CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PLANUL DE LA MOSCOVA NU SE POTRIVEȘTE PE TEREN ÎN UCRAINA


Revista Time, citată de https://newsweek.ro.,a scris că există câteva sute de ruși care luptă pentru apărarea Ucrainei, împotriva propriei țări. Nu se poate să nu te întrebi cine sunt acești ruși care aleg să ia armele împotriva propriilor compatrioți?

Se pare că ar fi vorba și de soldați ruși care au fost capturați de Ucraina și au fost conviși să se alăture Ucrainei. Alții văd lupta ca un fel de protest politic. Îl urăsc pe Putin.

La rîndul său, publicația http://presamil.ro. scrie că Vladimir Putin a declanșat la 24 februarie războiul cu Ucraina convins că, așa cum se întâmplase în 2014, populația rusofonă mai cu seamă va fi de partea armatei Federației Ruse, că va intra rapid în Kiev și va impune un guvern ucrainean maleabil și obedient, dar și un nou președinte în locul temerarului Zelenski.

Pe rând, planul militar inițial s-a lovit de hotărârea și determinarea ucrainenilor de a lupta împotriva agresiunii rusești, de a-și salva avutul, familiile și viața.

Rusofonii au fost măcelăriți și ei de trupele rusești, așa încât nimic din ceea ce se așezase comod pe hârtie la Moscova, nu a funcționat în Ucraina pe teren.

Trupele „măreței” armate ruse, de care se temea o planetă întreagă, s-au dovedit nu doar neputincioase în îndeplinirea planurilor inițiale, dar ineficiente pe diverse fronturi.

Motivația a lipsit militarilor de la baza ierarhiei, dar și unor comandanți, care nu au reușit să identifice un inamic care trebuie „denazificat”.

Multe imagini au arătat niște tineri debusolați, prost echipați și hrăniți, speriați, care nu înțelegeau ce caută în Ucraina și de ce inamicul le vorbește tot în rusă sau în ucraineană.

De asemenea, alcoolul s-a dovedit un „întăritor” suficient de popular pe care l-au căutat cu obstinație în locuințele prădate din localitățile prin care au trecut, propaganda rusă nu a reușit nicio clipă să determine diabolizarea ucrainenilor, impunând un anume comportament față de pretinsul „inamic”.

În disperare, s-a apelat la mijloacele utilizate de Stalin, în Al Doilea Război Mondial, prin organizarea unor „detașamente speciale” menite să-i execute, prin împușcare, pe toți militarii care nu luptă suficient de hotărât, tentați să se retragă din calea armatei ucrainene.

Este foarte probabil ca mulți din aceia care au refuzat să lupte să fi fost amenințați sau chiar împușcați pe loc pentru acuzații de trădare.

Un „Jukov” civil și „Domnul Peskov”

„Jukov”-ul lui Putin, ministrul apărării din Federația Rusă, din 2012 până astăzi, Serghei Șoigu, este un inginer civil, care, față de predecesorul său, Anatoli Serdiukov, a preferat o ținută militară și un grad militar (general de armată), fiind însă complet lipsit de carismă și, mai ales, de experiența militară pe care să o poată afișa cu ostentație în fața corpului militar superior al Federației Ruse.

Putin se comportă în raport cu majoritatea generalilor ruși (pe unii i-a schimbat din funcții din februarie până azi, confirmând neputințele „operației militare speciale” de „denazificare” a Ucrainei), întocmai precum Stalin față de generalii Armatei Roșii, pentru că nu are încredere în competențele lor, după cum Șoigu nu este și nu va fi niciodată, oricât va dura conflictul din Ucraina, un personaj de talia lui Jukov.

De aceea, Putin, hotărât să mențină hățurile „operației militare speciale”, își impune deciziile și numeroși generali sunt tot mai nemulțumiți de această atitudine.

În plus, spre deosebire de Stalin, care, după Ordinul 270, din august 1941, nici nu și-a închipuit că ar putea să-și salveze fiul din prizonieratul german, spunându-le astfel celor din prima linie că dacă nu își salvează fiul, nimeni nu va beneficia de un asemenea sprijin, fiii celor din înalta ierarhie politică și militară a Moscovei lui Putin nici măcar nu sunt pe front.

Când a fost sunat de un pretins recrutor (un jurnalist de la un post TV din Rusia, care s-a dat drept ofițer într-un centru de recrutare), pentru a fi întrebat de ce nu s-a prezentat la încorporare, după declararea mobilizării parțiale, fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Nikolai Peskov, a declarat că el e „domnul Peskov”, că „nu va veni nicăieri”, urmând „să rezolve problema la un alt nivel”.

Convorbirea a fost disponibilă la un canal TV din Rusia, a putut fi auzită de milioane de familii, care au înțeles rapid că mobilizarea nu e pentru toată lumea, mai ales pentru elita care propovăduiește războiul, îndemnându-i la luptă pe alții, dar sustrăgându-se rigorilor recrutării.

Armata rusă a demonstrat, în conflictul din Ucraina, neputința de a organiza eficient liniile logistice pentru aprovizionarea cu hrană, echipament și muniție a trupelor aflate în prima linie, iar recunoașterea acestui fapt a venit prin înlocuirea la vârful armatei ruse a militarului de rang înalt direct responsabil de logistică.

De ce este mobilizarea parțială un eșec anunțat

 Mobilizarea parțială, ordonată de Putin, este în sine o dovadă a eșecului armatei ruse în perioada februarie-septembrie.

Ea aduce acum în armată, la un loc, soldați cu un oarecare nivel de instruire, care sunt în majoritate deja ostili războiului, ei și familiile lor, după cum o dovedesc imaginile din centrele de recrutare (într-un asemenea centru, un recrut l-a împușcat chiar pe ofițerul responsabil de încorporare!), prin protestele timide, încă, în orașe importante din Rusia.

Foto: Cultul lui Putin

Arme ruginite oferite rezerviștilor la mobilizarea parțială.

Lipsiți de motivație într-un registru superior trupele regulate trimise în conflict din 24 februarie, ei scapă supravegherii polițienești din propriile orașe, aducând revolta în interiorul instituției militare, care reușește „performanța” incredibilă de a-i aduna împreună pe contestatari și de a le da arme, înarmându-le, așadar, indignarea.

E puțin probabil ca ei să (mai) fie permeabili la propaganda asiduă a regimului Putin, chiar dacă promisiunile financiare ar putea să pară unora motivante.

Un soldat de conscripție (chiar și rezervist), care e motivat exclusiv prin bani, fără o anume construcție ideatică asupra dușmanului și a scopului pentru care acesta trebuie ucis (ceea ce Putin ar fi trebui să înțeleagă din epopeea soldatului sovietic în așa-zisul „Mare Război pentru Apărarea Patriei”, din 1941-1945!), nu va fi niciodată eficient.

În plus, sumele pe care Rusia trebuie să le plătească sunt prea mari și nu și le poate permite în condiții de criză generală, chiar dacă promisiunile ar putea să pară generoase.

Amintiți-vă, de altfel, de „prețul” plătit, la un moment dat, familiilor celor care își îngropau morții în primăvara acestui an: câteva plase cu cartofi, ceapă și ulei!

Mobilizarea parțială aduce sub arme (multe Kalașnikov-uri, ruginite, cum s-a putut vedea în multe imagini!) rezerviști care trebuie echipați, cazați, hrăniți, dar mai cu seamă instruiți, în comun, cel puțin două luni, cu cheltuieli semnificative, pentru a putea semăna cât de cât cu o armată regulată.

Ei trebuie să facă față unei armate ucrainene hotărâte, puternic motivată să-i alunge de pe teritoriul țării pe rușii invadatori, beneficiind de sprijin logistic, financiar, medical, material și în echipamente de luptă moderne, asigurat de alte țări.

Dacă Rusia a fost neputincioasă în a asigura liniile logistice necesare pentru armata regulată, este de presupus că va avea dificultăți și mai mari pentru a putea susține, măcar la un nivel decent, echiparea, cazarea și hrănirea rezerviștilor, la care se adaugă detașarea unui număr important de cadre militare din prima linie pentru a-i putea instrui în concordanță cu experiențele înregistrate de armata rusă în cele peste 200 de zile de război.

Anotimpul rece, acela care rușilor le-a fost pavăză în multe rânduri, găsește această armată nu într-o postură defensivă, cum e obișnuită, ci una forțat ofensivă, astfel încât eventualele avantaje ale „generalului Iarnă” să nu poată fi exploatate corespunzător.

Moscova ar putea fi silită, cu o armată de strânsură, slab pregătită, instruită și echipată, lipsită de o motivație puternică, să înghețe la propriu un conflict pe care l-a inițiat cu un plan lipsit de realism, prost executat și, în cele din urmă, adaptat continuu, cu multe neputințe, o crasă ineficiență și resurse modeste.

Lui Putin îi mai rămâne fluturarea „iernii nucleare”. O miză pe care, cu spatele la zid, o aruncă în joc.

Urmele de rațiune, să sperăm, îi vor oferi înțelepciunea necesară, deși nu a dovedit nicicând, în ultimele 200 de zile, că ar avea-o.

Publicitate

09/10/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: