ŢIGANI SAU ROMI?

ŢIGANI = ROMI?

 

În ultimul timp, temele principale ale ştirilor au fost legate de reacţia ostilă împotriva cetăţenilor români din Italia şi, mai nou, şi din alte ţări europene.

Această reacţie fără precedent îndreptată împotriva tuturor românilor stabiliţi în aceste state a pornit de la comportamentul anormal, infracţional al unei etnii minoritare de cetăţeni români şi anume ţiganii sau etnia romilor.

Această etnie nu este specifică României, ea întâlnindu-se în majoritatea ţărilor europene în diverse proporţii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/ romanies în engleză) este asimilată cu numele ţării noastre, răspândindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului român.

Când, de pildă, cetăţeanul italian citeşte un articol în care se întrepătrund termenii „romeno” şi „rom”, este normal să se afunde într-o confuzie care, încetul cu încetul, duce la o suprapunere mentală a celor două denumiri. Odată această suprapunere instalată, ea funcţionează şi în sens invers; astfel, auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandează: „ţiganii, ţiganii”, referindu-se la români.

Rezultatul pe termen mediu şi lung pentru populaţia României în raport cu popoarele europene poate fi devastator, instalându-ne în coada Europei.

De aceea, înainte de a vedea ce este de făcut, merită studiat cum s-a ajuns în această situaţie.

Ţiganii sunt un popor migrator. Migrarea ţiganilor din India în Europa s-a făcut între secolele al IX-lea şi al XIV-lea, în mai multe valuri.

Odată cu intrarea lor în Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al XI-lea, au căpătat şi numele etnic pe care îl poartă astăzi: ţigani.

Aflându-se pe teritoriul Greciei, şi-au atribuit numele unei secte religioase greceşti – Athinganis sau Atsinganos, care însemna „de neatins”. Prima atestare a ţiganilor în Imperiul Bizantin este conţinută într-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la aşa-numiţii Adsincani, renumiţi pentru vrăjile şi faptele rele pe care le fac.

Istoria europeană a ţiganilor datează de la începutul secolului al XIV-lea, când aceştia au pătruns în Turcia, venind din Asia Mică. Între anii 1415 şi 1419 îi întâlnim în toată Europa Centrală, din Ungaria până în Germania.

Pe la 1422, o bandă numeroasă de ţigani coboară în Italia, până la Roma (precum se vede, istoria lor pe acele meleaguri a început mult înainte de valul de ţigani veniţi din România). În deceniul următor, ajung până în Franţa, Spania, Anglia şi Scandinavia.

Aici, ei preiau numele de egipteni (Gypsies) şi curând li se fixează numele pe care îl poartă şi astăzi. 

Țiganii şi-au atribuit întotdeauna numele altor etnii sau popoare care le-au îngăduit să-şi ascundă etnia:

„Șatră” vine de la casta Kshatria (războinică), căreia nu i-au aparţinut niciodată.

„Ţigan/Zigeneur/Zingaro etc.” vine de la „Athinganoi”, sectă religioasă grecească recunoscută pentru activitatea de prezicere. Ţiganii n-au aparţinut niciodată acestei secte. „Gypsy” vine de la „Egyptian” cum şi-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuinţe şi mâncare gratis, pretinzând ajutor ca fiind creştini egipteni aflaţi în pelerinaj.

„Yansser” cum sunt cunoscuţi la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat ţiganii emigraţi în America pe la 1900.

În Germania, numele cele mai folosite sunt Zigeuner şi Sinti. În limba franceză s-a impus numele Gitanes. În limbile engleză şi spaniolă, Gipsy, respectiv Gitano.

În Danemarca, Suedia şi Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tătari).

Precum se vede, ţiganii s-au răspândit în toată Europa, venind din India prin Asia Mică şi nu constituie sub nici o formă o problemă legată de poporul român mai mult decât de cel maghiar, francez sau spaniol, de pildă.

Cea mai timpurie informaţie scrisă despre prezenţa ţiganilor pe teritoriul României datează din 1385. De la primele atestări ale prezenţei lor în Ţara Românească şi Moldova, ţiganii au fost robi şi vor rămâne timp de mai multe secole, până la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului al XIX-lea.

În mod paradoxal, perioada cea mai bună a ţiganilor a fost cea a regimului comunist din anii ’70. PCR-ul, în primii lui ani, a manifestat în ce-i priveşte pe ţigani un fenomen de neconceput înainte: în aparatul de partid, în miliţie, armată şi organele de securitate au fost angajaţi un număr relativ mare de ţigani, care au lansat o politică de formare a unui naţionalism ţigănesc de colonizare a satelor săseşti şi şvăbeşti cu ţigani aduşi nu numai din toată România, ci şi din exteriorul ei. (Cum vă explicaţi că în satele din săsime sau şvăbime nu vezi ţipenie de altă etnie decât ţigani care vorbesc limbi precum bulgara, rusa, slovaca etc.?).

Imediat după anul 1990, Nicolae Gheorghe apare ca membru GDS, publică la Revista 22, este trimis la tot felul de simpozioane internaţionale, devine membru al Fundaţiei Soros, lansează programe pentru ţigani şi înfiinţează catedre universitare ţigăneşti.

Această ascensiune a unor ţigani s-a petrecut mai ales în condiţiile politicii sociale a regimului comunist, care urmărea încurajarea categoriilor sărace şi distrugerea vechii structuri sociale, refractară noilor rânduieli.

Aşa se explică de ce, nu în puţine comune, în funcţia de primar a fost pus un ţigan. Datorită originii sociale „sănătoase”, ţiganii au fost promovaţi mai departe, făcând carieră politică şi ajungând în aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii etnice, pe care de altfel cei mai mulţi o declinau, ci pentru că proveneau din categoriile sărace.

Aceşti ţigani ajunşi în anumite funcţii vor avea un rol important în promovarea etnică şi în regimul ce a urmat celui comunist. Și sub aspect locativ, ţiganii au făcut un important progres în anii socialismului.

Cocioabele, care reprezentau habitatul obişnuit al ţiganilor până în anii ’50, au fost schimbate cu apartamente în blocurile nou construite, iar din anii ’70-’80, cu locuinţe în case naţionalizate. Aşa s-a ajuns în situaţia de astăzi, când centrul multor oraşe încă este ocupat de ţigani. 

Sunt câteva elemente importante care nu pot fi ignorate:
– Generalul (şeful) securităţii din jud. Sibiu în 1971 era un ţigan deportat cu familia în Transnistria, de unde a fugit.
– Nicolae Gheorghe devine secretarul personal al lui Cioabă în ’71-’72
– Cioabă e văr primar cu Ion Iliescu (se poate verifica)
– Cioabă participă la primul Congres ţigănesc de la Londra din 1971, unde apare pentru prima oară etnonimul „rom”.
– Anii ’70 înseamnă plecarea masivă a saşilor din România
– Securitatea organizează un program de colonizare cu ţigani a ţinutului saşilor şi şvabilor
– Scopul nu a fost integrarea ţiganilor. Integrare înseamnă o populaţie minoritara ţigănească într-o populaţie majoritară de altă etnie. O majoritate ţigănească cu o minoritate ignorabilă de altă etnie nu duce la integrarea ţiganilor, ci la asimilarea celorlalţi (dau cazul unor moldoveni din Galaţi, asimilaţi în ţigănia din Gârcini, de lângă Braşov). 

După 1989, s-au produs unele transformări majore în comportamentul populaţiei de ţigani. Pe fondul liberalizării economice, o parte din ei au început diverse afaceri, dintre care multe profitând de haosul legislativ de la începutul anilor ’90, dar şi de dispreţul general faţă de legi, au ajuns să aducă unei părţi a ţiganilor sume importante de bani.

În acest fel, s-au format clanuri puternice care, folosindu-se de pătura săracă a ţiganilor, domină lumea interlopă, cu ramificaţii importante în sfera politicului. De asemenea, profitând de deschiderea graniţelor, o mare parte dintre ţigani au emigrat, stabilindu-se mai ales în Spania, Italia şi Franţa, unde constituie comunităţi importante.

După anul 1996, ei se axează exclusiv pe dezvoltarea organizaţiilor politice ţigăneşti din Ardeal şi promovarea ţiganilor ardeleni în tot felul de organizaţii politice. E clar că e vorba de naşterea unui naţionalism ţigănesc, bazat pe etnonimul „roma” şi pe ideea teritorială – România.

Este interesant că, mai ales în afara graniţelor, ei nu se autoidentifică drept ţigani, ci români. Schimbând sărăcia din ţară cu ghetourile din străinătate, această populaţie de ţigani dezrădăcinaţi, pierzându-şi şi urma de identificare culturală, comite un număr important de infracţiuni, atrăgând asupra ei antipatia populaţiilor native ale acestor ţări. Din cauza confuziei create între numele de român şi cel de rom ca apelativ modern a ţiganilor, această antipatie se transferă asupra poporului român în ansamblu.

Ca şi cum denumirea simplă de „rom” nu ar fi fost suficientă, etnonimul a ajuns până la forma „romani/romanies” în limba engleză, limbă în jurul căreia se învârte întreaga planetă. Recentele evenimente din Italia o dovedesc din plin. Dar cum s-a ajuns la denumirea de rom şi la impunerea ei ca obligatorie în actele oficiale din România?

Agresiunea lexicală rom/roma/român – romani/români – romanies/romanians – romanes/românesc a fost aplicată asupra ţării şi naţiunii noastre imediat după 1990, în cadrul unui program complex, dezvoltat de Fundaţia Soros în România. Beneficiind de numeroşi membri ai etniei ţigăneşti în guvernările României (Ion Iliescu, Adrian Năstase, Andrei Pleşu) după Memorandumul lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat în cale schimbătorilor de limbă şi istorie.

O primă dispută a fost cea legata de cuvântul „rom”, românii fiind prostiţi apoi că aceasta va fi înlocuită cu „rrom”, o altă formulă care doar a sporit debandada lexicală.

De amintit, ca fapt divers, că în anul 1995, limba cu care Soros voia să înlocuiască limba ţigănească primise numele de „romalli”, formă care nici nu se putea declina şi care a fost înlocuită ulterior cu „romani” şi varianta „rromani”.

Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificată cu „roma/romani/romanies”. Confuzia este generală inclusiv la nivelele academice ale intelectualităţii din ţările afectate de valul de imigraţie şi/sau infracţionalitate ţigănească. Cine ce să mai înţeleagă.

Strigător la cer este că numele nu are nicio bază istorică, ţiganii nu au purtat niciodată de-a lungul istoriei acest nume, care de fapt provine din cuvântul DOM, care în limba originară a ţiganilor înseamnă „om”.

Prin denaturare (voită), „dom” s-a transformat în „rom” cu „r” accentuat, apoi din „rrom” s-a transformat în „roma” apoi în „romani” şi în „romanies”.

S-a ajuns astfel ca ţiganii să aibă numele identic cu al românilor în limba engleză: romani cu români şi Romanies cu Romanians (doar că în engleză nu există diacritice, după cum vedeţi, iar la o simpla căutare pe Google a cuvântului români se vor afişa link-uri cu ţigani). Practic, denumirile sunt identice. 

În perioada postdecembristă s-a manifestat o presiune constantă din partea unor organizaţii sau a unor politicieni, personalităţi de frunte cu ascendenţă romă, pentru folosirea în documentele oficiale a etnonimului „rom”.

Ca un răspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 şi 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Văcăroiu, ministrul de externe Teodor Meleşcanu recomanda folosirea în continuare în documente a termenului „ţigan”, în concordanţă cu cuvintele folosite în celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului român.

Presiunile continuă şi, în 2001, Petre Roman, ministrul de externe, semnează un nou Memorandum cu numărul D2/1094 din 29.02.2001 către prim-ministrul Mugur Isărescu, în care, în virtutea dreptului de autoidentificare al populaţiilor, recomandă folosirea obligatorie în toate documentele oficiale române a denumirii de rom pentru a identifica etnia ţiganilor.

Mugur Isărescu îşi însuşeşte Memorandumul şi emite o hotărâre de guvern în acest sens. Trebuie precizat că documentele UE referitoare la denumirea de „rom” erau doar indicative, şi nu obligatorii.

Pe de altă parte, nimeni nu contestă dreptul la autoidentificare, care este un principiu european general. Dar, în cadrul acestui proces, nu trebuie să existe suprapuneri peste denumirea istorică a unor popoare europene deja existente.

Să nu uităm exemplul Greciei, care a refuzat să recunoască Republica Macedonia pentru că se crea o confuzie cu numele unei provincii istorice greceşti (Soros Open Network fiind şi aici vectorul principal în crearea acestei denumiri). Azi s-a ajuns la denumirea de FYR (Former Yougoslavian Republic) Macedonia. Dar ce putem aştepta de la o clasă politică ce este mai preocupată de interesele personale mărunte în detrimentul intereselor naţionale, compusă din indivizi fără perspectivă istorică, ce se promovează unii pe alţii pe criterii de cumetrie, şi nu de competenţă.

Rezultatele se văd. În condiţiile în care România ocupă, prin Leonard Orban, postul de comisar european pentru multilingvism, Republica Moldova impune limba moldovenească (o invenţie bolşevică) drept limbă oficială recunoscută în UE. S-a spus la momentul nominalizării că portofoliul pentru multilingvism este prea mic ca importanţă pentru comisarul român. Realitatea a dovedit contrariul.

În timp ce Bulgaria luptă pentru a impune denumirea de evro pentru euro, oficialii români nu au schiţat nici un gest în problema limbii moldoveneşti. Privitor la problema ţiganilor în ansamblu şi a nefericitei denumiri de rom, fără îndoială că avem nevoie de minţi luminate şi nu de teribilismul unui ministru de externe ca Cioroianu care în suita gafelor monumentale, declara că ar fi bine dacă am cumpăra o parte din Sahara pentru a-i muta pe concetăţenii noştri ţigani.

Nu de fanfaronadă ieftină şi păguboasă avem nevoie. Romii români (sună interesant, nu-i aşa?) sunt şi ei cetăţeni cu drepturi egale. România trebuie să conlucreze cu UE în programe de afirmare a identităţii culturale a populaţiei de ţigani în paralel cu integrarea lor socială şi creşterea nivelului educativ.

În ceea ce priveşte denumirea de rom, chiar dacă ne aflăm în ceasul al 12-lea, este necesar un plan de măsuri diplomatice, întinse poate pe mai mulţi ani, pentru a sensibiliza organismele europene şi a îndrepta această mare eroare de a denumi o populaţie transfrontalieră cum sunt ţiganii cu un nume atât de apropiat şi generator de confuzii – numele istoric al poporului român. Luând în considerare preconizata creştere demografică până în 2025 când, pe fondul declinului de natalitate la români şi maghiari şi al scăderii mortalităţii la ţigani, aceştia ar putea reprezenta un procent semnificativ din populaţia României, depăşindu-i pe maghiari, la care adăugăm confuzia numelui de rom cu cea de român, poziţia României în familia europeană apare tot mai îngrijorătoare.

În absenţa unui plan concret, care trebuie urmărit cu consecvenţă, cred că sunt toate şansele ca în conştiinţa civică europeană să se consolideze credinţa că România chiar este ţara romilor (dacă nu s-a întâmplat deja) şi se prefigurează tot mai mult ideea domnului Teodor Meleşcanu, şi anume că se doreşte crearea unui stat ţigănesc în România şi că România va fi în curând ţara ţiganilor.

Orice naţionalism se bazează pe:

– limba comună (în sensul acesta s-au pornit alte campanii mincinoase demarate de Soros Open Network, care încearcă să inventeze o limbă ţigănească împletită cu româna şi pe care au numit-o „romani Vlax”, exact, Vlax! Nu a fost de ajuns că ne-au furat etnonimul de român, acum vor să ne compromită şi etnonimul de valah/vlah.

Această teorie strigătoare la cer este avansată de un anume Ian F. Hancock, care îşi publică lucrările prin intermediul organizaţiei Soros. Cercetătorul menţionat, care se recomandă drept „romani” cu descendenţă britanică şi maghiară, este profesor de studii romani la Universitatea din Texas.

El încearcă şi probabil reuşeşte) să convingă mulţi naivi, inclusiv pe site-ul Universităţii americane, că „olahii” sau „vlahii” sunt de fapt ţigani, de unde ar veni şi denumirea limbii Vlax romani, prezentată ca „un dialect al limbii române” vorbit de populaţia Vlax/Vlach. Este revoltător şi intolerabil, asistăm practic la rescrierea istoriei).

– etnia comună = naţiunea
– etnonimul
– teritoriul
– statul
– drapelul
– istoria comună

Ţiganii au purces pe calea definirii propriului lor naţionalism. Au nevoie de un teritoriu. Poporul ales drept victimă sunt românii. Să lăsam minciuna şi ipocrizia deoparte: dacă aceştia consideră numele de ţigan peiorativ, atunci să-şi ia numele lor originar, care este DOM şi nu ROM.

Articol publicat în Ziarul de Cluj de Ioan Abrudan (29 noiembrie 2007)

 

 

Pe scurt despre originea si istoria tiganilor.VIDEO

Tiganii sunt un grup etnic ce poate fi gasit aproape in toata lumea.

 

 

 

 In Europa, cele mai importante si numeroase grupuri traiesc in Romania, Macedonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Grecia, Spania si Serbia. In Asia, mai ales in Turcia, Caucaz, Iran si India. Tiganii au migrat chiar si in America si nordul Africii.
Se presupune ca numele de “tigani” provine din grecescul “athinganoi” tradus “a nu se atinge”. In alte limbi se spune zingari, tsigans, zigeuners, cigani sau cikani.

 Originea tiganilor

Dupa cercetari pe esantioane de populatii tiganesti din intreaga Europa in 1940, savantii straini clasifica ca predominanta in cadrul indivizilor respectivi, grupa de sange de tip B ceea ce inca o data inradacineaza ideea ca originea tiganilor este straina de Europa, acestia provenind din cadrul continentului asiatic.

 Tiganii erau o secta din Bizant care practicau izolationismul, iar limba lor fiind similara cu alte limbi indiene precum hindi.
Tiganii sunt originari din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului. Ei faceau parte din casta Ksatriya a rajpuitilor. In 1192 armatele aliate ale principilor din Rajput au fost infrante in Batalia de la Tararori, la nord-vest de Delhi. Dupa infrangerea suferita in lupta cu Mohamed Ghur, clanul razbonic nord – indian Rajput (casta Ksatrya), ar fi plecat impreuna cu familiile spre tinuturile arabe si turce, iar mai apoi in Europa.

Harta migratiei tiganilor prin Europa

Istoria tiganilor

Tiganii au migrat in Iran si in Asia mediteraneana, incepand din secolul V, apoi in Imperiul Bizantin in secolul IX, de unde au patruns in sud-estul si centrul Europei (secolele X – XIV), ca si in nordul Africii. In secolul XV au patruns in Europa apuseana (in special in peninsula iberica) iar din secolul XIX in cele doua americi.
Unii cercetatori considera ca au existat mai multe valuri de migratie din India. Si astazi exista triburi nomade sau semi-nomade in India, sustinand teoria ca romii au fost nomazi de la inceput, au parasit India in timpul unei invazii si apoi au fost impinsi inspre Europa de razboaie si invazii ulterioare. O alta teorie considera romii ca fiind o casta de razboinici adunata sa lupte cu invadatorii musulmani, care a parasit India ulterior.

 Limba tiganeasca are importante influente persane si armene, ceea ce dovedeste trecerea tiganilor prin aceste tari. Se pare ca din Armenia (probabil datorita invaziei turce), tiganii s-au despartit in trei grupuri, mergand inspre nordul Marii Negre, sud (pana in Egipt) si vest spre Imperiul Bizantin. Tiganii care au mers spre Imperiul Bizantin sunt cei care urmeaza sa se raspandeasca in toata Europa. Abundenta de cuvinte din limba greaca sugereaza o prezenta relativ indelungata in Imperiul Bizantin. Probabil datorita invaziei turce (din nou), tiganii au intrat in Balcani in secolul al XIV-lea, si dupa cucerirea balcanilor de catre fortele otomane unii au patruns in vestul Europei.

 In Europa, tiganii au fost tinuti in sclavie in Balcani (in special Moldova si Tara Romaneasca), ori si-au continuat calatoria raspandindu-se in toata Europa, din Spania (1425) pana in Finlanda (1597). Pentru a obtine permise de trecere prin tarile din apus, unii tigani au pretins ca sunt crestini din Egipt veniti in pelerinaj (iar mai apoi, cand nu au putut sa le obtina, au falsificat astfel de permise). Acest lucru, asociat cu infatisarea lor straina, duce la denumirea engleza de “gypsy” si cea spaniola de “gitano”, de la egiptean.

 

Meseriile tiganilor

Ghicitul

 Tiganii au avut mereu o aura misterioasa, inca de la venirea lor in Europa. Odata asociati cu o lume misterioasa a magiei, ghicitul li se potrivea perfect. Totodata, ghicitul era o modalitate simpla de a castiga bani. De-a lungul timpului, tiganii au folosit multe metode de ghicit, de la boluri de cristal, carti de tarot, pana la numerologie (interpretarea numerelor) si cititul in palma.

 Totusi, o explicatie mai rezonabila este ca adevarata pricepere a ghicitoarelor este remarcabila lor abilitate de a judeca caracterul omului si a vedea ce-si doreste acesta. Adevarul e ca oamenii tin minte ce se indeplineste si uita ce nu se indeplineste.

 Pentru a multumi clientii, ghicitoarele prezic deseori un viitor favorabil. Dar pentru a trezi interesul, ele ii previn de multele pericole care le stau in cale, care pot fi prevenite, desigur, tot de ele. Ca o regula, ghicitoarele nu folosesc ghicitul cu alti tigani. In comunitatea lor, tiganii au alte modalitati de a prezice viitorul si de a vindeca. Tiganii poarta deseori amulete si talismane norocoase, pentru a preveni necazurile, spiritele rele si boala.

 Muzica

 O alta meserie este cantatul. Tiganii sunt, probabil, cel mai bine cunoscuti datorita muzicii lor. Exista numeroase izvoare istorice care mentioneaza muzicieni tigani cantand pentru regi si imparati. De asemenea, in tot estul europei, tiganii au fost intotdeauna preferati pentru evenimente ca nunti sau sarbatori. In multe instante, statutul de muzicieni de valoare le-a permis tiganilor sa aiba privilegii greu de obtinut altfel. Spre exemplu, desi ei erau inca vanduti ca sclavi in secolul al XIX-lea in Moldova si Tara Romaneasca, muzicienii tigani de prestigiu din Transilvania imperiului Austro-Ungar aveau un rol important in comunitatile satesti si se bucurau de unele privilegii de care taranii romani nu se bucurau.

 Negustori si crescatori de cai

 Tiganii nu au fost priceputi doar la cantat. Alte meserii traditionale ale tiganilor? Ei au fost cunoscuti ca crescatori si vanzatori de cai din vremuri stravechi. Caii au fost intotdeauna un important factor economic in viata lor, esentiali pentru stilul de viata nomadic, fiind ingrijiti si tratati ca atare. De altfel, tiganii erau apreciati si de gadje pentru priceperea lor de a trata bolile cailor. Pe vremuri in satele romanesti, cand se imbolnavea o vaca oamenii se duceau cu ea la veterinar, dar cand se imbolnavea un cal ei se duceau la un tigan priceput. Deseori, tiganii cumparau un cal bolnav la un pret foarte mic, aveau grija de el, si cand acesta era din nou intr-o conditie buna, il vindeau la un pret mult mai mare. De aici iese o alta meserie, negustoritul. Unde sunt destul de priceputi la tocmit.

Tiganii in Romania

In tarile romane sunt semnalati in secolul XIV, fie ca mestesugari liberi organizati in satre, fie ca robi. In Evul Mediu, majoritatea tiganilor din tarile romane erau robi boieresti, domnesti sau manastiresti, ocupatiile lor principale fiind acelea de caldarari, fierari, aurari, spoitori sau cantareti.
In secolul XIX, sub influenta ideilor liberale ale revolutiei de la 1848, toti oamenii au fost declarati liberi si egali, robia tiganilor fiind definitiv abolita in 1856. 

Cand, cum si de ce au migrat tiganii in Europa?

Migratia efectiva a tiganilor in Europa a inceput in secolul XIV odata cu cucerirea de catre turci a portului grecesc Gallipoli. De altfel ascensiunea triburilor nomade indiene a fost strict legata de victoriile turcesti si de faurirea puternicului Imperiu Otoman, tiganii prosperand in interiorul lui. 

 

Vanatoarea de tigani

“Vinatoarea de tigani” se produce, in aceeasi perioada, in mai multe state. Un bon de plata, din 7 mai 1737, arata ca un ‘vinator de tigani’ dintr-un sat austriac era remunerat cu 52 de coroane (7 fripturi de vita, 28 coroane; 6 masuri de vin, 18 coroane; paine, 6 coroane). Un secol mai tirziu, in Jutland, arhivele vorbesc de o vinatoare in care au fost ucise 260 de persoane, inclusiv ‘o tiganca cu copilul ei’. In tarile scandinave, in 1560, se interzice botezarea si inmormintarea rromilor, iar in 1637, rromii gasiti pe acele teritorii puteau fi ucisi fara judecata. Ordonante similare, decretate in secolele XVIII – XIX, au ramas valabile pina in 1954. In Norvegia, intre 1687 si 1845, tiganii (tatere) trebuiau arestati, bunurile confiscate si sefii lor executati. In Danemarka, in 1536, 1554, 1561, 1570, 1574, tiganii surprinsi in teritoriu erau condamnati la munca fortata, iar din 1589, in prealabil, seful grupului era executat. In 1683 se interzice navigatorilor de a lua la bord tigani, iar din 1708, tiganii sunt incarcerati. In Elvetia, intre secolele XVI – XVII, ‘cei fara tara’ erau torturati, iar din 1580, oricine putea sa-i ucida. Din 1646, dreptul de a ‘lichida, prin bataie sau impuscare’ este institutionalizat prin ordonanta.

Holocaustul tiganilor

Prima reactie a puterilor publice fata de tigani este, in general, una de respingere, de expulzare. In Germania sint vinati, la Frankfurt, in 1449, iar la sfirsitul secolului, respingerea devine globala: Reichstag-ul, reunit la Landau si Friburg, in 1496, 1497, 1498, ii declara pe tigani ’spioni in solda turcilor’, ‘aducatori de ciuma’. Sint acuzati de brigandaj, vrajitorie si furt de copii.

In Romania
Autoritatile romane si Conducatorul Antonescu i-au deportat pe tigani in Transnistria, dar masurile anti-evreiesti, ca si cele impotriva bulgarilor, maghiarilor si, fireste, tiganilor, se regasesc inca de la infiintarea statului roman modern.

 Jean Ancel, in cronograful deportarii evreilor, ‘Transnistria’, demonstreaza ca ‘toti tiganii barbati, valizi, intre 20 si 40 de ani, precum si toi evreii capabili de munca’ erau trimisi dincolo de Nistru si pusi la dispozitia germanilor.

 Sonia Palty, evreica deportata in Transnistria, isi aminteste: ‘Se zvonea ca comandantul german a cerut guvernamantului roman din Transnistria sa curete malul Bugului de evrei si tigani. Tiganii fusesera si ei deportati din Romania. Erau tinuti in lagare. De-abia atunci am vazut ca pe malul Bugului, alaturi de pontonul ridicat cu citeva zile inainte, sunt sute, mii de oameni. Tigani cu corturi, cu copii, cu caini, cu caruse trase chiar de ei. Caii le fusesera luati. Asteptau inca din toiul noptii, cand ii adusesera acolo. Noi, in ghetto, nu auziseram nimic. Coloana noastra porni. Subprefectul Aristide Padure injura si lovea. Politistii ucraineni isi indesau buzunarele cu lucruri aruncate de noi. Intr-o jumatate de ora am ajuns la mal. Pe fiecare bac erau incarcati cam 60-70 tigani. (…) Tiganii erau transbordati pe malul unde ii astepta moartea. Plangeau, strigau, tipau. Si pe ei Domnul ii uitase, nu ii mai putea ajuta. Trecu un bac. Multe femei cu copii. Una, in zdrente, s-a ridicat in picioare. Tinea in brate un copil mic. Gol. A urlat ca o fiara. A ridicat copilul spre soare si l-a zvirlit in apele tulburi ale Bugului. Un urlet urias. Toate femeile de pe bac s-au ridicat in picioare si si-au aruncat copiii in apele Bugului. si, indata, s-au aruncat si ele. Unele incercau sa se inapoieze innot, pe malul romanesc. Soldatii de pe mal au inceput sa traga cu armele. Tiganii de pe ambele maluri au inceput sa urle. Padure si-a scos revolverul. A tras in plin, ucigand unul…, doi…., trei… Dar cine i-a mai numarat…?

Antropologie rasiala si genocid

Teoriile elaborate prin Rassenhygienische Forschungstelle aveau sa fie aplicate. Rasa va fi cea care va duce la solutionarea “Problemei tiganilor”.

Himmler va oferi 40 de tigani prizonieri in lagarul Sachsenhausen, profesorilor Werner Ficher si Hombeck, pentru a le da posibilitatea de a proba ca prin venele tiganilor curge sange nearian. Dupa acesti ’savanti’, peste 90% din tigani erau metisi si ateisti metisi, aveau tendinta de a contracta casatorii cu alti metisi sau, cu atat mai rau, cu germani ‘integrati’ din punct de vedere rasial.

Importanta studiului rasial este ilustrata si prin faptul ca a permis si teze de doctorat. Eva Justin, asistenta a dr.Richter, a fost interesata mai ales de descendenta tiganilor ‘foarte periculoasa pentru puritatea rasei germane’. Odata cu publicarea tezei sale asupra tarelor copiilor tigani, mii de copii au fost trimisi la Birkenau, unde au avut un destin si o suferinta egalata doar de cea a celor peste 1.500.000 de copii evrei.

“Umbla si azi prin lume, furand la drumul mare”

In 950 istoricul arab Hamza din Ispahan vorbeste despre monarhul persan Bahram Gur ce si-a incheiat domnia in jurul anului 438. De aici aflam primele marturii despre tigani cunoscuti ca zotti sau luri. Astfel regele Persiei ii va cere suveranului Indiei 12.000 de lautari care ar fi urmat sa distreze auditorii si sa se stabileasca acolo pentru a deveni agricultori si a munci pamantul primind in schimb fiecare, vite, magari si grane.

 50 de ani mai tarziu in poemul epic national persan Sah (Cartea Regilor) aflam ca lurii (adica tiganii) au mancat granele si vitele refuzand munca pamantului si au fost drept urmare izgoniti de catre regele Bahram Gur. De atunci legenda spune ca tiganii: “umbla si astazi prin lume, cautand de lucru, intovarasindu-se cu cainii si cu lupii, furand la drumul mare pe timp de zi si de noapte.”

 

 

Autor: Marius Ignatescu

Descopera.org

 

 

Note:
Wikipedia
Rroma.eu