CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Parteneriatele civile – o capcană pentru România

O capcană pentru România: Parteneriatele civile

României i se pregateste o capcană: capcana parteneriatelor civile. Impotriva milioanelor de cetateni care au semnat pentru revizuirea Articolului 48 din Constitutie, casatoriile intre persoane de acelasi sex pot deveni o realitate in Romania, in mod indirect, prin instituirea parteneriatelor civile.

Fără exceptie, in toate tarile unde parteneriatele civile au fost instituite s-a ajuns la casatorii intre persoane de acelasi sex.

Legalizarea parteneriatelor civile este obiectivul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii („CNCD”).

In ultimele săptămîni CNCD insista ca România sa accepte, simultan cu revizuirea Articolului 48 privind casatoria, si instituirea parteneriatelor civile. CNCD exploateaza lipsa de cunostina in acest domeniu a majoritatii covarsitoare a populatiei Romaniei.

Pentru a institui parteneriatele civile, insa, CNCD are nevoie de sprijinul partidelor politice si se lucreaza indeaproape cu diversi palamentari la un proiect legislativ. Când, ori daca, se va ajunge la acest punct, va vom prezenta lista parlamentarilor si a partidelor politice care sprijina parteneriatele civile.

O îngrijorare similara este ca si partidul de la guvernare, PSD, incepe sa declare tot mai frecvent si deschis o deschidere spre legalizarea parteneriatelor civile in Romania, dar folosind o terminologie mai nuantata, aceea a „cuplurilor” in loc de „parteneri”.

Fie cupluri, fie parteneri, parteneriatele civile sunt o capcană pentru Romania. Daca Articolul 48 va fi revizuit iar parteneriatele civile instituite, ne vom afla exact in aceasi pozitie in care suntem astazi – nu am realizat nimic. O explicatie a acestei mari dileme, dar si capcane, este subiectul comentariului nostru de astazi.

 

Casatorie, familie si egalitate

CEDO a declarat de mai multe ori ca nu exista un drept la casatorii intre persoane de acelasi sex recunoscut de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. A declarat deasemenea ca statele ori partile contractante nu au obligatia sa institutie parteneriate civile de nici un fel, nici intre persoane de sex opus nici intre persoane de acelasi sex.

Romania, deci, nu are obligatia, impusă de Conventie ori CEDO, de a legaliza ori institui casatorii intre persoane de acelasi sex ori parteneriate civile. CEDO, insa, a declarat, in repetate rinduri ca parteneriatele civile constituie o varianta a familiei, inclusiv a familiei naturale ori traditionale, si ca, odata legiferate, tarile care le legifereaza trebuie sa le acorde tratament egal cu familia naturala si traditionala constituita din barbat si femeie. 

In alte cuvinte, CEDO a decis ca un cuplu constituit intr-un parteneriat civil intre persoane de acelasi sex constituie o familie si ca acest tip de familie trebuie tratat in mod egal cu familia naturala constitutita dintr-un barbat si o femeie. 

Nu se permite discriminare intre parteneriatele civile formate din persoane de acelasi sex si familia constituita din barbat si femeie.

Când parteneriatele civile au inceput sa devina la moda, multe tari le-au adoptat, zicind, de fapt, „de ce nu”? Grecia e un caz tipic. Grecii au cazut in capcana dar nadajduim ca Romania nu va apuca pe aceasi cale. Cu ani in urma, grecii au instituit parteneriate civile intre persoane de sex opus. Adică, in mod negândit, pentru a fi in rind cu restul Europei, au legiferat concubinajul.

Homosexualii greci au dat Grecia in instanta iar CEDO a declarat ca Grecia a discriminat impotriva lor legiferând doar parteneriate civile intre persoane de sex opus dar nu si intre persoane de acelasi sex. In consecinta, a impus Greciei sa instituie parteneriatele civile intre persoane de acelasi sex. Notam, insa, ca CEDO a mentionat ca Grecia nu avea obligatia sa legifereze parteneriate civile intre persoane de sex opus, dar pentru ca le-a instituit a avut obligatia aditionala de a institui si parteneriate civile intre persoane de acelasi sex.

Italia a parcus si ea aceasi traiectorie, iar acum citiva ani CEDO a impus Italiei sa instituie parteneriate civile intre persoane de acelasi sex. Un scenariu similar se deruleaza si in Austria unde conservatorii s-a opus legalizarii casatoriilor homosexuale.

Anul trecut, insa, Curtea Constitutionala a Austriei a impus guvernului austriac sa legifereze casatoriile homosexuale deoarece Austria deja a instituit parteneriatele civile iar principiul egalitatii de familie impune legalizarea casatoriilor si „familiilor” intre persoane de acelasi sex.

Incercarile de a echivala casatoria cu parteneriate civile au aparut pentru prima data in anii 90 si de atunci presiunea continua si se simte, peste tot in lumea occidentala, in parlamente si tribunale. Au fost demarate si continua sa fie demarate aproape exclusiv de homosexuali. Rar se aud voci din partea cuplurilor heterosexuale care cer instituirea parteneriatelor civile pentru cupluri de sex opus.

De fapt, e ironic si veti fi surprinsi sa stiti ca in Marea Britanie autoritatile au refuzat sa instituie parteneriate civile intre persoane de sex opus, iar cazurile instituite in instanta de cupluri heterosexuale pentru instituirea lor au fost respinse. La fel in Austria.

Austria, insa e un caz cu totul aparte, pentru ca un cuplu heterosexual austriac a inceput o actiune judecatoreasca impotriva Austriei in CEDO dupa ce autoritatile au refuzat sa le acorde statut de parteneriat civil.

Autoritatile le-au spus tinerilor ca au la dispozitie casatoria heterosexuala. Adica, heterosexualii sa se multumeasca cu institutia casatoriei iar homosexualii cu parteneriatele civile. Cuplul austriac a adus Austria in fata instantei CEDO, care le-a respins actiunea. CEDO a declarat ca pentru heterosexuali nu exista un drept la parteneriate civile si, in consecinta, nu se pot plinge de discriminare. E greu de inteles ori justificat aceasta contradictie in gandirea judecatorilor de la CEDO.

 

De ce ne opunem instituirii parteneriatelor civile?

 Explicatia pe care o dam astazi privind pericolele parteneriatelor civile nu este noua. Am mai facut-o in trecut, dar o facem din nou astazi cu nadejdea ca publicul din Romania va intelege miza enorma a legalizarii lor in Romania: inevitabil si in timp, parteneriatele civile vor duce la legalizarea casatoriilor homosexuale. Formula preventiva e, deci, ca parteneriatele civile de nici un fel sa nu fie instituite.

Exista motive bine intemeiate si enorm de multe care impun interzicerea legalizarii parteneriatelor civile in Romania pe linga faptul ca ele vor rezulta in legalizarea casatoriilor homosexuale. Aceste motive le-am discutat cel putin o data ori de doua ori pe an de mai multi. O facem din nou avind in vedere conjunctura grava in care ne aflam.

In primul rind, casatoria si familia sunt institutii, iar parteneriatele civile o moda sociala tranzitorie.

Legalizarea concubinajului nu este o idee buna. Ea inseamna legalizarea haosului social. Cu ani in urma am analizat si publicat pentru cititorii nostri un comentariu despre cel mai vechi text cunoscut istoriei, Codul lui Hammurabi, din perspectiva familiei si a casatoriei. Scris pe piatra, Codul a fost datat la intre 1.700 si 1.800 inainte de Hristos. A fost prima incercare, cunoscuta pina in prezent, facuta de societate de a institui ordine si reguli in relatiile de familie si casatorie.

Articolul 128 din Cod defineste familia ca fiind un legamint intre un barbat si o femeie. Oare de ce sa fi facut generatia aceea de oameni acest lucru? Explicatia e simpla. Inainte de instituirea casatoriei ca institutie predomina haosul social.

Barbatii paraseau femeile insarcinate si femeile traiau in grup impreuna cu copiii lor pentru a putea supravietui. Se practica o varianta rudimentara a concubinajului care a generat haos social.

Pentru a iesi din haos, oamenii au instituit familia si casatoria, le-au transformat in institutii si au reglementat accesul la ele, tocmai pentru a preveni intoarcerea la haosul social anterior, impunind reguli. Un lucru este cert: cind familia si casatoria au fost transformate in institutii protejate si reglementate de lege motivatia principala a fost procrearea si cresterea copiilor si, implicit, succesiunea ordonata a generatiilor.

 De aceea, Codul lui Hammurabi pedepsea adulterul cu moartea, interzicea abandonul copiilor ori a familiei, iar divortul era permis doar in situatii extreme. De exemplu, un barbat care isi parasea sotia din motive de sanatate trebuia sa-i plateasca sume mari de bani pentru a-i asigura nevoile. 

In al doilea rind, parteneriatele civile nu au nicio utilitate sociala.

Pentru prima data in istorie, concubinajul a fost legalizat, sub forma de parteneriat civil, in Danemarca in 1989. In 1989 concubinajul a fost transformat intr-o institutie sociala sanctionata de lege. Concubinajul, insa, este o moda trecatoare care din motive obiective nu poate fi, si nici nu trebuie, echivalat cu familia ori casatoria. Parteneriatele civile nu isi au nici un rost si sunt total lipsite de utilitate sociala.

La cel folosesc ele? Este o intrebare cheie si fundamentala. Din 2009 cind am lansat comentariile noastre saptaminale nu am dat nici macar peste un singur articol de specialitate care sa sprijine, chiar la un nivel minim, idea ca parteneriatele civile au utilitate sociala. Daca nu sunt utile, de ce sa fie transformate in institutii care inevitabil vor fi echivalate cu familia si casatoria naturala?

Dimpotriva, casatoria si familia naturala poseda utilitate sociala: procreare, cresterea copiilor, coeziune sociala intre cele doua sexe, coeziune sociala intre copii si parinti, perpetuarea in mod ordonat a speciei umane, succesiunea ordonata a generatiilor, si cadrul ideal pentru dezvoltarea emotiva si sexuala a copiilor, unde fiecare copil e expus celor doua sexe si care ii sunt utile pentru dezvoltarea armonioasa a propriei sexualitati. 

In al treilea rind, valoare sociala a casatoriei e inestimabila.

Acum 130 de ani, in 1888 pentru a fi precisi, Curtea Suprema a Statelor Unite a emis decizia Maynard v. Hill, enunţând principiul dupa care „casatoria e fundamentul familiei si al societatii, fara de care nu poate exista nici civilizatie nici progres.” Saizeci de ani mai tarziu, in 1948, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, afirma acelasi lucru in Articolul 16.

Ambele documente, de fapt, parafrazeaza si sprijina ceea ce generatia de oameni care a adoptat Codul lui Hammurabi acum 3.800 de ani deja a realizat si inscris pe obelisc. E ironic ca prima declaratie privind familia si casatoria cunoscute istoriei a fost sapata in piatra dainuind astfel pina in zilele noastre.

Decizia Maynard a adaugat, privind casatoria, ca ea „creaza cea mai importanta relatie a vietii, si influenteaza moravurile si civilizatia omenirii mai mult ca oricare alta institutie”. A observat deasemenea ca „asocierea permanenta a celor doua sexe este unul din cele mai rudimentare caracteristici ale civilizatiei”.

Studiile sociologice facute de-a lungul veacurilor confirma statutul privilegiat de care casatoria – nu parteneriatele civile – s-a bucurat si trebuie sa se bucure in societate. Ea confera obligatii legale sotilor, cauzeaza stabilitate si coeziune sociala, contribuie mai mult ca oricare alta institutie la dezvoltarea personala si bunastarea individului, protejaza, mai bine ca ori care alta institutie, bunastarea fizica si emotionala a femeilor si copiilor.

In trecut, am publicat date vaste privind diferentele enorme intre casatoria naturala si concubinaj. (detalii in aceasta serie de articole) Privind stabilitatea sociala, diferentele sunt ca de la cer la pamint. Nu negam ca divortul e o problama si cauzeaza instablitate sociala, dar instabilitate cauzata de divort e minima in comparatie cu instabilitatea sociala care tipifiaza concubinajul.

In anii 90, peste 60% din casatoriile americane erau intacte si nu rezultau in divort. In contrast, in aceasi perioada de timp longevitatea concubinajului in America era de doar 1,3 ani. Zece la suta din cuplurile care traiau in concubinaj stateau impreuna mai mult de 5 ani, doar o treime mai mult de 2 ani,  si numai 40% mai mult de un an.

In al patrulea rind, parnteneriatel civile reduc nivelul casatoriilor.

Instituirea parteneriatelor civile, adica legiferarea concubinajului, a rezultat in reducerea drastica a numarului casatoriilor si la cresterea la fel de drastica a numarului copiilor care cresc cu un singur parinte ori cu parinti necasatoriti.

In Suedia s-a observat ascendenta rapida a concubinajului in detrimenul casatoriei. Tinerii suedezi prefera concubinajul casatoriei.

Disparatia familiei ca institutie e cea mai accentuata in Suedia, urmata de Norvegia. Suedia are numarul cel mai ridicat din lume de copii care traiesc cu doar un singur parinte. Periodic, copiii sar de la un parinte la altul. Adica, au un singur parinte constant, mama de exemplu, dar tot la un an sau doi mama isi schimba prietenul, ori se produc perioade lungi de timp cind copilul traieste doar cu mama.

Un al exemplu, care ne-a atras atentia luna trecuta, e Canada unde casatoriile homosexuale au fost instituite in 2002. Cardus e un think tank canadian specializat in „Canadian family reasearch” („studii privind familia in Canada”) si in „the importance of family stability in strenghtening civil society” („importanta stabilitatii familiei in intarirea societatii civile”).

Recent, Cardus a publicat un raport conform caruia daca in 1961 94% din copiii canadieni pina la 14 ani locuiau cu parinti casatoriti, in 2011 procentul lor a scazut la 64% si, conform recensamintului, in 2016 la doar 62%. In 1996, 10,5% din copiii canadieni locuiau cu parinti care traiau in concubinaj. Pina in 2016, acest procent a crescut la 17%, o crestere de 62% in 20 de ani. [Studiul: https://www.cardus.ca/research/family/publications/5177/new-census-data-shows-fewer-children-living-with-married-parents/]

In al cincilea rând, casatoriile homosexuale, parteneriatele civile, si concubinajul au efecte negative asupra copiilor.

Acest subiect l-am discutat in mod detaliat si deseori intre  2012 si 2016. Mentionam din nou doua articole privind subiectul care au facut inconjurul lumii. Primul articol de specialitate e Mark Regnerus (Profesor de Sociologie la University of Texas), How Different are the adult children of parents who have same-sex relationships? Findings from the New Family Structure Study, publicat in Social Science Research (2012). Al doilea e Paul Sullins (Profesor de Sociologie la Catholic University of America), Invisible Victims: delayed Onset Depression among Adults with Same-Sex Parents, publicat de Hindawi Publishing Corporation (2016).

Mentionam si ultimul material peste care am dat privind subiectul care tocmai a fost publicat luna trecuta. E cartea lui Helen M. Alvare, Profesoara de Drept la Scalia Law School de la George Mason University din Washington.

Cartea, care de fapt e un tratat de jurisprudenta privind deteriorarea conditiilor de viata ale copiilor in familii netraditionale, e intitutala Putting Children’s Interests First in US Family Law and Policy („Afirmarea primordialitatii intereselor copiilor in dreptul si politica americana„) (2018).

Capitolul 2 al cartii (Paginile 58-65) discuta conditiile tragice in care traiesc copiii Americii care se nasc ori cresc in familii netraditionale. E intitulat Nonmarital Births and Child Outcomes(Nasterile in afara casatoriei si dezvoltarea copiilor”). Alvare agreeaza cu noi, afirmind ca volumul de studii care confirma toxicitatea structurilor de familie netraditionale asupra copiilor e voluminos.

 

CITIŢI TOT ARTICOLUL ACCESÂND:

 Alianța Familiilor din România

05/05/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Modernizarea României şi Constituţiile sale de-a lungul timpului

$article.media.images[0].description

 

 

 

 

 

 

 Constituţiile românilor

 

 

Prima reglementare cu astfel de tentă a fost  “Proclamaţia de la Padeş către norodul omenesc” din Ţara Românească, dată de Tudor Vladimirescu la 23 ianuarie 1821.

Alt act, rămas însă în stadiul de proiect de Constituţie a fost cel al “Cărvunarilor” moldoveni din 1822.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Au fost şi alte reglementari, fie cuprinse în dispoziţiile unor legi, ca Regulamentul Organic, fie în acte interne, ca programe ale divanurilor ad-hoc, sau în proclamaţii de drepturi, cum au fost cele ale Revoluţiei de la 1848.

 

Un alt act cu caracter constituţional a fost Statutul lui Cuza adoptat în anul 1864 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Constituţia  lui Cuza din 1864, denumită oficial Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, a fost un act cu caracter pur constituţional, adoptat la 2 mai 1864 după „lovitura de stat” a lui Alexandru Ioan Cuza.

A fost în fapt prima Constituţie a României.

În ciuda numelui, actul nu mai urmărea prevederile Convenţiei, ci mai degrabă îi schimba radical sensul.

Domnitorul dispunea de puteri sporite, iar Corpul legiuitor devenea bicameral. Odată cu noua constituţie a fost adoptată şi o nouă lege electorală.

Pentru aprobarea ei s-a organizat un plebiscit între 10 şi 26 mai.

Pentru „da” au fost exprimate 682.621 de voturi, 1.307 voturi pentru „nu” şi 70.220 abţineri. Statutul a fost publicat în „Monitorul oficial” nr. 146 din 3 iulie 1864.

Textul de bază pe care făuritorii noii Constituţii l-au urmat îndeaproape a fost Constituţia belgiană din 1831.

Această reformă constituţională a permis înfăptuirea reformei agrare (vezi articolul reforma agrară din 1864)din 14 august 1864, prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau împroprietăriţi cu pământ.

A fost o reformă fundamentală pentru modernizarea tânărului stat român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal.

A fost în vigoare până la adoptarea Constituţiei din 1866, in timpul principelui Carol I.

 

 

Istoria ne spune ca România a avut şapte constituţii şi 16 revizuiri ale acestora si ca prima Constituţie a tarii a fost aplicata în 1866 si  modificată în 1879, ca urmare a dobândirii independenţei.

În martie 1866, locotenenţa domnească instaurată după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza a prezentat proiectul acestei  Constituţii care a fost dezbatuta si votata de Adunarea Electivă la 29 iunie 1866 şi publicată la 1 iulie 1866 în “Monitorul Oficial” nr. 142.

Aceasta a fost o Constituţie modernă, influenţată de Constituţia belgiană din 1831, considerată un model pentru acele vremuri, fiind inspirată la rândul său din principiile Revoluţiei franceze din 1789. A fost cea mai longevivă Constituţie (1866-1923) şi cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.

Constituţia din 1866 a instituit regimul guvernului reprezentativ, al responsabilităţii ministeriale, al separării puterilor, al drepturilor cetăţeneşti, al egalităţii în faţa legilor, al libertăţii presei şi a conştiinţei, pe scurt – principiile fundamentale ale lumii moderne. 

 

 

 

 

 

 

 

(w400) Constituţ

 

 

 

 

 

Proclamarea Regatului în 1884 a adus o nouă modificare a Constitutiei. În 1916 s-a început o revizuire care a fost finalizată în 1917, când s-a acordat votul universal. În 1923,se voteaza  altă Constituţie şi apoi în 1938, o nouă Constituţie. Între anii ’40-’44,  în timpul celui de-al doilea Război Mondial, Constituţia a fost suspendată. În 1948, 1952 şi 1965 au urmat alte trei Constituţii. În 1991 a venit rândul Constituţiei de după căderea comunismului. Această lege fundamentală a fost revizuită în 2003.Unele revizuiri au fost de importanţă capitală, precum cea din 1884, care includea proclamarea independenţei şi Regatul, sau cea din 1974, care instituia funcţia de preşedinte al ţării.

 

Alegerea Constituţiei belgiene ca model a fost inspirată (unii oameni politici români şi visau să transforme România într-o „Belgie a Orientului”). 

Era în multe privinţe Constituţia cea mai înaintată şi cea mai echilibrată din Europa, o constituţie chintesenţă a modelelor francez, englez şi american, modele în circulaţie şi din care s-au inspirat toate constituţiile europene din veacul al 19-lea.

Constituţia din 1866 introducea trei principii fundamentale: principiul suveranităţii naţionale, potrivit căruia toate puterile emanau de la Naţiune, principiul guvernării reprezentative, după care Naţiunea nu poate guvema decât prin delegaţi, şi principiul separării puterilor în stat: legislativă, executivă şi judecătorească, ai căror titulari erau independenţi unii de alţii.

Puterea legislativă era exercitată de Parlament (bicameral) şi de către rege. Numai acordul de voinţe al celor trei ramuri ale puterii legislative, Adunarea Deputaţilor, Senat şi rege asigura introducerea şi funcţionarea legislaţiei.

Puterea judecătorească era formal independentă de celelalte două. Nici o jurisdicţie nu se putea crea decât în virtutea unei legi.

Curtea de Casaţie avea drept de a cenzura actele administrative la cererea unui recurent, proclamând, dacă era cazul, ilegalitatea lor (s-a întâmplat in martie 1912, când a fost respinsă legea tramvaielor, adusă de guvemul P.P. Carp, obligându-l pe acesta să demisioneze).

Puterea executivă avea ascendent asupra celorlate două (potrivit principiului liberal al separării puterilor cele trei puteri trebuiau să aibă o forţă egală, pentru a evita supremaţia uneia asupra celorlalte).

Ea era asigurată de suveran şi de miniştri (până la 15 martie 1881, cănd Romania s-a proclamat regat, suveranul avea titlul de Domn). Prin Constituţie, regele era irevocabil, în sensul că puterile lui erau pe viaţă şi erau ereditare şi era inviolabil în sensul că nu era răspunzător nici pentru actele sale personale.

Principiul inviolabilităţii avea şi reversul său. Actele regelui nu aveau nicio putere decât dacă erau contrasemnate de un ministru.

În intenţia legiutorilor de la 1866, dar şi a acelora de mai târziu, regele urma a fi un element ponderator intre cele trei puteri, temperându-le excesele, un element care să reprezinte principiul colaborării puterilor. Regele era deasupra partidelor planând deasupra pasiunilor politice. Raţiunea de a fi a suveranului era astfel foarte limpede exprimata de oonstiuţionalii de la 1866: asigurarea stabilitatii intregului sistem constituţional.

Nu întamplator suveranul era străin pentru a curma rivalitaţile inteme pentru domnie.

Şi nu întamplator era dintr-o familie domnitoare din Europa (în cazul lui Carol I din familia Hohenzollern-Sigmaringen ce se afla pe tronul Germaniei).

Aceasta fusese una din doleanţele cele mai insemnate ale Divanurilor ad-hoc din 1857.

Ei sperau ca un principe strain, dintr-o casa domnitoare din Apus, prin prestigiul familiei din care provenea şi, de ce nu, prin sprijinul acesteia le putea fi de folos în dobândirea independenţei şi în păstrarea ei.

Şi în momentele de criză din Europa anilor de domnie ai lui Carol I calculul oamenilor politici romani s-a dovedit exact.

În aceeaşi idee, a asigurării unei stabilităţi politice, Constituţia de la 1866 introduce principiul eredităţii în desemnarea monarhului.

Puterea executiva era exercitata de guvern si rege, care desemna primul ministru, aproba lista ministrilor, primea juramântul lor.

Cu mandat regal regele putea proroga sau dizolva parlamentul acesta din urmă pe de alta parte, putea da vot de blam unui ministru sau întregului guvern cum s-a şi intamplat la 12 februarie 1901 sau la 17 ianuarie 1922.

Constituţia din 1866 a fost modificata în octombrie 1879, pentru a incorpora Dobrogea, pentru a inscrie independenţa tarii şi naturalizarea evreilor.

Apoi, în 1884, pentru a include în prevederile sale transformarea Romaniei în Regat şi largirea dreptului de vor.

În 1917, în plin razboi, Constituţia e revizuita din nou, prin introducerea principiului exproprierii averilor si al votului universal.

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

 

 

 

 

O modificare substianţiala sufera Constituţia în martie 1923, dupa realizarea deplinei unitati a statului roman, cand sunt înlocuite 20 de articole, se adauga 7 articole noi, in timp ce alte 25 sufera modificari de redactare si primesc adaosuri (doar 76 au fost  menţinute întocmai).

Modificarea din 1923 e o sinteza între prevederile din 1866 şi acelea introduse în 1917.

Se introduce votul universal, egal, direct şi secret, se aseaza interesul public înaintea celui individual şi se proclama libertati cetaţeneşti în spiritul democratic al vremii.

În sistemul politic rolul esenţial îl are, mai evident decat în 1866, parlamentul, ramas bicameral, care avea drept de control al puterii executive pana la a cere urmarirea ministrilor şi trimiterea lor inaintea Curţii de Casaţie şi Justiţie.

Puterea executiva era incredintata regelui şi guvernului. Prerogativele regelui ramaneau cele stabilite în 1866, dar erau practic diminuate, ca urmare a creşterii rolului Parlamentului ales prin vot universal.

Cresc, de asemenea, prerogativele Curţii de Casaţie şi Justiţie. Cu modificarile ei importante din 1923, Constituţia Romaniei era una dintre cele mai avansate din Europa acelor ani, raspundea unor necesitati istorice şi asigura cadrul necesar dezvoltarii statului naţional unitar.

Partidele care n-au acceptat modificarile din 1923 (confruntarea politica era intensa), au guvernat apoi pe baza ei, iar în anii cand a fost atacata de forţele de dreapta, au militat pentru apararea Constituţiei.

 În ansamblu, Constituţia a constituit un argument puternic pentru aducerea la ordine a celor tentaţi s-o încalce şi a asigurat cadrul legal de desfăşurare a democraţiei romane..

Nu trebuie uitat ca posibilitatea aplicarii ei a fost puternic afectata de un context internaţional nefericit, un context care a favorizat un alt regim politic, acela al monarhiei autoritare a lui Carol II, susţinut legal de o noua Constituţie, opera a lui Istratie Micescu, pe baza sugestiilor date de Carol.

Acest nou act legislativ a fost  publicat la 20 februarie 1938 şi aprobat printr-un  plebiscit la 24 febuarie.

 

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

 

 

 

 

Prin cele 8 titluri şi 100 articole, noua Constituţie consacra principiul supremaţiei regelui şi suprima separaţia puterilor. Puterea legislativa era exercitata de rege prin intermediul parlamentului bicameral, limitat doar la legiferare şi avand un caracter corporativ.

Puterea executiva o exercita tot regele, prin guvern, numit şi revocat de el, fără raspundere politica faţa de parlament. Libertaţile şi drepturile oetaţeneşti sunt restranse considerabil.

În fapt suntem sub o dictatura aceea a regelui. De la monarhia parlamentara se trecuse la dictatura monarhica.

Constituţia din 1938 a  fost suspendata la 5 septembrie 1940 de însuşi regele Carol al II- lea, care, o zi mai tarziu, abdica în favoarea fiului sau Mihai, trecand puterea generalului Ion Antonescu, sub a carui dictatura noul rege nu va mai fi decat un element decorativ.

 

 

 

 

 

 

(w400) Suspendare

 

 

 

 

 

Generalul Ion Antonescu n-a mai condus ţara dupa o Constituţie, ci cu Decrete-legi.  S-a revenit la un regim constituţional după 23 august 1944, dar în condiţiile de ocupaţie a ţarii de catre trupele sovietice, care au şi adus un alt regim, cel comunist.

Prima Constituţie pe care şi-o da acest regim este aceea din 13 aprilie 1948. O copie dupa Constituţia sovietica din 1936, care consfinţea transformarea tarii în republica populara, creata „prin lupta dusa de popor in frunte cu clasa muncitoare împotriva fascismului, reactiunii şi imperialismului” şi stabilea principiile construirii socialismlui în România şi noile organe ale puterii de stat.

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

Patru ani mai tarziu, la 24 septembrie 1952, Marea Adunare Naţionala (parlatnentul unicameral în acei ani) voteaza o altă Constituţie, a construirii   socialismului, care face bilanţul transformarilor societaţii romaneşti din punct de vedere economic, social şi politic, consacra rolul dominant al sectorului socialist în economia naţionala şi statueaza Partidul Muncitoresc Român (noul nume al PCR după 1948), drept „forţa politica conducătoare” atât „a organizaţiilor celor ce muncesc”, cat şi a organelor şi instituţiilor de stat.

 

Mai închegata juridic şi cu un conţinut mai amplu a fost  noua Constituţie  ceausista din 21 august 1965, modificata de 10 ori în anii succesivi, care schimbă titulatura statului din republica populara în republică socialistă, statua existenţa economiei bazata pe proprietatea socialista asupra mijloacelor de producţie, rolul conducator al PCR (se revine la vechiul nume) în întreaga viaţa a societatii şi propunea “conducerea colectiva” ca principiu calauzitor al vieţii de stat.

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

 

 

 

 

Punerea în practică a acestei Constituţii va fi la bunul plac al familiei Ceauşescu.

La o practică constituţională reala, se revine abia dupa revoluţia din 1989, prin adoptarea la 21 noiembrie 1991 a unei Constituţii care proclama România drept “stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalitaţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”.

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

 

 

 

 

Potrivit Decretului-Lege 92/1990, Adunarea Deputaţilor şi Senatul s-au constituit în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituţiei României. 

La 11 iunie 1990, a fost desemnată Comisia Constituţională , condusă de profesorul Antonie Iorgovan, pentru a redacta tezele proiectului de Constituţie.

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea Constituţiei, inspirată din Constituţia franceză din 1958,  au durat aproape un an şi jumătate.

Prevederile care au provocat cele mai aprinse discuţii s-au referit la caracterul naţional al statului român, la drepturile minorităţilor naţionale, forma de guvernământ, lipsa garantării proprietăţii (fiind preferată formula de „ocrotire” a acesteia), dreptul de proprietate asupra terenurilor ca atribut exclusiv al cetăţeanului român sau la separarea puterilor în stat.

Constituţia a fost adoptată în Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendum naţional. În 8 decembrie 1991 din cei 11 milioane de români care au participat la vot, peste 77% au spus DA noii Constituţii. Începînd din 1995, ziua de 8 decembrie este proclamată Zi a Constituţiei României”. 

O serie de prevederi constituţionale anterioare comunizarii României, sunt reluate pentru a se pune un acord intre starea de drept din Romania şi aceea existenta în Occidentul Europei.

În 2003, după dezbateri generale asupra propunerilor făcute de partide, dezbateri pe articole, dezbateri generale şi medieri între cele două Camere ale Parlamentului, a rezultat un nou text al Constituţiei.
Mai mult de jumătate dintre articole au suferit modificări.După o campanie puternică de promovare şi cu susţinerea tuturor partidelor parlamentare, cu excepţia Partidului Romania Mare, Constituția a fost revizuită.La referendumul naţional din 18 şi 19 octombrie 2003, s-au prezentat la vot 55,7% dintre cei 17 milioane de cetăţeni cu drept de vot, iar 89,7% dintre participanți au votat pentru modificarea Constituţiei, aceasta intrand în vigoare pe 29 octombrie 2003.

 

 

 

 

 

 

 

(w220) Constituţ

 

 

 

 

Principalele modificări aduse Constituţiei se referă la prelungirea mandatului preşedintelui României, de la 4 la 5 ani, la garantarea proprietăţii private, nu doar ocrotirea ei, la faptul că arestarea preventivă şi percheziţia nu vor putea fi decise decât de judecător şi nu de procuror, la competenţe diferite ale celor două Camere ale Parlamentului.

Imunitatea parlamentară este limitată, minoritățile naționale au dreptul de a folosi limba maternă în administrație și justiție şi nu se mai stipulează caracterul obligatoriu al serviciului militar.

Tot din 2003, Constituţia mai prevede: cetăţenii străini şi apatrizii au posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, dar numai în condiţiile rezultate din aderarea României la UE; cetățenii țărilor membre ale UE vor avea dreptul de a alege și de a fi aleși în scrutinul local, dacă sunt rezidenți ai localității respective.

România se  întoarce în Europa şi din punct de vedere constituţional.Dezvoltarea constituţională a statului român este o parte componentă a modernizării sale şi a istoriei sale, supusă mereu frământărilor.

Teoretic, ea a reflectat evoluţia juridică europeană, dar, în perioada dictarurilor, între anii 1938 şi 1989, modelul democratic european n-a mai fost un punct de referinţă, iar în perioada anterioara celui de al doilea război mondial, practic aplicarea Constituţiei a luat forme  în care legea a fost mai mult invocată decât respectată.

Procesul de modernizare a ramas neterminat în spaţiul sud-est european şi moravurile au ramas şi ele legate în primul rând de interese personale şi de grup şi nu de interesul general, invocat dar nu şi luat în consideraţie.

Sub presiunea valurilor istoriei starea de drept a fost în acest spaţiu prea mult legata şi prea adesea subordonată influenţelor politice. Este de sperat o mai corectă reaşezare a normelor juridice cu năravurile oamenilor într-o Europă unită.

 

 

Surse: Ion Bulei – https://istoriiregasite.wordpress.com/ constitutiile-romanilor/; http://stiri.tvr.ro/cate-constitutii-a-avut-romania; http://legeaz.net/dictionar-juridic/constitutiile-romaniei

18/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Denumirea limbii de stat va disparea din Constitutia Republicii Moldova

 

Foto : Multimea de protestatari anticomunisti in fata Parlamentului R.Moldova pe 7 aprilie 2009.

Comisia pentru modificarea Constitutiei a decis joi ca denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova nu trebuie specificata in legea fundamentala.
Ei recomanda Parlamentului sa stabileasca in ce limba vorbesc cetatenii Republicii Moldova printr-o lege organica, votata de majoritatea membrilor Parlamentului, scrie
Unimedia.

Nicolae Osmochescu, jurist si membru al Comisiei pentru revizuirea Constitutiei, a declarat pentru Publika TV ca noua formulare a articolului 13 va fi „limba de stat si functionarea limbilor in Republica Moldova este prevazuta prin legea organica”.

Ulterior, Parlamentul urmeaza sa voteze aceasta lege organica care va avea la baza Declaratia de Independenta din 27 august 1991.

In Declaratia de Independenta se mentioneaza ca limba de stat a Republicii Moldova este limba romana.

Cei 11 membri ai Comisiei pentru modificarea Constitutiei au propus miercuri ca presedintele Republicii Moldova sa fie ales prin vot direct.

Osmochescu a precizat ca expertii vor prezenta proiectul final cu privire la modificarea Legii Supreme la 15 februarie, iar ulterior vor efectua o vizita de documentare in Germania. Modificarile propuse de experti vor fi analizate si de Comisia de la Venetia, al carei presedinte este asteptat la Chisinau la sfarsitul lui februarie.

Comisia pentru reforma constitutionala a fost constituita prin decret prezidential la 1 decembrie anul trecut, avand scopul sa identifice lacunele din sistemul constitutional.

Tribuna Basarabiei

04.02.2010

04/02/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, POLITICA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: