CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

P.C.R. VREA SA TRAIASCA.INTERVIU CU TOVARASUL Constantin Rotaru,URMASUL TOVARASULUI CEAUSESCU.

Partidul Comunist Român (cunoscut sub acronimul frecvent utilizat, PCR) a fost un partid politic, succesor al ramurii bolşevice de extremă stânga al Partidului Socialist din România, care a susţinut ideologic realizarea revoluţiei comuniste. În perioada interbelică a fost o forţă politică de mică anvergură, complet subordonată Cominternului, şi implicit Kremlinului.

Foto:”Tovarasul” Gheorghiu Dej


PCR s-a împotrivit constant încluderii în statul român a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Cadrilaterului şi a susţinut Pactul Ribbentrop-Molotov, care se pronunţa, în protocolul adiţional secret, în favoarea cedării de teritorii româneşti către Uniunea Sovietică.

 Până la sfârşitul anilor 1930 majoritatea membrilor fuseseră fie arestaţi, fie se refugiaseră în URSS. Partidul comunist şi-a început ascensiunea la putere în statul român la 23 august 1944, odată cu intrarea Armatei Roşii în Bucureşti, fiind parte a complotului înlăturării mareşalului Ion Antonescu. După această dată, cu sprijinul direct al lui Stalin şi al trupelor sovietice, PCR şi-a eliminat treptat adversarii, iar după abdicarea regelui Mihai I a instaurat Republica Populară Română. Între 1947 şi 1989 PCR a fost de facto partidul politic unic în România.

În articolul 3 al Constituţiei României din 1965, PCR era numit „forţa politică conducătoare a întregii societăţi din Republica Socialistă România”.

Condusi de un plăpumar

În mai 1921 s-a separat aripa de extremă stângă a PSDR, care s-a constituit apoi în Partidul Socialist-Comunist, la 8 mai 1921, redenumit curând Partidul Comunist din România (PCdR). Primul secretar general a fost plăpumarul Gheorghe Cristescu.

 Imediat după scindare, nou formatul PCdR s-a afiliat la Internaţionala a III-a. În anul 1924, PCdR a fost interzis de guvernul liberal, care l-a acuzat de „acţiuni anti-româneşti”, şi a rămas în ilegalitate până în 1944.

 Partidul Comunist din România a fost un partid redus numeric, numărând 2000 de membri în 1922, 1500 în 1931 şi sub 1000 în anii celui de al doilea război mondial. El avea un caracter multietnic, deoarece a atras mulţi membri din minorităţile naţionale.

23 august 1944

La 23 august 1944 PCdR a contribuit alături regele Mihai, de Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat Român la înlăturarea regimului progerman al mareşalului Ion Antonescu, România trecând în tabăra Aliaţilor.

 După răsturnarea regimului antonescian la 23 august 1944, reprezentanţi ai PCdR au intrat în guvern (Consiliul de Miniştri). Începând din 6 martie 1945, ca urmare a presiunilor sovietice, s-a format guvernul condus de Petru Groza, guvern în care PCdR, ajutat de partidele satelite deţinea toată puterea.

1947 -1965

După o campanie susţinută de PCR pentru subminarea partidelor istorice, Regele Mihai a fost forţat la 30 decembrie 1947 să abdice, iar România a fost proclamată republică (Republica Populară Română). În 1948 s-a realizat fuziunea dintre PCdR şi PSDR, noul partid numindu-se Partidul Muncitoresc Român (PMR), devenit totodată partidul politic unic în statul român. A urmat o serie de reforme cu scopul transformării radicale a societăţii după modelul sovietic. Deşi unele reforme au fost benifice, ca reforma învăţământului, instituirea serviciilor sanitare gratuite, cu un accent deosebit pe medicina preventivă, organizarea „socialistă” a societăţii a avut în general efecte nocive, din cauza birocratismului totalitar, a ignorării unor legi ale economiei şi a politicii proaste de promovare a valorilor. Sechelele aplicării aşa-zisei „dictaturi a proletariatului” sunt prezente la mulţi ani după renunţarea, în 1989, la această orânduire comunistă. În 1948 a avut loc naţionalizarea „principalelor mijloace de producţie”, adică etatizarea societăţilor comerciale mari şi mijlocii cu capital privat – primul pas major spre „socializare”, adică spre desfiinţarea proprietăţii private. În acelaşi an a fost reformat învăţământul, introducându-se gratuitatea ce avea să fie generalizată la toate nivelurile în anii următori. A fost extinsă durata învăţământului obligatoriu şi introdusă gratuitatea manualelor şcolare, obiectivul principal fiind eradicarea analfabetismului. În 1949 a început marea campanie a ceea ce s-a numit cooperativizarea agriculturii, prin care ţăranii au fost forţaţi să se asocieze în Gospodării Agricole Colective (GAC), ulterior redenumite Cooperative Agricole de Producţie (CAP).

Proprietăţile agricole transferate nu în sistemul cooperatist, ci direct în patrimoniul statului, au avut denumirea Întreprindere Agricolă de Stat (IAS). În primii ani însă organizarea cooperatistă agricolă se făcea în aşa-zisele „întovărăşiri”, GAC fiind denumirea ulterioară.

 La începutul anilor ′50 s-a desfăşurat o luptă pentru putere în interiorul conducerii comuniste din România pe care a câştigat-o Gheorghe Gheorghiu-Dej, devenind, cu acordul Kremlinului, liderul suprem al PMR. A reuşit să-şi menţină această poziţie până la moartea sa, survenită în aprilie 1965.

 Modelul de construcţie socio-economic de tip sovietic aplicat sistematic a însemnat naţionalizarea industriei, cooperativizarea agriculturii, etatizarea unei mari părţi a fondului locativ, electrificarea ţării. În anul 1965, partidul, redenumit PCR, întrunea un 1,4 milioane de membri – 7 la sută din populaţia României.

Modelul sovietic

După modelul sovietic, s-a trecut la planificarea economiei, elaborându-se aşa-numitele „planuri cincinale”.

Strategia planificării economiei avea la bază viziunea economiei naţionale ca o corporaţie unică şi trecerea de la economia preponderent agrară la economia preponderent industrială.

Industrializarea a implicat strămutarea la oraş a unui segment important al populaţiei rurale, un efort de urbanizare, simultan cu creşterea nivelului de şcolarizare şi pregătire profesională.

Perioada anilor `50 a fost marcată pe plan politic de ceea ce a fost definită de însuşi limbajul ideologic comunist ca „lupta de clasă”, încadrată în regimul politic al dictaturii proletariatului.

 Aceasta a însemnat consolidarea continuă a unui sistem de guvernare şi organizare a societăţii în chip totalitar, partidul politic unic, comunist, tinzând să controleze şi chiar controlând societatea pe toate planurile.

După 1965

Foto:”Tovarasul”Ceausescu

PCR a fost partidul politic unic care acţiona în numele „dictaturii proletariatului”. În 1965 şi-a schimbat numele din Partidul Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român şi a deţinut puterea până la 21 decembrie 1989, când şi-a încheiat „de iure” activitatea de conducere a României.

În anul 1974 PCR întrunea 2,5 milioane de membri (11,5 la sută din populaţie). PCR a ajuns să fie partidul comunist cu efectivul cel mai numeros din ţările europene aşa-zis socialiste.

Între cele două partide, Partidul Comunist Român (PCR) şi Partidul Muncitoresc Român (PMR) nu există practic nici o diferenţă, primul continuând în mod firesc activitatea celui de-al doilea, fără întrerupere.

 În realitate, redenumirea PMR-ului în PCR a fost făcută din dorinţa lui Nicolae Ceauşescu, devenit prim-secretar al PMR în iunie 1965. A vrut să demonstreze simbolic ruperea cu trecutul şi orientarea politicii României.

 Sub conducerea lui Ceauşescu s-au accentuat tendinţele autonomiste faţă de URSS, evidenţiindu-se în acest sens relaţiile bune cu comuniştii chinezi, aflaţi în relaţii ostile cu sovieticii; condamnarea invadării Cehoslovaciei de către statele Tratatului de la Varşovia (august 1968); apropierea şi colaborarea cu ţările occidentale (această politică fiind iniţiată încă pe timpul lui Gheorghiu-Dej).

În 1989, PCR avea circa 4 milioane de membri (18 la sută din populaţia României). Dacă sunt luaţi în considerare membrii UTC, precum şi informatorii Securităţii Statului, se poate considera că România devenise, sub Ceauşescu, una dintre cele mai comunizate ţări.

După evenimentele din decembrie 1989, care au dus la căderea regimului comunist, PCR a fost scos în afara legii şi dizolvat prin decret-lege. Din 1921 până în 1989 PCR a avut 14 congrese.

Stema

Secere şi ciocanul ar putea reveni la modă

Secera şi ciocanul ar putea reveni la modă / FOTO: Grup RC

Stema Partidului Comunist Român, de inspiraţie sovietică, are ca elemente principale „secera şi ciocanul”, simbolizând „înfrăţirea” şi „uniunea de nezdruncinat” dintre „ţărănimea muncitoare şi proletariat.” Cununa de spice este uşor eliptică şi ascendentă şi conţine acronimul PCR. Culorile sunt roşu, fondul, şi respectiv galben culoarea simbolurilor heraldice şi a acronimului.

Sursa:http://www.servuspress.ro/hd/articol.php?id=12687

Preşedintele noului Partid Comunist Român, Constantin Rotaru, intră tare în politica românească, dorind să evidenţieze lacunele tuturor regimurilor perindate la putere şi să promoveze idealurile partidului dispărut în 1989, dar resuscitat „in folosul populaţiei”, în 2010.

Tov.ROTARU,noul „tovaras” de la conducerea P.C.R.Vi-l inchipuiti dand din mana in fata unei adunari de”oameni ai muncii”incadrata de securisti si  care scandeaza disciplinat:”STIMA NOASTRA SI MANDRIA:ROTARU-P.C.R.-Romania!”?

Liderul comunist spune despre Emil Boc că este neputincios, despre Traian Băsescu,că este un neica-nimeni înfundat în noroaie, subliniind că românii au avut timp 20 de ani ca să-şi înveţe lecţia despre aşa-zişii capitalişti însetaţi doar de putere şi avere.

Dându-se exemplu, preşedintele PCR recunoaşte însă că a fi comunist nu înseamnă neapărat să fii sărac şi că oricine poate face avere muncind cinstit.

Impact Real: Când aţi decis să faceţi anunţul schimbării titulaturii PAS în PCR?
C.R.: Hotărârea am luat-o sâmbătă, în 3 iulie 2010, însă discuţii în acest sens există de cel puţin trei ani în cadrul Partidului Alianţa Socialistă.

Schimbarea titulaturii era o dorinţă mai veche a membrilor de partid. După 20 de ani, aproape toată lumea vede că neoliberalismul şi capitalismul post-decembrist sunt falimentare.

Această concluzie şi dorinţa membrilor au fost practic motivele principale care au dus la hotărârea de a schimba numele partidului în Partidul Comunist Român.

Impact Real: Aţi luat în considerare şi faptul că decizia ar putea provoca unele reacţii adverse din partea populaţiei sau din zona organizaţiilor care incriminează regimul comunist?
C.R.: Niciodată nu am fost adepţii ideii că prin acţiunile noastre trebuie să mulţumim pe absolut toată lumea. Cei care nu au măcar o secundă timp să facă politică în folosul oamenilor, bineînţeles că sunt afectaţi, că vor fi împotriva noastră.

Este firesc ca trădătorii de ţară, hoţii, speculanţii şi toţi care nu fac altceva decât să facă rău acestei ţări vor striga împotriva noastră.

Sunt peste 20 de ani de când toţi cei aflaţi la putere au făcut o politică anticomunistă, au omorât PCR, chiar, ca nu cumva să aibă o reacţie potrivnică din partea acestui partid. De atâţia ani, aceşti lideri au spus atâtea enormităţi despre comunişti, au făcut un monolog împotriva acestei doctrine, încât consider că a venit timpul să transformăm discursul într-un dialog. Trebuia să luăm atitudine într-o zi, aşa că, iată-ne!

Impact Real: Cu ce se deosebeşte Partidul Comunist Român condus de Constantin Rotaru de cel condus de Nicolae Ceauşescu?
C.R.: Deosebirea este că noi existăm în 2010, iar regimul Ceauşescu era resimţit prin anii 1960-1980. Acum, sunt alte realităţi, atât naţionale, cât şi internaţionale. Până la deosebiri, sunt o mulţime de lucruri pe care ne-am dori să le preluăm de la fostul PCR. Printre acestea, locuri de muncă şi locuinţe pentru toţi românii, învăţământ gratuit şi de calitate, asistenţă medicală gratuită şi multe, multe alte beneficii concrete. Noi credem că, înainte de 1989, ideea de a transforma PCR într-un partid de masă a fost o mare greşeală. Suntem de părere că în noul PCR nu trebuie să intre oricine, ci doar oamenii cinstiţi, patrioţi, care îşi câştigă existenţa prin muncă, cei care dau dovadă de altruism şi de spirit de sacrificiu atunci când este nevoie. Noi suntem gata să discutăm şi despre lucrurile urâte care au fost înainte de 1989, pentru a le da la o parte şi pentru a păstra doar ce a fost bun pentru ţară.

Impact Real: I-aţi refuza pe Mircea Dinescu sau pe Ana Blandiana, dacă ar depune o adeziune la  PCR?
C.R.: Pe acea adeziune mai există câteva rubrici care trebuie completate. Adeziunea completată este discutată de Biroul Organizaţiei de bază şi, dacă este acceptată, va ajunge la Biroul Comitetului PCR. Pentru asemenea nume cu rezonanţă, ar putea interveni chiar Biroul Executiv Central în vederea considerării cererilor.

Impact Real: L-aţi invitat pe Valentin Ceauşescu să se înscrie în partid?
C.R.: Nu, nu l-am invitat dintr-un singur motiv. Noi am discutat de mai multe ori, suntem prieteni, dar a declarat de mai multe ori că nu vrea să facă politică.

Impact Real: Aţi observat şi reacţii pozitive până acum din partea cetăţenilor sau a altor reprezentanţi marcanţi ai vieţii politice, sociale sau culturale româneşti?
C.R.: Reacţiile sunt bune. Declarativ, am primit o mulţime de semnale pozitive, chiar dacă au trecut doar câteva zile de la hotărârea pe care am luat-o. Unul dintre cei care ne-a felicitat este celebrul istoric Dan Zamfirescu. Un alt nume sonor este cel al academicianului Florin Constantiniu, care ne-a onorat prin gândurile bune pe care ni le-a trimis.

Impact Real: Ce aţi făcut înainte şi după 1990?
C.R.: Înainte de 1990 am lucrat în producţie. Acolo m-am simţit cel mai bine. După 1990, chiar din 22 decembrie, am început să fac politică, dintr-un motiv foarte simplu.

 Spre deosebire de foarte, foarte mulţi români, eu când mă uitam la televizor vedeam oameni care nu aveau nici cea mai mică intenţie de a face politică în interesul românilor. Mi-am dat seama atunci că ceea ce fac acei politicieni este trădare de ţară, că este lovitură de stat şi am decis să înfiinţăm Partidul Socialist al Muncii.

Impact Real: Credeţi că există şi avantaje ale capitalismului?
C.R.: În capitalism sunt avantaje enorme pentru cei care n-au nici o reţinere în a fura şi sunt dezavantaje capitale pentru oamenii cinstiţi.

O bună parte a perioadei de după Revoluţie este că românii au ajuns acum, după 20 de ani, să observe prăpădul făcut de regimurile care s-au perindat la conducerea ţării. Poate că duşul acesta rece este binevenit şi că românii vor realiza, într-un sfârşit, ce se întâmplă cu ţara lor.

Impact Real: Prin prisma afacerii pe care o aveţi, mulţi politicieni vă consideră mai degrabă un tip cu vederi liberale decât un socialist pur-sânge.
C.R.: În primul rând, aş vrea să ocolim cuvântul afacere, pentru că asta presupune o doză însemnată de speculă. Iar eu nu fac şi n-am făcut niciodată acest lucru.

Cei care gândesc aşa sunt cam departe de ceea ce înseamnă economie. Eu am o activitate pe care o coordonez cât pot de bine pentru a putea obţine rezultate ca urmare a muncii depuse.

De 20 de ani aud că în România este democraţie. Nu, în România nu este democraţie! Aud că suntem un popor liber. Un muritor de foame nu este un cetăţean liber. Mai aud iarăşi cuvintele economie de piaţă. Economia de piaţă o regăseşti în toate formele de dezvoltare socială, inclusiv în societatea socialistă, inclusiv în perioada de dinainte de 1990. Vreau să se înţeleagă un lucru. PCR nu este partidul săracilor. Chiar şi săracii sunt de dreapta. PCR luptă însă împotriva sărăciei. Dacă PCR era partidul săracilor, atunci trebuia să avem 80% reprezentare în Parlament.

Impact Real: Ce avere aveţi?
C.R.: Am un apartament cu trei camere pe care l-am cumpărat pe timpul comuniştilor, înainte de 1989, o garsonieră în Bucureşti şi trei terenuri de câte 5-600 mp fiecare. Nu pot să vorbesc despre avere pentru că nu m-a preocupat să fac avere. Dacă mă preocupa acest segment, sigur, aş fi strâns o avere însemnată. De ce? Pentru că mă pricep să fac bani. Repet, a fi comunist nu înseamnă să fii sărac. Înseamnă a fi cinstit, să poţi obţine avere pe căi licite.Impact Real: Care ar fi diferenţa pe care o sesizaţi între parlamentarii vâlceni din 1992 şi cei din prezent?
C.R.: În 1992 exista o oarecare opoziţie. În prezent, nu mai putem vorbi de partide care sunt la putere şi care sunt în opoziţie. Toate au cam acelaşi discurs, aceleaşi interese.Impact Real: Ce stemă afişată pe drapel ar putea descrie cel mai bine situaţia actuală în care se regăseşte România?
C.R.: Nu este un simbol care se potriveşte cu drapelul ţarii cel pe care mi-l imaginez eu, însă am o vedere de ansamblu care ar putea zugrăvi, din păcate, situaţia României de azi: un preşedinte neputincios, un neica-nimeni în apă până la genunchi şi o doamnă ministru care lasă geamul limuzinei puţin în jos şi strecoară câteva ciocolăţele sinistraţilor. Sunt imagini emblematice pentru ceea ce se întâmplă acum în ţară, pe care însă noi nu le putem accepta. Ce s-a întâmplat în 1977, la cutremur, în vremea lui Ceauşescu? Acela a fost un dezastru venit în câteva secunde, nu se aştepta nimeni la el, aşa cum toată lumea ştia în zilele noastre ce zone predispuse inundaţiilor sunt în Moldova şi în multe alte părţi din ţară. Atunci, într-un timp foarte scurt, au dispărut urmele lăsate de cutremur, s-au construit rapid blocuri noi, ba chiar un întreg oraş a fost reclădit. Acum, ce se face? Preşedintele se plimbă printre oamenii aceia amărâţi şi se ceartă cu ei.

Impact Real: O eventuală candidatură la Preşedinţia României din partea PCR v-ar avantaja sau vă va dezavantaja?
C.R.: Este prematur să vorbim despre acest lucru. Da, Partidul Comunist Român îşi doreşte să aibă candidat la Preşedinţia României, indiferent dacă voi fi eu acela sau altcineva. Nu văd de ce ne-ar dezavantaja candidatura din partea PCR.

Impact Real: Aţi avut şi experienţe neplăcute din cauza vederilor politice în ultimii 20 de ani?
C.R.: Nu pot vorbi despre experienţe neplăcute pentru că eu, din momentul în care am început să fac politică de stânga, mi-am asumat tot ce putea sau avea să se întâmple. Asumându-mi acest lucru, mi-a fost mult mai uşor să depăşesc unele faze mai puţin plăcute.

Impact Real: Faceţi o scurtă prezentare a următoarelor tandemuri politice: Emil Boc – Dorel Jurcan, Crin Antonescu – Cristi Buican şi Victor Ponta – Ion Cîlea.
C.R.: Nu mi-aş fi dorit niciodată ca Emil Boc să aibă şansa de a avea un cuvânt de spus în politica românească, în primul rând, din cauza poziţiei sale extrem de schimbătoare, a lipsei lui totale de verticalitate.

El are un comportament tipic de avocat la bară. Pledează în funcţie de interese, de cel pe care îl apără.

Pentru Emil Boc nu există lege, nu există nimic. Într-un cuvânt, Emil Boc întruchipează neputinţa. Singura vină a domnului Jurcan este că a încercat să-şi copieze şefii. Crin Antonescu se pricepe la vorbe dacă nu încerci să înţelegi ce spune. Altfel, trebuie să fii nebun ca în 2010 să mai susţii teoria statului minimal, teorie care este aruncată la gunoi chiar de confraţii săi neoliberali din statele capitaliste. Cum să apari şi să spui că trebuie menţinută cota unică, când toată lumea spune foarte clar că nu se poate ieşi din criză decât dacă impui impozitarea progresivă. Între Crin Antonescu şi Cristian Buican, diferenţa e mare. Victor Ponta şi Ion Cîlea sunt doi conducători care mimează stânga, dar care stau încă bine din punct de vedere declarativ. Diferenţa între PCR şi PSD este că, de exemplu, PSD se află într-adevăr la stânga PD-L şi PNL şi că noi încercăm să punem semnul de egalitate între vorbe şi fapte, lucru care nu se întâmplă la nici un partid parlamentar.

Adi BĂDESCU

Sursa:pasro.ro

20/07/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 20 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: