CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Istoricii despre Gavrila Olteanu, Sumanele Negre si masacrul de la Aita Seaca

Pe 4 septembrie 1944, mai multi localnici maghiari din Aita Seaca au capturat un numar rămas necunoscut de militari romani, pe care îi tortureaza și-i ucid. În privința numărului exact al militarilor români uciși, martorii si cercetatorii vehiculeaza cifre cuprinse între 13 si 100.

La 26 septembrie 1944,  în Aita Seacă a venit  Gavrila Olteanu comandantul Batalionului de voluntari Brasov,  din cadrul Regimentului de voluntari „Iuliu Maniu”.

„ La cererea românilor din Aita Seacă am mers cu o companie la fața locului, deoarece nu vroiam să las necurmate infracțiunile descrise. Am descoperit vreo optsprezece violări grave ale legii și am mai putut constata încă opt-zece. (…)

A fost rănit un ofițer român, atacat de către frații Naghi [Nagy], și dus de către ordonanța sa la locul de prim-ajutor; unul dintre ei l-a omorât pe ofițer cu toporul: mai întâi i-a spart tibia, apoi i-a ciopârțit trupul, iar în sfârșit i-a aplicat o lovitură cu baltagul în cap. Asupra corpului neînsuflețit și ciopârțit în întregime s-a năpustit o femeie de șaptezeci de ani, care a pus degetul cu verighetă al ofițerului pe o piatră, i-a tăiat degetul și i-a furat verigheta. (…)

Celălalt dintre frații Naghi [Nagy] a lovit ordonanța cu sapa în ceafă, acesta prăbușindu-se mort pe loc. (…) Le-am aplicat pedeapsa cu același topor cu care au săvârșit crima.(Gavrilă Olteanu-Epistola către Maniu datată august 1945)”.

Gavrilă Olteanu a efectuat o anchetă sumară asupra celor petrecute la 4 septembrie și a dispus executarea a 11 etnici maghiari (nouă prin împușcare și doi prin decapitare. Alți 2 răniți atunci, au decedat ulterior). După brutala execuție (victimele având vârste cuprinse între 16 și 65 de ani), localitatea a fost jefuită. Organizația paramilitară Regimentul de voluntari Iuliu Maniua mai întreprins acțiuni similare județele Bihor, Cluj și Sălaj.( Wikipedia.ro).

 

Despre Gavrila Olteanu si cele intamplate la Aita Seaca, au scris intr-un mod foarte documentat dr. Ioan Lacatusu si dr. Petre Turlea. Studiile elaborate de domniile lor se bazeaza preponderent pe documentele obtinute din arhivele militare romane.

 Remarcabil este faptul ca tratarea unui subiect atat de sensibil cum a fost si este acesta  si dupa mai bine de 60 de ani, cei doi istorici romani, o fac intr-un mod cat se poate de pertinent si echilibrat.

Informatii interesante, dar necunoscute pana acum si care recompun traseul urmat de Gavrila Olteanu, dupa plecarea de la Aita Seaca si pana la arestarea sa, in august 1946, am descoperit insa si in arhivele muresene.  

 

O cumplita tragedie. Putea fi oare evitata?

 

Eliberarea Ardealului de Nord de catre trupele romano-sovietice a inceput in toamna anului 1944. Pe data de 3 septembrie 1944, subunitati din cadrul Corpului Roman al Vanatorilor de Munte, aflate in dispozitiv de lupta la nord de localitatea Aita Seaca, au fost obligate – sub puternica presiune a unor forte germano-maghiare superioare ca numar – sa se retraga.

O zi mai tarziu, pe 4 septembrie, militari romani izolati si aflati in retragere, au fost interceptati de localnicii maghiari din Aita Seaca, luati ostateci, apoi torturati si asasinati. Insa numarul total al militarilor romani asasinati in aceasta localitate, nu a putut fi stabilit cu precizie pana in prezent.

Declaratiile date de martori au fost contradictorii, acestia indicand intre 13 si 100 de victime din randul militarilor romani.Abia in anul 2003, in urma unor indelungate investigatii facute in arhivele militare, au putut fi identificati 13 militari romani decedati si inhumati in Aita Seaca.

Nu exista insa certitudinea ca ar fi unii si aceiasi cu cei ucisi de localnici, fapt pe care documentele militare eliberate cu aceasta ocazie, il specifica de altfel.

Corpul Roman al Vanatorilor de Munte a reluat ofensiva pe data de 7 septembrie 1944, iar pe 10 septembrie a ajuns pe aliniamentul Micfalau, Batanii Mari, Biborteni, Baraolt, Racosul de Sus, adica la nord de Aita Seaca. Pe data de 29 septembrie 1944, in Aita Seaca a sosit Gavrila Olteanu, comandantul Batalionului de Voluntari Brasov „Iuliu Maniu”.

Acesta, dupa o ancheta sumara asupra celor petrecute pe data de 4 septembrie, a ordonat executarea a 11 etnici maghiari, din care 9 au fost impuscati, 2 decapitati, dar alti 2 raniti atunci, au murit cateva zile mai tarziu.

A fost evident un exces de autoritate, generat de sentimente de razbunare exacerbate, pe un fond de instabilitate si incertitudine politica determinat si de opozitia initiala a sovieticilor in ceea ce priveste reinstalarea administratiei romanesti in zonele eliberate din Transilvania.

 

 

 

De la Batalionul de Voluntari „Iuliu Maniu”, la „Sumanele Negre”



Sovieticii declarasera ca rezolvarea problemei Transilvaniei de Nord ramanea cea prevazuta la Art. 19 al Conventiei de Armistitiu, dar „timpul si modul instalarii administratiei romanesti”, trebuie sa fie rezolvate „prin tratari intre Guvernele URSS si al Romaniei”.

La cererea partii romane de a se permite restabilirea autoritatilor romanesti militare cel putin in orasele Cluj si Oradea, generalul Malinovski, a raspuns pe data de 20 noiembrie 1944, ca „pana la semnarea Tratatului de Pace nu este posibil a se reinfiinta in Transilvania administratia romaneasca”.

Pe data de 2 noiembrie 1944, Visinski, adjunct al ministrului de Externe al URSS, prezent in Romania, ii va cere generalului Sanatescu desfiintarea acestui „detasament inarmat care comite acte arbitrare criminale”, si trimiterea in judecata a lui Gavrila Olteanu.

 Dupa cererea sovietica, Marele Stat Major al Armatei Romane se va delimita de activitatile lui Olteanu, ordonand desfiintarea acestui batalion si arestarea comandantului sau.Simtind pericolul – fapt care nu-l va mai ajuta prea mult in viitor – omul politic Iuliu Maniu, se va delimita si el, afirmand public ca nu si-a dat asentimentul pentru ca respectiva unitate sa-i poarte numele, lucru pe care insa nu-l facuse atunci cand aceasta se constituise.

Nu putea insa nega ca formarea acestuia fusese o initiativa a PNT.Voluntarii ardeleni ce au fost incadrati in aceasta unitate, trebuiau sa asigure spatele frontului si reinstalarea administratiei romanesti, dar foarte multi au fost incadrati si in unitatile operative de pe front.

Conform ziarului „Ardealul”, un total de 50.000 de voluntari, toti romani ardeleni, ar fi intrat in aceste formatiuni de voluntari, precum si in unitatile operative. Batalionul de Voluntari Brasov, a desfasurat activitati in spatele frontului, in judetele Trei Scaune, Ciuc, Odorhei si Mures. Batalionul de Voluntari va fi desfiintat la Aiud, dar Olteanu va reusi inca o perioada de timp, pana in vara anului 1946 sa se sustraga arestarii, timp in care va organiza si conduce alaturi de Emil Dumitru Steanta, in zona Bistrita-Nasaud si Vatra Dornei, organizatia anticomunista „Sumanele Negre”, formata in special din fosti ofiteri ai armatei regale romane, dar si din fosti legionari.

Mureseanul Gavrila Olteanu se intoarce in partile natale

In documentele din arhivele muresene, Olteanu este indicat ca fiind „de profesie avocat, nascut in Mureseni, in 1888″. Tot din cuprinsul acestora mai aflam ca in perioada 1940-1944, dupa Dictatul de la Viena, s-ar fi refugiat la Brasov.Insa unul dintre cele mai interesante documente din arhivele muresene, se refera la o prezenta a sa, in cursul anului 1945 – nu stim pentru cat timp – in zona Alunis-Mures.

Cetateanul maghiar Kocsis Andrei din localitate, probabil membru de partid, adresa o nota informativa PCR din Targu-Mures, in numele „locuitorilor terorizati si a locuitorilor de camp si de padure”.

Kocsis facea si un denunt indicandu-i pe mai multi locuitori din comuna Alunis-Mures, ca fiind sprijinitorii lui Olteanu si chiar participand la unele dintre actiunile acestuia. Astfel, spunea el „Buta Leon a lui Ioan, Cornea Aurel a lui Petru, Bosca Teodor a Catalinei, Buta Grigoras a lui Ioan, domiciliati in comuna Alunis, impreuna cu alti cativa tovarasi de ai lor, fac agresiuni in contra noastra (?!) de cand s-a retras glorioasa Armata Sovietica din comuna noastra si a sosit Olteanu Gavril, fost conducator al gardei lui Maniu”.

 Kocsis mai indica in informarea sa, faptul ca grupul lui Olteanu se afla in padure unde locuieste intr-o casa de vanatoare ce i-ar fi apartinut si pe care o ridicase in 1940. Tot Kocsis, arata ca Olteanu si cei din grupul sau, se deghizeaza in uniforme sovietice si apoi, noaptea, le intra in case si ii talharesc.

„Este lipsa parte de o solutie radicala – scria Kocsis – si de aceea rugam Partidul Comunist ca impreuna cu Comandamentul Sovietic si celelalte autoritati publice (…) sa incercati a ne usura in situatia noastra…” „Incoltit” probabil in zona Alunis-Mures, Olteanu si grupul sau, va pleca in zona Bistrita – Vatra Dornei, zona pe care, ca vanator pasionat, o cunostea bine si de foarte mult timp.

Acolo va conduce organizatia „Sumanele Negre”.Pe data de 1 mai 1946, la Vatra Dornei, in casa avocatului Octavian Fedorciuc,vicepresedintele local al PNT, unde se gasea si locotenentul american Bill Hamilton, avandu-l ca interpret pe Theodor Manicatide, si-au facut aparitia studentii Dumitru Steanta, adjunctul lui Olteanu in organizatia „Sumanele Negre” si Nicolae Paleacu, sub numele conspirative de Oprea si, respectiv Moldoveanu, ambii fosti participanti in Garzile „Iuliu Maniu”.

Se discutau probleme legate de un eventual ajutor american in realizarea rezistentei anticomuniste.

In august 1946 insa, Olteanu, la fel ca si Steanta si altii, a fost arestat.

La putin timp dupa arestare, Gavrila Olteanu s-a sinucis intr-o celula din arestul Ministerului de Interne, luand o fiola de stricnina.

Potrivit  istoricului Petru Turlea, Gavrila Olteanu ar fi fost de fapt asasinat

 

 

Sursa: Clipa.com

Autor: Nicolae Balint

11/03/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

PE PLAN MONDIAL, RUSIA A OCUPAT IN 2010 LOCUL SECUND LA EXPORTUL DE ARME

Avionul SU-30. Foto: RIA Novosti

Anul trecut, comerţul cu arme la nivel mondial a depăşit 71 miliarde dolari, o cifra record de la sfârşitul Războiului Rece. In 2010,  Rusia a fost al doilea  mare exportator de arme , după Statele Unite.

Potrivit Centrului pentru analiza  comerţului global cu arme , în 2010 exporturile de armament din Rusia s-au ridicat la aproape 10 miliarde dolari.  

Cu toate acestea, în anumite sectoare ale comerţului cu arme Rusia este lider mondial, a spus şeful Centrului pentru analiza  globala a  comertului cu arme, Igor Korotchenko într-un interviu la Vocea Rusiei.

Avioanele  de luptă, în special  SU-30,  sunt la mare a cerere. Multe ţări, mai ales cele din zona Asia – Pacific, sunt interesate sa achizitioneze noi avione de lupta  SU în anii următori.

„Acesta este motivul pentru care Rusia este angajata  in construirea  a două noi fabrici, pentru a satisface masivele cerinţe interne şi externe. Printre cei mai mari importatori de sisteme de rachete  de fabricatie rusa, sunt China şi alte ţări asiatice,”a continuat  Korotchenko .

În 2010, Australia a fost una dintre ţările fruntase în materie de importul de arme. Această ţară a cumpărat arme în valoare de peste 6 miliarde dolari şi în conformitate cu Korotchenko, nu este surprinzător.   

Potrivit expertului nostru, criza economică nu a afectat în mod direct la nivel mondial comerţul cu arme, dar această situaţie variază în diferite regiuni.

De exemplu, Grecia a anulat o serie de contracte, dar cererile din Arabia Saudită şi alte tari arabe rămân aceleaşi şi aceste ţări  continua să importe mari cantitati de arme din SUA, Marea Britanie şi Franţa. 

17 ianuarie 2011

Sursa: english.ruvr.ru

18/01/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO:MOS CRACIUN A DEVENIT UN IDOL ?

 

santa-claus-pics-0112

An de an, pe 25 decembrie se pogoară Domnul pe pământ. Aduce neîmpuţinata Sa dragoste, mereu gata să ducă tot greul nostru pentru a ne ridica. Însă de câteva veacuri ne găseşte Pruncul Iisus dănţuind, asemeni evreilor, în jurul unui alt „viţel”.Un mos cu haine rosii si barba alba.

Îl slăvim şi îl aşteptăm în casele noastre, mai mult decât pe Pruncul ce se naşte pentru noi în iesle. Moş Crăciun devine un nou dumnezeu.

Moş Crăciun s-a născut în presă, în anul 1860, fiind o creaţie a publicaţiei Harper’s Illustrated Weekly. Cu toate acestea, cu ceva decenii înainte, mass-media americană a tot publicat un frumos poem al pastorului Clement Clarke Moore, care îl descria pe Sfântul Nicolae.

Timp de 30 de ani, caricaturistul de la Harperâs Illustrated a tot redesenat personajul care aduce daruri copiilor, adăugând noi legende. Aşa se face că Moşul primeşte faimoasa haină roşie cu nasturi negri şi curea lată din piele, fiindu-i oferit drept locuinţă teritoriul Polului Nord. După anul 1930, personajul avea să fie împrumutat de compania Coca Cola pentru a crea o nouă strategie de marketing necesară celui mai slab sezon al vânzărilor de băuturi răcoritoare. Desenatorul Haddon Sundblom este cel care îl ilustrează pe Moşul jovial în culorile companiei – alb şi roşu. Devenit caracterul principal al campaniei publicitare de iarnă, Moş Crăciun avea să fie popularizat întregii lumi. An de an, Moşul s-a îmbogăţit cu noi accesorii – sania trasă de reni, spiriduşii care îl ajută să confecţioneze jucăriile şi celebra listă cu nume. A primit mai apoi şi o Crăciuniţă, un brad împodobit sau şosete uriaşe agăţate de şemineu, pentru a-şi atârna darurile.

A jucat în filmele americane. S-au umplut magazinele cu faimosul său chip. Graţie mijloacelor de comunicare în masă şi publicităţii, creaţia americană a căpătat proporţii din ce în ce mai răspândite, adăugându-i-se mituri din toate culturile lumii.

Legenda lui Crăciun

Creştinismul l-a acceptat pe Moşul modern care este celebrat chiar pe 25 decembrie când omenirea sărbătoreşte Naşterea Pruncului Iisus. Din dorinţa de a găsi o conotaţie creştină, se naşte legenda conform căreia Crăciun este cel care refuză să o găzduiască în Betleem pe Maica Domnului aflată la vremea naşterii.

Se spune că soţia sa este cea care oferă, în ascuns, grajdul familiei drept loc de odihnă pentru Fecioara Maria şi dreptul Iosif. Aici avea să se nască Împăratul lumii. Pentru acest gest, femeia îşi pierde braţele, tăiate de crudul său soţ. Se mai spune că însăşi Maica Domnului a vindecat mâinile Crăciuniţei, fapt care a dus la convertirea lui Crăciun. În fapt, nici o Evanghelie nu menţionează existenţa lui Crăciun sau a soţiei sale. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca consemnează doar drumul spre Betleem al Maicii Domnului însoţită de Iosif.

Este specificată ieslea ca loc de odihnă pentru Iisus Hristos şi se vorbeşte despre păstorii cărora îngerii le vestesc naşterea Mântuitorului. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei menţionează vizita în Iudeea a magilor veniţi în căutarea Fiului de Împărat.

E la fel de reală furia cu care Irod primeşte vestea naşterii lui Mesia şi măcelul pruncilor de până la doi ani produs de teama de a nu-şi pierde tronul. Nu e o legendă că Pruncul Iisus a primit ca dar de la magi aur, smirnă şi tămâie şi că în drumul lor spre Betleem au fost călăuziţi de o stea.

Moşul creştinilor

E adevărat că, de prin secolul al IV-lea, omenirea, şi în special creştinătatea, a sărbătorit un „moş al darurilor”. Acesta este nimeni altul decât Sfântul Nicolae, cel care avea obiceiul de a lăsa milostenii, în ascuns, nevoiaşilor.

Viaţa sfântului consemnează ajutorul oferit unei familii care, din cauza sărăciei, înclina să cadă în păcatul desfrâului. Pungile cu galbeni strecurate periodic de către episcopul Mirei aveau să salveze situaţia, însă „filantropul” este descoperit. Câte familii nu a ajutat însă Sfântul Nicolae fără ca minunatele fapte să fi fost consemnate?

Pentru ajutorul primit în nenumărate rânduri şi graba cu care sfântul a răspuns mereu la rugăciuni, cultul său s-a răspândit în întreaga creştinătate. În amintirea dărniciei sale, părinţii şi-au mângâiat copiii cu mici daruri. Secolul marketingului l-a transformat însă pe Sfântul Nicolae într-un personaj mai puţin creştin, coborât mai degrabă din platourile de la Hollywood decât din icoană.

În uitarea ei de Dumnezeu, omenirea l-a înlocuit pe Sfântul Nicolae cu un moş păgân. În fapt, un idol pe care îl aşteptăm cu atât de multă nerăbdare tocmai când se naşte cel mai mare Dar al omenirii, însuşi Domnul Iisus Hristos. În neuitarea noastră, în decembrie, începem să forfotăm. Străzile sunt luminate, magazinele îşi umplu rafturile, iar în pieţele cetăţilor de astăzi tronează câte un brad.

Copiii îşi pregătesc în avans câte o listă cu daruri; chiar şi modestă, tot listă e. Îşi creează aşteptări şi visuri alimentate de Moşul de la Hollywood. Trăiesc cu emoţie întâlnirea cu acest personaj la grădiniţă sau la şcoală. Mai apoi, peste ani, tot balonul de săpun se sparge şi micuţii prind minciuna.

„Moşul sunt părinţii, toate sunt legende”. Moşul cel vesel şi frumos îmbrăcat nu există, Crăciun, cel de la Betleem, e şi el un mit. Bulversaţi de o lume a consumismului, ajungem să luptăm pentru a distinge între realitate şi marketing.

Ori de câte ori punem mai mult suflet în goana după cadouri, în aşteptarea aproape pătimaşă a Moşului, să ne gândim că în fapt merităm doar o nuieluşă. Şi dacă sub bradul german nu vom găsi nici un dar, să ne îndreptăm inimile spre ieslea din Betleem, acolo unde se află cel mai frumos cadou primit de întreaga omenire. În fapt, e şi darul meu, şi al vecinului de bloc sau al celui mai uitat beduin din ţinuturile arse ale Sinaiului. E însuşi Dumnezeu, venit, aşa cum spune colindul, Mititel Înfăşăţel şi pentru care Măicuţa Sfântă n-a avut nici măcar scutecele.

A dărui e un sentiment nemaipomenit

Trăiesc de ceva vreme experienţa Crăciunului în Occident. În Marea Britanie, loc ce mi-a devenit ca trăire extrem de cunoscut, am avut dezamăgirea să descopăr copii care nu cred în naşterea lui Iisus ca Dumnezeu. Cu mare tristeţe a trebuit să realizez că pentru ei Iisus Hristos e un personaj istoric şi oarecum enigmatic.

La vremea copilăriei, am scotocit ani de-a rândul casa mamei pentru a găsi darurile de Crăciun cu mult timp înainte. De multe ori, mi-am stricat singură surpriza. E uimitor să întâlnesc în Londra copii de 10 anişori care încă mai cred cu tărie în existenţa unui moş extrem de darnic, cu puteri magice. Copiii îşi pun dorinţe şi se roagă acestui moş.

Am întâlnit chiar şi adulţi care au cerut de la Moş Crăciun un an mai bun, fără şocuri economice sau chiar l-au rugat să aducă sănătate. Occidentalii, fără tendinţă de generalizare, îşi îndreaptă oarecum busola într-o direcţie ce nu aduce decât efemer.

Dincolo de toate însă, a dărui e un sentiment nemaipomenit pe care l-au experimentat mai toţi sfinţii Ortodoxiei. Însă, cum recent îmi spunea un părinte grec, trebuie să fim atenţi în numele cui o facem.

Sursa: Ziarul Lumina.ro

Articol :”Când Moş Crăciun devine idol

21/12/2010 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: