CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 5 octombrie 1455, sultanul turc Mahomed al II-lea îi adresează domnului Moldovei Petru al III-lea Aron un ultimatum prin care i-a cerut plata unui tribut de 2 000 galbeni

Imagini pentru petru al III lea aron

Petru al III-lea Aron 

După unii istorici, Petru al III-lea Aron  era fiul din flori al lui Alexandru cel Bun, mama sa fiind necunoscută. După alţii, era fratele lui Alexandru cel Bun.  

A fost căsătorit cu Doamna Oltea, care s-a călugărit sub numele de Maria şi care a murit la 4 noiembrie 1465, fiind înmormântată la Mănăstirea Probota din judeţul Suceava.

A ocupat de trei ori tronul Moldovei după cum urmează:

Prima domnie:  octombrie 1451 – februarie 14

A doua domnie:  august 1454 – februarie 1455

A treia domnie: mai 1455 şi aprilie 1457

A fost în relaţii foarte bune cu Iancu de Hunedoara, care l-a susţinut la luarea tronului.

El s-ar fi înțeles cu Alexăndrel (Alexandru al II-lea), un alt pretendent la tronul Moldovei, să-l înlăture pe Bogdan și să domnească împreună.

 

Imagini pentru Petru al III-lea Aron

 

Bogdan al II-lea Muşat, domn al Moldovei (1409 – 1451)

 Domn al Moldovei:  2 oct. 1449 – 15 oct. 1451

Într-o noapte de octombrie, din anul 1451 pe când Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare, se afla „într-un sat al unui unchi al aceluiași Petru, și era amețit de vin, sosind spre sfîrșit de noapte numai cu 200 de moldoveni (Petru) a înșelat străjile lui Bogdan și prinzînd pe Bogdan i-a tăiat capul”.

Această crimă odioasă s-a petrecut la Reuseni, însă nu a adus țării pacea, ci doar un mormânt domnesc în plus în biserica satului Secuieni, în apropiere de Reuseni. 

Apoi, Petru Aron a intrat în luptă cu Alexandru al II-lea, pe care l-a învins  în martie 1455 în bătălia de la Mohile (probabil Movileni, jud. Iasi), silindu-l să se retragă la Cetatea Albă, unde acesta îşi va pierde viaţa.

În octombrie 1455, Petru al III-lea Aron trimite regelui Poloniei obişnuitul omagiu de fidelitate, pe care îl înnoieşte în iunie 1456, când reconfirmă privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi. 

La 5 octombrie 1455, sultanul otoman Mahomed II-lea  a adresat  lui  Petru III-lea Aron un ultimatum, cerând plata unui tribut de 2 000 galbeni.

În 1456, Petru Aron se învoieşte să plătească turcilor  tributul de 2000 de galbeni, pentru a înlătura pericolul unei invazii a acestora.

Cronica scrie că  „au izvodit întăi și au început a da dajdea turcilor” după cererea lu Mahomed al II-lea, sultanul care cucerind Constantinopolul desființase în 1453 Imperiul Bizantin.

Domnitorul a luat această hotărîre împreună cu un sfat larg de boieri care au fost de acord „să dea acest bir pentru nevioa noastră, (…) pentru pacea noastră.

Primul tribut, de două mii de galbeni a fost dat Porții spre sfîrșitul anului 1456 sau la începutul celui următor. Acesta era prețul cu care Ţara Moldovei trebuia să își cumpere an de an pacea, din partea Imperiului otoman.

Petru Aron a fost răsturnat de la putere de Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457.

În urma bătăliei de la Doljeşti, pe  pârâul Hresca, afluent al Siretului, a fost silit să plece în exil. Grigore Ureche infaţişează episodul în felul următor:

Dupa doi ani a domniei lui Petru Aron, ridicatu-s`au de la tera Munteneasca Stefan Voda, cu multime de oste munteneasca, si den tera adunati, si au intrat aici in tera; si silind spre scaunul Sucevei, i-ai esit inainte Petru Voda Aron, la sat la Ioldesci, pre Siret, la Tina, si si-au dat rasboiu in diua de Joi Mari, aprilie 12, si au infrant Stefan Voda pre Petru Voda Aron“.

 Cronica moldo-germană arată că „în anul, cum se scrie de la naşterea lui Hristos, 1457, în luna april, în ziua 11, într-o marţi, în săptămâna mare, înaintea Paştilor, atunci a venit Ştefan voievod, un fiu al lui Bogdan voievod, care a venit cu putere mică, cu muntenii, cu ţările de jos, ca la 6 mii de oameni. Şi au venit asupra lui Aaron voievod la o gârlă sau apă cu numele Hresca, lângă Doljeşti. Acolo a bătut Ştefan voievod pe Aaron voievod, alungându-l din ţară şi el însuşi a rămas stăpân cu putere”.

A doua zi, pe câmpul de la „Direptate”, de lângă Suceava, Adunarea Ţării îl aclama pe Ştefan, iar mitropolitul Teoctist îl ungea domn al Moldovei.

În acest timp, Aron Vodă se retrage în Polonia, apoi în Ungaria, de unde va emite în continuare, pentru mai mult de un deceniu, pretenţii la tronul Moldovei.  

Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, provocând ostilităţile dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin, regele Ungariei.

După lupta de la Baia din 1467, când Ştefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, Petru Aron a fost prins şi  executat de Ştefan cel Mare, în timpul unei expediţii militare a acestuia în Transilvania, în 1468 sau 1469 .

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/05/ziua-de-5-octombrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.istoria.md/articol/634/5_octombrie,_istoricul_zilei

https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Aron

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Dolje%C5%9Fti_(12_aprilie_1457)

05/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Falsificarea istoriei poporului român. Domnitorul Vlad Țepeș, victimă postumă a dezinformării

 

 

Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 – d. decembrie 1476), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476.

 

 

 

Continuă falsificarea istoriei poporului român. Domnitorul Vlad Țepeș, victimă postumă a dezinformării.

 

Mitul Dracula

 

 

 

La începutul anilor anilor ’70, ai secolului XX, Nicolae Ceaușescu era iritat din cauza răspâdirii în occident a epitetului “vampir” la adresa lui Vlad Țepeș și, prin ricoșeu, la adresa românilor.

Cu toate păcatele sale, nu se va putea spune vreodată că la capitolul mândriei naționale, Ceaușescu dormea cu capu-n traistă așa cum fac multi dintre guvernanții postdecembriști.

În consecință, a dat dispoziție să fie căutate în arhive documente istorice care să infirme degradanta reputație a domnitorului român, lansată în anul 1897 de scriitorul irlandez Bram Stoker și întreținută cu o perseverență diabolică până în zilele noastre.

Inițiativa dictatorului era motivată și de faptul că pe anumite filiere se obținuseră informații confidențiale, potrivit cărora la Biblioteca Vaticanului ar fi existat documente de epocă din care reiesea că, începând cu secolul al XI-lea, pe teritoriile Transilvaniei și Panoniei s-a practicat canibalismul și vampirismul.

 

 

 

Grupul statuar dedicat regelui Ungariei, Matei Corvin, din Cluj-Napoca. 

 

 

Nici la ora actuală publicul larg, îndeosebi cel clujean, nu știe că în grupul statuar de la Cuj, dedicat lui Matei Corvin, se află și   românnul Pavel Chinezu, căpitan general al armatei regatului Ungariei, sub domnia regelui de origine română, Matei Corvin,un  bănățean, născut în comuna Satchinez, judetul Timiș. Era contemporan și prieten cu domnitorul Vlad Țepes. În graiul  bănățean, chinez înseamnă cneaz.   

În mod firesc, monumentul de la Cluj-Napoca ar fi trebuit să devină un simbol al reconcilierii maghiarilor cu românii.

Nu se întâmplă astfel. Grosul politicienilor unguri consideră că, maghiarizarea numelor celor două personaje istorice este deajuns pentru întreținerea animozităților interetnice. 

 

 

 

 

Stampă medievală reprezentându-l pe Pavel Chinezu, ținând un turc în dinți.

 

 

Foto: Generalul Pavel Chinezu, în grupul statuar dedicat regelui Ungariei, Matei Corvin. Sculptorul a folosit drept model stampa medievală, cu imaginea lui Pavel Chinezu.

 

 

Pavel Chinezu, detaliu

 

Placa comemorativă de pe monumentul închinat lui Pavel Chinezu, de la Șibot, județul Alba.

După centralizarea datelor aduse din teritoriu, a reieșit că pentru practicarea vampirismului erau responsabili ungurii. Drept care, Nicolae Ceaușescu a decis să sisteze inițiativa, pentru a nu leza sensibilitățile minorității maghiare din România și a nu intra în conflict cu guvernul de la Budapesta.

Iată, în rezumat, ce s-a aflat în urma investigațiilor ordonate de dictator:

  • Acuzația de vampirism la adresa lui Vlad Țepeș a fost inventată de scriitorul irlandez Bram Stoker în anul 1897, la sugestia unui amic de-al său, ungur din Slovacia.

  • Bram Stoker nu a fost niciodată în Transilvania pentru a se documenta pentru scrierea romanului său.

  • Până la data culegerii informațiilor, industria cinematografică occidentală produsese peste 200 filme pe tema vampirismului lui Vlad Țepeș, iar în unele scenarii se insinua ideea că românii ar fi fost adepții unei atari practici abominabile;

  • Modelul care a stat la baza conturării personajului Dracula a fost Pavel Chinezu, general al regelui Ungariei. Pavel Chinezu a inventat “iadul musulman” din Cetatea Timișoarei, în care au fost exterminați în chinuri cumplite mii de prizonieri otomani.

  • Pavel Chinezu ordona ca prizonierii turci să fie aruncați de vii drept hrană pentru porci. Pentru acest scop,  animalele erau ținuțe special înfometate. Pe alți prizonieri îi obliga să se mânănce între ei, sau să își bea sângele reciproc. Pe alții îi îneca cusuți în piei de bivol, în funție de cuantumul polițelor pe care le avea de plătit otomanilor pentru incursiunile de jaf și crime, pe care le făceau aceștia în acea parte a Europei. Procedeele de tortură pe care le aplica Pavel Chinezu au băgat o asemenea spaimă în otomani, încât mamele din Turcia își admonestau copiii cu vorba “Taci, că vine Pavel să te ia!”

În urma consultării unor documente de epocă, a rezulat că răspândirea legendei Dracula, cu referire la domnitorul român Vlad Țepeș, a avut drept substrat deturnarea atenției opiniei publice internaționale de la realitățile istorice din Transilvania și Panonia evului mediu, în care o parte din populația migratoare sosită după jaf la drumul mare din străfundurile Asiei, practica canibalismul și vampirismul. Mitul Dracula ar putea fi în termeni moderni, aruncatul pisicii în ograda altuia.

Printre documentele de epocă în care sunt consemnate canibalismul și vampirismul din evul mediu în Transilvania și Panonia, se numără și cronica notarului Anonymus, înalt funcționar la curtea regelui Bela al Ungariei, intitulată Gesta Hungarum (Faptele ungurilor), din care cităm:

         Postea uero iam dicta gens fatigata in bello, ad tantam crudelitatem peruenit ut quidam dicunt hystoriographi, quod iracundia ducti humanam manducassent carnem et sanguinem bibissent hominum”.

         În traducere: Mai târziu însă poporul amintit, obosit în război, a ajuns la atâta cruzime încât unii istoriografi spun că, mânați de mânie, ar fi mâncat carne de om și ar fi băut sânge de om”.

        Cronica notarului Anonymus a fost descoperită în anul 1746, la Biblioteca Imperială din Viena.

Interesant de observat că “ofensiva” pornită de irlandezul Bram Stoker în 1897, la sugestia amicului său ungur pentru acreditarea părerii false potrivit căreia responsabil pentru vampirismul practicat în Transilvania medievală ar fi fost domnitorul român, Vlad Țepeș, continuă și în zilele noastre.

Cu câțiva ani în urmă, a fost în România biologul de origine maghiară, Mark Beneke, specialist în viermi de cadavru (profesie predestinată?) cu scopul de a realiza pentru National Geographic Chanel un film documentar despre vampirismul… lui Vlad Țepeș, film ce a fost dat în anul următor în difuzare internațională.

Rămâne în suspensie întrebarea, care a fost rolul biologului maghiar în realizarea filmului.

De ce în Europa numai românii au parte de asemenea tărășenii?  

Pentru că “românii sunt un popor imbecil de tolerant, pașnic, binevoitor și primitiv” – am citat dintr-un material recent publicat în România, scris de profesorul sârb de istorie din Novi Sad, Miodrag Stanojevici, referitor la toleranța  românilor, fațade pretențiile minorității maghiare pentru autonomia ținutului secuiesc.

Recent, gurvernanții noștri au decis să exploateze în scop turistic mitul Dracula, incriminând astfel indirect de vampirism, pe viteazul domnitor român, Vlad Țepeș.

Unde esti tu Țepeș doamne? 

 

Sursa:  jurnalparanormal.ro

24/03/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

O DINASTIE STRALUCITOARE : CORVINESTII

Corvinestii – o dinastie sclipitoare Foto (11)

Dintre toate regiunile care formeaza Romania de astazi, Transilvania este cea care a trecut, probabil, prin cele mai mari transformari sociale si politice, fiind in acelasi timp locul in care identitatea nationala s-a format tardiv, iar elementele etnice au fost sufocate permanent de cele straine.

Romanilor nascuti in Ardeal nu li s-a permis vreme indelungata sa-si dezvolte o cultura si o religie specifica, in consens cu cea a „fratilor” de peste granita. In general, transilvanenii erau priviti si tratati ca niste musafiri in propriul lor stat condus de straini si ctitorit de o biserica straina. In spiritul acestei legi nescrise, orice reprezentat al poporului roman trebuia sa faca concesii si sa adopte cutumele religioase si culturale ale stapanitorilor. Asa se face ca Ardealul a dat istoriei elemente valoroase in domenii diferite, fie militare, politice sau culturale, insa ele au fost pierdute pentru noi. Ascensiunea ierarhica a fost platita cu un pret, iar astazi, istoria maghiara ii revendica in paginile ei.

Una dintre cele mai ilustre figuri romanesti este Iancu de Hunedoara (Ioan, care a devenit Iancu pentru a evita confuzia de nume cu un alt frate, Ioan de Hunedoara), iar nobila sa familie reprezinta unul dintre cele mai graitoare exemple ale asimilarii elementelor romanesti de catre alte culturi. Acest proces a dat statului ungar pe unul dintre cei mai mari generali ai sai, Iancu de Hunedoara, pe unul dintre cei mai straluciti regi, Matei Corvin si un ilustru arhiepiscop si diplomat: Nicolae Olahul.

Vitejia le curgea in sange…

Descendenta romaneasca a Corvinestilor este, pentru istoricii romani, mai presus de orice indoiala. Tatal lui Iancu era Voicu, care era, la randul sau, fiul lui Serb. Cum se pare ca vitejia era o trasatura de caracter gravata in tiparul ADN al Corvinestilor, Voicu primeste in anul 1409 de la regele Sigismund domeniul regal al Hunedoarei, ca o rasplata pentru „stralucitele sale merite”. Acest mic teritoriu este doar primul dintre cele care vor intra in anii urmatori in posesia familiei. Data de nastere a viitorului mare om politic si de arme este incerta, insa documentele istorice indica anul 1386 ca fiind anul nasterii lui Ioan sau Iancu. Desi acesta nu apare in clar, ea poate fi dedusa din descrierea faptelor si campaniilor acestuia. Astfel, intre anii 1431-1432, il aflam in subordinea Episcopului de Zagreb, avand in comanda sa 12 calareti. Mai departe, isi desavarseste cunostintele tehnice militare timp de doi ani sub comanda ducelui Milanului, Filip. Se reintoarce in tara, iar in 1435, primeste din partea Imparatului Sigismund un nou domeniu, districtul Comiat din Banat, ca o garantie pentru suma de 1500 de florini pe care o impumutase regelui. Trei ani mai tarziu, Iancu devine Ban de Severin. Situatia materiala infloritoare a familiei le permite sa-si imprumute conducatorii, avizi de fonduri pentru sustinerea materiala a luptelor in care erau angajati.

Astfel incat, in 1439 il gasim pe noul rege Albert dator celor doi frati, Iancu si Ioan, cu 2757 de florini, reprezentand cheltuielile facute cu apararea cetatilor Severin, Gureni, Orsova si Mehadia. Drept garantie pentru aceste sume mari, primesc in custodie alte targuri din comitatul Bodrog. Pentru sumele pe care le investesc in echipamentul militar si in costurile de expeditie, cei doi primesc zalog districtul Icus din Timisoara, targul Marginea si alte donatii importante: comunele mari din comitatul Hunedoarei si domeniul Bosar din Banat, impreuna cu toate satele si veniturile sale. Aceasta ultima donatie este o rasplata si un semn de apreciere pentru vitejia de care Ioan a dat dovada in timpul luptelor cu turcii din Muntenia.

In fruntea regatului Ungariei

In 1441, o noua donatie, de data aceasta, facuta numai lui Iancu, prin care ii revine targul Dobra din comitatul Hunedoarei. Tot in acest an, Iancu devine Voievod al Transilvaniei si comite de Timisoara. Iancu avea sa paseasca pe cea mai inalta treapta ierarhica abia cinci ani mai tarziu, in 1446, cand moartea regelui Vladislav il propulseaza in functia de guvernator al Ungariei, ales la data de 5 iunie. Personalitate chibzuita, Iancu de Hunedoara isi da demisia din aceasta functie sase ani mai tarziu, din cauza acelorasi nobili care ii propusesera scaunul. Regele care i-a urmat, Ladislau Postumul, nu poate inchide ochii in fata meritelor acestui nobil roman, prin urmare, ii ofera, in semn de recunostinta pentru meritele sale si serviciile pe care le adusese statului maghiar, orasul si districtul Bistritei, precum si demnitatea de comite perpetuu al Bistritei.

Tot ca o incoronare a faptelor sale meritorii, regele Ladislau hotaraste ca la blazonul Corvinestilor sa se adauge, pe langa corbul cu un inel in cioc (de unde si numele familiei), si stema unui leu in picioare tinand o coroana de aur, un simbol al vitejiei familiei si o incununare a serviciilor aduse statului. Un an mai tarziu, i se intareste posesiunea unor cetati si districte si primeste titlul de capitan suprem al armatei unguresti. Dupa cum indica documentele vremii, nici unul dintre contemporanii sai nu era mai vrednic sa poarte acest titlu in timpul neostoitelor lupte cu armatele turcesti conduse de catre Mahomed al II-lea.De altfel, indelungata problema turceasca l-a tinut ocupat pe Iancu de Hunedoara pentru mai bine de doua decenii. Din 1437, cand il intalnim luptand impotriva acestora la Semendria, Iancu devine o prezenta nelipsita pe campul de lupta. In 1441, lupta impotriva pasei Isak, la Belgrad, un an mai tarziu poarta o victorie impotriva lui Mezed pasa, distruge un detasament turcesc la Portile de Fier si mai tarziu, decimeaza o mare parte din armata dusmana, luand cu sine o prada uriasa. Marea expeditie impotriva turcilor pe care o conduce in 1443 il poarta chiar in inima Balcanilor. Insa nu intotdeauna sortii s-au aratat de partea marelui comandant. In 1444, armata lui Iancu este infranta, iar regele Vladislav este ucis pe campul de lupta. Peste trei ani, armata ungara reia ofensiva de alungare a turcilor din Europa si de cucerire a Constantinopolului, insa cu aceleasi rezultate.

Cea mai mare victorie, o infrangere definitiva

Ultimul razboi si, in acelasi timp, ultima victorie rasunatoare purtata de Iancu, s-a dat la Belgrad, in anul 1456. In acea perioada, Belgradul era considerat a fi „cheia regatului Ungariei”, ceea ce il transforma intr-o tinta importanta pentru inamici, reprezentand in acelasi timp si o pozitie strategica pe harta luptelor militare in scopuri politice. In acel an, Mahomed al II-lea purcede la realizarea dorintelor sale care vizau marirea Imperiului Otoman, astfel incat pleaca in cucerirea Belgradului. O armata uriasa a fost mobilizata in acest scop. Sursele indica un efectiv de 200.000 de oameni, 300 de tunuri si 200 de vase.
Experimentat in luptele cu turcii, Iancu nu se lasa cu nimic mai prejos. Intareste garnizoana orasului, o pune sub comanda cumnatului sau, Mihail Szilagyi, si aprovizioneaza armata cu toate cele necesare. Batalia de la Belgrad nu a durat mult. Datorita ingeniozitatii comandantului roman, turcii dau bir cu fugitii, lasand in urma lor o prada uriasa. Vestea infrangerii grozavului comandant turc, Mahomed al II-lea, produce un val de bucurie si de speranta in intreaga Europa, ingrijorata de soarta care o pastea. O eventuala cucerire a portilor Europei de catre turci ar fi schimbat pentru totdeauna harta politica si administrativa a „batranului continent”.

Faptele de vitejie si de eroism ale comandantului roman nu mai atinsesera niciodata asemenea culmi, iar recunoasterea suprema a venit din partea Papei, care l-a numit „atletul cel mai puternic – unic – al lui Hristos”.

Bucuria tuturor fu de scurta durata. In fond, „atletul cel mai puternic al lui Hristos” nu era decat un om, un om supus greseilor, dar si bolilor. In acea perioada, Moartea Neagra, ciuma, umbla printre oameni, arzandu-i cu rasuflarea sa grea, aducatoare de moarte. O asemenea boala necrutatoare nu facea concesii si nu tinea cont de statutul social al celor pe care ii alegea. In decursul a cateva luni, bucuria s-a transformat in tristete, iar locul culorilor bucuriei a fost luat de cel al doliului. In data de 11 august 1456 Iancu de Hunedoara era deja prea obosit pentru a mai lupta cu ciuma. Moare la Zemun, fiind plans de intreaga sa armata pe care o comandase cu atata pricepere. Dupa dorinta sa, este inmormantat la Catedrala Alba-Iulia, alaturi de fratele sau. Un omagiu pe masura vietii pe care o lasase in urma comandantul roman, scrie Ioan de Capistrano, un calugar-ostas care luptase alaturi de Iancu de Hunedoara: „a cazut coroana regatului; s-a stins lumina lumii”.



Iancu de Hunedoara, romanul

Asa cum am aratat, Iancu, fiul lui Voicu, a trebuit sa se respecte regulile si cutumele unei societati majoritare, pentru a putea creste in scara ierarhica. De altfel, acest politician si om de arme a avut norocul de a se naste intr-o familie buna, unde abilitatile pe care altii le deprind in armata, erau integrate in mosteniterea culturala si, de ce nu, genetica, a familiei Corvinestilor. Atat Iancu, cat si fratele sau, Ioan, nu au facut decat sa duca mai departe bunul renume al tatalui lor, Voicu, si sa sporeasca averea materiala si spirituala a familiei.

Ca Iancu este fiul lui Voicu si al Elisabetei o stim, iar descendenta sa romaneasca este un fapt aproape de la sine inteles. Mai departe insa, Iancu ia in casatorie pe Elisabeta Szilagyi, o femeie din mica nobilime ardeleana, cu care are doi copii: Ladislau si Matei. Desi ambii frati calca pe urmele tatalui sau, cariera lui Ladislau va fi de scurta durata. In urma unui complot care viza indepartarea definitiva a Huniazilor de tronul Ungariei, cei doi urmasi ai lui Iancu de Hunedoara sunt chemati la curte. In loc sa fie primiti ca niste oaspeti de seama, cei doi frati sunt incarcerati. Ladislau este ucis, insa Matei scapa ca urmate a miscarilor populare de revolta impotriva regelui. Tronul ramane vacant, iar cumnatul lui Iancu, Mihail Szilagyi, care luptase alaturi de el in multe razboaie contra turcilor, ramane vigilent si doreste sa isi aduca nepotul pe tronul Ungariei. Urmarea a fost ca in anul 1458, Matei Corvin, in varsta de numai 15 ani, a fost ales in fruntea Ungariei. Parca fara a insela asteptarile tatalui sau, acesta are o domnie echilibrata si indelungata (pana in 1490), in timpul careia Ungaria cunoaste una dintre cele mai mari infloriri culturale. Insa, din pacate pentru ceea ce ar fi putut sa reprezinte pentru cultura romana, acest capitol apartine de drept istoriei Ungariei si mai putin celei romanesti.

Descopera.ro

18/01/2010 Posted by | EVUL MEDIU, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: