Mişcarea #rezist România, parte a mişcarii internaţionale stângiste #Resist
Cateva cuvinte despre #rezist
Mişcarea #rezist din România este parte a mişcarii internaţionale Resist, ambele fără date oficiale de înfiinţare.
In rezumat, doctrina Internaţionalei #rezist ar fi “rezistenţa la schimbările de dreapta” şi s-a manifestat extrem de puternic si vocal în SUA impotriva lui Donald Trump, dar şi în ţările europene, împotriva tentativei de câştigare a alegerilor a oricarui partid oficial de dreapta.
Fiind de stânga, este o mişcare activă anticreştină, pro avort, pro homosexualitate, anti naţionalistă, etc.
Fundamentul sucursalei din România este reprezentat de societatea civila de tip George Soros, care are aceeaşi doctrină şi agendă de lucru cu cea a suratelor sale din lume,numai că îi lipseşte duşmanul de clasă.
In ţara noastră nu exista un partid parlamentar eurosceptic sau minim sceptic, sau măcar oleacă asemănător cu cel condus de Marine Le Pen din Franţa.
Si nici vreo personalitate de calibrul actualului presedinte american.
Deci, împotriva cui să ţipe # rezist la noi, se întrebă https://saccsiv.wordpress.com/2019/09/11/cateva-cuvinte-despre-rezist/ ?
Prin definiţie, ca orice soi de mişcare revoluţionară, aceasta ar trebui să urle la cineva, aşa că a cautat o ţintă. PRM nu mai există, Iohannis e omul lor (deci aidoma PNL-PDL),astfel încât păpuşarii au ales ca ţintă, PSD-ul.
Aşa a ajuns România singura ţară din lume în care stângiştii de la #rezist luptă furibund împotriva singurului partid oficial de stânga, care este… PSD !
Dar ca sa nu pară totul chiar ca într-o casă de nebuni şi pentru că aveau nevoie şi de o gloată care sa umple pieţele, specialiştii în inginerii sociale au învelit discursul de bază al localei #rezist cu o coajă pe care au scris “lupta impotriva coruptiei”.
Pe de alta parte însă, flamura “anticorupţie” era insuficientă pentru ca miscarea #rezist să înglobeze cât mai mulţi dintre simplii cetăţeni anti creştini, pro avort, pro homosexualitate si anti nationalişti şi ca atare, păpuşarii politicii au mai executat o mişcare măiastră, punând pe PSD o haină cu coloratură de dreapta.
Astfel, România a ajuns unica ţară din lume în care singurul partid oficial de stânga, este prezentat drept… cel mai de dreapta partid de pe întregul eşicher politic parlamentar.
Sa ne amintim şi că PSD a organizat Referendumul din toamnă, iar dacă ne uităm pe reţelele de socializare, observăm că în discursurile #rezist, alegătorii acestui partid sunt descrişi ca nişte “boşorogi pupători de moaşte”.
România, o scenă a confruntării dintre suveraniști și globaliști
Vântul schimbării care bate tot mai cu putere pare să imprime forță mișcărilor politice care promit să schimbe totul din temelii.
Un detaliu deloc de trecut cu vederea pentru marketingul politic, nici cuvântul „populism” nu se mai aude la fel de tare ca înainte, fiind din ce în ce mai prezent în limbajul mediatic și politic din ultima vreme cuvântul „suveranism”, pentru a denumi noua tendință care se conturează contra curentului europenist și globalist.
Termenul este împrumutat din limba franceză și desemnează o opțiune politică bazată pe apărarea suveranității fiecărei țări, spre deosebire de doctrinele care pledează pentru o mai mare integrare europeană.
Mișcarea suveranistă este o doctrină politică de susținere a suveranității naționale a unei țări în fața instanțelor supranaționale, în țările UE fiind înțeleasă ca o opoziție față de federalizarea Uniunii Europene.
„Souverainisme”, denumește așadar ideea de politici naționale gândite să recâștige controlul asupra tendințelor socio-economice generate de politicile internaționale, sau ale organizațiilor transnaționale, neavând conotații de dreapta sau de stânga explicite, o mișcare de apărare a suveranității naționale, opusă transferului exercitării puterii la nivel supranațional care denunță transferul de suveranitate ca o amenințare la adresa identității naționale.
Suveranismul este îmbrățișat atât de familii politice de dreapta, cât și de stânga, în condițiile în care conceptul de naționalism, legat de NAȚIUNE, a căpătat in timp, o anumită conotație negativă, considerându-se că accentuarea factorului etnic poate germina șovinism și poate genera excese.
Conceptul de suveranism – care pune accentul pe noțiunea de STAT (și pe suveranitatea sa), nu pe cea de națiune, pare mai potrivit, pentru a explica valul unor reactii față de UE în unele state membre.
Ar fi vorba de o atitudine doctrinară orientată spre limitarea, reducerea zonelor de suveranitate partajată cu Bruxelles-ul și preluarea acestor zone în mod politic, inapoi, de către autoritătile naționale, scrie fostul prim ministru al guvernului României, pe Adrian Nastase Blog.
Acest curent este tot mai evident in statele membre ale Grupului Vișegrad, dar și în state precum Italia, Spania, Grecia sau în state asociate cu UE, spre exemplu Turcia.
De circa două decenii muncitorii din Occident votează tot mai mult cu partidele naţionaliste, de fapt cu partidele suveraniste eurosceptice.
Propaganda establishment-ului, recognoscibilă inclusiv la televiziunile de ştiri din România, pune fenomenul pe seama prostiei sau inculturii, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sau când a fost ales Donald Trump preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
Cum s-ar zice, proştii şi inculţii, incapabili să înţeleagă proiectele minţilor luminate ale birocraţiei bruxelleze şi ale guvernelor aflate mână în mână cu aceasta, cad victime demagogiei populiste, echivalată bineînţeles cu extremismul!
Să acceptăm termenul. Ce înseamnă totuşi „populism”, ce conţinut politic i se subsumează, dincolo de conotaţiile peiorative atribuite lui de propagandiştii sistemului?
Există deosebiri de la ţară la ţară, însă în linii mari populismul corespunde protecţionismului, în particular protecţionismului social, precum şi unei anumite mobilizări civice, opusă aroganţei elitiste a clasei politice, despre care vorbea Marine Le Pen.
În condiţiile unui capitalism global tot mai puţin temperat de legislaţia socială, în condiţiile austerității bugetare impuse de autorităţi pentru a susţine marea finanţă internaţională, în condiţiile în care politicienii cu vocaţia europenismului se preocupă mai mult de stabilitatea monedei unice decât de puterea de cumpărare a propriilor cetăţeni, statul naţional apare drept singurul sprijin instituţional de care dispun oamenii simpli în faţa pieţei nereglementate şi a dictatului bancar.
Dorinţa de protecţie legală este rezonabilă şi legitimă, nu are nimic extremist, cu atât mai puţin revendicarea suveranităţii ca formă de reprezentativitate democratică, invers proporţională cu tehnocraţia şi „guvernanţa” fiscală suprastatală pe care le promovează Comisia Europeană.
Asistăm astăzi la un fenomen dublu: pe de o parte partidele socialiste – ne referim la cele din Internaţionala Socialistă – se manifestă ca formaţiuni de centru, reprezentante ale mediului de afaceri şi ale europenismului cu inserţie oligarhică, pe de altă parte dreapta naţionalistă care evoluează către stânga, mai exact către o formulă etatistă incluzând măsuri de creştere a siguranţei cetăţeanului şi împotriva delocalizărilor generatoare de şomaj.
În acest context, o parte din electoratul de până acum al socialiştilor se reorientează la rândul său către partidele naţionaliste, dar nu fiindcă ar fi devenit de dreapta, ci pentru că partidele de dreapta s-au deplasat la stânga, venindu-i în întâmpinare după reorientarea socialiştilor la centru.
Situaţia actuală mai comportă un aspect. Întrucât se deplasează la stânga, partidele naţionaliste, sau cel puţin o parte a lor, se întâlnesc cu formaţiunile stângii autentice de tipul SYRIZA din Grecia, Podemos în Spania, Front de Gauche din Franța, grupate în aşa-numitul Partid al Stângii Europene.
Motivaţiile acestora sunt diferite, au alte referinţe doctrinare, dar se apropie de partidele naţionaliste pe terenul suveranismului, adică al confruntării concrete cu internaţionala nedeclarată a capitalului, condusă de Grupul Bilderberg.
În Parlamentul European există grupuri politice care susțin suveranitatea, identitatea, tradiția, independența / democrația, în condițiile schimbărilor dramatice din sânul civilizației occidentale europene al cărei motor este cultural.
Influența Bisericii scade dramatic, în timp ce așa-numita familie tradițională – care este pur și simplu familia naturală – își pierde valoarea socială în condițiile în care politica se concentrează din ce în ce mai mult pe promovarea individualismului a-cultural, a-religios și național.
În plan economic cresc inegalitățile care au devenit explozive, pe fundalul accelerării și amplificării ciclului crizelor sociale.
Consecinţa practică pentru partidele politice din Parlamentul European este schimbarea alianţelor, formaţiunile din Partidul Stângii Europene renunţând să-i mai susţină pe socialiştii centrişti care doar mimează interesul pentru problemele oamenilor simpli, în favoarea unor înţelegeri cu naţionaliştii, mai dispuşi se pare la îngrădirea puterii companiilor multinaţionale şi a organismelor bancare internaţionale (Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială). Nu peste tot şi nu fără condiţii, evident.
Poţi să te înţelegi cu Frontul Naţional din Franţa, al cărui „extremism” naționalist se reduce esenţialmente la cererea de limitare a imigraţiei, dar nu cu Zorii Aurii din Grecia – organizaţie recunoscută pentru acţiunile sale violente.Cu alte cuvinte, situaţia trebuie nuanţată de la partid la partid.
Dacă Zorii Aurii, din Grecia, se afirmă într-adevăr ca o formaţiune de tip paramilitar, Frontul Naţional rămâne fundamental adeptul parlamentarismului.
Bascularea electoratului de stânga este susceptibilă să conducă partidele respective la o asemenea repoziţionare; la fel şi realismul politic, atâta vreme cât, cum spunea Deng Xiaoping, nu contează culoarea pisicii, ceea ce contează este să prindă şoareci.
Cu alte cuvinte, mai importantă decât etichetele ideologice, mai importantă decât retorica umanistă fără substanţă, este adoptarea efectivă a unei legislaţii sociale protecţioniste, indiferent de mijloace.
În unele ţări din Uniunea Europeană, ca de pildă România, problema nu se pune fie şi numai pentru că lipsesc actorii necesari. Din punct de vedere analitic trebuie să remarcăm totuşi că demarcaţia majoră în politica actuală urmează mai curând axa europenism – suveranism, decât axa dreapta – stânga, ceea ce fără îndoială nu înseamnă că între ele nu sunt puncte de intersecţie, ori că termenii de dreapta şi stânga ar fi devenit neoperaţionali.
Și în România, un risc intern major, aflat în plină ascensiune îl reprezintă abordarea pretins suveranistă a naţionalism – populismului, care câştigă tot mai mult teren în Uniunea Europeană.
Emblematice în acest sens sunt abordările guvernelor din Italia (Salvini), Polonia (Kacinski), Ungaria (Orban), dar şi ascensiunea populiştilor şi euroscepticilor în Franţa, Austria, Finlanda, Spania, etc.
De cele mai multe ori, aceste partide revendică suveranitatea, atacând în acelaşi timp Bruxelles-ul şi construcţia europeană.
”Acest mod de a face politică vulnerabilizează cel mai puternic coeziunea Uniunii Europene și a societăților sale. Dacă ascensiunea acestor partide continuă, destrămarea Uniunii Europene poate deveni o realitate, iar Brexitul este proba că dezmembrarea UE este posibilă din interior.
Guverne şi partidele suveraniste şi eurosceptice duc o propagandă mincinoasă legată de suveranitate, dezinformându-şi cetăţenii cu privire la cele convenite, semnate şi ratificate cu ocazia intrării în Uniunea Europeană.
Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene stabileşte un număr mare de competenţe exclusive ale Uniunii Europene, respectiv competenţe partajate între Uniunea Europeană şi statele membre. Odată cu intrarea în Uniune, statele membre au cedat, de bună voie şi la cererea lor, o parte importantă a suveranităţii.
Din acest motiv, partidele tradiţionale pro-europene au obligaţia să dezvolte un larg proces de explicare a Tratatelor Uniunii Europene, în aşa fel încât partidele extremiste şi antieuropene să nu mai poată manipula populaţia, precum în cazul Brexit”, scrie https://pmponline.ro/suveranismul-si-nationalism-populismul-risc-major.
Suveranismul a avut câştig de cauză când Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, a fost aproape de victorie la ultimele alegeri prezidenţiale din Austria şi la cele parlamentare din Olanda.
Următoarea miză, mai importantă decât celelalte, o reprezintă Franţa.
Este din ce în ce mai evident faptul că se încearcă acreditarea partidelor naţionaliste drept sursă a crizei de încredere de care suferă Uniunea Europeană, în condiţiile în care ascensiunea lor este de fapt un simptom.
Să nu se iluzioneze nimeni: criza de încredere caracterizează un segment de populaţie mai larg decât electoratul partidelor naţionaliste, care nu fac decât să preia progresiv nemulţumirea pe care socialiştii nu mai sunt capabili să o catalizeze.
Vedem că este preferabil să susţii că partidele naţionaliste subminează Uniunea, decât să recunoşti că aceasta nu-i mai mulţumeşte pe oameni, sau mai exact pe oamenii simpli,în vreme ce corporaţiile multinaţionale o preferă fără echivoc.
În perioada interbelică, mediile de afaceri au căutat să intrumentalizeze naţionalismul împotriva comunismului. Astăzi îl iau ca alibi în favoarea unui sistem în care democraţia riscă să devină formală.
Național-suveranismul. Curentul, avându-I în prim plan pe italianul Matteo Salvini și pe franțuzoaica Marine Le Pen are ecouri majore în țările Vișegrad, dar și în Austria, Germania, Olanda și alte state puternice.
România nu are o mișcare reprezentativă în această zonă, iar tentativele de resuscitare a PRM, marele partid naționalist român de după 1990, au eșuat.
Pe de altă parte, PSD – deși curtat de Salvini – nu s-a decis să facă pasul spre suveranism, în ciuda unei politici apropiate și a simpatiei reciproce între social democrații români și suveraniștii europeni.
Foto: Matteo Salvini și Marine Le Pen
Se pare că alegerile europarlamentare din 2019 vor fi dominate de tendința partidelor naționaliste de a câștiga tot mai mult electorat, dar și de evidenta creștere a unui fenomen alarmant și, spunem noi, fără legătură cu național suveranismul – tendințele extremiste.
De altfel, presa mainstream face o voită confuzie între naționalism, național-suveranism și mișcările de extremă dreapta.
Ideea principală este curentul anti-sistem, iar mainstream-ul de orientare Bruxelles sau Deep State american omit stânga extremă, de factură internaționalistă – anti-suveranistă!
Cunoscutul jurnalist Val Vâlcu, șeful agenției ”DC News”, disecă foarte precis fenomenul:
”În România, nu sunt partide împotriva sistemului, ci împotriva PSD” ”Alianța USR-PLUS, care ar fi putut fi în această linie europeană, este nu doar anti-PSD, ci și puternic internaționalistă, neavând un profil naționalist”.
Vâlcu arată astfel că bătălia din România se duce contra singurului partid mare, cu tendințe clare suveraniste – și care a preluat câțiva dintre liderii marcanți naționaliști.
”Liderii și susținătorii alianței vor ”o țară ca afară”, nu au încredere în statul național, apelează la instituții transnaționale de arbitraj, protestează la Bruxelles”, mai scrie Vâlcu.
Pe de altă parte, atrage atenția jurnalistul, stânga românească, reprezentată de PSD, deși teoretic și tradițional ar trebui să aibă ”un profil internaționalist, încearcă să capteze electoratul naționalist”.
”Însă discursul este moderat, iar măsurile concrete aproape lipsesc” subliniază Vâlcu , făcând o referire evidentă la o apropiere decisivă de suveraniști. ”Principalul partid naționalist din România aproape s-a dizolvat odată cu moartea fondatorului, iar cele noi nu au o poziționare ideologică clară”, mai scrie Val Vâlcu.
Analiza lui Val Vâlcu este importantă pentru că arată clar inversiunea din România și confirmă că România devine un furnizor de pseudo-antisistem.
În realitate, România devine un furnizor de susținători ai dominației Bruxelles-ului asupra statelor membre al UE, al pierderii suveranității în favoarea unor puteri sporite, decizionale, ale instituțiilor și grupurilor de putere internaționale.
Ceea ce se întâmplă acum e o mișcare care elimină România din curentul reformator european, transformând-o într-un sprijinitor al dominației Bruxelles-ului.
Adunarea Națională a Franței a aprobat un amendament la Legea educației promovat de partidul președintelui Macron, care interzice cadrelor didactice să folosească în timpul orelor de clasă, cuvintele „tată” și „mamă”
Foto: Președintele Franței, Emmanuel Macron
Parlamentul francez a adoptat recent o reformă a învățământului național.
Sub pretextul „deschiderii la „ realitatea socială în schimbare” acesta a aprobat un amendament la Legea educației, promovat de partidul președintelui Macron, care interzice cadrelor didactice să folosească cuvintele „tată” și „mamă”, în timpul orelor de clasă.
Inițiativa legislativă respectivă, susținută de partidul La République En Marche, forța politică majoritară în parlamentul francez și de către chiriașul Palatului Elysée, care consideră cuvintele ”mamă” și ”tată” „învechite“ și încearcă substituirea lor cu termenii „părinte 1“ și „părinte 2“.
Aceste sintagme vor trebui să figureze și pe documentele oficiale întocmite de instituțiile de învățământ.Prin amendamentul în cauză, elevii, atât copii, cât și adolescenți, vor descoperi, conform filosofiei politicienilor francezi , ” adevărul ” referitor la schimbările recente din familie care au avut loc în Franța.
În Franța, căsătoriile homosexuale și adopțiile cuplurilor de același sex sunt legale de șase ani.
Ministrul Educației, Jean-Michel Blanquer, a reiterat utilitatea reformei subliniind „rolul – cheie“ în profesorilor de a-i «ajuta pe tineri să se adapteze la modernitate și de a respinge orice ispită discriminatorie .»
Executivul Macron a declarat, îndemnând deputații să aprobe inovația „lexicală“ în cauză, susținând că apelativele „tată“ și „mamă“ ar fi devenit o „ relicvă a trecutului “, susceptibilă de a ” penaliza familiile homosexuali “.
Modificările legale operate de partidul La République En Marche au fost imediat împărtășite de deputații stângii, în timp ce au fost respinse cu dispreț de forțele politice conservatoare.
De exemplu, partidul de centru – dreapta ”Les Républicains”a catalogat planul majorității ca o expresie a unei “ ideologii abominabile, concepută să șteargă bazele de valori ale comunității civile”, destinat să „dezumanizeze familia“.
Și Marine Le Pen, liderul mișcării naționaliste ”Rassemblement Național” ,a condamnat măsura susținută de executiv, acuzându-l pe Macron că va ” otrăvi mintea maleabilă a copiilor „.
Liderul tradiționalist francez Marine Le Pen a condamnat reforma, acuzându-l pe Macron că încearcă să facă să dispară în Franța „orice referință morală”, și că vrea să implementeze în Franța „filozofia radicală a corectitudinii politice“.
Decizia legislativului francez a declanșat de asemenea un val de comentarii de dezaprobare pe rețelele de socializare, majoritatea internauților criticând această inițiativă imbecilă de înlocuire în vocabular a cuvintelor „tată” și „mamă”.
Mulți dintre aceștia au ironizat decizia, întrebându-se cum vor arăta titlurile unor cărți, filme sau cântece celebre, în care cuvintele mama și tata vor fi substituite de „părinte 1” și „părinte 2”.
În ce variantă se vor edita celebrele cărți ale lui Marcel Pagnol „Gloria tatalui meu. Amintiri din copilarie” sau ”Castelul mamei mele”? , a fost unul din mesajele postate pe Twitter.
Un alt comentariu savuros, însoțit de o imagine din ”Războiul Stelelor”, redă transformarea celebrei replici dintre Darth Vader și Luke:
”Luke, eu sunt părintele tău 1” !
Pe 10 august 2018, într-o altă țară UE, Italia, ministrul de Interne Matteo Salvini anunța revenirea la termenii tradiționali de „Tată” și „Mamă” în documentele oficiale, în locul celor de „Părinte 1” și „Părinte 2”.
Salvini, care este și șeful formațiunii „La Lega”, explica:
„Vom apăra familia naturală, întemeiată pe uniunea dintre un bărbat și o femeie” și adăuga:
„Este un gest mic, dar voi face tot posibilul ca acest lucru să fie menționat în Constituție”.
Dacă asta vă sună cunoscut, este un semn că acest cumplit război care sfârtecă Occidentul și a cuprins și România.
În ciuda celor care se dădeau de ceasul morții să vă convingă că „Referendumul pentru Familie” este complet inutil și doar o diversiune a lui Dragnea.
Aberația cu „Părinte 1” și „Părinte 2” este o găselniță a instrumentului lingvistico-ideologic al Corectitudinii Politice, soră bună cu „Nouvorba” din „1984” a expertului în comunism și dictatură, George Orwell.
Ea urmărește, chipurile, să nu ofenseze familiile homosexuale, care, pasămite, s-ar simți excluse sau frustrate de dualismul „Tată” – „Mamă”.
Cei care doresc să arate că sunt destupați la minte și consideră că, la urma urmei, un mic artificiu de exprimare este moral dacă evită jignirea unor persoane, așadar poate fi acceptat, sunt naivi.
Mai întâi, că ocolirea Adevărului se numește Minciună, nu Morală. Apoi, că formula „Părinte 1 – Părinte 2” nu rezolvă nimic, ci doar deschide o Cutie a Pandorei. Acest lucru este favorizat tocmai de regulile sacrosancte ale Corectitudii Politice.
Iată de ce: Numerotarea părinților cu 1 și 2 presupune instituirea unei ordini. A unei întâietăți…
Cine va fi numărul 1 și cine numărul 2 în cuplurile heterosexuale, zdrobitor majoritare încă în toate societățile?
Până de curând, potrivit tradițiilor creștine, Tatăl era pomenit primul, în calitate de cap al familie, iar Mama a doua.
Dar acele vremuri s-au dus. Acum au venit vremurile lui #MeToo, ale feminismului și ale # Resist…
CITIȚI ȘI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/26/o-istorie-a-zilei-de-26-februarie-video-3/
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 