Singura puscărie pentru copii din lume a funcţionat in România comunistă din 1948 până in 1952 la Târgşor, lângă Ploieşti
S-a întâmplat în comunism, încă de la începuturile instaurării lui în România.
Copiii care îndrăzneau să se împotrivească terorii comuniste, au fost aruncati in puscarie, iar regimul de detentie pe care l-au indurat a fost gândit ca un experiment, prin care regimul voia „reeducarea” minorilor care organizasera sabotaje, împărţisera manifeste sau făceau parte din frăţii de cruce legionare.
In puscaria de la Targsor, de langa Ploiesti, sute de minori care se împotrivisera făţiş regimului comunist, au fost supuşi experimentelor psihice şi torturaţi, pentru a fi „reeducaţi“ în spiritul „omului nou“ comunist .
Aceasta sinistra închisoare, va rămâne cunoscută în istorie pentru faptul că aici a funcţionat singura puşcărie pentru copii din lume.
Aici s-a pus in aplicare un experiment secret de „reeducare” care insa nu a avut efectele scontate.
„Sistemul concentraţionar din România, dar şi din celelalte state comuniste, construit după modelul Gulagului sovietic, a avut drept scop principal exterminarea elitelor, a adversarilor politici ai comunismului şi, în cel mai bun caz, reeducarea elementelor ostile regimului.
În malaxorul închisorilor totalitare comuniste, individul, indiferent de vârstă, sex sau poziţie socială nu a contat, era zdrobit fără milă.
Aşa au fost distruse de comunism milioane de destine, în numele unui ideal care, paradoxal, vorbea despre o lume mai bună“, spune istoricul ploieştean Dorin Stănescu.
Inchisoarea fost construită pe locul unor clădiri care au fost destinate iniţial unei mănăstiri, în 1857, dar a fost preluată de Armată doar câţiva ani mai târziu, şi transformată în penitenciar militar.
De asemenea, era folosită şi pentru infractorii de drept comun, atunci când Penitenciarul din Ploieşti, oraş aflat la nici 20 de kilometri distanţă, era supra-aglomerat.
În perioada 1948-1952, inchisoarea a fost folosita pentru copii arestaţi pe motive politice si supusi „reeducarii” forţate la ordinul generalulului de securitate Nikolski,venit in Romania din URSS.
Printre deţinuţii aduşi de comunişti la Târgşor, se aflau minori care îndrăzniseră să se împotrivească sistemului comunist: împărţeau manifeste, organizau acţiuni de sabotaj sau făcusera parte din Frăţiile de Cruce legionare.
Mulţi dintre ei formau elita liceenilor din întreaga ţară, adolescenţi premianţi şi olimpici care au înţeles pericolul comunist, atunci în perioada de început în România, şi au reacţionat prin mişcări de stradă.
Reeducarea minorilor era coordonată personal de Nikolski (Alexandru Nicolschi), celebrul activist comunist de origine evreiască, şef al Securităţii regimului comunist şi cunoscut torţionar, unul dintre organizatorii „Experimentului Piteşti“.
Erau aruncati in puscarie copii de 12 ani, din motive politice dar si pentru alte motive, copii cu suflete de crin care, pentru atitudinea lor demnă și dârză, au fost condamnați ca ”dușmani ai poporului”.
Din vara anului 1948 şi până în luna iunie a anului 1949, la închisoarea din Târgşor au sosit nu mai puţin de 800 de copii, în mare parte elevi.
„Din toamnă şi până în primăvară, aici soseau grupuri de elevi între 12 şi 18 ani, din toate părtile ţării.
Slăbiţi, timoraţi, unii bolnavi, dar cu ochi de lumină dulce, ca nişte îngeri blânzi în faţa cărora îţi venea să cazi în genunchi şi să le săruţi aripile nevăzute, care fâlfâiau neputincioase pentru zborul spre înaltul din care coborâseră“, descrie sosirea copiilor la închisoare fostul detinut Virgil Maxim.
Foto: Virgil Maxim
Reeducarea urmărea depersonalizarea lor.
„Prin «reeducare» se urmărea depersonalizarea tineretului, elevii şi studenţii erau obligaţi să se «autodemaşte», adică să spună tot ce n-au spus până acum la anchete, o adevărată autoterfelire, autodesfiinţare ca şi când ar fi propriul său adversar.
Următoarea fază era distrugerea modului de viaţă tradiţional, trăit în normalitate, prin renunţarea la religie, la părinţi, fraţi, prieteni, iubită, toţi cei dragi pe care trebuia să-i discrediteze, să-i batjocorească, să-i terfelească, să-i pună la stâlpul infamiei, adică să-i «demaşte».
Erau nevoiţi să inventeze demascări hilare, că a trăit cu sora lui, că tatăl său a fost un curvar etc. În faza a doua, cel care trecea demascarea trebuia el însuşi să devină torţionar şi să-şi schingiuiască tovarăşii de suferinţă pentru a-i „reeduca” după acelaşi tipar şi în felul acesta, el devenea «om nou» în concepţia comunistă. Astfel fiinţa omenească era doborâtă într-o înjosire morală fără precedent în istoria omenirii.
Se urmărea identificarea victimei cu agresorul pentru a obţine o mutaţie psihologică.
Prin tortură trebuia să-şi însuşească reflexe pavloviene“, relatează Victor Roşca, un alt fost deţinut al închisorii, în volumul „Experimentul Târgşor“.
Copiii erau suspuşi frigului, bătăilor, erau înfometaţi şi izolaţi în camere strâmte, fără lumină, cu ferestrele bătute în scânduri, în care aerisirea se făcea prin crăpături minuscule din jurul tocurilor de la uşă şi ferestre.
De asemenea, reeducarea presupunea ca, sistematic, copiii să asculte prelegeri şi prezentări comuniste, ţinute de conducerea închisorii, iar minorii erau fortati să-i studieze pe Marx şi Engels .
De multe ori, prelegerile pe care deţinuţii erau forţaţi să le susţină în faţa „colegilor de reeducare“ se întoceau împotriva torţionarilor, pentru că deţinuţii strecurau în discursuri versete din Biblie, dar şi îndemnuri la rezistenţă împotriva sistemului.
Torţionarii foloseau însă şi alte metode, menite să-i forţeze cei care se rezistau reeducării: corecţii fizice, izolare şi restricţii alimentare, spun numeroase mărturii ale foştilor deţinuţi.
Dacă în primele câteva luni de detenţie, copiilor li se permitea să primească lunar un pachet şi o vizită, mai apoi, acest «privilegiu» nu a mai fost îngăduit decât celor care primeau bine reeducarea.
Pentru a-i face pe copii să colaboreze şi să devină supuşi sistemului, conducerea închisorii s-a folosit de planuri viclene.
Astfel, obligaţia de a munci a fost folosită împotriva deţinutilor. Cei aproape opt sute de deţinuti aveau la dispoziţie numai vreo cinci sute de locuri de muncă, în ateliere, la bucătărie şi în alte dependinţe ale închisorii.
Pentru a crea conflicte puternice între copii, conducerea a hotărât ca numai cei care muncesc să poată primi pachet şi vizita lunară, precum şi mâncare mai bună, ceilalţi urmând a fi trecuţi cu vederea (…). I-am făcut pe copii să înţeleagă intenţia administraţiei.
Aşa că pregătirea diferenţiată a hranei n-a durat decât o zi, două. Bucătarii, deşi primeau raţii separate făceau o singură mâncare pentru toţi; aparent serveau din cazane deosebite. Turnătorii şi-au dat seama şi au introdus omul lor la bucătărie.
Atunci s-a întâmplat un act de solidaritate la care administraţia nu se aştepta: cei ce munceau au declarat grevă.
«Ori beneficiem toţi de acelaşi regim îmbunătăţit, ori niciunul!», a fost atitudinea copiilor la şedinţa convocată de administraţie“, a scris Virgil Maxim.
Experimentul Târgşor, considerat unul secret, nu a avut efectul scontat şi a dus la desfiinţarea închisorii pentru că mulţi copii au rezistat „reeducării“, iar cei consideraţi „reeducaţi“ au fost izolaţi de către deţinuţii care nu au vrut să renunţe la demnitatea si crezul lor.
Din 1952, copiii au început să fie trimişi la Canal şi la Gherla, iar mai apoi, la Jilava.
Mulţi au murit din cauza chinurilor şi ororilor fizice şi psihice îndurate.
Surse: adevarul.ro ; crestinortodox.ro;
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 