CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cazul preotului și istoricului român transilvănean Ioan Lupaș, unul dintre făuritorii Marii Uniri, martirizat şi de unguri şi de comuniști

În noaptea de 5/6 mai 1950, regimul comunist de ocupație arestează o serie de foști demnitari ai statului român din perioada interbelică, pe care îi întemnițează la Penitenciarul Sighet. Printre ei s-au aflat promotori ai Unirii Basarabiei cu Țara (Pantelimon Halippa, martirii Ion Pelivan, Iuliu Maniu și Daniel Ciugureanu), istoricii Victor Papacostea, Ion Nistor, Constantin Giurescu și martirii Gheorghe Brătianu (ucis în închisoarea Sighet de ziua sa onomastică) și Mihail Manoilescu (care a murit tot la închisoarea Sighet, din cauza relelor tratamente), dar și academicienii Ioan Lupaș, Silviu Dragomir (istoric și teolog) și Alexandru Lapedatu (fost președinte al Academiei Române, omorât în închisoarea Sighet), luptători transilvăneni pentru Marea Unire și promotori ai reputatei școli istorice clujene, cu preocupări fundamentale de cercetare a istoriei Transilvaniei.

Pe situl http://www.marturisitorii.ro/citim despre marele patriot român care a fost părintele Ioan Lupaș, protopop ortodox la Săliștea Sibiului (unde s-a și născut în data de 9 august 1880), istoric, profesor universitar, membru al Academiei Române:

În ultimul an de gimnaziu de la Sibiu el a intrat în contradicție cu profesorul de istorie Tompa Arpad, din cauza atitudinii disprețuitoare față de români a profesorului respectiv.

S-a transferat, alături de Octavian Goga, la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În timpul studenției a activat pentru apărarea drepturilor românilor în cadrul Societății Academice „Petru Maior”, al cărei vicepreședinte a devenit în anul 1902. A fost arestat prima data în anul 1907, în urma unui articol în care deplângea soarta țăranilor români răsculați, fiind întemnițat la Szeged, timp de 3 luni. Limba română, ortodoxia (legea românească) și pământul sunt Treimea vieții pământești a românilor, scria Ioan Lupaș.


În timpul primului război mondial, în august 1916, unionistul Ioan Lupaș este din nou arestat și deportat forțat la Budapesta, de unde avea să se elibereze în mai 1917. Revenit pe plaiurile natale, avea să fie unul din fruntașii sibieni participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde va vota unirea cu Țara.


După Marea Unire, devine profesor al Universității din Cluj și fondator al Institutului de Istorie Națională, al cărei director a fost până la venirea comuniștilor la putere. A scris lucrări memorabile despre istoria românilor transilvăneni, subliniind legăturile permanente ale acestora cu frații lor din celelalte provincii românești.
Ioan Lupaș a fost exclus din Academia Română în anul 1948, iar în 5 mai 1950, la vârsta de 70 de ani, a fost arestat de reprezentanții regimului antiromânesc care conducea țara.

Întemnițat timp de 5 ani la penitenciarul Sighet, unde a împărțit celula cu alți mari luptători pentru cauza românească: Silviu Dragomir (secretar al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918), Ion Nistor (istoricul care a redactat Actul Unirii Bucovinei cu România) și Ștefan Meteș (preot ortodox și istoric).

A fost eliberat din închisoare în 5 mai 1955.

Bust Ioan Lupas


Într-un studiu al cercetătorului Mircea Gheorghe Abrudan este descrisă parte din pătimirea Părintelui Profesor Ioan Lupaș din temuta temniță bolșevică de la Sighet: „Ioan Lupaș a făcut greva foamei în semn de protest față de tratamentul la care a fost supus, fiind prompt sancționat și bătut de gardieni, chiar dacă era septuagenar.
Nu și-a pierdut însă niciodată nădejdea în Dumnezeu, săvârșind zilnic o „scurtă slujbă bisericească – o utrenie – pentru a întreține moralul celor ce împărțeau aceeași soartă cu el” și rostind în fiecare dimineață următoarea rugăciune:

„Dăruiește-mi, Doamne, o lumină-n sfeșnic/ Să-ți pot închina un suflet cucernic/ Cel ce-ai pus în mine sfânt fiorul vieții,/ Îndrumă-mi, Părinte, pașii dimineții./ Varsă roua milei, Stăpâne Ceresc,/ Scapă de primejdii neamul românesc./ Dă-ne nouă pâine, pace, bunăstare/ Păcatele noastre scaldă-le-n iertare./ Fă-ne parte, Doamne, de-un cuget senin/ Precum și-l dorește oricare creștin/ Până la sfârșitul veacului. Amin”. A rezistat în acest fel 5 ani de zile”. 
Ioan Lupaș a murit la 3 iulie 1967, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica. Marea Unire a Transivaniei cu Țara Românească și Moldova, pe baza unor „legături indestructibile ale sângelui, ale tradiției, ale limbii și credinței”, a fost „sentința definitivă într-un proces istoric de veacuri”, spunea Profesorul. Amin! 

Citiți și: Mărturisitorii.roCentrul de Cercetare Ioan Lupaș din Cluj-Napoca

09/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Armistiţiul cu URSS nu a fost negociat, ci impus !

 

 

 

carte-postala-maresalul-antonescu

 

 

DOCUMENT DESECRETIZAT RECENT: Consemnările Mareşalului Ion Antonescu din noaptea de 23 august 1944 

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte.

Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […]

Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? […]

c. – a treia clauză, şi cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.

Cine, am arătat Dlui Mihalache … , poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim.

Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate şi i-am afirmat că dacă … de Dl Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război.

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.

Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e. – în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei. […]

 

În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână.

Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: “D-le Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu”.

M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţe şi I-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în obrazul Regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: “Să-ţi fie ruşine; acestea sunt acte care dezonorează un General”. M-am uitat fix în ochii lui şi I-am repetat de mai multe ori apostrofa.

După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar unde o bestie de subofiţer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu Dl Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17 într-o cameră “Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile.

Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie.

După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit scaune aduse din afară.

Nu s-a avut nici o dorinţă de a se da acestei camere-celulă cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată.

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece.

Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi şi în prezenţa Dlui M. Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.

M[areşa]l Antonescu

23.VIII.1944

Scris în celulă.

 

Imagine similară

Foto: Mareșalul ION ANTONESCU, în faţa plutonului de execuţie (1 iun.1946):

”Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el. Mai mult, spune-i că îi mulţumesc că mi-a dat prilejul să mă aşez cu un minut mai devreme lângă martirii Neamului, care au luptat pentru gloria şi mărirea lui.”

 

 

 

 

 

 

Documente:

 

 

1
2
3
4
5
6

Surse: 

Ziaristi Online Ro

Flux 24

02/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: