Decalogul manipulării. Strategii şi tehnici ale conducătorilor lumii pentru a manipula opinia publică şi societatea. VIDEO
Noam Chomsky, născut în anul 1924, este un foarte respectat lingivst american, profesor emerit la Instititului de Tehnologie din Massachusetts (MIT), considerat o persoană cheie în cadrul stângii politice din Statele Unite.
Cu toate că a revoluţionat întreg sistemul lingvistic modern prin celebrele sale modele generative, Chomsky este deosebit de cunoscut în lumea întreaga datorita activitatii sale politice, desfăşurate îndeosebi în ceea ce priveşte critica violentă la adresa politicii externe a Statelor Unite ale Americii, dar şi la adresa guvernelor unor altor mari puteri.
Evreu de orientare anarhistă, Chomsky susţine ca ’’libertatea de exprimare este mai importantă decat orice versiune a faptelor susţinută de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl intreţine cu adevarul faptelor în sine”.
El este adesea comparat cu Bertrand Russell, un alt om de ştiinţă care a activat în plan social.
A fost preocupat de studierea tehnicilor de manipulare şi, în primul rând de strategia diversiunii, care constă în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotărâte de elitele politice şi economice, prin supunerea acestuia la un flux continuu de distracţii şi de informaţii neînsemnate.
Cele mai cunoscute lucrări ale lingvistului sunt legate de analiza mass media şi modul cum este aceasta folosită pentru a manipula populaţie, precum „Iluzii necesare: Controlul gândului în societăţile democratice (Necessary Illusions: Thought Control in Democratic Societies), Limbaj şi Politică (Language and Politics), Controlul mass media (Media Control), Ordinea mondială: veche şi nouă (World Orders: Old and New).
El a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii.
Lui îi este atribuit şi aşa-zisul „decalog privind strategiile de manipulare prin mass-media“, cunoscut publicului larg sub numele de
Decalogul manipulării
1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.
2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii Pentru aceasta inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real opinia publica, iar apoi oferă soluţiile. Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice.
(Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – soluţie”.
La început, se creeaza problema, sau „situaţia”, prevazută să suscite o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai stabilite din vreme, pentru a fi acceptate.
De exemplu: o creştere intenţionată a violenţei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pentru ca publicul sa ceară legi represive, în detrimentrul libertăţii).
3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău, iar pentru aceasta, mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumata de guvern), “gri” (parţial asumată) şi “negre” (niciodată asumată), trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat de ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului.
Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil, dacă e administrat în doze anuale, conform unui program anunţat.
(Pentru ca publicul sa accepte masurile inacceptabilă, este de ajuns ca acestea să fie aplicate în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe parcursul mai multor ani. Somaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar provoca o revolte daca ar fi aplicate în mod brutal).
4. Poporul trebuie să creadă că ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trăi mai rău, este tot pentru binele său. Pentru aceasta trebuie obţinut acordul de moment al poporului pentru măsurile economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi măsura respectivă e amânată.
(Este o manieră de a obliga publicul sa accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obţinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia imediat, în primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut în prezent, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a nădăjdui că ’’totul va merge mai bine mâine” şi că sacrificiul care i se cere va putea fi evitat.
În fine, aceasta maniera lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare atunci când momentul totuşi va veni).
5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu îi permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte Pentru aceasta trebuie să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepti mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.
(Cea mai mare parte a publicatiilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje şi un ton absolut copilaresti, infantile, ca si cum spectatorul ar fi un copil sau un handicapat mental.
Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic, ca al unui copil de 12 ani).
6. Poporul trebuie obişnuit să acţioneze sub impulsul emoţiilor şi dezobişnuit să problematizeze realitatea. Pentru aceasta trebuie să se facă tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune şi încurajate reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.
(Este o tehnică clasica pentru a stopa analiza raţionala şi, deci, simţul critic al oamenilor.
Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente).
7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să îi ocupe timpul şi să îl demotiveze în atingerea unor idealuri superioare Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a ţine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac.
(A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea şi aservirea lui.
Calitatea educatiei claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, astfel încât prapastia de neştiinta, care separă clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna nesesizată de cele dintâi).
8. Poporul nu trebuie să aibă acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.
(A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” să fii vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale stupide si emisiuni de aşa zisă tele-realitate.)
9. Poporului trebuie să îi fie indus spiritul turmei Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turma şi sunt uşor de controlat.
(Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovăţeste, ceea ce creaza o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Si, fara acţiune, nu exista revoltă !)
10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunostinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.
(Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale ştiintei au săpat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea deţinute şi folosite de elitele conducatoare.
Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansată a fapturii omenesti, fizic si psihic.
Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decât se cunoaşte el însuşi. Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înşişi.
Tehnica este cu atat mai eficientă, cu cât ne dăm seama mai puţin că ea este aplicată pentru influenţarea noastră).
Ïn ultimii 50 de ani, progresele extraordinare ale ştiintei au creat o falie profundă între cunoştintele publicului şi acelea deţinute şi folosite de elitele conducătoare.
”Decalogul manipulării” a fost publicat în mediul online pentru prima dată în limba franceză, în 2002, şi a fost semnat de Sylvain Timsit .
Articolul intitulat „Strategii şi tehnici ale conducătorilor lumii pentru a manipula opinia publică şi societatea” a apărut pe un site specializat în teorii ale conspiraţiei (http://www.syti.net), iar cele 10 reguli nu erau atribuite lui Noam Chomsky ci lucrării „Armes silencieuses pour guerres tranquilles” („Arme tăcute pentru războaiele tăcute”).
Explicaţiile privind această lucrare apar tot pe siteul amintit: documentul ar fi fost reprodus în 1991 în cartea publicată de autorul american William Cooper, în care sunt prezentate mai multe teorii ale conspiraţiei.
Cooper susţine că „decalogul” ar fi fost găsit de un angajat al Boeing în 7 iulie 1986 într-un copiator IBM, cumpărat de la baza aeriană McChord Air.
„Arme tăcute pentru războaie tăcute” subtitrat „Un manual de programare introductivă , Operations Research, Manualul tehnic, TM-SW7905.1” este un document tulburătoar scris în limba engleză despre manipularea maselor (“programare socială”), folosind tehnici numite metaforic “ arme silențioase”.
În ciuda credinței populare conform căreia la originea documentului este William Milton Cooper, autorul acestui document este de fapt Hartford Lyle Van Dyke, Jr. , închis în 2011 la Institutul de Corecție Federal Waseca din Minnesota , o închisoare cu nivel scăzut de securitate.
Hartford Lyle Van Dyke, un activist american care a scris despre diferite teorii ale conspiraţiei. Un alt indiciu asupra faptului că „decalogul” nu-i aparţine lui Chomsky este faptul că el apare în forma arătată pe siteuri dubioase atât în limba engleză, cât şi în alte limbi.
În plus, pe aceste situri se susţine pe de o parte că decalogul ar aparţine lui Chomsky, iar în dreptul unora dintre cele 10 reguli se arată că ar fi extrase din lucrarea „Arme silenţioase pentru războaiele tăcute”, în condiţiile în care lingvistul american nu a scris o carte cu acest titlu.
Textul face un bilanț a ceea ce se numește „ Al treilea război mondial “ – războiul elitelor împotriva poporului .
În introducere apare un avertisment în ceea ce priveşte procesul de „automatizare a societății” cu ajutorul „armelor silențioase” și prin nerespectarea vieții umane presupusă de o astfel de abordare (http://www.rexresearch.com/dyke/slntwpn.htm)
[Notă: Aceste reflecții atribuite lui Noam Chomsky, devenite la momentul publicării virale pe Internet, au fost respinse de către Noam Chomsky însuși, care consideră că acestea reflectă parțial și distorsionează viziunea sa asupra manipulării în masă scrie Le Grand Soir, 11 octombrie 2010].
CITIŢI ŞI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/05/15/ziua-de-15-mai-in-istoria-romanilor/
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/15/o-istorie-a-zilei-de-15-mai-video-3/