Eminescu văzut de Mirecea Eliade

Mircea Eliade s-a născut în 1907 la București, România. A fost un renumit istoric român al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof, jurnalist, eseist și profesor la Universitatea din Chicago; (d. 22 aprilie 1986,Chicago, Illinois, SUA)

În 1925, s-a înscris la Universitatea din București unde a studiat filosofia. Timp de aproape doi ani (de la sfârșitul anului 1928 până în septembrie 1930), a studiat filosofia sanscrită și indiană la Universitatea din Calcutta, în India. În 1933, a primit un doctorat în filosofie cu o disertație despre istoria comparativă a tehnicilor de yoga. Eliade este cunoscut pentru că și-a impus un program dur când era tânăr – dormea doar în jur de patru ore pe noapte și restul timpului citea sau scria.

A fost unul dintre marii istorici ai religiilor, titular al catedrei de istoria religiilor a Universității din Chicago, din 1957, din 1962, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Teoria sa despre întoarcerea eternă a devenit una dintre cele mai influente contribuții la studiile de religie. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată.

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. A devenit membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

„Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele.”

Mircea Eliade despre Eminescu

Paris, septembrie 1949.

După rezistențele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieți, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerător, neamului întreg, iar nu numai păturei culte. Nu stiu dacă s-a facut vreodata socoteala exemplarelor tipărite din Poeziile lui Eminescu.

Dar in mai puțin de o jumatate de veac, poeziile acestea au fost reproduse în multe zeci de ediții, de la modestele tipărituri populare până la admirabila editie critica a Fundatiilor Regale, îngrijită de Perpessicius.

Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei.Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai putin semnificativa, daca n-ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.

Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene.

Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale.

Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi.

El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupti de pamant si de neam, regasim in tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcemm ca intr-un dulce somn, la noi acasa.

Intreg Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini pe care o mână harnică le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprăștiat pribegia.

Păstrați-le bine; este tot ce ne-a mai rămas neîntinat din apele, din cerul și din pământul nostru românesc.

Publicitate