CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

De la stânga la dreapta, statul și națiunea română sunt ca sarea în ochii unora

statul roman - Cuvântul Ortodox

“Infratirea toxica” a “occidentalistilor” si “rusofililor” in sustinerea tezei antiromanesti a STATULUI SI NATIUNII ROMÂNE ARTIFICIALE

URSS a combatut propagandistic Romania Mare emitand teze despre caracterul artificial, imperialist si colonizator al statului roman. De asemenea, a inventat existenta unui “popor moldovean” si a unei “limbi moldovenesti”, pentru a crea, din topor, o naratiune legitimanta a ocuparii Basarabiei. Aceste teze sunt reșapate, astăzi, de grupările “moldoveniste” din Basarabia, pregătite de Rusia pentru contracararea apropierii de Romania, care cer crearea unei Moldovei Mari.

Unul din siteurile cele mai agresiv antiromanesti ce apartine acestor grupari, care militeaza pentru o a “cincea republica de la Chisinau”, este graiesc.md.

Printre materialele cu care se face propaganda antiromaneasca se afla, la mare cinste, evidentiat chiar in mod special in partea de jos a siteului, extrase din cartea istoricului Lucian Boia, De ce este Romania altfel:

Boia este istoricul producator pe banda rulanta de best-seller-uri istorice bine marketate, care sunt foarte pe placul si folosul “agendei subversive” rusești de la Chisinau.

Sa fie aceasta o intamplare? Nu chiar. Sa ne amintim si demersul Romania medievala al lui T. Baconschi, un proiect sustinut de ICR-ul lui Patapievici:

România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, născut din Unirea de la 1859 (a Moldovei şi Tării Româneşti) şi din Marea Unire de la 1918 (realizată prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodată până atunci o Naţiune, ci mai degrabă un mozaic de civilizaţii, de populaţii, de culturi şi de etnii”.

De curând, ca sa revenim la Boia, acesta a perseverat și pe tema Transilvaniei, aratand ca romanii nu aveau “niciun drept istoric” asupra provinciei. Ocazie pentru un alt mare om de “dreapta”, Aligica, sa scoata un text de arhiva oportun despre cât de nociva ar fi fost pentru Ardealul “occidental” unirea cu Romania sudista “fanariota”.

A da de pământ cu miturile nationale, a face zob legitimitatea unirii provinciilor istorice romanesti, a nega orice fel de fundament substantial al natiunii romane – asta da program de elita culturala “de dreapta”..

Culmea e ca unii din acestia impartasesc ideea neoliberala a necesitatii existentei miturilor ca mijloc de pastrare a coeziunii sociale si nationale si a necesitatii abordarii temelor nationale

Cum vor sa faca acest lucru aruncand si copilul odata cu apa din copaie nu e limpede.

Nici stanga nu a stat degeaba. Vasile Ernu explica de zor ca “România şi Republica Moldova sunt state artificiale”. Ca om de stanga, e cam bizara critica sa indreptata prioritar asupra statului. Artificial sau nu, statul romanesc exista acum si desfiintarea sa ar fi si o tragedie sociala.

Cam multe voci care spun acelasi lucru si care se suprapun la perfecție cu propaganda moscovită.

 De la stânga la dreapta, de la Occident la Răsărit, statul si națiunea română sunt ca sarea – dar nu în bucate, ci in ochii unora si altora.

Oricine încearcă astăzi să repună, public, în discuţie anumite evenimente istorice, dintr-o perspectivă care să nu jignească anumite sensibilităţi naţionale, este numai bun de pus la stâlpul infamiei, constată George Radulescu: Dubioşii

Însă cu cât arunci mai dihai cu lături în istoria ţării tale, cu atât „te califici” să fii băgat în seamă, să ţi se ceară părerea. Cu alte cuvinte, devii „conform”, agreat, încadrabil. Desigur, pe un anumit palier. Pentru a urca în „organigramă” trebuie să prestezi cu zel, să mânjeşti cât mai multe clanţe, astfel încât imberbii care cutează să le apese nu numai să-şi năclăiască mâinile, dar să mai şi duhnească.

Agresivitatea celor care abordează, unilateral, teme istorice seamănă cu ceea ce se întâmpla în România anilor ’50, atunci când se striga cu înflăcărare: „Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus!” Ironia sorţii este că acea specie kominternistă din urmă cu 60 de ani s-a perpetuat biologic până în zilele noastre. Tot ea dă „certificate”, „validează” teorii şi perspective asupra istoriei recente. Istorie pe care înaintaşii ei în linie directă au scris-o într-un fel detestat acum de propriile progenituri. Mai grav, specia în cauză face prozeliţi de ocazie, „specialişti” dornici să se legitimeze cumva oploşindu-se în proximitatea voinicilor clipei. Ei, laolaltă, împart „indulgenţe” politico-istorice şi tot ei le retrag.

„Primul pas spre lichidarea unui popor, spunea istoricul ceh Milan Hubl, este să-i ştergi memoria. Îi distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva îi scrie alte cărţi, îi dă o altă cultură, îi inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede”.

Sigur, în vremurile pe care le trăim nimeni nu-ţi mai înfige mâna în beregată, nu te mai scoate din casă în viul nopţii şi nici nu te mai duce în beciurile vreunei clădiri cenuşii cu gratii la geamuri. Astăzi, metodele de a le închide gura „neconformilor” sunt mult mai subtile decât în anii ’50. De pildă, nu le dai spaţiu de exprimare, le tai din resurse, le pui în cârcă apartenenţe dubioase şi cochetării condamnabile. Pe scurt, îi prăfuieşti bine!

Aşa le arăţi şi ălora, mai fragezi, pe care i-ar putea duce mintea la te-miri-ce, că „gura bate fundul”, că mătrăşirea din „lumea bună” are consecinţe directe asupra „standingului”, asupra stării materiale. Adică, nu poţi să prosperi, mon cher, împiedicându-te de „prinţipuri”, întrebându-te cât de corect este „political correctness”-ul altora. Îţi asumi şi gata! Repede, cu mâna la ochi şi cu pantalonii în vine. Un hap ş-poi… numai desfătări!

Omul cu ritm liturgic al lui Mircea Vulcănescu şi al generaţiei sale a devenit subversiv, de nedorit în preajmă, pentru că are „prostul obicei” de a rosti adevăruri.

Şi mai are un cusur: e greu de privit în ochi.

“Primul pas spre lichidarea unui popor este sa-i stergi memoria”

Oricine încearcă astăzi să repună public în discuţie anumite evenimente istorice, dintr-o perspectivă care să nu jignească anumite sensibilităţi naţionale, este numai bun de pus la stâlpul infamiei, constată articolul Dubioşii semnat de George Radulescu.

Însă cu cât arunci mai dihai cu lături în istoria ţării tale, cu atât „te califici” să fii băgat în seamă, să ţi se ceară părerea. Cu alte cuvinte, devii „conform”, agreat, încadrabil. Desigur, pe un anumit palier. 

Pentru a urca în „organigramă” trebuie să prestezi cu zel, să mânjeşti cât mai multe clanţe, astfel încât imberbii care cutează să le apese nu numai să-şi năclăiască mâinile, dar să mai şi duhnească.

Agresivitatea celor care abordează, unilateral, teme istorice seamănă cu ceea ce se întâmpla în România anilor ’50, atunci când se striga cu înflăcărare: „Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus!” 

Ironia sorţii este că acea specie kominternistă din urmă cu 60 de ani s-a perpetuat biologic până în zilele noastre. Tot ea dă „certificate”, „validează” teorii şi perspective asupra istoriei recente. Istorie pe care înaintaşii ei în linie directă au scris-o într-un fel detestat acum de propriile progenituri.

Mai grav, specia în cauză face prozeliţi de ocazie, „specialişti” dornici să se legitimeze cumva oploşindu-se în proximitatea voinicilor clipei. Ei, laolaltă, împart „indulgenţe” politico-istorice şi tot ei le retrag.

„Primul pas spre lichidarea unui popor, spunea istoricul ceh Milan Hubl, este să-i ştergi memoria. Îi distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva îi scrie alte cărţi, îi dă o altă cultură, îi inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede”.

Sigur, în vremurile pe care le trăim nimeni nu-ţi mai înfige mâna în beregată, nu te mai scoate din casă în viul nopţii şi nici nu te mai duce în beciurile vreunei clădiri cenuşii cu gratii la geamuri. Astăzi, metodele de a le închide gura „neconformilor” sunt mult mai subtile decât în anii ’50. De pildă, nu le dai spaţiu de exprimare, le tai din resurse, le pui în cârcă apartenenţe dubioase şi cochetării condamnabile. Pe scurt, îi prăfuieşti bine!

Aşa le arăţi şi ălora, mai fragezi, pe care i-ar putea duce mintea la te-miri-ce, căgura bate fundul”, că mătrăşirea din „lumea bună” are consecinţe directe asupra „standingului”, asupra stării materiale.

 Adică, nu poţi să prosperi, mon cher, împiedicându-te de „prinţipuri”, întrebându-te cât de corect este „political correctness”-ul altora. Îţi asumi şi gata! Repede, cu mâna la ochi şi cu pantalonii în vine. Un hap ş-poi… numai desfătări!

Omul cu ritm liturgic al lui Mircea Vulcănescu şi al generaţiei sale a devenit subversiv, de nedorit în preajmă, pentru că are „prostul obicei” de a rosti adevăruri.

Şi mai are un cusur: e greu de privit în ochi.

20/10/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sluga rusească Igor Dodon, președintele marionetă al R.Moldova, delirează alături de stăpânii săi moscoviți visând la … ”Moldova Mare”. VIDEO

Încă din anul 2011, fostul comunist Dodon, actualmente ”socialist” și președinte al R.Moldova, visa cu ochii deschiși la formarea unei Moldove Mari.  El era de părere că identitatea moldovenilor din România trebuie redeșteptată.

,,O singură Moldovă ne-a unit cândva şi poate, cine ştie, ne va mai uni vreodată”, preciza Dodon.

Potrivit Independent.md, când  Dodon a fost întrebat de un internaut care sunt planurile sale în legătură cu cei peste 4 milioane de moldoveni de peste Prut, i-a răspuns că pentru aceștia „trebuie elaborat un mecanism de acordare a cetățeniei Republicii Moldova”. Sursa citată precizează și că PSRM ar lucra deja la elaborarea unui astfel de proiect de lege.

Așadar, dragi români, cine se înscrie primul la coada pentru obținerea cetățeniei ”moldovenești”? :))

 

23/10/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Un avertisment adresat românilor privitor la existenţa unui plan în desfăşurare, care vizează subminarea unităţii statale a României de către forţe din interiorul şi exteriorul ţării noastre

 

 

 

 

 

 

 

 

În cele ce urmează, jurnalistul Alexandru Cumpănaşu avertizează românii cu date şi fapte apărute de-a lungul timpului în presă, asupra riscurilor şi vulnerabilităţilor la care e supusă România de către forţe ostile unităţii noastre naţionale. 

„Nu mi-a fost niciodată şi nu imi este frică, decât cel mult de câini care m-au muşcat când eram mic, dar niciodată de lupta pentru ideile mele şi pentru ţara mea.

Voi prezenta câteva comentarii, întrebări poate retorice şi fapte care ar trebui să dea de gândit serios celor care tratează riscul de pierdere a identităţii naţionale şi destrămarea statului român ca pe o glumă sau exagerare.

Acestea vor fi din surse deschise şi la îndemâna oricui să le consulte fără a putea preciza multitudinea de surse şi discuţii din zone sensibile care nu pot fi făcute publice.

Nu fac decât să spun cu voce tare, ceea ce este cunoscut de foarte mulţi ani de oameni cu putere de decizie din România şi îmi asum deranjul creat şi sunt conştient de forţa pe care o au cei despre care am scris în materialul de ieri.

Astfel, fără a face comentarii suplimentare, voi enumera câteva dintre aceste fapte:

 

1. 3 februarie 2015, Agerpres (http://www.agerpres.ro/externe/2015/02/03/rusia-intentioneaza-sa-ceara-germaniei-reparatii-pentru-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-09-46-51): Rusia intenționează să ceară Germaniei reparații pentru cel de-Al Doilea Război Mondial

„Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară) intenționează să creeze un grup de lucru pentru calcularea daunelor cauzate de Germania în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a anunțat Mihail Dehtiarev.

Conform lui Dehtiarev, doar pagubele materiale se ridică la aproximativ 600 miliarde de dolari, iar suma totală a reparaţiilor de război pe care Rusia le-ar putea cere Germaniei ar putea să se ridice la 3-4 trilioane de euro.

2. 8 august 2015, Dc News (http://www.dcnews.ro/ungurii-pregati-i-pentru-federalizarea-romaniei-dupa-unirea-cu-moldova_481940.html )– „Ungurii, pregătiți pentru federalizarea României, după unirea cu Moldova”

Preşedintele Jobbik, Vona Gabor, şi vicepreşedintele, deputatul Szavay Istvan, au participat la Tabăra de Vară a Tineretului Maghiar Ardelean unde au fost prezenţi peste 1.000 de tineri maghiari din România, Ungaria, Serbia, Ucraina, Slovacia.

Apendice al FIDESZ şi al Moscovei şi cu finanţare dovedită din partea Rusiei, mesajul celor doi pentru cei 1.000 de tineri maghiari din cele 5 ţări a fost următorul:

„Sunt sigur că poate peste 5,10,15 ani România se va uni cu Moldova, toate semnele şi procesele indică acest lucru. (…) Noi credem că ascunde o posibilitate, pentru care diplomaţia maghiară şi politica naţională trebuie să fie pregătită. (…) Această mare unire trebuie să ducă la o federalizare de un anumit nivel a României, nu cred că Romania se va uni cu Moldova astfel încât structura statului să nu fie afectată.” (din declaraţia preşedintelui Jobbik).

3. 6 iulie 2015, Mediafax (http://www.mediafax.ro/economic/daraban-ccir-in-top-100-exportatori-din-romania-se-regasesc-doar-3-firme-cu-capital-romanesc-14549099) – „Daraban, CCIR: În top 100 exportatori din România se regăsesc doar 3 firme cu capital românesc”

„Sunt 22.052 de exportatori în România, dar primii 1.000 deţin 82,4% din exportul României, ca să nu mai vorbesc că primele cinci companii deţin 14,4% din exporturi. În primele 100 sunt doar trei firme cu capital românesc, deci trebuie să ne pună pe gânduri aceste cifre, avem mult de lucru.”, a declara Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

4. 8 octombrie 2013, Adevărul (http://adevarul.ro/international/europa/rusine-germania-rusia-someaza-romania-recunoasca-pactul-ribbentrop-molotov-1_5253fd44c7b855ff5613639d/index.html) – „Ruşine: Germania şi Rusia somează România să recunoască Pactul Ribbentrop-Molotov”

„În vizită la Bucureşti, Philipp Missfelder, preşedintele organizaţiei de tineret al CDU din Germania, a ţinut să ceară Imperativ României semnarea tratatului de frontieră cu Republica Moldova. A ţinut să sublinieze că Germania are legături puternice comerciale cu Rusia.”

5. 1 decembrie 2015, Evenimentul Zilei (http://www.evz.ro/de-aici-vin-extremistii-care-au-vrut-varsare-de-sange-in-romania-galerie-foto-video-cu-miscarea-de-tineret-64-de-comitate-hvim-ungaria.html) – „De aici vin EXTREMIŞTII CARE AU VRUT VĂRSARE DE SÂNGE ÎN ROMÂNIA. Galerie FOTO-VIDEO cu Mişcarea de Tineret 64 de Comitate HVIM Ungaria”

„Ziua Naţională a României a fost marcată de un eveniment care a ameninţat securitatea românilor şi care a fost pregătit de Mişcarea de Tineret 64 de Comitate HVIM Ungaria.

Din fericire, procurorii DIICOT au descoperit la timp o bombă pe care un bărbat de origine maghiară avea de gând să o detoneze în Târgu Secuiesc. (…) Organizaţia paramilitară militează pentru anularea Tratatului de la Trianon și refacerea Ungariei Mari (…)”

Aceştia au slogane precum: „Ieși din zona de confort, vezi cum e viața în HVIM”, „Fă parte din rezistență”, „Noi nu luptăm doar în spațiul virtual, steagul libertății noastre flutură din nou. Vino cu noi pe tărâmul acțiunii.”, scrie Rise Project.

6. 24 octombrie 2016, Realitatea.net (https://www.realitatea.net/salvam-clujul-de-bucure-ti-mesajul-controversat-de-pe-un-panou-electoral-al-udmr_1995753.html) – „Salvăm CLUJUL! De București.” Mesajul controversat de pe un panou electoral al UDMR”

„Un panou electoral al UDMR stârneşte controverse în mediul online. Organizaţia maghiară a ales să se promoveze în Cluj-Napoca printr-un mesaj considerat de unii comentatori ca fiind separatist.
„Salvăm Clujul! De Bucureşti.”, se poate citi pe un panou stradal instalat în Cluj-Napoca. Mai jos este adăugat mesajul „Taxele noastre să îmbogăţească Ardealul. Nu Capitala!””

7. 4 octombrie 2016, Ştiri pe Surse (http://www.stiripesurse.ro/cum-finanteaza-moscova-organizatia-revizionista-maghiara-64-de-comitate_1155500.html) – „Cum finanţează Moscova organizaţia revizionistă maghiară 64 de Comitate”

Rise Project a investigat o parte din activităţile organizaţiei 64 de comitate şi a aflat că în spatele ei stă un lanţ de interese care trece prin Budapesta şi se opreşte la Moscova.

„SRI a semnalat constant că HVIM, care a fost înfiinţată în 2001 la Budapesta, funcţionează după principii paramilitare şi că membrii ei se antrenează în tabere clandestine. „

Reporteri ai RISE Project au mers într-o astfel de tabără şi au stat de vorbă cu liderii grupării, apoi au studiat sursele de finanţare ale organizaţiei şi implicarea lor în alte mişcări separatiste din regiune: fonduri publice din Ungaria (fondurile fundaţiilor partidelor maghiare), filiera rusească.

Conform Rise Project, SRI l-a interceptat anul trecut pe Szocs Zoltan, şeful local al HVIM, arestat oficial pentru activităţi de teorism, discutând despre surse externe de finanţare.

Szocs Zoltan: Dar cât e de sigur că ne-ar susţine?

Sebestyen Teleki Istvan: Ruşii? Foarte sigur. Doar că aşteptă să existe o organizaţie puternică care să şi arate ceva.

8. Coaliţia Naţională pentru Moderizarea României (CNMR) a încheiat în data de 26.09.2016 un Acord cu Camera Deputaţilor şi Grupurile parlamentare care prevede printre altele:

„Stabilirea de către Camera Deputaţilor a unui set de activităţi parlamentare dedicate celebrării a 100 ani de la Marea Unire, în sprijinul unităţii statului, toleranţei şi echilibrului social, unităţii poporului şi egalităţii între cetăţeni, precum şi dreptului la identitate.”

Deloc surprinzător, liderul Grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor s-a declarat împotriva demnării acestui acord şi a fost singurul care a lipsit de la ceremonia de semnare a Acordului. Oare de ce?? Acesta având o poziţie contrară încă de la şedinţa Biroului Permanent.

9. Multiplele declaraţii ale diverşilor lideri politici din România împotriva Serviciilor de informaţii, Parchet, Justiţie cu consecinţa tăierii instrumentelor de acţionare directă din partea SRI, respectiv interceptare, filaj, supraveghere tehnic-operativă. Decredibilizarea SIE prin transformarea în principalul subiect de campanie electorală prezidenţială a ofiţerilor acoperiţi ai SIE. Implicarea unora a numelui Serviciului de Informaţii Externe în scandaluri publice ce implică conducători ai altor instituţii ale statului român (ex: scandalul Black Cube).

10. Subfinanţarea cronică a armatei române şi distrugerea sistematică a capacităţii de apărare a României cu complicitatea unor înalţi oficiali ai statului, culminând cu un buget de 0,95% din PIB în anul 2009.
Distrugerea aviaţiei, artileriei, vânătorilor de munte, gărzii naţionale civile, sunt doar câteva dintre acţiunile de sabotare directă a capacităţii de apărare a statului.

11. Declaraţiile Ambasadorului SUA la Chişinău, E.S. James Pettit, care, în ciuda unor gafe privind istoria Basarabiei, a dat un mesaj foarte clar din partea establishment-ului american cu acceptul şi la solicitarea Departamentului de Stat cu privire la unirea deîndată cu România şi prezervarea suveranităţii Republicii Moldova.

Este un mesaj ce trebuie descifrat în următoarea cheie: SUA nu au în acest moment dorinţa şi resursele de a începe un război cu Rusia, plecând de la agitarea spiritelor în cele două ţări, Republica Moldova şi România, pentru unificare.

Un referendum în Republica Moldova ASTĂZI şi o unire a României cu Republica Moldova ar echivala cu un război deschis cu Rusia şi crearea pretextului pentru ca aceasta să acţioneze şi mai agresiv în regiune.

12. Înlocuirea materiei Istoria poporului român cu Ştiinţele cunoaşterii, iar Limba şi literatura română cu Ştiinţele comunicării.

13. Declaraţia Ambasadorului Republicii Moldova la Bucuresti, E.S. Mihai Gribincea, în cadrul Emisiunii Ambasador Romania din data de 23 ianuarie 2016: „Transnistria are 17000 de soldati pregatiti sa invadeze Moldova…”

14. 3 februarie 2014, UBB Radio (http://radio.ubbcluj.ro/investitii-straine-in-transilvania/)

„Transilvania a devenit cea mai bogată zona din România, cu ajutorul germanilor care continuă să investească în zona Ardealului.

Compania germană, producătoare de automobile Daimler şi-a propus să construiască, până în 2016, o fabrică în Sebeş, investiţia urmând să se ridice până la 300 de milioane de euro.

Specialiştii presupun că în 2014, investiţiile nemţilor în Transilvania vor ajunge la o jumătate de miliard de euro, cele mai căutate orașe fiind Cluj-Napoca şi Sibiu, conform citynews.”

15. Aprobarea legii vânzării dreptului de proprietare pentru cetăţenii străini în locul concesiunii. VÂNZAREA PÂNĂ ÎN PREZENT A PESTE 1.000.000 de hectare către cetăţeni străini sau fonduri de investiţii cu acţionariat dubios sau necunoscut.

Acestea au fost doar câteva dintre exemplele din surse deschise pe care oricine le poate consulta şi poate constata că planul descris este unul aflat în desfăşurare.”

 

Sursa:

https://www.dcnews.ro/ Alexandru Cumpănașu / MARELE PLAN: Independența Transilvaniei, Federalizarea României – partea a doua

30/08/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: