CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Sacrificarea elitei istorice româneşti – una dintre consecinţele dramatice abătute asupra României, odată cu instaurarea comunismului de tip sovietic

lagarul sovietic | CER SI PAMANT ROMANESC

 

O mare dramă naţională – sacrificarea elitei istorice româneşti  

Una dintre consecinţele dramatice abătute asupra României, odată cu sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale, a fost includerea ţării noastre în sfera de influenţă şi ocupaţie stalinistă.

Pentru ceea ce s-a petrecut în această perioadă,  responsabilitatea o poartă regimul comunist instaurat în România, cu liderii de la vremea respectivă Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu , Alexandru Moghioroşi, Iosif Chişinevchi, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Botnăraş ş.a., controlat, din toate punctele de vedere,  de regimul de ocupaţie stalinist sovietic, până la retragerea din România în anul 1958.  Acest regim a avut o influenţă decisivă până la sfârşitul anului 1964, scrie Claudiu Aiudeanu în https://ziarulnatiunea.ro.

Odată ce sovieticii începeau să piardă din controlul asupra României, în anul 1964 s-a dat amnistia generală prin care toţi deţinuţii politici au fost eliberaţi din închisori.

Pentru foarte mulţi dintre aceştia a fost, însă,  prea târziu întrucât au decedat în timpul detenţiei.Vârfurile de lance ale comunizării în partea Europei aflată sub ocupaţia sovietică, inclusiv în România, au fost armata de ocupaţie sovietică, serviciile secrete staliniste (în principal NKVD) şi comuniştii locali conduşi de cei care fuseseră înstruiţi la Moscova.

De altfel, în faimoasa Directivă a NKVD-ului din 2 iunie 1947 (valabilă pentru toate ţările aflate sub ocupaţia sovietică), se menţiona, între altele, că  toate rolurile cheie trebuie  să revină  oamenilor care aparţin serviciilor secrete sovietice! 

Prin urmare, este limpede că instituţiile de forţă create de noul regim şi care vor avea un rol bine definit în arestările, anchetele, torturile inimaginabile, condamnările politice viitoare şi regimul de detenţie monstruos, au fost  dirijate şi controlate de ocupantul stalinist.  

Faptul că aşa s-au întâmplat lucrurile în ţara noastră  este demonstrat şi prin aceea că Gheorghe Pintilie (Pantelimon Botnarenko), prin funcţia pe care o avea  „în  C.C. al P.C.R., a orientat Direcţia Poliţiei de Siguranţă exclusiv spre combaterea adversarilor politici ai comuniştilor.

Totodată, a înţesat instituţia cu membri ai vechilor reţele de spionaj sovietice din România – Alexandru Nicolschi, Vladimir Mazuru, Mihailo Nedelciu, Serghei Nicolau şi alţii -, prin care Siguranţa a fost transformată treptat în Securitate.

La 30 august 1948, când a fost înfiinţată oficial Direcţia Generală a Securităţii Poporului, a devenit primul ei şef, sub gradul de general locotenent, şi, în colaborare cu consilierii sovietici, a structurat-o după modelul N.K.V.D.  Anii în care a condus-o au fost marcaţi de cele mai masive represiuni de natură politică petrecute vreodată în România (s.n.).

În calitate de prim locţiitor al ministrului de Interne, s-a ocupat direct de ancheta în cazul liderului comunist Lucreţiu Pătrăşcanu  (care, aflat la Cluj, în 1946, a făcut  celebra  afirmaţie: „înainte de a fi comunist sunt român” şi tot atunci a luat atitudine faţă de neorevizionismul maghiar, declarând că „Transilvania a aparținut și va aparține statului român în întregime”- n.n.). 

Ca personaj, Gheorghe Pintilie, zis Pantiuşa, era un tip grobian şi cvasi-analfabet, nu stăpânea scrisul şi vorbea aproximativ româneşte…”(după Gheorghe Buzatu şi Marusia Cîrstea, Europa în balanţa forţelor, vol III. România şi proba labirintului (1939-1989), Ed. TipoMoldova, Iaşi, 2010, p. 266). 

A condus Securitatea în perioada 1948-1962, în anii marii terori staliniste din România.De altfel, Liviu Pleşa publica un studiu detaliat în Caietele CNSAS, nr. 1-2 din 2011, în care este semnalată realitatea că „la 27 aprilie 1945, Emil Bodnăraş a primit sarcina de a coordona toate serviciile de informaţii din ţară. În subsidiar, Bodnăraş s-a ocupat şi cu numirea în funcţiile cheie din aceste structuri a agenţilor sovietici şi a ofiţerilor acoperiţi ai N.K.V.D. sau I.N.U.

În subordinea lui Bodnăraş se aflau Lucian Stupineanu, apoi Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov), dar şi Alexandru Nicolschi, numiţi în perioada următoare în fruntea S.S.I. (Serviciul Secret de Informaţii-n.n.), respectiv a Corpului Detectivilor.

Lucian Stupineanu a avut legături cu mişcarea comunistă în perioada interbelică, iar după revenirea în ţară s-a apropiat de Emil Bodnăraş, ajutându-l la organizarea Formaţiunilor de Luptă Patriotice. În baza acestor servicii, ca şi a legăturilor sale cu N.K.V.D., la 12 iulie 1945 Bodnăraş l-a numit director general al S.S.I., funcţie pe care a deţinut-o până la 9 ianuarie 1947…

Atât Bodnăraş, cât şi Nikonov, Nicolschi sau Pintilie fuseseră anterior condamnaţi şi deţinuţi în România pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, iar Stupineanu a dezertat la sovietici pe frontul de răsărit şi a fost folosit ca translator de către N.K.V.D., cu care a şi venit în Bucureşti.

La rândul său, Emil Bodnăraş primea directive de la şeful delegaţiei sovietice din Comisia Aliată de Control ce se afla în România, Dmitri Fedîcikin (1944-1947).În afara celor menţionaţi anterior, au fost încadraţi şi alţi agenţi sovietici trimişi în România în perioada interbelică.

Fiind descoperiţi de Siguranţă şi arestaţi, aceştia au fost colegi de detenţie cu liderii comunişti din închisori, inclusiv cu Gheorghiu-Dej. Pentru a oferi câteva nume, îi amintim aici pe Piotr Goncearuc şi Vania Didenko, care au fost implicaţi chiar şi în lupta pentru putere din P.C.R., având, printre altele, sarcina de a-i supraveghea pe Ştefan Foriş şi Lucreţiu Pătrăşcanu.

Lui Goncearuc i s-a încredinţat apoi conducerea structurii de Contraspionaj din S.S.I. şi apoi M.A.I., pe care a deţinut-o până în 1953. Un alt agent sovietic, Valeriu Bucicov, a fost numit în 1948 în fruntea Direcţiei a VI-a din D.G.S.P., care răspundea de paza demnitarilor, fiind plasat aşadar în imediata apropiere a lui Gheorghiu-Dej şi a liderilor comunişti români.

Din 1950, la conducerea Direcţiei Securităţii Capitalei s-a aflat col. Stancu Aurel, care urmase un curs de spionaj în U.R.S.S. şi fusese încadrat în N.K.V.D. în perioada 1942-1946. Înlocuitorul lui Nikonov în fruntea D.I.E. a fost gen.mr. Vâlcu Vasile, care era şi ofiţer acoperit al I.N.U.

Col. Iszak Adalbert, locţiitor al şefului D.I.E. din 1951, era şi el fost spion sovietic, se pare chiar ofiţer I.N.U. De asemenea, tot spion sovietic era şi gen.mr. Mazuru Vladimir, cel care a coordonat politica de cadre a Siguranţei şi Securităţii în perioada 1947-1952.”(Cătălin Pena în evenimentulzilei.ro/25 iulie 2020).

În această perioadă, s-a desfăşurat şi acţiunea de decapitare a intelectualităţii româneşti. Prioritar, au fost vizaţi din rândul acesteia şi marii istorici români patrioţi, susţinători şi apărători ai statului naţional român.

Dar şi în cazul acestora selecţia a fost diabolică urmărindu-se de la început lichitarea fizică a celor care contribuiseră prin activitatea lor şi participaseră la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi care ulterior au dezvoltat în activitatea lor didactică şi de cercetare istorică ştiinţifică problematica fundamentală a continuităţii şi unităţii naţiunii române în teritoriul său străvechi de formare!

Este necesar să se reţină, între altele, şi o realitate care exemplifică motivaţia acestei selecţii:  Între cei care s-au opus cu înverşunare Marii Unirii au fost  şi bolşevicii  din Comintern  (Internaţionala a III-a) care urmăreau desfiinţarea  statelor naţionale formate  după prima conflagraţie mondială. În viziunea oficială a  Cominternului, România era un stat imperialist multinaţional  în interiorul căruia drepturilor minorităţilor ar fi fost eliminate.

De altfel, din aceste considerente aberante, PCR, membru al Comintern, nu a recunoscut la vremea respectivă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.  Acesta a fost unul dintre motivele pentru care PCR a fost scos în afara legii, în anul 1922! 

Prin urmare, ajunşi la putere după anul 1944,  comuniştii stalinişti, prin capii lor, în principal: Ana Pauker (Hana Rabinsohn),  fostă instructoare a Cominternului,  Alexandru Moghioros  (Mogyorós Sándor), fost agent al Comintern-ului. Pe site-ul http://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/apostolii-lui-stalin-alexandru-moghioros-cainele-de-vanatoare-din-tarcul-puterii,  Alexandru Moghioroş este descris ca „unul dintre cele mai devotate animale politice ale stalinismului românesc.

A fost domesticit la curtea lui Gheorghiu-Dej şi a executat, supus şi energic, fiecare comandă a stăpânului politic.”  Iosif Chișinevschi sau Kișinevski (Jakob Roitman) agent al Cominternului ,  Vasile Luca  (Laszlo Luka) a făcut parte ca şi combatant din Divizia Secuiască, condusă de Károly Kratochvil, care a luptat împotriva armatei române angajate în Primul Război Mondial pentru desăvârşirea unităţii sale statale şi Teohari Georgescu, şi el fost activist al Internaționalei Comuniste, au trecut la distrugerea  partidelor şi personalităţilor care au contribuit la Marea Unire din 1918. 

Au fost arestaţi şi condamnaţi, în primul rând,  marii lideri politici reprezentativi ai acestei sfinte Zile din istoria românilor. Au fost masacraţi ţărănişti, liberali, social-democraţi, preoţi şi ierarhi ortodocşi şi greco-catolici, militari, ţărani şi elita intelectuală.

Amintim în continuare o mică parte dintre marii istorici ai României, de la întemniţarea cărora se împlinesc în acest an 70 de ani:Gheorghe I. Brătianu (1898 – 1953), istoric, profesor universitar, membru titular al Academiei Române şi om politic. La 18 ani, se înrolează voluntar, iar în  1917 ia parte  la lupta de la Cireşoaia, unde a fost rănit. Ulterior, revine ca şi combatant pe frontul din  Bucovina.  

În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, în anul 1941, fost mobilizat  iar în anul 1942 participă la luptele de pe frontul din Crimeea.

 Activitatea sa didactică universitară a gravitat în jurul celor două mari centre universitare româneşti, Iaşi şi Bucureşti. Între anii 1924 – 1940, a fost profesor la Catedra de istorie medievală la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi, iar din anul 1940, la pensionarea lui Nicolae Iorg,a a devenit profesor la Universitatea din Bucureşti. Gheorghe I. Brătianu a fost un specialist în istorie medievală de talie internaţională.

În anul 1928 devine membru corespondent al Academiei Române, iar în anul 1942 este ales în calitate de membru titular.Timp de trei ani a avut domiciliu forţat, între 1947 – 1950,  iar în mai 1950 este arestat şi încarcerat la penitenciarul de la Sighetul Marmaţiei, unde a decedat în noaptea de 23 spre 24 aprilie 1953.

Nu a fost niciodată judecat şi condamnat! Soarta lui Gheorghe I. Brătianu a fost tragică, iar în jurul cauzelor morţii sale au fost vehiculate mai multe variante.

Una dintre acestea este aceea că refuzul său categoric de a retracta, la solicitarea ocupantului sovietic, în scris, teoriile sale anterioare referitoare la drepturile istorice ale României asupra Basarabiei şi Bucovinei şi de a susţine că acestea ar aparţine de drept URSS i-a adus moartea. 

Ca urmare, i s-a refuzat tratamentul medical,  el fiind grav bolnav şi suferind şi în urma torturilor şi bătăilor cumplite la care a fost supus. 

(va urma)

24/09/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O încercare de resuscitare a gărzilor maghiare în Transilvania

Foto: Deputatul UDMR de Bihor, Szabó Ödön, inițiatorul legii / Sursa: Facebook

 

 

 

O inițiativă UDMR care prevede înființarea de unități de voluntari pentru asigurarea ordinii publice a fost adoptată tacit de Senat pe 25 martie a.c.

Proiectul de lege care  a fost inițiat de deputatul maghiar de Bihor, Szabó Ödön, și semnat de alți 16 deputați UDMR, vizează modificarea a două acte normative:

Practic, se propune ca printre formele de pază prevăzute de lege (paza cu efective de jandarmi, paza cu polițiști locali și paza proprie, paza în mediul rural, paza și protecția prin societăți specializate) să fie introdusă și paza locală / comunală, aceasta putând fi asigurată cu unități de voluntari, care în unele zone nu pot fi decât etnici maghiari.

Inițiativa UDMR a primit avize și rapoarte negative de la comisiile parlamentare de resort precum și de la Consiliul Legislativ, dar, deoarece nu a fost dezbătută în plenul Senatului în timp utile, a fost adoptată tacit și a fost transmisă Camerei Deputaților, care este forul decizional scrie https://www.g4media.ro/

Promovarea de către UDMR a respectivei legi nu este altceva decât o încercare străvezie de a creare a unor forțe paramilitare maghiare în inima Transilvaniei, continuatoare a fostelor  gărzi populare”înființate în Ardealul ocupat de autoritățile hortiste sau ale fostei Divizii Secuiești.

Dar ce a fost și pentru ce era pregătită fosta Divizie Secuiască, care acum este propusă în Senat pentru reînființare ?

Divizia Secuiască (maghiară Székely Hadosztály) sau Divizia de Secui a fost o mare unitate a armatei republicane regulate ungare, care a existat în perioada 1 decembrie 1918 – 27 aprilie 1919 și a fost continuatoarea Diviziei 38 Infanterie Honvezi, care avea sediul la Cluj.

Structurarea ei a început după dezintegrarea armatei austro-ungare, ca urmare a necesității ca armata ungară să se reorganizeze și să se înarmeze – astfel încât să poată fi un factor activ în soluționarea disputelor teritoriale dintre Ungaria și statele succesoare ale fostului Imperiu Austro-Ungar.

La început, efectivele marii unități au fost constituite preponderent pe baze etnice, din secui, dar completarea acestora s-a făcut în cele din urmă prin încorporarea de refugiați și maghiari din Transilvania afectați de avansul trupelor române. Unii dintre soldații săi – animați de un șovinism extrem – au fost implicați în unele acțiuni represive împotriva populației românești din Transilvania.

Aceasta s-a întîmplat cu precădere în primele luni ale anului 1919 și a implicat în mod special, populația din zona comitatului Bihor.

În aprilie 1919 din timpul Războiului româno-ungar, atacul principal susținut de trupele române a fost dirijat în zona apărată de către unitățile diviziei secuiești care, suferind pierderi grave s-a retras în partea de nord a câmpului de operații dintre Someș și Tisa, în partea dreaptă a flancului trupelor române care operau împotriva Debrecenului.

Ca efect al urmăririi și manevrării Diviziei Secuiești de către unitățile românești și al dezastrului suferit de această unitate considerată de elită în Armata Ungară la 27 aprilie 1919, Divizia Secuiască a capitulat în fața Diviziei 2 Cavalerie române.

 

Ce au fost și pentru ce erau pregătite fostele Divizii Secuiești, propuse în Senat pentru reînființare!!

Foto: Adunare a soldaților din Divizia Secuiască, 2 Martie 1919 Satu Mare

 

 

După Diktatul de la Viena din 1940, prin care Ardealul de Nord a fost alipit Ungariei, Divizia Secuiască  (Székely Határőr Hadosztály) a fost  resuscitată în teritoriul ocupat de autoritățile hortiste, sub forma unei formațiuni paramilitare alcătuite din etnici maghiari și secui care au cuprindea în structură 9 batalioane volante (un batalion având în 1943 câte 4 companii a 250 de oameni) și câte o companie fixă pentru fiecare plasă.

 

 

 



Foto: Prim ministrul ungar Károlyi Mihály inspectează Divizia Secuiască de la Satu Mare, 2 Martie 1919

 

 

 

 

Teritoriul de pe care au fost  recrutați etnici maghiari și secui,  a  fost cel al fostelor scaune secuiești.  

Au existat patru regimente de gardă secuiască, acestea având sediile la Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Odorheiu Secuiesc, care  au fost dotate cu armament, muniție si echipament militar, inclusiv cu artilerie. Armamentul și muniția subunităților din diverse localități au fost păstrate la posturile comunale de jandarmi, iar cea a batalioanelor la sediile acestora. 

Atât regimentele, cât și batalioanele componente au fost comandate de către ofițeri activi sau în rezevă, iar companiile de către ofițeri din partea locului, aflați în rezervă.

Pregătirea  militară a recruților s-a făcut la un centru de instrucție din Sovata, care avea cadre active de infanterie și artilerie în rezervă sau detașate de la unitățile militare  din regiune.

Cu începere din anul 1942, aici au fost concentrate pentru trei săptămâni serii de câte 2.000 de soldați, subofițeri și ofițeri, lăsate apoi la vatră.

Formațiunea a fost dotată cu armament, muniția subunităților din diverse localități era păstrată la posturile comunale de jandarmi, iar cea a batalioanelor la sediile acestora.

Foto: Insignă militară a Diviziei Secuiești

Mai aproape de zilele noastre, în 2007, nostalgici ai Ungariei Mari  au creat Garda Maghiară (pe ungurește Magyar Gárda),  o organizație de extremă dreapta din Ungaria, fondată de partidul Jobbik.

Garda Maghiară a folosit de la începutul existenței sale simboluri din recuzita formațiunilor fasciste din Ungaria interbelică.

Aceștia au declarat că doresc «să apere Ungaria pe plan fizic, moral și intelectual», Garda fiind considerată drept moștenitoarea Partidului Crucilor cu Săgeți datorită uniformei negre, a jurământului de credință, și a utilizării drapelului alb striat cu roșu, emblemă legendară a liderului tribal Árpád, emblemă instrumentalizată ideologic de Partidul Crucilor cu Săgeți.

Conducători organizației erau la înființare  Gábor Vona, fondator, și Lajos Für, fost ministru al Apărării în guvernul de la Budapesta.

Liderii formațiunii s-au remarcat printr-o retorică rasistă și xenofobă, ceea ce a dus la scoaterea formațiunii în afara legii.

 

 

 

 

Imagini pentru plutonul secuiesc din ardeal photos

Acestea sînt principalele motive pentru care Magyar Gárda a fost scoasă în afara legii de Tribunalul de la Budapesta în decembrie 2008, decizie confirmată în mod definitiv și irevocabil de Curtea de Apel budapestană, la data de 2 iulie 2009.

„Membrii asociației tradiționaliste Garda Maghiară au creat o atmosferă de teamă, iar activitățile sale – ca defilările membrilor și discursurile liderilor ei în sate sau orașe populate de romi – au încălcat demnitatea minorității romilor. ” —  ( din Sentința Tribunalului Municipal din Budapesta).
 
 Membrii organizației își manifestă pe față opoziția față de Tratatul de la Trianon,  militând pentru anexarea teritoriilor vecine (inclusiv Transilvania, Maramureșul, Crișana și Banatul) care au aparținut Ungariei până la sfârșitul Primului Război Mondial.

 Și în România, în județul  Harghita, câțiva tineri unguri exaltați au făcut demersuri, tot în  2007, pe lângă liderii Gărzii Maghiare din Ungaria pentru a înființa în România o subunitate, numită ”Plutonul Secuiesc”.

Liderul grupului care făcea demersurile era Csibi Barna, din Miercurea Ciuc, un personaj cunoscut prin acțiunile sale iredentiste antiromânești, între care un loc de frunte l-a avut spânzurarea simbolică a eroului patriot român Avram Iancu.

Garda Maghiară și-a mai făcut cunoscută prezența în 1 decembrie 2009, când un grup de șase membri ai săi s-au comportat provocator în Cluj-Napoca, cu ocazia a 91 de ani de la înființarea Batalionului Secuiesc, purtând însemne ale Ungariei Mari chiar de ziua națională a României.

 Csibi Barna,a fost condamnat DEFINITIV la închisoare   de justiția din România, pentru FASCISM

Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc și l-a condamnat la închisoare pe Csibi Barna pentru fascism.

Csibi fusese condamnat în primă instanță la o amendă penală.

Inițial, Judecătoria Miercurea Ciuc i-a aplicat două amenzi penale de 8.000 și 4.000 de lei și chiar l-a achitat, încetând procesul penal în cazul unor fapte.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc au făcut apel împotriva sentinței Judecătoriei Miercurea Ciuc iar magistrații Curții de Apel Târgu Mureș l-au condamnat definitiv pe Csibi Barna, în data de 15 decembrie 2017, la 1 an închisoare cu suspendare și 4 ani termen de supraveghere.

În motivarea instanței se arată cum Varadi (fost Csibi) Barna l-a „spânzurat” pe Avram Iancu, a batjocorit chipul lui Mihai Eminescu, a vândut tricouri și alte obiecte cu harta Ungariei Mari și citate din poetul Wass Albert, a lipit lângă Kaufland etichetele ce conțin sloganul, în limba maghiară, ”Rușine să-ți fie! Iar ai cumpărat de la evrei! și alte acțiuni de răspândire în public de idei și concepții fasciste, rasiste și xenofobe.

De-a lungul anilor Csibi Barna a fost încurajat în mod frecvent de către lideri ai UDMR să se manifeste public.

Spre exemplu, în 2011 primarul UDMR din municipiul Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, i-a permis lui Csibi Barna să-și vândă recuzita fascistă chiar de sărbătoarea zilelor orașului.

Gestul primarului UDMR a fost condamnat public la acea vreme de o asociație civică a românilor din județul Covasna (detalii aici).

 

 

 

 

 

 

 

19/05/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

EPURAREA ETNICĂ a românilor din Covasna și Harghita. Români uitați de puterea de la București! Video

 romani uitati tinutul secuiescDocumentarul „Români uitați în România”, a stârnit nemulțumiri și chiar revolta conducerii UDMR și a secuilor patrioți, care nu i-au înțeles mesajul.

Greu de a pătrunde cu mintea este însă atitudinea unora, care au pornit o adevărată ofensivă împotriva realizatorilor unui studiu despre românii care trăiesc în județele Covasna și Harghita.

Pe cine deranjează el, pe cine deranjează adevărul rostit cu glas tare?!?


Cătălin Grădinaru, realizatorul reportajului care a avut la bază studiul Academiei Române, preciza: „Din 2004 încoace auzim, din ce în ce mai des, despre o zonă din România care s-ar numi Ținutul Secuiesc.

Promotorii acestei titulaturi, liderii partidelor maghiare din România, în frunte cu UDMR-ul, afirmă că este normal să existe această denumire, la fel cum normal există și Țara Bârsei sau a Olteniei.

Numai că, din explicațiile acelorași lideri, lipsește mențiunea că, spre deosebire de Țara Bârsei sau a Olteniei, acest ținut, care ar urma să cuprindă județele Harghita, Covasna sau Mureș, vrea sa obțină statutul de unitate administrativ-teritorială.

În acest caz ar fi încălcată grav Constituția României unde nu există noțiunea de ținut ca unitate administrativ-teritorială…”.

Și mai mult, nici Țara Bârsei, nici Oltenia, Maramureșul ori Apusenii nu sunt zone geografice trasate pe apartenențe etnice.

Căci nu există etniile de moți, olteni ori maramureșeni, dar există etnia secuiască, de cele mai multe ori confundată cu cea maghiară.

Astfel de afirmații se aud mereu în conferințele de presă, obsesiv acum, în campania electorală.

Cu siguranță nu le aud cei care comentează de la cele sute de kilometri depărtare, din Capitală, care atunci când vin în Harghita o fac să se îmbrățișeze cu liderii maghiari, vorbind la rândul lor despre așa-zisul Ținut Secuiesc (n.n. – vezi declarația Elenei Udrea).

Iar dovada că nimeni nu-i aude pe românii din cele două județe este lipsa teatrelor, creșelor și universităților în limba română. Lipsa oricărui eveniment cultural sau social la care să participe și etnia română.

„Obiectivele declarate ale liderilor maghiari sunt: autonomie teritorială pentru ceea ce ei numesc Ținutul Secuiesc și autoguvernare”, continuă realizatorul. Adică ceea spun și liderii secui de la cele mai înalte tribune.

Imediat după difuzarea reportajului, Mircea Toma, împreună cu Adrian Szelmenczi, adresează o scrisoare deschisă președintelui Academiei Române în care precizează că ,,acest raport este o simplă propagandă naționalistă și că autorii lui l-au întocmit nerespectând rigorile științifice”.

Potrivit analizei d-lui Mircea Toma, reportajul România TV mai avea o hibă, anume că el nu a respectat principiul proporționalității, raportul persoanelor intervievate fiind de un maghiar și 5 români.

Fără pretenția de a-l contrazice, doresc doar să afirm că a fost vorba de : un maghiar – în persoana președintelui Consiliului Județean, Borboly Csaba – plus doi maghiari, soții Vancsa.

Deci, 3 maghiari și 3 români.

Dar nici nu ar trebui să conteze principiul proporționalității, căci reportajul este făcut despre drama românilor și nu a secuilor.

Și dacă reportajul nu reușește să-i convingă pe sceptici că etalează o situație reală, poate o va face un alt studiu, realizat de Ioan Lăcătușu, directorul „Centrului de Studii Europene Covasna-Harghita”, în care acesta relatează:
„Nu doar românii o duc greu aici.

Limba română o duce greu, valorile și simbolurile românești o duc greu.
Dacă legea spune că la biroul de relații cu publicul trebuie să se vorbească și în limba minorității, astăzi s-a ajuns la următorul fapt: nu există nici un angajat român în toată primăria.

Românii sunt minoritari în această zonă, nu au niciun cuvânt de spus, în timp ce maghiarii controlează practic toată administrația, și nici vorbă să ne dea măcar jumatate din drepturile pe care le au ei, ca minoritate națională.

Toate drepturile lor de minoritari le-au transformat aici în privilegii. Este un permanent dispreț față de însemnele statului român.

Nu vin niciodată la sărbătorile românești, nici măcar la Ziua Națională.

La întâlnirile și taberele lor se intonează la început imnul Ungariei, și niciodată cel românesc”.

rbnpress.info


Video – Un  documentar  realizat de  Transilvania Tv,
dezbătut de România Tv .

17/12/2013 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: