O întrebare fără răspuns: Câți români au murit uciși de Securitate și de autori neidentificați protejați de „serviciile speciale”?

Asasinatele politice, înainte și după 22 decembrie 1989

Câți români a ucis Securitatea? Câți români au fost uciși după 1990 de autori neidentificați, dar protejați de „serviciile speciale” din România?

La lansarea cărții dlui general Mălureanu, unde am avut onoarea să fiu invitat de autor, am avut prilejul să fac o scurtă comparație între Securitate și SRI, și să afirm că Securitatea s-a ocupat înainte de 1990 cu apărarea ordinii constituționale, așa cum era precizat în „fișa postului”!

Cu unele excepții, dureroase, nu puține și nici mici, neînsemnate…

După 1990, Serviciul Român de Informații, care își propune și el să apere ordinea constituțională din România, o face însă cu abateri infinit mai multe, mai grave, ajungând să fie un instrument docil în mâna trădătorilor de țară și a celor care îi plătesc!

Evident, când spun SRI, mă refer la toate „serviciile speciale”, al căror număr ne este necunoscut nouă, muritorilor de rând scrie http://www.ioncoja.ro.

Argumente și dovezi în sprijinul acestei afirmații le poate găsi oricine, iar domeniul corupției și al subminării economiei naționale ne oferă sute de exemple, de abuzuri trecute cu vederea după 1990 și pe care ne este imposibil să ne imaginăm că Securitatea le-ar fi tolerat cumva!

Se întâmplă ca și cu partidele: degringolada acestora, involuția tragi-comică a partidelor politice din 1990 până azi, ne face să ne fie dor de PCR.

Singura mea nădejde este să aflu, să găsesc dovezile, că acest cancer național care sunt serviciile secrete de azi, a atins numai structurile de comandă, și nici la acest nivel pe chiar toți ofițerii superiori… Nădejdea mea este la eșalonul secund, al tinerilor agenți și ofițeri, capabili într-un climat politic normal să pună umărul la normalizarea vieții românești!

La drept vorbind, nu mă refer numai la Securitate și la SRI, ci la întreg sistemul de represiune al statului român, înainte și după 1990! Orice stat are un sistem de represiune, care este menit să apere acel stat, structurile politice și valorile naționale etc., etc.

Nu este cazul să insist! Ci vreau să pun în discuție un singur aspect al represiunii: asasinatul politic, din rațiuni „de stat”, reale sau inventate! Și nu la modul teoretic, ci cât mai concret, al cazurilor reale, petrecute!

La aceeași lansare de carte, într-o sală arhiplină, dens populată cu colegi ai celui sărbătorit pentru reușita cărții publicate, eu am ridicat problema lui Constantin Dobre, liderul grevei minerilor din 1977.

Despre acesta, înainte de 1990, am aflat cu toții de la Europa Liberă că a fost asasinat la Craiova, de „băieții cu ochi albaștri”, unde i s-a înscenat un accident de circulație…

M-am numărat printre milioanele de români care au luat în serios această informație, repetată de mai multe ori pe unde scurte!

Până pe 24 decembrie 1989, când Dl Constantin Dobre a apărut la TV să ne anunțe că trăiește!… De ce oare acest enunț nu l-a făcut însăși Securitatea, cu mult înainte de 1989?!… Este o întrebare la care voi reveni!

Deocamdată, hic et nunc, îmi pun altă întrebare: câți și care au fost românii asasinați de regimul ceaușist, de securiștii lui Ceaușescu?

Deci nu mă refer la regimul comunist, la întreaga perioadă 1945-1989, cum fac unii greșind profund.

Pentru perioada 1945-64 nu este nevoie să cauți prea mult ca să afli exemple și cazuri indubitabile privind asasinatele politice comise de „forțele de represiune” ale statului democrat-popular!
Dar care este situația de după 1964, poate chiar de mai înainte cu ceva vreme? Când au încetat aceste asasinate?

Și chiar au încetat după 1964, așa cum susțin mulți dintre securiștii cu care am stat de vorbă după 1990?

Înainte de 1990 am știut că a fost asasinat Constantin Dobre, despre care am aflat cu toții de la Europa Liberă!… Dar câți vor fi fiind ceilalți, despre care Europa Liberă nu a aflat, ca să ni-i spună și nouă! Am trăit cu convingerea că alături de Dobre vor fi fost și alții, nu puțini, care au plătit cu viața „exigențele” forțelor de represiune ceaușiste!

Iată însă că a venit și 22 decembrie! Iar presa și oricine a avut chef l-au acuzat pe bietul „Ceașcă” și Securitatea sa în fel și chip, ba că l-a pălmuit pe un brașovean în noiembrie 1987, ba că mai știu eu ce!

Dar n-a apărut nimeni să susțină că a fost iradiat la Brașov, cum se vorbea că au pățit-o mulți, sau că tata ori un frate i-a dispărut sau a murit în circumstanțe suspecte de asasinat, pentru un motiv politic ușor de demonstrat.

Cazul lui Gheorghe Ursu nu se pune, nu a fost un asasinat comandat de vreun general sau ministru, ca să-i facă pe plac „tovarășului” sau la ordinul acestuia!

După câte se vorbeau între prieteni la o bere sau la aceeași Europă Liberă, te-ai fi așteptat ca după 1990 să apară nenumărate dovezile regimului „criminal”!…

N-a apărut niciuna! Nici un martor al acuzării lui Ceaușescu și a regimului său nu a venit cu acuzații sau probe cât de cât serioase!…

Începând cu cei 60.000 de morți de la Timișoara și terminând cu Constantin Dobre, Europa Liberă mințise cu nerușinare acuzându-l pe nedrept fie pe Ceaușescu, fie pe băieții cu ochi albaștri ca petlițele de la uniforma pe care n-o purtau niciodată…

În schimb, regimul „democratic și transparent” instaurat după 22 decembrie 1989 a debutat cu un veritabil carnagiu, cu sute de morți, peste o mie se pare, morți nevinovați, dar premeditați, planificați de strategii revoluției, căci deh, revoluție fără victime nu se poate, iar ei au ținut morțiș să se declare revoluționari. …„Morțiș”, adică călcând pe cadavrele a sute de copii și tineri dintre cei mai bravi!… Moartea acestora dându-le criminalilor autoritatea și aura de luptători împotriva… Împotriva cui, căci toată ecuația loviturii de stat se rezolvase din momentul arestării nefericitului președinte?!…

Crimele de după asasinatele în masă din decembrie 1989 nu au fost nici ele puține!

Au murit asasinați cu profesionalism o mulțime de ofițeri, din armată sau din interne, care știau prea multe despre noii conducători, despre autorii „revoluției”, despre „agenturilii” care au „manageriat” evenimentele de dinainte și de după lovitura de palat!

Au murit oarecum în prelungirea asasinatelor din decembrie, a lui Gheorghe Trosca, Velicu Mihale, Constantin Nuță sau Marin Ceaușescu.

Au urmat la scurtă vreme Ștefan Gușe și o întreagă pleiadă de ofițeri, în frunte cu Emil Macri, care, fiecare la locul său, au pus prea mult zel în apărarea „cuceririlor revoluționare ale clasei muncitoare”.

Pe lângă aceste asasinate petrecute „în lumea lor”, a ofițerilor de pe frontul văzut și nevăzut al luptei pentru „suveranitate și neatârnare”, s-au petrecut câteva asasinate ciudate în lumea legionară.

Primul pe listă Traian Puiu, fost primar legionar la Constanța, refugiat în Germania după așa zisa rebeliune din ianuarie 1941, s-a ocupat cu organizarea echipelor de legionari ce urmau să plece să lupte alături de partizanii din munți.

Toată operațiunea era condusă de celebrul Kim Philby…

În cursul unei discuții cu Philby, Traian Puiu și-a dat seama că Philby este omul rușilor, dar și Philby și-a dat seama că Traian Puiu „s-a prins”!

Urmarea: Philby o șterge englezește la Moscova, via Cairo, unde apare la festivitățile de 7 noiembrie în uniforma de general KGB… Nemernicul!

În urma lui, Traian Puiu este răpit din Germania și adus la București, unde este judecat și condamnat la moarte!… Sentința însă nu a fost pusă în executare, astfel că Traian Puiu iese din temnițele comuniste în 1964, odată cu ceilalți camarazi ai săi!… Și trăiește cu discreție la Constanța, unde prietenul meu Corneliu Dida îl frecventează și află de la el multe și mărunte din ce a fost lupta și viața legionară.

După 1990, Corneliu Dida îl ia de mână pe bravul tomitan și îl duce la ziarul „Telegraf” unde începe să publice amintiri din „sfînta tinerețe legionară”.

Într-una din zile, când se îndrepta spre redacție cu o servietă plină de documente, pe strada Mihai Viteazu este lovit mortal de o mașină, în busculada astfel produsă dispare și geanta cu documente…
Despre Traian Puiu s-a zis că l-a lichidat Securitatea. M-am contrazis cu toți pe care i-am auzit spunând această vorbă: oameni buni, Securitatea l-a avut în mână ani de zile pe Traian Puiu.

Le era așa de ușor să-l termine! Traian Puiu avea deja condamnarea la moarte „în buzunar” și totuși Securitatea nu s-a folosit de posibilitatea de a-l lichida absolut legal!…

Este limpede că Securitatea, mai mult sau mai puțin formal desființată în 1990, nu avea motive să-l omoare pe liderul legionar. Și atunci cine l-a ucis?… Cine a acționat fără nicio teamă că va stârni reacția „serviciilor”?

Am avut net sentimentul că după 1990 Traian Puiu n-a mai fost protejat (sic!) de nimeni!

…În 1973(?) am fost anchetat la Securitate, în clădirea din spatele magazinului Victoria, pentru un text anti-bolșevic și anti-sovietic, pe care am încercat să-l scot din țară. M-au anchetat doi tinerei care încercau să afle de la mine ce urmăream prin acel text!

La un moment dat, supărat de cum merge discuția, am cerut să fiu anchetat mai departe de șeful lor! Era vizibilă lipsa de maturitate a celor doi, mult mai tineri și decât mine.

Așa l-am cunoscut pe colonelul Wagner, cum mi-a fost prezentat. Nu l-am mai văzut de atunci. După 1990, Cornel Dinu mi-a vorbit frumos despre colonelul Wagner! I-am trimis și eu urări de bine!…
În discuția cu dînsul la un moment dat eu am afirmat că am fost conștient că prin gestul de a scrie o piesă de teatru inspirată de invazia sovietică din Cehoslovacia puteam stârni reacția pedepsitoare a Moscovei, a KGB-ului.

Colonelul Wagner mi-a cerut detalii: ce fel de reacție a KGB? „Păi, zic eu, să mă calce vreo mașină pe Calea Victoriei!” Răspunsul memorabil pe care l-am primit: „Păi cum să vă calce, tovarășe profesor, mașina?! Noi ce păzim aici?!”…
Noi ce păzim aici?!…
Se pare că chiar așa era: ne-au păzit, pe mulți dintre noi, în mai multe chipuri, iar după 1990 nu ne-a mai păzit nimeni! Nici pe fiecare dintre noi și nici pe biata Țară!

O altă serie, încă mai sumbră, o alcătuiesc cei care au fost asasinați după 1990 în „cadrul” procesului de privatizare și distrugere a economiei naționale.

Mă gândesc la liderii sindicali sau simpli salariați care au înțeles esența ticăloasă, anti-națională, a așa-zisei reforme, și au încercat să i se opună, să-și mobilizeze tovarășii de muncă împotriva unor investitori străini puși pe jaf și distrugere.

Au fost mai multe cazuri, nu le rețin numele, unul a fost la Iași, ar trebui ca acele victime ale agresiunii anti-românești să fie cinstiți măcar cum se cuvine…

Nu au avut parte de nicio protecție din partea serviciilor noastre menite prin lege să-i apere! Să preîntâmpine acțiunea inamicului!

Trec peste victimele de la ultima mineriadă, cea înăbușită din ordinul expres al lui Emil Constantinescu. Înăbușită în sânge se pare!… Și mă refer la câteva asasinate care au lovit în persoane mie cunoscute. Mai întâi Alexandru Saucă, ziarist de investigație, care s-a apropiat prea mult – și primul!, de un subiect azi comentat de toată lumea: contribuția decisivă a KGB la reușita loviturii din decembrie 1989!

A murit bietul Didi, cum îi ziceam noi, colegii de grupă, doborît de un cancer „urît”… Bănuiala că a fost un cancer provocat nu avea cum să nu apară!

Alt cunoscut, Mihail Erbașu. Nu știu de ce m-a simpatizat și mi-a făcut o serie de destăinuiri! Bunăoară despre aranjamentul cu Primăria Bucureștiului, pentru un contract de reabilitare a șoselei de centură, contract prin care Primăria i-a plătit despăgubiri substanțiale, o sumă pe care i-a dijmuit-o serios PSD-ul de atunci! Așa fusese înțelegerea!… Vestitul mai apoi parandărăt!

L-am văzut ultima oară pe bietul Erbașu la o emisiune la Dan Diaconescu, o emisiune în care a dat tare în Băsescu și a promis că va reveni în zilele următoare cu documente care să-l demaște pe primarul general pentru acte de corupție grave!… După câteva zile, Erbașu este …sinucis, aruncat de la etajul casei în piscina golită de apă…

Zic unii că autorii morali ai acestui asasinat au avut și argumentele – altminteri ușor de găsit, prin care familia răposatului a fost obligată / sfătuită să accepte ipoteza sinuciderii și să nu ceară nicio anchetă serioasă a procuraturii!
Notă: am intrat pe Google și am dat de un articol pe site-ul Lumea Justiției dedicat morții lui Mihai Erbașu.

La acest articol apare un comentariu, cel de mai jos, pe care îl reproduc întocmai, semnificativ pentru lumea în care trăim azi:

# elena 27 august 2012 

DA, EXECUTII LA COMANDA. SI IN CAZUL FIULUI MEU DE 30 ANI, FOST DIR EC LA RAZVAN PETROVICI, NU S-A DAT CU MAFIA, NU I-AU ACCEPTAT 3 DEMISII INTR-O SAPTAMANA SI A FOST UCIS CU BESTIALITATE PE 9 IUNIE, DUPA CE A PLECAT DE LA SERVICI, FUGIND DE CRIMINAL. CERCETARE PENALA SI RAPORT IML BUCURESTI INCOMPLECT, TOTUL FACUT DUPA VOINTA PROCURORULUI DE CAZ PENTRU MUSAMALIZARE. DOSAR 1238/P/2006 CARE NU A FOST LUAT IN SEAMA DE CATRE PROCURORUL GENERAL, CU TOATE CA PE 25 SEPT 2008 CAND AM FOST PRIMITI IN AUDIENTA CU DOSAR CU PROBE, NE-A PROMIS CA NE TRIMITE PENTRU REZOLVARE PROCUROR DIN PROCURATURA GENERALA. Privitor la articolul–DE CE MOR ADMINISTRATORII LUI RAZVAN PETROVICI–celebrul procuror de cercetarea dosarului s-a exprimat–DUMNEZEU VA FACE DREPTATE / EL ESTE MUSULMAN.

Senatorul Șerban Săndulescu!… Inimosul inginer aero. Pasionat de adevăr și justiție! A incomodat în comisia parlamentară de cercetare a evenimentelor din decembrie! Nu i-a înghițit balivernele și manevrele criminalului numit Sergiu Nicolaescu! L-am întâlnit ultima oară la librăria Eminescu.

Era într-o stare de surescitare maximă: mi-a spus că pusese mâna pe niște documente cu care „îl termin pe Iliescu”!

Documente legate de decembrie 1989. L-am sfătuit să nu mai vorbească de acele documente până nu le face publice!… Am avut gură pocită: seara, la știri, se anunță că Șerban Săndulescu a decedat la stomatolog, unde a făcut un stop cardiac de toată frumusețea…

Domnul Tudor Voicu, vechi prieten al răposatului, încercând să afle mai multe despre suspectul deces, s-a lovit de refuzul ferm al familiei, al unor persoane speriate de ceea ce li s-ar putea întâmpla și lor! În mod evident fuseseră avertizate „să nu vorbească”!

Cine le avertizase și le amenințase? Nici azi nu ar fi prea târziu ca să se afle! Dacă chiar s-ar vrea să se afle adevărul despre decembrie 1989…

Suspectă a fost și moartea profesorului de la ASE, aflat în CA al CreditBank!… O moarte suspectă, cel puțin una, este legată și de așa zisa falimentare a Daciei Felix!
Iar zilele trecute s-a mai aflat de o moarte proiectată, menită să elimine veriga slabă dintr-un sistem mafiot care a adus mari prejudicii statului român. Cazul Codruț Marta, omul lui Sorin Blejnar!…

Aflat pe patul morții, Antonie Iorgovan a avut motive să afirme public că este victima unui cancer indus și să aducă acuzații explicite în acest sens!… Personal n-am avut niciodată încredere în răposatul Iorgovan și nu prea văd în ce fel ar fi deranjat pe cei care atentează la viitorul nostru românesc.

A avut de profitat de pe urma lor și le-a făcut jocul atunci când i s-a cerut! Vezi alegerea sa ca senator independent, vădit manipulată și aranjată de serviciile care se ocupă și de lista parlamentarilor!…

Oricum, lista morților suspecte de după 1990 este tare lungă! Infinit mai lungă în comparație cu lista din perioada 1964-1989…

Vă invit să completăm amândouă listele, nu după zvonuri neverificate, ci, cât se poate, cu argumente și cu probe! Și mai discutăm apoi!

 

 

Citiți articolul integral accesând :

https://mazarini.wordpress.com/2016/04/05/asasinatele-politice-inainte-si-dupa-22-decembrie-1989).

Citiți și:

Morți suspecte ale unor personaje cheie din timpul revoluției

 

 

In zilele revoluției, dar și în anii care au urmat, mulți dintre oamenii-cheie ai evenimentelor din 1989 au murit, au dispărut ori s-au sinucis în condiţii rămase neelucidate

Deși în majoritatea cazurilor anchetatorii s-au grăbit să diagnosticheze cauze naturale sau accidentale, există numeroase suspiciuni legate de aceste decese, informează publicaţia România Libera (ediția din 18 decembrie 2007).

 

 

Dosarul Milea, redeschis in 2007

 

 

 

 

 

Vasile Milea

DATA NAȘTERII: 1 ianuarie 1927, Lereşti, Argeş
DATA MORȚII: 22 decembrie 1989, București (62 de ani)
CAUZA OFICIALĂ A DECESULUI: sinucidere prin împușcare în inimă
A FOST: ministru al apărării între 1985 – 1989

Generalul Vasile Milea, ministrul Apararii Nationale in ultimul guvern comunist, a deschis seria deceselor suspecte.

Moartea lui a fost anuntata de catre Nicolae Ceausescu (“Tradatorul s-a sinucis!”) pe postul national de televiziune, chiar in prima jumatate a zilei de 22 decembrie 1989, inainte sa fuga cu elicopterul din sediul CC al PCR.

Pana la data de 21 decembrie, ministrul Milea a transmis ordinele comandantului suprem Ceausescu de reprimare a manifestantilor si a coordonat executarea acestora impreuna cu ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, seful Securitatii Statului, Iulian Vlad, si seful garzilor patriotice, generalul Corneliu Parcalabescu. Despre moartea lui Milea au circulat doua ipoteze.

Potrivit primei ipoteze, ministrul Milea ar fi fost impuscat din ordinul lui Ceausescu pentru ca a refuzat sa continue sa lupte impotriva propriului popor.

A doua ipoteza porneste de la premisa ca Milea chiar s-a impuscat pentru ca si-ar fi dat seama ca Ceausescu va pierde batalia, iar el va fi pedepsit pentru crimele comise pana la acea data.

Presupusa sinucidere a avut loc in biroul generalului garzilor patriotice, Corneliu Parcalabescu (vazut des in preajma Elenei Ceausescu), cu o arma ce apartinea unui subofiter din garda de corp a acestui general.

Pana in 1998, dosarul decesului ministrului Milea a fost inchis cu diagnosticul “sinucidere”, desi in raportul medico-legal de expertiza nu au fost consemnate urme de pulbere pe haine si pe corp, urme specifice cazurilor de sinucidere prin impuscare. Generalul magistrat Dan Voinea de la Sectia Parchetelor Militare a deschis dosarul in 1998 pentru a completa cercetarile si a stabili cu exactitate imprejurarile mortii lui Milea.

Dupa schimbarea puterii din 2001, dosarul a fost preluat de magistratii militari Vasile Stanca si Gheorghe Oancea, care au clasat dosarul tot cu sinucidere, fara a explica de ce in raportul medico-legal nu au fost consemnate urmele lasate de traiectoria glontului ucigas. In 2007, generalul magistrat Dan Voinea a redeschis acest dosar pentru completarea cercetarilor.

 

Dosarul Trosca-USLA, la un pas de instanță.

 

 

Colonelul Gheorghe Trosca, adjunct al sefului de Stat Major USLA, coordona, in noaptea de 22 spre 23 decembrie, trei transportoare blindate catre Ministerul Apararii Nationale, unde i se ordonase sa sprijine apararea.

Transportoarele au fost distruse, iar echipajele USLA macelarite de catre dispozitivele de aparare ale MApN, care i-au luat drept teroristi (asa au fost informati conducatorii dispozitivelor de aparare).

Trosca era antrenat sa cunoasca si sa riposteze in situatii limita gen lupte de gherila si contracara metodele de diversiune.

Era unul dintre ofiterii care ar fi putut depista rapid “celula” transmitatoare de informatii diversioniste despre teroristi, “fantomele” care au generat, dupa 22 decembrie, circa 1.000 de morti si 3.000 de raniti.

In acest caz, Sectia Parchetelor Militare a reconstituit cu precizie faptele si persoanele participante, dar numele acestora si acuzatiile care li se aduc nu sunt, inca, publice.

 

 

Nuță și Mihalea au ars de vii

 

 

Generalul Constantin Nuţă, seful Miliţiei, şi adjunctul său, generalul Velicu Mihalea, au murit în seara de 23 decembrie 1989, dupa ce elicopterul care-i aducea la Bucureşti a fost doborât la Alba Iulia.
Pana la data de 20 decembrie, cei doi au sters urmele macelului de la Timisoarape data de 19 decembrie au trimis cadavrele la Bucuresti, unde au fost incinerate, iar cenusa lor a fost aruncata la groapa de gunoi a Capitalei), apoi s-au dus la Arad.

In dimineata zilei de 23 decembrie au luat trenul spre Bucuresti, dar la Deva au fost arestati si dusi la sediul unui regiment de geniu din oras.

Apoi au fost urcati intr-un elicopter (unde au fost legati cu franghii de scaune) pentru a fi dusi la Bucuresti.

In loc sa se indrepte spre Capitala, elicopterul si-a schimbat – nu se stie de ce! – traseul spre Alba Iulia.

Elicopterul a fost doborat pe dealul Mamut din Alba Iulia de catre militarii de la sol, care au primit ordin sa doboare tot ce zboara, deoarece ar fi fost vorba de “teroriști“.

Ordinul a venit de la Bucuresti, de la celula de comanda de la MApN (unde se aflau, intre altii, generalul Victor Athanasie Stanculescu si Ion Iliescu), dupa cum s-a aflat de curand in cadrul anchetelor de la Sectia Parchetelor Militare.

Au fost identificate persoanele care au transmis ordinul de doborare “a tot ce zboara”, precum si cei care le-au executat.

Considerat o adevarata biblioteca vie, Nuta a fost anterior sef la contrainformatiile militare. Era extrem de temut si multi l-ar fi dorit disparut.

Puiu, disparut si declarat nebun

Generalul Dumitru Puiu, comandantul Aeroportului Otopeni, a disparut, pur si simplu, pe 24 decembrie 1989, dupa ce a anuntat la TVR ca detine filme cu masacrul de la Otopeni.

A fost descoperit pe strazile Timisoarei, unde a fost internat la spitalul de psihiatrie.

A murit in mod suspect la inceputul lui 1990. Casetele disparute ar fi facut lumina asupra diversiunii de la aeroport in urma careia numai intr-o singura ora au fost ucise circa 50 de persoane.

Conditiile disparitiei generalului Puiu nu vor putea fi elucidate niciodata, sustin surse judiciare.

 

 

 

Misterul de la Viena

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Generalul Marin Ceausescu (fratele dictatorului) – seful reprezentantei comerciale a Romaniei pentru Europa de Vest de la Viena (in fond, o centrala de spionaj) – a avut acces la conturile familiei Ceaușescu.

La 28 decembrie 1989, acesta “s-a sinucis prin spanzurare” la sediul reprezentantei, iar conturile Securitatii au disparut. Moartea generalului Ceaușescu nu a fost anchetata.

Şeful lui Pacepa şi judecătorul lui Ceauşescu, “sinuciși”…

Generalul Nicolae Doicaru (seful Direcţiei de Informatii Externe intre 1959-1978) a murit extrem de ciudat la o partida de vânătoare din 1992, verdictul anchetatorilor fiind cel de “sinucidere prin împuşcare”.

Toti participanţii la vînătoare aveau cartuşe cu alice, dar Doicaru a fost ucis de un glonţ care nu se stie din arma cui a “pornit”.

Doicaru a fost prieten cu Pantiuşa Bodnarenko, fostul sef al generalului Mihai Pacepa (generalul de Securitate, “defectat la americani”), iar dupa 1990 a fost consilierul lui Gelu Voican Voiculescu. Dosarul a fost clasat…

Judecator militar președintele completului de judecată in procesul Ceauşeştilor, cel care a pronuntat condamnarea la moarte a acestora, s-a sinucis prin impuşcare într-o unitate militară la data de 1 martie 1990, dupa ce a cerut trimiterea la o ambasada în străinătate, pentru protecţie.

 

 

 

 

 

Potrivit unor surse judiciare,pâna la sinucidere generalul Popa,  a fost asaltat cu telefoane de ameninţare cu moartea. Dosarul a fost inchis.

 

 

 

Seful USLA, mort intoxicat

 

Colonel Gheorghe Ardeleanu, fost sef USLA, fost şef de contraspionaj pe spaţiul european, a murit in iunie 1993, când s-a “intoxicat cu insecticid, stropind cartofi” la casa sa din  Petrani (lânga Oradea). Diagnosticul: “moarte accidentala”.

 

Bunoaica si Maluțan au plecat cu elicopterul

 

 

 

Generalul Ion Bunoaica, fost sef al comandamentului Trupelor de Securitate Timisoara, implicat in reprimarea de pana la data de 21 decembrie, numit ulterior sef al noii Jandarmerii Romane, s-a prabusit cu un elicopter in 1995, impreuna cu generalul de politie Ion Eugen Sandu (fost la Militie).

Bunoaica era un martor incomod, deoarece putea spune cine si ce ordine de reprimare a dat la Timisoara. Dosarul mortii a fost clasat.
Locotenent-colonelul de Securitate Vasile Malutan, fost pilot al lui Nicolae Ceausescu, s-a prabusit cu elicopterul de la inaltimea de 12 metri “in timp ce uda vita-de-vie” la Fundulea (“moarte accidentala”).

Cu o zi inainte de a muri, el a sustinut in fata unei comisii parlamentare ca “la plecare, in 22 decembrie, Nicolae Ceausescu avea cu el o valiza plina cu documente”.

 

 

 

Generalii Militaru si Guşr, morţi “natural” de cancer galopant…

 

Generalul Nicolae Militaru, primul ministru postdecembrist al Apararii, a murit de cancer galopant (“moarte naturala”) in 1996, la scurt timp dupa ce a anuntat ca va fi contracandidatul lui Ion Iliescu la presedintia Romaniei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Militaru fusese deconspirat ca agent sovietic. Cunostea in detaliu reteaua KGB din Romania, din care facea parte.

Generalul Stefan Gușă, seful Marelui Stat Major General al Armatei, a participat la reprimarea demonstrantilor de la Timisoara pana la data de 19 decembrie 1989.

A murit de cancer galopant (“moarte naturală”) în martie 1994.

 

 

 

 

 

 

Membrii familiei sale au declarat presei ca boala i-a fost provocata intenţionat, pentru a fi impiedicat sa spuna tot adevarul despre cei implicati in crimele din decembrie 1989.

 

 

 

Alte DECESE “NATURALE”

 

Cinci generali prea bine informați…

 

» Generalul Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I , a coordonat represiunea din Bucuresti si se presupune ca a cunoscut imprejurarile “sinuciderii” ministrului Milea. A fost gasit mort in birou la inceputul lui 1990.Nu s-a anchetat decesul generalului, moartea fiind considerata “naturala”.

» Generalul Safta, seful dispozitivului de aparare al sediului MApN, mort la inceputul lui 1990. El i-a cunoscut pe toti membrii “celulei de comanda” din sediul MApN, de unde au plecat toate informatiile diversioniste, generatoare de victime. Imprejurarile mortii generalului Safta nu au fost anchetate (“moarte naturala”).

» Generalul Cerbu, seful centralei Transmisiunilor MApN, a detinut controlul asupra circulatiei informatiilor si ordinelor.El este cel care a anuntat la TVR ca “s-au intrerupt legaturile cu Securitatea…”.

A stiut cine si ce ordine a transmis.

Ca si fiul sau, tot ofiter, Cerbu a murit de cancer galopant (“moarte naturala”).

» Generalul de Securitate Stelian Pintilie, seful tuturor transmisiunilor militare si civile din Romania (sef al generalului Cerbu), cu sediul la Palatul Telefoanelor din Bucuresti, a murit in conditii suspecte, dar decesul a fost consemnat ca “natural”.Generalul Pintilie a stiut cu exactitate cine a facut diversiunea, care au fost verigile de transmisie, cine le-a executat si cu ce scop.

La revolutie, din centrala, s-a ocupat de intreruperea legaturilor unitatilor Ministerului de Interne si ale Securitatii si a creat o linie directa, securizata intre centrul de comanda de la MApN cu celulele aflate in sediul CC al PCR si cu TVR.

 » Generalul Emil Macri, seful Directiei a II-a de contraspionaj economic a Securitatii, specializat in inabusirea revoltelor (inclusiv a revoltelor din 1977 si 1987), a fost arestat si inchis dupa revolutie.

Macri nu a apucat sfarsitul procesului sau.

El a murit in aprilie 1991. Diagnosticul oficial a fost “infarct”, dar s-a sustinut si ipoteza intoxicarii sale in masina care il transporta de la un spital la altul. Diagnostic: “moarte naturala”.

 

 

 

SURSA : monitorfg.ro

MISTERIOSUL MANUSCRIS VOYNICH SI ENIGMELE SALE. VIDEO

 

 

 

 

Misterul manuscrisului Voynich

 

 

O scriere indescifrabila si plante ciudate. Este tot ce se poate spune despre asa numitul manuscris Voynich, o carte care se gaseste la biblioteca Universitatii americane Yale, sub cota MS 408, si despre care se crede ca ar ascunde cunostintele alchimistilor medievali. Explicatia care insoteste fisa de biblioteca a manuscrisului este si ea extrem de edificatoare: „manuscris codificat.

Text criptografic intr-o limba neidentificata. Europa Centrala? Secolul al XV-lea pana catre sfarsitul secolului al XVI-lea?”
Cine vrea sa vada acest manuscris in campusul situat la doua ore de New York, in partea de nord, trebuie sa ceara aprobare cu mult timp inainte.

Daca are noroc, i se aproba aproximativ trei sferturi de ora, dar, atentie: numai doamna de la administratie are dreptul sa-l rasfoiasca, consemneaza Die Welt, citat de Rompres.

Insa chiar daca ar avea trei zile sau patru saptamani la dispozitie, tot nu ar putea citi cartea. Cele 262 de pagini bogat ilustrate si scrise foarte indesat raman astfel un secret.
Caracterele amintesc cumva de limba sanscrita sau de grafia thailandeza.

Pana acum, toate incercarile de a descifra textul, incercari la care au luat parte oameni ai Renasterii si iluministi, iar in secolul al XX-lea criptologi, experti in codurile militare, specialisti care au descifrat celebrul cod german de transmisiuni „Enigma”, precum si o intreaga liota de fani Voynich de pe Internet, au esuat lamentabil.

 Acum a aparut o carte despre aceste incercari nereusite si in limba germana, iar comunitatea celor care se ocupa cu acest subiect pare sa creasca si in aceasta tara.

Cunostintele despre asociatii secrete sau despre alchimistii de la inceputul epocii moderne ar putea fi de mare ajutor. Sau poate totul nu este decat o farsa, o gluma de acum 500 sau 800 de ani?Suspectat de fals

In 1585, alchimistul John Dee se afla la curtea de la Praga a lui Rudolf, impreuna cu un tovaras de idei, Edward Kelley (in fotografie), un prieten fanatic al cartilor. Orasul tocmai era pregatit pentru astfel de oameni si oriunde apareau faceau experimente pentru fabricarea aurului sau predicau venirea in curand a Anticristului. Oare sa fie cartea un produs al mistificarilor lor?

Pe langa nimfele goale, rozetele enigmatice, tot felul de flore si faune sau ovare supradimensionale si foarte usor de recunoscut in volum, apar si lucruri care nu existau atunci: ca de exemplu floarea soarelui si piperul Cheyenne, venite din America.

In acest caz, ipoteza ca Bacon ar fi autorul cade, doar daca nu cumva el ar fi auzit despre Lumea Noua cu 250 de ani inaintea lui Columb.

 Printre altele, Kelley era cunoscut si ca falsificator si avea o bogata experienta a inchisorilor.

Din acest motiv si din cauza aparitiei plantelor exotice, unii experti sunt de parere ca Dee si Kelley au „mazgalit” ei insisi pergamentele si le-au vandut mai apoi imparatului habsburg drept carti care contin intelepciunea seculara, si asta pentru 600 de ducati, suma care reprezenta pe atunci de mai multe ori venitul anual al unui mester breslas.

 

 

 

 

 

Descoperitorul si locul descoperirii

 

 

Originea si haltele ciudatei opere sunt invaluite de mister. In 1912, Wilfried Voynich, anticar si luptator pentru libertatea Poloniei, care traia la Londra, a descoperit intr-o lada veche un manuscris cu caractere bizare, „intr-un vechi castel din sudul Europei”, asa cum declara el criptic.

Numele complet al descoperitorului este Wilfryd Michal Habdank-Wojnicz s-a nascut in 31 octombrie 1865 in Kaunas (Lituania) si a emigrat in Hamburg si apoi in Londra, pe considerente politice.

Locul exact al descoperirii avea sa fie aflat in 1960, la mult timp dupa moartea sa. Era vorba de vila Mondragone din Frascati (in fotografie), un colegiu iezuit la sud de Roma.

 Parintii iezuiti aveau atunci nevoie de bani pentru renovari si ca atare au inceput sa vanda din manuscrisele rare aflate in posesia lor. Desi manuscrisul i-a sarit in ochi lui Voynich, ceea ce l-a electrizat de-a binelea a fost o scriere alaturata care innobila si mai mult intreaga lucrare.

Era vorba de o scrisoare redactata de un anume Joannes Marcus Marci, datata Praga 19 august 1666 si adresata unui prieten numit Athanasius Kircher.

In scrisoare Voynich a citit: „Dr Raphael, profesor de limba ceha la curtea imparatului Ferdinand al II-lea, care avea si titlul de rege al Boemiei, mi-a povestit ca aceasta carte a apartinut imparatului Rudolf, care platise pentru ea 600 de ducati. El crede ca autorul ar fi Roger Bacon”.

Fostul proprietar, scrie Marci, „s-a dedicat neobosit descifrarii manuscrisului, asa cum reiese din incercarile sale, pe care Vi le trimit de asemenea… speranta reusitei a disparut abia spre sfarsitul vietii sale, eforturile sale au fost in zadar”.

 

 

 Destinatarul

 

 

Imparatul Rudolf al II-lea, incoronat in 1576 si decedat in 1612, era stranepotul Ioanei Nebuna (fiica regilor catolici Ferdinand de Aragon si Isabela de Castilia – a fost casatorita cu Filip cel Frumos, primul rege habsburg pe tronul spaniol, si au avut un copil, pe viitorul imparat Carol Quintul).

Se spune ca moartea prematura a sotului strabunicii lui Rudolf, in 1505, a facut-o pe aceasta sa se prabuseasca pe pantele nebuniei (nu voia sa lase sicriul sotului ei sa fie luat de langa ea pentru a se putea uita din cand in cand in el si sa se asigure astfel ca Filip nu este mort, ci doar doarme).

 Ulterior, a fost internata la manastirea Santa Clara din Tordesillas, unde a si murit la o varsta extrem de inaintata pentru acea perioada, respectiv 75 de ani.

Extravaganta, melancolia si credinta ca este vrajit, particularitati prezente la Rudolf, sunt atribuite de istorici acestei mosteniri genetice habsburgice.

Este foarte cunoscut un portret al sau (in fotografie), pictat de Giuseppe Arcimbaldo, care a compus figura imparatului din fructe, legume si radacini.

Rudolf a transformat Praga, in 1600, in resedinta imperiala si, in acelasi timp, intr-o metropola a astronomilor, astrologilor, rozicrucienilor (Ordo Rosae Crucis, nume generic pentru mai multe societati secrete, cu origine in Germania secolului al XV-lea si al caror scop comun se presupune ca este realizarea unei societati mai bune prin intermediul unor cunostinte secrete si al preluarii conducerii lumii de catre rozacrucieni, n.red.) precum si a altor societati secrete si intr-un centru al experimentelor misterioase realizate de alchimisti, in perpetua lor cautare dupa piatra filosofala, cu care se putea obtine aurul.

Este acelasi oras unde celebrul Golem evreiesc bantuia strazile. Legenda cea mai raspandita povesteste cum rabinul praghez Iuda Loew (1525-1609) ar fi realizat din lut o fiinta cu aspect uman, care prindea viata doar cu ajutorul pronuntarii unor formule magice.

Scopul era acela de a-i ajuta pe evreii din ghettoul praghez sa scape de acuzatiile aduse de ceilalti locuitori cum ca ar ucide copii ca sa foloseasca sangele acestora la ritualurile lor si de a face muncile nepermise evreilor in ziua de sabat.

Persoanele cu ocupatii esoterice dominau acest oras, contribuind la inflorirea sa culturala si economica si asta pe cand din Ungaria (a carei parte centrala fusese ocupata din 1541 de otomani, n.red.) turcii se profilau amenintator, iar spectrul razboiului de treizeci de ani reinvia povestile despre cavalerii Apocalipsei.

 

 

Autorul

 

 

Este oare codul Voynich o opera din secolul al XVI-lea? Sa fie oare o comunicare a fericitului descoperitor al plantelor de care era nevoie pentru prepararea pietrei filosofale, descoperire pe care apoi a preferat sa o tina in secret?

Scrisoarea din anexa lucrarii il aduce in discutie ca autor pe calugarul franciscan Roger Bacon (in fotografie), un savant din secolul al XIII-lea care a studiat stiintele naturii la Paris si Oxford, cunoscut si sub titlul de Doctor Mirabilis (doctorul minunat).

Pentru prietenul sau, Papa Clement al IV-lea, el a realizat o descriere explicativa a lumii in trei volume, denumita Opus maius (opera majora), Opus minor (opera minora) si Opus tertium (a treia opera).

Bacon, un fel de iluminist timpuriu, a scris diatribe contra amestecarii credintei cu stiinta, ceea ce i-a adus domiciliu obligatoriu la manastirea sa, in ciuda relatiilor pe care le avea.

Se spune despre el ca stia cum se obtine praful de pusca, inainte ca acesta sa fie descoperit, 100 de ani mai tarziu, de catre calugarul franciscan Berthold Schwarz.

Oare sa fie vorba in aceasta scriere cifrata despre descrierea obtinerii substantei explozive? O misiva secreta trimisa cifrat lumii din chilia sa monahala?

 

 

Curierul

 

 

Cine a dat manuscrisul Imparatului Rudolf? Informatiile in acest sens il indica pe alchimistul John Dee (in fotografie), una din figurile extrem de bizare ale ocultismului timpuriu, al carui tata era comerciant de vinuri si prieten al celebrului rege englez Henric al VIII-lea, acesta fiind protejatul reginei Maria („Bloody Mary”, urmasa la tron a lui Henric, nascuta din prima casatorie cu Caterina de Aragon, ultima regina catolica a Angliei (porecla „Maria cea Sangeroasa” si-a castigat-o din cauza persecutiilor la care i-a supus pe protestanti in incercarea de a recatoliciza tara, n.red.).

 

 

Incercarile specialistilor

 

 

Primul cercetator, cunoscutul filolog William Newbold de la Universitatea din Pennsylvania, care se ocupa de limbi vechi, afirma ca a reusit sa descifreze manuscrisul. Renumele sau a fost distrus atunci cand s-a stabilit ca totul era lipsit de fundament. Au fost sondate toate caile de decodare.

S-a masurat chiar si entropia caracterelor sau gradul de aleatoriu in succesiunea acestora.

Prima impresie, lăsată de imaginile din text, ar fi aceea că documentul este unul cu scop farmaceutic ,servind cel mai probabil, ca manual,în medicina timpurie.

Nici varianta alchimiei nu este de lepădat, atâta vreme cât pentru mult timp s-a crezut,că informațiile oferite în manuscris duc la transformarea metalelor în aur,sau la descoperirea Pietrei filosofale.

 

 

 

 

Nici teoriile pseudoștiințifice nu au întârziat să apară, mulți pasionați de criptologie fiind convinși că manuscrisul Voynich este, nici mai mult,nici mai puțin, decât un manual cu instrucțiuni lăsat omenirii,de către o rasă extraterestra.

S-au cautat paralele cu limbi cunoscute pe baza frecventei de repetare a caracterelor. In curand s-a ajuns sa fie excluse toate metodele obisnuite de cifrare, ca de exemplu transpunerea paralela a doua alfabete. Numai intrebarea privitoare la cate semne diferite exista in lucrare a produs suficienta bataie de cap.

 

Si profesorul John Manly (un spargator de coduri renumit din Primul Razboi Mondial) s-a ocupat fara succes de manuscris, in anii ‘20. Matematicianul brazilian Jorge Stolfi a presupus ca vocabulele sunt constituite din trei silabe.

Rene Zanderbergen, inginer la Agentia Aerospatiala Europeana, incearca sa descopere secretul cu ajutorul computerului, iar Gordon Rugg (informatician la Universitatea britanica Keele) a folosit o retea cardanica, instrument de spionaj din perioada elisabetana, pentru analiza de text.

In revista Criptologia, Rugg rezuma observatiile sale sub titlul „O gluma eleganta – O posibila rezolvare a enigmei Voynich”.

Exista multe posibilitati oferite de acest cod.

Temerea este ca in cautarea codului corect vom fi tot asa de lipsiti de succes, ca si in privinta gasirii pietrei filosofale.

Caci vraja textului ar disparea imediat, ca si cea a aurului, de indata ce ar fi rezolvate ambele mistere.

 

 Surse: Die Welt ,Wikipedia,Descopera.ro