Generalul (r) Ion Costaș, „părintele” armatei și ministerului de interne al Republicii Moldova, victima unui accident de circulaţie suspect în centrul Chişinăului

 

 

„Şi generalii se lichidează, nu-i aşa ?”

În dimineaţa zilei de 21 august 2018 aproape de centrul Chişinăului a avut loc un accident de circulaţie care poate fi catalogat ca cel puţin suspect.

În timp ce Generalul (r) Ion Costaș se deplasa regulamentar, un autoturism marca Renault a oprit brusc în fața acestuia, forţându-l  să frâneze instantaneu.

În acelaşi moment a venit din spate cu viteza mare, un autoturism marca Volkswagen Passat care a lovit „în plin” automobilul d-lui. general Costaș.

Generalul Ion Costaș a fost transportat de urgenţă şi internat la Spitalul Militar Central cu multiple contuzii dar şi cu fractură de bazin.

Starea sa este stabilă în acest moment dar este gravă, Dl general (r) Ion Costaş este imobilizat la pat şi va trebui să sufere o spitalizare de minimum 5 săptămâni.

În plus NU poate lua legătura cu Ambasada României din Chişinău cu toate că este de mulţi ani şi cetăţean român.

Toate aceste ştiri au parvenit pe surse din Chişinău care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Asemenea veste tulburătoare a provocat  şoc şi consternare în rândul autorităţilor de la Bucureşti.

Întrebarea care s-a pus imediat a fost:

„Cine doreşte să-l elimine fizic pe generalul (r) Ion Costaş?”.

A fost o tentativă eşuată sau doar o încercare de intimidare ?

Dl. general Costaş are 74 de ani, a fost deportat în copilărie cu toată familia, deoarece tatăl Domniei Sale, sergent al Armatei Regale Române, vânător de munte a luptat pentru Eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia bolșevico-sovietică şi a căzut prizonier la ruşi, luptând pentru Tricolorul românesc la Cotul Donului.

A revenit la ai săi în 1948, dar curând după aceea, în 1949  el şi toată familia a fost deportată în Siberia, şi apoi strămutaţi în stepele Kazahstanului, la Karaganda.  

După o carieră militară impecabilă a devenit general de aviaţie cu trei stele.

La scurt timp după proclamarea independenţei Republicii Moldova, generalul Costaş  Ion a devenit ministru de Interne şi apoi ministrul Apărării, într-o perioadă dificilă în care trebuia să gestioneze războiul din Transnistria provocat de separatiştii transnistreni care erau sprijiniţi de Moscova.

Ulterior s-a retras din viaţa publică şi a devenit director general al unor companii româneşti şi apoi al unei companii vest-europene.

De scurt timp generalul (r) Ion Costaş a fost propulsat  în poziţia de principal lider şi decident al unui partid politic românesc şi unionist din Chişinău.

Ţinând cont de cele expuse mai sus, rămâne întrebarea:

„Cine are interes să-l elimine chiar şi temporar sau să-l intimideze pe generalul Costaş, mai ales că numai peste câteva luni au loc alegeri parlamentare în Republica Moldova ?” 

Pe cine a deranjat generalul ? Pe cine a speriat aşa de tare formaţiunea sa politică ?

http://www.art-emis.ro/jurnalistica/5002-si-generalii-se-lichideaza-nu-i-asa.html

Publicitate

25 octombrie 1820: S-a născut Gheorghe Costa-Foru, primul rector al Universităţii Bucureşti şi unul dintre întemeietorii sistemului de drept modern în România. VIDEO

 

 

 

 

 

 Gheorghe Costa-Foru

(n. 26 octombrie 1820, București; d. 28 noiembrie 1876, București)

 

 

 

 Gheorghe Costa-Foru a fost un om politic, jurist  şi profesor, primul rector al Universităţii Bucureşti, autorul unui studiu asupra sistemelor europene de educaţie contemporană, pe baza căruia s-a început reorganizarea pe principii moderne a învăţământului superior românesc.

 

A avut origini aromâne, familia sa provenind din orașul Larissa, situat în Tessalia grecească.

În 1740 familia Foru s-a stabilit în București, unde a acumulat avere considerabilă,posedând printre altele un conac în Popești-Leordeni și o reședință de vară în Berca.

Numele Costa- Foru este rezultatul compunerii numelui de familie Foru cu prenumele tatălui, Costa (Constandin/Costea).

Gheorghe Costa- Foru a frecventat Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, pe care l a absolvit în 1839. A obţinut o bursă de la Eforia Şcoalelor, continuându-şi studiile în ştiinţe juridice la Paris între anii 1845-1850.

 

 In anii studenţiei a participat la şedinţele Societăţii studenţilor români din Paris (înfiinţată în 1845), aflându-se în strânse legături cu C.A. Rosetti, A.G. Golescu, N. Bălcescu.

Totuşi, nu a luat parte nici la revoluţia izbucnită (februarie 1848) la Paris, nici la cea din ţară, continuându-şi studiile, pe care le va  încheia cu un doctorat în drept ( în 1850), devenind cel de-al patrulea român posesor al unei diplome de doctorat în drept la Paris, la prestigioasa universitate Sorbona.

Reîntors în patrie, predă mai întâi cursuri de drept la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, cursurile juridice la această renumită şcoală fiind redeschise în 1851.

In paralel cu activitatea sa unionistă, Gheorghe Costa-Foru a militat pentru infiinţarea Universităţii din Bucureşti, convingându-l pe caimacamul Alexandru Ghica să dispună construirea clădirii acestui important lăcaş de cultură în apropierea mănăstirii Sf. Sava.

Insărcinat de caimacam cu activitatea de documentare în vederea organizării unei Universităţi  în Bucureşti, Gheorghe Costa- Foru a vizitat universităţi din Germania, Franţa, Elveţia şi a adus în ţară numeroase documente (regulamente, broşuri, programe), care au servit la fundamentarea unui studiu asupra sistemelor europene de educație contemporană, pe care l-a  prezentat Caimacamului Țării Românești, Alexandru D. Ghica, pe baza căruia a început organizarea pe fundamente moderne a învățământului superior românesc.

Tot el a insistat  pe lângă Caimacam pentru începerea lucrărilor de construire a clădirii Palatului Universității, în 1857.

La 25 noiembrie 1859, când a luat fiinţă Facultatea de Drept din Bucureşti, a fost numit profesor de drept civil.

A făcut parte din comisia Ministerului Istrucţiunii Publice care a elaborat proiectul de lege privind obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar.

  Prin decret al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la deschiderea oficială a Universităţii (4 iunie 1864), a fost numit primul rector Universității din București, funcţie pe care o va îndeplini până în 1871, când va trece decan al Facultăţii de Drept (1871-1873).

 

 

 

 

 Foto: Clădirea Universităţii din Bucureşti

 

 

 

 Activitatea politică a început-o în anii premergători Unirii din anul 1859, când a susţinut o neobosită propagandă în favoarea acesteia şi a sprijinit candidaţii Partidei Naţionale în calitate de membru al Comitetului electoral al oraşului Bucureşti şi director al Eforiei Şcoalelor (1856-1858).

A fost numit  ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice din 1859, ministru ad-interim la Finanţe şi ministru de Interne (13 iulie 1860-11 aprilie 1861) şi a girat interimatul Preşedinţiei Conşiliului de Miniştri Departamentul Dinlăuntru (de la 4 februarie 1861).

După abdicarea lui Cuza (10/11 februarie 1866), în contextul internaţional tensionat creat de acest eveniment, a făcut parte din delegaţia care a vizitat Istanbulul şi Capitalele Puterilor garante, pentru a pleda în favoarea recunoaşterii Unirii şi aducerii pe tronul Principatelor a unui principe străin, dintr-o dinastie europeană. 

 A fost de asemenea vicepreşedinte al Adunării Constituante, care a elaborat şi adoptat Constituţia din 1866.

Deputat (1866), el a deţinut şi  portofoliile mai multor ministere în guvernul conservator a lui Lascăr Catargiu (11 martie 1871-30 martie 1876): ministru ad-interim la Culte şi Instrucţiune (11-14 martie 1871), ministru ad-interim la Justiţie (8 iunie 1871-28 octombrie 1872).

Între 1871 și 1873 a îndeplinit funcția de ministru al Afacerilor Străine (11 martie 1871-27 aprilie 1873), iar din 1873 până în 1876, a servit şara ca agent diplomatic al României la Viena.
In timpul ministeriatului său la Ministerul  Afacerilor Străine,a propus marilor puteri (în 1872), în numele guvernului român, iniţierea unor acorduri comerciale bilaterale, fără a ţine seama de tratatele existente între aceste puteri şi Imperiul Otoman, propunere reţinută de ministrul de Externe al Austro-Ungariei.

In calitate de agent diplomatic al României la Viena (1873-1876)  el va participa la negocierea şi semnarea Convenţiei comerciale cu monarhia dualistă (10/22 iunie 1875), act cu importantă semnificaţie politică.

A avut şi o bogată activitate publicistică, făcând parte din redacţia periodicului conservator „Ordinea” din Bucureşti.

A lăsat câteva lucrări juridice de referinţă, între care reţinem teza sa de doctorat, „Jus romanum… (1849)”, şi lucrările „Despre aristocraţie şi oarecare prinţipii de drept public (1857)” şi „Studii asupra instrucţiunei publice în unele din statele cele mai înaintate ale Europei (1860)”.

Este considerat împreună cu Vasile Boerescu, unul dintre pionierii Dreptului Penal în România.

A fost adeptul ideii că independenţa poate fi obţinută pe cale diplomatică.

După venirea la putere a guvernului liberal condus de I.C. Brătianu (1876), a fost  trimis în judecată, alături de alţi foşti membri ai guvernului, acţiunea respectivă rămânând însă nefinalizată.

A decedat  la scurtă vreme, fiind înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Bellu din Bucureşti.

 

Cărturar şi om politic cu mari merite, Gheorghe Costa-Foru rămâne în posteritate mai ales datorită rolului pe care l-a jucat în fondarea învăţământului superior românesc.

Este în zilele noastre o personalitate despre care se vorbeşte prea pţin, pe care abia începem să o înţelegem şi să ne dăm seama ce rol de seamă a avut în modernizarea  societăţii româneşti şi a ţării noastre.

 

 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Costaforu

http://biografii.famouswhy.ro/gheorghe_costaforu/

 

 

 

 

Generalul Ion Costaș: Despre ce fel de independență vorbim in R.Moldova? VIDEO

 

 

Deputatul din primul Parlament, generalul Ion Costas, ministru de Interne în perioada 1990-1992 și ministru al Apărării în 1992 consideră că ar fi păcat să spunem că sunt motive de sărbătoare la cei 25 de ani de așa-zisă Independență.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA și preluate de Romanian Global News.

„Nu avem motive de sărbătoare. Ar fi un păcat să spun că avem motive. Care sărbătoare? Care 25 de ani de independență, de suveranitate, de bunăstare? Care paradă militară, când societatea este pusă pe brânci, la pământ?

Oamenii mor de foame. Satele sunt golite, tineretul a plecat, cei mici care sunt în supravegherea bunicilor nu frecventează școala, multe școli se închid, medicina este la pământ. Despre care bucurie putem vorbi?” s-a întrebat retoric generalul.

Fostul deputat mai spune că începând cu 1992 guvernările s-au gândit doar la propria bunăstare.

„Guvernarea de pe timpul lui Mircea Druc și Valeriu Muravschi a fost mai sănătoasă și se gândea la bunăstarea poporului. Restul după 1992 și pe timpul lui Snegur, și pe timpul lui Lucinschi, și pe timpul lui Voronin, dar și pe timpul copiilor adoptivi ai generației respective, mă refer la pleiada aceasta din 2009, rechinii tineri, situația devine tot mai rea și mai rea”, a mai spus invitatul.

Ion Costaș spune că și parada militară este inutilă, întrucât nu avem ce demonstra.

„Nu avem ce demonstra. Tehnica militară este învechită, de pe timpul sovieticilor. Care paradă poate fi, când armata a 14-a împreună cu separatiștii defilează cu artilerie, tancuri, armament, muniție, unități, trec Nistru, intră forțat pe teritoriul chipurile independent al R. Moldova.

Care suveranitate, integritate sau independență poate fi?

Armata imperială încă mult timp va fi pe teritoriul R. Moldova. Nu are de gând să plece”, a conchis invitatul.