Revoluția Sexuală Neomarxistă învinge pe tot mapamondul.Căsătoriile între homosexuali sunt acum legale în 30 de țări

Progresiști din toate țările UNIȚI-VĂ !

Paris (AFP) – Cu parlamentarii chilieni care au aprobat recent un proiect de lege privind căsătoriile între persoane de același sex, numărul țărilor lumii în care dreptul homosexualilor de a se căsători a ajuns la 30.

Cu toate acestea homosexualitatea rămâne interzisă în multe părți ale lumii.

Țări din Europa, pioniere ale căsătoriilor gay

La 1 octombrie 1989, pentru prima dată în lume, mai multe cupluri gay din Danemarca s-au căsătorit în uniuni civile, care deși dădeau relațiilor de acest tip calitatea legală nu ajungeau la căsătoria deplină.

Țările de Jos au fost cele care au permis prin lege pentru prima dată căsătoriile homosexualilor acordând mai multe drepturi în aprilie 2001.

De atunci, 16 țări europene au acceptat căsătoriile gay: Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Malta, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia și cel mai recent Elveția.

Alte țări europene inclusiv Croația, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Italia și Slovenia, care a respins căsătoriile homosexuale într-un referendum din 2015, permit doar parteneriate civile pentru comunitatea LGBTQ .

Guvernul ceh a susținut proiectul de lege care ar face din țara primul membru post-comunist al Uniunii Europene care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex, dar soarta sa. este incert.

În România, un referendum menit să consacre în constituție interzicerea căsătoriilor homosexuale a eșuat în 2018 din cauza prezenței scăzute la vot.

Canada a fost prima țară americană care a autorizat căsătoria homosexuală în 2005.

În 2015, Curtea Supremă a SUA a legalizat căsătoria homosexuală la nivel național, într-un moment în care aceasta a fost interzisă în 14 din 50 de state.

Cu toate acestea, primul din Statele Unite. căsătoria homosexuală a avut loc de fapt în 1971, când un cuplu din Minnesota a obținut o licență de căsătorie datorită unei viziuni legale trecute cu vederea. Căsătoria a fost recunoscută oficial în martie 2019, după o bătălie juridică de cinci decenii.

În America Latină, șase țări permit căsătoriile între persoane de același sex: Argentina, Brazilia, Columbia, Ecuador, Uruguay și Costa Rica.

Capitala federală a Mexicului a autorizat căsătoriile gay în 2009 faptul fiind aprobat de jumătate din cele 32 de state mexicane.

Chile a legalizat uniunile civile gay în 2015, iar congresul său marți a adoptat un proiect de lege care legalizează căsătoriile între persoane de același sex în întregime.

Cuba aaprobat modificări ale Constituției din 2019 care deschid calea căsătoriei între persoane de același sex.

În 2021, un proiect de noul cod de familie care permite căsătoriile între persoane de același sex va fi supus unui referendum.

Deși o mare parte din Asia este tolerantă cu homosexualitatea, în mai 2019 Taiwan a devenit primul stat din regiune care a permis homosexualitatea căsătorie.

În Japonia, o instanță din nordul Sapporo a decis în 2021 că nerecunoașterea căsătoriei între persoane de același sex este neconstituțională.

Australia (2017) și Noua Zeelandă (2013) sunt singurele locuri din regiunea Asia-Pacific care au adoptat legi privind căsătoriile gay.

În Orientul Mijlociu, unde homosexualitatea este reprimată, Israelul conduce calea în ceea ce privește drepturile homosexualilor, recunoscând căsătoriile între persoane de același sex care au fost legalizate în alte țări, dar nu permit legalizarea unor astfel de uniuni pe teritoriul său.

Mai multe țări din regiunea conservatoare, încă mai au pedeapsa cu moartea pentru homosexualitate, inclusiv Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Africa de Sud este singura țară de pe continentul african care a permis căsătoria homosexuală, legalizând-o în 2006.

Pe restul continentului, 30 de țări africane interzic homosexualitatea. În Mauritania, Somalia și Sudan homosexualii sunt pedepsiți cu moartea.

https://www.france24.com/same-sex-marriage-now-legal-in-30-countries –Căsătoria între persoane de același sex acum este legală în 30 de țări…

Publicitate

Adevăruri îngrijorătoare despre evoluția societății contemporane, dezvăluiri legate de fața nevăzută a homosexualității și asaltul anormalității.VIDEO

Virgiliu Gheorghe, Andrei Dîrlău – Fața nevăzută a homosexualității. Editura Christiana, București, 2014.

O carte năucitoare: Fața nevăzută a homosexualității

O excepțională monografie a fenomenului homosexualității și a mișcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea lui Virgil Gheorghe și Andrei Dârlău ”Fața nevăzută a homosexualității”, printr-o minuțioasă documentare, scoate la iveală adevăruri științifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualității astăzi, scrie editorul, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă în publicația Cultura Vieții

Lucrarea se justifică mai ales în contextul actual, în care homosexualitatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe țări ale lumii, într-o polemică deschisă față de familie și credința creștină.

Pe rând autorii demontează miturile contemporane privind homosexualitatea: oamenii nu se nasc homosexuali, orientarea sexuală se poate schimba,  modul de viață homosexual este periculos pentru sănătatea fizică iar copiii educați în cuplurile homosexuale prezintă statistic mai multe probleme psihologice și sociale decât copiii născuți și crescuți de părinți naturali.

Spre exemplu studiul Peter -Bruckner din 2002 indică faptul că homosexualitatea este cauzată de un complex de factori de mediu și educaționali în cadrul căruia este important rolul jucat de părinți în perioadele critice de dezvoltare.

Virgiliu Gheorghe, unul dintre autori, remarca într-un interviu recent : 

”De circa patruzeci și cinci de ani se fac eforturi uriașe pentru a demonstra că homosexualitatea este înnăscută. Cu toate acestea, până acum, toate studiile care ar fi constatat acest lucru și care au fost, de altfel, promovate la maxim de mass-media, au fost contestate pe temei științific.

Majoritatea acestor studii, întreprinse de adepți ai homosexualității sau chiar de homosexuali, s-au dovedit a fi neîntemeiate, fie din cauza unei interpretări greșite a datelor, fie din cauza studierii unor eșantioane nereprezentative, fie prin alte vicii metodologice. Interesant este însă că întotdeauna când mai apare un astfel de studiu pro-homosexual, mass-media îl promovează cu surle și trâmbițe, iar când acesta este demonstrat ca fiind fals, nu mai apare nici o dezmințire. Astfel că populația rămâne cu impresia că homosexualii așa s-au născut („born this way”). Suntem martorii unei imense manipulări a opiniei publice mondiale privind homosexualitatea.”

Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulți copii și tineri din familiile creștine, botezați în numele lui Hristos, riscă azi să adopte un comportament homosexual, pătîndu-și haina botezului, căzînd din sistemul moral al Bisericii creștine și riscând, de asemenea, toate bolile și suferințele descrise în această carte.

Ei devin astfel victime ale unui context ce favorizează și chiar cultivă tulburările identității de gen (atac frontal și lipsit de scrupule la adresa antropologiei creștine), abuzurile sexuale și homosexuale și alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie științifică pe parcursul cărții.

Spunem că acești tineri pot ajunge victime în primul rînd pentru că, sub presiunea dezinformării și a manipulării mediatice,ei nu au nicio idee despre bolile și suferințele ce-i așteaptă dacă vor urma calea homosexualității.

 În acest sens, prezenta carte putem spune că li se adresează în primul rînd lor, ca și tuturor celor care și-au însușit deja acest stil de viață, cu tot ceea ce presupune el. Iată cîteva doar dintre consecințele comportamentului homosexual ce rezultă din studiile citate în carte:

– în medie, homosexualii care trăiesc în cuplu întrețin relații sexuale cu 8 parteneri pe an, iar cei care nu trăiesc în cuplu cu aproximativ 20 de parteneri pe an;

– dintre homosexuali, 43% întrețin relații sexuale cu peste 500 de bărbați pe parcursul vieții, iar 28% cu peste 1.000 de parteneri;

– între 70% și 78% din homosexuali raportează că au contractat o boală cu transmitere sexuală (BTS);

– probabilitatea ca un homosexual să dezvolte cancer anal este de 38,8 ori mai mare decît în cazul unui heterosexual;

– homosexualii prezintă o probabilitate de cel puțin 160 de ori (cu 15.900%) mai mare de contaminare cu HIV decît heterosexualii;

– rata consumului de droguri și alcool este de trei ori mai mare la bărbații gay, lesbiene și bisexuali decît la heterosexuali;

– depresiile unipolare și bipolare au o rată de incidență de 3,64 ori mai mare la gay și de 3,69 ori mai mare la lesbiene față de heterosexuali;

– dintr-un studiu realizat de medicul american Gary Remafedi rezultă că 72% din homosexuali consultaseră de‑a lungul timpului un psihiatru sau un psiholog pentru probleme emoționale și 31% fuseseră spitalizați pentru o chestiune de sănătate mentală.

– Bagley și Tremblay (1997), observînd comportamentul suicidal al unui grup de tineri homosexuali cu vîrste între 18 și 27 de ani, constată o rată de sinucidere mai mare de 14 ori față de tinerii heterosexuali de aceeași vîrstă;

– în studiul său, Remafedi constată că 34% din homosexuali au avut la un moment dat o tentativă de sinucidere, iar, dintre cei care nu au avut, 21% estimează că o vor face in viitor;

– într-un studiu desfășurat pe perechi de gemeni din care unul era homosexual, s-a constatat că cei homosexuali își doreau să moară de 4,4 ori mai mult decît fratele lor geamăn care era heterosexual, se gîndea cum să se sinucidă de 4,1 ori mai des și aveau o rată a tentativelor de sinucidere de 6,5 ori mai mare;

– cel mai vast studiu desfășurat vreodată a constatat că homosexualii, în anul 1993, trăiau cu 35 de ani mai puțin decît bărbații heterosexuali, iar lesbienele trăiau cu 34 de ani mai puțin decît femeile heterosexuale;

– încă din anul 1964 activiștii homosexuali susțineau că „homosexualii constituie un răspuns perfect la problema exploziei demografice”.

Avînd în vedere toate acestea, considerăm că volumul de față constituie una dintre cele mai importante mărturii ale iubirii față de om, față de omul aflat într-o cumpănă a vieții, față de omul care a fost sedus sau a alunecat pe căile homosexualității.

Dimpotrivă, cei care se străduiesc să demonstreze faptul că homosexualii nu au un comportament patologic, ci că stilul lor de viață reprezintă o alternativă cît se poate de normală la heterosexualitate, credem că sînt principalii dușmani ai omului – și mai cu seamă principalii dușmani ai homosexualilor înșiși.

Credem că numai adevărul poate să-i ajute pe aceștia din urmă să depășească uriașa suferință pe care le-o provoacă stilul de viață homosexual la care s-au lăsat atrași.

Iar acest adevăr le vine în întîmpinare astăzi mulțumită efortului excepțional al celor doi autori, Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău.

Evoluţia miscării pentru „drepturile civile” ale homosexualilor.VIDEO

 

 

Asasinii viitorului 

Imediat după capitularea Germaniei și încheierea marii conflagrații mondiale, mici grupuri de homosexuali au început să se organizeze pe tot cuprinsul Statelor Unite, cu precădere în nord, ca și în vestul Europei, cu precădere în Germania, Franța, Olanda, Marea Britanie și în țările scandinave.

Mișcarea a debutat spre sfârșitul anilor ’40 în Danemarca și Olanda, imediat ce legile contra sodomiei au fost abolite, fenomen ce se va repeta identic pe tot cuprinsul Europei de vest.

Alt aspect caracteristic al acestei perioade este că promotorii mișcării au fost homosexualii, de altfel, grupul cu cea mai mare pondere numerică și cel mai radical din cadrul acestei categorii de persoane ce azi se auto-intitulează LGBTQ.

Demn de remarcat este și faptul că această mișcare s-a autointitulat la început homofilă și nu homosexuală cum era de fapt, încercând să mascheze preferințele preponderent sexuale prin cele sentimentale.(https://prezi.com/haa1pxdmptue/primele-miscari-de-protest/).

  

În seara de 27 iunie, poliţia a efectuat un raid asupra clubului gay Stonewall Inn, din Greenwich Village, poliţiştii arestând şi agresând diverşi clienţi al barului.

Acest raid a produs o revoltă din partea clienţilor, care pentru prima dată au rezistat arestul.

În cursul nopţii de 27-28 iunie, peste 2000 de persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuale şi transgen) şi suporterii lor s-au revoltat în stradă împotriva aproximativ 400 de poliţişti.

În următorile nopţi, răscoala a continuat, cu sute de persoane gay, lesbiene, bisexuale şi transgen revoltându-se împotriva discriminării din partea poliţiei şi incriminarea homosexualităţii.

La o săptămână mai tarziu, Răscoala Stonewall a cauzat la un marş de protest al comunităţilor homosexuale de pe teritoriul Americii.

A fost primul marş al comunităţii gay americane în care aceştia au cerut dezincriminarea homosexualităţii şi acordarea de drepturi egale cu ale celorlalţi cetăţeni.

În acelaşi timp, zeci de mii de homosexuali au îmbrăţişat afirmarea identităţii gay – coming out of the closet – în faţa prietenilor, familiei şi a lumii întregi ca pe o strategie politică şi privată de emancipare.

Perioada aceasta reprezintă atât începutul ideologiei liberale a drepturilor egale pentru minoritatea LGBT, adoptată de majoritatea organizaţiilor gay înfiinţate în anii ’70 şi ’80 (Lambda Legal, Human Rights Campaign, Lesbian and Gay Task Force, GLAD, GLAAD, etc.)

Revolta de la Stonewall (în engleză: Stonewall riots) se referă aşadar la începuturile  miscarii pentru „drepturile civile” ale homosexualilor, şi aici putem include toate cele patru categorii de persoane cu comportament sexual deviant, respectiv lesbiene, gay, bisexuali si transsexuali (LGBT).

Se impun acum câteva precizări privind aceste comportamente sexuale anormale. Sexualitatea fiind o componentă esentială a comportamentului uman, este de presupus că astfel de manifestări deviante să fi existat de când lumea.

De-a lungul întregii istorii a civilizatiei, aceste perversiuni sexuale au avut o răspândire mai mult sau mai putin redusă, în functie de pozitia autoritătilor civile sau religioase faţă de acestea, mergând de la încurajare oficială, până la condamnare drastică. Vom discuta mai pe larg toate aceste aspecte în capitolele următoare.

Pe moment, facem precizarea că pe întreg teritoriul SUA, până în 1962, sodomia, respectiv contactul sexual între persoane de acelasi sex, era considerată un act de o gravitate exceptională, o felonie (felony = serious crime). Abia în anul 2003, Curtea Supremă a SUA a declarat ca fiind neconstitutionale legile privind sodomia în ultimele 14 state americane ce nu aboliseră aceste legi.

Este vorba despre pachete de legi ce incriminau nu numai sodomia, dar si altfel de comportamente sexuale deviante, inclusiv între persoane de sex diferit.

Nu întâmplător aceste 14 state erau exact statele confederate din sud, din timpul războiului de secesiune. Legi similare existau în majoritatea statelor europene, ele fiind abolite în unele tări mai devreme (Danemarca – 1933, Elveţia – 1942, Suedia – 1944) sau mai târziu (România – 1996), existând si tări în care aceste perversiuni sexuale nu au fost niciodată incriminate, precum Polonia.

Asta nu este o dovadă de liberalism, asa cum sustin azi anumiti activisti homosexuali, ci pur si simplu că în tările respective, aceste manifestări fiind extrem de rare, s-a considerat că nu este necesar să facă obiectul unei legi restrictive.

Desigur că este si o dovadă de liberalism în ceea ce priveste legislatia, dar asta vine mai apoi, să nu uităm că Polonia este o ţară catolică, cu un popor extrem de credincios si de fidel valorilor si moralei traditionale crestine, biserica fiind extrem de influentă, astfel de exotisme de ordin sexual fiind respinse în mod categoric.

Ceea ce este însă cert, este că vechiul continent în totalitate, a întâmpinat noul secol si mileniu cu toate legile ce condamnau sodomia abolite, pe întreg teritoriul său, inclusiv Rusia. Dacă a fost bine sau a fost rău, vom vedea mai apoi, atunci când vom discuta mai în amănunt această adevărată ofensivă homosexuală asupra culturii si moralei traditionale. Pe moment, vom discuta despre SUA, în contextul miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor în perioada 1945- 1967.Imediat după capitularea Germaniei si încheierea marii conflagratii mondiale, pe când ambele tabere, atât învingători cât si învinsi, îsi lingeau rănile, mici grupuri de homosexuali au început să se organizeze pe tot cuprinsul Statelor Unite, cu precădere în nord, ca si pe teritoriul bătrânului continent, cu precădere în Germania, Franta, Olanda, Marea Britanie si tările scandinave.

Miscarea a debutat spre sfârsitul anilor ’40 în Danemarca si Olanda, imediat ce legile contra sodomiei au fost abolite, fenomen ce se va repeta identic pe tot cuprinsul Europei de vest. Alt aspect caracteristic al acestei perioade este că promotorii miscării au fost homosexualii, de altfel, grupul cu cea mai mare pondere numerică si cel mai radical din cadrul acestei categorii de persoane ce azi se auto-intitulează LGBT.

Vom vedea mai târziu că nici aceste abrevieri nu sunt chiar asa de nevinovate pe cât ar părea la prima vedere. În aceeasi ordine de idei, demn de remarcat este si faptul că această miscare s-a auto-intitulat homofilă si nu homosexuală cum era de fapt, încercând să mascheze prin redenumire preferintele preponderent sexuale cu cele sentimentale, procedeu tipic pentru modul dânsilor de a actiona, una din armele principale din arsenalul corectitudinii politice.

Pentru că toate studiile serioase arată că în marea lor majoritate, homosexualii consideră sexul un scop în sine, complet detasat de componenta afectivă, care cel mai adesea este nulă sau pe aproape, dacă nu chiar nedorită. Termenul exact ce caracterizează acest comportament este cel de promiscuitate, oricât ar dori dânsii să ne convingă de contrariul.

Practic, această miscare a constat în diverse forme de organizare în cluburi, asociatii si alte asemenea, editarea de reviste si alte mijloace propagandistice, înfiintarea de localuri specifice, în paralel cu comunicate, conferinte, marsuri si demonstratii pentru a iesi la suprafată si pentru a-si cere drepturile.

Toate acestea evident, doar în tările în care homosexualitatea era dezincriminată deja. În rest, tinând cont că doar actul sexual în sine între persoane de acelasi sex era aspru condamnat, fiind totodată extrem de greu de probat, pe principiul că homosexualitatea există dar nu poate fi dovedită, activistii miscării s-au rezumat doar la organizare si editarea de reviste. Astfel că, pe la începutul anilor ’50 a apărut si prima organizaţie homosexuală înregistrată legal în Statele Unite, ONE, Inc., finantată de către un bogat om de afaceri transsexual, Reed Erickson.

Organizatia era cu precădere orientată spre obtinerea de recunoaştere publică a transsexualilor si travestitilor care, asa cum vom vedea mai apoi, sunt categorii cu totul aparte, spre deosebire de homosexuali, lesbiene si bisexuali. De altfel, activistii homosexuali radicali de mai târziu vor acuza aceste miscări de asimilationism.

Scopul tuturor rămânea însă acelasi : recunoastere oficială drept minoritate sexuală si exercitarea de presiuni asupra factorilor de decizie politică pentru obtinerea de drepturi civile. Un alt aspect demn de remarcat este că toate marsurile, demonstratiile, mitingurile din această perioadă (1945-1965) au fost pasnice, desfăsurându-se fără incidente.

Din punct de vedere istoric, un mars gay prin faţa Independence Hall în Philadelphia, este considerat ca debutul oficial al miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor. Nu am găsit alte informatii despre acest mars si nici imagini, aşa că mentionez acest eveniment cu rezerve, dat fiindcă azi asistăm la crearea unei adevărate mitologii în domeniu.

Un alt eveniment semnificativ, cert de această dată, a avut loc în 1966, când la Universitatea Columbia, un adevărat centru spiritual al acestor miscări revolutionare, dacă e să ne amintim cum aceasta a acordat sprijin neconditionat gânditorilor Scolii de la Frankfurt atunci când au transplantat Institutul de Studii Sociale pe pământ american, un anume Robert A. Martin, activist bisexual, a înfiintat Liga Homofilă (sic !) a studentilor de la Universitatea Columbia, ligă recunoscută oficial de către conducerea institutiei. Această ligă este mentionată peste tot în lucrările hagiografice homosexuale drept prima organizatie a studentilor gay.

Să facem acum observatia că totul s-a petrecut în mod gradat, printr-o politică a pasilor mărunti (mărunti si desi), exact cum procedează si azi – la început au fost băgati la înaintare transsexualii si travestitii, care cel mult puteau fi condamnati pentru scandal public, apoi bisexualii, să pregătească terenul ca să zic asa, să fezandeze opinia publică care va să zică, pentru ca mai apoi, asa cum vom vedea în continuare, să cedeze stafeta activistilor radicali homosexuali.

Dacă miscările homofile din perioada 1945-1965 au fost pasnice, fiind considerate de către activistii homosexuali drept conservatoare si urmărind acceptarea de către societate a modului lor de viată, marea majoritate a opiniei publice americane a considerat cererile lor drept inacceptabile, dovadă că relatiile homosexuale au fost legalizate pe tot teritoriul SUA abia în 2003, la aproape un deceniu de ultimele tări din Europa ce au acceptat să dezincrimineze relatiile sexuale între persoane de acelasi sex, astfel că în perioada următoare protestele vor fi însotite sistematic de violente.

Bine-înteles că nici căile legale nu au fost abandonate, exact ca în cazul luptei pentru drepturile civile ale populatiei de culoare, avocatii organizatiilor de homosexuali ducând o luptă crâncenă cu autoritătile. Este clar că acestea, dat fiindcă erau înarmate cu legi aspre privind contactele sexuale homosexuale, îi persecutau si îi hărtuiau în toate modurile posibile, adesea ilegal sau la limita legii, pe toti cei bănuiti sau afisati ca homosexuali.

Nu numai politia, dar si autoritătile civile, de multe ori din exces de zel sau din bigotism, de data aceasta real, prin dispozitii aberante, nu au făcut decât să dea apă la moară activistilor homosexuali. Bunăoară, în NY era în vigoare o dispozitie, emanată de la New York State Liquor Authority, care interzicea barurilor să servească homosexuali.

Întrebarea pe care o pun este cum anume îi identificau? aveau homosexualii cumva o legitimatie, un ecuson? Nu vorbesc de cei travestiti, îmbrăcati si machiati ca femeile, care orisicât, provocau scandal public, ca atare puteau fi poftiti afară din local – ci de restul. În consecintă, majoritatea homosexualilor, reali sau bănuiti, pentru a bea ceva, erau nevoiti să apeleze la barurile clandestine ale Mafiei sau să se ia la trântă cu autoritătile.

Miscările de protest, timide la început, vor deveni tot mai violente spre sfârsitul anilor ’60, pe măsură ce conducătorii miscării vor întelege că este mai avantajos să se integreze în miscarea pentru drepturile civile ale negrilor, pentru a câstiga în fortă si credibilitate.

Nu este de mirare deci, că acesta a fost încă un motiv ca evreii americani să le acorde sprijinul total dezinteresat, asa cum am văzut deja. În ciuda persecutiilor politiei, miscarea a continuat să se dezvolte, dezvoltând o adevărată sub-cultură homosexuală, concretizată în publicatii, cărti, dar si un centru (cultural?) comunitar.

Exemplul si succesele obtinute de homosexualii din NY s-a extins încet-încet înspre coasta de vest, astfel că în noaptea de Anul Nou 1967, orasul Los Angeles va asista la prima miscare gay mai serioasă. În acea noapte, mai multi politisti în civil au descins în taverna Pisica Neagră (sic !), local frecventat de homosexuali. Pe la miezul noptii, în momentul în care mai multi clienti se îmbrătisau pentru a sărbători sosirea noului an, politistii au început să bată clientii din local si pe cei trei barmani, arestând apoi 16 din ei.

Toate acestea au cauzat o revoltă ce a antrenat si alte persoane ce sărbătoreau revelionul la localuri din imediata vecinătate, în final strângându-se cca. 200 de protestatari. Pentru ca protestul acestora să nu degenereze în alte acte de violentă, a fost adusă o echipă suplimentară de politisti înarmati, care au calmat spiritele prea încinse.

În urma acestui incident, a apărut pentru prima dată publicatia The Advocate, care va deveni principala tribună a homosexualilor din America. În anul 1969, altă revoltă serioasă va izbucni în NY, în cartierul Greenwich Village, spre sfârsitul lunii iunie 1969, revoltă ce se va numi mai apoi Revolta din Stonewall (Stonewall Riot). Scenariul a fost identic cu cel din LA, raiduri repetate ale politiei, urmate de revolte si confruntări violente cu fortele de ordine.

Pentru prima dată a apărut sloganul „Gay power”. Demn de mentionat este că la protestele homosexualilor s-au raliat si alte miscări de stânga ce militau pentru drepturile negrilor si contra războiului din Vietnam. Activistii homosexuali de azi, dorind să creeze o mitologie si o istorie a luptei pentru drepturile homosexualilor, care să justifice cumva prin continuitate actiunile lor actuale, afirmă că toate aceste miscări de protest ar avea drept cauză abuzurile poliţiei.

Astăzi, la peste patru zeci de ani de la acele evenimente, istorici seriosi ce au cercetat arhivele politiei, au demonstrat că acele localuri patronate de Mafie nu aveau licentă, în plus patronii erau proxeneti ce furnizau pederastilor copii care se prostituau si care făceau în plus si trafic de droguri.

Imaginile din epocă surprind printre protestatari, drogati, travestiti, prostituate si boschetari, un mare număr de copii si adolescenti cu figura efeminată,„carne proaspătă” ce se vindea în barurile din zonă.

Un anume Robin Lloyd afirmă că numărul „băietior” care se prostituau pe atunci în Times Square era de cinci ori mai mare decât numărul prostituatelor, acestia erau cei vizati în primul rând de raidurile politiei, nu homosexualii si nici consumul ilegal de băuturi alcoolice din barurile Mafiei. (vezi ROBIN LLOYD, For Money or Love: Boy Prostitution in America – 1976)Astăzi, cum spuneam, asistăm la crearea unei adevărate mitologii în domeniu, prin cărti si filme ce edulcorează acele evenimente, pe care activistii homosexuali le consideră o adevărată piatră de hotar în istoria miscării pentru drepturile civile ale homosexualilor.

S-a ridicat chiar şi un monument în amintirea aşa-zisei Revolte din Stonewall.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2014/08/page/2/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolta_de_la_Stonewall