ARGUMENTE ÎMPOTRIVA INIŢIATIVEI DE EXTRA-TERITORIALITATE DENUMITĂ „ŢINUTUL SECUIESC” (II)

 

 

 

 

 

 

 

 

Minciunile cele mai odioase si mai abjecte sunt folosite de unii numai si numai ca săse demonstreze ,,stiintific” ca secuii sunt cei mai vechi locuitori ai ,,Pamantului Secuiesc”, deci ei au dreptul ,,divin” la autonomie etnică!

O astfel de ,,demonstratie” ne-o face un oarecare ,,publicist” Kadar Gyula, in articolul intitulat ,,Protesteaza fata de denumirea Pamantul Secuiesc”, publicat in nr. 6.023 al cotidianului de limba maghiara ,,Haromszek”, ce apare la Sfantu Gheorghe, în Covasna.

E bine ca dumnealui s-a oprit totusi cu ,,documentarea” sa ,,istorica” la hotarul a ceea ce el denumeste ,,Pamantul Secuiesc”, fiindca alți confrați ai săi, precum Csiki Sandor, Csibi Karoly, Kolumban Sandor s.a., au ajuns cu „documentația istorică” până în strafundurile istorice ale Europei, sustinand, nici mai mult nici mai putin, ca primii locuitori ai bătrânului nostru continent au fost de limba maghiara!

,,Sa nu uitam, sau sa invațăm, daca până acum nu am stiut, ca limba maghiara a fost prima limba vorbita in Europa”!, scria Kolumban Sandor.

Autorul, Kadar Gyula, este revoltat fiindca ,,organizatiile civile romanesti de pe Pamantul Secuiesc nu sunt de acord cu aceasta denumire (”pamant secuiesc ” n.n.) fiindca este anticonstitutionala”.

De aici el trage concluzia ce ne dă gata, atat prin continutul ei, cat si prin modul in care este formulată:

,,Este posibil ca organizatiile civile pomenite sau inaintasii lor(!?) sa fi sosit de curand in aceasta regiune(!?) si poate din acest motiv nu cunosc denumirile maghiare-secuiesti indigene Le doare (!?) ca poporul in mijlocul caruia s-au stabilit (!?) se bucura, dupa 90 de ani de privare, de drepturi”!!! Secuii nu au fost si, cu atat mai putin, nu sunt acum un popor. Dupa cum la fel de adevarat este ca secuii nu au fost si nu sunt unguri!

O spune, intre altii, si istoricul ungur: Sebestyeni Gyula (in Szekelyek eredete – Originea secuilor) „Nimeni nu i-a considerat pe secui unguri, ci un neam aparte„.

O spune, de asemenea, si istoricul Karacsony, intr-un discurs rostit la Academia ungară, in 1903:

,,Secuii nu sunt catusi de putin unguri”, afirmând, in continuare, ca toate eforturile statului maghiar trebuie sa fie indreptate spre a-i maghiariza.

Dupa cum se stie, procesul de maghiarizare a secuilor a reusit din plin.

Chiar daca toate incercarile statului maghiar de a-i maghiariza pe secui au esuat pana la inceputul secolului XX, in cele din urma procesul de maghiarizare a fost total.

Secuii nu mai au nimic din ceea ce au avut la inceputurile istoriei lor, in primul rând limba, scrie https://www.cuvantul-liber.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Argumente demografice

 

 

După componenţa etnică a populaţiei scaunelor prevăzute a se înfiinţa în proiectul de lege Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, din totalul populaţiei de 798.426 locuitori, 232.525 – reprezentând 29,12% din totalul populaţiei – sunt nemaghiari, respectiv români, romi şi de alte naţionalităţi şi 565.901, reprezentând 70,88%, sunt maghiari. (Anexa nr. 1)

În aceste condiţii, a obliga o treime din populaţia proiectatei unităţi administrative, care nu este de naţionalitate maghiară, să trăiască într-un „Ţinut Secuiesc”, în care limba maghiară ar avea statut de limbă oficială, înseamnă a întoarce înapoi roata istoriei, la realităţile de dinaintea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, sau la cele din perioada ce a urmat Diktatului de la Viena (1940-1944) şi din perioada experimentului stalinist de tristă amintire a Regiunii Autonome Maghiare.

După numărul total al populaţiei, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: scaunul Mureş – peste 200.000 de locuitori; scaunele Odorhei şi Ciuc au între 100.000 şi 120.000 locuitori; scaunele Sepsi şi Gheorgheni au între 80.000 şi 90.000 locuitori; scaunele Kezdi şi Micloşoara – Brăduţ între 30.000 şi 55.000 locuitori şi scaunul Orbai cu 25.627 locuitori.

Se poate observa o foarte mare diferenţă între scaunul Mureş, cu numărul cel mai mare de locuitori – 282.793 şi scaunul Orbai cu numărul cel mai mic de locuitori – 25.627 locuitori. Practic, scaunul Mureş este de 9 ori mai mare decât scaunul Orbai, avâd o populaţie egală cu cea a altor 5 scaune (Sepsi, Gheorgheni, Kezdi, Micloşoara-Brăduţ şi Orbai).

După numărul total al populaţiei maghiare, în cifre absolute, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: 2 au peste 100.000 de locuitori de etnie maghiară (Mureş şi Odorhei); 3 au între 50.000-100.000 locuitori de etnie maghiară (Gheorgheni, Sepsi şi Ciuc); 2 au între 20.000 – 50.000 locuitori de etnie maghiară (Micloşoara – Brăduţ şi Kezdi) şi 1 scaun sub 20.000 locuitori de etnie maghiară (Orbai).

După ponderea populaţiei maghiare, în totalul populaţiei scaunelor, cele 8 scaune se grupează astfel: în 2 (Odorhei şi Kezdi), populaţia de etnie maghiară este de peste 90% din totalul populaţiei scaunului; în 3 (Ciuc, Sepsi şi Micloşoara – Brăduţ), populaţia de etnie maghiară este între 70-85% din totalul populaţiei scaunului¸ în 2 (Gheorgheni şi Orbai), populaţia de etnie maghiară este între 60-70% din totalul populaţiei scaunului, iar în scaunul Mureş, populaţia de etnie maghiară este de doar 53,62 % din totalul populaţiei scaunului.

Se poate observa că doar în două scaune, respectiv Odorhei şi Kezdi, populaţia de etnie maghiară este de peste 90% din totalul populaţiei scaunului, iar în celelalte şase scaune propuse ponderea acesteia este între 53,62 şi 84,50%.

După numărul total al populaţiei nemaghiare, în cifre absolute, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: în scaunul Mureş, populaţia de etnie nemaghiară este de peste 100.000 locuitori; 2 scaune (Gheorgheni şi Sepsi) au între 20.000-30.000 locuitori de etnie nemaghiară; scaunul Ciuc are între 10.000-20.000 locuitori de etnie nemaghiară şi 4 scaune (Micloşoara – Brăduţ, Orbai, Odorhei şi Kezdi) au între 5.000-10.000 locuitori de etnie nemaghiară.

După ponderea populaţiei nemaghiare, în totalul populaţiei scaunelor, cele 8 scaune se grupează astfel: în scaunul Mureş, populaţia de etnie nemaghiară este de 46,38% din totalul populaţiei scaunului; în două scaune (Gheorgheni şi Orbai), populaţia de etnie nemaghiară este între 30 – 40% din totalul populaţiei scaunului; în 2 scaune (Sepsi şi Micloşoara – Brăduţ), populaţia de etnie nemaghiară este între 20-30% din totalul populaţiei scaunului; în scaunul Ciuc, populaţia de etnie nemaghiară este între 10-20% din totalul populaţiei scaunului; în 2 scaune (Kezdi şi Odorhei), populaţia de etnie nemaghiară este sub 10% din totalul populaţiei scaunului.

Cei 232.525 cetăţeni români de etnie nemaghiară (români, romi şi de alte etnii), reprezentând 1/3 din totalul populaţiei celor 8 scaune propuse, trăiesc în 105 localităţi cu peste 100 de români şi alte etnii nemaghiare, şi în 41 de localităţi sub 100 de români şi alte etnii nemaghiare.

Cele 105 localităţi cu peste 100 de români şi alte etnii nemaghiare se grupează astfel: peste 75.000 de locuitori – într-o localitate (Târgu-Mureş); între 10.000-20.000 locuitori – în 2 localităţi (Sf. Gheorghe şi Topliţa); între 5.000-10.000 locuitori – în 3 localităţi (Miercurea-Ciuc, Ungheni, Sâncraiu de Mureş); între 1.000-5.000 locuitori – în 38 localităţi; între 500-1.000 locuitori – în 14 localităţi; între 100-500 locuitori – în 37 localităţi.

 

De menţionat faptul că 11 comune cu populaţie majoritar românească, din actualele judeţe Bacău, Braşov, Neamţ şi Covasna, care au făcut parte din fostele scaune secuieşti, nu sunt cuprinse în unitatea administrativă propusă cu denumirea „Ţinutul Secuiesc”. În acelaşi timp, un număr de 6 localităţi, majoritatea cu populaţie maghiară majoritară, incluse în actualul scaun Mureş, în sec. al XIX-lea, nu au făcut parte din acest scaun, ci din scaunele şi comitatele vecine acestuia, după cum urmează: Breaza, Gorneşti, Glodeni şi Voivodeni, din comitatul Turda, Bălăuşeri din comitatul Târnava şi Veţca din scaunul Odorhei.

După numărul de localităţi din subordine, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: scaunul Mureş are 38 de comune; scaunele Ciuc şi Odorhei au câte 26 de comune; scaunele Kezdi, Orbai şi Gheorgheni au între 10 – 20 de comune, iar scaunele Orbai şi Brăduţ – Micloşoara au sub 10 comune. Se poate observa o foarte mare diferenţă între scaunul cu cel mai mare număr de comune – Mureş, cu 38 de comune şi scaunul cel mai mic – Orbai, cu 6 comune.

Configuraţia scaunelor propuse confirmă aprecierea Consiliului Legislativ, potrivit căreia în proiectul de autonomie a „Ţinutul Secuiesc” sunt instituite „regiuni autonome, asimetrice, neuniforme ori pur şi simplu singulare, constituite exclusiv pe criterii etnice, unităţi administrativ-teritoriale noi, distincte de celelalte unităţi administrativ-teritoriale consacrate de Constituţie, atât prin modul de organizare, cât şi prin prerogativele speciale care se doresc a fi atribuite”.

Potrivit Consiliului Legislativ, în documentul menţionat este prevăzută „organizarea, sub aspectul administrativ, a <Ţinutului Secuiesc> pe trei niveluri: local, scăunal şi regional, în timp ce, în prezent, organizarea administrativă a teritoriului României este numai pe două niveluri – local şi judeţean – ceea ce creează disfuncţionalităţi şi impedimente în cooperare, atât pe plan intern, cât şi în relaţiile externe”.

 

Surse: Centrul European de Studii Covasna-Harghitaprin https://www.cuvantul-liber.ro/ Argumente-istorice-si-demografice-impotriva-initiativei-de-extra-teritorialitate-denumita-tinut-Secuiesc. 

 

Publicitate

ÎMPOTRIVA INIŢIATIVEI DE EXTRA-TERITORIALITATE DENUMITĂ „ŢINUTUL SECUIESC” (I)

 

 

 

 

  Argumente istorice

Modelul de autonomie teritorială propus sub forma iniţiativei de extra-teritorialitate denumită „Ţinut Secuiesc” nu este viabil, deoarece nu a existat niciodată, în această formă. În istorie, scaunele secuieşti au avut atâta autonomie, cât au avut şi scaunele săseşti şi celelalte comitate din Transilvania.

Scaunele secuieşti se aflau în perioada voievodatului sub supravegherea şi controlul comitelui secuilor, reprezentant al puterii centrale. El era numit de rege, mai întâi dintre magnaţii din Ungaria, apoi din Transilvania, dar niciodată dintre secui. Aşadar, din perspectivă istorică, „secuii n-au avut niciodată comiţi (prefecţi) secui, parlament secuiesc, alte structuri politice statale.

Au avut, ca şi azi, autonomie locală în cadrul „scaunelor” (Mureş, Odorhei, Ciuc, Trei Scaune), dar niciodată autonomie faţă de statul ungar şi, respectiv, habsburgic. Autonomia secuilor în epoca medievală însemna, în principal, organizarea administrativă distinctă a scaunelor secuieşti şi scutirea de dări, în schimbul serviciului militar prestat.

Ocuparea Transilvaniei de către habsburgi, la sfârşitul secolului al XVII-lea, a adus mutaţii importante în structura şi atribuţiile instituţiei scaunului, atât ca autoritate judecătorească, cât şi administrativă. Sfera de activitate şi atribuţiile Adunării Generale a Scaunului scad, reducându-se în principal la rezolvarea problemelor privind strângerea impozitelor şi încartiruirea şi aprovizionarea armatei imperiale austriece.

În timpul reformelor iosefine, menite a îmbunătăţi mecanismul administraţiei locale, scaunele secuieşti sunt desfiinţate, în anul 1784, iar la sfârşitul lunii aprilie 1849 s-a trecut la reorganizarea administrativă, scaunele fiind transformate în comitate de tip nou.

Astfel, autonomia administrativă secuiască, la fel ca şi autonomia săsească, a cunoscut un proces de dizolvare succesivă începând din 1784, continuat în 1849-1852 şi încheiat în 1876, când autonomia secuiască a fost anulată de către guvernul de la Budapesta, prin reorganizarea administrativă şi dispariţia unităţilor administrative medievale, moment trecut sub tăcere de către istoricii şi liderii maghiari, de ieri şi de astăzi.

Prin urmare, susţinătorii autonomiei „Ţinutului Secuiesc” uită că „ţinutul secuiesc” nu a avut niciodată autonomie teritorială şi etnică. Mai mult chiar, secuii ieşeau din „autonomia” lor adesea şi îşi câştigau cele necesare traiului în Ţara Românească şi în Moldova. Rămânerea în „autonomie” ar fi fost trăire în sărăcie şi foamete.

Autonomia pe criteriu etnic este promovată în esenţă prin exagerarea libertăţilor secuilor din epoca medievală şi cultivarea unei atitudini antiromâneşti.

Se uită faptul că mult trâmbiţata autonomie secuiască, în toate timpurile, a însemnat pentru românii din zonă asuprire, umilinţe, intoleranţă, şi în cele din urmă asimilare.

Nu s-a înţeles, încă, faptul că istoria acestei zone a Arcului Intracarpatic nu începe cu colonizarea secuilor, iar după acest moment istoria nu se rezumă doar la cronica unei unice şi privilegiate etnii, aşa cum încearcă să prezinte lucrurile unii istorici maghiari interesaţi. Istoria zonei înseamnă convieţuire, interferenţe, complementaritate şi, nu în ultimul rând, o zestre comună de avere materială, morală şi spirituală.

Şi fără un ţinut secuiesc enclavizat, în cei 27 de ani postdecembrişti, comunitatea românească din zonă nu a găsit înţelegerea necesară privind problemele de fond, de păstrare şi afirmare a identităţii româneşti.

Se discută despre aceste lucruri doar din perspectiva populaţiei maghiare. Susţinătorii Autonomiei pe criteriu etnic omit faptul că Harghita şi Covasna se află printre cele mai subvenţionate judeţe din România – „peste jumătate din banii pe care îi utilizează provin de la bugetul României, în timp ce Capitala oferă aproape 75% din PIB-ul realizat, României. În ciuda acestui ajutor, din punctul de vedere al contribuţiei la PIB-ul României, Harghita se află pe locul 31, iar Covasna pe locul 41 (penultimul)”.

Deoarece mult invocata autonomie secuiască a fost prezentă, mai ales, la nivelul comunităţilor locale, acest deziderat, în condiţiile specifice din zonă (existenţa unui/unor partide/ asociaţii etnice şi a votului etnic şi nu politic), în mare parte este deja realizat şi va căpăta dimensiuni multiple, odată cu realizarea procesului de descentralizare.

Astăzi, societăţile moderne au la bază naţiunea civică, care stă şi la temelia construcţiei Uniunii Europene, şi nu fragmentarea şi enclavizarea etnică. În concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene, configurarea regiunilor de dezvoltare social-economică a ţării nu trebuie să se bazeze pe criteriul etnic, care s-a dovedit generator de disfuncţionalităţi, discriminări şi subdezvoltare.

 

(va urma)

 

 

Sursa: Centrul European de Studii Covasna-Harghita prin https://www.cuvantul-liber.ro/ Argumente-istorice-si-demografice-impotriva-initiativei-de-extra-teritorialitate-denumita-tinut-Secuiesc 

Prof.univ.dr. Ion Coja : Ce trebuie făcut ca să liniştim „secuimea”?

 

 

 

 

Foto: Secui (stânga) și români (dreapta)

 

 

 

Tema salvării românilor şi a românismului din „secuime”, e o acţiune ce trebuie dusă necontenit, zi de zi, ceas de ceas scrie  www.ioncoja.ro, care face  și două sugestii în acest sens.

”Ce trebuie făcut pe lângă ce s-a făcut deja şi pe lângă ce se preconizează? Cât mă duce pe mine capul, două sunt direcţiile în care se cuvine a scoate la iveală adevărul şi numai adevărul:

1. Adevărul despre secui, că nu sunt maghiari şi că istoria i-a pus aproape mereu în adversitate cu maghiarii! Maghiarii au început să-şi schimbe atitudinea faţă de secui numai atunci când, în epoca modernă, şi mai ales după Trianon, pierzând ceea ce nu li se cuvenea, au conceput o politică demografică specială pentru Transilvania, al cărei pilon central a fost câştigarea secuilor pentru conştiinţa etnică maghiară!

Printre secui s-au găsit proştii sau ticăloşii care au susţinut această idee!

2. Adevărul despre „secuizarea românilor”! Din felurite motive şi cauze, mulţi români din satele mai izolate au fost secuizaţi ori s-au secuizat.

Acest proces trebuie cercetat în mod transparent, mai ales acolo unde este vorba de comunităţi compacte româneşti care au fost ori sunt pe cale de a fi secuizate. Acest proces este reversibil şi este moral să-i recuperăm pe români, cu duhul blândeţii, cu argumentul adevărului.

Cei în cauză trebuie informaţi, mai ales tineretul, prin campanii de lămurire, prin explicaţii, prin apelul la documente etc..

Fără a forţa nota – cum au făcut maghiarii cu catolicii din Moldova (aşa-zişii ceangăi).

Dacă Budapestei şi UDMR-ului li s-a permis să dezvolte o mulţime de strategii de „recuperare” a ceangăilor, de ce nu ne-am permite şi noi, la noi acasă, să-i recuperăm pe ai noştri?!
Cât despre românii secuizaţi pe care nu-i mai putem recupera, e bine să se ştie că există şi această categorie de „secui”; existenţa lor trebuie să devină un factor de bună convieţuire, o punte între români şi secui.
Adevărul e de partea noastră, trebuie să nu ne temem ori să ne sfiim de adevăr! Secuii din România au nevoie de adevăr! Le va fi de mare folos!

Numai maghiarilor revizionişti nu le convine adevărul şi cheltuiesc milioane de dolari pentru a-şi propaga minciunile.