CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei a sărbătorit pe 30 iulie 2021, 19 ani de la recunoașterea sa oficială de către autoritățile Republicii Moldova

Mitropolia Basarabiei cere Comisiei naţionale de heraldică de la Chișinău  să nu aprobe frauda comisă de


Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei a sărbătorit vineri, 30 iulie 2021, 19 ani de la recunoașterea sa oficială de către autoritățile Republicii Moldova, după ce fusese reactivată pe 14 septembrie 1992 de Patriarhia Română.

Ceea ce înseamnă că, în curând, va sărbători și 29 de ani de la reînființare, în chiar ziua Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie).


Potrivit Ziarului Lumina, Mitropolia Basarabiei este o biserică ortodoxă autonomă, de stil vechi, în cadrul Patriarhiei Române, reactivată pe 14 septembrie 1992. Mitropolia Basarabiei este recunoscută oficial drept succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în anul 1944 inclusiv.

Prin statut, teritoriul Mitropoliei Basarabiei este cel al Republicii Moldova. În plus, în calitate de Exarh al Plaiurilor, Mitropolitul Basarabiei are jurisdicție canonică asupra diasporei ortodoxe române din răsărit.
Mitropolia Basarabiei numără patru episcopii istorice sufragane: Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia de Bălți (fosta Episcopie a Hotinului), Episcopia Basarabiei de Sud (fosta Episcopie de Cetatea Albă și Ismail) și Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria).
Mitropolia Basarabiei a fost creată după Marea Unire de la 1918 prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chișinău la rangul de Mitropolie.

Decizia înființării a fost luată în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 15 noiembrie 1923. Organizarea propriu‑zisă s‑a făcut prin legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925.

Primul mitropolit al Basarabiei  Gurie Grosu, a fost o personalitate marcantă în istoria şi cultura Moldovei.

S-a născut la 1 ianuarie 1877, în Nimoreni, judeţul Lăpuşna și a decedat la 14 noiembrie 1943 la Bucureşti. Studiile le-a făcut la Şcoala spirituală şi Seminarul teologic din Chişinău, după care a urmat Academia duhovnicească din Kiev, unde a obţinut titlul de magistru în teologie.

A fost călugărit în mănăstirea Noul Neamţ, Chiţcani, hirotonit ieromonah şi numit “misionar eparhial”, mai târziu – arhimandrit.

Lui Gurie Grosu îi aparţine iniţiativa înfiinţării unei tipografii eparhiale şi apariţia revistei “Luminătorul” în Chişinău. A mai deţinut funcţii de stareţ la mănăstirea Sf. Avram din gubernia Smolensk, director la şcolile normale de învăţători din Gruşevsk şi Samovka, profesor de limba română în Chişinău, ministru adjunct al Justiţiei în Guvernul provizoriu din Chişinău, unde s-a impus ca un militant activ pentru realizarea statului naţional român unitar.

În 1918 a fost ales de Sf. Sinod din Bucureşti arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, la începutul anului 1920 fiind numit locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, iar din 21 aprilie 1928 devine mitropolit al Basarabiei, păstorind până la 11 noiembrie 1936, când a fost pensionat.

Primul mitropolit al Basarabiei a fost omagiat la Chişinău | IPN

La acea dată, jurisdictia Mitropoliei Basarabiei cuprindea Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia Hotinului și Episcopia Cetății Albe – Ismail.
În timpul ocupației sovietice din 1940‑1941 și mai apoi sub regim sovietic, din 1944 până în 1992, Mitropolia Basarabiei și‑a încetat activitatea, fiind înlocuită cu structură necanonică – Eparhia Chișinăului, sub autoritatea Patriarhiei Moscovei și a întregii Rusii. Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată trecerea Basarabiei sub autoritatea canonică a Patriarhiei Ruse.
Ca răspuns la cererile Adunării eparhiale din 14 septembrie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 19 decembrie 1992 a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei.
Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată oficial de Guvernul Republicii Moldova la 30 iulie 2002, după 10 ani de prigoană din partea autorităților de stat și a clericilor din jurisdicția Patriarhiei Ruse.

Mitropolia Basarabiei s‑a judecat cu statul Republica Moldova în toate instanțele din republică, ajungând la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.
Statul Republica Moldova și Mitropolia Moldovei, structura locală a Patriarhiei Moscovei, au pierdut în cele din urmă la CEDO în fața Mitropoliei Basarabiei, structura locală a Patriarhiei Române, rezultat care a însemnat o victorie pentru neamul românesc și pentru Biserica strămoșească în teritoriul românesc dintre Prut și Nistru.

ADDENDA

Biserica ortodoxa româna a devenit autocefalä din 1885, desi si pânâ atunci a avut parte de o anumitä autonomie fatä de Patriarhia Ecumenicä de Constantinopol. Dupä Unirea din 1918 si transformärile administrative ce i-au succédât, se produc o serie de modificâri si în ceea ce priveste organizarea administrativ-teritorialä a Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhia Românâ a fost înfiintaté în 1925, având sub jurisdictia sa si Biserica Ortodoxä din Basarabia. Astfel, dupä perioada de apartenentä la Imperiul Tarist – 1812-1918 – în Basarabia s-au restabilit legăturile canonice cu Biserica Ortodoxä Românâ, iar în 1928, pentru cä elita clericală din Basarabia s-a opus solicitării ca Biserica din Basarabia să reintre sub ascultarea canonică a Mitropoliei Moldovei, Arhiepiscopia Chisinăului a fost ridicată la rangul de Mitropolie scrie https://www.proquest.com.

După mutațiile care s-au produs în întreaga regiune în perioada sovietică (odată cu secularizarea care a atins toate produsele si manifestările culturale), Mitropolia Basarabiei a fost desfiintată. Respectiv, în perioada sovietică biserica de la Chisinău îsi pierde statutul de Mitropolie, redevine arhiepiscopie (subordonatä Patriarhiei Ruse), iar actiunile întreprinse împotriva bisericilor din întreg spatiu sovietic au fost deosebit de aspre în această regiune. Mai târziu, odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice, în Basarabia au fost exprimate si vehiculate discursuri ce vizau desprinderea canonică de Patriarhia Moscovei.

în 1992, Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române va fi reactivată, dar autoritătile din República Moldova au refuzat mult timp recunoasterea oficială a acesteia întrucât sustineau si recunosteau doar legitimitatea Mitropoliei Moldovei , subordonate Patriarhiei Moscovei (care a fost înfiintată tot în 1992, prin ridicarea arhiepiscopului de Chisinău la rangul de mitropolit).

După ce, în 2000, a fost reclamată încălcarea de către autoritățile din Republica Moldova a dreptului la libertate religioasă, în 2001 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că prin nerecunoașterea Mitropoliei Basarabiei, autoritățile din Reublica Moldova încalcä Conventia Europeanä a Drepturilor Omului.

Abia dupä pronuntarea Curtii, autoritätile din Republica Moldova au recunoscut Mitropolia Basarabiei în 2002; problema nu a fost solutionatä însă, întrucât persistă încă problema „capitalului material” al Mitropoliei Basarabiei.

În ceea ce priveste dimensiunea teologică a acestui conflict – ea lipseste. Dincolo de abuzurile pe care le-a suportat Mitropolia Basarabiei din partea guvernului Republicii Moldova, temeiul refuzului repetat de către institutiile de drept din República Moldova de a recunoaste Mitropolia din Basarabia a fost greu démontât, întrucât credinciosilor care apartineau Mitropoliei Basarabie nu li s-a încălcat dreptul la a-si practica religia: acestia au avut alternativa de a practica religia în cadrul Mitropoliei Moldovei.

Problema „teritoriului canonic”

Apropierea pâné la unificare a puterii de bisericé – deziderat asociat modeIului bizantin – a continuât de-a lungultimpului, cunoscând – în functie de evolutia politicé a Rusiei – variate formule de coabitare a statului eu biserica – furnizor de legitimitate.

Autoritatea bisericii a sporitîn timp, odaté cu o relativä independentä pe care o cunoaste, iar în 1448, Biserica Ortodoxä Rusé se declaré autocefalä, iese de sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, si în 1589 este ridicată la rangul de Patriarhie. Datorită contextului politic (inclusiv din cauza cuceririi Constantinopolului de către turci), Rusia începe să aspire la o pozitie cât mai puternică, importantă în plan international, fiind vehiculatä formula unei succesiuni: Rusia este văzută astfei ca „a treia Romä”, titlu a cärui legitimitate a fost frecvent contestat, dar pe care puterea l-a folosit frecvent pentru a fundamenta ideologii impérialiste.

Periodic, în diverse contexte, acest titlu este actualizat, iar veleitățile imperialiste ale Rusiei – „continuatoare a Imperiului Bizantin” se fac mai puternic resimțite în multe regiuni/teritorii din Estul Europei.

Pentru Basarabia, inclusiv dupä desträmarea Uniunii Sovietice, Rusia lanseazä formule ce trädează aspirafiile impérialiste, desemnând prin „teritoriu canonic rus” spafii care s-au aflat, în anumite contexte istorice (în perioada sovieticä – de exemplu) sub influentă ruseascä. Astfel, Biserica Ortodoxä Rusă (care se defineste chiar prin statut ca fiind „multinational”) revendică apartenența la „teritoriul canonic rus” a bisericii ortodoxe din Basarabia, unde coabitează cele douä mitropolii.

Expresiile „teritoriu canonic rus” sau „teritoriu canonic al Patriarhiei Moscovei” sunt folosite inclusivîn contexte oficíale, în medii academice. în prezentarea primului numär al Enciclopediei pravoslavnice – Pravoslavnaia Entziclopedia – Patriarhul Alexei al ll-lea invocä aceste formule, explicând rolul institufiei bisericii în evolufia istoricä a Rusiei: „Peste tot în lume, inclusiv pe teritoriul canonic al Patriarhiei Moscovei, este in crestere procesul de secularizare în viafa societätii. (…) Biserica este un depozit unie al memoriei istorice si culturale. (…) Amintirea despre marii oameni ai Rusiei este pästratä prin slujba bisericeascä, icoane, sfintele moaste, cérfile bisericesti. Tóate acestea au o mare importantä pentru pästrarea memoriei istorice a poporului, si deci si pentru consolidarea societätii. Biserica ortodoxä (…) va contribuí la consolidarea societätii si la depésirea contradicfiilor”.

Imposibilitatea suprapunerii granifelor nationale peste cele ale teritoriilor aflate sub jurisdiefia Patriarhiei Moscovei solicité reiterarea discursului legitimator. întrucât Patriarhia Moscovei are în subordonare canonică si biserici ale altor popoare, iar titlul oficial al Bisericii ortodoxe ruse conține conotarea etnică, în discursul prezentat cu ocazia deschiderii celei de-a treia Adunâri a Lumii Ruse patriarhul Kiril formulează argumente si susține legitimitatea acestei formule.

Vorbind despre popoarele care „au preluat tradiția spirituală si culturală rusă ca bază a identiții naționale sau cel puțin ca parte importantă a acesteia”, patriarhul spune că acesta este motivul pentru care consideră că si Moldova „face parte din lumea rusä.”

În acelasi context Patriarhul a declarat că Biserica Ortodoxä rusă este „cea mai multi-nafională comunitate ortodoxä din lume”, si a reitérat dezideratul (interpretabil) de a extinde caracterul său multinațional. „Biserica se numește Rusă nu datorită criteriului etnic. Aceastä denumire arată că Biserica Ortodoxa Rusă îndeplineste o misiune de păstorire printre popoarele ce au preluat tradiția spirituală si culturală rusă ca bază pentru identitatea lor naționala, ori, cel puțin, ca pe o parte esențială a acesteia.

latä de ce în acest sens noi considerăm cä si Moldova face parte din această Lume Rusă. în acelasi timp Biserica Rusä este comunitatea ortodoxa cea mai plurinaționala din lume si tinde să îsi dezvolte caracterul său multinațional”.

Discursul legitimator confine apelul la memoria istoricä comunä, la puterea tradiției ruse, iar una dintre formulele ce trädeazä vocafia imperialistä a structurilor ecleziale ruse este cea prin care se sugereazä includerea Moldovei, alături de Ukraina si Bielorusia în ceea ce partriarhul Kiril numeste „teritoriu istoric rus”: „(…) în final, cea de-a treia temelie a Lumii ruse este memoria istoricä comuna si viziunile comune asupra dezvoltärii societätii. (…) Popoarele noastre au constiinta puternicä a continuității traditiei de stat si sociale, începând din timpurile Rusiei Kievene si până la actualele state Rusia, Ucraina, Bielorusia, Moldova, dar si la alte tări aflate pe teritoriul istoric al Rusiei”.

Patriarhia Româna si Patriarhia Moscovei – diferend canonic

Pozitiile adóptate de cele douä patriarhii în ceea ce priveste structura Bisericii ortodoxe din Moldova reflectă politicile asumate si la nivelul celor douä state, înfiintarea si reactivarea celor douä mitropolii au fost precédate de tensiuni între cele douä patriarhii. Teoctist, Patriarhul României, i-a trimisé o scrisoare lui Alexei al ll-lea, Patriarhul Moscovei, la 2 aprilie 1992, în care îi solicita sä discute si sä rezolve problema legată de Biserica din Moldova. De asemenea, Patriarhia Româna a emis un comunicat, în care era expus explicit faptul cä „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodatä desfiintarea Mitropoliei Basarabiei”, precum si nevoia refacerii „unitätii administrative bisericesti dintre fratii români ortodocsi de o parte si de alta a Prutului”.

Abia în octombrie 1992, Alexei al ll-lea, Patriarhul Moscovei, i-a trimis räspunsul la scrisoare adresatä de Teoctist, Patriarhul României, în care erau invócate argumente pentru dreptul de jurisdictie a Patriarhiei Moscovei asupra Bisericii Ortodoxe din Basa rabia. în ceea ce priveste reactivarea mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Moscovei a contestat legitimitatea acesteia, catalogând acest act ca imixtiune în treburile interne ale bisericii din Basarabia, aflaté sub jurisdictia Patriarhiei Moscovei si invocând încălcarea de către Patriarhia Română a unor canoane bisericesti, si potentiale riscuri pentru relatiile dintre cele douä patriarhii si natiuni.

Adaptându-se noilor realitäti politice, în octombrie 1992, Sfântului Sinod al Patriarhiei Ruse a émis un decret prin care Biserica Ortodoxä din Moldova primeste un nou statut: este declaratä independentä fatä de Patriarhia Moscovei în ceea ce priveste activitatea administrativä, economicé si instructivä, rémânând însé subordonatä canonic acestei Patriarhii. Tomosul patriarhului Alexei al ll-lea în care era întérit statutul autonomiei Bisericii din Moldova a fost émis în decembrie 1994.

Relativa independentä a Mitropoliei Moldovei fatä de Patriarhia Moscovei este anuntatä si în statut: „Biserica Ortodoxä din Moldova, fiind subordonatä canonic Patriarhiei Moscovei, este independentä în problemele bisericesti-administrative, economice, educative, civile. In activitatea sa ea se cäläuzeste de normele si traditiile bisericesti locale, de prezentul Statut, precum si de învétâturile si canoanele Bisericii Ortodoxe Mondiale.”

Ulterior au avut loc mai multe întrevederi între reprezentantii celor doué patriarhii pentru a discuta problema jurisdictiei Mitropoliei Basarabiei, respectiv pentru solutionarea diferendului canonic.

La nivel local elita clericală nu exclude o unificare a bisericii. în articolul interviu din 29.08.2013, O convorbire cu Mitropolitul Vladimir al Moldovei în ajunul vizitei Patriarhului Kiril, de la Radio Europa Liberă, referindu-se la o posibilé unificare a bisericii ortodoxe din Basarabia, respectiv la unirea celor doué mitropolii – Mitropolia Basarabie si Mitropolia Moldovei -, Mitropolitul Vladimir declara: „Eu cred cä, pe viitor, este posibil sä se uneascä, dar aici trebuie sä fie únele cedäri. Ca sä fie aceste cedäri, este necesar sä fie implicati si patriarhii. în cazul de fatä, Patriarhul Daniel si Patriarhul Kiril, ca dânsii, la rangul cel mai înalt, fiind sustinuti de Sinodul Ortodoxe Ruse, Patriarhul Daniel – de Sinodul Bisericii Române, atunci dânsii pot sä revinä la un numitor común.”

La nivelul structurilor ecleziale din Moldova este asumat faptul cä existenta celor douä mitropolii, dar si posibila unificare a acestora depinde doar de politic.11

Despre globalizare si identitate la Est

Patriarhia rusä nu a dezavuat apropierea de politic: în cadrul unei întâlniri care a avut locîn august 2010 dintre Patriarhul Moscovei eu reprezentantii Mitropoliei Moldovei, acesta si-a exprimât deschis dorinta ca „orientarea politicé a Moldovei sä contribuie la pästrarea Unitätii Sfintei Rusii”. Si în discursul prezentat cu ocazia deschiderii celei de-a treia Adunäri a Lumii Ruse patriarhul Kiril invoca riscurile la care expune fenomenul globalizärii, provoeärile la adresa conceptului de identitate cultural-nationalä. lar Lumea Rusä, spune Patriarhul – confirmând astfel dimensiunea politicé a discursului eclesiastic si reiterând preocuparea pentru raportul de putere, pentru pozitia geopoliticé – îsi poate asigura „rolul de jucétor important pe arena mondialä”. „Astäzi globalizarea, într-adevér, cum se obisnuieste sä se spunä acum, prezintä provoeäri, mai ales pentru conceptele de identitate national-culturalé. (…) Poate oare Lumea Rusa sé îsi asigure un rol de jucétor important pe arena mondiala, astäzi dar si în viitor? Sunt sigur cä poate. Predecesorii nostri sunt cei de la care putem lúa exemplu”.

Argumentánd rolul societétii civile si al elitelor statelor independente de pe „teritoriul istoric rus”, Patriarhul a vorbit despre „etica relatiilor dintre elite”‘; el a solicitât eliminarea raporturilor de putere, eliminarea oricérui paternalism si a oricäror tentative de a juca rolul, „fratelui mai mare”:

„Nu mai putin importantä este pozitia elitelor din noile state independente, create în spatiul Rusiei istorice. Anume elitele sunt cele care exercitä o influentä semnificativä asupra societäti si o orienteazä într-o directie sau alta. De aceea este important sä se stabileascä un sistem de relatii strânse între elitele Lumii Ruse. în legăturä cu aceasta un rol cheie îi revine eticii în relatiile dintre elite. Este necesar sä se ajungă la o astfei de tonalitate în relatii, care ar permite manifestarea respectului reciproc, si s-ar exclude orice paternalism, orice încercare de a-si asuma rolul de «frate mai mare»(…).”

Reactivarea Mitropoliei Basarabiei si recunoasterea „Mitropoliei ruse”. Argumente si contraargumente

în noiembrie 2007 Patriarhia Română a publicat pe site-ul patriarhiei un document – Reactivarea episcopiilor Mitropoliei Basarabiei – un act juridic si o reparatie morală, în care este comunicat faptul câ Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în sedinta sa de lucru din 22 octombrie 2007, ia act, „eu binecuvântare, de hotărârea Mitropoliei Autonome a Basarabiei referitoare la reactivarea eparhiilor sale sufragane (Arhiepiscopia Chisinăului, Episcopia de Bälti, Episcopia Basarabiei de Sud si Episcopia Ortodoxä a Dubăsarilor si a toatä Transnistria)”.

Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor |  Doxologia

Foto: Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor 

În contextul argumentärii legitimitätii reactivärii acestor episcopii, respectiv a apartenentei acestora la Mitropolia Basarabiei, este explicată si atitudinea fată de coexistenta a două mitropolii: specificând faptul cä Patriarhia Română nu neagä „dreptul la existentä a Mitropoliei ruse a ChisinăuIui «si a întregii Moldove» ca eparhie a Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru că Patriarhia Română respectă dorinta credinciosilor ortodocsi de a apartine în mod liber fie de Patriarhia Română, fie de Patriarhia Moscovei.”

Pozitia expusă în acest document este de asemenea explicată prin noul context istoric, statutul de stat independent al Republicii Moldova:

„Coexistenta celor două Mitropolii ortodoxe în República Moldova se explicä astăzi prin faptul câ acest teritoriu nu mai este parte componentă nici a statului român, nici a statului rus, ci este un stat nou, independent”.

Conform Statutului (pentru organizarea si functionarea Mitropoliei Basarabiei) înregistrat în iulie 2002, Mitropolia Basarabiei este o „o Biserica Crestină Ortodoxa autonomä localä din cadrul Patriarhiei Române”, „este succesoare spirituală, canonica, istorica a Mitropoliei Basarabiei, care a functionat pâna în anuí 1944 inclusiv”, si care „activeazä pe teritoriul Republicii Moldova”. Tot în statut este specificat „rangul de Exarhat al Plaiurilor” al acestei Mitropolii. Astfel, pe lângă comunitătile locale, la Mitropolia Basarabiei „pot adera, în egală măsură, sub raport canonic, si comunităti din diaspora”. Reactivarea eparhiilor a stârnit însă diferite reactii.

În ceea ce priveste comunicatul emis de Departamentul pentru Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei privind argumentele reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Române ce justifică decizia de a stabili eparhii ale Mitropoliei Basarabiei, acesta conține o serie de contraargumente: unele de ordin teologic, altele – politic.

De exemplu, la argumentul formulat de Biserica Ortodoxa română care invocă Canonul 34 Apostolic conform căruia Biserica trebuie sä aibă episcop (conducător) din poporul säu, reprezentanții patriarhiei Moscovei vin cu un alt citat din cärțile sfinte: Hristos „nu e nici elin, nici iudeu (Col. 3.11), iar principiul formärii Bisericilor după criteriul etnic nu a fost acceptât de întreaga ortodoxie: „Este cunoscut de toți cä principiul de formare a Bisericilor dupä criteriul etnic nu a fost niciodată aprobat de întregimea Ortodoxiei, pentru ca nu corespunde spiritului crestinismului Însusi. Doar întru Hristos „nu e nici elin, nici iudeu”(Col.3.11)21.

Acestui argument îi urmeazä imédiat unul pur politic, pâstrând confuzia si distincția incorectă român/moldovean: La formula cä majoritatea ortodocsilor sunt români, respectiv ar trebui sä se afle sub jurisdicția Patriarhiei Române, reprezentanții Patriarhiei Moscovei invocă rezultatele referendumului care a avut loc în 2004 în Republica Moldova, conform căruia doar 2,2% din populația acestui stat se declară români: „Ortodocsi sunt însă si moldovenii, rușii, ucrainenii, găgăuzii și bulgarii, care împreună alcătuiesc peste 96% din populație” .

Alte argumente, care vin de interpretarea realităților istorice, sunt însoțite de citate, insuficient contextualizate, despre lipsa constiinței naționale în Basarabia, cum ar fi declarația lui Onisifor Ghibu (intelectual román), care constata în 1926 că în Basarabia „ideea nafionalä – panromânească” „era inexistentă în toate straturile populației: țărănime, preoțime, boierime…”.

În presa culturală contemporană însă, elitele din Basarabia sancționeazä, denunță valențele imperialiste ale Bisericii Ortodoxe Ruse, apropierea puternică de politic: „Că biserica rusă este în esența ei expansionistä o dovedește chiar titulatura care și-a asumat-o filiala ei din aceastä zonä pruto-nistreanä, «botezându-se», nici mai mult, nici mai puțin, «Mitropolie a Chisinăului si a întregii Moldove»”.

Instrumentalizarea bisericii, subordonarea acesteia de către putere, de către stat este taxată deopotrivă: Biserica Ortodoxă din Rusia ,,se dovedeste a fi un simplu instrument al statului rus în política sa neoimperială, la acest început de nou secol care are pretenția de a fi unul religios sau de a nu fi deloc (nici o aluzie la actúala confruntare «dintre religii»!).”24

Situația Mitropoliilor din Basarabia este distinctä datoritä particularitățiIor pe care le comportă: conflictul dintre acestea nu este nici interconfesional, nici interetnic. Diferențele specifice nu ating dimensiunea teologică (nu ating probleme de dogmă).

Schisma sau despărțirea se manifestă si se pästrează la nivel instituțional – există două mitropolii distincte, ierarhii distincte – respectiv la nivelul formal – calendarul pe care îl respectă. Dimensiunea politică a acestui orizont conflictual este determinantă, dar nu influențează la fel de puternic coabitarea clerului asociat celor două structuri ierarhice ecleziale distincte.

31/07/2021 Posted by | CREDINTA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

Despre statul post-sovietic Republica Moldova ca NESUCCESOR de drept al Moldovei

The scum of the earth, I believe?', 1939 : PropagandaPosters

 

 

 

 

 

PRUT – TRUP RUPT sau despre statul post-sovietic Republica Moldova ca NESUCCESOR de drept al Moldovei.

 

 

Cu ocazia împlinirii a 197 de ani de la răşluirea din trupul viu al Moldovei a părţii ei de răsărit, numită mai târziu Basarabia, publicistul și militantul unionist de la Chișinău scria :

„La 16 mai 2009 nici un ziar nu a scris despre această tristă aniversare, nici un post de radio sau de televiziune, fie la Chişinău, la Iaşi sau la Bucureşti nu şi-a amintit de marea tragedie întâmplată în istoria noastră la 16 mai 1812. Pe câţi oare îi mai doare astăzi cu adevărat 16 mai 1812?”.

Începând cu 16 mai 1812, denumirea de PRUT, printr-un joc de cuvinte, singurul posibil prin recombinarea literelor sale, a început să fie citită TRUP RUPT! 16 mai 1812 reprezintă ziua tragică în care Prutul a fost făcut linie de frângere a trupului şi sufletului nostru etnic pe altarul intereselor murdare ale două imperii.

Acum suntem la o distanţă de 199 de ani de la semnarea de către ruşi şi turci, în Hanul armeanului Manuc bey din Bucureşti (agent în serviciul Rusiei, cu o contribuţie directă la raptul teritorial din 1812), a acelei nenorocite hârtii prin care Rusia ţaristă şi Turcia otomană sfârtecau Principatul Moldovei.

De această dată, presa de limbă română de pe ambele părţi ale Prutului a fost mai sensibilă şi a abordat subiectul, de regulă şi din păcate, doar sentimental şi patriotard.

Cel mai mare voievod român din toate timpurile, Ştefan cel Mare şi Sfânt, cel mai mare poet român, Mihai Eminescu, cel mai mare istoric român, Nicolae Iorga, cel mai mare compozitor român, George Enescu, cu toţii fii ai vechii Moldove vor fi în continuare revendicaţi de ambele maluri ale Prutului, ca dovadă că sângele apă nu se face, indiferent de meandrele istoriei noastre chinuite şi contorsionate.

La anul vom aniversa două secole de la crima istorică comisă de cele două imperii împotriva naţiunii noastre. Este de aşteptat că atât partida naţională, cât şi partida imperială (sau cea moldovenistă, filoimperială), se vor raporta, fiecare în felul său, diametral opus celui al părţii adverse, la eveniment.

Putem presupune de pe acum că dezbaterea publică va rămâne la cotele de anul acesta, cu simpla diferenţă că accentele se vor îngroşa. Singurul subiect nou care va fi atacat în mod inevitabil va fi cel al succesiunii juridice, al legitimării sau falsei legitimări istorice a Republicii Moldova.

Declaraţia de independenţă din 27 august 1991, în încercarea de a aduce claritate asupra lucrurilor, parcă ar vrea dinadins să ne ducă într-o zonă a confuziilor periculoase, atunci când se referă la „statalitatea neîntreruptă” şi la raptul teritorial din 1812, sugerând o succesiune juridică între Ţara Moldovei şi actuala Republică Moldova, dar şi, ceea ce este mai mult decât interesant de observat, între România interbelică şi Republica Moldova.

Să urmărim textul a trei alineate din actul de naştere al Republicii Moldova:

„Având în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale;

Considerând actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei;

Subliniind că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldoveneasca (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încâlcind chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la U.R.S.S.”.

Vom reţine că doi dintre termenii dihotomici cu care operează Declaraţia de independenţă sunt: „moldoveni” şi „limba română”, parcă accentuând dilema identitară şi vrând să sugereze că o chestiune ca cea a succesiunii de drept a statului ar rămâne deschisă.

Aşadar, să vedem cine este succesorul de drept al Ţării Moldovei, pentru a anticipa orice speculaţie la care se va deda tot mai mult în continuare partida imperială şi cea moldovenistă proimperială. Părerea noastră este că între Republica Moldova, ca stat constituit la 27 august 1991, şi Ţara Moldovei nu există nici un fel de continuitate juridică.

Aceasta nu înseamnă că am fi adepţii revizionismului sau iredentismului, oricare ar fi sensurile pe care li le atribuie unii sau alţii. Noi acceptăm realităţile politice şi ne asumăm întreaga istorie naţională aşa cum a fost ea.

Preocuparea noastră majoră este ca Lumea Românească de astăzi, prin cei doi moduli politici de bază ai săi, România şi Republica Moldova, să prospere şi să se consolideze spre binele cetăţenilor din cele două state, lăsându-i lui Dumnezeu teren de acţiune privind destinul nostru viitor.

Precum se ştie, etnia română a fost, pe întreg parcursul evului mediu şi până în secolul XIX, o naţiune tristatală, multistatalitatea fiind un fenomen obişnuit în cazul tuturor naţiunilor de talie mare sau medie din Europa timpului respectiv. Unul dintre statele noastre naţionale a fost Ţara Moldovei. Dreptul internaţional public numeşte desfiinţarea unui stat de către altul sau întreruperea suveranităţii sale pe o parte importantă a teritoriului, prin ocupaţie şi subjugare, cu termenul latin debelatio.

Ocupaţia austriacă din 1775 a părţii de nord a Ţării Moldovei şi ocupaţia ţaristă din 1812 a jumătăţii de răsărit a Ţării Moldovei reprezintă cazuri clasice de ocupaţie şi subjugare, adică de debelatio. Cu precizarea că aceste cazuri de debelatio (ocupaţie şi subjugare),  invocate, în principiu, corect în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova nu au fost niciodată complete, ci doar parţiale.

Din respect faţă de adevărul istoric trebuie să observăm că ele se referă însă strict la Ţara Moldovei, care, în 1859 s-a unit (prin fuziune, nu prin absorţie, am spune astăzi în termeni juridici curenţi) cu Ţara Românească (Muntenia sau Valahia), constituind Principatele Unite, care, la rândul lor, s-au numit, din 1 iunie 1866, România, după numele etniei fondatoare.

Putem vorbi despre o perfectă continuitate juridică, din 1359 până astăzi, între Ţara Moldovei, Principatele Unite şi România, indiferent de tipurile de regim care s-au succedat. Nicăieri, pe această linie neîntreruptă de continuitate juridică şi succesiune statală nu apare şi nici nu avea cum să apară Republica Moldova, născută pe ruinele defunctei URSS.

În paralel, în planul succesiunii bisericeşti însă, există loc pentru analogii interesante, întrucât Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu existenţă neîntreruptă din 1401 până astăzi, este unul din precursorii Patriarhiei Române, care o succede ascendent.

Pe de altă parte, Mitropolia autonomă a Basarabiei de astăzi este, tot prin analogie, un fel de echivalent ecleziastic al actualei Republici Moldova, pe când Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” este un fel de analogă a puterii de ocupaţie rusească care, prin titulatură şi aspiraţii expansioniste afişate, ridică pretenţii asupra spaţiului şi moştenirii vechii Mitropolii a Moldovei cu reşedinţa mai întâi la Suceava, iar mai apoi la Iaşi.

Aşadar, în accepţia dreptului internaţional clasic şi modern, România este singurul succesor juridic ascendent al Ţării Moldovei cu capitala la Suceava şi Iaşi, iar, în accepţia dreptului canonic ortodox, Patriarhia Română este singurul succesor juridic ascendent al Mitropoliei Moldovei cu reşedinţa la Suceava şi Iaşi.

Chestiunea continuităţii sau succesiunii juridice şi de stat nu este reflectată expres în nici unul dintre actele normative interne ale României de astăzi. Faptul lasă loc pentru interpretări eronate şi speculaţii, alimentând tendinţe şi reflexe expansioniste în raport cu statul român modern, mai cu seamă din partea unor cercuri politice de la Chişinău, aliniate sau arondate intereselor centrului de putere responsabil pentru acel nenorocit debelatio din 1812.

Pentru a vedea cum procedează alte state în cazuri similare, vom observa, cu titlu de fapt divers, că, bunăoară, Federaţia Rusă se revendică oficial a fi succesor (continuator) juridic al tuturor formaţiunilor statale care au precedat-o.

Astfel, Legea federală a Federaţiei Ruse cu privire la compatrioţii de peste hotare, din anul 2000, cu completările şi modificările ulterioare, prevede în Preambulul său: „Federaţia Rusă este succesorul de drept şi continuatoarea de drept a Statului Rus, a Republicii Ruse, a Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse (RSSFR) şi a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Instituţia cetăţeniei ruse este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuităţii) statalităţii ruse”.

Extrapolând situaţia, am putea să ne imaginăm că, un text similar de lege, adoptat la Bucureşti, ar trebui să arate cam astfel: „România este succesorul de drept şi continuatoarea de drept a Ţării Moldovei şi a Ţării Româneşti, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), a Republicii Populare Române şi a Republicii Socialiste România. Instituţia cetăţeniei române este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuităţii) statalităţii române”.

Aici este însă vorba doar despre imaginaţie şi deziderat, întrucât, oricât am scruta ansamblul cadrului legislativ românesc, nu vom putea găsi nimic de genul acesta.

Rămânând pe linia extrapolărilor şi ţinând cont de realităţile istorice, nimeni nu-şi poate imagina un text de lege asemănător adoptat de Legislativul de la Chişinău: „Republica Moldova este succesorul de drept şi continuatoarea de drept a Ţării Moldovei, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia), a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM) şi a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM)”.

Firul continuităţii statale de drept, care să lege Republica Moldova de astăzi de vechiul stat naţional (românesc) al Ţării Moldovei, este rupt. Ruperea lui s-a produs la 16 mai 1812, prin acel debelatio parţial, când suveranitatea Ţării Moldovei a fost suspendată prin răşluirea, ocuparea şi subjugarea părţii de la răsărit de Prut a ţării de către Imperiul Ţarist, cu mârşava complicitate a Imperiului Otoman.

Unde mai pui că, prin Constituţia sa, România „este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, pe când Republica Moldova refuză formula şi, prin Constituţia din 1994, declară că „este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, adăugând articolul nehotărât „un” şi omiţând termenul „naţional”, pentru a nu fi nevoită să precizeze denumirea naţiunii.

Sub ochii noştri se poartă astăzi un adevărat război de revendicare a continuităţii şi moştenirii juridice a Ţării Moldovei, victima tratatului ruso-turc semnat la Bucureşti în neagra zi de 16 mai 1812. Suntem abia la începutul acestui război, care va dura ceva timp. Pericolele pe care le prezintă acesta ţin de riscul real al unui nou debelatio realizat prin acel soi de ocupaţie şi subjugare subtilă pe care ne-am obişnuit să-l numim cu un cuvânt ciudat: transnistrizare.

Datele contextului istoric s-au schimbat, evident, de la 1812 încoace. Singura diferenţă dintre vechiul şi actualul peisaj geopolitic în care ne aflăm este că astăzi ruşii nu mai discută cu turcii, ci cu germanii, ca şi în 1939.

Întâmplător sau nu, anume în fatidica zi de 16 mai premierul Filat a anunţat că pleacă iarăşi la Berlin pentru a discuta, după cum ne-a spus chiar el, prefaţându-şi vizita, „chestiunea transnistreană”. Va deveni oare Vladimir Filat un nou Manuc bey al timpurilor noastre?

Şi dacă tot am recurs la tristul joc de cuvinte „Prut – trup rupt!”, nu am vrea să credem că celălalt râu important din „spaţiul istoric şi etnic al devenirii noastre naţionale” ne va oferi, la două secole distanţă de 16 mai 1812, prilejul să spunem, într-o dureroasă îngânare, „si Nistrul – sinistrul!”

 

Articolul a apărut cu titlul inițial ”Prut – trup rupt sau despre debelatio de la 16 mai 1812”în revista Flux md., ediția de vineri, 20 mai 2011, pag. 9.

21/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Biserica de sub sutana lui Putin

 

 

 

Foto: Episcopul de Ungheni și Nisporeni binecuvântând din avion  

 

 

 

„Țara Moldovei” de sub sutana lui Putin

 

Trăim s-o auzim și pe asta:

„Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a înconjurat Țara Moldovei, cu icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni și Sfinte Moaște”!

 

Acesta este titlul unui comunicat al „Episcopiei de Ungheni și Nisporeni” din cadrul „Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove” (supusă Patriarhiei de la Moscova), din care aflăm că episcopul în cauză „a făcut înconjorul țării noastre Moldova” la bordul unui avion, cu ,,Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hârbovăț” și cu Icoana Maicii Domnului ,,Kasperscaia”, și „s-a rugat din suflet ca oamenii să capete tămăduire, iertare de păcate, ferire de boală și întărire în prevenirea și lupta cu virusul COVID-19”.

 

Este salutară orice rugăciune rostită din suflet în aceste zile de grea încercare pentru toată lumea, dar mare păcat este ca, în loc de rugăciuni, să înalți minciuni„către Dumnezeu-Vindecătorul, către Maica Domnului, Ocrotitoarea noastră și către toți sfinții”.

Căci minciună este și ipocrizie este să spui că ai „înconjorat Țara Moldovei” și te-ai rugat pentru binele ei!

Pentru că „Țara Moldovei” din mintea „episcopului” moscovit numai „rugăciune din suflet” nu este, ci curată și „din suflet”provocare și propagandă rusească este!

Pentru că Republica Moldova (ca și restul teritoriilor românești înstrăinate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov), peste care Biserica Rusă s-a extins și o stăpânește necanonic de la 1944 încoace prin „Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove” în frunte cu Mitropolitul Vladimir, nu are cum să fie „Țara Moldovei” sau Principatul Moldovei cu teritoriul său care „apare în 1359 între Nistru și Marea Neagră la est, culmile Carpaților Orientali la vest, râurile Ceremuș și Nistru la nord, râurile Milcov, Putna, Siret și fluviul Dunărea la sud”, teritoriu asupra căruia Moscova jinduieșete azi a-și extinde controlul cu ajutorul aceleiași structuri ecleziastice, a agenților ei în sutană de mitropolit sau episcop și a avioanelor puse la dispoziția acestora pe timp de epidemie!

Și, bineînțeles, cu ajutorul uriașei și înspăimântătoarei mașinării propagandistice rusești și cu implicarea directă a lui Dodon din fotoliul său de șef de stat, care, profitând de starea de urgență instituită în legătură cu epidemia de coronavirus, creează toate condițiile necesare Moscovei pentru a-și înteți expansiunea.

Potrivit credinței noastre ortodoxe, o viață trăită în minciună este mai rea chiar decât moartea însăși și, de aceea, o condiție sine qua non pentru salvarea noastră este lupta pentru adevăr – luptă necruțătoare împotriva minciunii, din noi și din afara noastră.

Cei care nu trăiesc în adevăr sunt considerați de către Mântuitorul Hristos a fi fiii celui rău: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8.44).

Iar adevărul este că „episcopul” urcat în avion să se roage „înconjorând Țara Moldovei” face propagandă rusească, expansionistă, de esență stalinistă, și reprezintă o structură ecleziastică străină de neamul românesc şi necanonică, creată de Moscova ca rezultat al ocupării unei părți de teritoriu românesc.

La ortodocși, Biserica este una cu Neamul!

Conform legilor canonice (Canonul 34), fiecare enoriaș trebuie să asculte de ierarhul neamului său.

Din punct de vedere canonic, ierarhul superior al românilor din stânga Prutului,  este Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel, reprezentat aici la noi de Mitropolia Basarabiei, singura structură ecleziastică canonică în acest teritoriu!

Conform acelorași norme canonice, eparhia condusă de Mitropolitul Vladimir, poate avea jurisdicţie numai asupra credincioşilor ortodocşi ruşi din Republica Moldova, atâta vreme cât se supune jurisdicţiei Patriarhiei Moscovei.

„Însăşi titulatura oficială a Bisericilor Ortodoxe autocefale conţine numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte Biserica respectivă. De aceea, pretenţiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicţie peste ortodocşi de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral”, spunea, la 13 mai 1993, PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-o scrisoare adresată PF Alexei al II-lea, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse.

În definitiv, „Țara Moldovei”„înconjorată” cu avionul (sub pretextul că se roagă pentru ea) pe timp de epidemie de agenții în sutane ai lui Putin, este teritoriu românesc în care s-au născut și trăiesc românii, numele neamului nostru ce face parte din titulatura oficială a Bisericii noastre naționale – Biserica Ortodoxă Română !

 

 

 

Sursa:

https://secareanu.wordpress.com/

06/04/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: