unei dispute nerezolvate, şi anume problema Basarabiei, a cărei ocupare de către România, Uniunea Sovietică nu a recunoscut-o niciodată, deşi noi nu am ridicat niciodată problema recîştigării Basarabiei prin mijloace militare.

De aceea nu există nici un temei pentru înrăutăţirea relaţiilor sovieto-române. Este adevărat că, de mult timp, noi nu avem un ministru plenipotenţial în România, iar îndatoririle acestuia au fost îndeplinite de un însărcinat cu afaceri. Faptul acesta s-a datorat unor împrejurări specifice din trecutul apropiat.’’

Care erau”împrejurările specifice’’?

 

Molotov se grăbeste sa le explice:

 

’’Dacă este cazul să ne ocupăm de această problemă, atunci trebuie sa reamintim rolul dubios pe care l-au jucat autorităţile române în anul 1938 în legătura cu Butenko, ambasadorul Uniunii Sovietice în România.

Este binecunoscut faptul că ulterior el a dispărut în înprejurări misterioase nu numai din incinta legaţiei, ci şi din România, şi nici pînă astăzi guvernul sovietic nu a reuşit să obţină vre-o informaţie autentică cu privire la dispariţia lui şi, ceea ce este şi mai mult, s-a sperat ca noi vom crede ca autorităţile române nu au nimic de-a face cu această afacere scandaloasă şi criminală.

Nu mai este nevoie să spunem că astfel de lucruri ne se întîmplă într-o ţară civilizată sau întru-n stat bine organizat în acest scop. În urma acestei afaceri, motivul pentru care am întîrziat să numim un ministru al Uniunii Sovitice în România, este cît se poate de clar. Este de presupus însa că România va întelege că astfel de lucruri nu pot fi tolerate.’’

După cum se observă, Molotov pune cu ipocrizie neincherea unui tratat de neagresiune cu Romania nu pe seama ambiţiilor sovietice şi ale Kominternului, manifestate încă de la începutul anilor ’20, de acaparare a Basarabiei – pod strategic al sovieticilor spre Balcani şi sudul Europei – ci pe un incident diplomatic nefericit, în care România nu a avut, de altfel, nici un rol: dispariţia subită a ambasadorului sovietic Butenko la Bucureşti, în urma proceselor politice staliniste instrumentate la Moscova.

Declaraţia lui Molotov va marca începutul campaniei de anexare a Basarabiei către U.R.S.S.

În scurt timp, pe 21 iunie 1940, Şeful Direcţiei principale politice a Armatei Roşii a transmis regiunilor militare Kiev şi Odessa precizarea că Basarabia “să fie smulsă din mâinile tâlhăreşti ale României boieresti”;

în caz de conflict armat între U.R.S.S. şi România, erau precizate obiectivele pe care trebuie să le aiba Armata Roşie:

“rapida descompunere a armatei române, a demoraliza spatele (armatei) şi, astfel, a ajuta comandamentul Armatei Roşii să obţină, în cel mai scurt timp şi cu cele mai mici pierderi, victoria deplină”.

 

 

 

VIDEO: Stalin si Molotov

 

 

 

La 23 iunie 1940, a doua zi după semnarea actului de capitulare a Franţei, V. Molotov i-a declarat lui Fr. Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, că „soluţionarea chestiunii Basarabiei nu mai suferă nici o amânare. Guvernul sovietic caută, deocamdată, să soluţioneze chestiunea pe cale paşnică, dar el intenţionează să utilizeze forţa în caz dacă Guvernul român va respinge acordul paşnic”.

În urma unor consultări speciale cu   Germania nazista, U.R.S.S. a remis României o nota ultimativă in 26 iunie 1940, plină de falsuri, cinism, cu dorinţa de a umili un stat pe care îl ştia mai vulnerabil din punct de vedere militar.
Pe 27 iunie 1940 regele României Carol al II-lea a convocat două şedinţe ale Consiliului de Coroană la care s-a pus în discuţie problema ultimatumului sovietic.
La prima şedinţă a Consiliului de Coroană rezultatele votării au fost: din cei 26 de participanţi 11 s-au pronunţat pentru respingerea notei ultimative sovietice, 10 – pentru acceptarea ei, 4 – pentru discuţii cu sovieticii, 1 vot a fost rezervat.
Astfel, cei mai mulţi participanţi la şedinţă s-au pronunţat pentru respingerea dictatului bolşevic.

Suveranul României a observat însă că „în chip cu totul straniu”„…rezultatul votului a fost pentru primirea ultimatumului”.
În după-amiaza aceleiaşi zile, Gh. Tătărescu, Primul-Ministru al României, l-a vizitat pe rege.

Din discuţiile avute, Carol al II-lea a înţeles că Gh. Tătărescu „este pentru cedare”.
Ideea cedării intrase atât de mult în sufletul unora, scrie în Însemnările sale zilnice regele Carol al II-lea, încât Gh. Tătărescu şi chiar Ion Ilcuş, Ministrul Apărării Naţionale, l-au sfătuit ca Decretul de mobilizare a armatei să nu fie publicat.
La cea de-a doua şedinţă a Consiliului de Coroană, au participat 28 de miniştri şi consilieri regali.

Primul-Ministru Gh. Tătărescu a recapitulat cele întâmplate de dimineaţă şi a dat citire notei de răspuns adresate Guvernului sovietic.

Şeful Marelui Stat Major, generalul Florea Ţenescu, a prezentat un raport ce conţinea „date uluitoare” privind ponderea forţelor din România şi U.R.S.S., la care au fost adăugate forţele militare ungare şi bulgare.
Datele trebuiau „să conducă la întărirea concluziei celor prezenţi că România nu avea altă cale de urmat decât acceptarea pretenţiilor teritoriale ale Kremlinului”.
Din cei prezenţi la şedinţă, 21 au votat pentru acceptarea ultimatumului sovietic, 6 s-au pronunţat pentru respingerea lui, iar unul s-a abţinut.

Carol al II-lea a notat în Însemnările zilnice:

„Am ieşit din el (de la Consiliul de Coroană – n. – A.P.) amărât şi dezgustat, toţi acei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat.

Numai 6 voturi, din cei 26 prezenţi, au fost pentru rezistenţă.
Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu. Toţi ceilalţi, cu oarecare nuanţă au fost pentru acceptarea ultimatumului”.
În noaptea de 27 spre 28 iunie 1940, Guvernul sovietic a adresat României a doua notă ultimativă în care cerea următoarele:

„1. În decurs de patru zile, începând cu orele 1400 după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti;

2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei;

3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Albă;

4. Guvernul regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Să se numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai Guvernului român şi ai Guvernului sovietic, câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de Nord a Bucovinei”.

Pe data de 28 iunie 1940 trupele sovietice au invadat România, ocupând nu doar Basarabia şi Nordul Bucovinei, ci şi Ţinutul Herţa şi insule de la Gurile Dunării.
Aşadar, după ce a semnat Pactul sovieto-german din 23 august 1939 (Ribbentrop- Molotova), consultându-se de fiecare dată cu Berlinul, conducerea U.R.S.S. a materializat, pas cu pas, prevederile Protocolului adiţional secret, încorporând teritoriile trecute în zona sovietică de interes.

Având scopuri bine determinate, ce intrau în flagrantă contradicţie cu interesele fundamentale ale popoarelor, cu normele elementare ale dreptului internaţional, Stalin şi anturajul lui au interpretat anexările drept acte de „binefacere”, de „eliberare” şi de „ocrotire” a popoarelor, drept un „marş triumfal” spre Occident.
Pentru soluţionarea problemelor apărute la cedarea Basarabiei a fost constituită o comisie mixtă sovieto-română, care şi-a desfăşurat lucrările la Odesa, apoi – în altă componenţă – la Moscova.
Între altele, comisia a examinat amănunţit stabilirea traseului de frontieră terestră între U.R.S.S. şi România (în Bucovina), precum şi cel de pe Prut şi Dunăre.

Tratatul de frontieră ar fi intrat în vigoare dacă părţile ar fi ajuns la o înţelegere în privinţa tuturor celor trei porţiuni ale hotarului.
Dar sovieticii au insistat foarte mult să-şi păstreze câteva insule româneşti ocupate de armata roşie la gurile Dunării. Vicecomisarul poporului pentru afaceri externe V.Dekanozov insista în faţa reprezentanţilor României asupra desfăşurării unor negocieri:

„Pentru U.R.S.S. întărirea poziţiilor sale pe braţul Chilia prezintă un interes însemnat. Este vorba de un interes definitiv…”
Sovieticii erau însă intransigenţi privind frontiera cu România. Pe de altă parte, negociatorii români au dat dovadă de curaj şi patriotism.
Ei n-au semnat documentul privind porţiunea dunăreană a graniţei impuse de U.R.S.S. şi întrucât partea „dunăreană” a tratatului n-a fost aprobată, n-a fost semnat tratatul în ansamblu.
Astfel, România regală n-a recunoscut şi n-a semnat tratatul de frontieră cu U.R.S.S.
În Declaraţia de la Chişinău a Conferinţei internaţionale „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia” (26-28 iunie 1991) s-a subliniat:

„Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa – teritorii care nu-i aparţineau şi asupra cărora nu avea nici un drept, a constituit primul act al tragediei naţionale – sfârtecarea României în anul 1940, punând la grea încercare întregul popor român şi aducându-i imense suferinţe şi incalculabile daune.
Trecerea totală a acestor teritorii în componenţa U.R.S.S. a avut consecinţe dramatice pentru întregul popor român, îndeosebi pentru populaţia din teritoriile respective”.

 

 

 

Video: Semnarea Pactului talharesc Ribbentrop- Molotov

 

Bibliografie :

1. Florin Constantiniu – O istorie sincera a poporului roman, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2002

2. http://www.portalulrevolutiei.ro/arhiva/2006_851.html

3.Istoria md.

4. Anatol Petrencu : Raptul Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa. Prima ocupaţie sovietică (1940-1941)

Publicitate

Pactul Ribbentrop-Molotov, Nota ultimativă sovietică (26 iunie 1940), Răspunsurile Guvernului Român (27 şi 28 iunie 1940). VIDEO

 

In ziua de  23 august 1939, s-a semnat trădarea neamurilor creştine numită Pactul Ribbentrop-Molotov.

Dumnezeu sa-i ierte pe cei care au fost asasinati de catre hoardele bolsevice  !

Din pacate, pentru zeci de milioane de oameni, traind in Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrata Germana (sau RDG), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania si Ungaria, ceea ce au hotarat cativa politicieni, initial Hitler si Stalin, in 1939, ulterior Churchill, Roosevelt si, din nou, Stalin, in 1945, dintr-o simpla trasatura de condei, avea sa fie tragedia lor pentru 2 sau 3 generatii, intre 1945 si 1989.

Cu ocazia semnarii Tratatului de neagresiune dintre Reichul german si URSS, plenipotentiarii semnatari din partea celor doua parti au discutat, in cadrul unor convorbiri strict confidentiale, problema delimitarii sferelor respective de influenta in Europa rasariteana. Aceste convorbiri au dus la urmatorul rezultat:

 

“PROTOCOLUL ADIŢIONAL SECRET SOVIETICO-GERMAN – 23 august 1939.

 

 

Stalin si Ribbentrop isi strang mainile…

 

“Cu ocazia semnarii Tratatului de neagresiune dintre Reichul german si Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, plenipotentiarii semnatari din partea celor doua parti au discutat in cadrul unor convorbiri strict confidentiale problema delimitarii sferelor respective de influenta in Europa rasariteana. Aceste convorbiri au dus la urmatorul rezultat:1. In cazul unei transformari teritoriale si politice in teritoriile apartinand statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordica a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atat ale Germaniei, cat si ale URSS-ului. In acest sens, dreptul Lituaniei asupra teritoriului Vilna este recunoscut de ambele parti.

2. In cazul unei schimbari teritoriale si politice a teritoriilor apartinand statului polonez, sferele de interese, atat ale Germaniei, cat si ale urss-ului, vor fi delimitate aproximativ de linia raurilor Narev, Vistula si San. Problema daca interesele ambelor parti considera ca mentinerea unui stat polonez este de dorit si modul in care frontierele acestui stat vor fi delimitate poate fi rezolvata in mod definitiv numai in cursul desfasurarii evenimentelor politice ulterioare. In ambele cazuri, cele doua guverne vor rezolva aceasta problema pe calea unei intelegeri prietenesti.

3. Cu privire la Europa Sud-Estica, partea sovietica accentueaza interesul pe care-l manifesta fata de Basarabia. Partea germana isi declara dezinteresul politic total fata de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele parti ca strict secret.

Moscova, 23 august 1939. Pentru Guvernul Reichului german: I.V. Ribbentrop. Cu puteri depline din partea Guvernului URSS: V. Molotov.”

Asa cum se poate observa, important pentru destinul Romaniei este pct. 3 din Protocolul secret, prin care se da mana libera lui Stalin sa opereze pe harta Europei de est. Bazandu-se pe acest protocol, Guvernul URSS trimite Guvernului Romaniei:

NOTA ULTIMATIVĂ SOVIETICĂ, 26 iunie 1940:

In anul 1918, Romania, folosindu-se de slabiciunea militara a Rusiei, a desfacut de Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcand prin aceasta unitatea seculara a Basarabiei, populata in principal cu ucraineni, cu Republica Sovietica Ucraineana (???-n.r.).

Uniunea Sovietica nu s-a impacat niciodata cu faptul luarii Basarabiei cu forta, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singura data si deschis in fata intregii lumi.

Acum, cand slabiciunea militara a URSS a ramas in domeniul trecutului, iar situatia internationala care s-a creat cere rezovlare rapida a chestiunilor mostenite din trecut, pentru a pune in fine bazele unei paci solide intre tari, URSS considera necesar si oportun ca-n interesul restabilirii adevarului sa paseasca impreuna cu Romania la rezolvarea imediata a chestiunii inapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic considera ca chestiunea intoarcerii Basarabiei este legata in mod organic cu chestiunea transmiterii catre URSS a acelei parti de Nord a Bucovinei a carei populatie este legata in marea sa majoritate cu Ucraina Sovietica prin comunitatea soartei istorice, cat si prin comunitatea de limba si compozitiune nationala.

Un astfel de act ar fi cu atat mai just cu cat transmiterea partii de Nord a Bucovinei catre URSS ar putea reprezenta, este drept ca numai intr-o masura neinsemnata, un mijloc de despagubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuita URSS si populatiei Basarabiei prin dominatiunea de 22 de ani a Romaniei in Basarabia.

Guvernul URSS propune Guvernului Regal al Romaniei:

1. Sa inapoieze cu orice pret Uniunii Sovietice Basarabia.

2. Sa transmita Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alaturata (care a fost trimisa a posteriori-n.r.).

Guvernul sovietic isi exprima speranta ca Guvernul roman va primi propunerile URSS si ca acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pasnica conflictul prelungit dintre URSS si Romania.

Guvernul sovietic asteapta raspunsul Guvernului Regal al Romaniei in decursul zilei de 27 iunie curent.”

Asadar, in aceasta nota se abordeaza problema frontierei dintre Romania si URSS, potrivit pct. 2, pe baza unei harti care a fost transmisa ulterior.

RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 27 iunie 1940:

Guvernul URSS a adresat Guvernului roman o nota care a fost remisa la 26 iunie 1940, seara, de catre Excelenta Sa domnul Molotov, Presedintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice si Comisar al Poporului pentru Afacerile Straine, Excelentei Sale domnul Davidescu, Ministrul Romaniei la Moscova.

Fiind insufletit de aceeasi dorinta ca si Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea sa produca o neintelegere intre URSS si Romania, Guvernul Regal declara ca este gata sa procedeze imediat, si in sprijinul cel mai larg la discutiunea amicala si de comun acord a tuturor propunerilor emanand de la Guvernul sovietic.

In consecinta, Guvernul roman cere Guvernului sovietic sa binevoiasca a indica locul si data ce doreste sa fixeze in acest scop. De indata ce va fi primit un raspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul roman isi va desemna delegatii si nadajduieste ca conversatiile cu reprezentantii Guvernului sovietic vor avea ca rezultat sa creeze relatiuni trainice de buna intelegere si prietenie intre URSS si Romania.”

Este evident faptul ca Guvernul Romaniei nu a raspuns punctual la propunerile sovietice, incercand sa castige timp. Din aceasta cauza, Guvernul sovietic trimite Guvernului Romaniei o “NOTA ULTIMATIVA din noaptea de 27/28 iunie 1940:

Guvernul URSS considera raspunsul Guvernului Regal al Romaniei din 27 iunie ca imprecis, deoarece in raspuns nu se spune direct ca el primeste propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neintarziat Basarabia si partea de Nord a Bucovinei. Insa cum Ministrul Romaniei la Moscova, domnul Davidescu, a explicat ca raspunsul mentionat al Guvernului Regal al Romaniei inseamna accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind aceasta explicatie a domnului Davidescu, propune:

1. In decurs de 4 zile, incepand de la ora 14,00, dupa ora Moscovei, la 28 iunie, sa se evacueze teritoriul Basarabiei si Bucovinei de trupele romanesti.

2. Trupele sovietice in acelasi timp sa ocupe teritoriul Basarabiei si partea de Nord a Bucovinei.

3. In decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice sa ocupe urmatoarele puncte: Cernauti, Chisinau, Cetatea Alba.

4. Guvernul Regal al Romaniei sa ia asupra sa raspunderea in ceea ce priveste pastrarea si nedeteriorarea cailor ferate, a parcurilor de locomotive si vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, intreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Sa numeasca o comisie alcatuita din reprezentanti ai Guvernelor roman si al URSS, cate doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor in litigiu in legatura cu evacuarea armatei romane si institutiilor din Basarabia si partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insista ca Guvernul Regal al Romaniei sa raspunda la propunerea sus-mentionata nu mai tarziu de 28 iunie, ora 12,00 ziua (ora Moscovei).”

In aceasta nota nu se mai discuta de frontierele dintre cele doua tari, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei si Bucovinei de catre armata romana.

Prins intr-un cleste si abandonat de aliatii traditionali, Guvernul Romaniei ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecinte nefaste pentru milioane de romani si va pecetlui soarta tarii pentru urmatoarea jumatate de secol.

RĂSPUNSUL Guvernului ROMÂN, 28 iunie 1940
Guvernul roman, pentru a evita gravele urmari pe care le-ar avea recurgerea la forta si deschiderea ostilitatilor in aceasta parte a Europei, se vede silit sa primeasca conditiile de evacuare specificate in raspunsul sovietic.

Guvernul roman ar dori totusi ca termenele de la pct. 1 si 2 sa fie prelungite deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de adus la indeplinire in 4 zile din pricina ploilor si inundatiilor care au stricat caile de comunicatie.

Comisiunea mixta, instituita la pct. 5, ar putea discuta si rezolva aceasta chestiune. Numele reprezentantilor romani in aceasta comisiune vor fi comunicate in cursul zilei.”

Trebuie evidentiat ca in acest raspuns Guvernul Romaniei nu recunoaste nici o frontiera, el se refera in exclusivitate la faptul ca “se vede silit sa primeasca conditiile de evacuare specificate in raspunsul sovietic”.

* Rezumand notele utlimative sovietice, rezulta ca problema frontierei romano-sovietice a fost enuntata in nota din 26 iunie 1940, ea n-a fost negociata si Guvernul Romaniei nu s-a pronuntat cu privire la aceasta chestiune.

* La data de 12 septembrie 1944, Guvernul roman semneaza Conventia de armistitiu cu Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit si Statelor Unite ale Americii, care, la pct. 4, prevede: “Se restabileste frontiera de stat intre URSS si Romania, stabilita prin Acordul sovietico-roman din 28 iunie 1940.”

* Tratatul de pace incheiat la Paris la data de 10 februarie 1947 intre Romania si URSS, Anglia, SUA, Australia, Bielorusia, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelanda, Ucraina si Uniunea Sud-Africana stipuleaza la art. 1: “Frontierele Romaniei, indicate pe harta anexata tratatului de fata (anexa 1) vor fi cele care erau in fiinta la 1 ianuarie 1941, cu exceptia frontierei romano-ungare, care este definita la art. 2 al tratatului de fata”.

 

 

Cum arata imparteala la masa talharilor

 

 

Iata  asadar, ca frontierele actuale ale Romaniei sunt stabilite, totalmente, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, mai exact, printr-o nota ultimativa trimisa de catre Guvernul URSS la dat de 26 iunie 1940, la care Guvernul Romaniei n-a dat niciodata nici un raspuns.

“Declaratia Parlamentului Romaniei privind Pactul Ribbentrop-Molotov si consecintele acestuia pentru tara noastra”, adoptata la data de 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi, precizeaza:

“In numele Poporului Roman, Parlamentul Romaniei condamna acest pact ca fiind ab initio nul si neavenit.

Tot astfel trebuie sa fie considerata si consecinta directa a acestor intelegeri secrete dintre Stalin si Hitler – Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 si 27 iunie, urmate de ocuparea cu forta la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei si Tinutului Hertei, impotriva vointei populatiei din aceste stravechi teritorii romanesti, actiune care a reprezentat o incalcare brutala a suveranitatii, independentei si integritatii teritoriale a Romaniei”.

La 24 decembrie 1989, Congresul Deputatilor Poporului din URSS a condamnat “semnarea Protocolului aditional al Tratatului din 1939…, a altor intelegeri secrete cu Germania” si a recunoscut ca acestea sunt “din punct de vedere juridic, lipsite de temei si de valabilitate, din momentul semnarii lor”, venind “in contradictie cu suveranitatea si independenta unor state terte”.

 

 

 

Bibliografie :

1. Constantin Mărăndici

2. http://www.stirilocale.ro/

3. http://paulgoma.free.fr/

4.Wikipedia-Enciclopedia libera

UN FILM CARE TREBUIE VAZUT: GOLGOTA BASARABIEI