CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Masoneria militează pe faţă pentru promovarea homosexualităţii şi disoluţia ţărilor Europene…

Masoneria o spune pe faţă - vrem homosexualitate, dizolvarea ţărilor Europene

 

 

Masoneria pe faţă: vrem homosexualitate, dizolvarea ţărilor Europene.

 

 

Masonii Lojii Marelui Orient din Franţa, s-au adresat (în urmă cu zece ani) Parlamentului European, cerând pe faţă interzicerea religiei creştine, promovarea homosexualitatii şi drepturi speciale pentru emigrantii ne-europeni.

Poliloghia a fost fireste deghizată in cuvinte frumoase, dar asta e esenţa ei.

„Sfera religioasă asfixiază lucrările Parlamentului European, considera aparatorii unei Europe laice, decisi sa blocheze acţiunile celor ce doresc păstrarea convingerilor religioase în societatea de mâine, iar unii francmasoni sustin sa este vremea recâstigării „terenului pierdut”.

Potrivit Eu Observer şi publicaţiei belgiene Le Soir, masoneria franceza estimeaza posibila deschiderea unui birou in Bruxelles ca lobby impotriva cresterii influentei organizatiilor religioase in institutiile europene.

Prima sarcina a  acestuia va fi „promovarea ideii de cetatean in Europa”, comenta Romania Libera.

Masonii cereau  practic descreştinarea totală a Europei, deplângând faptul că în unele ţări Sfânta Scriptură este mai cunoscută decât scrierile iluministului Voltaire. 

Ne dăm seama că cei vizaţi suntem mai ales noi ortodocşii, căci în România tineretul umple bisericile, religia se predă in şcoli si încă se spune Tatăl Nostru în Parlamentul ţării, chiar dacă numai de formă. 

Vestul Europei este în mare măsură terminat deja, deci nu de acesta le pasă lor.

 

    La gâtul Europei creştine

Ca argument sprijinitor, ei declară că politica preşedintelui CE, Herman Van Rompuy, este dictată de „puternice convingeri religioase”. 

Acesta este personajul care se vorbeşte că ar fi făcut o adevărată criză, complet cu spume la gură, atunci când a pus pentru I-a oară piciorul pe pământul României, spunând:

„Trebuie sa terminam odata pentru totdeauna cu aceste ciori negre din Carpaţi”scrâşnea el din dinţi atunci, referindu-se la preotii si călugării ortodocşi.

Evenimentul a rămas ne-raportat de către mass-media,  dar martori oculari au fost cu zecile. 

Tactica de a te folosi de unul de-al tău, dându-l ca exemplu de inamic e veche, băieţii doar o regurgitează.

Caraghioşii cu şortuleţe nici nu se mai păzesc acum când promovează distrugerea naţiunilor.

Cancerul simte ca a imbolnăvit suficient organismul, încât sa nu mai trebuiască se ascunda: ei cred ca suntem cu totii in ghearele lor.

Poate ar fi nevoie sa le demonstram acestor trepădusi ca pacientul, chiar bolnav fiind, se poate vindeca.

Acum înţelegem de unde vin atacurile la adresa identităţii, credinţei şi a tradiţiilor noastre româneşti?

 

 

Sursa

 

Publicitate

28/06/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: