CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

 La frontiera civilizației. Noua clasă de mijloc între sentimentul de nedreptate și stihia iacobină a ideologiei

   Imagini pentru ceasul al 13 lea photos

 

Am ajuns în ceasul al 13-lea.

 

 

Virgil Gheorghiu, romancier, poet și preot român din exilul românesc postbelic  a scris un roman despre ceasul de după ceasul din urmă al civilizației contemporane, obsedată de concret, pornind de la experiența traumatică a celui de-al doilea război mondial și a instaurării lumii birocratizate și comunismului.

Gabriel Marcel, editorul „Orei 25” a lui Virgil Gheorghiu – cel mai bine vândut autor din emigrația română, nota în prefața lucrării exilatului român:

„ De ce ‘ora 25’ ne vom întreba. Pentru că este cea care vine după ultima oră, cea în care – citez textual – chiar venirea unui Mesia nu ar mai putea rezolva ceva, ‘fiindcă o societatea tehnocratizată nu poate crea Spirit și este în consecință abandonată monștrilor.’”.  („Ora 25”, p.77).

 

Noua clasă de mijloc între sentimentul de nedreptate și stihia iacobină a ideologiei

Iacobinismul este moartea competenței, exact ceea ce justifică existența unei clase de mijloc, categoria socială cu venituri ridicate și cu pretenții de „leadership” al opiniilor în societate.

La manifestațiile din Piața Victoriei, demarate începând cu data de 31 ianuarie 2017, împotriva guvernului PSD, pornind de la Ordonanța 13 de „abrogare a abuzului în serviciu”, au participat „sute de mii de oameni”.

Impresia este că majoritatea participanților sunt „corporatiști”, tineri din zona afacerilor de tip corporativ din București, angajați în cea mai mare parte ai firmelor străine, membri ai clasei de mijloc sau „clasă peste mijloc”(D. Sandu, 19 feb. 2017).

Nu continuăm descrierea, pentru că aici interesează esența. Vom face câteva observații.

Utilizarea de către noua clasă de mijloc a inocenților (copiilor) în bătălia politică – pentru că manifestațiile de stradă împotriva guvernului sunt parte a unei bătălii politice privind puterea și regimul acesteia, pune într-o lumină aparte noua clasă de mijloc.

Să mergi cu flori spre jandarmi este una, cu copiii tăi, alta. Și florile și copiii sunt simboluri ale inocenței și reprezintă „învinuirea” ab initio a forțelor politice guvernante de urmările posibile legate de intervenția forțelor de ordine.

Florile, însă, pot fi călcate în picioare, dar ce se întâmplă cu copiii?

De data aceasta tinerii manifestanți mută întru-totul răspunderea lor părintească asupra jandarmilor. Este un deficit de logică simplă aici: jandarmii nu sunt plătiți să fie părinți, ci să păstreze ordinea. Sunt militari.

A obliga jandarmii să judece în locul tău ce e bine și ce nu pentru copii tăi înseamnă a renunța la rolul tău de părinte.

A renunța la rolul părintesc îți anulează, mai departe, orice pretenție la structurarea morală a societății, inclusiv la manifestățiile contra guvernului.

Pentru că tu ai ieșit în stradă mizând pe superioritatea ta morală vs. politica imorală (Ordonanța 13 dată „în miez de noapte” pentru eliberarea „hoților” …).  Exupery duce argumentul mult mai departe, punându-ne pe gânduri:

… [J]andarmul … este zid, cadru și armătură. Nu trebuie să-l întâlnești … Dar dacă îi sporești rolul și-i poruncești să cântărească omul, ceea ce nimeni în lume n-ar ști să facă, și să-ți descopere răul după propria lui judecată – și nu doar de a observa ce se întâmplă, ceea ce este de resortul lui – atunci, cum nimic nu e simplu, cum gândirea e schimbătoare și dificil de formulat, și cum în realitatea nu există contrarii, vor rămâne liberi și vor urca la putere cei pe care un puternic dezgust nu-i va îndepărta de caricatura de viață ce se va naște.

… Căci nu este rolul jandarmului de a crea o civilizație, ci de a interzice unele acte, fără să înțeleagă pentru ce.”  (p.288)

Iacobinismul ideologic denotă pericolul ratării renașterii clasei de mijloc.

 Lovită puternic de criza din 2008, care s-a resorbit parțial pe seama clasei de mijloc, aceasta din urmă pare să se înviorat după creșterea puternică a consumului în țara noastră (Ziarul Financiar, 16 nov. 2016).

Principala trăsătură a clasei de mijloc nu este, cum ne-am aștepta, categoria de venituri (medie și peste), între cei foarte bogați și cei săraci, ci asumarea unui proiect social major, privind progresul social în ansamblu.

Clasa de mijloc, nefiind leneșă, pentru că nu are suficiente resurse pentru a trăi din rente, cum sunt „bogătașii”, este, teoretic, mereu preocupată de soluții de democratizare economică, pentru a crește baza economică a pieței, unde sunt situate majoritatea afacerilor sale.

Clasa de mijloc așează creșterea pieței sub semnul progresului, utilizând în discursurile sale noțiuni precum: libertate, dreptate, emancipare etc.

Clasa de mijloc este întreprinzătoare fără a fi „exploatatoare” și democratică fără a fi comunistă (colectivistă).

Echilibrul ținut de clasa de mijloc, orientat spre progresul general,  este cu atât mai important în societățile în care aristocrația, mai exact spiritul aristocratic a fost eliminat prin teroare (cazul României, unde comunismul stalinist, paukerist, pe care unii se străduie să-l numească, „românesc”, a lichidat întreaga elită a țării în primii ani ai de după 1944).

Ceea ce atrage atenția asupra „mișcării de protest” din Piața Victoriei, începută la sfârșitul lui ianuarie 2017, ulterior rețelizată și cvasipermanentizată prin „#rezist” peste iarnă (ar trebui făcută o analiză a „haștăguirii”, manieră interesantă de condensare și de așezare a realului sub semnul unei voințe), este ideologizarea sentimentului de nedreptate. Ideologizarea înseamnă împărirea societății în cei ce sunt de acord cu mine și restul. Restul nu văd.

Nu văd că firmele la care lucrează, de pildă, evită impozite de circa 4 miliarde de euro pe an. Și acestea sunt cifre date de un membru al partidului liberal, oponent public al Guvernului (Agerpres, 17 feb. 2017).

Față de acestea, ideologizarea de tip iacobin, care trimite oponentul la ghilotină, are câteva trăsături evidente: necunoașterea (nerecunoașterea) evidenței și virulența.  

Așa-numita dezincriminare a  „abuzului în serviciu” de către Ordonanța 13 era, paradoxal, o cale de a reinstitui … incriminarea pentru care s-a ieșit în piață, conform site-ului specializat pe probleme juridice Luju.ro  din 13 feb. a.c.:

„De la decizia CCR din 15 iunie 2016, Guvernul Cioloș nu a reglementat [în termenul legal de 45 de lege] abuzul în serviciu declarat contrar Comisiei de la Veneția.” Din acest motiv abuzul în serviciu este dezincriminat în România, de facto de 45 de zile după decizia CCR din 15 iunie.

În ceea ce privește violența, aceasta este asociată trăsăturilor deja menționate, dar este potențată de capabilitatea noii clase de mijloc de a se exprima și de a se mobiliza:  un singur programator cu echipa sa poate bloca printr-o simplă aplicație 70 de surse de informare care nu sunt „mainstream”, sau „obiective”, printr-un mic program numit „De necrezut”.

Apariția „echipelor de intervenție” este simptomul cel mai serios al pericolului avortării noii clase de mijloc, prin confiscarea bunului cel mai de preț, libertatea de a alege prin propria conștiință:

„De necrezut – oprim dezinformarea familiei și prietenilor”/„se bazează pe o listă … creată de echipa noastră.” (prezentarea Denecrezut.faction.ro).

Tinerii în cauză au uitat istoria în care tot alți tineri, din diverse trupe de intervenție (batalioanele SA, ulterior SS – din Germania nazistă, „grupele NKVD” din perioada leninistă și stalinistă etc.) decideau ce e bine și ce nu de citit.

De unde știu respectivii IT-iști ce e bine și ce nu pentru mine?, un personaj care nu doar am dreptul la opinie, dar pot fi chiar infinit mai citit decât ei?

Obiectiv, apariția inșilor cu educație parțială dar abili tehnologic care, la 150 de ani de la revoluțiile de eliberare națională din secolul al XIX-lea reintroduc cenzura, nu înseamnă decât decontul avansului civilizației tehnice pe seama culturii.

Civilizația tehnică este profund incultă, și nici nu poate fi altfel: nu ai timp să citești Panait Istrati despre comunism și să mânuiești foarte bine și C++.

Ambele sunt grele, numai că doar ultima este comodă, fiind unealtă. Homo faber, mânuitorul, expertul în lucruri, s-a separat de Homo sapiens – a cărui înțelepciune supremă a culminat cu filosofia greacă, patristica și sistemul juridic roman –  cum iese fluturele din coconul omizii.

Numai că aici se întâmplă invers. A propos de Panait Istrati, iată ce spunea la 1929, după o vizită în URSS, primul intelectual de stânga relevant trezit din experiența sovietică: 

„Dar, în acea epocă, oficialii aveau dreptul să greşească [perioada ţaristă, până la 1917]. De-atunci, ei nu au mai greşit. Ei au instalat conştient nedreptatea la ei acasă. Au corupt staturi vaste sociale şi în special pe cei căzuţi în mizerie, pentru a-şi face majorităţi şi a guverna.

Corupţia lor este dintre cele mai neomenoase: ca să mănânci chiar pe sponci, trebuie să fii pe «linie», mai trebui să-ţi denunţi tovarăşul-frate care refuză. Astfel Rusia a ajuns la această mârşăvie, pe care lumea n-a cunoscut-o niciodată: să arunci jumătate din aceeaşi clasă contra celeilalte jumătăţi, să compromiţi pe cel care mănâncă şi latră, să demoralizezi pe cel care ajunează şi strânge din dinţi.

Mai mult, s-a ucis viitorul, căci cadrele de comsomoli, cadrele tineretului, sunt în întregime putrezite [nu trecuseră decât 12 ani de comunism!]. … a fost judecat întreg Comitetul Tineretului, din Leningrad, – pentru fraude, delapidări, viciu, orgie şi chiar crimă de drept comun …

Cu atari aderenţi s-au format majorităţile «disciplinate», cele care merg. Cu ajutorul lor şi în numele proletariatului, pe care-l înfometează şi umple închisorile din Siberia, cu muncitori denumiţi «trădători» şi care în realitate sunt singurii revoluţionari în această Uniune Sovietică … Ei bine, da!, o repet în faţa întregii lumi: orice «organizaţie» nu foloseşte şi nu va folosi niciodată, decât organizatorilor! …” (Istrati, pp.32-33)

Dincolo de ispitele enunțate, lucrul bun care se poate produce este apariția unei demografii tinerești relativ avute (o nouă generație ancorată în clasa de mijloc) care să creadă în dreptate și țară.

Sentimentul colectiv de nedreptate, unul dintre cele mai puternice trăiri umane, s-ar putea manifesta față de orice problemă prin care trece România, dincolo de o ordonanță anume.

„Nu va trece mult timp și tinerii protestatari incitați acum poate … dar deja conștienți că sunt români în primul rând, vor descoperi capcanele globalizării și vor avea inteligența și forța de a-și apăra drepturile și identitatea lor de oameni liberi.

În mod sigur, printre cei aflați în piață se află mugurii unui nou capitalism românesc, mai curat și real aducător de prosperitate.” (Simona Popescu în Cotidianul, 15 feb. 2017).

Pentru a ajunge aici, tânărul trebuie să redescopere calea către înțelepciune și adevăr, care nu aduce nici beneficiul comodității dat de tehnologie, și nici rezultatul „pragmatic” al banilor.

Trebuie să-și facă timp pentru marile lecturi și să ocolească capcanele literatorilor întinse prin toate librăriile!

 La frontiera civilizației

Cea mai năucitoare știre geopolitică după anexarea pe vârfuri a Crimeii este aceea dată publicității acum câteva zile: „Cetățenii a patru țări membre ale NATO ar prefera ca în cazul unui atac să fie apărați de către Rusia…” (Agerpres, 18 feb. 2017). Este vorba de Bulgaria, Slovenia, Grecia, Turcia.

Toate, cu excepția Bulgariei, își leagă existența ca state moderne de Statele Unite. Doctrina Truman, despre care nu intrăm în detalii, înșiră programatic natura sprijinului imperativ pe care SUA trebuie să-l acorde Greciei și Turciei pentru a-și păstra independența în fața amenințării sovietice după al doilea război mondial (vezi „The Truman Doctrine, 1947”).

Cum s-a ajuns ca Estul Europei să-și inverseze „polurile geopolitice” e o poveste interesantă. Decuplarea Americii de ideea de dreptate, avântul insidios al propagandei rusești în Turcia, marxismul cultural din Slovenia – cea mai „occidentalizată” țară est-europeană, nu sunt decât ipoteze ce se cer cernite în momentul de față.

Realitatea însă este limpede, cetatea europeană a Pax americana, roasă pe dinăuntru de confuzia identitară, afectată de deriva corectitudinii politice a Americii de după Reagan și a neoliberalismului monetarist, nu prea mai există decât prin câțiva contraforți: România și Polonia. Dar și aici lucrurile sunt grele.

Situația de la noi tocmai am descris-o. E greu să faci geopolitică fără dreptate, cultură și patriotism. Sau o faci, dar pe-a altuia.

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

Virgil Gheorghiu, „Ora 25”, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2016

Edmund Husserl, „Idei privitoare la o fenomenologie pură și la o filozofie fenomenologică. Cartea întâi: Introducere generală în fenomenologia pură”, Humanitas, București, 2011

Panait Istrati, „Spovedanie pentru învinși”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991

Dumitru Sandu, „Sociologul Dumitru Sandu: ‘Politicienii judecă Strada ca și cum ar fi cea de acum 10-20 de ani’, în PressOne, 19 feb. 2017, https://pressone.ro/sociologul-dumitru-sandu-politicienii-judeca-strada-ca-si-cum-ar-fi-cea-de-acum-10-20-de-ani/

Agerpres, 17 feb. 2017, „Comunicat de presă – Deputat Virgil Popescu (PNL)”, http://www.agerpres.ro/comunicate/2017/02/17/comunicat-de-presa-deputat-virgil-popescu-pnl–19-08-56

Agerpres, 18feb. 2017,

Elon Musk: Oamenii trebuie să devină cyborgi pentru a rămâne relevanți în era inteligenței artificiale, http://www.agerpres.ro/sci-tech/2017/02/18/elon-musk-oamenii-trebuie-sa-devina-cyborgi-pentru-a-ramane-relevanti-in-era-inteligentei-artificiale-15-42-41

Agerpres, 18 feb. 2017, http://www.agerpres.ro/externe/2017/02/18/cetatenii-a-patru-state-membre-nato-ar-prefera-ii-apere-rusia-21-11-31

Cotidianul, 15 feb. 2017, „Fenomenul ‘Piața Victoriei’, o bombă cu efecte perverse”, http://www.cotidianul.ro/fenomenul-piata-victoriei-o-bomba-cu-efecte-perverse-296241/

Denecrezut.faction.rohttps://denecrezut.faction.ro/

Digi24.ro, Ample manifestații de protest în toată țara. La București, jurnaliștii au fost închiși în clădirea guvernului, 31 ian. 2017, http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/legea-gratierii/proteste-in-fata-guvernului-660346

Digi24.ro, „Iohannis: îi felicit pe părinții care și-au adus copiii în Piața Victoriei”, http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/iohannis-ii-felicit-pe-parintii-care-si-au-adus-copiii-in-piata-victoriei-665114

 

Stiri TVR, 5 feb. 2017, Protestele din România, în presa internațională: cele mai ample manifestații de la căderea comunismului în 1989, http://stiri.tvr.ro/protestele-din-romania–in-presa-internationala–cele-mai-ample-manifestatii-de-la-caderea-comunismului-in-1989_814130.html

 

26/09/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Şcoala de la Frankfurt, marxismul cultural şi coruperea Americii. VIDEO

 

Imagini pentru marxism cultural photos

 

Marxismul Cultural şi  coruperea Americii Marșul Școlii de la Frankfurt prin istoria recentă a ideilor este un excelent film realizat de James Jaeger, subtitrat în română şi  comentat de reprezentanți de seamă ai curentului conservator din America: Pat Buchanan, Ron Paul, Ted Baehr, G. Edward Griffin, Edwin Vieira, Michael Badnarik, Larken Rose, Stefan Molyneux și Walter Reddy.

 

19/07/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Școala de la Frankfurt”şi nașterea marxismului cultural

 

 

 

Nașterea marxismului cultural. Cum a reușit 'Școala de la Frankfurt' să transforme America

Nașterea marxismului cultural. (Cum a reușit „Școala de la Frankfurt” să transforme America de David Galland).

 

America anilor ’50 a fost o epocă simplă, romantică, prosperă. Plaje californiene, suburbii și stil.

A fost publicat „Atlas Shrugged”, a fost creată NASA, iar Elvis a lansat muzica rock.

Între 1950 și 1959 se nășteau 4 milioane de copii anual. Națiunea americană domina lumea în toate domeniile.

Era o perioadă de înflorire economică în Țara celor Liberi.

Așadar, ce s-a întâmplat cu însușirile poporului american de încredere, mândrie și responsabilitate?

 

 

 

 

 

 

 

Începutul decăderii civilizației occidentale poate fi plasat în urmă cu un secol.

Totul a început cu o grupare de ideologi din cadrul mișcării comuniste din Europa.

Astăzi este cunoscută ca „Școala de la Frankfurt”, iar ideile ei au pervertit societatea americană.

Când nu obții rezultatul dorit, schimbă teoria…

Înainte de al Doilea Război Mondial, marxismul susținea că, dacă războiul se declanșează în Europa, clasa muncitoare se va ridica împotriva burgheziei și va porni o revoluție comunistă.

Așa cum se întâmplă cu multe teorii marxiste, lucrurile n-au mers prea bine.

Când a început războiul, în 1914, în loc de revoluție, proletariatul a îmbrăcat uniforma și a plecat la război.

După ce conflagrația s-a încheiat, teoreticienii marxiști s-au întrebat „Ce nu a funcționat?”

 

 

Imagini pentru antonio gramsci photos

 

Doi gânditori marxiști ai epocii, Antonio Gramsci și Georg Lukacs, au concluzionat că în Europa, clasa muncitoare a fost orbită de succesul democrației occidentale și de capitalism.

Ei s-au gândit că pâna nu vor fi distruse democrația și capitalismul, o revoluție comunistă nu ar fi posibilă.

Gramsci și Lukacs erau membri activi ai partidului comunist, dar destinele lor au fost diferite.

Gramsci a fost închis de Mussolini în Italia, unde a și murit în 1937, din cauza stării de sănătate precare.

În 1918, Lukacs a devenit ministrul culturii în Ungaria bolșevică.

În acest timp, el a înțeles că dacă unitatea familiei și moralitatea sexuală sunt erodate, societatea poate fi distrusă.

Lukacs a implementat o politică pe care a numit-o „terorism cultural”, care se concentra pe aceste două obiective.

O mare parte a „terorismului cultural” avea ca scop să atace mintea copiilor prin lecturi care îi încurajau să batjocorească și să respingă morala creștină.

În aceste lecturi le erau prezentate copiilor chestiuni sexuale explicite și erau învățați despre conduita sexuală promiscuă.

Dar, din nou, planurile au eșuat: oamenii au fost atât de scandalizați de programul lui Lukacs că, în 1919, când România invada Ungaria, el a plecat din țară.

Nașterea marxismului cultural

În 1929, teroriștii culturali s-au întâlnit la „Săptămâna studiului marxist în Frankfurt”, Germania. Acolo, Lukacs a întâlnit un marxist tânăr și bogat, Felix Weil.

Până la apariția lui Lukacs, teoria marxistă clasică se baza doar pe transformări economice care căutau să distrugă diferențele de clasă.

Weil a fost însă entuziasmat de viziunea culturală asupra marxismului a lui Lukacs.

Astfel că s-a decis să finanțeze o nouă instituție marxistă – Institutul pentru Cercetări Sociale, mai târziu cunoscută ca Școala de la Frankfurt.

În 1930, „școala” și-a schimbat direcția sub conducerea noului director, Max Horkheimer.

Echipa a început să amestece ideile lui Freud cu cele ale lui Marx și, astfel, a apărut marxismul cultural.

Dacă în marxismul clasic, clasa muncitoare era oprimată de clasele conducătoare, noua teorie susținea că toată societatea era oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima era familia.

Școala de la Frankfurt concluziona că această teorie va avea nevoie de noi lideri pentru a grăbi schimbarea, întrucât muncitorimea nu părea capabilă să se revolte de bună-voie.

În Germania, au venit la putere național-socialiștii, în 1933. Nu era locul și timpul potrivit să fii un evreu marxist, așa că mulți membri ai școlii s-au mutat la New York, bastion al civilizației vestice, la timpul respectiv.

Venirea în America

În 1934, „școala” a renăscut la Universitatea Columbia, iar membrii ei au început să-și transfere ideile asupra culturii americane.

La Columbia, „școala” a perfecționat instrumentul pe care urma să îl folosească pentru a distruge civilizația vestică: cuvântul tipărit.

Au publicat multe materiale, din care primul a fost „Teoria critică”.

„Teoria critică” este un joc asupra semanticii, de o simplitate uimitoare: să fie criticat fiecare stâlp al culturii occidentale – familia, morala, democrația, legea, libertatea de exprimare și altele.

Speranța era ca, sub presiune, acești stâlpi să se năruie.

Următorul material a fost cartea „Personalitatea autoritară”, avându-l coautor pe Theodor Adorno.

 

Imagine similară

Theodor Adorno

 

Aceasta a redefinit credințele tradiționale americane asupra rolurilor de gen și asupra moralității sexuale, numindu-le „prejudecăți”.

Adorno le-a comparat cu tradițiile care au condus la apariția fascismului în Europa.

Să fie doar o coincidență că principala acuză pentru cei incorecți politic azi este aceea de „fascism”?

Școala de la Frankfurt, mutată acum în SUA, a promovat trecerea de la ideile economice spre cele ale lui Freud, publicând lucrări despre reprimarea psihologică.

Lucrările lor au împărțit societatea în două grupări principale: opresori și victime.

Ei au arătat că istoria și realitatea au fost create de acele grupuri care controlau instituțiile tradiționale. În acel moment, sub aceste cuvinte erau denumiți bărbații creștini cu descendență europeană.

Pornind de la această idee, ei au arătat că rolurile sociale tradiționale ale bărbaților și femeilor se datorau diferențelor de gen, astfel cum erau ele definite de „opresori”.

Cu alte cuvinte, genul nu exista în realitate, ci era doar un „construct social”.

O coaliție a victimelor

Adorno și Horkheimer s-au întors în Germania la sfârșitul războiului.

Herbert Marcuse, alt membru al Școlii, a rămas în America și, în 1955, a publicat ,,Eros și civilizație”, carte în care Marcuse a arătat că civilizația vestică era intrinsec represivă, întrucât renunța la fericire pentru progresul social.

 

 

 

 

Imagini pentru h marcuse photos

Marcuse avansa astfel ideea de ,,perversitate polimorfă”, un concept creat de Freud, care fixa ideea plăcerilor sexuale în afara normelor tradiționale. ,,Eros și civilizație” va avea o mare influență în crearea revoluției sexuale de la 1960.

Marcuse va fi cel care va răspunde întrebării lui Horkheimer din 1930:

Cine vor fi noii lideri ai revoluției marxiste, în locul clasei muncitoare?

Și tot el a dat răspunsul: o coaliție cu rol de victimă, formată din minorități – negri, femei și homosexuali.

Mișcările sociale din anii ’60 – mișcarea de emancipare a negrilor, feminismul, drepturile homosexualilor, „eliberarea” sexuală – i-au oferit lui Marcuse o ocazie unică.

Ideile Școlii de la Frankfurt s-au răspândit extrem de rapid în universitățile americane; marxismul cultural devenea, încet-încet, normă în societate.

În 1965, anul de vârf al mișcărilor sociale, Marcuse a publicat „Toleranța represivă”.

În noua sa teorie, tolerarea tradițională în societatea americană a tuturor valorilor și ideilor însemnau de fapt reprimarea ideilor ,,corecte”.

El a fabricat termenul de ,,toleranță eliberatoare”, prin care a propuse tolerarea oricărei idei aparținând stângii și intoleranță la ideile dreptei (conservatoare).

De atunci, o temă omniprezentă a Școlii de la Frankfurt este totala și absoluta intoleranță a oricărui punct de vedere diferit de al lor.

Aceasta este, de asemenea, trăsătura fundamentală a celor ce venerează azi corectitudinea politică.

Activitatea Școlii de la Frankfurt a avut un impact major asupra culturii americane.

A modelat America omogenă a anilor ’50 transformând-o în națiunea dezbinată și plină de animozitate de astăzi.

A contribuit la decăderea familiei, la ascensiunea feminismul radical și la polarizarea rasială pe care o putem observa chiar în epoca președintelui Obama.

Sistemul politic american nu doar că nu s-a opus prea mult trendului, dar l-a îmbrățișat în totalitate și l-a promovat în societate mai ales printr-o educație publică total eronată.

 

 

Imagine similară

Saul Alinsky

 

 

De altfel, Barack Obama și Hillary Clinton sunt discipoli ai lui Saul Alinsky, „soldat” credincios al marxismului cultural.

Ca urmare, trăim acum într-o societate hipersensibilă, în care trendurile sociale și „sentimentele” au anulat realitățile biologice obiective, fiind factori decisivi în stabilirea a ceea ce este corect sau greșit.

Corectitudinea politică este un război asupra logicii și rațiunii.

Dacă, citându-l pe Winston, protagonistul distopiei lui Orwell, „1984”, „Libertatea este libertatea de a spune că 2+2=4”, atunci astăzi America nu mai este o țară liberă.

 

Articol de David Galland via GarretGalland.com

 

 

 

27/06/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: