CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Revizioniştii unguri acţionează neîncetat pentru reînființarea Regiunii Autonome Maghiare, adică a unui Kosovo unguresc în inima României !

 

 

 

 

 

Motto: 

 Motto: După instaurarea dubioasa, în 1867, a dualismului austro-ungar, prima măsură luată de  noua administraţie maghiară a fost… desfiinţarea administrarii juridice a Scaunelor Secuieşti,  considerate anacronice, secuii fiind privaţi de toate privilegiile pe care le avuseseră pînă atunci. 

După două sute de ani, urmaşii celor care au desfiinţat asa zisul Ţinutul Secuiesc emit azi pretenţii pentru autonomia zonei secuieşti,dar ramasă acum, conform recensamântului, fără secui.

Un „Kosovo” unguresc in Europa?

După semnarea Tratatului de la Trianon,deci in urma cu aproape un secol (!!) revizionismul maghiar de stat a început tipărirea, la scară largă, a unei literaturi iredentiste, în toate limbile europene  dar  în special, în limbile engleză, franceză şi italiană.

Totodata s-au tipărit reviste periodice cu conţinut iredentist şi hărţi etnografice, geografice, economice pentru sensibilizarea opiniei publice europene şi americane cu privire la,vezi Doamne, „marea pierdere pe care au suferit-o ungurii” prin hotărîrea Conferinţei de Pace.

Scopul propagandei Ungariei în străinătate era acela de a defăima ţările de la care iredenta horthystă revendica teritorii. În primul rînd,era acuzata România, urmată apoi de Cehoslovacia şi Iugoslavia…dar si Ucraina subcarpatica! Se urmărea cîştigarea opiniei publice pentru cauza ungară, sub pretextul că în ţările menţionate, inventandu-se arumente , minoritatea etnică maghiară,fara protectia maghiara… ar fi fost supusă unui tratament discriminatoriu.

De asemenea, propaganda revizionistă horthystă căuta să convingă opinia publică europeană, susţinînd că „nu va fi pace în această zonă a Europei, dacă nu se face dreptate Ungariei mutilate”.(!)

În centrul ofensivei politice şi propagandistice revizioniste ale guvernelor horthyste s-a situat,in primul rand …”recuperarea” Transilvaniei, avînd ca scop exaltarea resentimentului naţional maghiar în masele minoritare. Toate greutăţile Ungariei erau prezentate drept consecinţe ale „răpirii” Ardealului, propaganda revizionistă susţinînd că redresarea situaţiei nu este posibilă fără recîştigarea, redobîndirea acestuia.

O parte însemnată a propagandei revizioniste maghiare s-a desfăşurat.de-atunci, prin intermediul miilor de  societăţi cultural-ştiinţifice şi educaţional-patriotice…infiintate,cu sprijin de stat,in toata Europa ,ca si America de Sud, in SUA si…Australia.

După 1990, liderii UDMR şi ai altor partide ale etnicilor maghiari din România au reluat si mai aprig ofesiva revizionista ,solicitand cu deosebită obstinenţă autonomia teritorială pentru anumite zone ale Transilvaniei locuite si de etnicii maghiari. Perfecţionîndu-şi arsenalul tactic, iredentiştii unguri nu mai revendică, în virtutea dreptului istoric, întreaga Transilvanie,ci vizează autonomia a trei regiuni constituite pe criterii etnice, asa-zisul Ţinutul Secuiesc, Transilvania de Nord şi Partium(Maramureş, Satu Mare, Bihor).

Acum a reapărut în prim plan o regiune inexistenta administrativ vreodata:  Ţinutul Secuiesc,pentru care oamenii politici ai UDMR  clamează supra-drepturi pentru secuisi o bizara autonomie teritorială pentru această zonă.Se vede din…avion ca subiectul – Ţinutul Secuiesc – este doar un pretext pentru nostalgicii „Ungariei Mari” ai statului ungar înfiinţat de  Regele Stefan, prin care îşi maschează adevăratele intenţii – independenţa Transilvaniei, în prima fază, şi alipirea ei la Ungaria la final.

Un rol important l-a exercitat Uniunea Naţională Maghiară, asociaţie culturală internationala , care număra printre membrii ei toată avangarda revansarda a revizionismului maghiar. Scopul principal al Uniunii era organizarea unor ample activităţi provovcatoare cu caracter revizionist în statele Europei occidentale, în SUA etc.

Un rol similar revine Uniunii Asociaţiilor Sociale, care au rolul de a controla şi îndruma alte peste 42 de societăţi cultural-patriotice de propagandă revizionist-sovină, desfăşurată în Ungaria,dar şi peste hotare.

În aceeaşi serie  se înscrie şi Uniunea „Gábor Áron”, asociaţie iredentistă a secuilor stabiliţi la Budapesta, după unirea Transilvaniei cu România sau anterior.

În ansamblul acestor formaţiuni cu caracter revizionist, un loc important il are reinviera Uniunii Femeilor Maghiare, a cărei activitate se desfăşura nu numai în Ungaria, ci şi peste hotare, prin intermediul acesteia fiind selecţionate şi unele femei care aveau să fie folosite pentru a convinge „prin toate mijloacele” personalităţile politice europene, cu rol decizional, în privinţa pretinsei mutilări a „Ungariei milenare”.

Schema de organizare a spionajului horthyst,foarte activ in Ardeal , cuprinde, printre altele, o aşa – numită „Secţie a Amazoanelor”. 

Acesta ar avea ca principală sarcină coordonarea acţiunilor de spionaj, în care se puteau şi trebuiau să se folosească, în principal sau chiar în exclusivitate, femei.

Speram ca sunt „activitati” cunoscute de Reteaua de protectie a SRI! În mod deosebit şi-a continuat activitatea, prin mijloace de propagandă mult mai rafinate, cum ar fi Liga Culturală Maghiară, care a avut un rol nefast în acţiunea de maghiarizare a românilor din Transilvania, nu doar în Serbia,Slovacia, sau Ucraina.

O asociaţie legală, cu ramificaţii şi filiale în principalele centre urbane, a fost „Ungurii ce se deşteaptă”, Aceasta a luat fiinţă tot în scopul de a reface „Ungaria Mare”, fiind alcătuită, iniţial, din ofiţeri demobilizaţi, studenţi debusolaţi, precum şi numeroase alte categorii sociale , dornice de parvenire.

Aceasta a devenit, repede, una din cele mai puternice organizaţii revizioniste, care număra ,la un moment dat 100 de mii de membri, avînd o  influenţă nefastă asupra unor segmente importante ale opiniei publice.

În primii ani ai existenţei sale, organizaţia a desfăşurat o activitate teroristă împotriva evreilor, a comuniştilor, dar şi a maghiarilor democraţi, neşovinişti.Din ea făcea parte şi pseudo-scriitorul maghiar Ducso Csaba, care a scris una dintre cele mai nocive lucrări adresate tineretului din organizaţiile „Levente”, intitulată „Nicio milă”.

În capitolul intitulat „Mărturia leventului”, autorul arată că scopul urmărit de ungurii revizionişti trebuie sa fie exterminarea românilor, prin toate mijloacele, prin asasinat, prin otravă, prin foc etc.De altfel, ideea exterminării românilor din Transilvania a apărut cu mult înaintea lucrării lui Ducso Csaba, şi anume în ziarul „Pesti Hirlap”, din 15 aprilie 1932, care a publicat un articol fulminant împotriva românilor, în care se arăta:

 „Dacă noi, ungurii, vom recupera ţara (Transilvania), naţionalităţile vor trebui să se acomodeze şi ele se vor acomoda, chiar în primele 24 de ore. Nu vom mai repeta slăbiciunile Ungariei de altă dată. Daco-românii vor trebui să dispară de pe acel teritoriu”.

În derularea amplei campanii revizioniste, guvernele horthyste au reuşit să atragă şi o însemnată parte a studenţimii maghiare nu numai din Ungaria, ci şi din rîndurile minorităţii  din Transilvania, Slovacia şi Iugoslavia, care studiau la Budapesta, prin intermediul unor organizaţii şi asociaţii, cum au fost: Uniunea Turul, Societatea Turanică, Uniunea Camaraderească Ungaria, Uniunea Studenţilor Catolici etc.

Aceste organizaţii şi asociaţii, aproape toate, era organizate pe principii militare, disciplinate şi împărţite pe unităţi militare, devenind veritabile batalioane militare universitare, avangarda forţelor armate horthyste – lucru foarte important în condiţiile în care, prin tratatele de pace, armata Ungariei a fost redusă la 35 de mii de soldaţi.

La scurt timp după instaurarea regimului lui Horthy, s-au înfiinţat, de asemenea, o multitudine de societăţi secrete, cu scopuri iredentiste, revizioniste, avînd o putere discreţionară în viaţa statului. Ele urmăreau, în principal, lupta pentru revizuirea Tratatului de la Trianon, redobîndirea tuturor teritoriilor cedate Slovaciei, Iugoslaviei şi României, locul prioritar ocupîndu-l Transilvania.

Cea mai puternică dintre organizaţiile secrete a fost Uniunea Naţională Ungara, care dispunea de o centrală secretă la Viena, iar organizaţia legală îşi avea sediul la Budapesta. Ulterior, întreaga conducere acţiona atît legal, cît şi ocult, pe baza unui amplu program revizionist.

Rolul de coordonator al tuturor organizaţiilor şi asociaţiilor revizioniste, al întregii activităţi propagandistice desfăşurate în ţară şi în străinătate, l-a exercitat,inainte de razboi , de catre Liga Revizionistă Maghiară. Finanţată in perioada interbelica  de guvernul horthyst şi de către organizaţiile industriaşilor şi latifundiarilor, aceasta a fost „reactivata” de oculta maghiara contemporana pentru a declanşa o puternică ofensivă diplomatică împotriva Tratatului de la Trianon, încercînd să discrediteze prevederile acestuia.

Într-un studiu întocmit de Marele Stat major al Armatei Române, în anul 1940, se sublinia faptul că, încă din timpul Conferinţei de Pace de la Paris, Ungaria horthystă pregătea mari acţiuni de spionaj, diversionism, sabotaj şi chiar intervenţia armată împotriva statului român, pentru re-anexarea Transilvaniei.

În prezent din nou  se semnaleaza că „în urma unei informaţii primite,se semnaleaza ca din Ungaria se introduc arme în teritoriile cu minoritati importante spre a fi distribuite populaţiei tinere ungare”. Deci, propaganda revizionistă anti-românească s-ar conjuga din nou cu activităţile teroriste pregătite si in partea de nord-est a Transilvaniei. Şi de data aceasta, ungurii au planuit purificarea etnică a regiunilor prin toate mijloacele posibile

Cum se stie ,purificarea etnică a fost practicată intens în perioada1940-1944, în timpul ocupaţiei horthyste, dar si în perioada 1952-1968, în timpul existenţei Regiunii Autonome Maghiare;ca si în perioada începută prin evenimentele din decembrie 1989.

Cu 6 luni înainte de prăbuşirea regimului ceauşist, pe frontul intensificării propagandei anti-româneşti desfăşurate de către publicisti maghiari ori  „reactivati”  în ziare, posturi de radio şi televiziune din Ungaria, Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Anglia, Statele Unite etc., un grup restrans de intelectuali promonarhisti români din Occident a fost invitat la Budapesta să participe la comemorarea victimelor evenimentelor din anul 1956, respectiv reînhumarea rămăşitelor lui Imre Nagy, fost prim-ministru al Ungariei. 

Aceştia, împreună cu 12 maghiari de frunte ai FIDESZ, intre care si Orban Viktor au semnat impreuna  Declaratia  de la Budapesta un document fara valoare dar „aprobat”iresponsabil si de Regele Mihai.

În Declaraţia cu pretentii „bilaterale…oficiale” se arăta că „Transilvania  istorica este un spaţiu de complementaritate(intre Ungaria si Romania!)  ce trebuie prezevat şi care trebuie să devină un model de pluralism politic, cultural şi religios”.

Nici nu mai era de mirare ca la 22 decembrie 1989, apare din spuma Marii pe scena politică românească, formaţiunea politica UDMR, gata constituită, deşi formal evenimentul a fost anunţat mai târziu.

Faptul acesta indică o acţiune prealabilă de organizare şi validează, indirect, teza conform căreia ar fi existat o majoră acţiune a conducerii maghiarilor din Transilvania, care, prin intermediul formaţiunii respective, trebuia să înfăptuiască ţelurile revizioniste ale Budapestei.

În  anarhia generală,  pe care unii politicieni o justificau ca fiind o consecinţă a aşa-numitului „vid de putere”, s-a uitat un lucru fundamental pentru evoluţia ulterioară a vieţii politice româneşti: stabilirea unor criterii riguroase de organizare şi funcţionare a partidelor politice.

 Aşa s-a ajuns la constituirea partidelor politice pe criterii etnice, de-a dreptul paradoxală pe scena politică românească.

Sub conducerea UDMR, în judeţele Harghita şi Covasna, aşa-zisa revoluţie din decembrie 1989 a fost interpretată ca un eveniment exclusiv maghiar, îndreptat împotriva nu doar a statului totalitar comunist, ci şi împotriva statului român şi împotriva românilor, lozincile scandate de demonstranţii maghiari avand si caracter şovin revizionist: „Horthy, Horthy”, „Trăiască Ungaria”, „Ardealul la Ungaria”, „Afară cu românii împuţiţi”. 

Manifestanţii au fost orientaţi să distrugă sediile de miliţie şi securitate, 38 din acestea fiind ocupate, devastate şi incendiate; personalul a fost batjocorit, maltratat, cadre militare din miliţie şi securitate au fost omorîte cu bestialitate de aşa-zişi revoluţionari maghiari, nu pentru faptele lor, ci pentru că erau reprezentanţi ai Statului Român. 

Victimele – lt-col. Dumitru Coman din Odorheiul Secuiesc, plutonierul major Liviu Teofil Cheuchişan din comuna Dealu, jud. Harghita, maiorul Agache Aurel din Tîrgu Secuiesc, linşat în centrul oraşului, cadavrul fiind scuipat şi lovit, în continuare, ore întregi de toţi maghiarii prezenţi; în ochi i s-a înfipt o monedă şi emblema de la caschetă, iar în gură i s-a pus un şobolan; plutonierul Gabi Dănilă din comuna Zetea, jud. Harghita, şi doi maghiari consideraţi filoromâni, Ferencz Emeric din Cristuru Secuiesc şi Székely Gavril din Odorhei.
Toate manifestările publice au avut un pronunţat caracter antiromânesc, cu discursuri revizioniste maghiare, steaguri ungureşti, lozinci antiromâneşti.

Întreaga reorganizare post-revoluţionară a vizat, sub lozinca epurării comuniste, înlocuirea românilor din organele locale ale puterii administrative de stat, din fruntea unităţilor social-economice. Vechii comunişti, cu funcţii înalte înainte de 1989, nu au avut nimic de suferit dacă erau maghiari.

În paralel, a avut loc separatismul pe criterii etnice (mai ales în şcoli) şi alungarea a mii de români din cele trei judeţe. UDMR, organizaţie deja existenta la 22 dec. 1989 a iniţiat şi coordonat acţiunea de reorganizare a învăţământului în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita, pe principiul segregaţionist rasist, a studierii numai în limba maghiară. 

Iar masurile  antiromâneşti in desfasurare au culminat cu rebeliunea  din martie 1990,de la Tîrgu Mureş, pregătită şi declanşată,– asa cum s-a dovedit!- de la Budapesta,inclusiv prin prezenta  catorva mii de „turisti unguri”intraţi in Ardeal, mai ales prin Satu Mare, prin care se urmărea coagularea unor mase critice detonatoare de confruntari prin care să se pună stăpînire pe oraşe cu „potential” pregatit, şi asasinarea unora dintre lideri români.

Bine pregătită, rebeliunea trebuia să indice lumii întregi necesitatea desprinderii Transilvaniei de România şi pentru a impune această concluzie urma să fie puternic mediatizată; Doua televiziuni occidentale deja aveau trimise echipe de filmare la Tîrgu Mureş, declaratii ulterioare devoaland ca respectivii reporteri au ştiut precis ce şi cînd se va întîmpla si aveau chiar cameramani de origine maghiară; toate au interpretat evenimentul ca fiind o acţiune antimaghiară; însuşi Mihăilă Cofariu, bătut bestial de maghiari, a fost prezentat ca victima a romanilor !!  (PETRE ŢURLEA – ROMÂNI ŞI UNGURI 1940-2011, ).
Doar politicienii unguri, obsedaţi de Trianon, au redevenit subit interesaţi de… soarta secuilor.

Iar secuii, instigati de UDMR, s-au declarat  la ultimele recensăminte, maghiari, îndreptăţindu-ne să vorbim de un Ţinut Secuiesc fără secui… 

Prof. Deak Andrei

http://infobrasov.net/revizionismul-horthist-revendica-iar-reinfiintarea-regiunii-autonome-maghiare-adica-un-kosovo-unguresc/

23/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

19-20-21 martie 1990 – Au trecut 28 de ani de la una din cele mai perfide diversiuni din istoria Transilvaniei și a României…VIDEO

 

 

19-21 martie 1990

Au trecut 28 de ani, de la una din cele mai perfide diversiuni din istoria Transilvaniei și a României…

A fost o încercare de destrămare a României, drama ciocnirii interetnice între români și maghiari  fiind gândită ca un prilej de lansare a unui război de imagine împotriva României, având ca finalitate provocarea unor crize asemănătoare cu cele din Iugoslavia sau din Nagorno – Karabah care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei.

Inaintea incidentelor: acuzatii si tensiune

  În martie 1990 la Targu-Mures, Uniunea Democratica Maghiara, condusa de Domokos Geza şi Uniunea Vatra Romaneasca, condusa de Radu Ciontea, incep sa-şi arunce acuzatii.

Românii acuză profanarea statuilor lui Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu, ambele din Târgu-Mures, răspândirea de manifeste despre genocidul aplicat ungurilor de catre români, hărţi ale Ungariei mari incluzand Transilvania sau atacarea caselor românilor din mai multe localitati mureşene.

De cealalta parte a baricadei, sunt acuzate organizaţia Vatra Româneasca si populatia româneasca de intoleranţă faţă de dorinţa lor de a avea şcoli si universităţi în limba maghiară.

Liderii maghiari ai vremii receptau suspiciunea romanilor ca o continuare a persecutiei de tip comunist, lucru normal în opinia lor, cat timp in fruntea noilor structuri „democratice” se afla de fapt personaje celebre ale fostei Securitati.

 Pe 15 martie 1990, etnicii maghiari depun coroane la sarbatorirea Revolutiei de la 1848. Scanteia fusese aprinsa.

A doua zi, pe 16 martie,apare prima mostra din ceea ce avea sa se întâmple.

„Incidentul Farmacia nr. 28”, cum a ramas cunoscut, era relatat pe opt rânduri in ziarul „Adevarul” (pe atunci publicatie a puterii), preluând o stire emisa de Rompres.

Textul era intitulat „Ce si-a permis doamna farmacistă”: „Iată ce s-a intâmplat în noaptea de vineri în municipiul Târgu-Mureş.

Doamna Körmöczi, directoarea Farmaciei nr. 28, a schimbat placuţa cu numele farmaciei, traducand-o în maghiară şi anunţând că, din acel moment, farmacia nu mai era deschisa decât pentru maghiari”.

Deşi ştirea a fost preluată şi de Radio Kossuth din Budapesta, etnicii maghiari au declarat ca a fost o făcătură menită să inflameze spiritele. Tensiunea atinsese deja cote maxime.

Pe 19 martie au loc doua manifestaţii. Românii s-au adunat sa ceară demiterea lui Kincses Elod, vicepreşedintele Consiliului Judeţean de Uniune Naţionala Mureş. Dupa ora 16.00, când manifestanţii au inceput să plece, apar persoane violente care atacă sediile PNT, PNL, UDMR.

Potrivit rapoartelor Politiei Mureş, aceştia erau în marea majoritate ţărani din satele Hodac, Ibănesti, Ruşii Munti si Deda Bistra, înarmaţi cu topoare, bâte si lanţuri.

Prin oraş se anunţa că sătenii fusesera alertaţi  că în Târgu-Mureş ungurii îi omoară pe români.

Strazile s-au umplut imediat de oameni. Unii s-au suit pe acoperişuri, în balcoane sau în copaci. Pe o tribună incropita din platforma unui camion încep cuvântările.

De undeva de la un balcon este aruncat un cuţit. Incep sa fie atacate sediile partidelor. Apar primele zvonuri: în sediul PNŢ s-au gasit valută, steaguri, broşuri şi manifeste maghiare.

Secretarul organizaţiei este batut cu sălbăticie, până când îi este rupta coloana vertebrală.

A doua manifestaţie. Scriitorul Suto Andras vine sa vorbeasca mulţimii şi, in bătaia care urmează, îşi pierde ochiul stâng. In total, pe 19 martie sunt rănite 20 de persoane.

Populaţia maghiară începe să se adune masiv în zonă, iar pe seară, pompierii pun in funcţiune sirenele şi incep să înconjoare întregul oraş, răspândind teama.

Oamenii se risipesc, încercând sa alerge dupa maşinile de pompieri  pentru a vedea unde s-a intâmplat nenorocirea.

Pe 20 martie 1990, dimineaţa, incep două manifestatii de amploare. Una a maghiarilor, lângă catedrala din oraş, alta a românilor, lângă statuia Soldatului Necunoscut.

În grupul maghiarilor se auzeau strigătele: „Dreptate, vrem dreptate!” şi „Să vina Iliescu, să vină preşedintele!” In partea română se aud  scandările: „Iliescu nu uita şi Ardealu-i ţara ta!”, „Români, veniţi cu noi!”.

Punctul comun al celor doua demonstraţii este afişarea tricolorului revoluţiei, cu gaura în mijloc. Apar zvonuri, cum ca ar veni ţăranii secui sau romani cu arme albe. Romanii si ungurii se suspectează, aşteptând intervenţia salvatoare a guvernului.

Dupa căderea intunericului,  se declanşeaza bătaia generala între cele doua tabere. Grupuri de barbaţi înarmaţi au atacat cu sălbăticie şi au lovit la întâmplare în cealaltă mulţime.

Printre cele mai cunoscute victime între români, se numara Mihaila Cofariu, un ţăran  din satul Hodac,pe care agresori, un grup de şapte-opt oameni în rândul cărora s-a manifestat deosebit de violent un maghiar – Barabas Erno, l-au bătut cu sălbăticie, chiar daca era de mult căzut la pământ şi nu mai mişca.

Exemplară pentru intreaga manipulare şi dezinformare din acea perioada este ştirea despre acest caz care va face ocolul pamântului fiind prezentată de o televizune irlandeză care relata despre un maghiar, victimă a barbariei românilor.

 
Scena filmata de un cameraman irlandez, a fost transmisa pretutindeni în lume, cu specificaţia că cel masacrat ar fi fost un etnic maghiar. Ştirea nu a fost dezminţită niciodată.

Peter Swain, regizorul britanic al documentarului „Bad Neighbours” („Vecini răi”) difuzat de Channel 4 și reluat de principalele televiziuni europene, în care „ungurul“ Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate de români,  a dezvăluit că pentru filmul său despre Tîrgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de Paul Neuberg, un producător originar din Ungaria.

Swain a mărturisit că Neuberg a fost cel care i-a furnizat imagini şi indicaţii.

În dialogul cu jurnalistul Mihai Mincan, regizorul Peter Swain arată că documentarul ce a reprezentat pentru presa internaţională etalonul evenimentelor din Târgu-Mureş a fost produs şi finanţat de la Budapesta.

Tot el admite că filmul său a reprezentat exclusiv punctul de vedere al maghiarilor și că în el nu s-a solicitat niciun punct de vedere din partea românilor…

Filmul „fusese planificat de câteva săptămâni”, iar legătura a fost făcută prin nişte „foarte bune contacte politice locale maghiare”.  Mai mult, Peter Swain recunoaşte că falsa identitate etnică a lui Mihai Cofariu i-a fost furnizată de cei care le-au dat imaginile: producătorul şi sursele sale.

În ceea ce îl privește pe Gary Honeyford, acesta nu a fost decât o simplă unealtă, căruia i s-au dat la momentul potrivit  informațiile necesare și a cărui muncă a fost vândută de Sky News lui Channel 4, care a făcut treaba murdară.

Manipularea făcută prin documentarul lui Peter Swain a pregătit calea războiului de imagine împotriva României și lansarea de către Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei, episcopul Laszlo Tokes și Geza Entz, ministru al Oficiului pentru maghiarii de peste granițe, a dezinformării cunoscute ca „Pogromul de la Târgu Mureș”. 

Pe 25 martie 1990, ziarul german „Bild” publica sub titlul „O lume intreaga l-a vazut murind – dar Ioan traieşte” o ipoteza-şoc: „Cel bătut în imaginile filmate nu este Mihăila Cofariu, ci un localnic mureşean, pe numele de Ioan Sacărea!

Ipoteza nu a fost niciodata verificata deoarece, la scurt timp de la incidente, Sacărea s-a sinucis.

 

21 martie.

 

Încă de dimineaţa, cele doua tabere se strâng din nou, inarmate, in centrul orasului. Se scandează încă odată: „Iliescu nu uita, asta e opera ta!”, „Murim, luptăm, Ardealul nu-l cedam!”, dar nu mai au loc altercatii violente.

Declaraţii:

„Vrem sa afirmăm foarte categoric că Ardealul, apartenenţa sa la patria română, nu pot fi subiect de negociere cu nimeni”.
Ion Iliescu, intr-o alocutiune aparuta in „Adevarul” din 27 martie 1990

„La slujba de duminica, de cu o saptamana inainte, am fost anuntati ca, atunci cand vom auzi tragandu-se clopotele in sat, trebuie sa mergem la Targu-Mures sa facem ordine, sa le dam o lectie ungurilor”.
Mihaila Cofariu, intr-un interviu pentru programul in limba maghiara al TVR

„In acel Martie Negru, la Targu-Mures au fost adusi cu autocarele români prostiţi si alcoolizaţi. In acel Martie a fost un pogrom antimaghiar”.
spunea Maria Schmidt, director al „Muzeului Teroarei” din Budapesta.

Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, evenimentele din martie 1990 au lăsat in urma 278 de victime, dintre care 190 de români si 88 de maghiari.

In conflictul interetnic din martie 1990 şi-au pierdut viaţa cinci persoane, trei maghiari si doi români, au fost distruse 46 de autovehicule şi au fost devastate sediile a patru partide politice.

O biserică ortodoxă a fost incendiată.

 30 de persoane au fost trimise in judecata, iar alte 21 au fost arestate preventiv, în cursul urmaririi penale.

Printre cei închişi au fost 12 ţigani, opt maghiari si un român.

Condamnarile cele mai grave, câte 10 ani de inchisoare, le-au primit Barabas Erno, fugit în Ungaria imediat dupa evenimente şi Csereznyes Pal, implicat şi el in cazul Cofariu, care a  a fost însă graţiat în 1996.

Pe 20 martie 2005, toate faptele s-au prescris.

Nu s-ar fi ajuns la victime, dacă în România de atunci nu ar fi acţionat forţe care au pregătit meticulos totul şi care au manipulat abil populaţia oraşului şi a satelor din preajmă, cu ajutorul serviciilor secrete şi al unor ziarişti români şi străini …

Ce s-a întâmplat atunci, acolo, nu are nici o legătură cu spontaneitatea…

La scurtă vreme după aceste tragice evenimente, s-a înființat Serviciul Român de Informații.

 

 

 

 

E greu până urnești mulțimile, apoi nu le mai poți opri…

Locuitorii orașului Tg. Mureș sunt și astăzi marcați de acel moment de cumpănă. Faliile create atunci între comunităţile maghiară şi română din zonă nu vor dispărea cu totul multă vreme de acum încolo…

 

 

 

 

 

 

 

Așa a început despuierea României de simpatia de care se bucura după Revoluția din Decembrie 1989, izolarea și marginalizarea ei.

A fost o nouă etapă a ceea ce am putea denumi drept un război compozit dus împotriva României cu mijloace neconvenționale non-militare: psihologice, mediatice, de imagine dar și economico-financiare sau logistice.

 

 

 

 

 

 

Surse: 

 

http://www.ziare.com/politica/maghiari/20-martie-1990-apogeul-confictului-interetnic-de-la-targu-mures-1003782

https://xn--tudorduic-transsylvanica-3xc.ro/istorie-transilvania/20-martie-1990/

https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1216521-adevarul-despre-evenimentele-targu-mures.htm

http://www.ziaristionline.ro/2012/03/20/nu-uita-adevarul-despre-targu-mures-20-martie-1990-o-ancheta-care-dovedeste-premeditarea-loviturii-maghiare/

21/03/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI. MARTIE 1990 – Drama ciocnirii interetnice de la TÂRGU MURES, parte din războiul de imagine împotriva României care avea ca scop provocarea unei crize care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei

 

 

 

 

TÂRGU MURES, MARTIE 1990. Memento mori

Drama ciocnirii interetnice între români și maghiari a fost gândită ca un prilej de lansare a unui război de imagine împotriva României având ca finalitate provocarea unei crize gen Nagorno – Karabah care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei.

Câteodată, rolul întâmplării se poate dovedi mai important decât perseverența.

Hazardul a făcut să mă reîntâlnesc cu dna Rodica Sabău-Pop care, la vremea aceea, era recepționeră la „Grand” – hotelul în fața căruia au avut violențele ale căror imagini au făcut înconjurul globului.

În contextul comemorării care urma să aibă loc, doamna respectivă mi-a povestit că la data de 19 martie 1990, cu o zi înainte de „evenimente”, era de serviciu, când, pe la orele 14-15, a sosit la hotel un bărbat cu pașaport irlandez care a cerut să fie cazat pentru o zi într-o cameră cu vedere la stradă, la ultimul etaj, și a dorit să plătească în avans.

Cum nu erau camere libere la acel etaj, a fost cazat la etajul 7.

Dna Sabău-Pop și-a amintit perfect de aceste amănunte pentru că irlandezul, al cărui nume nu l-a reținut, a plătit echivalentul în lei al tarifului cu mărci vest-germane, iar ea s-a enervat pentru că nu avea să-i dea restul în valută și a trebuit să apeleze la bișnițarii care își făceau veacul în fața hotelului.

După ce și-a dus bagajele în cameră, irlandezul a coborât la recepție și a cerut cheia ușii de la terasa de la etajul 11 al hotelului, explicându-i că el este reporter de televiziune.

Faptul a surprins-o oarecum, dar i-a dat cheia după ce a consemnat acest fapt în registrul hotelului.

Toate aceste lucruri se petreceau în după-amiaza zilei de 19 martie, cu exact 24 de ore înainte de ciocnirile violente care urmau să aibă loc în fața hotelului a doua zi.

Am rugat-o pe dna Sabău-Pop să facă rost de registrul hotelului din luna martie 1990. S-a uitat la mine cu mirare, oarecum cu milă, și mi-a explicat că, după atâta timp, foarte probabil acel registru nu mai există.

Am insistat și, după ce a scotocit două zile prin arhiva hotelului, m-a anunțat că l-a găsit.

 

 

 

 

 

 

 

 

Când m-am uitat la pagina cu date de 19 martie am avut un șoc: la camera 709 figura scris cu pix roșu  numele Honeyford Gary Lawon din Irlanda!

În colțul din stânga jos al paginii registrului am găsit și nota făcută de recepționeră: Cheia pentru 709, de la terasa XI (Marcel).

În urmă cu două decenii, Marcel Mija era recepționerul-șef de la „Grand”…

Am căutat imediat pe Google și am găsit că Gary Honeyford a fost reporter tv pentru postul Sky News, corespondentul acestuia pentru Irlanda de Nord.

Una dintre fotografiile de pe Internet îl arată transmițând de la Belfast, localitate de tragică reputație pentru conflictul etnic care o macină.

 

 

 

 

 

 

 

 

Faptul că ceruse o cameră cât mai sus, cu vedere spre centru, că plătise în avans pentru o singură zi (am găsit și numărul chitanței, 594), că inspectase terasa de sus a hotelui impune de la sine o concluzie: reporterul de la Sky News venise la un „pont”.

Cel care i-l „vânduse” știa precis că în preajma hotelului, situat vis-a-vis actuala Prefectură, urma să se petreacă ceva.

Ceea ce avea să întâmple a doua zi arată clar că cel ce îi furnizase pontul nu era român și nici prieten al României, din simplul motiv că înregistratrea video a reporterului de la Sky News numai favorabile imaginii României nu erau!

Pe data de 20 martie, pe la ora 18 au avut loc „evenimentele din Tîrgu-Mureș”!

Eu care eram reporterul TVRL am filmat pe peliculă de 16 mm, suit pe pervazul camerei 504, atât confruntarea cât și maltratarea acelui nefericit în pulover verde. Irlandezul a înregistrat drama de pe terasa de sus a hotelului.

Acele scene atroce, în care „ungurul” Mihăilă Cofar a fost pur și simplu linșat, au făcut înconjurul lumii și au fost copios folosite împotriva României pentru a o eticheta ca țară locuită de niște barbari sîngeroși care la 20 martie 1990 au dezlănțuit un „pogrom” antimaghiar.

Degeaba am demonstrat indubitabil peste două zile într-un reportaj-anchetă adevărata identitate a lui Mihăilă Cofar, nefericitul țăran de pe valea Gurghiului, venit aiurea la Tîrgu-Mureș, răul fusese făcut.

Restul poveștii a fost spusă de colegul Mihai Mincan, ziarist la Adevărul, care a avut o idee extraordinară: să-l caute pe Peter Swain, regizorul britanic al documentarului „Bad Neighbours” – „Vecini răi”, difuzat de Channel 4 și reluat de principalele televiziuni europene în care „ungurul“ Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate de români.

Acesta a fost găsit tocmai în India și a dezvăluit că pentru filmul său despre Tîrgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de Paul Neuberg, un producător originar din Ungaria.

Swain a mărturisit că Neuberg a fost cel care i-a furnizat imagini şi indicaţii.

În dialogul cu jurnalistul Mihai Mincan, regizorul Peter Swain arată că documentarul ce a reprezentat pentru presa internaţională etalonul evenimentelor din Târgu-Mureş a fost produs şi finanţat de la Budapesta.

Tot el admite că filmul său a reprezentat exclusiv punctul de vedere al maghiarilor și că în el nu s-a solicitat niciun punct de vedere din partea românilor…

Filmul „fusese planificat de câteva săptămâni”, iar legătura a fost făcută prin nişte „foarte bune contacte politice locale maghiare”. 

Mai mult, Peter Swain recunoaşte: falsa identitate etnică a lui Mihai Cofariu i-a fost furnizată de cei care le-au dat imaginile: producătorul şi sursele sale.

În ceea ce îl privește pe Gary Honeyford, acesta nu a fost decât o simplă unealtă, căruia i s-au dat la momentul potrivit  informațiile necesare și a cărui muncă a fost vândută de Sky News lui Channel 4, care a făcut treaba murdară.

Manipularea făcută prin documentarul lui Peter Swain, a pregătit calea războiului de imagine împotriva României și lansarea de către Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei, episcopul Laszlo Tokes și Geza Entz, ministru al Oficiului pentru maghiarii de peste granițe, a dezinformării cunoscute ca „Pogromul de la Târgu Mureș”.

Așa a început despuierea României de simpatia de care se bucura după Revoluția din Decembrie 1989, izolarea și marginalizarea ei.

Drama ciocnirii interetnice între români și maghiari a fost gândită ca un prilej de lansare a unui război de imagine împotriva României având ca finalitate provocarea unei crize gen Nagorno – Karabah ,care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei.


 

 

 

Preluat de pe certitudinea.ro/

Cititi materialul integral pe  ZIARIȘTI ONLINE

POST-SCRIPTUM LA UN REPORTAJ – Un film de Al. Gaşpar,    pe baza filmărilor făcute de Dorin Suciu.

 

 

 

 

 

 

 


 

 

 

 

27/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: