CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În mesajul său public de Ziua Culturii Naționale, președintele Klaus Iohannis a evitat să menționeze numele lui Eminescu, deși această zi coincide cu ziua de naștere a marelui nostru poet

Klaus Iohannis nu a menționat numele lui Eminescu în mesajul de Ziua Culturii Naționale. În schimb a vorbit despre „diversitatea societății noastre” și de cineaștii „noului val”

 

Pentru dl Iohannis, Mihai Eminescu nu există! De ce? Pentru că așa e trendul corectitudinii politice. Se știe că, pentru naționalismul său intransigent, Eminescu este considerat un subiect cel puțin controversat, dacă nu damnat.

De aceea, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, aleasă tocmai în ziua nașterii marelui nostru poet național, președintele României, Klaus Iohannis, a găsit de cuviință să vorbească despre artiștii români „care sunt autentici ambasadori ai identității și diversității societății noastre”.

Acesta a fost mesajul său public lansat cu ocazia Zilei Culturii Naționale, notează ActiveNews.

În scurtul și inconsistentul său mesaj postat pe Facebook, Președintele a evitat să menționeze numele lui Mihai Eminescu, deși Ziua Culturii Naționale a fost aleasă pentru a coincide și a-l omagia chiar pe marele poet și ziarist.

„De Ziua Culturii Naționale, îi omagiem pe toți artiștii români, care sunt autentici ambasadori ai identității și diversității societății noastre. Poeții și prozatorii noștri, pictorii și cineaștii „noului val”, compozitorii și interpreții, artiștii scenei dramatice și lirice românești își găsesc afirmarea, admirația și publicul fidel peste tot în lume și duc astfel mai departe misiunea pe care cultura a avut-o permanent de-a lungul timpului, aceea de a trasa României un parcurs european și modern”, a scris Iohannis pe contul de facebook.

Evitarea menționării lui Eminescu și sublinierea „diversității societății” românești par să fie pe calapodul discursului progresist pe care președintele l-a adoptat în ultimii ani.

De asemenea, ideea că misiunea culturii române ar fi „aceea de a trasa României un parcurs european și modern” este de un ridicol enorm.

Așadar, de Ziua Culturii Naționale, de ziua marelui Eminescu, domnul Președinte nu a găsit de cuviință decât să lanseze încă un mesaj internaționalist. Și a eludat amintirea lui Eminescu așa cum o făceau aparatcikii bolșevici în primii ani de după instaurarea regimului comunist în România.

Ne-am obișnuit ca agenda Președintelui Iohannis să fie mereu alta decât cea a sufletului românesc. Pe 15 ianuarie, Președintele a absentat de la sesiunea solemnă de omagiere a poetului național, desfășurată la Academia Română, având lucruri mai importante în programul personal.

Așa cum, la inaugurarea Catedralei Mântuirii Neamului, în 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, unde toate oficialitățile statului român au fost prezente, pe agenda sa altele au fost prioritățile, scrie https://www.buciumul.ro.

17/01/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Un comentariu

ISTORIA SE REPETĂ : DOMNUL EMINESCU DESPRE VÂNZAREA PĂMÂNTURILOR ȘI ÎNDATORAREA ROMÂNIEI

 

 

pamantul-stramosilor

 

 

MIHAI EMINESCU: VÂNZAREA PĂMÂNTURILOR ȘI ÎNDATORAREA ROMÂNIEI

Statul e azi maşina prin mijlocul căreia cei laşi se răzbună asupra potrivnicilor lor politici.

Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Dar, ca de dragul lor să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles. Dar creditul statului e sus, ni se zice. Să nu se uite cum că încă aveţi ce vinde. 

Mai sunt de vândut trupurile de moşii ale statului, mai e de vândut dreptul de-a le cumpăra; mai sunt de vândut încă multe din România din câte strămoşii au păstrat. Şi, dacă ne veţi întreba care e împrejurarea ce inspiră străinătăţii încredere în solvabilitatea statului român, vă vom spune asemenea care e.

Din ce în ce elementele naţionale sunt substituite prin cele străine; siguranţa că România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lângă Dunăre, siguranţa că poporul nostru nu mai e în stare de a-şi recâştiga vreodată pământul patriei sale din mâini străine, pe această siguranţă că viitorul e al lor în această ţară, ei creditează guvernul.1

Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.2

Posibilitatea dată unor nulităţi şi unor parveniţi de-a trăi din buget, din întreprinderi, din arenzi, din păsuieli; posibilitatea constituţională dată unor oameni de provenienţă incertă de-a exploata munca poporului fără nici o compensaţie, iată răul, incurabil poate, al organizării noastre sociale.3

Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul, ale cărui interese sunt identice cu ale ţăranului, asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe mâini străine încât, mâine să vrem să vindem ce avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară şi am putea să ne luăm lucrurile în spinare şi să emigrăm la America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma o bucată de loc în Mexico, în care să pornim cu toate ale noastre, când nu vom mai avea nimic în România. Să nu ne facem iluzii. Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce-or pofti, să atârne mai mult sau mai puţin de înrâuriri străine.4

Pentru încurcarea judecăţii profanilor se clădeşte un labirint de cifre şi fraze pseudoştiinţifice, fără cap şi fără coadă, în care nu se vede esprimată clar nici o idee cumsecade, dar din al căror întreg reiese intenţia guvernului vătămătoare intereselor Statului.5

Marii oameni ce se pretind reprezentanţi ai poporului românesc, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naţionale, lupta de emancipare ce ne absoarbe, aceştia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza şi mai mult, a slăbi în noi simţul de conservaţiune naţională şi, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-şi câştiga popularitate.6

Natura poporului, instinctele și înclinările lui moștenite, geniul lui, care, adesea, neștiut, urmărește o idee pe când țese la războiul vremii, acestea să fie determinante în viața unui stat, nu maimuțarea legilor și obiceielor străine.

Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e știința de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare în care se află și a-l face să meargă liniștit și cu mai mare siguranță pe calea pe care-a apucat. Ideile conservatoare sunt fiziocratice, am putea zice, nu în sensul unilateral dat de d-nul Quesnay, ci în toate direcțiile vieții publice.

Demagogia e, din contră, ideologică și urmărește aproape totdeauna realizarea unor paradoxe scornite din mintea omenească. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puțin dictate și născute din necesități reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol, ca eligibilitatea magistraturii, pe care nimeni n-o cere.

Măsurile economice ale demagogiei sunt o maimuțărie. Îi vezi creând drumuri noi de fier, tot atâtea canaluri pentru scurgerea industriei și prisosului de populație din străinătate, pe când adevărate măsuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germene în chiar poporul românesc.7

Capitalul, cel puţin cel imobiliar, avea înainte un caracter istoric, tradiţional şi personal. Legăturile între boieri şi ţărani erau istorice, tradiţionale, personale. E nenatural a admite ca oameni de aceeaşi rasă, care neam de neamul lor au trăit şi lucrat împreună, să nu aibă un sentiment de cruţare şi omenie între ei. Boierul cel mai avar, cel mai lacom de avere, n-ar fi îngăduit să i se exploateze ţăranii de către slugile lui. Astăzi capitalul e impersonal. O moşie străveche încape pe mâna unui străin de origine, care caută să scoată lapte din piatră.

Puţin îi pasă de soarta lucrătorului, de biserică ori de şcoală. Omul e pentru el un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, până ce vinde sau arendă altuia moşia. Lipsa de sentiment de rasă, lipsa de solidaritate între popor şi clasele dirigente, recrutate dintre Cariadgii şi Basmangii [alcătuite din elemente neromâneşti n.n.] lipsa de simţ istoric şi naţional, ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi străini, în care toată organizarea s-a făcut în favorul străinilor, pentru a le face traiul cât mai neted şi mai moale în ţara nimănui, căci numai firma mai e a noastră.

Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Cu timpul vor deveni, poate, buni cetăţeni ai acestui stat.

Dar, ca de dragul lor, să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles. Poporul nostru e pe calea de a ajunge ca fellah din Egipt. Totul e străin acolo, afară de mizerie. Numai ea e naţională, egipteană.8

La noi, în ţara absolutei libertăţi, este cu putinţă ca lucrătorul să nu se bucure nici de duminică, nici de sărbătoare, să nu se bucure nici de răgazul pe care Scriptura îl asigură până şi animalelor. Mania de a trata pe om ca simplă maşină, ca unealtă pentru producere, este, întâi, tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasă prin urmările ei.

Căci, vita de muncă se cruţă la boală, i se măsură puterile, nu se încarcă peste măsură, pierderea ei e egală cu cumpărarea alteia, încât interesul proprietarului este cruţarea. La om lucrul se schimbă.

Poate să se stingă în bună voie, se va găsi totdeauna altul la loc, căci nevoia e o dăscăliţă amară, care primeşte orice condiţii.9

Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe; într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi.10

Avem la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât şi a breslaşilor, o despoiere neîndurată a ţăranului, ba sărăcirea claselor de sus, produsă prin sărăcirea generală, iar negoţ şi meserii în mâni străine. Am admis legiuiri străine? Ei bine, nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potrivesc şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare. […] 

Statul e azi maşina prin mijlocul căreia cei laşi se răzbună asupra potrivnicilor lor politici. Iată la ce hal am ajuns cu suveranitatea poporului, libertatea, egalitatea şi fraternitatea. Apoi bune sunt? Bune, numai au un cusur: Nu se potrivesc.11

 

 

 

 

 

1 Mihai Eminescu, În numărul său din urmă…, Timpul, 1 dec. 1882, Opere, vol. XIII, pag. 232
2 Mihai Eminescu, De îmbunătăţiri rele…, Timpul, 3 dec. 1882, Opere, vol. XIII, pag. 234
3 Mihai Eminescu, Răul de căpetenie…, Timpul, 22 august 1881, Opere, vol. XII, pag. 303
4 Mihai Eminescu, Frază şi adevăr, Timpul, 23 dec. 1877, Opere, vol. X, pag. 31
5 Mihai Eminescu, Mai toate ziarele oficioase…, Timpul, 16 nov. 1879, Opere, vol. X, pag. 354
6 Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, Opere, vol. XIII, pag. 229
7 Mihai Eminescu, Ceea ce dă guvernului…, Timpul, 1 apr. 1882, Opere, vol. XIII, pag. 87
8 Mihai Eminescu, Economiştii observă…, Timpul, 10 iul 1881, Opere, vol. XII, pag. 238, 239
9 Mihai Eminescu, Robie modernă, Curierul de Iaşi, 12 dec. 1876, Opere, vol. IX, pag. 286
10 Mihai Eminescu, Echilibrul, Federaţiunea, 22 aprilie, 4 mai 1870, Opere, vol. IX, pag. 93
11 Mihai Eminescu, Scrieri politice

16/06/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Domnul Eminescu: ROMÂNIA, ÎNTRE GERMANI ŞI RUŞI

 

 

Imagini pentru eminescu photos

 

 

 

ROMÂNIA, ÎNTRE GERMANI ŞI RUŞI

 

Două serii de idei sunt chemate a agita adânc opinia publică din ţară:

1) organizarea muncii agricole;

2) crearea şi apărarea muncii industriale; amândouă de-o valoare egală, chemate a asigura existenţa naţională a statului nostru în contra primejdiilor politice ce pot veni din nord-vestul Europei, a cotropirii economice ce poate veni din Apus.

Iată idei vrednice de-a agita pe români, dar vrednice şi de-a-i uni, pentru a căuta soluţiunea cea mai practică şi mai patriotică totodată.

Degeaba foaia guvernamentală încearcă a ne face pe noi românii mai rai decum suntem; în fundul inimei, de câte ori e vorba de interesele ţării, ne putem uni, adesea chiar şi roşi cu albi şi albi cu roşi. […].

 

Să începem cu cestiunea agrară.

Cestiunea raporturilor între proprietatea mare şi cea mică nu e pur şi simplu economică, ci ameninţă a degenera în cestiune naţională, de existenţă chiar pentru statul nostru şi pentru naţionalitatea română.

Ţăranul, în Moldova mai cu seamă, sărăceşte şi scade la număr, iar urmarea acestei stări de lucruri, ce se putea prevedea cu siguranţă matematică, e că şi proprietarii mari dau îndărăt, că moşiile încap pe mâni străine şi împreună cu ele influenţa determinantă asupra sorţii istorice a acestei ţări.

Stările de lucruri din Moldova de nord cată să fie înspăimântătoare.

În Dorohoi, judeţ puţin populat, au murit într-un singur an (1877) cu 1126 ţărani mai mult decum s-au născut, în Botoşani cu 300, tot astfel în Iaşi, în Suceava, pe când în aproape tot restul ţării populaţia rurală e’n continuă creştere.

Vlaşca, Râmnicu-sărat, Ialomiţa, Ilfovul prezintă chiar foarte însemnate sporiri. Oare nu se va mira orice om aflând că în judeţul Brăila populaţia rurală creşte cu 2.500 inşi pe an pe când în învecinatul Covurlui această creştere se urcă abia la 900 ?

E ştiut apoi că suflarea cuceritoare a Miezenopţii e mai tare spre Moldova. Ce sâmbure de rezistenţă ar putea prezenta în contra vreunei călcări o ţară compusă din proletari agricoli, proletari negustoreşti , precum e marea majoritate a evreilor şi o mână de boieri cufundaţi în datorii?

Cu toate acestea moldovenii sunt mai buni agricultori decât muntenii. Dar ce folos? Raporturile sunt în adâncul lor nesănătoase, între popor şi clasele dirigente s-au întrepus o întreagă rasă sterilă de mijlocitori, care ruinează şi pe unii şi pe alţii, înzestrată cu toate instinctele rapace ale lipsei de patrie şi ale lipsei de tradiţii.

Când ne-aducem aminte de starea de odinioară din Moldova, când proprietari şi săteni nu erau oameni deosebiţi, ci vechi prietini neam de neamul lor, cu raporturi întemeiate de amândouă părţile pe-o absolută bună credinţă, şi le comparăm apoi cu procederile vestitului Uhrinovski şi vedem ţara plină de arendaşi şi proprietari evrei, ni se face silă şi… scârbă de-o cădere atât de cumplită.

Ajunsese lucrurile că întindeau jidanii oameni bătrâni şi cinstiţi la pământ şi le scuipau în gură!! Aceasta sub un guvern liberal, sub legi liberale, în judeţul cel mai roşu din Moldova, în Dorohoi.

Această stare dinlăuntru nu poate ţinea înainte căci, afară de neajunsul ei în sine, mai cuprinde mari primejdii politice.
Prin ea se agravează primejdiile de dinafară, cari rămân necontenit atârnate asupră-ne.

Să nu vorbim de curentul de cotropire politică din partea slavilor, de cari suntem împresuraţi din toate părţile; acesta e cunoscut îndeajuns şi viu în conştiinţa oricui.

Un altul, de cotropire economică, vine despre Apus, de care putem vorbi mai liber, pentru că el nu ne poate strivi decât numai cu complicitatea ignoranţei şi a inepţiei noastre, pe când, întâmpinându-l cu puteri organizate, el ar fi mai mult binefăcător decât stricăcios.

Acest curent cată să-l caracterizăm asemenea, căci, dacă cel dintâi devine periculos din cauza slăbiciunei noastre, al doilea contribuie a ne slăbi şi mai mult şi a face din poporul nostru un popor inept, incapabil decât de salahorie agricolă.

Nu mai e azi îndoială asupra ţintei a o seamă de politici germani de-a preface Orientul într-un teren de colonizare şi a abate spre el superfluenţa de populaţiune care merge azi să alimenteze puterea de producere a Statelor Unite.

Astfel cel mai genial dintre economiştii germani, Friedrich List, în ,,Sistemul său naţional de economie politică” (Cartea IV, cap. 4), după ce propune diferite mijloace pentru a pune mâna pe întinderile meridionale ale Americei, nu uită nici ţările noastre.

Aceeaşi politică, de colonizare ar trebui să se urmeze în privirea Orientului, a Turciei europene, a ţărilor Dunării de Jos. Germania are un interes nemărginit de-a vedea domnind în acea regiune siguranţa şi ordinea şi emigraţia care se va’ndrepta în acea parte e cea mai lesnicioasă pentru indivizi şi cea mai folositoare pentru naţiunea germană.
Cu de cinci ori mai puţini bani şi timp decum costă transportul pe malurile lacului Erie, un locuitor al Dunării de Sus poate merge în Moldova ori in Ţara Românească sau în Serbia sau pe ţărmul de sud-vest al Mării Negre.

Ceea ce-l atrage de preferinţă cătră Statele Unite e marele grad de libertate, de siguranţă şi de ordine care domneşte acolo.

Dar în situaţia în care se află Turcia nu va fi cu neputinţă statelor germane ca, în înţelegere cu Austria, să opereze în starea socială a acelor locuri îmbunătăţiri cari să nimicească piedecile colonilor germani, mai cu seamă daca guvernele vor fonda companii de colonizaţie, la cari vor participa ele însele şi cărora le-or da un sprijin stăruitor.

E dar în interesul statelor asociate ca Austria să faciliteze cât se poate de mult negoţul de tranzit pe Dunăre, ca navigaţia vapoarelor de pe acest fluviu să ia o mare activitate şi ca spre acest sfârşit să fie susţinută cu vigoare de către guvernele Germaniei. […].


Genialul List a scris acum patruzeci şi mai bine de ani. De atunci încoace Societatea de Navigaţiuni îngrijeşte de tranzitul necesar şi colonii numeroase de manufacturieri şi industriaşi au împânzit ţara noastră.
Iată dar situaţia în care ne aflăm. Ne-am modificat legislaţiunea după placul străinilor.

Toate garanţiile de inalienabilitate a bunurilor imobiliare s-au dus din obiceiul pământului, ca şi din legile scrise, şi, neavând nici industrie, nici negoţ, suntem în pericol a pierde până şi ţărâna cea amestecată cu oasele strămoşilor.


Incidit in Scyllam qui vult vitare Charrybdim.  

„Cade în Scilla cel care vrea să evite Caribda” (Maxima latină se referă la cel care, în încercarea de a scăpa de un rău grav și inevitabil, se întâlnește cu un alt rău la fel de grav: „a alege între două rele”).


Înghesuiţi între două influenţe egal de puternice şi egal de primejdioase, reazemul nostru nu poate fi decât în ţară, în întărirea ei, în dezvoltarea aptitudinilor ei.

Pentru aceste cuvinte, nemaivorbind de practicitatea imediată a lucrului, toată grija noastră cată să se’ndrepte spre cele două ordini de idei de-a căror soluţiune salutară atârnă chiar existenţa patriei noastre.

Nu credem că şi opiniile cari s-au ivit în discuţia acestor idei ar putea să servească de pretext în luptele politice.

Daca roşii sunt de înlăturat de la regularea lor cauza e nu că ne-am îndoi de patriotismul lor, ci pentru că s-au dovedit cu totul incapabili de-a pricepe o mare idee organică, pentru că, în mare majoritate, sunt prea ignoranţi, prea necunoscători de istoria şi obiceiele ţării pe de-o parte, de ştiinţa vastă a organizării muncii pe de alta.

[TIMPUL, 15 ianuarie 1882]

06/06/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: