CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În urmă cu 188 de ani, în perioada 29 martie – 8 octombrie, s-au desfăşurat lucrările Comisiei de delimitare a graniţei pe Dunăre între Turcia şi Principatele Române, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Adrianopol

La 26 aprilie/8 mai 1828 a inceput razboiul ruso-turc. Trupele ruse au trecut graniţa Prutului la 25 aprilie/7 mai 1828 şi au cucerit Braila, Varna şi Sumla. Pornind din Rahova şi Nicopole turcii au intreprins incursiuni in Oltenia. 

Sub presiunea celorlalte puteri europene, între cele doua puteri beligerante a fost încheiată Pacea de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), foarte favorabilă Rusiei, care devenea oficial putere protectoare a celor două principate române.

 

 

 

Arca de Triumf edificată la St.Petersburg (1836-1838), Comemorează Victoria Imperiului Rus în Războiul Ruso-Turc din 1828-1829

Arcul de Triumf ridicat la St.Petersburg prin care se comemora victoria Imperiului Rus în Războiul Ruso-Turc din 1828-1829

 

 

 Tratatul de pace de la Adrianopol (1829) a diminuat considerabil controlul otoman asupra principatelor, dar a oficializat în schimb protectoratul Rusiei asupra Moldovei şi Ţării Româneşti, care va deveni  pentru următoarele trei decenii principala putere care va decide în Principate.

In articolul V din tratatul de pace  se prevedea că Principatele Române ca urmare a capitulaţiilor, erau plasate sub suzeranitatea Porţii, Rusia, garantând prosperitatea lor. Principatele române  se bucurau de libera exercitare a cultului religios, de garanţii de securitate, de o administraţie naţională independentă şi de o deplină libertate a comerţului.

 

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol - foto: ro.wikipedia.org

Schimbările teritoriale rezultate în urma tratatului de la Adrianopol – foto: ro.wikipedia.org

 

În 1830, în perioada 29 martie – 8 octombrie, s-au desfăşurat (conform prevederilor Tratatului de la Adrianopol) lucrările Comisiei de delimitare între Poartă şi Principatele Române, a graniţei pe Dunăre (pe albia sau thalvegul fluviului). 

Comisia era formată din delegaţii Moldovei, Ţării Româneşti, Rusiei şi Imperiului Otoman.

Fostele raiale turceşti Brăila, Giurgiu şi Turnu, împreună cu 30 de insule ale Dunării, au fost reîncorporate Ţării Româneşti, iar lacul Brateş, Moldovei.

Din 1830 prin revenirea raialelor in componenţa statului muntean, reşedinta judetului Vâlcea a fost mutată de la Găiesti la Giurgiu. Au fost trimise in judeţe comisii care să constate şi să combată abuzurile, luând in consideraţie plângerile locuitorilor. 

In aprilie 1830 a fost numit un comitet pentru organizarea Miliţiei nationale.

In Actul separat de la Adrianopol relativ la principatele Moldovei si Valahiei, cele doua mari puteri confirmau stipulaţiile actului separat la Conventia de la Akerman din 1826 referitor la alegerea domnilor.

Pentru a da administratie Principatelor Romane un caracter de stabilitate s-a convenit ca durata domniei sa nu fie limitate la 7 ani, ci pe viaţă, cu excepţia cazurilor de abdicare sau substituire.

Domnii erau învestiţi cu prerogativele de a reglementa in mod liber toate afacerile interne ale Principatelor, dupa consultarea divanelor, fara a aduce vreo atingere prevederilor din tratate referitoare la acestea.

Moldova divizată în 3 părţi între Imperiile Otoman,Austriac şi Rus (1775-1812) - foto: istoria.md

  Principatele Romane se vor bucura de privilegiile unei administratii interne independente, precum organizarea de cordoane sanitare si carantine pe Dunăre, înfiinţarea unei gărzi armate pentru paza frontierelor si a liniştii interne.

Numărul şi întreţinerea acestora vor fi stabilite de domnitori cu acordul divanurilor. In afara tributului, Principatele Romane vor plati anual Portii o suma drept compensatie a carei marime va fi stabilita ulterior.

  Locuitorii Principatelor se  bucurau de deplina libertate a comerţului cu orice fel de produse fără nici o restricţie, de asemenea aveau dreptul la libera navigaţie pe Dunăre.

Toate stipulatiile favorizau libera dezvoltare economica, politica a Principatelor, cu condiţia platii unui tribut anual. Cu toate acestea, eliberate intr-o mare masura de strânsoarea Porţii otomane, Principatele intrau într-una cu mult mai puternică, cea a Curtii din Petersburg, care instituia o ocupaţie armată pâna la achitarea despagubirilor de razboi. 

Totuşi, drepturile Principatelor Române stipulate in documentele menţionate ramâneau pur formale din moment ce erau ţinute sub ocupaţie armata pana la achitarea datoriilor de razboi de catre Poarta.

O data mai mult se dovedea ca puterea protectoare nu se putea multumi numai cu ce-i conferise Tratatul de la Kuciuk- Kainargi, anume un drept inca foarte nehotarat, acela de a proteja Principatele Romane.

Prin stabilirea domniei pe viaţă Curtea din Petersburg urmărea să inlature interventia repetata a Porţii in numirea domnilor în Ţările Române, rezervandu-şi pentru sine dreptul de a interveni in destituirea lor ceea ce semnifica un succes deosebit. 

Erijându-se in protectoarea Principatelor Romane, Curtea din Petersburg se comporta ca o putere cuceritoare, impunând codul de legi denumit Regulamentul Organic şi pe presedintele divanurilor de la Iaşi si Bucuresti, generalul rus  Pavel Kiseleff.

Punerea în practică a Regulamentelor Organice a avut loc în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova.

Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranzitie) - foto: istoria.md

Foto: Generalul rus Pavel Dimitrievici Kiseliov, cunoscut mai bine sub numele în forma franceză Kisseleff (8 ianuarie 1788, Moscova — 14 noiembrie 1872, Paris)

În conformitate cu aceste regulamente au domnit în Moldova: Mihail Sturdza(1834 – 1849) şi în Ţara Românească Alexandru Dimitrie Ghica(1834 – 1842) şi Gheorghe Bibescu(1842 – 1848).

  Formal asigurată prin ocuparea funcţiilor de catre români, administraţia Principatelor se afla de fapt la discreţia autorităţilor de ocupaţie, care controlau totul, prin intermediul funcţionarilor ruşi care erau prezenţi în toate instituţiile.

Trupele ruseşti au continuat să ocupe Principatele după ce sultanul a aprobat Regulamentele Organice, deoarece ţarul dorea să-l menţină pe Kiseliov în funcţie, pentru a supraveghea transpunera lor în practică. Guvernul rus subvenţionase Regulamentele Organice în primul rînd pentru a cîştiga sprijinul boierilor şi pentru a consolida astfel dominaţia rusă în Principate.

Cînd Ţarul a pus capăt ocupaţiei, în 1834, aceasta s-a întîmplat datorită îmbunătăţirii relaţiilor cu Imperiul Otoman şi certitudinii manifestate la Sankt Petersburg că Imperiul Rus îşi crease o poziţie solidă în Principate.

 Libertatea comerţului şi a navigaţiei în Principate a dat o puternică lovitură  Austriei şi Prusiei, care s-au văzut concurate masiv de Anglia. Tot Anglia a făcut să crească enorm preţul grâului românesc. Fermentul capitalismului apusean, mărfurile industriale occidentale de tot soiul, intră pe o piaţă românească închisă, care producea pentru autosuficienţă, unde raporturile sociale erau încă de tip feudal. Vechiul regim a intrat iremediabil într-un proces accelerat de dizolvare.

 Intreaga epoca a Regulamentului Organic va sta sub semnul luptei dintre vechi şi nou, în toate domeniile vieţii sociale şi politice.

In esenţa sa, această luptă, vizibilă pe toate planurile, se înfăţişa ca un adevărat război  de afirmare naţională.

Surse:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tratatul_de_pace_de_la_Adrianopol

http://www.istoria.md/articol/423/Tratatul_de_la_Adrianopol__Pacea_de_la_Adrianopol_

https://brainly.ro/tema/4541077

http://www.istoriacontemporana.info/2012/02/regulamentele-organice.html

29/03/2018 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Printul Mihail Studza: România și sfârșitul Europei – amintiri din țara pierdută

 

 

 

 


 România şi sfârşitul Europei– amintiri din ţara pierdută.

 

 

 

 

 Prințul Mihail R. Sturdza (n. 1886; d. 1980),  a fost un diplomat de carieră, doctor în drept internațional, memorialist și om politic român, ministru al afacerilor străine al României  (14 septembrie 1940 – 26 ianuarie 1941).

Mihail R. Sturdza a fost membru al Guvernului Național Român in exil  la Viena, condus de Horia Sima, ocupând postul de ministru de externe.

 

 

 

 

 

 

Diplomatul legionar Mihail Sturdza

 

 

 

 

 Printul Mihail Sturdza s-a  format in vechea traditie conservatoare, fost diplomat de cariera ,  surprinde cu deosebita acuratete in volumul sau de memorii “Romania si sfarsitul Europei – amintiri din tara pierduta”, culisele diplomatice si miza fundamentala a politicii care se ducea in epoca interbelica.

Fiind bine informat asupra acestor culise, opinia sa asupra lui Titulescu si Carol al II-lea are o greutate aparte, intregind in mod substantial si alte marturii din epoca despre activitatea nefasta a lor in dauna Romaniei.

Mihail Sturdza s-a stins din viață la Madrid, în 5 februarie 1980, la  vârsta de 93 de ani.

 

 

Titulescu – ministrul dusmanului

 

Titlul fragmentelor de fata este preluat dupa unul din capitolele cartii mentionate.

Titulescu este in istoria Romaniei o tragica si fantastica aratare. Tragica prin influenta ce-a avut-o asupra destinelor Tarii; fantastica nu numai prin aparenta sa fizica si prin caracterele personalitatii sale, dar si prin originea misterioasa a puterilor care il stapaneau si ii dictau purtarea. Hraparet si cheltuitor, milioanele curgeau in mainile lui si curgeau din ele. Corupator si corupt, un deputat francez a putut zice despre el: “Titulescu ar fi in stare sa plateasca, doar-doar s-o gasi vreunul sa-l cumpere”.

Se simtea bine numai la Paris, la Geneva, la Saint Moritz, la Lido, la Cap Martin, urand pamantul Tarii sale, de unde fugea in graba dupa scurtele vizite la care era silit pentru uriasele sale cereri de fonduri si pentru tainicele operatii ale politicii sale.

Titulescu era nascut in Tara Romaneasca, traia in opulenta si moliciunea unei rafinate cadane, multumita banilor si influentei pe care aceasta Tara i le daruia, dar nu era roman … ultimul peceneg printre noi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu trebuie insa trecut cu vederea ca misterul Titulescu era o parte dintr-o taina mult mai cuprinzatoare. Cum se explica faptul ca de la Rege pana la ultimul ministru, toti conducatorii unui popor, adanc simtitor, in totalitatea lui, au neglijat groaznica primejdie ce-o reprezenta ravna cotropitoare a vecinului de peste Nistru, cum se poate explica ca acest Rege si acesti ministri au ales sa ramaie orbi la aceasta primejdie si surzi la atatea strigate de alarma, pana in momentul cand Muscalul a ajuns la Chisinau?

(…)

Cu cat treceau anii cu atat crestea cardasia intre Moscova si anumite puteri internationale, anonime dar atotputernice in lumea apuseana –puteri al caror “pro-consul” in Romania era Titulescu- cu atat cresteau campaniile de calomnie si persecutiile impotriva lui Corneliu Codreanu si a camarazilor sai.

Miscarea reprezenta in Romania cea mai puternica, cea mai ireductibila, daca nu singura opozitie impotriva politicii celor care se hotarasera sa introduca in jocul rivalitatilor europene banda de criminali de la Kremlin, ca tovarasi de lupta.

Au fost punctele culminante ale acestei politici care au determinat si punctele culminante ale persecutiilor impotriva Legiunii.

(…)

Multi s-au inselat asupra expulzarii lui Nicolae Titulescu din viata noastra publica de catre Carol.

Aceasta expulzare nu avea nici un raport cu politica noastra externa; Carol nu uitase niciodata anumite manifestatii republicane ale lui Titulescu si momentul cel mai propice pe care l-a gasit pentru a le rasplati cu varf si indesat a fost cand ministrul sau a incercat sa se amestece intr-o afacere de armament cu Wickers … un teritoriu de vanatoare rezervat exclusiv Suveranului si oamenilor sai.

Dar politica externa a lui Titulescu a fost urmata fara deviatie pana la alungarea lui Carol si luarea puterii de cate Guvernul National-Legionar. (…)

Scopul cardinal al acestei politici era de a orandui lucrurile astfel incat, in cazul unui conflict european, Romania sa se gaseasca acolo unde planul Barthou o asezase.

Deoarece, la acea epoca, nimeni nu putea sa prevada trecatoarea intelegere Ribbentrop-Molotov, aceasta implica o colaborare militara romano-sovietica, anti-germana, si nici cei mai prosti nu-si puteau inchipui ca, in cazul unei asemenea colaborari, un razboi victorios s-ar putea termina cu Basarabia inca romaneasca.

Sacrificiul acestei mult martirizate parti a Moldovei fusese prevazut si primit de Titulescu, din chiar momentul interventiei sale pentru a salva Rusia Sovietica din incurcatura in care cazuse cu prilejul negocierilor “Pactelor de Neagresiune” cu toti vecinii, si din momentul redactarii unei “Conventii Feroviare”, care nu era altceva decat o recunoastere disimulata a legitimitatii pretentiilor rusesti asupra unei parti a teritoriului nostru.

Acest sacrificiu era primit si de cei care, in martie 1936, puneau Caile Ferate Romane la dispozitia Statului Major Sovietic. Acest sacrificiu era primit, constient sau inconstient, si de cei care solicitasera si acceptasera garantia franco-britanica, stiind ca aceasta garantie se limita strict la granitele apusene.

(…)

Titulescu era intr-adevar singurul individ in pozitia cuvenita si inzestrat cu talentele necesare pentru a conduce timp de patru ani, intre Bucuresti si Paris, politica indicata de Puterile Anonime, de subterfugiu, de disimulare si de minciuna, politica ce a permis la Paris, partizanilor aliantei militare cu Sovietele, sa afirme –in baza celei mai autorizate garantii, cea a Ministrului Roman al Afacerilor Externe- ca Romania va permite trecerea trupelor rusesti peste teritoriul ei, si care a permis in acelasi timp, la Bucuresti, partizanilor ascunsi ai adeziunii noastre ulterioare la acest pact, sa afirme, in baza aceleiasi garantii, ca o asemenea adeziune nu era nici indispensabila Frantei nici ceruta de ea si ca granitele noastre nu erau catusi de putin amenintate prin noul instrument diplomatic.

(…)

Putine, foarte putine la numar au fost personalitatile noastre politice care au consimtit sa se convinga de realitatea acestei compromiteri neautorizate a intereselor Tarii si sa recunoasca primejdia pe care o reprezenta pentru Poporul Roman.

Aceasta o stiu prea bine, caci intre 1931 si 1936 am cautat toate prilejurile si nu am pierdut nici unul, pentru a semnala primejdia si a o expune acestor personalitati.

Voi enumera vreo cateva, mentionand ca pe multe dintre ele le-am vazut de mai multe ori cu insistenta, in aceasta arzatoare chestiune, in timpul acestor cinci ani: Regele Carol, Iuliu Maniu, Ion Duca, Dinu Bratianu, Octavian Goga, Vaida Voevod, Gheorghe Mironescu, Gigurtu, Victor Antonescu, Nicolae Iorga, Ion Mitilineu, Iunian, Constantin Argetoianu, Maresal Presan, Maresal Averescu, General Ion Antonescu, Grigore Gafencu, etc.

In toate aceste intrevederi, principalele mele argumente erau urmatoarele:

1) Simplul fapt din partea Romaniei de a adera la hotararea Poloniei si a Tarilor Baltice de a nu lasa trupele rusesti sa treaca peste teritoriul lor, ar micsora cu mult probabilitatile izbucnirii unui razboi, in care Romania, teritorial satisfacuta, n-ar fi avut nimic de castigat.

2) Daca, totusi, acest razboi ar fi izbucnit si ne-ar fi gasit de partea Sovietelor, am fi fost oricum invinsi de la bun inceput, intr-o conflagratie in care, pentru noi, nu ar fi existat posibilitatea macar a victoriei. Germania biruitoare ne-ar fi ciopartit intre Ungaria, Bulgaria si poate chipa Rusia.

Cu o Rusie Sovietica biruitoare, am fi disparut pentru o perioada nedeterminata, ca fiinta politica si nationala distincta.

3) In cazul cel mai fericit pentru noi, admitand chiar o retragere ulterioara a trupelor aliate rusesti din restul teritoriului nostru, putem fi siguri ca Sovietele nu ne vor inapoia Basarabia.

4) Atat usa de scapare, pe care Titulescu o deschisese Sovietelor in chestiunea pactelor de neagresiune cat si tradatoarea forma ce o daduse textului Conventiunii Feroviare cu Sovietele, indicau, dupa parerea mea, ca Ministrul de Externe roman consimtise de mai inainte la sacrificarea acestei provincii romanesti.

 

 

Mihail Sturdza

20/04/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: