UN CTITOR AL ROMÂNIEI MODERNE

Reformele lui Cuza: schimbarea la față a României

După alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie 1859) și al Valahiei (la 24 ianuarie 1859), noul stat creat atunci sub denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei , a militat pentru recunoașterea granițelor și statalității sale, lucru ce se întâmpla în 1861, când va căpătă numele de România.

Acest nou stat, protejat direct de Napoleon al III-lea al Franței, a fost recunoscut de Marile Puteri.

Numai Imperiul Otoman și Austria au protestat vehement, sub pretextul încălcării Convenției de la Paris, însă protestul a rămas fără urmări negative pentru Principatele Române recent unite, scrie https://timpul.md/ și https://ziarulunirea.ro.

Turcii au acceptat totuși o oarecare recunoaștere, printr-un “firman”care aproba unificarea administrațiilor celor două principate românești, dar numai pentru perioada domniei lui Cuza.

Capitala s-a stabilit la București și avea un singur guvern și o singură adunare. Orașul era numit în acea vreme “Inima României”și a adoptat din 1869 în heraldica sa, vulturul și zimbrul.

Arhivele statului s-au centralizat în București. Poșta Română și-a deschis sedii în întreaga țară, fiind înființată și o direcție centrală a poștelor. Au fost adoptate de asemenea reforme de centralizare a instituțiilor sanitare de pe cuprinsul României. Tot atunci au apărut și primele comisii moderne de statistică și evidență a populației, centralizându-se într-o bază comună de date toate informațiile cetățenești.

Unirea a reprezentat un proces complex din punct de vedere instituțional care l-a determinat pe noul domnitor să inițieze o serie de reforme interne. Bineînțeles că au existat și anumite forțe ce se opuneau noului plan al lui Cuza, între acestea aflându-se și guvernul din acea perioadă aflat în contradicție cu această serie de reforme interne, dar și Adunarea Legiuitoare, ai cărei reprezentanți din rândul boierilor, bisericii și marii burghezii, îl considerau pe domnitor un despot.

Ani plini de reforme

După mandatele de prim-miniștrii ale lui Barbu Catargiu și Crețulescu și eșuarea lui Cuza în aplicarea programului său politic, se va forma un nou guvern, condus de Mihail Kogălniceanu, care va iniția ca primă reformă: secularizarea averilor mănăstirești (decembrie 1863), care va face din Biserică o instituție de stat ca și celelalte, fără drepturi aparte.

În urma acestei reforme, o mare parte din proprietățile funciare ce aparțineau Bisericii (mai exact 25,26% din teritoriul Ţării (Moldova şi Ţara Românească), a intrat în patrimonial Statului care ulterior, prin reforma agrară, au fost trecute în proprietatea țăranilor. Astfel, peste 400.000 de familii de ţărani români au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Totodată, sute de mii de hectare de pădure au ieşit din proprietatea unui grup restrâns de călugări şi au trecut în administrarea Statului Român.

În ciuda protestelor venite de la mitropolitul Moldovei, Sofronie Miclescu, și din partea călugărilor greci, Cuza a stabilit și un venit de 10% asupra reprezentanților bisericii. Protestele călugărilor greci erau de așteptat, știindu-se faptul că mănăstirile din Muntele Athos primeau fonduri de la mitropoliții români încă din secolul al XVI-lea.

Slujbele în limba greacă au fost interzise în toată țara, cu excepția a trei biserici și a mai fost interzisă de asemenea tăierea abuzivă a pădurilor mănăstirești. De asemenea, egumenii greci erau obligați prin decret să restituie toate bunurile și obiectele de cult Bisericii Române.

Alexandru Ioan Cuza va da decretul oficial de executare a legii averilor mănăstirești, impuse de Kogălniceanu. La 2 mai 1864, Cuza va dizolva Adunarea Legiuitoare, și va iniția o nouă constituție și o nouă lege electorală, iar schimbările au fost susținute de popor printr-un referendum. Măsurile acestea lărgeau autoritatea lui Cuza și reduceau din puterea corpului legislative, compuse din Cameră și Senat.

A fost creat Consiliul de Stat pentru pregătirea legilor interne, reprezentate de “decretele domnești”. Puterea legislativă era deținută de cele două camere:Adunarea Electivă și Corpul Ponderator (Senatul), fapt ce asigura trecerea de la sistemul parlamentar unicameral la cel bicameral. Senatul se compunea din 64 de membri, aleși în majoritate de către domnitor.

În materie legislativă, domnitorul putea să aibă inițiativa actelor normative, elaborate de Consiliul de Stat, ceea ce întărea puterea domnitorului.

Legea electorală împărțea alegătorii în două categorii:alegători direcți și alegători primari. Alegătorii direcți erau toți cei care știau carte, plăteau o contribuție de cel puțin patru galbeni și împliniseră vârsta de 25 de ani.

Alegătorii primari erau neștiutorii de carte care plăteau o contribuție stabilită pe categorii, de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contribuție bănească erau excluși de la vot. Tot în timpul lui Alexandru Ioan Cuza a fost conceput un cod penal și unul civil, după modelul napoleonian francez.

Prin “legea instrucțiunii publice” de la 1864, se proclama obligativitatea și gratuitatea învățământului primar. Atunci s-au stabilit trei grade de învățământ:primar, secundar și superior. Învățământul primar era de patru ani, cel secundar de șapte ani, iar cel superior său universitar de trei ani.Doamna Elena Cuza, soția domnitorului, va înființa “Azilul de fete” ce-i va purta numele.

În planul justiției, au luat ființă următoarele instanțe judecătorești: judecătoriile de plasă, tribunalele județene, curțile de apel, curțile de jurați sau Curtea de Casație, care era totodată și instanță de recurs.

 Tot în timpul lui Alexandru Ioan Cuza se concepe un cod penal şi unul civil, după modelul napoleonian francez.

Crearea Universităților și a Armatei

Prima universitate din țară ia naștere în 1860, la Iași și va purta numele domnitorului. A doua va fi cea din București, din 1864. Tot la București va fi înființată și școala Națională de Arte Frumoase, sub conducerea lui Theodor Aman.

De asemenea, a fost inaugurată o școală de medicină veterinară și se va înființa și școala Superioară de științe și școala Superioară de Litere, punând bazele Universității de Stat din București. Cu ajutorul acestor noi instituții de învățământ, se va trece de la ortografia chirilică la cea latină.

În timpul lui Cuza va luă ființă în mod oficial, Armata Națională Română. Aceasta avea ordinul și menirea să apere integritatea statului de orice atac străin. Concentrarea unităților militare avea loc în tabăra de la Florești.

Tot atunci s-a înființat și Ministerul de Război  și Arsenalul Armatei și s-au pus bazele învățământului militar.

Cuza aînființat Garda Națională, aflată sub comanda sa, măsură în care corpul legislativ a văzut o scăpare spre un despotism absolutist, fapt ce contravenea Convenției de la Paris.

Un alt tip de reformă, a fost în planul fiscalității, unde au fost instituite o serie de impozite personale cetățenești, în special cele funciare. Astfel, statul adopta o reformă modernă în ceea ce privește fiscalitatea. Tot atunci se organiza și serviciul vamal, la fel și cursul monetar, precum și înființarea unei linii de telegraf ce asigură legătura directă cu Rusia.

Reforma agrară a fost propusă de conservatori, dar inițiată de Cuza. Prin această reformă agrară ce lua sfârșit în anul următor, s-a desființau rămășițele rânduielilor feudale, fapt ce a favorizat începuturile a dezvoltării capitalismului românesc. Conștiința țărănimii evolua, urmând ca producția agricolă a țării să crească într-un ritm semnificativ.

Cum țăranii nu aveau banii necesari pentru a-și cumpăra terenurile, statul a intervenit în această problemă stabilind posibilitatea ca aceștia să se angajeze să le plătească într-o perioadă de 30 de ani.

Vechii proprietari urmau să fie despăgubiți într-un termen de 10-15 ani, iar țăranii primeau pământ în funcție de bunurile lor în natură, cum ar fi vite, cai etc.  Această împărțire a terenului în scop agricol se făcea și după criterii geografice, de exemplu în Moldova dintre Carpați și Prut și Câmpia Română, suprafețele erau mai mari, astfel că țăranii din acele zone puteau primi o suprafață de teren mult mai întinsă, față de cei din zonele de munte.

De exemplu, se putea oferi o suprafață de 1600 mp în zona de câmpie și 1200 mp în zona de munte. Țăranilor li s-a permis și dreptul de a avea acces la pădure, pentru a aduna lemne de foc, necesare încălzirii pe timp de iarnă în mod special.

Se desființau și taxele plătite de țărani boierilor sub diverse forme precum dijme (claca sau zilele de meremet), urmând a fi introdus un tarif de impozitare la nivel național, către stat. țăranii care aveau pământ mai mult puteau să vândă o parte din el altor țărani care aveau o suprafață mai puțin întinsă, în special celor ce primiseră teren doar pentru casă și grădină. Lipsa unor măsurători profesioniști de teren a dus la diferite dispute.

Această reformă agrară practic a împiedicat o posibilă răscoală țărănească și a asigurat domnitorului sprijinul loial al țărănimii.

În 1864, se promulgau legi ce priveau organizarea administrației, iar județele și comunele erau administrate de consilii alese pe baza votului cenzitar. Astfel, mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăși un județ.

În fruntea administrației județene era numit un prefect, în timp ce în fruntea unei plase un subprefect. Primarii conduceau comunele.Tot atunci a început și construcția de căi ferate, începând cu ruta București-Giurgiu.

Prin această serie de reforme naționale, s-au pus bazele înființării statului național român modern.

În 1866, Cuza va fi silit să abdice de la tron, în urma coalizării la putere a unor forțe care aveau alte interese de ordin internațional și aserveau statul centrelor de conducere externe.

După alcătuirea locotenenței domnești, formată din Lascar Catargiu ce reprezenta Moldova și conservatorii, Nicolae Golescu al țării Românești și liberalilor precum și colonelul Nicolae Haralambie, ce reprezenta armata, venea pe tronul României principele german Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen.

Publicitate

SCURTĂ ISTORIE A SENATULUI ROMÂNIEI

În anul 2009 președintele Traian Băsescu a inițiat un referendum, prin care se cerea acordul cetăţenilor pentru renunțarea la parlamentul bicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300.

Urmarea ar fi fost desființarea Senatului României, o instituție apărută la începuturile istoriei României moderne, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Sistemul bicameral românesc

În chestiunea desființării Senatului și a renunțării la un parlament bicameral, apare argumentul conform căruia „Senatul a fost înființat pe vremea lui Cuza și a fost desființat de comuniști”.

Cumva se subînțelege că Senatul ar fi un fel de garanție a unui sistem democratic, inclusiv un element de tradiție al parlamentarismului românesc. Doar că originile Senatului în România sunt exact opusul unui sistem democratic.

Între anii 1863-1864 s-a manifestat un conflict între domnitorul Alexandru Ioan Cuza și Parlamentul (unicameral) al Principatelor Unite.

În esență clasa politică respingea reformele propuse de domnitor și astfel s-a ajuns la un blocaj legislativ.

Soluția găsită a fost lovitura de stat din 2 mai 1864 când A.I. Cuza a dizolvat Parlamentul însă a păstrat Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, împotriva tuturor prevederilor constituționale (în acel moment rolul de constituție îl juca Convenția de la Paris din 1858 prin care se puseseră bazele Principatelor Unite).

Al doilea pas a fost un referendum pentru o nouă constituție numită „Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris” (numele era o înșelăciune, documentul de fapt răsturna principiile Convenției de la Paris).

Domnitorul devenea principalul actor politic: avea dreptul să inițieze legi, Parlamentul trebuia doar să le voteze, dar în același timp voievodul avea drept de veto față de legile votate (în cazul în care apăreau modificări nedorite).

Senatul apărut cu această ocazie nu era altceva decât o cameră legislativă personală a domnitorului. Conform Statutului dezvoltător… Senatul avea 64 de membri; dintre aceștia membri de drept erau mitropolitul țării (care era și președinte) alături de toți episcopii, apoi președintele Curții de Casație și cel mai vechi general din armată; restul membrilor Senatului erau numiți jumătate personal de voievod, cealaltă jumătate fiind alcătuită din președinții consiliilor județene. Rolul Senatului lui Cuza era de a modifica legile adoptate de Adunarea legislativă – bineînțeles, conform voinței domnitorului.

Pe scurt: apariția Senatului a fost o dibăcie politică a lui A.I. Cuza pentru a pune sub control personal puterea legislativă, aceasta este originea celei de-a doua camere a Parlamentului României, cea de a consolida regimului de autoritate personală. Un parlament bicameral este obligatoriu pentru statele federale, unde o cameră reprezintă interesele cetățenilor și alta reprezintă interesele membrilor care constituie federația. Pentru un stat unitar ca România un parlament bicameral este inutil, mai ales când are o origine dubioasă.

Acum câteva cuvinte despre tradiția bicameralismului românesc. Constituția din 1866 a menținut Senatul, la fel de fără obiect real. Dacă se ostenește cineva să citească constituția asta vede că menținerea Senatului a fost o șmecherie care a mărit artificial numărul parlamentarilor: în loc să fie numiți de domnitor senatorii erau aleși dintre cei mai bogați locuitori ai județelor și orașelor – în realitate fiind vorba de o consolidare a prezenței legislative a marilor proprietari. Practic marii proprietari de moșii au preluat și perpetuat abuzul constituțional al lui Cuza – dar în interes propriu.

Următoarea reformă a Constituție din 1923 a păstrat Senatul și pentru prima oară s-a încercat să se dea o oarecare logică acestei camere: pe lângă reprezentanții tuturor cultelor recunoscute (mitropoliți, episcopi etc.) a fost introdusă alegerea în Senat a unor reprezentanți din partea industriei, comerțului și agriculturii și a consiliilor județene, ideea fiind de reprezentare legislativă a intereselor instituțiilor și structurilor economice și sociale (câtă vreme România a rămas stat unitar Senatul nu avea un rol clar).

De asemenea Senatul a fost populat cu foști miniștri și militari. Rolul Senatului de la 1923 era balansat între susținerea proiectelor regale și reprezentarea intereselor structurilor economice și sociale. Constituția totalitară din 1938 care stabilea un regim de autoritate regală a păstrat și ea Senatul, dar nu are rost să o analizăm aici.

Să recapitulăm istoria și tradiția bicameralismului românesc și a existenței Senatului: un corp legislativ apărut în urma unui act abuziv cu rolul de a consolida un regim autoritar sub o aparență democratică; menținut ulterior din inerție și interesele exclusive ale clasei politice, fără un rol clar în logica constituțională, abia în 1923 a încercat să-și găsească o logică reprezentativă reprimată destul de repede în 1938. Senatul nu este altceva decât o altă formă fără fond în spațiul românesc. (sursa: Historice.ro și https://foaienationala.ro).

Scurtă istorie a Senatului în România

În România, sistemul reprezentativ şi legislativ modern datează din epoca Unirii Principatelor. Luând act de hotărârile Adunărilor (Divanurilor ad-hoc), Conferinţa reprezentanţilor celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) desfăşurată la Paris, a adoptat, în august 1858, o Convenţie prin care se stabilea statutul social, politic, administrativ al Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, scrie istoricul Ioan Scurtu în articolul http://www.ioanscurtu.ro/istoria-senatului-romaniei.

Convenţia prevedea şi modul de alegere a membrilor Adunării Elective, pe baza unui cens foarte ridicat.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a elaborat o Constituţie, numită Statutul Dezvoltator al Convenţiunii din 7/19 august 1858 , care a fost aprobată prin referendum-ul din mai 1864 şi promulgată la 2/14 iulie. Prin acest document Parlamentul a devenit bicameral; se instituia Adunarea Electivă şi Adunarea Ponderativă (Senatul). 

Parlamentul ales în iunie 1939 și odată cu el și Senatul României a fost dizolvat la 5 septembrie 1940, când regele Carol al II-lea a încredinţat puterea generalului Antonescu.

1990 – Reînvierea parlamentarismului şi a instituţiei Senatului

Viaţa parlamentară avea să se reia în decembrie 1946, dar cu o singură cameră Adunarea Deputaţilor. Prin decretul lege din 17 iunie 1946, emis de Petru Groza în pofida prevederilor Constituției din 1930, Senatul a fost desființat.

Autoritățile comuniste au întărit desființarea Senatului prin legea electorală din 15 iulie 1946

Abia în 1990 Senatul avea să reapară în viaţa publică a României. Constituţia din 1991 nu făcea deosebire între Camera Deputaţilor şi Senat în privinţa alegerilor şi nici a prerogativelor fiecărui corp legislativ.

Articolele din legea fundamentală menţionau Camera Deputaţilor şi Senatul împreună.

2009 – Un referendum pentru desfiinţarea unei instituţii fundamentale: Senatul

În anul 2009 președintele Traian Băsescu a inițiat un referendum referendum, prin care s-a cerut acordul cetăţenilor pentru desfiinţarea unei Camere şi pentru reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300.
Desfăşurat în noiembrie 2009, refendumul nu a avut la bază o argumentaţie solidă, de ordin istoric şi naţional, o confruntare de idei în urma căreia alegătorii să-şi exprime opţiunea în cunoştinţă de cauză.

Nota dominantă a fost necesitatea de a se face economii bugetare şi chiar de a se diminua corupţia (parlamentarii fiind prezentaţi ca nişte indivizi corupţi, afacerişti veroşi de care societatea trebuie să se descotorosească).

În propaganda electorală, făcându-se abstracţie de istoria românilor, s-a afirmat că Parlamentul bicameral este specific statelor federale şi multinaţionale. O campanie mediatică negativă extrem de intensă, o lipsă de cunoaştere a tradiţiilor naţionale a făcut ca referendumul să reuşească (prezenţa a fost de 50,4%).

Pe buletinele de vot de la Referendum cetățenilor a li s-au pus două întrebări:

1. Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?
2. Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?

 Deși validat, acest referendum nu a fost implementat niciodată.

O ISTORIE A ZILEI DE 19 IANUARIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

19 ianuarie, istoricul zilei

 

 

 

Anul 379 – Teodosius devine co-împărat al Imperiului Roman de Răsărit.

După moartea împăratului Valens la Adrianopol (378), Grațian îl proclamă pe Teodosius co-împărat, încredințându-i guvernarea provinciilor orientale.

 

 

 

 

Flavius Theodosius (11 ianuarie 347 – 17 ianuarie 395), cunoscut ca Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare, a fost ultimul împărat roman care a condus întregul Imperiu Roman (între anii 379 și 395), înainte de divizarea acestuia în cel două imperii – de răsărit şi de apus.

Imparatul Teodosie I cel Mare a decretat  crestinismul ca unica religie pe teritoriul statului roman.

Edictul a interzis toate cultele pagane, completand astfel un decret anterior din 391 care nu mai permitea frecventarea templelor si efectuarea jertfelor.

A fost un puternic apărător al credinţei ortodoxe şi trecut de Biserica Ortodoxa  în rândul sfinţilor, prăznuirea lui făcându-se la data de 17 ianuarie.

In 393 a suprimat  Jocurile Olimpice, deși aveau o tradiție de peste un mileniu.

Teodosiu, împreună cu soția sa, Aelia Facillia, a avut trei copii:

• Arcadius, împărat în est

• Honorius, împărat în vest

• Galla Placidia  Aelia , împărăteasă romană. A fost capturată de la Roma (410)  și căsătorită cu regele vizigot  Ataulf (414). După moartea acestuia s-a  reîntoars în Italia (416), devenind soția generalului Constantius (417), proclamat în 421 împărat.Refugiată în 423 , după moartea lui Honorius, la Constantinopol, revine doi ani mai târziu cu sprijinul lui Teodosius al II-lea  și ocupă pentru fiul ei minor, Valentinian al III-lea, tronul Imperiului Roman de Apus.

 

 

 

 

639 – Moare, după o domnie de 10 ani, în cursul careia a unificat regatul francilor și i-a stabilit capitala la Paris, regele  franc  Dagobert  I.(n.605).

Pe tronul țării a urcat regele Clovis al II-lea.

 

 

 

 

Dagobert a fost, alaturi de Clovis si  Charlemagne (Carol cel mare), unul dintre cei mai importanti monarhi ai evului mediu timpuriu european.

 

 

 1419 – Războiul de 100 de ani: oraşul francez Rouen se predă lui Henric al V-lea al Angliei.

 

 

 

1544 –  S-a născut regele Francisc al II-lea  al Franței. A domnit intre anii 1559 și 1560, fiind fiul cel mare al lui  Henric al II-lea si al Caterinei de Medici.

Francisc al II-lea a persecutat protestanții și a reprimat conjurația de la Amboise (martie 1560).

A fost căsătorit în 1558 cu Maria Stuart, regina Scoției (1542-1567) fiind urmat la tron de fratele său mai mic Charles, în vârstă de 10 ani, regența fiind asigurata de Catherine de Médici. 

Maria Stuart, văduva lui Francisc al  II-lea, s-a întors în Scoția.

 

1629 – A decedat Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Anastasie Crimca; (n.1560).

 

 

 

 

1736 – S-a născut James Watt, inginer mecanic, inventator al motorului cu aburi , care a constituit o etapă importantă a revoluției industriale. A murit la 25 august 1819.

 

 

 

 

 

1737 – S-a născut  Jacques–Henri Bernardin de Saint–Pierre, scriitor francez, precursor al romantismului care a scris, printre altele, cunoscutul roman „Paul şi Virginia”; (d.21.01.1814).

 

 

 

 

 

1798 –  S-a născut Auguste Comte, filosof şi sociolog francez (“Curs de filosofie pozitivă”); (d.05.09.1857).

 

 

 

1806 – S-a născut în localitatea Bezin (azi Donici) in Orhei, Moldova, poetul român Alecu Donici; (d. 21.01.1865).

 

 

 

 

1806 – Marea Britanie ocupa Capul Bunei Sperante in sudul Africii.

 Termenul Capul Bunei Speranțe a fost utilizat și pentru a numi Colonia Capului, înființată în 1652 în apropierea  Peninsulei Capului.

Puțin înainte de formarea Uniunii Africii de Sud, termenul se referea la întreaga regiune care avea să devină în 1910 Provincia Capului.

 

 

1809 – S-a născut marele scriitor, poet si publicist american, Edgar Allan Poe; (d.07.10.1849).

 

 

 

 

 

 

1821 – Se constituie Comitetul de Oblăduire, menit să asigure conducerea Ţării Româneşti până la stabilirea succesorului fostului domnitor, Alexandru Şuţu, decedat cu o zi înainte.

   Comitetul l-a desemnat pe Tudor Vladimirescu „să ridice norodul la arme” pentru răsturnarea regimului fanariot, înlăturarea stăpânirii otomane şi cucerirea independenţei ţării.

Dar programul lui Vladimirescu nu se limita la cucerirea independenţei, ci dorea eliminarea corupţiei și a fiscalității excesive, abolirea privilegiilor boiereşti, dreptate și egalitatea tuturor în faţa legii.

Astfel, Tudor Vladimirescu a părăsit Bucureştiul şi s-a îndreptat în fruntea unei cete de arnăuţi spre Tîrgu Jiu, unde ajunge la 21 în zona Olteniei în vederea pregătirii revoluției, urmând ca pe 23 ianuarie să adreseze către norodul românesc „Proclamația de la Padeș”, unul dintre documentele programatice ale Revoluției de la 1821, revoluție ce avea ca obiectiv înlăturarea regimului fanariot din Muntenia și care a marcat începutul procesului de renaştere naţională a României moderne.

 

 

1834 – Se deschide, la Bucureşti, Şcoala de muzică vocală, declamaţie şi literatură a Societăţii Filarmonice, nucleul viitorului Conservator. Primul director şi profesor de literatură a fost Ion Heliade Rădulescu.

 

 

 

1839 – Se naște pictorul francez Paul Cézanne.

Cu toata opozitia tatalui sau care il dorea la conducerea bancii pe care o fondase, Paul Cezanne a preferat pictura.

 

 

 

 A fost timp indelungat atras de curentul impresionist. A decedat in anul 1906, pe 22 octombrie.

 

 

1840 – Căpitanul american Charles Wilkes observa in timpul unei expeditii de explorare, coasta estica a Antarticii si cere ca aceasta regiune, cunoscuta ulterior drept Wilkes Land, sa devina parte a Statelor Unite.

 

 

 

 

 

 

 

1849 – In timpul apărării eroice a regiunii Munţilor Apuseni, moţii înfrîng la Mărișel o oaste a nemeşimii maghiare.

Hălmagiul este ocupat după o luptă dintre trupa maiorului ungur Beke Jozsef compusă din 3500 secui care dispunea de şase tunuri şi lăncierii şi puşcaşii români conduşi de  Ioan Buteanu.

 

 

 

1853 : La Roma a avut loc premiera operei Trubadurul (Il Trovatore), compusa de  Giuseppe Verdi .

 

 

 

 

1857 – La Chişinău, in Basarabia ţaristă, este încheiat protocolul conform căruia a fost trasată noua frontieră în partea de sud a Basarabiei ţariste,urmare a infrangerii Rusiei in Razboiul Crimeei.

 

 

 

 

 

 

Unul din rezultatele  acestui război pierdut de Imperiul Rus, a fost acela ca judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componenţa Moldovei, respectiv din 1859 a României, între anii  1856 şi 1878 .

 

 

1865 –  A decedat la Besançon Pierre-Joseph Proudhon, economist, sociolog francez, teoretician al socialismului, considerat părintele anarhismului; (n. 15.01.1809, Passy, Paris).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1840  a publicat lucrarea sa de căpetenie, Ce e proprietatea?, întrebare la care răspunde: „Proprietatea e furt!”.

Această lucrare  va suscita atenția autorităților judiciare, precum și a lui Karl Marx, care va începe să corespondeze cu Proudhon. Legătura dintre Proudhon și Marx s-a terminat prin neînțelegerea ulterioară între cei doi. Proudhon denunță intoleranța lui Marx și „religiunea rațiunii” (materialismul dialectic) pus pe picioare de Marx.

Această scrisoare marchează opoziția istorică dintre anarhiști și marxiști.

În urma cărții ” Sistemul contradicțiilor economice sau Filosofia mizeriei” a lui Proudhon (1846), Marx a ripostat prin lucrarea „Mizeria filosofiei”.

 

 

 

 

1872 – S-a născut  Frederic Storck, sculptor român de origine germană; (d. 26.12.1942).

 

 

 

 

 

A fost fiul sculptorului Karl Stork, fratele sculptorului Carol Storck și soțul pictoriței Cecilia Cutescu Storck.

 

 

 

1889 – Statul român devine proprietarul tuturor cailor ferate de pe teritoriul țării, cu o lungime 1.377 km.

 

 

 

1890 – S-a născut  Stefan Procopiu, fizician român, Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Iaşi, membru al Academiei Române, desemnat în două rînduri în comisia de recomandări la Premiul Nobel; (d.22.08.1972).

 

 

 

 

 

1905 –  A murit filosoful  indian Debendranath Tagore ; (n. 15.05.1817).

 

 

 

1905 – A încetat din viaţă medicul ceh, naturalizat român, Felix Iacob, membru al Academiei Române; (n. 6 ianuarie 1832).

 

 

 

 

 

A fost membru titular (de la 30 iunie 1879) și vicepreședinte al Academiei Romane.

 

 

 

1915 – Fizicianul și chimistul francez  Georges Auguste Claude brevetează invenția tubului de neon.

S-a născut în data de  24 septembrie 1870 și a murit la 21 mai 1960. A facut cercetari  pe gaze rare  si  în 1910 a descoperit  iluminatul cu  neon.

 

 

1915 – Primul Război Mondial: Are loc primul atac aerian major asupra unor ţinte civile în Marea Britanie când două zeppeline germane au bombardat oraşele Great Yarmouth şi King’s Lynn de pe coasta estică a Angliei.

 

 

 

 

 

 

1920: Senatul Statelor Unite ale Americii votează împotriva aderării  la Liga Națiunilor.

 

 

 

 

1923 – S-a născut într-o familie mixta iudeo-germana, Markus Wolf, cel mai cunoscut spion al fostei RDG, fostul sef al serviciilor de informatii din cadrul Securitatii de Stat (STASI) , supranumit “omul fara fata”, deoarece serviciile rivale de spionaj  nu au dispus de o imagine fotografica a acestuia decat in anii ’80; (m. 09.11.2006).

 

 

 

 

A  condus timp de 34 de ani, intre anii 1958-1987, serviciul de informații externe al RDG (Hauptverwaltung Aufklärung (HVA) din cadrul Ministerium für Staatssicherheit(„Ministerul Securității Statului”) din RDG, cunoscut îndeosebi prin abrevierea MfS (cea oficială) și prescurtarea populară Stasi a cuvîntului Staatssicherheit, („Securitatea statului”).

Datorita originilor sale evreiesti familia sa a parasit Germania emigrand in franta si apoi in URSS

În 1943 , și-a început activitatea de redactor la Deutscher Volkssender, post de radio în limba germană din Moscova. În 1945 s-a întors înGermania , făcând parte dintr-un grup de activiști comuniști supranumit „grupul Ulbricht” (condus de Walter Ulbricht).

A lucrat sub pseudonimul Michael Storm la Berliner Rundfunk, postul de radio înființat în sectorul sovietic al Berlinului , unde a rămas până în 1949.

În anii 1945-1946, Wolf a fost acreditat ca reporter la  Procesul de la Nurnberg. Între 1949 (anul proclamării Republicii Democrate Germane) și 1951, Markus Wolf a fost „prim consilier” la ambasada RDG în Moscova.

Din septembrie 1951, Wolf a participat la dezvoltarea noului serviciu de informații externe (Aussenpolitischer Nachrichtendienst – APN), care se prezenta oficial  ca institut pentru cercetări în științele economiei. A devenit șef adjunct al secției principale III, contrainformații (Hauptabteilung III (Abwehr)). În 1952, a devenit șeful serviciului de informații APN.

În 1953, acest serviciu a fost integrat în Ministerul Securității Statului (Ministerium für Staatssicherheit – MfS) cu denumirea Hauptabteilung XV (Auslandsaufklärung) („secția principală 15, informații externe”).

În 1956, serviciului i-a fost scurtat numele Hauptverwaltung Aufklärung. Șeful serviciului, Markus Wolf, a fost avansat la rangul de general-maior și, în calitate de șef al spionajului, era totodată prim-adjunct al ministrului Securității statului, Ernst Wollweber , apoi Erich Mielke.

Abia în 1979, serviciul de informații externe al RFG a putut să-l identifice pe Wolf pe o fotografie făcută de serviciul suedez de informații.

În momentul fotografierii pe ascuns, Wolf se afla ca turist la Stockholm, iar cel care l-a identificat a fost un fost locotenent-major al serviciului est-german condus de Wolf.

Până în acel moment, serviciile occidentale nu dețineau o fotografie mai recentă decât cele de până în anii ’50 – ceea ce îi adusese lui Wolf porecla „omul fără față”.

În 1986, Wolf a devenit general-colonel, dar a fost eliberat din funcții la cererea sa. În noiembrie al aceluiași an a avut loc, Wolf a încetat să mai facă parte dinMfS (Ministerul Securității Statului). Și-a început activitatea scriitoricească. Prima carte publicată este întitulată Die Troika (Troica).

La 4 noiembrie 1989, Markus Wolf a participat la o mare demonstrație organizată în centrul Berlinului răsăritean (Alexanderplatz, „piața Alexandru”), unde a ținut o cuvântare în fața mulțimii, pronunțându-se în favoarea unor mari reforme, care au fost cerute de manifestanți.

A cerut totodată apreciere și respect pentru lucrătorii MfS, dar mulțimea l-a fluierat și huiduit. Wolf nu a mai avut vreo șansă pentru o a doua carieră, în calitate de politician reformist, în cadrul Partidului Unitatii Socialiste (PUS)

A respins o ofertă din partea Agenției Centrale de Informații, CIA, de a-l proteja  în Statele Unite ale Americii de eventuala urmărire penală germană în schimbul informațiilor secrete.

Cu șase zile înaintea reunificarii celor două state germane, Markus Wolf a părăsit Germania, și cu ajutorul KGB-ului s-a refugiat la Moscova. Aflase că urma să fie arestat în Germania.

După eșecul puciului sovietic împotriva președintelui URSS, Mihail Gorbaciov, Wolf a cerut azil politic in Austria, dar  autoritățile austriece i-au respins apelul si  l-au dus la frontiera austro-germană , unde a fost preluat de către autoritățile germane, care  l-au condamnat in anul 1993 pentru trădare de patrie și luare de mită, la o pedeapsă privativă de libertate de șase ani.

Curtea constituțională a RFG a anulat capul de acuzare, trădare de patrie, motivând aceasta prin recunoașterea principiului că activitatea de spionaj în serviciul statului suveran Republica Democrată Germană a fost desfășurată în conformitate cu legislația acestui stat.

În 1996, Wolf a solicitat o viză de intrare în  SUA care i-a fost refuzata si in  tot restul vieții, nu i-a fost permisă intrarea pe teritoriul american.

În 1997, Wolf a fost condamnat la doi ani închisoare cu suspendarea pedepsei, sub acuzația de răpire de libertate, vătămare corporală etc. în patru cazuri.

În ultimii ani ai vieții, Markus Wolf a domiciliat în Berlin , unde a încetat din viață la9 noiembrie 2006 .

La sfârșitul aceleiași luni, urna cu cenusa  lui Wolf a fost depusă în mormântul fratelui său Konrad, din cimitirul central civil Friedrichsfelde de la Berlin.

 

 

1924 – S-a născut Jean-François Revel, filosof, scriitor şi ziarist francez; (d. 30.04.2006).

 

 

 

1930 – S-a nascut Ludovic Bacs, dirijor si compozitor, fondator si conducator al Orchestrei de camera “Musica rediviva” din Bucuresti.

 

 

 

 

 

1932 – S-a născut solistul vocal si compozitorul român Constantin Drăghici.

 

 

 

 

1943 –  S-a nascut Janis Joplin, cântăreaţă americană de hard rock şi blues rock; (d.04.10.1970).

 

 

 

 

 

1944 – S-a născut  M. Lee Goff, profesor american, unul dintre fondatorii metodelor moderne de investigare a crimelor.

 

 

 

 

 

 

1946 – A fost creat, la Tokio, Tribunalul militar international pentru Extremul Orient, in scopul judecarii criminalilor de razboi japonezi. Prima sentință a fost pronunțată la 04.11.1948.

 

 

 

1946 – S-a născut cântăreaţa si actriţa americană, Dolly Parton

 

 

 

1947 – S-a născut Rod Evans, membru fondator al trupei Deep Purple.

 

 

 

 

1949 – S-a nascut Robert Palmer, cântăreţ şi chitarist britanic; (d. 26.09.2003).

1951 – A decedat  C.C. Nottara, compozitor şi violonist, critic muzical. A fost membru fondator şi dirijor al Orchestrei Municipiului Bucureşti (1929-1939), dirijor al Orchestrei Radio (1933-1938) şi membru fondator al Societăţii compozitorilor români (1940); (n. 1890).

1966 – Indira Gandhi devine prima femeie prim-ministru din istoria  Indiei.

1971 – A murit Martin Bercovici, inginer, unul dintre pionierii planurilor de electrificare a Romaniei; membru al Academiei Romane; (n.24.08.1902).

 

 

1973 – A murit Romulus Cândea, istoric român, membru corespondent al Academiei Române. A întemeiat Institutul de istorie şi limbă al Universitatii din Cernăuţi; (n.07.10.1886).

 

 

1979 – S-a născut Svetlana Korkina, gimnastă din Rusia, câştigătoare a 7 medalii Olimpice.

 

 

Ea mai are în palmares 9 medalii de aur, 8 de argint şi 3 de bronz, câştigate la Campionatele Mondiale de Gimnastică.

 

 

1981 – A decedat Catinca Ralea, traducătoare, regizoare de film, actriță și realizatoare de emisiuni radio-tv din România.

A fost fiica  criticului literar Mihai Ralea  si sotia actorului Emanoil Petrut; (n.5.septembrie 1929).

 

 

 

 

 

A condus secția de limbă engleză la Radio  mai mulți ani.

La București există o stradă numită în cinstea ei, iar la Societatea Română de Radiodifuziune, o sală este numită în cinstea ei.

 

 

 

1985 – A decedat Ovid Densușianu (fiul).

 

 

 

 

 

 

Ovid-Aron Densușianu (n. 22 martie 1904 – d. 19 ianuarie 1985) a fost un scriitor român, autor al romanelor Stăpânul, Furtuna, Amurgul pe culmi.

Aceste romane sunt uneori, în mod greșit, atribuite tatălui său, Ovid Densușianu.

 

 

 

 

1990 – A murit Bhagwan Sri Rajneesh, mai cunoscut sub pseudonimul de OSHO, poate fi considerat unul dintre cei mai prolifici autori, unul dintre liderii spirituali cu cei mai numeroşi discipoli, unul dintre cei mai bine vânduţi şi citiţi autori din întreaga lume; (n.11.12.1931).

 

 

 

1996 – A murit compozitorul român de muzică ușoară Elly Roman; (n.1905).

 

 

1999 – Greva minerilor din Valea Jiului. După forţarea barajului din Defileul Jiului, minerii intră în Târgu Jiu. Armata avertizează ca va interveni “dacă forţele de ordine nu ar reuşi să controleze situaţia”.

Preşedintele  Emil Constantinescu anunţă că autorităţile sunt hotărâte să împiedice repetarea descinderilor minerilor în Capitală din 1990 şi 1991.

Minerii au refuzat  să negocieze cu o comisie guvernamentală desemnată în acest sens.

2000 – A murit Bettino Craxi, presedinte al Partidului Socialist Italian si preşedinte al Consiliului de Miniştri al Italiei în perioada 1983-1987; (n.02.02.1934).

 

In 1992 a fost acuzat de coruptie si s-a refugiat in 1994 in Tunisia,unde a si murit.

2001 – A încetat din viaţă filologul Emil Turdeanu, membru de onoare al Academiei Române, editor a două prestigioase reviste ale exilului românesc: “Revue des etudes roumaine” şi “Fiinţa românească”; (n. 10 noiembrie 1911).

 

2003 –  A murit jurnalista Françoise Giraud, (nascuta  Lea France Gourdji), cofondatoare a revistei ”L´Express” şi om politic francez.

 

 

 

A fost fiica directorului Agentiei telegrafice turce de la Constantinopol, Salih Gourdji si al Eldei Farragi, israeliti din Imperiul Otoman.

Giraud a fost  prima  care  a folosit  expresia„la nouvelle vague”( noul val) in cinematografia franceză; (n.21.09.1916).

 

2006 – NASA a lansat prima sondă spaţială către Pluto.  Sonda, numita New Horizons va calatori initial cu 57.000 km/h, dar dupa ce va folosi gravitatia lui Jupiter va zbura cu 75.000 km/h si va ajunge la Pluto in iulie 2015.

 

 

2015: A decedat la Ploiești marele inventator român Justin Capră; (n. 1933 la Magureni, Prahova).

Inventatorul român Justin Capra s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani. Printre multe alte lucruri, Justin Capra a inventat mașina care consuma sub  un litru de benzina la suta de kilometri.

Tot el a realizat si prototipul rucsacului zburator,o  inventie brevetata de americani după trei ani si jumătate. Apoi, acesta a ajuns sa fie folosit de cosmonauți la deplasarile in afara modulului cosmic. De-a lungul vieții, a primit numeroase medalii la Saloanele de inventică.

 Primul rucsac zburator realizat de celebrul in ventator , un aparat individual de zbor, se gaseste expus la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din Capitala.

Desi inventia lui a fost una foarte importanta, Capră nu -a brevetat-o. Drept urmare, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat invenția foarte usor si au lansat-o in fabricatia de serie.

Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism Soleta, care consuma doar 0,5 litri la suta de kilometri, dar si al unei motorete care functioneaza cu acumulatori. Motoreta are 37 de kilograme și strabate 80 de kilometri cu 30 km/h.Soleta 150 Ecor, micro-autoturismul lui, cantareste 95 de kilograme si este capabil sa strabata 100 de kilometri cu doar jumatate de litru de combustibil. 

Inventatorul nu si-a produs niciodata masinile in serie. El dorea sa realizeze masini cat mai mici si care sa consume cat mai putin, mai ales in anii 1970, cand criza petrolului afecta pe toata lumea.In 1958, marele inventator a realizat primul ”rachetonaut” si a cerut sprijin americanilor deoarece oamenii de stiinta români nu-l puteau ajuta.

Cu ”rachetonautul” s-a lansat de la Ambasata SUA din Romania, dar cand a coborat la sol a fost arestat de un grup de securisti si acuzat ca ar fi incercat sa fuga din tara cu ajutorul unui dispozitiv zburator.

Inventatorul Capra a avut  si alte realizari de excepție, cum ar fi VIRGILIUS, un automobil cu doua roti echipat cu un motor de avion, de 105 cp si atingea peste 300 km/h, iar greutatea automobilului era de 250 kg.

Celebrul inventator a fost premiat si de Presedinția  României, in 2008, exact in ziua in care implinea 75 de ani. Inginerul care a facut turul țării cu un motor care consuma un litru la suta de kilometri, a primit Ordinul national pentru Merit in grad de Cavaler.

2017: A  decedat actorul american Miguel Ferrer; (n. 1955).

2017: A decedat cântăreața braziliană Loalwa Braz Vieira; (n. 1953).

Artista  a fost descoperită carbonizată în maşina sa, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro din estul Braziliei.

Artista avea 63 de ani.

 

 

   Loalwa Braz Vieira a devenit faimoasă alături de grupul braazilian ”Kaoma”, în anul 1989, cu hit-ul Chorando se foi, cunoscut sub numele de ”Lambada”, care a făcut rapid  ocolul lumii, fiind extrem de popular și în țara noastră.

 

 

 

 

 

Calendar creștin ortodox

 

 

 

Astăzi în calendarul creștin ortodox sunt pomeniți Sfântul Cuvios Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul, precum și Sfântul Ierarh Marcu, mitropolitul Efesului și Sfânta Muceniță Eufrasia.

Este Duminica a 29-a după Rusalii, numită și a celor 10 leproși.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Macarie Egipteanul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Macarie cel Mare, sau Macarie Egipteanul, este unul dintre marii Sfinti Parinti ai pustiei. Contemporan cu Sfantul Cuvios Antonie cel Mare, Macarie era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie crestina foarte evlavioasa.

Parintii lui l-au silit sa se insoare, insa, el a fugit de viata lumeasca si dupa moartea parintilor sai, a ales sa traiasca viata pustniceasca.

Foarte de curând, Macarie a inceput sa fie puternic ispitit de diavol prin felurite incercari, dar prin staruinta sa si dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit si s-a facut pilda a viata ingeresti in trup. Multe sunt pildele si minunile savarsite de Sfantul Macarie in lunga sa vietuire duhovniceasca in pustie.

Prin unele dintre ele s-a aratat ca Sfantul capatase de la Hristos putere si asupra mortii, astfel incat fericitul Macarie s-a invrednicit a savarsi invieri.Astfel, intrucat intr-o eparhie un episcop eretic incepuse a raspandi o erezie care sustinea ca Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Macarie pentru a stinge aceasta ratacire.

Desi Sfantul Macarie i-a aratat episcopului eretic, prin cuvintele Simbolului credintei ca se afla in inselare, necredinta acestuia a persistat, fortandu-l pe Cuvios sa rusineze ratacirea aceluia printr-o minune dumnezeiasca.Dupa o ora de staruinta in rugaciune, Macarie a inviat un om dintr-un mormant si nu vreunul mort de curand, ci unul mort de foarte mult timp.

Cel inviat neauzind de Hristos pana la moartea sa, Macarie l-a botezat si l-a luat pe langa el ca ucenic. Ucenicul sau inviat a mai trait trei ani inainte de a trece la Domnul, aratandu-se intru aceasta slava cea mare cu care Hristos ii binecuvanteaza pe alesii Sai.

In multe randuri Macarie s-a luptat fatis cu puterile necurate, dar cel mai bine vedem desavarsirea acestui minunat sfant in relatarea sfarsitului sau, in care se arata nesfarsita sa smerenie:“Fericitul Macarie sarutand pe toti cei ce erau langa dansul si pentru dansii rugandu-se, si-a ridicat ochii si mainile in sus, zicand cel mai de pe urma cuvant: In mainile Tale, Doamne, imi dau duhul meu. Si astfel si-a dat fericitul sau suflet, lasand multa plangere ucenicilor.

Apoi, adauga Serapion si aceasta, pe care a auzit-o de la Cuviosul Pafnutie, care era unul din ucenicii lui Macarie: ca acel sfant suflet, fiind ridicat de heruvimi si spre cer suindu-se, unii din parinti priveau cu ochii sufletesti spre diavolii cei din vazduh cum stau departe si strigau: “O! de ce slava te-ai invrednicit, Macarie”.

Iar Sfantul le raspundea: “Nu, caci inca ma tem, pentru ca nu ma stiu de am facut vreun lucru bun”. Apoi vrajmasii cei ce erau in vazduh, strigau: “Cu adevarat ai scapat de noi, Macarie”. Iar el le zicea: “Ba nu, caci imi mai trebuie ceva ca sa scap”. Si fiind acum inauntrul portilor ceresti, diavolii plangand, strigau: “A scapat de noi, a scapat!”.

Iar el cu mare glas le-a raspuns: “Cu adevarat am scapat de mestesugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind ingradit”. Astfel a fost viata, sfarsitul si mergerea la vesnica viata a Cuviosului parintelui nostru Macarie.”

 

 

 VIDEO: ASTĂZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

Bibliografie (surse):

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

3. lessignets.com

4. Istoria md.

5. Istoricul zilei blogspot.com

6. Mediafax.ro;

7. Wikipedia ro.

8. Crestin Ortodox.ro

9. https://materialedeistorie.wordpress.com

10. Rador.ro

11. http://www.europafm.ro