Laszlo Tokes sau obstinatia urii

Tökes sau obstinaţia urii

În noiembrie 1991, la invitaţia Federaţiei Protestante din Franţa, pastorul Laszlo Tökes făcea o vizită agitată la Paris. Îl preceda o faimă ambiguă, ţesut de minciuni pe care faţa bisericească se ferea să le dezmintă.

Ziarele vorbeau despre răpirea lui de către Securitate în 1989, erau descrise chinurile prin care trecuse sub regimul comunist şi persecuţiile pe care continua să le suporte după 1990, iar el întreţinea prin declaraţii sibiline falsa legendă.

Cum era şi firesc pentru o asemenea personalitate, a fost organizată la sediul Federaţiei o conferinţă de presă. Pastorul-revoluţionar a sosit într-o maşină a ambasadei maghiare, însoţit de un diplomat maghiar şi de fratele său, care, vorbitor de franceză, i-a servit de interpret.

Căci eroul României din decembrie 1989 nu se exprima decît în ungureşte.

În termeni de o rară brutalitate, Tökes şi-a expus doleanţele şi revendicările, cu nimic diferite de cele de azi.

Nu redau din ele decît o singură frază – teribilă, indecentă enormitate, care mi se pare elocventă pentru gîndirea politică a dlui Tökes: “Situaţia ungurilor din România de azi nu are decît un singur echivalent în istorie: situaţia evreilor în Germania nazistă.”

În sală, ziarişti de la cele mai importante publicaţii franceze, îi sorbeau cu aviditate cuvintele, încîntaţi în ignoranţa lor să mai descopere o minoritate crunt persecutată.

Bun orator, Tökes compunea un tablou în care orice om neinformat (sau care refuza să se informeze – ceea ce e un lucru mai frecvent decît se crede) putea să întrevadă trenuri ale morţii care străbăteau România purtînd prizonieri unguri către monstruoase lagăre de exterminare.

Iată cum şi-a început dl Tökes ascensiunea către demnitatea de reprezentant al României în Parlamentul European. Nu cred că azi discursul lui ar putea să fie foarte diferit de cel din 1991.

 Mă tem însă că, rostit la alte tribune şi-n faţa unui auditoriu mai vast, mai puternic, el a cîştigat în eficacitate. În timp ce România, ca de obicei, pierde protestînd molatic.

Adaug că, informată de violenţa discursului ţinut de pastorul Tökes, Federaţia Protestantă din Franţa a regretat public că a permis organizarea, la sediul său, a acestei conferinţe de presă.

 Cei care l-au trimis pe Laszlo Tökes în Parlamentul European nu regretă, desigur, nimic.

Autor: Radu Portocală

Despre autor

Născut la Bucureşti în 1951.
Exilat în 1977. După cinci ani petrecuţi în Grecia, trăieşte în Franţa din 1982.
Master de Relaţii Internaţionale (Paris), Licenţă de Română (Paris).
Practică jurnalismul din 1985, întîi la radio (RFI, Vocea Americii, BBC) şi în presa scrisă franceză (Le Point, Le Quotidien de Paris, Libération, etc.), apoi, după 1990, în presa din România (primele colaborări au fost publicate în Cuvîntul). Din 2004 publică editoriale şi comentarii în Ziua.

Carti publicate:

„Chypre – entre la Grèce et la Turquie” (mémoire), Institut d’étude des relations internationales, Paris, 1984

• „La politique étrangère de la Roumanie de 1945 à nos jours” (mémoire), Institut d’étude des relations internationales, Paris, 1986

 • „Le syndicalisme dans les pays communistes” (étude), in Epikaira – revue grecque d’études politiques –, Athènes, 1986.

 • „Autopsie du coup d’État roumain” livre publié chez Calmann-Lévy (Paris), en 1990.

• „Ipostaze ale unui exil” (Hypostases d’un exil), in Analele Sighet 2, Ed. Fundatia Academia Civica, Bucarest, 1995.

• „Indiferenta, o forma de cenzura” (L’indifférence, une forme de censure), in Analele Sighet 3, Ed. Fundatia Academia Civica, Bucarest, 1996.

• „Sistemul sovietic : strategia mortii aparente” (La stratégie de la mort apparente dans le système soviétique), in O enigma care implineste sapte ani, Ed. Fundatia Academia Civica, Bucarest 1997.

• „Crima impotriva spiritului” (Le crime contre l’esprit), in Analele Sighet 7, Ed. Fundatia Academia Civica, Bucarest, 1999.

Publicitate