UN DOCUMENT TULBURĂTOR DIN 27 februarie 1489, în care domnul Moldovei Ștefan cel Mare era numit „Re de Dacia”, adică regele Daciei
Ștefan cel Mare și Sfânt a fost REGELE DACIEI. DOCUMENTUL secret cu cifru din 27 februarie 1489 în care marele domnitor român era numit RE DE DACIA
În cancelaria Republicii Sfântului Marcu, Dacia a făcut parte – în mod oficial în acte – teritoriile locuite de români care au primit în mod generic o formă de entitate statală unitară, specifică epocii Renașterii, entitate demnă de o posibilă reconstituire concretă în viitor.
Formula era conștientizată de către liderii politici notabili de la sfârșitul Evului Mediu (și nu doar de către cărturarii umaniști), tocmai când se produceau finalul Reconquistei iberice și descoperirea Americii (1492).
Era, ante litteram, o încercare spectaculoasă de trecere „de la mica la marea Europă”, nevalidată deocamdată spre est, dar reușită spre vest, spre Lumea Nouă. Dacia se adăuga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Creștine, dar cu privirea ațintită spre viitor.
Ideea politică a Daciei a precedat, însă, cu cel puțin șapte ani apariția numelui respectiv în registrele Serenissimei republici a Veneției. Astfel, Dacia a luat, după cum era firesc pentru acele vremuri, chip monarhic, încă de la începutul anului 1489, prin re de Dacia („regele Daciei”).
Aflați în preajma zilei de 2 iulie, ziua de prăznuire a marelui și smeritului Sfânt Român de la Putna, care a câștigat 34 de bătălii din 36 și a ctitorit 32 de mănăstiri și biserici, înzestrând și Sfântul Munte Athos, reproducem un articol publicat de Anonimus.ro în care se relatează că un tânăr cercetător de la Cluj, Alexandru Simion, a descoperit în arhivele de stat din Milano un document cu cifru în care domnul Moldovei Ștefan cel Mare era numit „Re de Dacia”, adică regele Daciei, cu mai mult de 100 de ani înainte ca Mihai Viteazul să primească același titlu și cu mai mult de o sută de ani înainte ca unii principi ai Transilvaniei să se intituleze așa.
El, Alexandru Simion, a mai arătat că …Dacia figura în mărturii venețiene din epoca lui Ștefan cel Mare pentru câteva decenii, și de la Ștefan până la fiul său Petru Rareș.
Prin urmare, Ștefan cel Mare este „restitutio Daciae”, cel care a refăcut Dacia, fiind domn al Moldovei, domn al Valahiei și conte al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai Viteazul.
Potrivit acestuia, Ștefan cel Mare nu este un simbol al moldovenismului, ci un simbol al dacismului, așa cum s-a manifestat acesta prin epoca modernă a României.
Să nu uităm că Papa de la Roma l-a recunoscut pe Regele Daciei, pe Ștefan cel Mare, drept Atlet al Creștinității.
Ștefan al III-lea, cel Mare, și-a numit țara căreia îi zicem Moldova, cu numele de …Valahia.
În scrisoarea trimisă Senatului Veneției la 1477, marele domn se plânge că „cealaltă Valahie” nu e statornică în alianța contra turcilor și că el trebuie să intervină mereu cu oastea acolo ca să pună domn vrednic și anti-otoman.
Cealaltă Valahie era pentru el Muntenia, pentru că prima Valahie era considerată de acesta, Moldova.
Ștefan cel Mare a adus țara de la sudul Carpaților sub ascultarea sa de mai multe ori și timp de 16 ani și opt luni a fost numit domn al Valahiei propriu-zise, adică și al Munteniei.
De curând a ieșit la iveală că a fost numit și conte sau guvernator al Transilvaniei.
A stăpânit peste 100 de sate, târguri și cetăți în Transilvania, fiind cel mai bogat feudal din această țară.
A creat episcopie, ajunsă la scurtă vreme mitropolie, la câțiva kilometri de Cluj, în satul Feleacu, a pus stema Moldovei peste tot, și de pe Târnave până în regiunea Dejului se văd și astăzi frumoasele încrustații în piatră cu bourul Moldovei.
Felicitari lui Alexandru Simion pentru inteligența, seriozitatea și dedicația dovedite în studiul istoriei noastre, întrebându-i pe mulți istorici care au trecut în grabă, ca să nu spun cu nepăsare, pe lângă cifrul păstrat în fondul Ungheria din Arhivele de Stat din Milano de ce el, cifrul, a rămas necunoscut numeroşilor cercetători maghiari şi români de la Iván Nagy şi Albert Nyáry, şi Ion Bianu şi Nicolae Iorga, care s-au perindat “oficial” prin arhivele şi bibliotecile fostului ducat lombard.
Și totuși să nu uităm că și Mircea „cel Bătrân” este menționat de cel mai mare cronicar al Imperiului Otoman, Leonid Carchocondril, drept conducătorul …dacilor.
CITATE DIN CRONICI TRANSILVĂNENE privind Unirea Transilvaniei cu Țara Românească și abuzurile la care erau supuși românii în ARDEAL până la venirea lui Mihai Viteazul
O lecție de istorie oferită de prof.univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: Maghiarii i-au reprosat lui Mihai Viteazul că emite documente în limba română, spunând că niciodată n-a fost așa în Ardeal.
Răspunsul lui Mihai a fost: De azi, VA FI!
Academicianul Ioan Aurel Pop (foto), ne vorbește într-o conferință despre rolul lui Mihai Viteazul în istoria românilor, evocată de https://www.activenews.ro.
Letopisețul Cantacuzinesc, relatează despre evenimente descrise intr-un text aparținând marelui boier cronicar vâlcean Teodosie Rudeanu, autorul unei cronici a domniei lui Mihai Viteazul :
”Și rămaseră creștinii și mai vârtos, Țara Românească, săraci de dânsul. Pentru aceasta se cade să blestemăm toți creștinii pre neamul unguresc, mai vârtos, căci sunt oameni răi și vicleni, încă de felul lor.”
Foto: Teodosie Rudeanu, boier și cronicar muntean din vremea domniei lui Mihai Viteazul
Iată două citate semnificative despre realitățile din Transilvania anului 1599.
Unul dintre ele ne vorbește despre conștiința românilor transilvăneni de apartenență la același neam cu românii din Țara Românească, al doilea despre ticăloșia ungurilor și abuzurile la care erau supuși românii în Transilvania până la venirea lui Mihai Viteazul.
Vă dau un citat: ”La vestea nefericitei lupte de la Șelimbăr ( pentru unguri – n.n), care s-a răspândit foarte rapid în întreaga țară, națiunea română, care locuiește în fiecare dintre satele și cătunele Transilvaniei, s-a unit cu poporul venit din Țara Românească și împreună, cât și separat, au prădat în lungul și latul țării.”
Iată acum o frază extraordinară aparținând lui Istvan Szamosközy (1570–1612, un celebru umanist și istoric maghiar, cel care îl prezenta pe Mihai ca pe un posibil eliberator al Constantinopolului:
”Căci încurajați de încrederea că aveau un domn din neamul lor, au ocupat drumurile și i-au ucis pe domni.”
Unul dintre nobilii din Ardeal spunea:
”Să fi fost orice, numai valah să nu fi fost! Pentru că intrând un valah în Ardeal, a ținut mânia valahilor, pe care noi i-am ținut de slugi și din cauză că dinainte de intrarea lui Mihai în Ardeal, furcile, spânzurătorile, locurile de osândă erau pline de valahi, aceștia ne urăsc, și acum au un domn din neamul lor.”
Asta se întâmpla în 1599, 1600.
CITIȚI ȘI:
Un istoric rus vorbește despre identitatea românească a moldovenilor
În articolul de față, sunt prezentate câteva argumente în favoarea identității românești a moldovenilor, mai cu seamă a celor basarabeni, expuse în lucrarea „Pyмынскiя Господарства Валахiя и Молдавія въ историко-политическомъ отношенiи” („Principatele Române Valahia şi Moldova sub aspect istorico-politic”) scrisă de istoricul rus, Spiridon Nikolaevich Palauzov (Спиридон Николаевич Палаузов) care apare la 1859 la Sankt Petersburg și este cenzurată de I. Goncearov.
Chiar din titlul lucrării se vede că pentru cercetătorul rus Moldova și Valahia (Muntenia) sunt Principate Române. Autorul a examinat Țările Române sub aspect istorico-politic nu pe fiecare luată în parte, ci pe ambele luate împreună, ca un tot întreg.
Și e clar de ce. Autorul rus chiar în introducere denumește acest întreg „Țara Românească („Pământul românilor”) care cuprinde spațiul dintre albiile Tisei și Nistrului, deci și Moldova cu Basarabia.
Harta Valahiei, Moldovei și Basarabiei din anul 1808, din „Situația actuală a principatelor turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”, Яковенко Игнатий Павлович)
Expresiile „Țara Românească” (Pământul românilor”) sunt folosite de Palauzov în sens de România, țara tuturor românilor, care se întinde „de la Nistru până la Tisa”. („Conștiința națională a românilor moldoveni”, Gheorghe Ghimpu).
Cităm:„În spațiile dintre albiile Tisei și Nistrului, având la nord Albii Carpatici și sprijinindu-se dinspre sud pe întinderea dunăreană și partea de nord-vest a litoralului Mării Negre, locuiește o masă compactă de populație, numele autohton al căreia, divizat de etnografii contemporani în câteva denumiri locale, nu se află nici pe o hartă geografică cunoscută a spațiului menționat. Poporul acesta numește pământul populat de el Țara Românească (Pământul românilor), considerându-se popor român”.
Palauzov scria:„Războiul era stihia lui Ștefan. În el se vedea întru totul prototipul lui Mihai Viteazul și, asemenea acestuia, voievodul Moldovei termina operațiile militare într-o parte, pentru ca pe neașteptate să izbească în altă parte. Nu antrena oare el forțele românilor moldoveni pentru a se lua de piept cu dușmanul de sânge al credinței și naționalității lor – cu fanatismul turcilor?”
Conform lui Palauzov, reviziile (sau recensământ) în Valahia și Moldova se efectuau la fiecare 7 ani.
Recensământul general al populației din Principatele Române. Fragment din „Principatele Române Valahia și Moldova sub aspect istorico-politic” de S. Palauzov („Румынские господарства Молдавия и Валахия”. Санкт-Петербург, 1859. Палаузов Спиридон Николаевич)
„ Așadar, în anul 1845 populația română putea fi estimată, cu un total aproximativ, după cum urmează:
Transilvania ––––––––––––––––––– 1, 300, 000
Bucovina –––––––––––––––––––– 430, 664
Banat –––––––––––––––––––––– 1, 200, 000
Basarabia –––––––––––––––––––– 400, 000
Serbia, în vest de Vidin ––––––––––––––– 110, 000
Dobrogea și orașele de pe malul drept al Dunării ––––- ? ?
Valahia ––––––––––––––––––––– 2, 335, 065
Moldova ––––––––––––––––––––- 1, 294, 715
Macedonia de sud, Tesalia și Epir, până la ––––––– 80, 000
––––––––––––
În total, populație română: 7, 150, 444”.
Lucrarea „Principatele Române Valahia și Moldova sub aspect istorico-politic. Palauzov Spiridon Nikolaevich”publicată în anul 1859, la Petersburg (Палаузов С.Н. „Румынские господарства Валахия и Молдавия в историко-политическом отношении”, 1859), este o dovadă incontestabilă în favoarea adevărului științific și istoric privitor la originea etnică, limba maternă și istoria națională a românilor moldoveni ca parte integrantă a națiunii române.
Surse:
1) http://www.scribd.com/doc/97402136/Constiinta-Nationala-a-Romanilor-Moldoveni-Gheorghe-Ghimpu;
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 