CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CINE, CÂND ȘI DE CE A INVENTAT TEORIA MOLDOVENISMULUI

Motto:

A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiintifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural”.

(Eugeniu COŞERIU, lingvist român cu reputaţie internaţională, născut în Basarabia).


Sunt moldovenii români sau nu? Cine, când și de ce a inventat teoria moldovenismului

Istoriografia din Republica Moldova, scrisă după 1940, s-a construit în întregime pe baza “teoriei moldovenismului”, cea de-a doua teză importantă falsă a istoriografiei privind trecutul spaţiului românesc (prima fiind teoria roesleriană).

În timpul celor patru decenii de dominaţie sovietică, cea mai dezbătută chestiune a istoriografiei din Republica Moldova a fost cea a existenţei “poporului moldovenesc “şi a “limbii moldoveneşti”.

Împreună cu teoria lui Roesler, această “teorie a moldovenismului“ reprezintă a doua contestare majoră a punctului de vedere românesc referitor la formarea poporului român. Teoria este respinsă de marea majoritate a oamenilor de ştiinţă occidentali, scrie Andreea Lupușor în prestigioasa revistă Historia.ro.

Moldovenismul – inventat de sovietici pentru a justifica ANEXAREA Basarabiei

În esenţă, vorbim de o teorie imigraţionistă, la fel ca cea a lui Roesler. Conform acesteia, populaţia romanică ar fi venit la est de Carpaţi abia în secolul al XIV-lea, la mult timp după slavi, care ar fi astfel cei mai vechi locuitori ai teritoriuluiDin amestecul slavilor cu nou-venita populaţie romanică ar fi rezultat “poporul moldovenesc”.

Acesta a fost punctul de vedere oficial al sovieticilor despre problema formării poporului român, dar numeroşi istorici şi oameni politici au continuat – chiar şi după proclamarea independenţei Moldovei -să susţină această teorie. Începând cu anul 2009, deschiderea treptată a arhivelor din Moldova şi a celor din Ucraina şi Rusia a arătat că teoria moldovenismului a fost creată de sovietici din motive pur politice, pentru justificarea integrării Basarabiei în URSS.

Teoria a fost folosită de propaganda sovietică din anii ’20 pentru a contesta unirea Basarabiei cu România. În 1924 autorităţile sovietice au decis crearea unei “Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti” în Transnistria, aflată în componenţa Ucrainei sovietice. Noua republică s-a născut oficial la 12 octombrie 1924, iar scopul creării ei era de a “lupta pentru refacerea unităţii poporului moldovenesc divizat de burghezia română”. De fapt, existenţa RSSM era o modalitate de subminare a României Mari.

Cum s-a născut limba moldovenească

Conform documentelor de arhivă, după crearea RSSM, Secretariatul Comitetului Gubernial Odessa al Partidului Comunist din Ucraina a numit o comisie însărcinată cu demersurile propagandistice. Cei trei membri ai comisiei erau A. L. Grinştein, I. I. Badeev şi Gr. I. Starîi. Chestiunea existenţei limbii moldoveneşti a fost discutată intens, mai ales după naşterea publicaţiei de propagandă anti-românească Plugarul Roşu, apărută la 1 mai 1924. S-a pus problema limbii în care să fie publicată această revistă.

Limba vorbită de românii din Transnistria nu avea un caracter unitar şi nici literar, ea nefiind cultivată în şcoli de administraţia rusească. Pornind de la această chestiune, comisia s-a divizat: Starîi era de părere că trebuia folosită limba română şi grafia latină, în timp ce ceilalţi doi susţineau că ar exista o “limbă moldovenească” distinctă de cea română. Evident că niciunul dintre ei nu era specialist în filologie astfel încât să fie oarecum îndreptăţiţi să emită asemenea opinii.

Starîi a susţinut că era imposibilă crearea unei noi “limbi moldoveneşti”, şi că acest lucru nu poate fi rezultatul unei decizii politice arbitrare. În schimb, Badeev spunea că există o “limbă moldovenească” diferită de cea română, aşa cum rusa diferă de ucraineană.

În plus, el a argumentat că nu există o limbă moldovenească literară, dar că cele două limbi sunt într-un proces de diferenţiere continuă, româna primind influenţe din Occident, iar “moldoveneasca” din rusă. Şi, bineînţeles, pentru publicaţiile în “limba moldovenească” trebuia folosită grafia slavă.

Imagini pentru limba moldovenească photos

Foto: Peste Prut, ocupanţii ruşi au născocit un aşa zis „Cuvântelnic” (adică un dicţionar) ruso- moldovenesc…

De cealaltă parte, Starîi susţinea că din moment ce obiectivul final este proclamarea României sovietice, limba română ar fi cel mai bun (şi mai accesibil) mod de propagandă.

Toate aceste discuţii ale comisiei s-au finalizat într-un raport realizat de Badeev la sfârşitul lunii august în 1924. Raportul este primul document oficial sovietic care vorbeşte despre “limba moldovenească”.

În urma dezbaterilor comisiei s-a luat decizia finală de “dezvoltare a limbii populare moldovenești” şi de a se folosi caractere chirilice.

Aşa a apărut“limba moldovenească”, rezultat al unei decizii politice luate fără consultarea vreunui specialist în filologie.

Când a luat naştere RASS Moldovenească în octombrie 1924, s-a folosit noţiunea de “popor moldovenesc”, mare parte a acestuia fiind ”subjugată de burghezia română.” Punctul de vedere sovietic oficial era că Basarabia este parte a RSSM şi ea trebuie eliberată de sub “jugul românilor”.

După pactul Ribbentrop-Molotov şi anexarea Basarabiei a fost organizată la est de Prut Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. 

Autorităţile sovietice au impus teoria istoriografică ce susţinea existenţa poporului şi limbii moldoveneşti.

Pe măsură ce istoriografia din România lua un curs naţional pregnant în anii ’60, cea din Moldova a suferit de pe urma activităţii sovietice de propagandă foarte intense. În această perioadă apar studiile semnate de Ja.Mosul şi N.Mochov, istorici sovietici emblematici pentru “teoria moldovenismului”.

Cu precădere după 1964, după apariţia volumului al treilea din Istoria Românieila Bucureşti (în care se vorbeşte despre problema Basarabiei) şi a lucrării Karl Marx – „Însemnări despre români”, arhivele arată o preocupare serioasă a autorităţilor din RSSM pentru combaterea “naţionaliştilor români”.

În plus, în 1965 a avut loc o manifestaţie a scriitorilor moldoveni în favoarea introducerii grafiei latine. Numeroase documente arată existenţa unei coerspondenţe intense între Chişinău şi Moscova cu privire la această problemă. Autorităţile de la Chişinău arată faptul că pătrunderea presei româneşti în Moldova, a radioului şi televiziunii româneşti, precum şi a posturilor de radio occidentale “derutează poporul moldovenesc”. Astfel, în 1967 se decide realizarea unor “studii ştiinţifice” cu privire la existenţa “poporului moldovenesc”. 

De asemenea, din 1966 se interzice studierea cărţilor româneşti din bibliotecile publice şi introducerea în RSSM a lucrărilor unor autori precum Nicolae Iorga, Octavian Goga, Lucian Blaga etc. Curând, singurele cărţi româneşti acceptate erau cele tehnice, medicale şi dicţionarele. Cărţile de istorie erau strict interzise. În plus, s-a decis bruierea staţiilor de radio occidentale.

În 1966-67 autorităţile au început să organizeze sărbătorirea unor evenimente din istoria Moldovei, precum ziua de 28 iunie: “eliberarea de sub ocupaţia românească”. În 1966 s-au sărbătorit 300 de ani de la întemeierea Chişinăului. În anii ’70 istoriografia din RSSM devine vehement antiromânească, iar în deceniul următor criticarea istoricilor români devine un fapt curent, vorbindu-se chiar de existenţa unor “campanii anti-moldoveneşti în România”.

“Adevărata istorie a Moldovei”

Prima lucrare “ştiinţifică” din Moldova sovietică a fost Istoria RSSM, publicată în două volume în 1951 şi 1955. Autorii susţinea “teoria celor două popoare romanice”: românii şi moldovenii ar avea aceiaşi strămoşi, şi anume “valahii”, o populaţie formată din romanici şi slavi. Din convieţuirea acestora cu slavii din răsărit s-ar fi născut, în secolul al XIV-lea, “poporul moldovenesc”.

Conform lucrării, în secolele II-IV teritoriul dintre Carpaţi şi Nistru era locuit de diferite triburi considerate (fără să existe argumente serioase) de istoricii sovietici ca fiind fie preponderent germanice, fie preponderent slave, fie mixte. Ar fi existat inclusiv o prezenţă getă, sarmată sau “tardiv scită”. Apoi, în secolul al V-lea, ar fi avut loc o depopulare masivă a teritoriului Moldovei, probabil ca urmare a devastărilor hunilor. În perioada cuprinsă între secolele V-VIII, zona a fost umplută de slavi. Aceştia au adus aici “cultura slavă”, la care au aderat şi alte populaţii.

Toate aceste teorii erau formulate în baza unor descoperiri arheologice. În anii ’70-’80 istoriografia sovietică susţinea că majoritatea descoperirilor arheologice medievale timpurii din spaţiul pruto-nistrean aparţineau slavilor. În general, s-a apreciat că în această perioadă la Est de Carpaţi nu a existat o populaţie romanică. În secolele X-XI, migraţiile târzii (unguri, uzi, pecenegi) i-au afectat sever pe slavi, dar aceştia au reuşit să-i înlăture pe aceşti migratori.

Apoi, atacul Hoardei de Aur a declanşat o perioadă de decădere în secolele XIII-XIV, împiedicând formarea unor formaţiuni statale slave puternice. Abia în secolul al XIV-lea în regiune ar fi apărut “valahii”, strămoşi ai “moldovenilor”. Din nou, descoperirile arheologice (în realitate neclare) sunt folosite pentru susţinerea acestor idei. Conform istoricilor sovietici, ungurii au început în secolul al XII-lea cucerirea Transilvaniei şi i-au împins pe valahi la Est şi Sud de Carpaţi.

“Valahii”, strămoşii românilor şi moldovenilor, erau un popor format din amestecul romanicilor cu slavii de sud la Sudul şi Nordul Dunării. Veniţi în Transilvania înaintea maghiarilor, ei au fost împinşi către Ţara Românească şi Moldova. Astfel, ei au migrat către zona extracarpatică în secolele XII-XIV.

Avem deci o teorie imigraţionistă. Populaţia autohtonă de la Est de Carpaţi ar fi fost slavii, din amestecul acestora cu romanicii s-a născut “poporul moldovenesc”, iar la sudul munţilor poporul român. Formarea “naţiunii moldoveneşti moderne” ar fi avut loc în Basarabia, după includerea acesteia în imperiul rus!

Argumentele în favoarea teoriei

Pentru susţinerea teoriei moldovenismului, istoricii moldoveni s-au folosit de diverse argumente. În primul rând, de argumente de ordin entofolcloric: cercetătorii sovietici insistă asupra faptului că “folclorul moldovenesc” arată originea acestui popor ca urmaş al valahilor şi slavilor. Conform argumentelor lingvistice, ar exista o limbă moldovenească diferită de română.

Cu toate acestea, chiar lingviştii sovietici nu au putut aduce argumente în favoarea apartenenţei limbii moldoveneşti la familia limbilor slave. Nu în ultimul rând, “specialiştii” au adus în discuţie şi argumente paleoantropologice:antropologii sovietici au încercat să ajungă la anumite concluzii privind îmbinarea “romanicilor de vest” cu slavii, dar dovezile nu sunt concludente.

Din motive politice, teoria existenţei “poporului moldovenesc” a fost susţinută şi după 1991 de istorici şi oameni politici din Republica Moldova, iar regimul lui Voronin a promovat românofobia. În acelaşi spirit naţionalist, în 2008 a fost creat Ordinul Bogdan I Întemeietorul, ce trebuie acordat pentru merite în dezvoltarea şi consolidarea stabilităţii Republicii Moldova. În acelaşi an a fost adoptată o lege care pedepseşte “defăimarea statului şi poporului moldoevan”, în încercarea de a interzice susţinerea faptului că “moldovenii” sunt de fapt români.

În 2009, s-au sărbătorit 650 de ani de la întemeierea statului moldovenesc din 1359. Schimbarea guvernului Voronin a adus o serie de schimbări, iar deschiderea arhivelor a facilitata demonstrarea faptului că întreaga chestiune a existenţei poporului moldovenesc are un caracter pur politic, şi nu ştiinţific.

24/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

A FI ”MOLDOVENIST”

În memoria lingvistului Eugen Coşeriu | Bălti

Foto: Marele lingvist român Eugeniu Coșeriu (n. 27 iulie 1921, comuna Mihăileni, județul interbelic Bălți, România, azi în Republica Moldova – d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania). Este părintele a ceea ce azi se numește lingvistica integrală și unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX. A fost membru de onoare al Academiei Române (din 1991) și fondatorul primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii lingvistice de la Tübingen (Germania).

„…Moldovenismul… nu se opune românismului, ci este o formă a lui…”

…Și eu sînt „moldovenist” şi că dacă am vreun merit, cred că meritul meu cel mai important, aici pentru moldovenii mei, este că v-am întărit şi că vă mai întăresc rezistenţa şi austeritatea cu modestul meu meşteşug.

Ce vreau să spun cînd afirm că sînt „moldovenist”? Există două tipuri de moldovenism.

Mai întîi, un moldovenism în cadrul românis­mului, un moldovenism care nu se opune românismului, ci este o formă a românismului. Şi există un alt tip de moldovenism, un moldovenism opus românismului, cel care se afirmă pe o identitate arbitrară, moldovenească, la acelaşi nivel cu identitatea românească şi opune identitatea moldovenească acestei identităţi româneşti.

Şi acest din urmă moldovenism opus românismului este, la rîndul lui, de două tipuri: există moldovenismul naiv şi nevinovat al celor care, orbiţi de o propagandă îndelungată, orbiţi de tot ce li s-a opus şi de tot ceea ce li s-a ascuns timp de şaizeci de ani, cred că nu sînt români, cred că vorbesc altă limbă şi îţi spun cu foarte multă inocenţă, vorbindu-ţi aşa cum vorbesc eu acuma, că ei nu ştiu româneşte, că vorbesc numai pe moldoveneşte.

Şi celălalt tip e moldovenismul vinovat şi mincinos, moldovenismul care în mod conştient cultivă dezbinarea, ura împotriva a tot ceea ce e românesc şi care încearcă, cu argumentele cele mai absurde, să afirme o identitate moldovenească opusă identităţii româneşti.

Vreau să spun că există un moldovenism autentic, legitim şi moral, acest moldo­venism pe care aş vrea să-l reprezint aici şi pe care cred, sînt convins că îl reprezentaţi şi dumneavoastră, toţi fraţii mei basarabeni, pe acest moldovenism care se poate prezenta ca subiectiv, adică al acestui individ empiric, Eugeniu Coşeriu, şi ca obiectiv, ca moldo­venismul omului de ştiinţă, în măsura în care este acest individ Coşeriu om de ştiinţă. Şi anume moldovenism în ceea ce priveşte istoria.

Se înţelege că eu, ca individ empiric, ca acest subiect Eugeniu Coşeriu, tremur mult mai mult la numele lui Ştefan cel Mare decît la numele altor eroi români.

Şi că îmi place să afirm, fără să am documente în această privinţă, că Ştefan cel Mare a fost cel mai mare om politic pe care l-a dat românismul. Însă fără a nega valoarea lui Mihai Viteazul şi fără a uita de Avram Iancu, fără a uita de eroii ardeleni.

Şi, ca român moldovean ce mă aflu, tremur şi-mi dau lacrimile cînd citesc şi recitesc de multe ori pe nota, pe autografa lui Mihai Viteazul, pe care se spune: Ardealul, Moldova, Ţara Românească. Pofta ce-am poftit.

 Adică această unitate a celor trei ţări româneşti.Şi moldovenism obiectiv cu privire la această istorie. Adică încerc ca om de ştiinţă să studiez şi să afirm, cu documente şi cu argumente istorice obiective, rolul Moldovei în istoria poporului român şi rolul Moldovei în unirea, în procesul de unire, de întregire a poporului român. Şi, în acest caz, e chiar şi rolul basarabenilor şi mai ales rolul basarabenilor. Şi atunci îmi amintesc de Vasile Stroescu care nu susţinea numai Basarabia şi independenţa Basarabiei, ci îi susţinea pe toţi românii şi care crea şcoli şi spitale pentru ardeleni, şi care se întîlnea în Elveţia cu Goga, care, la rîndul lui, publica şi la Chişinău.

Şi îmi amintesc că Chişinăul a fost de mai multe ori centrul avansat al românismului, că aici la Chişinău s-a pregătit unirea, aici s-a pregătit unirea Ardealului, aici a fost primită cu flori şi urale legiunea ardeleană creată de foştii prizonieri din armata austro-ungară.În ce priveşte cultura, în general, din nou ca individ empiric şi subiectiv, înţeleg să mă bucur şi să afirm valorile moldoveneşti, să afirm, nu numai în glumă, că noi, cei din Ţara de Sus a Moldovei, am dat atîtea personalităţi culturii româneşti, fiindcă pe o fîşie de pămînt, de la Carpaţi pînă la Nistru, nu mai lată de vreo sută de km, s-au născut şi Eminescu, şi Creangă, şi Sadoveanu, şi Iorga, şi Enescu, şi Ciprian Porumbescu, şi Stere, şi Hasdeu, şi primul nostru filozof Vasile Conta, şi mai înainte Miron Costin şi alţii, şi alţii (O voce din sală: Mai încoace – Eugeniu Coşeriu [ovaţii]).Nu ştiu dacă l-am amintit pe Stere.

Dacă nu, Eugeniu Coşeriu e mai puţin important, însă a avut şi el norocul să se nască tot pe aceeaşi fîşie de pămînt binecuvîntat.Şi, se înţelege, că fiind om de ştiinţă, urmăresc să consider critic contribuţia Moldovei la cultura română şi să caut şi o trăsătură specifică sau trăsături specifice pentru această contribuţie, însă nu opunînd o cultură moldovenească culturii româneşti.

Şi aicea putem aminti că această atitudine, să spunem, e cea a lui Ibrăileanu, care găsea că tocmai moldovenii reprezintă în tradiţiile culturale româneşti spiritul critic, în acest caz, opus, însă, în acelaşi timp, complementar spiritului mai curînd pragmatic al muntenilor. Şi, deci, vreau să spun că Moldova a avut un rol fondator în cultura românească şi prin toate legăturile pe care le-a avut cu Polonia, cu şcolile latineşti din Polonia.

Nu trebuie să uităm că imediat după fundarea Universităţii din Cracovia, deja la sfîrşitul secolului al XIV-lea, studiau foarte mulţi moldoveni la această universitate. Şi nu trebuie să-l uităm pe un domnitor ca Gheorghe Ştefan – un om foarte cult şi la care se referă celebra frază „Nasc şi la Moldova oameni” – şi care ducea tratative cu regele Suediei şi cu alţii şi-l trimitea pe Milescu la Ludovic al XIV-lea, înţelegînd, deci, să se prezinte pe un plan internaţional şi utilizîndu-l tocmai pe un tînăr savant cum era Milescu.

Şi, în sfîrşit, sînt moldovenist, în sens subiectiv şi în sens obiectiv, şi în ceea ce priveşte limba. Însă tot aşa, vorbind româneşte, înţeleg să spun pîntece şi nu burtă, înţeleg să spun cocostîrc şi nu barză, înţeleg să pronunţ cîne şi pîne, şi nu cîine, pîine. 

Îmi aduc aminte că profesorul Gheorghe Cîrţu, de la Liceul „Ion Creangă”, auzindu-i pe cei care pronunţau cîne, el le spunea: cîine, cîine, cu -ine (înviorare în sală). Şi, ca lingvist, susţin, se înţelege, o variantă moldovenească de limbă exemplară, recunoscînd că această limbă exemplară are ca bază limba, mai întîi, a textelor lui Coresi şi că are fonetica funda­mentală de tip muntean sau, să spunem, de la Târgovişte pînă la Braşov.

Însă această limbă a fost recultivată şi îmbogăţită şi, mai ales, păstrată în această formă şi de moldoveni în mare parte.

Îmi place să semnalez că şi constituirea acestei norme exemplare, pe care o avem de la început, de la Coresi, şi care a fost consacrată prin Biblia de la Bucureşti, numită Biblia lui Şerban, e o constituire la care au contribuit într-o măsură nebănuită moldovenii. Mă gîndesc în acest caz la un moldovean, fiindcă în mare parte baza acestei Biblii de la Bucureşti este traducerea făcută de Milescu.

De aceea, vorbind de Biblia de la Bucureşti, eu o numesc Biblia moldo-valahă de la Bucureşti şi o înţeleg ca un simbol al acestei unităţi a limbii române, la care au contribuit în anumită măsură şi moldovenii.

Şi ca moldovean şi ca lingvist moldovean, cînd e vorba de politica lingvistică, susţin şi ca normă de exemplaritate, ca limbă exemplară, o limbă cu această fonetică, adică cu pîne, mîne ş.a.m.d., şi cu această fonetică, care a fost păstrată în textele scriitorilor moldoveni.Deci, înţeleg să opun şi o variantă moldovenească altor posibile variante, însă având în vedere că nu e vorba de ceva opus limbii române, e ceva pentru toată limba română.

Dacă sîntem într-adevăr moldovenişti, atuncea trebuie să spunem: noi vrem pentru toată limba română, acolo unde avem o tradiţie stabilită, această normă de exemplaritate moldovenească. Şi tot ca lingvist, chiar dacă nu mai pot susţine astăzi că ar fi bine să avem această normă, semnalez cel puţin că limba noastră moldovenească – în cazul acesta graiul moldovenesc – ne permite anumite concluzii de natură lingvistică în ceea ce priveşte istoria limbii.

Nu mai fac acuma deosebirea în limba literară, în limba exemplară. Însă scriu şi zic, se înţelege, atunci cînd vorbesc limba exemplară românească, fiindcă înţeleg că aceasta este norma stabilită nu pentru munteni, nu pentru ardeleni, ci pentru toţi vorbitorii de limba română.Vreau să spun prin aceasta că există şi un moldovenism care îşi are moralitatea, eficacitatea lui, că poţi fi moldovenist fără a fi antiromân.

Ba mai mult, că poţi fi moldovenist fiind în acelaşi timp român şi român în toată puterea cuvîntului. Şi că poţi, ca moldovenist în acest sens, să spui că te simţi acasă în Europa, că dacă, totuşi, la Bucureşti te simţi mai acasă decît la Tübingen sau la Madrid, la Chişinău ori la Bălţi te simţi mai acasă decît la Bucureşti.

Sursa:

Eugen Coșeriu : un fragment din Discursul rostit pe 22 mai 2001 cu ocazia conferirii titlului de doctor honoris causaal Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, în revista Limbaromana.md.

02/04/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: