CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Europa, România și problemele privind migrația

În data de 25 februarie a.c.,Agenția HotNews.ro titra: Uniunea Europeană va primi toţi refugiaţii din Ucraina. La rândul său, și Agenția Reuters scria vineri, că şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock a anunțat că Uniunea Europeană îi va primi pe toţi cei care fug de violența dezlănțuită de Rusia în Ucraina.

  • Trebuie să facem totul pentru a-i accepta fără întârziere pe cei care fug de bombe și de tancuri.
  • Am încercat totul pentru a nu se ajunge la acea zi (a invaziei – n. red.), dar ea totuşi a sosit, fiindcă preşedintele Rusiei a ales războiul în locul vieţilor omeneşti. Şi de aceea îi vom primi pe toţi cei care fug acum”, a spus şefa diplomaţiei germane înaintea unei întâlniri cu omologii săi europeni, la Bruxelles.

La scurt timp, pe data de 3 martie, a avut loc la Bruxelles întrunirea secțiunii de afaceri interne a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, organizat de Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene.

România a fost reprezentată la reuniune de către ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE, consemnează https://www.mai.gov.ro/comunicat-de-presa-303.

Pe agendă au figurat subiecte importante precum situația din Ucraina, situația și guvernanța politică a spațiului Schengen și progresele înregistrate în domeniul azilului și migrației.

Referitor la situația din Ucraina, ministrul Lucian Bode a prezentat măsurile luate de România în ceea ce privește controlul la frontiera de stat, primirea solicitanților de azil, respectiv gestionarea situațiilor de urgență, asistenței umanitare și protecției civile. „România a mobilizat până la acest moment resurse consistente atât materiale, financiare, cât și de personal pentru gestionarea situației create la frontiera cu Ucraina și Republica Moldova. Însă acest efort nu poate fi susținut fără a solicita sprijin prin intermediul mecanismelor financiare și de sprijin ale Comisiei Europene. În acest sens, în perioada următoare vom transmite solicitările noastre fundamentate către Comisia Europeană”, a declarat ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE.

În intervenția din cadrul sesiunii informale de lucru cu ministrul afacerilor interne din Ucraina, domnul Denys Monasîrsky, demnitarul român i-a transmis omologului ucrainean că toți cetățenii din Ucraina care au fugit din calea războiului și au ales să rămână în România vor beneficia de tot sprijinul instituțiilor statului român și al românilor.

Totodată, ministrul afacerilor interne, domnul Lucian BODE i-a dat asigurări omologului ucrainean privind operaționalizarea în perioada următoare în zona de nord a României a hub-ului logistic de distribuire a asistenței umanitare oferite de partenerii europeni care doresc să contribuie umanitar.

FOTO: Refugiati ucraineni

De la invazia militară a Ucrainei de către Rusia, numărul persoanelor care au fugit din calea războiului din Ucraina a depăşit pragul de 1,5 milioane, devenind criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial, a anunțat duminică ONU. 

Peste un milion de persoane au trecut graniţa în Polonia și peste 260.000 de refugiați din Ucraina au intrat în România până acum, iar numărul lor este în creștere.

În spiritul solidarității cu poporul ucrainean, miniștrii de interne au agreat astăzi cu unanimitate Decizia care declanșează aplicarea mecanismului prevăzut de Directiva de protecție temporară din 2001.

Acest mecanism a fost dezvoltat în scopul gestionării eficiente a cazurilor persoanelor provenite din zone de conflict direct fără derularea unor proceduri individuale.

S-a convenit acordarea statutului de protecție temporară cetățenilor ucraineni care solicită acest lucru și, suplimentar, cetățenii unor state terțe care au locuit pe teritoriul Ucrainei și care nu se pot repatria în condiții de siguranță și durabile pot, de asemenea, beneficia de protecție temporară sau de un alt statut adecvat prevăzut de legislația națională.

Statutul de protecție temporară presupune, printre altele, acces la educație, asistență medicală, drept la muncă, etc.

În ceea ce privește situația și guvernanța politică a spațiului Schengen, ministrul afacerilor interne a reiterat sprijinul pentru finalizarea negocierilor pe marginea propunerilor legislative aflate în dezbatere, pentru a adapta cât mai rapid practicile și cadrul juridic UE la provocările curente, în reperele stabilite de Strategia Schengen.

Nu în ultimul rând, în cadrul dezbaterilor privind azilul și migrația, ministrul român a subliniat necesitatea înregistrării de progrese pe marginea Pactului privind migrația și azilul, scopul fiind de a stabili un sistem funcțional care să răspundă eficient provocărilor actuale.

Migrația

De câteva decade țările occidentale trec printr-un fenomen acut de îmbătrânire a populației. După al doilea război mondial s-a instaurat poate cea mai lungă perioadă de pace în Europa Occidentală, care durează și acum, scrie http://cristiannegrea.blogspot.com.

Boomul economic a fost urmat și de creșterea nemaiîntâlnită a nivelului de trai și cu mărirea speranței de viață.

Concomitent, numărul copiilor a scăzut, țările respective ajungând curând la un spor natural negativ. La asta adăugându-se și mărirea numărului de pensionari, prin prelungirea speranței de viață, țările occidentale au ajuns să se confrunte cu o problemă majoră. Nu erau destui tineri care să muncească ca prin contribuția lor să poată plăti pensiile celor în vârstă.

Mai mult, gradul superior de instruire în școală a făcut ca tinerii să refuze munci considerate inferioare și mai prost plătite. Guvernele occidentale au încercat să rezolve această problemă prin admisia unui număr din ce în ce mai mare de imigranți care să preia aceste munci și să contribuie la susținerea economică și a balanței fondurilor de pensii.

Occidentalii au încercat să rezolve problema admițând imigranți, fără să se gândească prea mult la  alte efecte. Astfel, peste cinci milioane de turici au imigrat în Germania și țările nordice, slab populate, se confruntă deja cu o proporție deloc neglijabilă de imigranți. Franța și Marea Britanie au acceptat imigranți din fostele lor colonii care și-au dobândit independența, astfel urmărind să-și asigure și un control asupra acestor țări devenite independente.

Țările vestice au făcut greșeala de a considera că acești imigranți, necesari pentru economie, se vor integra ușor în societățile occidentale și vor putea fi ușor asimilați, ținând cont de superioritatea civilizației și societății occidentale față de cele ale lor de origine, majoritatea fugiți din țări supuse sărăciei endemice sau dictaturilor nemiloase.

Vremurile de astăzi au văzut cea mai masivă deplasare de populație din timpul popoarelor migratoare, facilitată și în urma dezvoltării nemaiîntâlnite a capacităților de transport și comunicații.

Dar problema este că imigranții, majoritatea de religie islamică, pur și simplu nu au dorit să fie asimilați în aceste societăți, dimpotrivă, doresc să-și păstreze individualitatea etnică și culturală. Răspunsul la această problemă a fost teza multiculturalismului european, dar deja mai mulți politicieni o consideră o teză depășită, spunând că multiculturalismul nu și-a atins scopul. Imigranții arabi, maghrebieni, negri, indonezieni au sosit în grupuri și s-au stabilit în orașe ocupând suburbii întregi unde și-au impus propriile reguli și în care poliția nu mai intervine. Au devenit enclave scăpate de sub autoritatea statului, trăind după propriile legi.

Franța, prima confruntată cu revolte anarhice de o mare magnitudine, a încercat să riposteze timid, prin interzicerea purtării vălului, făcănd un pas în lupta împotriva culturii islamice ce se desfășoară chiar pe teritoriul francez.

De menționat că Franța nu admite existența minorităților etnice sau naționale pe teritoriul ei, în schimb dă lecții altor state cum să se poarte cu minoritățile lor etnice.

Dar astăzi, deși se încăpățânează să-i numească în continuare pe arabii maghrebieni, pe senegalezi sau nigerieni, ce populează masiv cartiere mărginașe din marile orașe, tot francezi, recunoaște că are o mare problemă cu asimilarea acestor noi francezi de ocazie, dar de care are nevoie ca să-și rezolve dificultățile economice și care să facă muncile de jos pe care un francez get-beget le-ar refuza cu indignare.

Poate că aceste efecte n-ar fi atât de vizibile dacă acești imgranți nu ar aduce cu ei o serie de probleme pe care politicienii europeni le-au ignorat până nu au ajuns să se confrunte direct cu ele. Au sosit nu doar obiceiurile și tradițiile lor, ci și problemele lor, organizarea lor în clanuri și triburi, dușmăniile între clanuri și de multe ori ura împotriva societății care i-a primit. Acestea nu sunt caracteristice tuturor, ci unei părți, dar destul de importantă și numeroasă pentru a provoca probleme.

Europa triburilor, ieri și astăzi

Din antichitate până în epoca modernă, de fapt poate până în a doua jumătate a secolului XX, Europa, la fel ca întreaga lume, s-a învârtit în jurul chestiniunilor tribale.

Dar până la acea dată, Europa a fost răvășită de răboaiele între triburi. Rând pe rând, triburile germanice, slave, romanice, ale anglo-saxonilor, s-au luptat pentru supremație. Istoria continentului european este istoria celei mai sângeroase părți a lumii culminând cu cele două războaie mondiale, începute tot în Europa.

Dar șaizeci de ani de pace nu înseamnă că totul va rămâne așa. Lumea în general și Europa în special a fost mai mult în stare de război decât în pace. Deceniile de prosperitate și succes politic și economic a dus la o relaxare a vechilor antagonisme și au creat un climat de integrare și pace, exprimat mai ales prin nou creata Uniune Europeană.

Iar această invazie a imigranților, cu această împingere forțată a unor noi triburi cu altă cultură, cu alte reguli și care nu le respectă pe cele ale băștinașilor, pot reprezenta un catalizator pentru noi și noi violențe.

Șaizeci de ani de pace se pot dovedi insuficienți pentru adormirea pornirilor războinice ale triburilor europene.

Am folosit termenul triburi, referindu-mă prin extensie și la faptul că în timp, aceste triburi s-au constituit în state-națiuni, dar care au și ele minorități (aparținând aceluiași trib) pe teritoriul altor state sau sunt divizate în triburi în interiorul aceluiași stat. (vezi fosta Iugoslavie, fosta Cehoslovacie sau actuala Belgie).

Generic vorbind, mă refer la triburi ca și entități sau grupuri de populație ce împărtășesc aceeași religie, aceeași limbă (chiar dacă împărțită în dialecte) și aceeași rădăcină istorică, împărtășesc aceeași atitudine de excludere față de non-membri.

Astăzi aceste diferențieri nu par atât de pregnante ca și în trecut, mai mult datorită faptului că acest mozaic european de triburi a reușit o dezvoltare economică și politică comună, împărtășirea de valori comune ca și libertatea și drepturile omului, toate concretizate statutar sub forma acestei uniuni suprastatale numită Uniunea Europeană.

Aceste realizări au adormit pasiunile trecutului, frământat de războaie religioase, etnice, ideologice sau civile ce au frământat timp de secole bătrâna Europă, locul unde războaiele uneori erau numite după durata lor (războiul de o sută de ani, războiul de treizeci de ani, războiul de șapte ani).

Valorile comune descoperite au adormit, dar numai la suprafață, intoleranța și xenofobia dintre triburile europene, făcăndu-le să acepte mult mai ușor diferențele majore dintre ele.

Dar acest fenomen este doar unul de suprafață. Iar pasiunile pot reizbucni ușor în contact cu celelalte triburi străine apărute brusc în mijlocul civilizației europene. Acestea pot fi catalizatorul care poate inflama patimi ce păreau dispărute de zeci de ani.

Nu trebuie decât să ne amintim zelul cu care s-au masacrat între ele popoarele fostei Iugoslavii în ultimul deceniu al secolului trecut.

Triburile europene nu-i înțeleg pe noii apăruți printre ei. Este normal, nu au o istorie de conviețuire comună, ci un lung șir de conflicte de linie de demarcație acolo unde s-au întâlnit. Iar religia musulmană nu a ajuns la nivelul de toleranță practicată în prezent de creștinism.

Ni se par greu de înțeles unele acte și pasiuni, prin prisma omului civilizat. De exemplu, nu cred că vreun creștin să-l ucidă pe un ateu sau un musulman dacă acesta nu crede în creștinism sau ia în derâdere această religie.

Vă mai amintiți de valul de violență din lumea musulmană în urma caricaturilor la adresa Profetului din ziarele daneze sau în urma arderii Coranului în Statele Unite? Iar această violență este importată acum și în Europa.

Factorii și bazele de instabilitate s-au instaurat treptat în suburbiile marilor orașe, devenite enclave guvernate de clanuri de import, care promovează excluziunea străinilor în locul asimilării treptate sperate de politicienii europeni adepți ai multiculturalismului.

Europa va fi cucerită prin imigrarea masivă, spunea și istoricul Neagu Djuvara într-un interviu.

Și nu trebuie să ne ascundem după deget de dragul political corectness și trebuie să recunoaștem ceea ce politicienii europeni se tem să o facă: tulburările din Franța și cele actuale din Marea Britanie au început tocmai în aceste enclave ale imigranților diferiți ca și formație și cultură, dar animați de frustrări, multe din ele istorice.

Ideea conform căreia țările lor de origine au rămas subdezvoltate din cauza Occidentului are aici o valoare de axiomă.

Poate fi doar parțial adevărat, dar excluzând greșelile proprii nu face decât să agraveze problema. Una peste alta, arabii învinovățesc pe oricine pentru eșecul lor, mai puțin pe ei înșiși. Cu o astfel de atitudine nu pot ajunge nicăieri, doar prelungesc agonia.

Frustrările mai recente sunt datorate faptului că aceștia, în noile lor patrii, obțin doar slujbe de mâna a doua mai prost plătite, iar perspectivele lor de avansare în carieră sunt considerabil mai reduse față de acelea ale unui occidental.

Au devenit conștienți de rolul lor în economia vestică, de umplere a deficitului de forță de muncă, dar fără a se bucura pe deplin de avantajele economiei capitaliste, acestea rămânând rezervate băștinașilor.

Mai mult, criza economică a lovit în cea mai mare măsură în joburile acestora, de fiecare dată fiind mai ușor pentru o companie să se dispenseze de aceștia decât de munciitorii calificați și perfecționați.

De aceea reacția lor a devenit violentă, fapt care a luat prin surprindere forțele de ordine. Distrugeri, incendieri, magazine devastate, jafuri și violențe în marile orașe, totul coordonat prin internet și telefoane mobile. Mii de mașini au fost incendiate și sute de magazine sparte, iar jaful a fost în multe cazuri mobilul primordial.

Reacțiile nu s-au lăsat așteptate, tot mai multe organizații extremiste apărând ca ciupercile după ploaie, inclusiv cele neo-naziste sau de extremă dreaptă.Această escaladare ar putea fi catalizatorul care ar putea arunca Europa din nou în haos, pasiunile reaprinzându-se și vom putea vedea din nou triburile europene masacrându-se unul pe altul.

Nu ar fi așa greu, mai ales că există încă conflicte violente care încă sunt departe de a se fi stins, Irlanda de Nord sau bascii fiind doar câteva exemple.

O renaștere a extremismului, inițial îndreptată împotriva imigranților, ar putea fi deviată și îndreptată asupra vecinilor sau minorităților naționale, ducând la o escaladă și o spirală a violenței, odată Cutia Pandorei deschisă.

Extremele

Cu fenomenul imigrației masive se confruntă întreg Occidentul, inclusiv Statele Unite ale Americii. Dar prin excepție, SUA este o națiune de imigranți, așa că este mult mai tolerantă și mai eficientă în asimilarea acestora, ea făcând acest lucru de două sute de ani. Totuși, problemele au apărut și aici.

În alegerile din 2006 și 2008 chestiunea imigranților ilegali a inflamat spiritele, mai ales în statele sud-vestice, confruntate cu imigrația dinspre Mexic, și devenite din ce în ce mai latino-americane. Inițiative legislative tind să înăsprească regimul imigrației în Statele Unite.

Reacția opusă pare să fie cea a Rusiei. Deși cu probleme majore de declin a populației, Rusia a luat-o pe panta naționalistă, din motive mai mult politice. Între 1991 și 2007, populația Rusiei a scăzut de la 149 milioane la 142 milioane, în acest ritm ajungând sub 100 de milioane în 2050. În societatea rusă principalele cauze ale declinului demografic îl reprezintă alcoolisnul, consumul de droguri, serviciile sanitare deficitare și condițiile proaste în general.

Dar aici, organizațiile naționaliste sub oblăduirea puterii au o atitudine agresivă față de imigranți, de multe ori vânându-i în grup pe străzile Moscovei pe aceia originari din zona Caucazului.

Ori, aceștia nu erau nici măcar imigranți, ci tot cetățeni ruși, dar originari din zona Caucazului de Nord, confruntată cu insurgența cecenă. Sunt etnici ruși din republicile învecinate, foste  republici parte din Uniunea Sovietică (cam 25 de milioane), care revin în Rusia, dar majoritatea sunt oameni în vârstă, care nu pot aduce prea mult economiei ruse.

Cu un astfel de deficit care se adâncește și cu o politică xenofobă susținută discret de autorități, viitorul Rusiei nu sună prea bine.

Cazul României, sau unde vom fi peste 20 de ani

România nu face excepție, atâta doar că pentru noi provocările migraționiste sunt abia la început. De aceea avem șansa să învățăm din greșelile altora pentru a nu le repeta, dacă vom fi suficient de înțelepți să tragem învățămintele necesare.

După 1990, România a intrat în economia de piață total nepregătită, nu a avut parte de o tranziție inițială de care au avut parte celelalte țări socialiste în care treptat se introduseseră unele mecanisme incipiente ale inițiativei private, favorizând apariția unor antreprenori, precum și pregătind populația pentru marea schimbare, cea de mentalitate.

Politicile falimentare promovate de dictatura lui Nicolae Ceaușescu, fără nicio bază economică reală, au pus economia românească pe butuci. Dezastrul a continuat și dupa 1990, atât din lipsa managerilor, cât și din cauza unei elite politice cleptocratice apărute peste noapte tot din rândurile activiștilor de partid incompetenți economic.

Cadrele pentru apariția unui stat capitalist erau subminate de baza economică prost construită cu capacități industriale gigantice și energofage, de incompetența sau hoția factorilor responsabili, precum și de recent apărutul politicianism care avea tendința să subordoneze cu totul economicul către politic, atât pentru a-și asigura bazinul electoral cât și subvenții grase.

În acest scop politicianismul a început să uzeze de slogane populiste care au făcut mult rău pe termen mediu, rejectând în mintea maselor ideea de capitalism și privatizare. Vă amintiți de “Nu ne vindem țara” sau altele la fel? Sau de consecințele lor, investitori alungați și oportunități economice ratate?

Dintre multiplele politici greșite luate pe baze politicianiste în perioada postdecembristă se numără și cea a pensionărilor anticipate. Pentru a nu trimite oameni în șomaj ca urmare a inevitabilei restructurări a economiei, s-a deschis liber robinetul pensionărilor anticipate. Oameni în deplină putere de muncă, la 40-45 de ani, ieșeau pur și simplu la pensie pe baza unei cereri sau pe baza unui aviz medical obținut cu neîngăduită ușurință.

Decizia s-a dovedit devastatoare pentru fondul de pensii, obligat să facă față unui deficit împovărător. Și asta deoarece șomer nu suna bine, suna mai bine pensionar. Unui șomer îi plătești ajutor de șomaj șase luni, după care el reintră în circuitul productiv, deoarece locuri de muncă se găsesc, dar unui pensionar anticipat îi plătești pensie timp de patruzeci de ani, dublu ca timp cât a contribuit. Răul a fost făcut, actualmente acești pensionari anticipat ajungând la vârsta pensionării ca limită de vârstă.

Și tipul predominant al angajatului s-a modificat în timp. Inițial, principalul atu pentru investitorul străin era forța de muncă ieftină din România, astfel că fabricile de textile ce lucrau în lohn au apărut ca ciupercile după ploaie.

Era normal, textilele au mică valoare adăugată, așa că am ajuns croitorii Europei, dar la fel de repede aceste investiții s-au deplasat mai la est, pe măsură ce câștigurile românilor au început să crească.

Astăzi nu prea găsești români care să lucreze în textile pentru o sută de euro pe lună, dar au fost importați muncitori străini, de regulă chinezi, care fac asta. Este începutul fenomenului din Occident și în România?

Situația României este îngrijorătoare la ora actuală. Mai mulți pensionari decât salariați, iar acești salariați sunt și mai puțini în economia reală, respectiv la privat, cei ce contribuie în mod real la fondurile de sănătate, șomaj și pensii.

Anul acesta fondul de pensii va avea un deficit de trei miliarde și jumătate de euro, iar cel de șomaj de jumătate de miliard de euro, diferența dintre cei ce contribuie și cei ce beneficiază.

Pe măsură ce economia va crește, necesarul de forță de muncă va fi tot mai mare, iar potențialul local nu-l va putea umple, din moment ce sporul natural este negativ și în România. Chiar presupunând că o mare parte din românii plecați la lucru în Spania și Italia vor reveni treptat, pe măsură ce veniturile în România vor crește, tot nu se întrevede o posibilitate ca necesarul viitor de forță de muncă să fie satisfăcut, iar deficitul fondurilor de pensii și de sănătate vor fi tot mai mari și mai greu de acoperit prin împrumuturi, altă soluție neexistând.

Situația ar putea deveni critică peste câțiva ani, atunci când generația decrețeilor lui Ceaușescu, cea anilor 1968-1970, cea mai numeroasă și actualmente productivă, va ieși la pensie. Atunci sistemul de pensii se va prăbuși, asta dacă nu o va face mai devreme, ceea ce este mult mai probabil.

România încă nu se grăbește să accepte imigranți, numărul acestora se dovedește de a fi infim. Chiar și acordarea cetățeniei române pentru românii din Basarabia este un proces migălos. Spre exemplu, România va putea acorda cam 120000 de cetățenii pentru basarabeni pe an, în schimb marea Britanie acorda circa 200000 de cetățenii britanice pe an. Iar scopul României în acordarea cetățeniei pentru basarabeni nu este economic, ci mai mult de sprijin politic și moral.

O mică parte din basarabenii posesori de cetățenie română vor veni să lucreze în România, majoritatea doritorilor vor merge mai departe spre vest, abia mai încolo, când vor mai crește veniturile, se vor putea orienta și spre România.

La ora actuală, România are două perspective clare de viitor în față: cea a prăbușirii economice și sociale din lipsă de contributori și cea de a doua cu care se confruntă actualmente țările occidentale, a migrației excesive și a noilor minorități etnice și culturale scăpate de sub control.

O decizie și o strategie va trebui discutată și aprobată, în așa fel încât să evităm ambele posibilități, printr-o politică inteligentă. Suntem capabili de asta? Va trebui, dacă dorim ca România să mai existe și în viitor.

Publicitate

08/03/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Hărțile etnice și KURZII, cel mai mare popor fără țară

Kurds in Germany slam Ankara

Foto: Manifestație a kurzilor pentru independență

Kurzii pe hărțile etnice

Când se discută despre ofensiva militară lansată recent în zonele din nord-estul Siriei controlate de kurzi (Rojava)  revine în actualitate, în special în ceea ce privește relațiile etnice și problema kurdă.

În cele ce urmează, situl maghar  https://pangea.blog.hu/ kurdok_etnikai_terkepeken,  prezintă  câteva hărți etnice / etnografice, care  ilustrează distribuția populației kurde și prezintă o serie de date importante privitoare la istoria postbelică a regiunii.

De asemenea, se încearcă  evidențierea unor posibilele paralele cu Ungaria după pierderile teritoriale suferite  în urma Tratatului de la Trianon.Războiul civil din Siria, care a început după primăvara arabă din anul 2011, și a crescut în amploare după 2017, odată cu statul islamic pare să înceteze să existe în sens teritorial, majoritatea militanților săi fiind prinși  într-un război de gherilă.

Kurzii au preluat controlul asupra marilor zone din nord-estul Siriei, în principal în detrimentul statului islamic, controlând și fosta „capitală” a acestuia, Rakka. 

szerdogan.jpg

Foto: 24 septembrie 2019 – Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan prezintă limitele zonei de securitate planificate pe o hartă la o reuniune a ONU de la New York. sursă

Cu toate acestea, nu înseamnă că aceste zone din Siria au o populație kurdă uniformă în interiorul zonei care este ținta ofensivei turcești.

Pe de altă parte, turcii, care au ei înșiși o minoritate kurdă semnificativă pe terioriul lor, văd în kurzii sirieni ca o sursă de amenințare la adresa securității țării , fiind acuzați că ar avea legături cu PKK, o organizație pe care o califică drept grup terorist.

nov7isis.jpg

Harta: Teritoriile dominate de diferite grupuri etnice in Siria și nordul Irakului; sursă

Poporul kurd este estimat la 30 și 40 de milioane de persoane și reprezintă astăzi cea mai mare minoritate etnică din lume care nu are o țară. Din acest număr, aproximativ 15 milioane locuiesc în Turcia (15-20% din populația țării), 6-8 milioane în Irak (15-20% din populația țării), aceeași în Iran (10% din populația țării) și În Siria, 1-2 milioane de oameni, 5-10% din populația țării.

Alte surse au evaluat populația kurdă (dinainte de războiul civil) în Siria la 10% din totalul populației estimând-o la 2,4 milioane de oameni. În plus, numărul de diaspora este semnificativ, aproximativ 6-800 de mii de kurzi care trăiesc în Germania.

În Siria, kurzii trăiesc în principal în nordul, nord-estul țării, dar distribuția lor este departe de a fi uniformă majoritatea orașelor lor fiind înregistrată în în imediata apropiere a frontierei cu Turcia. Kurzii sunt musulmani, aproximativ 75% dintre ei fiind de confesiune sunită. Kurzii  șiiti trăiesc și în anumite părți din Turcia, Irak și Iran.

Există, de asemenea, kurzi creștini, Jazid și Zoroastrienin.

Ei nu sunt complet omogeni din punct de vedere lingvistic, vorbind trei dialecte diferite ale limbii kurde, care face parte din familia de limbi indo-europene , kurzii din Turcia folosesc litere latine, în timp ce celelalte grupuri kurde utilizează scrierea arabă. 

 

 

sznepeloszlas.jpg

Distribuția populației în Siria.sursă

sznyelv.jpg

Condiții lingvistice în Siria.sursă

Au existat semne ale apariției sentimentului de conștiință naționale și  de apartenenței lor în raport cu  alte popoare încă din  secolul al XII-lea, dar începând cu secolul al XVI-lea teritoriile kurde au fost împărțite între Imperiul Otoman și Persia, ceea ce a dus la lupte îndelungate.

În Orientul Mijlociu, conceptul de minoritate națională în sens european nu a fost cunoscut  mult timp, întrucât minoritățile erau organizate în primul rând pe  bază religioasă, în funcție de raportul dintre islamism, care este religia dominantă, și alte religii prezente în regiune.

Conducerea politică musulmană arabă și turcă  privește creștinii și evreii drept „popoare ale cărții” (concept monoteist privitor la descendenții biblicului  Avraam), astfel încât în cea mai mare parte a perioadei respective, credincioșii acestor religii ale lumii au coexistat mai mult sau mai puțin pașnic (fapt ilustrat și de cartierele confesionale existente în orașele istorice din Orientul Mijlociu).

Ideea unui stat kurd independent a apărut pentru prima dată în timpul șeicului Obajdalláh , la sfârșitul secolului al XIX-lea, mișcarea condusă de el fiind  considerată  prima mișcare naționalistă în sens european, care viza independența și unificarea teritoriilor kurde aflate atât sub dominația Turciei, cât și a Persiei. Mișcarea a fost strivită Imperiul Otoman în 1881 .

În același timp, kurzii au luat parte la Primul Război Mondialde partea turcilor și mai târziu au luptat și împotriva populației armene, diverse estimări evaluând numărul victimelor genocidului armean din Turcia între 300.000 și un milion și jumătate de oameni.

Soldații din jandarmeria turcă și  luptători din triburile kurde   au mânat armenii pe jos în lagărele din deșert aflate la granița dintre actualul Irak și Siria, unde mulți și-au pierdut viața din cauza lipsei de alimente și a brutalității soldaților turci din pază.

Deși genocidul armean  este recunoscut oficial de aproximativ două duzini de state, existența acestuia este în continuare respinsă de Turcia.

Comunitățile armene derulează de mai multă vreme o intensă campanie de sensibilizare a opiniei publice în această privință, însă multe țări continuă  inclusiv  Ungaria refuză și acum să recunoască crimele și genocidul de care s-a făcut vinovată Turcia.

După Primul Război Mondial, Turcia a pierdut o parte semnificativă a teritoriului său sub tratatul de pace de la Sèvres, dar trupele lui Kemal Atatürk, cu sprijinul sovietic, au reușit să recapete teritorii semnificative și să lupte pentru un nou tratat de pace . 

Tratatul de pace de la Sèvres, deși a fost  anulat prin Tratatul de pace de la Lausanne, este încă unul dintre cele mai citate documente ale aspirațiilor de independență kurde, întrucât acesta a proclamat pentru prima dată posibilitatea autonomiei kurde și chiar a independenței.

Tratatul de pace de la Sèvres, 10 august 1920

„SECȚIUNEA III.

KURDISTAN.

ARTICOLUL 62.

Comisia stă la Constantinopol și este formată din trei membri desemnați de guvernele britanice, franceze și italiene, respectiv, redactează în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului tratat la sud de granița sudică a Armeniei, după cum se poate determina ulterior, iar la nord de frontiera Turciei cu Siria și Mesopotamia, astfel cum sunt definite la articolul 27 alineatele (2) și (3). Dacă unanimitatea nu poate fi asigurată cu privire la nicio întrebare, aceasta va fi transmisă membrilor Comisiei guvernelor lor respective. Schema trebuie să conțină garanții complete pentru protecția asyro-caldeenilor și a altor minorități rasiale sau religioase din aceste zone și, cu acest obiect, o Comisie compusă din britanici, francezi, italieni,

 

ARTICOLUL 64

Dacă în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, popoarele kurde din zonele definite la articolul 62 se vor adresa Consiliului Ligii Națiunilor pe un astfel de continent pentru a arăta că majoritatea populației din aceste zone dorește independența față de Turcia și, în cazul în care Consiliul consideră că aceste popoare sunt capabile de o astfel de independență și recomandă acordarea acestora, Turcia este de acord să execute o astfel de recomandare și să renunțe la toate drepturile și titlurile asupra acestor domenii. Dispozițiile detaliate pentru o astfel de renunțare vor face obiectul unui acord separat între Puterile Aliate Principale și Turcia. Dacă și când are loc o astfel de renunțare,

Ulterior, când în Turcia Kemalismul a devenit ideologia dominantă, a rezultat un sistem de stat bazat pe modelul francez.

În urma concepției naționale, oricine trăia  pe teritoriul Turciei a fost considerat turc, însă această circumstanță a catalizat semnificativ aspirațiile kurde de secesiune.

Primul Război Mondial a adus, de asemenea, schimbări politice fundamentale în regiunea largă. Teritoriile de est ale Imperiului Otoman au fost împărțite între puterile Antantei (francezii și britanicii – cu acordul tacit al rușilor) încă din 1916 într-un acord secret, Convenția de la Sykes-Picot.

sykes_picot_agreement_map.jpg

Diviziunea fixată în Convenția Sykes-Picot. sursă

Deși convenția nu a fost implementată în primul tur, ulterior, în urma deciziilor Societății Națiunilor, logica convenției a rezolvat  în mare măsură hotarele zonei.
 Ca urmare a convenției, au fost, de asemenea, hotărâte secțiuni de graniță care pot fi găsite în zonă până în zilele noastre și care reprezintă un punct dureros pentru arabi astăzi reprezentând un  simbol al „trădării marilor puteri”.

Britanicii,  i-au convins pe arabii aflați sub stăpânirea otomană, să atace turcii, promițând în schimb crearea unui stat arab, mare și unificat.
În cele din urmă, kurzii nu și-au câștigat independența și chiar teritoriile kurde fragmentate dintre statele succesoare prezintă unele semne de dezintegrare istorică. 

Deși există o conștiință națională kurdă unificată, au existat perspective destul de diferite pentru minoritățile kurde care trăiesc în zone diferite. 

În timp ce în Iran, pentru o perioadă scurtă de timp după cel de-al Doilea Război Mondial, cu sprijin sovietic, a existat un stat kurd independent (Republica Mahabadi), care a fost curând abolit de guvernul central, în Irak, de exemplu, mai întâi de facto după Războiul din Golf și apoi în Irak, în 2003. au reușit, de asemenea, să obțină autonomie de jure după ce, cu toate acestea, referendumul pentru independență din 2017 a eșuat din punct de vedere politic și încă nu există șanse foarte bune de independență .Istoria kurzilor din Turcia s-a schimbat din nou diferit.

Populația kurda din teritoriile anatoliene recucerită de Atatürk s-a trezit confruntată cu un naționalism turc bazat   bazat pe un model francez, unde naționalitatea cetățenilor este determinată de cetățenii țării (percepția statului-național), mai degrabă decât de cea lingvistică, culturală, religioasă se simt aparținând (percepția națiunii culturale) Această poziție de bază a redus semnificativ oportunitățile kurzilor din Turcia.

Cea mai semnificativă mișcare de rezistență până în prezent este Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) condus de Abdullah Öcalana fost marcat de o răscoală care a început în 1984. Öcalan a plasat inițial PKK ideologic pe o bază ideologică marxist-leninistă. Și în acest sens, considerații politice reale l-au determinat să câștige sprijinul Uniunii Sovietice.

 Răscoala militară a pretins între 30 și 40.000 de vieți din 1984, iar membrul NATO Turcia a declarat PKK o organizație teroristă, urmată de câțiva membri aliați ai NATO. Aceasta are o serie de consecințe practiceexistă, iar acest impuls stă la baza afirmației turcești conform căreia ofensiva împotriva teritoriilor kurde din Siria, deși kurzii au luat cota unui leu în destrămarea Statului Islamic, face parte din lupta împotriva terorismului. 

După prăbușirea Uniunii Sovietice, lupta armată a PKK a eșuat și Öcalan a fost încarcerat ulterior. 

Până atunci, transformarea ideologică a PKK poate fi urmărită. În locul unei ideologii marxiste-leniniste, s-a urmărit un fel de concepție radicală de stânga asupra democrației, al cărei scop nu mai era (clar) obținerea independenței naționale, ci crearea unui fel de autonomie democratică și un sistem social alternativ bazat pe comunități mici și feminism. 

Aceasta, pe de o parte, a ajutat PKK și Öcalan să supraviețuiască politic după revolta pierdută, iar pe de altă parte, a ajutat la câștigarea de noi susținători din comunitățile emoționale de stânga din lumea occidentală. 

În Siria, unde trăiesc mult mai puțin de o zecime cât mai mulți kurzi ca în Turcia, gândurile politice ale lui Öcalan au influențat și chiar mai devreme, în baza acordului dintre regimul Assad și PKK, PKK ar putea folosi teritoriile kurde siriene ca bază. 

La început, Ocalan era interesat doar de situația kurzilor din Turcia, nu și a sirienilor. Astfel, s-ar fi putut întâmpla ca regimul Assad, în timp ce sprijinea PKK, să fi suprimat kurzii din Siria. 

În urma primăverii arabe și a izbucnirii războiului civil sirian, în vara anului 2012, YPG a luat puterea în mai multe orașe din nord-estul Siriei și a început să se poziționeze împotriva capitalismului promovând un soi de confederalism democratic , ale cărui obiective includ prezentarea unei alternative la statul național și la capitalism, bazat pe economia cooperativă și controlul democratic al mijloacelor de producție, luarea deciziilor de către comunitățile locale, comunele, consiliile și autodeterminarea organizațiilor de femei și etnice. 

                                         

Mii de comune au fost organizate în zonă și există, de asemenea, un accent puternic pe reprezentarea politică a femeilor. 
În cele ce urmează , vom reproduce câteva hărți etnice ale regiunii. 

 

kezirat1917.jpg

Meyer, E .: Harta etnografică a Turciei în Asia care prezintă distribuția raselor. 1917thsursă

Harta ar fi putut fi făcută pentru raportul Fundației Rockefeller, ca inscripție, în 1917.  

german.png

Naționalități subiecte ale alianței germane. 1917?sursă

Harta realizată în ultimii ani ai Primului Război Mondial arată relațiile etnice ale teritoriului puterilor centrale din punctul de vedere al Antantei. 

Gruparea diferitelor etnii este oarecum neobișnuită:   marcate cu negru sunt etniile care formează statul și  nu au fost separate una de cealaltă, iar utilizarea negrului le-a dat un strat de semnificație clar negativ.În monarhia austro-ungară, în urma compromisului, maghiarii au fost considerați și un stat-națiune.

În schimb, minoritățile au fost, de asemenea, înfățișate într-un mod clar distinctiv, astfel încât mesajul principal al întregii hărți sublinia cât de diversificate etnic erau puterile centrale și  numărul mare de minorități etnice din afara statelor naționale .Așa au fost reprezentați kurzii pe hartă ca una dintre cele mai mari minorități din Imperiul Otoman târziu.

Se poate observa că limitele etnice descrise pe această hartă și pe cea anterioară coincid practic, în ciuda faptului că hărțile folosesc o metodă de colorare a suprafeței în care nu este întotdeauna posibil să fie desemnată o limită clară, mai ales în zone slab populate sau care au o populație foarte amestecată.

 

gabrys.jpg

Gabrys, J: harta etnografică a Europei. 1918 (detaliu)sursă

 

1918kurd.jpg

Schwabe, Ernst: Völkerkarte von Europa. 1919. (detaliu)colectie privata

 

kurd3.jpg

Harta Turciei de Est din Asia, Siria și Persia de Vest (etnografic). 1919thsursă

Harta de mai sus a fost făcută ca parte a pregătirilor pentru pace după primul război mondial. Harta a fost întocmită de Secția Geografică a Diviziei de Informații Navale, care reunește activitatea geografică a pregătirilor de pace britanice. 

Unitatea organizațională a funcționat alături de Universitățile din Oxford și Cambridge, iar activitatea sa principală a fost compilarea unei serii de manuale cu o serie de hărți cu o abordare geografic-statistică pentru fiecare țară și colonie.

Cu toate acestea, hărți mai mari au fost publicate într-un folder separat. Harta de mai sus se află într-un dosar tematic cu date etnice datate din aprilie 1919 ( hărți etnografice din Europa Centrală și de Sud-Est și Asia de Vest) a fost adăugată ca o a cincea foaie lângă harta cu patru secțiuni a situației etnice din Europa Centrală, indicând faptul că britanicii au arătat un interes crescut pentru situația etnică din cele două regiuni îndepărtate. 

Conform legendei hărților, kurzii locuiau în zone marcate în galben și maro deschis, unde galbenul indică zona de așezare principală, iar maro deschis indică zone slab populate.

m4.jpg

4. Harta întocmită conform hărții etnografice înaintată de guvernul britanic la Leauge of Nations în septembrie 1924. 1925.Locație: MTA CSFK FTI Library D-345 (Budapesta)

m5.jpg

5. Harta întocmită conform hărții etnografice a Turciei de Est din Asia, Siria și Persia de Vest, publicată de Royal Geographic Society în 1910.Locație: MTA CSFK Biblioteca FTI D-346 (Budapesta)

6.jpg

6. Teleki, Paul: Harta etnografică a teritoriului în litigiu întocmită de Comisie conform ultimelor statistici elaborate de Guvernul Irakului. 1925th Locație: Biblioteca MTA CSFK FTI D-347 (Budapesta)

Din punct de vedere maghiar, de fapt, cele trei hărți de mai sus, în special cele din urmă, sunt cele mai importante documente cartografice legate de kurde. István Klinghammer, cartograf și fost secretar de stat pentru învățământul superior, a publicat mai multe articole pe această temă . 

În 1924, cartograful ungur Pál Teleki a fost invitat să participe la Comisia Mossul cu trei membri, înființată de Liga Națiunilor pentru a soluționa problema frontierei turco-irakiene. Așa cum am arătat deja Imperiul Otoman a  suferit mari pierderi teritoriale la sfârșitul Primului Război Mondial în urma tratatului de pace de la Sevres.  

Turcia a pierdut marea majoritate a teritoriilor arabe pe care le stăpânise.

Cu toate acestea, trupele lui Kemal Atatürk au reușit să recâștige numeroase teritorii, fapt care a dus la renegocierea condițiilor de încheiere a păcii cu Antanta.

Cartograful maghiar Pál Teleki a avut un rol, punând la dispoziția comitetului materiale  cartografice bazate pe cercetări personale în  teren.

magyarazat.jpg

Figuri comparative din broșura explicativă a ediției în limba engleză a Hărții Roșiisursă

În cele din urmă, comitetul a propus împărțirea regiunii, astfel încât teritoriile kurde să rămână împreună și a sugerat, de asemenea, ca kurda să fie limba administrației în aceste zone. 

Posibilitatea unui Kurdistan independent nu a mai fost discutată , comitetul  acționând exclusiv în legătură cu problema zonei petroliere kurde Mosul-vilayet.

Decizia cu privire la propunerea comisiei a fost amânată în cele din urmă de Liga Națiunilor (câmpurile petroliere au jucat și ele un rol) și abia în 1926 s-a stabilit frontiera finală în Tratatul de la Ankara.

  

 Conservatorii maghiari au, în general, simpatie pentru kurzi. Acest lucru se datorează în mare măsură faptului că văd paralele între vitejia națiune din Orientul Mijlociu și maghiarii care au fost, de asemenea, exploatați și abandonați de marile puteri din istorie, (…) Maghiarii de peste graniță (cu excepția Csángós) sunt moștenitorii jefuitori ai unui stat istoric continuu și recunoscut, dar kurzii nu au avut aproape niciodată propriul lor stat și niciun plan concret în acest sens.

Maghiarii pot fi considerați un popor unit în sens european, în timp ce nu se poate spune despre kurzi. (…)În mod inconștient, logica Wilson care a fondat Trianon este, de asemenea, preluată de partea conservatoare maghiară când vine vorba de drepturile naționale ale kurzilor.  

 Poate fi util să examinăm mai îndeaproape paralelele și diferențele dintre argumentul teritorial ungar și relația kurdo-turcă. În timp ce kurzii nu au un stat și – ținând cont de particularitățile și condițiile politice locale – problema poate fi descrisă practic pe linia unei aspirații de autonomie / independență bazate pe etnie pur, etnice, aspirațiile maghiare după pierderea teritoriului în primul război mondial au arătat o dualitate: atât discursurile politice în legătură cu discuțiile de pace, cât și discursurile politice din următorii douăzeci și cinci de ani s-au bazat esențial pe o abordare integrată,  considerat că întreaga zonă pierdută ar trebui recuperată în contextul revizuirii teritoriale. 

Revizuirea completă, integrală, deși nu este o realitate istorică, a jucat totuși un rol fundamental în consolidarea și legitimitatea regimului din Horthy, formând astfel baza propagandei oficiale de stat în perioada respectivă și, în acest sens, putem descoperi câteva paralele  bazate în cea mai mare parte pe statalismulul în stil francez și pe fundalul ideologic al ideii hungarismului.

A fost ideea de stat a Sfântului Ștefan. Activitatea de propagandă bazată pe conceptul de națiune  a fost puternic construită pe reprezentarea vizuală a Ungariei istorice, astfel încât diverse reprezentări ale hărților ar putea deveni unul dintre cele mai importante și mai des utilizate instrumente de propagandă de revizuire .

 Argumentul nu ocolea  considerentele religioase, iar paralelele biblice erau adesea folosite ca elemente de propagandă în prezentarea nedreptății tratatului de pace, în special în reprezentările răstignite ale Ungariei istorice, care putea fi găsită pe afișele sau copertele de carte contemporane.

igazsagot_mo.jpg

Foto: Ottó Légrády: „Adevărul pentru Ungaria!” Greșelile crude ale lui Trianon c. copertă de carte din 1931.

sursă

Abordarea etnică  a jucat un rol determinant în propaganda organizațiilor sociale susținute de stat, numărul   maghiarilor trăitori peste graniță fiind întotdeauna un punct de referință important  la nivelul propagandei.

O serie de materiale bazate pe etnie au fost create în institutele științifice din Ungaria (în special Institutul de Științe Politice), fiind apoi utilizate pentru prima și cea de-a doua decizii de la Viena în favoarea obiectivelor revizuirii granițelor.

Planul de revizuire din 1934 al lui Gyula Gömbös a avut ca scop recuperarea unor zone mai mici în comparație cu revizuirea integrală totuși, nu se bazează atât pe distribuția etnică, ci mai degrabă pe considerente de distribuție a materiilor prime și geografice. 

Abordarea etnică, pe de altă parte, spre deosebire de abordarea integrală, este mult mai asemănătoare cu aspirațiile naționale ale kurzilor, cu toate acestea, în conformitate cu principiile Wilson, mulți români și slovaci sunt identificați și cu kurzii.

 Deși partea maghiară nu s-a angajat într-o răscoală prelungită sau război de gherilă similar cu cel declanșat de PKK, au existat exemple de pași distructivi în Ungaria contemporană, cum ar fi scandalul de contrafacere francez din 1925 .

În cazul în care anumite cercuri, care se presupun că se întorc la guvernare, doreau să se răzbune în Franța prin falsificarea bancnotelor de 1.000 de franci la scară industrială (acest episod are și implicații istorice: bancnotele contrafăcute, ca să apară la mâna a doua, au fost călcate în subsolul Institutului de Științe Politice).

În acea perioadă, abordarea integrală și etnică în spațiul public rareori se contraziceau, dar opoziția era cu atât mai spectaculoasă. 

Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens poate fi găsit în domeniul cartografiei etnice în legătură cu harta etnografică din 1927 a Károly Kogutowicz. 

Harta publicată în trei ediții a fost destinată publicului larg Kogutowicz, este una dintre cele mai cunoscute hărți etnice maghiare. 

 

  Dr. Kogutowicz Károly: Harta etnografică a Ungariei. 1: 1.000.000. Budapesta, 1927. I-III. ediție. Publicat de Lajos Kókai. În: Anunțuri geografice. 927. 266-269.

Károly Kogutowicz: Harta etnografică a Ungariei. 1927 (prima ediție)

sursă

800px-population_map_syria_liban_1935.jpg
Institut français du Proche-Orient:  Syrie și Liban. 1935thsursă

kurd1935_1.JPG

Services Spéciaux du Levant: Siria și Liban. Repartition par races and religions des divers groupements habitant les etats sous mandat francais. În jurul anului 1935. (detaliu)sursă

Terenuri-of-the-kurzilor-1946.png

Afaceri externe: Zonele locuite de kurzi. 1946 sursă

1_near-est-etnografie-rus.jpg

Narodü Perednej Azii. 1960 sursă

De fapt, există o hartă etnică puțin a kurzilor înșiși, în care majoritatea apare la periferia hărților car4e înfățișează zone mai mari .

Până la 1924 au fost făcute puține hărți etnice ale zonei. Hărțile etnice ulterioare bazate pe un teritoriu mai restrâns,  sunt aproape fără excepție bazate pe Convenția Sykes-Picot și statele succesoare ale acesteia.

O excepție din domeniu este harta etnică a lui Teleki din 1924/5 pentru Comisia Mosul, care, cu toate acestea, înfățișa doar zona vilayetului Mosul.

Prin urmare,  putem vedea că lupta kurzilor de a deveni o națiune unitară și posibilitățile independenței lor, precum și organizarea lor socială, este o problemă destul de complexă. 

Ofensiva turcă lansată recent este un episod  extrem de trist al acestei istorii, dar interpretarea evenimentelor este extrem de politizată, bazată mai degrabă  pe argumente retorice care pot servi interese conjuncturale de moment.

Despre kurzi și Orientul Mijlociu mai larg, există o mulțime de hărți suplimentare pe  edmaps.com și, în mod special, hărți moderne ale etnicului Michael Izady legate de laturile proiectului Golful / 2000.

Bibliografie (surse):

                                                               

Hărţi

4. Harta întocmită conform hărții etnografice înaintată de guvernul britanic la Leauge of Nations în septembrie 1924. 1925.

5. Harta întocmită conform hărții etnografice a Turciei de Est din Asia, Siria și Persia de Vest, publicată de Royal Geographic Society în 1910.

6. Teleki, Paul: Harta etnografică a teritoriului în litigiu întocmită de Comisie conform ultimelor statistici elaborate de Guvernul Irakului. 1925 

Afaceri externe: Zonele locuite de kurzi. 1946th Gabrys, J: Carte etnografie a Europei.

1918 Institut français du Proche-Orient: Syrie și Liban. 1935thhttps://isis.liveuamap.com/Károly Kogutowicz: Harta etnografică a Ungariei.

 1927 Harta Turciei de Est în Asia, Siria și Persia de VestMeyer, E .: Harta etnografică a Turciei în Asia care prezintă distribuția raselor. 1917 Narodü Perednej Azii.

1960 Divizia de Informații Navale Secțiunea geografică: Hărți etnografice din Europa Centrală și de Sud-Est și Asia de Vest.

1919 Distribuția populației în SiriaSchwabe, Ernst: Völkerkarte von Europa. 

1919 Servicii Spéciaux du Levant: Siria și Liban. Repartition par races and religions des divers groupements habitant les etats sous mandat francais.

În jurul anului 1935.Siria: compoziție lingvistică.Naționalități subiecte ale alianței germane. 1917?Teleki, Paul: Harta etnografică a Ungariei bazată pe densitatea populației. 1919 Documente istorice   textul tratat vres-i-pace Textul raportului final al Comisiei Mossul

Alte

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/sy.htmlhttp://edmaps.com/html/kurdistan.htmlhttp://gulf2000. columbia.edu/maps.shtml#ethno

https://jogaszvilag.hu/vilagjogasz/buntetheto-ea-kurd-terroristavezernek-tekintett-ocalan-velemenyenek-meghallgatasara-buzdito-nyilatkozat/https://en.wikipedia.org/wiki/Naval_Intelligence_Handbookshttp://konfliktuskutato.hu/index.php?option=com_content&view=article&id=345:az-oermeny-nepirtas-1915&catid=42:nepirtasok&Itemid=210https://wwi.lib.byu.edu/index.php/Sykes-Picot_Agreement

https://www.spglobal.com/platts/en/market-insights/latest-news/oil/062119-middle-east-attacks-intensify-iraq-eyes-vital-oil-gatewayOttó Légrády: „Adevărul pentru Ungaria!” Greșelile crude ale lui Trianon. 

1931 http://www.ormenygenocidium.hu/http://www.oxfordislamicstudies.com/print/opr/t236/e0440https://hu.wikipedia.org/wiki/Lausanne-i_b%C3%A9keszerz%C5%91d%C3%A9s

 

02/06/2020 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

TRANSNISTRIA 2010:UN DECLIN NATURAL AL POPULAȚIEI COMBINAT CU O MIGRAȚIE ÎN CREȘTERE.Естественная убыль населения Приднестровья сопровождается миграционным оттоком.

Declinul natural al populaţiei din Transnistria se îmbină cu o creștere a migrației.

02.11.10      

Естественная убыль населения Приднестровья сопровождается миграционным оттоком

Tiraspol, 02 noiembrie (Olga Kuryleva)

O analiză statistică a dezvoltării socio-economice a republicii separatiste nistrene  pentru perioada ianuarie – septembrie 2010,  publicată de Ministerul Economiei.

Conform statisticilor Serviciului de Stat în ultimele 9 luni în Transnistria s-au  născut 3776 de persoane și au murit – 5755, rezultând că scăderea naturală a populaţiei a fost de 1979 de oameni.

Cauzele cele mai frecvente de deces în rândul locuitorilor din această regiune separatistă au fost bolile cardiace coronariene, cancerul și  leziunile vasculare ale creierului.

În primele nouă luni principalele cauze ale mortalităţii infantile au fost anomalile congenitale şi complicațiile care apar în timpul sarcinii  mamelor.

Migraţia populaţiei în ianuarie-septembrie.

În Transnistria, în timpul acestei perioade au venit 4683 dar  au părăsit regiunea 6526 de persoane.

Populaţia estimată din Transnistria la 01 octombrie 2010 sa ridicat la 518,700. 357,800 de oameni locuiesc în orașe,în vreme ce  numărul locuitorilor din mediul rural a fost de 160,900.

Естественная убыль населения Приднестровья сопровождается миграционным оттоком

    

Tiraspol, România, soluţionarea conflictului transnistrean

Тирасполь, Ноябрь 02 (Новый Регион, Ольга Курылева) – В ПМР отмечается миграционная и естественная убыль населения. Об этом свидетельствуют данные статистического анализа социально-экономического развития ПМР за январь – сентябрь 2010 года, которые опубликовало Минэкономики, передает корреспондент «Нового Региона».

По информации Госслужбы статистики, за 9 месяцев в Приднестровье родилось 3776 человек, умерло – 5755, таким образом, естественная убыль населения составила 1979 человек.

Наиболее частыми причинами смерти жителей республики являются ишемическая болезнь сердца, онкологические заболевания, сосудистые поражения мозга.

За 9 месяцев зафиксирована смерть 39 младенцев, основные причины младенческой смертности – врожденные аномалии и состояния, возникшие в период беременности матери.

Миграционная убыль населения в январе – сентябре составила 1843 человека. В Приднестровье за этот период прибыло 4683, а выбыло 6526 граждан.

Госслужба статистики отмечает, что по сравнению с аналогичным периодом 2009 года на 3,2% увеличилось количество зарегистрированных браков (до 2773) и на 0,5% сократилось количество разводов (до 1512).

Расчетная численность населения Приднестровья на 1 октября 2010 года составила 518,7 тыс. человек. В городах республики проживают 357,8 тыс. человек, численность сельских жителей составляет 160,9 тыс. человек.

 2010, «Новый Регион – Приднестровье

07/11/2010 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: