CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Minciuna existenţei unei naţiuni distincte, constituite în Transnistria. VIDEO

 

 

Imagini pentru transnistria map

 

 

 

Mitul existenţei unei naţiuni distincte, constituite în Transnistria

Iniţiatorii dezmembrării teritoriale a RSS Moldova în 1989, fiind la curent cu realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor subjugate, atât în teritoriile fostului Imperiu Rus, prin constituirea unor formaţiuni politico-statale sovietice (republici autonome şi republici unionale), cât şi pe arena internaţională – drept confirmat de către ONU după cel de-Al Doilea Război Mondial prin recunoaşterea în calitate de state suverane şi independente a fostelor colonii ale Franţei, Marii Britanii, Portugaliei, Spaniei, declarau că şi în Transnistria ar fi existat o naţiune aparte.

De exemplu, în materialul în care se argumenta necesitatea politică a creării RASS Pridnestrovie se afirma că, în 1989, pe teritoriul fostei RASS Moldoveneşti, ar fi locuit o comunitate internaţională de persoane, care, indiscutabil, reprezenta o naţiune formată dintr-o mulţime de comunităţi naţionale (iz mnogocislennâh obşcin razlicinâh naţionalinostei), în care delimitarea după criteriul apartenenţei naţionale era doar circumstanţă.

În document, nu se specifica însă numele respectivului popor, nici denumirea limbii materne a membrilor „naţiunii nou-formate”.

Or, la o analiză atentă, în textul materialului menţionat, se pot constata afirmaţii contradictorii.

Pe de o parte, se vehiculează existenţa, în 1989, a unei noi naţiuni distincte în Transnistria, iar pe de altă parte, se constată existenţa în zonă a mai multor comunităţi naţionale, adică existenţa unor grupuri naţionale (etnice) distincte.

Dacă în realitate, în Transnistria ar fi existat o naţiune nouă distinctă, atunci, fără doar şi poate, liderii separatişti ar fi stăruit ca formaţiunea politico-statală autonomă preconizată să aibă aceeaşi denumire ca şi etnonimul ei.

Se ştie că în URSS, denumirea republicilor unionale şi celor autonome era stabilită în conformitate cu etnonimul naţiunilor constituite istoriceşte în teritoriile respective.

Însă, lipsa unei naţiuni distincte unice la est de Nistru i-a pus pe separatişti în situaţia de a numi proiectata republică – Pridnestrovskaia ASSR – nu în baza criteriului etnic, dar a celui geografic.

Nici rezultatele recensămintelor, efectuate de instituţiile de stat abilitate ale URSS în 1939, 1959, 1970, 1979, 1989 nu au constatat în raioanele din stânga Nistrului existenţa unei naţiuni distincte, ci doar a membrilor grupurilor naţionale (etnice) ale moldovenilor (românilor moldoveni), ucrainenilor, ruşilor, evreilor, bulgarilor, germanilor, polonezilor, găgăuzilor, bieloruşilor, ţiganilor.

Afirmaţia aberantă a separatiştilor era în concordanţă cu „inovaţia” istoricilor, etnologilor, politologilor şi filosofilor sovietici privind constituirea în URSS a unei noi comunităţi sociale şi internaţionale – poporul sovietic, expusă în redacţia nouă a programului PCUS, adoptat la congresul al XXVII-lea al partidului (în 1986).

Rezoluţia „Cu privire la relaţiile dintre naţiuni”, adoptată de conferinţa a XIX-a unională a PCUS, la 1 iulie 1988, a reprodus afirmaţia menţionată, iar Constituţia URSS din 1977, modificată şi completată prin legea URSS din 1 decembrie 1988, a reprodus în preambul „inovaţia” privind crearea unei comunităţi noi istorice – poporul sovietic.

 

 

Planeta_Putin_3

 

Au trecut doar 24 de ani de la căderea URSS. În spaţiul fostei Uniuni Sovietice continuă să se dezvolte naţiunile (etniile) ruşilor, ucrainenilor, uzbecilor, azerilor, lituanienilor, kazahilor etc., dar nimeni nu mai scrie şi nici nu vorbeşte despre constituirea aşa-numitului popor sovietic.

În stânga Nistrului, în cadrul recensămintelor, sunt atestaţi, ca şi în trecut, moldovenii (corect – românii moldoveni), ruşii, ucrainenii, bulgarii, polonezii, evreii, germanii, găgăuzii, ţiganii etc.

Nu se aude nimic despre aşa-numita naţiune distinctă, care deja exista, chipurile, în anul 1989, în Transnistria, căreia nici nu i se inventase un etnonim şi un glotonim.

 

Moldovenisme_15.11.27

 

 

 Mitul aşa-numitei românizări a moldovenilor şi al discriminării politico-juridice a alolingvilor în RSS Moldova.

 

Nici ţarismul rus, nici regimul totalitar sovietic nu aveau interesul să dezvolte relaţii social-economice, politico-juridice şi naţional-culturale armonioase între românii moldoveni din stânga Nistrului şi cei din dreapta acestui fluviu, mai ales cu cei de la vest de Prut.

Ghidându-se de dictonul Divide et impera, promotorii politicii imperiale expansioniste au elaborat şi au susţinut cu tenacitate şi în permanenţă teoria privind existenţa a două popoare est-romanice distincte – român şi moldovean, membrii cărora ar fi vorbit două limbi diferite – română şi moldovenească.

În anii 1924-1940, aceste idei aberante au fost inoculate populaţiei RASSM prin intermediul şcolilor, presei, radioului, structurilor partidului comunist, organizaţiilor comsomoliste, sindicatelor etc.

Etnicii români şi limba română erau prezentaţi populaţiei din stânga Nistrului nu numai ca ceva străin, ci şi ca inamici, duşmani ai limbii şi culturii moldovenilor.

Tentativele pedagogilor, scriitorilor şi savanţilor din RASSM de a dezvolta limba, literatura şi cultura populaţiei autohtone prin folosirea succeselor obţinute în domeniile respective de către conaţionalii lor din România erau întâmpinate cu ură şi duşmănie de către autorităţi, îndeosebi de către instituţiile represive sovietice.

Astfel, pentru contribuţia activă la traducerea în viaţă a rezoluţiei biroului comitetului regional de partid din Moldova al PC (b) din Ucraina referitor la trecerea limbii moldoveneşti (în realitate a graiului moldovenesc) la grafia latină, adoptată la 2 februarie 1932 la ordinul conducerii CC al PC (b) al URSS, au avut de suferit sute de intelectuali din raioanele din stânga Nistrului.

Majoritatea adepţilor şi promotorilor alfabetului latin în RASSM, care doreau sincer prosperarea graiului matern, au fost etichetaţi drept „naţionalişti moldoveni”, arestaţi şi condamnaţi în anii 1936-1939 la diverse pedepse pentru comiterea aşa-numitei crime de „românizare a linghii moldoveneşti” prin introducerea cuvintelor „româneşti franţuzite, neînţelese pentru truditorii moldoveni”.

Membrii colectivelor, din care făceau parte persoane represate, au fost impuse, în cadrul unor adunări şi mitinguri, să condamne vehement activitatea lor, stigmatizându-le, după cum li se cerea, cu cele mai periculoase etichetări din punct de vedere al climatului politico-juridic din URSS: „naţionalişti burghezi”, „duşmani ai norodului”, „naţionalişti moldoveni”, „agenţi ai boierilor români”, „românizatori ai linghii moldoveneşti”, „duşmani ai puterii sovietice” etc.

Participanţii la aceste întruniri au fost nevoiţi să încuviinţeze şi să aplaude condamnările abuzive, adoptate atât de instanţele judecătoreşti legitime, cât şi de cele ale organelor anticonstituţionale extrajudiciare, adică de către osoboe soveşcianie, dvoiki, troiki.

Prin deciziile adoptate de adunările respectivelor colective se cerea ca şi pe viitor să fie pedepsiţi cât mai dur toţi duşmanii poporului sovietic pentru a „curăţa” URSS de elementele care, în opinia lor, frânau edificarea socialismului.

La fel ca şi în alte republici sovietice, ziarele, revistele şi emisiunile radiofonice din RASS Moldovenească publicau şi difuzau cu regularitate materiale cu privire la condamnarea oamenilor.

Astfel, locuitorilor din Transnistria li se inoculau, treptat, timiditatea şi frica. Populaţia autohtonă din raioanele din stânga Nistrului era timorată, orişice pledoarie în apărarea limbii materne şi a culturii naţionale erau, de regulă, calificate drept activităţi naţionaliste şi antisovietice.

Mai mult ca atât, regimul totalitar sovietic, prin intermediul sistemului de instruire în şcoli şi a celui de agitaţie şi propagandă, a reuşit să educe, inclusiv în rândurile etniei autohtone, ura faţă de graiul moldovenesc cu grafie latină şi, îndeosebi, faţă de glotonimul „limba română”, etnonimul „român”, faţă de România şi chiar faţă de locuitorii Basarabiei.

Se cunoaşte modul de terorizare a populaţiei din RASS Moldovenească de către regimul totalitar sovietic în anii 30 ai secolului al XX-lea, aplicat cu perseverenţă atât după 1940, cât şi după 1988, pe întreg teritoriul RSSM, îndeosebi în raioanele din stânga Nistrului, împotriva oamenilor oneşti, care militau pentru dezvoltarea firească a limbii materne, pentru revenirea ei la grafia latină, pentru recunoaşterea identităţii ei cu limba română.

Deseori au fost terorizaţi şi reprimaţi cei care pledau pentru egalitatea reală a limbilor, pentru ca activitatea organelor de stat, administrative, judecătoreşti şi a altor instituţii din RSSM să fie exercitată nu numai în limba rusă, dar, obligatoriu, şi în limba română, numită atunci oficial „limba moldovenească”.

Frica şi ura faţă de glotonimul „limba română” şi de etnonimul „român”, inoculate locuitorilor Transnistriei, chiar şi membrilor etniei autohtone, în perioada de teroare din anii 30 ai secolului XX le-a permis adepţilor forţelor politice de orientare imperial-şovină să prezinte, începând cu anul 1988, trecerea graiului moldovenesc la grafia latină drept modalitate de românizare a „limbii moldoveneşti” şi a „norodului moldovenesc”, atrăgându-i, astfel, pe o parte din locuitorii zonei de est a RSSM la luptă împotriva decretării limbii moldoveneşti drept limbă de stat şi revenirii ei la grafia latină.

Ura faţă de etnia majoritară s-a manifestat cu o deosebită putere în rândurile vorbitorilor de limbă rusă şi, îndeosebi, a migranţilor alolingvi, concentraţi în întreprinderile industriale subordonate ministerelor unionale, în timpul examinării Scrisorii deschise a celor 66 de intelectuali, publicată la 17 septembrie 1988 în ziarul „Învăţământul public”, scrisoare în care se pleda pentru conferirea statutului de limbă de stat limbii moldoveneşti, recunoaşterea identităţii ei cu limba română şi revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină.

Conflictul transnistrean s-a pliat perfect pe specificul istoric al acestei regiuni, cel al unei prezenţe aproape neîntrerupte a teritoriului din stânga Nistrului în componenţa Imperiului Rus şi a celui sovietic, ca urmare a anexării lui la Rusia, după războiul ruso-turc din anii 1787-1791 şi semnarea Tratatului de pace de la Iaşi de la 29 decembrie 1791/9 ianuarie 1792.

Procesele de deznaţionalizare şi asimilare a populaţiei din această regiune au înregistrat cote mai mari decât în Basarabia.Propaganda proimperială şi prosovietică s-a desfăşurat mai mult timp decât în dreapta Nistrului.

În acest spaţiu, procesele demografice, ca urmare a unei politici de colonizare cu populaţie slavă – rusă şi ucraineană, mult mai ample şi de o durată mai mare, au condus la transformarea populaţiei româneşti din această regiune din una majoritară în una minoritară.  

 Cu toate acestea, românii moldoveni rămân în stânga Nistrului mai numeroşi decât oricare altă naţionalitate trăitoare pe acest teritoriu.

Conflictul dintre românii moldoveni şi celelalte naţionalităţi,  alimentat în mod artificial de către forţele proimperiale de la centru, care avea la bază o serie de diferenţe culturale, s-a transformat dintr-un conflict intercultural, într-un conflict politic.

Legislaţia cu privire la funcţionarea limbii de stat şi a limbilor grupurilor etnice din Republica Moldova este cea mai tolerantă în comparaţie cu alte republici ex-sovietice, mai ales, cu Ţările Baltice.

Cu toate acestea, în Republica Moldova conflictul intercultural a înregistrat o escaladare, alimentată de forţele post imperiale şi coloniale ruse,care a condus la transformarea acestuia într-un conflict politic, teritorial, ajungându-se chiar la un război moldo-rus, în urma căruia a apărut aşa zisul stat „Pridnestrovie” sau Transnistria, a cărui menire este să ţină forţat poporul român moldovean din fosta Basarabie departe de restul românilor şi de Europa democratică.

 

 

http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/800-nelegitimitatea-crearii-asa-numitei-republici-moldovenesti-nistrene-partea-4.html – autor Dumitru Grama

http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/794-geneza-conflictului-transnistrean-partea-1.html

 

 

Publicitate

17/08/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Geneza, evoluţia şi perspectivele conflictului declanşat de Rusia în Transnistria. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 Aspecte generale

 

 

 

Operaţiunea de menţinere a păcii în Republica Moldova este reglementată de prevederile Acordului cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat la 21 iulie 1992 de către preşedinţii Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse.

Dirijarea aceastei operaţiuni este efectuată de către Comisia Unificată de Control (CUC), compusă din delegaţii din partea R Moldova, regiunii transnistrene şi ai Federaţiei Ruse.

Ucraina şi Misiunea OSCE în Moldova participă la lucrările CUC în calitate de observatori.

Pentru implementarea practică a misiunii, Comisiei i-au fost atribuite Forţele de menţinere a păcii (FMP) compuse din contingentele militare ale pacificatorilor din partea RM, regiunii transnistrene şi ai Federaţiei Ruse, iar începând cu anul 1998 – şi un grup de observatori militari ucraineni (10 ofiţeri). Pacificatorii se subordonează Comandamentului Militar Unit (CMU).

Toate deciziile şi hotărîrile în cadrul CUC şi CMU sunt adoptate în bază de consens, fapt care a predeterminat ineficienţa activităţii acestor structuri.

 

 

 

Image result for transnistria map

 

Regiunea Transnistreana

 

În scopul delimitării părţilor aflate în conflict, în baza Acordului din 1992, ca urmare a tratativelor pentru stingerea conflictului armat din Transnistria,  a fost creată o  Zona de Securitate (ZS) – un teritoriu demilitarizat care se întinde pe ambele maluri ale Nistrului, având aproximativ 225 km lungime şi 12-20 km lăţime, care este divizat în trei sectoare – Nord, Centru şi Sud.

***

Iniţial, Forţele de menţinere a păcii erau formate din 6 200 de militari (6 batalioane ruse şi cîte 3 din partea R.Moldova şi a regiunii transnistrene, dotate cu tehnică blindată şi o escadrilă de elicoptere).

 

Potrivit rapoartelor CMU, în Zona de Securitate sunt dislocate următoarele unităţi ale structurilor de forţă transnistrene:

  • 3 din patru brigăzi motorizate de infanterie;

  • 3 comenduiri militare;

  • 1 regiment de geniu;

  • subdiviziuni ale structurilor de forţă cu destinaţie specială („Dnestr”, „Delta”, „Scorpion”, „Cobra”);

  • 6 districte ale „oastei căzăceşti de la Marea Neagră” (care conform legislaţiei transnistrene face parte din structurile de forţă);

  • 6 state majore ale „miliţiei populare”, structură militarizată;

  • 6 comenduiri ale forţelor de „grăniceri” înarmate cu arme automate;

  • 13 pichete de „grăniceri” (dintre care 5 căzăceşti) şi 15 posturi fixe ale acestor trupe;

  • 24 posturi mixte ale structurilor de miliţie şi vamă.

 

Formaţiunile nominalizate încalcă sistematic statutul ZS: înrolează recruţi şi angajaţi, efectuează instruirea acestora, efectuează trageri din diferite tipuri de armament.                               

 De-a lungul timpului s-a constatat o creştere continuă a numărului de posturi ale structurilor de forţă transnistrene, mărirea efectivelor lor şi lărgirea spectrului de misiuni ale acestora în zona de responsabilitate a forţelor pacificatoare ceea ce creează condiţii de destabilizare a situaţiei în regiune.

Partea transnistreană pretinde că  aceste posturi  marchează „frontiera de stat” a acestei entităţi statale ilegale cu R Moldova, însă existenţa lor  contravine direct prevederilor Acordului din anul 1992 privind demilitarizarea, menţinerea păcii şi stabilităţii în Zona de Securitate.

 În acest context, în pofida documentelor semnate, pe tot parcursul perioadei de după 1992, administraţia separatistă de la Tiraspol a militarizat intens Zona de Securitate.

Prezența trupelor ruse în Transnistria, a fost  declarată recent neconstituțională de Curtea Constituţională de la Chişinău, care  a răspuns astfel  unei sesizări făcute în urmă cu aproape trei ani de deputaţii Partidului Liberal.
Se pare că Kievul şi Chişinăul au hotărât să revizuiască status quo-ul situaţiei din Transnistria, stabilit în 1992. 

Pe această linie, în ultima vreme Ucraina şi Moldova întreprind, de comun acord, eforturi pentru a elimina de pe teritoriul Transnistriei pacificatorii ruşi şi militarii GOTR (Grupului Operativ al Trupelor Ruse), care au în grijă paza depozitelor enorme de armament (fiind un patrimoniu al fostei Armate a 14-a de gardă sovietice, armamentul este concentrat, în special, în depozitul din Cobasna. Acolo se află circa 19-21,5 mii de tone de muniţii, aproximativ 57 la sută fiind cu termenul expirat încă de acum 11 ani).

 La 21 mai, rada Supremă a Ucrainei a denunţat (împreună cu alte patru documente din sfera militară) acordul privind tranzitul trupelor ruse spre Transnistria. Până la această dată Kievul a intensificat constant blocada economică a Transnistriei, limitând operaţiunile de export din această republică la frontiera transnistreano-ucraineană.

Acum, Ucraina îşi consolidează activ trupele la frontiera transnistreană, afirmând că încearcă astfel să anihileze  ameninţarea unei „lovituri ruseşti dinspre Transnistria”.

Potrivit declaraţiilor oficiale, în zonă este planificată dislocarea unei grupări de şase mii de militari şi este clar că, presiunea asupra Transnistriei va spori  brusc, odată cu numirea lui Mihail Saakaşvili, fostul preşedinte al Georgiei şi un adversar ireconciliabil al imperialismului rus, în calitate de şef al Administraţiei Regionale de Stat Odessa. 

Recent, Ucraina a anulat şi tratatul cu Rusia privind tranzitarea militarilor în Moldova, astfel că în viitorul apropiat nu va exista nici o posibilitate de a aproviziona militarii ruşi prin Ucraina, chiar dacă unii experţi ruşi afirmă că efectivul trupelor ruse dislocate în regiunea transnistreană  poate fi aprovizionat pe calea aerului.

Este adevărat că lângă Tiraspol există un aerodrom, cu o pistă de decolare-aterizare reconstruită recent, cu lungimea de 2500 m (adică, aerodromul poate servi drept pistă de aterizare pentru aproape toate tipurile de nave aeriene), însă zborurile avioanelor aparţinând aviaţiei militare de transport din Rusia vor trebui, de asemenea, să fie coordonate cu autorităţile Ucrainei şi Moldovei, ceea ce presupune evident, acordul autorităţilor din aceste ţări.

Comandamentul militar ucrainean a amplasat deja, demonstrativ, un SAR C-300 (Sistem de rachete anti-aeriene), blocând astfel posibilitatea aprovizionării Transnistriei pe calea aerului.

Autorităţile Republicii Moldova au declarat, de asemenea, că nu vor permite aviaţiei ruse utilizarea spaţiului său aerian pentru aprovizionarea militarilor ruşi pe calea aerului, iar Chişinăul a anunţat deja că va începe  consolidarea forţelor sale de apărare anti-aeriană. Reluarea aprovizionării pacificatorilor ruşi prin tranzitarea teritoriului Ucrainei va fi posibilă doar după îmbunătăţirea relaţiilor dintre Moscova şi Kiev.

„Acţiunile Chişinăului în raport cu Tiraspolul, în contextul situaţiei din Ucraina, au îngreunat aprovizionarea  trupelor ruse dislocate în Transnistria”, — a declarat comandantul trupelor Regiunii Militare de Vest a Federaţiei Ruse, general-colonelul Anatolie Sidorov.

Din octombrie 2014 şi până în prezent, autorităţile moldoveneşti nu au permis accesul în regiunea transnistreană pentru aproximativ 100 de militari ruşi.

Scopul Chişinăului este unul vechi şi evident – înlocuirea pacificatorilor ruşi din Transnistria cu contingente militare din UE.

La 23 mai, în cadrul unei conferinţe de presă de la Chişinău, ministrul apărării al R Moldova, Viorel Cibotaru, anunţa că Chişinăul şi Bucureştiul au convenit deja în privinţa crearea unui batalion comun de pacificatori. Din el ar mai face parte militari din Polonia şi Ucraina. „Moldova vede Bucureştiul în calitate de partener strategic”, — a subliniat ministrul moldovean.

Însă nu este clar cum va putea un asemenea batalion să asigure pacea în regiune. Transnistria va fi categoric împotriva dislocării lui în zona conflictului.

 Ce ar putea întreprinde acum Rusia pentru susţinerea contingentului său militar din Transnistria? Situaţia este, într-adevăr, dificilă. Unii experţi transnistreni propun tot mai insistent să fie completat Grupul Operativ al Trupelor Ruse, pe principii de permanenţă, cu cetăţeni ai acestei republici separatiste, în primul rând dintre cei care deţin cetăţenia rusă.

În acest caz, va fi diminuată esenţial posibilitatea Chişinăului de a influenţa asupra rotaţiei militarilor ruşi în zona conflictului. Consolidarea trupelor militare ruse din Transnistria prin intermediul acestor măsuri, va spori considerabil şansele Federaţiei Ruse în cadrul discuţiilor privind viitorul GOTR şi al pacificatorilor ruşi în regiune.

De asemenea, acesta va fi un semnal clar pentru Kiev şi Chişinău că Rusia nu pleacă din regiune.

În general, problema blocării de facto a militarilor ruşi a avansat o  întrebare mult mai importantă– cum vede Rusia viitorul Transnistriei?

Este clar că în contextul politicii externe ruse, problema Crimeii şi a războiului din Donbass, au trecut pentru un anumit timp pe planul doi, chestiunea Transnistriei .

Situaţia a devenit evident critică, şi Moscova va trebui să întreprindă paşi (în primul rând economici dar şi în plan politic) pentru a preveni o catastrofă în regiune.

Plecărea forţată a Rusiei din Transnistria, ar avea cele mai imprevizibile consecinţe – atât pentru Tiraspol, Chişinău şi Kiev, cât şi pentru ţările din vecinătatea imediată.

 

 

 

 

 

Surse: https://sputnik.md/analytics; http://www.digi24.ro;

25/05/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Care este rostul trupelor rusesti dislocate in Republica Moldova ?

 

Ce fac trupele rusesti dislocate in Republica Moldova?

 

Studiul:

Rolul și misiunea forțelor rusești de pacificare în Republica Moldova – abordări științifico-practice cu privire la jurisdicție și responsabilitatea forțelor de pacificare, în contextul acordului de încetare a focului din 21.07.1992 încheiat între Republica Moldova și Federația Rusă. Aplicarea legislației penale în privința soldaților ruși care comit infracțiuni/contravenții pe teritoriul Republicii Moldova”.

 

  1. Aspecte generale.

 

Operaţiunea de menţinere a păcii în Republica Moldova este reglementată de prevederile Acordului cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat la 21 iulie 1992 de către preşedinţii Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse.

Dirijarea cu această operaţiune este efectuată de către Comisia Unificată de Control (CUC), compusă din delegaţiile din partea RM, regiunii transnistrene şi a Federaţiei Ruse. Ucraina şi Misiunea OSCE în Moldova participă la lucrările CUC în calitate de observatori.

Pentru implementarea practică a misiunii, Comisiei i-au fost atribuite Forţele de menţinere a păcii (FMP) compuse din contingentele militare ale pacificatorilor din partea RM, regiunii transnistrene şi ai FR, iar începînd cu anul 1998 – şi un grup de observatori militari ucraineni (10 ofiţeri). Pacificatorii se subordonează Comandamentului Militar Unit (CMU).

 

 

 

 

 

Transnistria_după_Asybaris

Regiunea Transnistreana

 

 

 

În scopul delimitării părţilor aflate în conflict, conform Acordului din 1992, a fost creată Zona de Securitate (ZS) – un teritoriu demilitarizat pe ambele maluri ale Nistrului, de aproximativ 225 km lungime şi 12-20 km lăţime, care este divizată în trei sectoare – Nord, Centru şi Sud.

Toate deciziile şi hotărîrile în cadrul CUC şi CMU sînt adoptate în bază de consens, fapt care a predeterminat ineficienţa activităţii acestor structuri.

***

Iniţial, Forţele de menţinere a păcii erau formate din 6 200 de militari (6 batalioane ruse şi cîte 3 din partea RM şi a regiunii transnistrene, dotate cu tehnică blindată şi o escadrilă de helicoptere).

La momentul desfăşurării operaţiunii de pacificare în ZS activau 83 posturi (57 staţionare, 18 puncte de control şi 8 mobile).

Deoarece ulterior situaţia în ZS a devenit mai stabilă, în perioada 1995-1996 s-a început procesul de reducere treptată a posturilor FMP.

La 20 martie 1998 conducerea RM, FR, Ucrainei şi liderul administraţiei de la Tiraspol au semnat la Odesa Acordul cu privire la măsurile de încredere şi dezvoltare a contactelor între Republica Moldova şi Transnistria.

În conformitate cu acest document contingentele pacificatoare ale RM şi regiunii transnistrene urmau să fie reduse pînă la 500 persoane fiecare.

La fel, era prevăzut lichidarea unor posturi staţionare ale FMP şi înlocuirea lor prin patrulare mobilă. Aceste masuri au fost orientate spre reducerea confruntării în Zona de Securitate, urmînd să contribuie procesului de demilitarizare.

Pînă în prezent a fost îndeplinită doar obligaţiunea de reducere a FMP: în momentul de faţă RM dispune de 413 pacificatori; regiunea transnistreană – 420 (însă în afara ZS este dislocat încă un batalion cu 345 de pacificatori); FR – 411.

Ucraina este reprezentată de 10 observatori militari. Numărul posturilor staţionare ale Forţelor de menţinere a păcii care activează în ZS s-a redus pînă la 15.

În anul 2003 din unităţile de pacificatori ai RM şi regiunii transnistrene a fost retrasă tehnica blindată.

Conform Acordului din 1992, părţile urmau să-şi evacueze din ZS toate unităţile sale armate, alte formaţiuni paramilitare, tehnica de luptă şi armamentul. RM a îndeplinit în totalitate aceste condiţii.

 

Regiunea transnistreană pînă în prezent are dislocate în ZS peste 2/3 din potenţialul său militar, precum şi posturi ale altor structuri de forţă care nu sînt prevăzute de către Acordul menţionat („vamale”, de „grăniceri”, „serviciu migraţional”).

În acest context, se menţionează că în Zona de Securitate, fără înştiinţarea şi acordul CUC, au fost construite 5 „terminale” şi activează 24 posturi transnistrene la care efectuează controlul „vamal”, de „grăniceri” şi „migraţional”. Unele dintre ele au fost plasate chiar în locul, unde anterior erau staţionate posturile FMP.

 

Potrivit rapoartelor CMU, în Zona de Securitate sînt dislocate următoarele unităţi ale structurilor de forţă transnistrene:

  • 3 din patru brigăzi motorizate de infanterie;

  • 3 comenduiri militare;

  • 1 regiment de geniu;

  • subdiviziuni ale structurilor de forţă cu destinaţie specială („Dnestr”, „Delta”, „Scorpion”, „Cobra”);

  • 6 districte ale „oastei căzăceşti de la Marea Neagră” (conform legislaţiei transnistrene face parte din structurile de forţă);

  • 6 state majore ale „miliţiei populare”, structură militarizată;

  • 6 comenduiri ale forţelor de „grăniceri” înarmate cu arme automate;

  • 13 pichete de „grăniceri” (dintre care 5 căzăceşti) şi 15 posturi fixe ale acestor trupe;

  • 24 posturi mixte ale structurilor de miliţie şi vamă.

 

Formaţiunile nominalizate încalcă sistematic statutul ZS: înrolează recruţi şi angajaţi, efectuează instruirea acestora, inclusiv în condiţii de campanie; efectuează trageri din diferite tipuri de armament; se admite în mod regulat circulaţia necontrolată a militarilor prin zonă.                               

 Creşterea în continuu a numărului de posturi cu infrastructura respectivă din partea structurilor de forţă transnistrene, mărirea efectivelor şi lărgirea spectrului de misiuni pentru ei în zona de responsabilitatea a forţelor pacificatoare creează condiţii de destabilizare a situaţiei în regiune.

Afirmarea că amplasarea unilaterală şi activitatea neautorizată a posturilor de control nu ţine de competenţa CUC este un caz elocvent din alte multe cazuri de aşa gen.

Partea transnistreană califică aceste posturi în calitate de formaţiuni care marchează „frontiera de stat” cu RM. Acest aspect contravine direct cu prevederile Acordului din anul 1992 privind demilitarizarea, menţinerea păcii şi stabilizării în ZS, eliminarea barierelor existente în calea circulaţiei libere a persoanelor, a mărfurilor şi a serviciilor; Delegaţia transnistreană în mod robust, diminuează rolul şi competenţele Comisiei la gestionarea situaţiilor de conflict cu implicarea structurilor de forţă separatiste, promovează poziţia privind desfăşurarea oricăror acţiuni în ZS ce nu contravin cu prevederile documentelor de regulament ale CUC în scopul de a consolida interesele administraţiei transnistrene.   

 În acest context, în pofida documentelor semnate, pe tot parcursul perioadei de după 1992, administraţia de la Tiraspol a militarizat intens Zond de Securitate.

Unităţile militare dislocate în ZS sînt completate şi instruite în mod regulat. Însă nici CUC, nici Comandamentul Militar Intrunit (CMU) pînă în prezent nu au primit o informaţie din partea delegaţiei transnistrene în Comisie privind structura, componenţa, dotarea cu armament şi sarcinile pe care le îndeplinesc aceste unităţi.   Circumstanţele menţionate semnifică faptul că operaţiunea de menţinere a păcii nu este în stare să realizeze unul din scopurile sale principale – demilitarizarea ZS, după cum este prevăzut de documentele ce reglementează desfăşurarea operaţiunii.

 

Situaţia creată în ZS confirmă că mecanismul existent de pacificare nu poate asigura realizarea deplină atît a prevederilor Acordului din 1992, cît şi a hotărîrilor adoptate nemijlocit în cadrul CUC şi nu garantează o susţinere eficientă a păcii şi stabilităţii în regiune. Totodată, lipsa de eficienţă şi caracterul depăşit al mecanismului de menţinere a păcii condiţionează perpetuarea unor situaţii tensionate în Zona de Securitate.

Din cauza poziţiei neconstructive a reprezentanţilor Federaţiei Ruse şi a regiunii transnistrene, nu s-a înregistrat un progres palpabil în procesul de sporire a gradului de transparenţă şi încredere în domeniul militar al regiunii transnistrene.

 

  1. Problemele existente şi potenţiale ce pot afecta situaţia în Zona de securitate.

 

  • Rămîne tensionată situaţia în penitenciarele nr.8 şi nr.12, subordonate Ministerului Justiţiei al RM, situate în or.Bender (raion cu grad sporit de securitate). Se urmăreşte sistarea activităţii acestor instituţii şi acapararea edificiilor, este folosit ca argument la masa de negocieri prin punerea impedimentelor la deschiderea podului peste r. Nistru, în vecinătatea s. Gura – Bîcului.

  • Activitatea inspectoratului de poliţie din or.Bender rămîne în centrul autorităţilor a.n. regiuni care continuă campanie de intimidare a colaboratorilor de poliţie. Administraţia municipală insistă asupra evacuării acestuia la Varniţa;

  • Constrângerile de asigurare cu încăperi, materiale didactice, produse alimentare cu care se confruntă şcolile moldoveneşti, subordonate Ministerului Educaţiei al RM, situate în ZS;

  • Situaţia în localitatea Corjova, raionul Dubăsari, rămîne constant dificilă, îndeosebi în perioada alegerilor în RM. Devine tot mai pronunţată intenţia regimului de a expulza autorităţile constituţionale din Corjova;

  • Fenomenul de atragere de partea Tiraspolului a populaţiei din localităţile situate în stînga Nistrului, aflate sub jurisdicţia RM, prin acordarea diferitor facilităţi, pensii mărite şi a preţurilor menţinute artificial la un nivel mai mic, în comparaţie cu cele existente în dreapta Nistrului, la energia electrică şi gazele naturale;

  • Continue să fie ignorate propunerile privind perfecţionarea mecanismului de pacificare ce se referă la aprobarea suplimentului la Instrucţiunea pentru observatorii militari, comendanţilor militari, introducerii principiului de rotaţie la completarea structurilor de conducere a operaţiunii pacificatoare – şefului statului major întrunit, superiorii la posturile FMMP, grupurilor de observatori militari, etc.;

  • Un moment esenţial care afectează situaţia în ZS poate deveni oficilizarea în mijloacele mass-media trecerea-transferul Serviciului de grăniceri în componenţa MAI în calitate de poliţie de frontieră. Aspectul dat are toate şansele de a favoriza pe partea transnistreană în vederea consolidării poziţiilor de suport a prezenţei posturilor (trupelor de grăniceri) în ZS şi marcarea a.n. frontiere de stat.

  • Un alt aspect îngrijorător devin măsurile de control consolidate al fluxurilor migraţionale prin regiunea transnistreană în contextul dialogului RM – EU privind liberalizarea regimului de vize care urmează a fi minimizat impactul eventual negativ asupra activităţii Comisiei Unificate de Control  (sarcinile posturilor de migraţiune posibile în cadrul posturilor de vamă – fiscale şi poliţie ale RM în ZS conform instrucţiunilor EUBAM pe tot perimetrul ei, în total – 24 de posturi sau instalarea lor în ZS la limita administrativă).

  1. Rolul Forţelor de pacificare a Federaţie Ruse în operaţiunea de menţinere a păcii în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Conform multiplelor declaraţii a diferitor oficiali din cadrul structurilor de stat ale Federaţiei Ruse, această operaţie este una din cele mai eficiente operaţii de menţinere a păcii, desfăşurată la sfîrşitul sec.XX – începutul sec.XXI.

Anume „exclusivitatea şi eficienţa” sa au transformat această operaţie într-un paravan (scut) de securitate ce asigură protecţia existenţei şi dezvoltării regimului de la Tiraspol.

Este bine ştiut că ineficienţa activităţii CUC şi Comandamentului Unificat al Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii (FMMP) nu este cauzată numai de poziţia reprezentanţilor regimului de la Tiraspol, dar se datorează în mare măsură poziţiei oficialităţilor Federaţiei Ruse (inclusiv din cadrul acestor mecanisme).

Federaţia Rusă, care are interese destul de bine determinate în RM şi în această regiune a Europei, nu poate fi mediator nepărtinitor în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.

Contingentul Militar al Federaţiei Ruse la moment include: conducerea (comandamentul şi statul major), 2 comenduiri militare (a raionului cu regim de securitate sporit – Bender şi a sectoarelor de Centru şi Nord a Zonei de securitate – Dubăsari)), de asemenea 1 (unu) batalion în or. Bender (o companie a acestuia este dislocată la Dubăsari).

Efectivul constituie circa 411 militari (conform statelor de organizare – 422). Tehnică blindată (TAB) – 16 unităţi, din care 13 se află la posturi (tripartite, bilaterale şi unilaterale). De rind cu acestea, pentru îndeplinirea misiunilor în Zona de securitate sînt prevăzute echipajele şi helicopterele detaşamentului independent de helicoptere, care se disloca pe aerodromul din Tiraspol (Mi-8 – 2 un., Mi-24 – 2 un.).

În baza experienţei acumulate pe parcursul operaţiei nominalizate, se consideră necesar de a menţiona următoarele:           

  • Principiile de bază ale ONU cu referinţă la desfăşurarea operaţiunilor de menţinere a păcii cum ar fi imparţialitatea şi ne antrenarea părţilor implicate în conflict (beligerante) au fost încălcate. Unul dintre elementele-cheie ale principiilor ONU de menţinere a păcii este că o Operaţiune de menţinere a păcii (OMP) ar trebui să fie imparţială. OMP existentă este compusă din părţi ale conflictului: Moldova, Rusia şi administraţia de la Tiraspol.

Având în vedere că acordul de încetare a focului a fost semnat între preşedintele Rusiei, Boris Elţîn şi preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, şi luând în considerare

hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului in cazul “Ilaşcu şi alţii versus Moldova şi Rusia”61, conflictul transnistrean este un conflict între Republica Moldova pe de o parte şi Federaţia Rusă şi administraţia de la Tiraspol pe de altă parte. De-a lungul timpului şi luând notă de aşa numitul Memorandum Primakov din 1997, Federaţia Rusă

a încercat să inducă ideea că există un conflict între malul drept şi malul stâng al râului Nistru. De fapt, conflictul este între Republica Moldova pe de o parte şi Rusia şi administraţia de la Tiraspol, pe de altă parte, şi nu între oamenii de pe ambele maluri. Prin urmare, părţile conflictuale formează OMP

Deciziile luate în cadrul CMU, în special privind activitatea observatorilor militari sunt primite prin consens, ceia ce permite în majoritatea cazurilor, părţilor ruse şi transnistrene să blocheze orice ieşire în cazurile incidentelor cauzate de structurile de forţă separatiste în Zona de securitate.

 

În primul rând, însăşi organizarea funcţionării principalului organism militar subordonat CUC — care este Comandamentul Militar Unificat — prevede un mecanism de luare a deciziilor, care nu este caracteristic pentru militari.

Aceasta se referă la principiul consensului. Având în vedere că cel puţin doi comandanţi militari de rang înalt de la Comandamentul Militar Unificat, de regulă, au o poziţie diametral opusă, şi că această metodă este mult mai specifică pentru funcţionarea instituţiilor politice, este logic de a concluziona că nu este nici chiar teoretic posibil de a asigura o funcţionare eficientă a Comandamentului Militar Unificat.

În al doilea rând, insistenţa constantă a comandanţilor militari din Federaţia Rusă şi Transnistria de a formaliza activitatea grupurilor de observatori militari, de asemenea, reduce semnificativ eficienţa componentei militare a procesului de pace.

Uneori sunt avansate unele propuneri învechite, ceea ce oferă o revenire la o practică în mod clar depășită de planificare a procesului de monitorizare a situaţiei din Zona de securitate de către grupurile de observatori militari pentru o lună sau chiar un an. În loc de a accepta realitatea, care presupune că situaţia în Zona de securitate evoluează şi se schimbă, observatorii militari ruşi preferă să îşi îndeplinească misiunea într-un mod planificat dinainte şi pentru toate situaţiile stabilite.

Şi ceea ce este şi mai grav — unii observatori din Rusia şi regiunea transnistreană, îşi depăşesc în mod clar atribuţiile, şi îşi permit să clasifice problemele, care le parvin de la cetăţeni şi reprezentanţi ai autorităţilor locale în economice, politice şi altele, deoarece ei cred ca ele , “nu au legătură cu menţinerea păcii”, în timp ce, de fapt, toate aceste probleme sunt legate de drepturile fundamentale ale oamenilor de a circula liber în Zona de securitate.

  • Şeful Statul Major Întrunit, şeful grupurilor de observatori militari, şefii posturilor de menţinere a păcii şi 2 comenduiri militare (a raionului cu regim de securitate sporit – Bender şi a sectoarelor de Centru şi Nord) sunt numiţi şi aparţin Federaţiei Ruse. Acest fapt constrânge la maximum activitatea acestor mecanisme în această operațiune de menţinere a păcii. Cauza eficienţei scăzute a Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii rezidă în faptul că cea mai mare parte a structurii de menţinere a păcii, cu excepţia Comandamentului Militar Unificat, şi anume Statul Major, comandanţii militari, toate posturile situate în zona de securitate, se află sub comanda ofiţerilor ruşi. Din nefericire, aceşti ofiţeri de multe ori fie nu înţeleg specificul activităţii lor fie sunt instruiţi în aşa fel încât pur şi simplu să nu observe şi să nu intre în esenţa proceselor, care au loc în zona

de securitate. În plus, problema este agravată din cauza faptului că contingentul de menţinere a păcii din Rusia include locuitori din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, care deţin cetăţenia rusă şi care pot rezolva prin această modalitate problema angajării în câmpul de muncă.

Este firesc că ei sunt cointeresaţi personal ca această operaţiune “unică” de menţinere a păcii să dureze cât mai mult posibil iar, la modul ideal, veşnic.  Orice parte care, pentru un motiv sau altul, se opune schimbării formatului de menţinere a păcii în regiunea transnistreană va fi puternic susţinută de către aceştia.

În calitate de măsură temporară (interimară), pentru îmbunătăţirea mecanismului de menţinere a păcii (sau, grupurilor de observatori militari, statului major întrunit, comenduirilor militare şi posturilor), este necesar să se introducă un mecanism de rotaţie a înalţilor funcţionari, împreună cu îmbunătăţirea dispoziţiilor şi regulamentelor de bază, care reglementează activităţile operaţiunii de menţinere a păcii.

 

Interesele geopolitice ale Rusiei în regiunea transnistreană.

 

Poziţia rusă faşă de soluţionarea problemei transnistrene va rămâne contradictorie şi ambiguă. Caracterul contradictoriu este condiţionat de tendinţele obiective a dezvoltării din prezent din Rusia ţinînd cont din evenimentele (războiul) din Ucraina.

Aceste tendinţe se formează atât sub influenţa factorilor externi, cât şi celor interni. Tendinţa dominantă în dezvoltarea internă în viitorii ani va fi gravitaţia spre construirea unui “stat civilizat” total rusificat. În aspect de politică externă tendinţa aceasta se va manifesta prin aceea că în soluţionarea conflictului transnistrean conducerea rusă va continua accentul pe necesitatea păstrării în viziunea rusă a integritii teritoriale a Republicii Moldova. În acest plan Rusia va continua imitarea jocului de rol a garantului securităţii şi stabilităţii în regiunea transnistreană.

În acelaşi timp, în aspectul politicii externe, Rusia, probabil, în perspectivă nu va putea să se dezică de pretenţiile de restabilire a unei supraputeri şi a influenţei dominante la formarea întregului landşaft geopolitic european.

Întrucât Rusia nu arată nici o intenţie de a se încadra în procesul de integrare europeană, ci vrea să devină a putere dominantă în Europa de Est, apoi ea este aşteptată, prin urmare, de relaţii deloc simple cu astfel de uniuni europene şi euro-atlantice ca NATO şi UE. Menţinând pretenţiile existente, puterea şi nivelul confruntării la moment a Rusiei cu Occidentul va fi determinat de resursele şi posibilităţile interne.

Şi pentru că resursele cele mai mari pentru Rusia continue să rămână resursele militare, este clar că regiunea separatistă este un cap de pod menţinut în posesie prin prezenţa militară şi datorită acestui fapt Rusia exercita o influenţă politico-militară asupra întregii Europe de Est.

Însă reieşind din faptul că Rusia şi-a pierdut supremaţia militară asupra Occidentului, criza economică actual şi mai degrabă slăbiciunea, decât puterea, în final o va împinge spre relaţii de parteneriat cu ţările vest-europene şi organismele lor cum ar fi NATO şi UE, spre o politică de negocieri şi compromisuri reciproc avantajoase.

În raport cu CSI, inclusiv şi Moldova această politică va condiţiona tendinţa Rusiei de a menţine supremaţia în spaţiul post-sovietic european nu pe baza concordării intereselor ţărilor din Comunitate, ci pe baza dominării monopoliste a Rusiei, în primul rând a celei militar-politice şi economice.

De fapt cu aşa o politică Rusia nu va fi cointeresată să reînceapă escaladarea militară a conflictului transnistrean. E clar faptul că având astfel de interese geopolitice pentru Rusia reglementarea conflictului transnistrean este nefavorabilă., pentru că o lipseşte de argumentele menţinerii prezenţei militare în această regiune.

 

  1. Transformarea operaţiuni de menţinere a păcii (o viziune perspectivă).

      Actuala operaţiune de pacificare instituită în baza prevederilor Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992 cu privire la stoparea conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova a jucat un rol pozitiv în încetarea focului şi separarea forţelor beligerante.

Cu timpul, însă, această operaţiune s-a transformat într-un factor de conservare a situaţiei, de trenare a negocierilor de reglementare politică şi de încurajare a tendinţelor obstrucţioniste a liderilor transnistreni. La faza actuală de desfăşurare a operaţiunii de menţinere a păcii un rol relevant îi revine Comisiei Unificate de Control (CUC) privind iniţierea procesului de monitorizare corespunderii situaţiei în zona de responsabilitate a forţelor pacificatoare conform prevederilor Acordului din 1992 cu implicarea specialiştilor internaţionali sub auspiciul Misiunii OSCE.

De la început, procesul respectiv, să demareze iniţial în raionul cu regim sporit de securitate, or. Bender. Alt complex de măsuri ce ţin de autoritatea CUC ar fi promovarea măsurilor de transparenţă a Zonei de securitate la capitolul prezenţei unităţilor militare, prezentarea propunerilor în vederea schimbului de informaţie reciprocă despre structuri, numeralul efectivului, armamentului şi tehnicii militare inclusiv şi ale formaţiunilor organelor de drept.

 

În continuare, premiza transformarii operaţiunii de pacificare într-o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional ar oferi rezultate pozitive. Evoluţia de mai departe a lucrurilor în Zona de securitate ar putea continua în moduri diferite. O modalitate, care este mai convenabilă pentru partea moldovenească, ar consta din două etape consecutive, ce conţin următoarele faze:

Etapa 1 — Comisia Unificată de Control îşi va schimbă structura, incluzând reprezentanţi ai Uniunii Europene în calitate de observatori în activităţile sale; în activităţile Comisiei Unificate de Control creşte rolul grupului de observatori militari completat cu reprezentanţi ai Uniunii Europene şi să fie format din zece reprezentanţi de fiecare parte; Introducerea comandamentului prin rotaţie în conducerea Forţelor mixte de pacificare; reducerea unităților de transport, armamentului de infanterie şi contingentului militar:

Etapa 2 — Stabilirea unui nou mecanism de control şi management în Zona de securitate, crearea unei noi Comisii Unificate de Control, cu 6 reprezentanţi cu drepturi egale şi anume OSCE, Federaţia Rusă, Uniunea Europeană, Ucraina, Republica Moldova şi regiunea transnistreană; comisia va lua decizii prin majoritate simplă; retragerea completă a contingentelor militare ale misiunii internaţionale de observatori militari şi civili din Republica Moldova şi transformarea acesteia într-o misiune internaţională de observatori civili; şi încetarea definitivă a activităţii Comisiei Unificate de Control, a misiunii internaţionale de observatori civili şi lichidarea Zonei de securitate.

Prima etapă presupune doar reformarea Comisiei Unificate de Control şi grupului de observatori militari prin introducerea de noi membri. A doua etapă are ca scop să ofere o soluţie definitivă prin transformarea misiunii existente într-o misiune civilă şi renunţarea treptată la zona de Securitate.

Transformarea în contextul procesului de reglementare politică a conflictului transnistrean a actualei operaţiuni de pacificare într-o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional va contribui efectiv la stimularea negocierilor, întărirea încrederii, la garantarea păcii şi securităţii în regiune.

La formarea şi desfăşurarea acestei misiuni care trebuie să fie una imparţială vor putea participa reprezentanţi ai statelor-membre ale UE, Federaţiei Ruse şi altor state interesate.

 

Fostul Minstru al Apararii si Internelordin R.Moldova 1990- 1992 Gen.Divizie (r)

Ion Costas

 

 

 

Costas-Poza.

 

 

27.01.2015

01/02/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: